Decizia civilă nr. 3869/2013. Actiune in constatare

Comentarii

0

R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 3869/R/2013

Ședința publică din 04 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: M. -C. V.

C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții B. C. și B.

A. și, respectiv, de pârâtul R. V. V., împotriva deciziei civile nr. 295 din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați G.

V. și M. T., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, doamna avocat S. L. I., cu împuternicire avocațială pentru redactarea și susținerea recursului, precum și

pentru asistare și pentru reprezentare în fața Curții de Apel C., care se află la f. 22 din dosar și reprezentanta pârâtului recurent, doamna avocat P. O. V., cu împuternicire avocațială pentru declararea și motivarea recursului, precum și pentru asistare și pentru reprezentare în fața Curții de Apel C., care se află la f. 6 din dosar, lipsă fiind părțile personal.

Dosarul se află la primul termen de judecată. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamanții B. C. și B. A. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării sale.

Recursul declarat de pârâtul R. V. V. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării sale.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată următoarele:

La data de_ a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost formulată de reclamanții recurenți B. C. și B. A., prin intermediul S.C.A. "S., Păulescu și Asociații";, prin care aceștia solicită respingerea recursului declarat de pârâtul R. V. V., ca fiind neîntemeiat și menținerea deciziei recurate în ceea ce privește solicitarea de respingere a excepției lipsei de interes invocată în dosarul nr. 17._ și obligarea pârâtului recurent R. V. V. la plata cheltuielilor de judecată.

La aceeași dată a fost înregistrată la dosar o "Precizare";, în 2 exemplare, care a fost formulată de reclamanții recurenți B. C. și B. A., prin intermediul S.C.A. "S., Păulescu și Asociații";, cu privire la motivul de recurs prevăzut la punctul III din cererea de recurs inițială, iar la exemplarul cusut la dosar a fost anexată o chitanță care atestă plata unei taxe judiciare de timbru, în cuantum de 4 lei.

La data de_ a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, care a fost formulată și expediată prin poștă de către pârâtul recurent R. V. V., prin intermediul doamnei avocat P. O. V., prin care se solicită respingerea recursului declarat de reclamanții B. C. și B. A., ca fiind nefondat, și menținerea deciziei civile nr. 295/2013 a T. ului C., sub aspectul următoarelor dispoziții: dispoziția de respingere a calității procesuale active a lui

R. V. V. și dispoziția de trimitere a cauzei spre rejudecarea acțiunii principale și a acțiunii reconvenționale, cu obligarea recurenților B. la plata cheltuielilor de judecată.

La întâmpinarea anterior arătată, a fost anexată împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că pârâtul recurent R. V. V. a împuternicit-o pe doamna avocat P. O. V. pentru redactarea întâmpinării la recursul declarat de reclamanții B. și pentru asistență judiciară, precum și pentru asistare și pentru reprezentare în fața Curții de Apel C. .

La data de_ au mai fost înregistrate la dosar încă 2 exemplare din întâmpinarea anterior arătată.

Curtea pune în vedere reprezentantei reclamanților recurenți să depună la dosar un timbru judiciar de 0,30 lei și, de asemenea, pune în vedere reprezen- tantei pârâtului recurent să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru recurs, în cuantum de 4 lei și un timbru judiciar de 0,30 lei.

Reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar un timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.

Reprezentanta pârâtului recurent arată că își amintește faptul că a anexat la memoriul de recurs chitanța care atestă achitarea taxei judiciare de timbru pentru recurs, în cuantum de 4 lei și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei.

Curtea, în urma verificărilor efectuate, constată că recursul declarat de pârâtul R. V. V. nu este timbrat.

Reprezentanta pârâtului recurent solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a depune la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru aferentă recursului și timbrul judiciar.

Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantei pârâtului recurent posibilitatea de a depune la dosar chitanța care atestă achitarea taxei judiciare de timbru aferentă recursului și timbrul judiciar.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, doamna avocat S. L. I. și reprezentanta pârâtului recurent, doamna avocat P. O. V., lipsă fiind părțile personal.

Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar chitanța care atestă achitarea taxei judiciare de timbru pentru recurs, în cuantum de 4 lei și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei.

Curtea constată că ambele recursuri sunt legal timbrate.

La întrebarea instanței, adresată reprezentantei reclamanților recurenți și reprezentantei pârâtului recurent, referitoare la împrejurarea dacă au lecturat întâmpinările depuse la dosar, acestea arată că nu au lecturat întâmpinările.

Curtea comunică reprezentantei reclamanților recurenți un exemplar din întâmpinarea formulată de pârâtul intimat R. V. V., iar reprezentantei pârâtului recurent îi comunică un exemplar din întâmpinarea formulată de reclamanții intimați B. C. și B. A. .

Reprezentanta reclamanților recurenți și reprezentanta pârâtului recurent arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, dar solicită amânarea pronunțării hotărârii în cauză, pentru a putea depune la dosar concluzii scrise.

Curtea constată că întâmpinările au fost depuse la dosar cu încălcarea

termenului prevăzut de art. 308 alin. 2 C.pr.civ., motiv pentru care, apărările din

aceste întâmpinări le va considera ca și concluzii scrise.

Cu privire la recursul declarat de reclamanții B. C. și B. A. ,

Curtea, din oficiu, i nvocă și pune în di scuție inadmisibilitatea acelor motive de

recurs care se referă la reanalizarea probatoriului de către instanța de recurs și,

de asemenea, invocă și pune în discuție inadmisibilitatea criticii referitoare la

sentința fondului.

Cu privire la "Precizarea"; la recursul declarat reclamanții B. C. și B.

A., Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuție decăderea reclamanților recurenți din dreptul de a -și mai preciza motivele de recurs, având în vedere că

aceasta a fost depusă la dosar înafara termenului legal.

Reprezentanta reclamanților recurenți lasă la aprecierea instanței soluțio- narea excepțiilor invocate, din oficiu, de către Curte cu privire la recursul declarat de reclamanți și la precizarea la recursul declarat de către aceștia.

Reprezentanta pârâtului R. V. V. solicită admiterea excepțiilor invocate, din oficiu, de către Curte cu privire la recursul declarat de reclamanți și la precizarea la recursul declarat de către aceștia, care a fost formulată peste termenul legal.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamanților recurenți și reprezentantei pârâtului recurent asupra celor două recursuri care formează obiectul prezentului dosar.

Reprezen tan ta recl aman ț ilor recurenț i solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și, pe cale de consecință, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii în totalitate a apelului formulat de R. V., ca neîntemeiat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței civile nr. 4833/_ a Judecătoriei C. -N. ca fiind legală și temeinică, cu obligarea intimatului R. V. la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta reclamanților recurenți arată că susține în continuare excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului R. V. V. . Arată că probatoriul administrat în cauză nu vădește reaua credință a reclamantei recurente B. A., întrucât aceasta și-a exprimat doar poziția procesuală în cauză, respectiv a arătat motivele pentru care a optat să-și manifeste dreptul la succesiune, în calitate de moștenitoare unică, după părinții săi.

De asemenea, reprezentanta reclamanților recurenți arată că instanța de apel a nesocotit prevederile legale și a încălcat prevederile art. 297 alin. 1 C. pr. civ., întrucât aceasta, deși a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, pentru soluționarea cererilor părților, s-a pronunțat cu privire la aspecte prevăzute în art. 268 C. civ. și art. 264 C. civ., respectiv a impus, practic, soluția instanței de fond. De asemenea, arată că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 689 și 690 C.civ.. Totodată, arată că a criticat soluția dată de tribunal, prin care se scuză conduita pârâtului intimat R. V. V., în sensul că acesta nu s-a aflat în casa defunctului său tată, precum sora sa, reclamanta recurentă B. A.

, însă acesta putea să se adreseze unui Birou notarial pentru a-și exprima opțiunea succesorală, putea să accepte succesiunea în mod tacit, în termenul legal și, de asemenea, putea să dovedească împrejurarea că instanța de fond în mod greșit a ajuns la concluzia respectivă. Mai arată că, în contextul în care intenția intimatului R. V. V. de a vinde casa părintească, în termenul de opțiune succesorală, a fost relatată unui martor, iar instanța de apel a considerat că aceasta este puțin credibilă, respectiv neverosimilă, instanța trebuia să aprecieze că era neverosimil și faptul că s-a promis vânzarea casei părintești și,

totodată, arată că acea declarație a martorului nu se corobora în nici un fel cu celelalte declarații ale martorilor audiați în cauză.

Curtea pune în vedere reprezentantei reclamanților recu renți să nu se

refere la aspecte car e vizează netemeinic ia hotărârii atacate, pentru că tocmai a

invocat inadmisibilitatea motivelor de recurs care se referă la reanalizarea

probatoriului de către instanța de recurs.

Reprezentanta reclamanților recurenți arată că a criticat soluția tribunalu- lui, având în vedere că instanța de apel nu a statuat cu privire la succesiunea după defuncta R. V., dar statuează acceptarea succesiunii de către reclamanta B. A. după defuncta sa mamă. Apreciază că motivația instanței de apel conține aspecte contradictorii și, totodată, arată că s-a reținut de către instanța de apel că reclamanta B. A. se afla în posesia casei părintești, dar posesia asupra casei părintești a fost exercitată în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare. De asemenea, arată că nu s-a invocat niciodată faptul că reclamanta B. A. nu ar fi acceptat succesiunea în termen legal, iar măsura disjungerii cererii reconvenționale formulată de pârâtul R. V. V., la data de_, a fost luată de către instanță pentru a nu împiedica procesul început de reclamanții B. .

Reprezentanta pârâtului recurent R. V. V. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a deciziei recurate și, pe cale de consecință, admiterea apelului declarat de R. V. V. și în ceea ce privește solicitarea de admitere a excepției lipsei de interes invocată de acesta în dosarul conexat nr. 17._ al Judecătoriei C. -N., precum și a excepției prescripției dreptului la acțiune a intimaților reclamanți B., invocată în dosarul nr._ . Pe cale de consecință, se impune respingerea acțiunii formulate de reclamanta B. A. în dosarul conexat nr. 17._ al Judecătoriei C. -N. ca lipsită de interes și a petitului 4 din acțiunea din dosar nr._ ca prescris, precum și menținerea celorlalte dispoziții ale instanței de apel ca fiind legale, cu cheltuieli de judecată în apel și în recurs.

Reprezentanta pârâtului recurent R. V. V. arată că instanța de apel a motivat decizia în ceea ce privește dispoziția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a pârâtului R. V. V., iar în ceea ce privește dispoziția de trimitere a cauzei spre rejudecarea acțiunii principale și a acțiunii reconvenționale motivarea este clară, nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Reprezentanta pârâtului recurent R. V. V. arată că se va referi pe scurt și la motivele de recurs formulate de reclamanții B. și cu privire la excepția lipsei de interes invocată de pârâtul R. V. V. în dosarul conexat nr. 17._ al Judecătoriei C. -N., precum și cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune a intimaților reclamanți B., invocată în dosarul nr._ . Totodată, arată că din moment ce reclamanta B. A., în anul 2004 a formulat o acțiune, iar în anul 2009 a formulat o altă acțiune, prin care arată că pârâtul nu are calitate de moștenitor acceptant după defuncții săi părinți, se poate observa reaua credință a reclamantei recurente B. A. . De asemenea, arată că a invocat prevederile art. 3 și 16 din Decretul privind excepția extinctivă.

Referitor la recursul declarat de reclamanții B., reprezentanta pârâtului recurent R. V. V. arată că în mare parte, motivele de recurs sunt motive care privesc netemeinicia hotărârii atacate, iar prin întâmpinare a invocat nulitatea recursului. De asemenea, arată că în dosarul primei instanțe exista o parte decedată, respectiv N. M., dar instanța nu a dispus citarea moștenitorilor acesteia, deși moștenitorii defunctei au fost indicați, motiv pentru care, apreciază

că trecând peste acest aspect, instanța nu putea să soluționeze cauza în mod legal.

În concluzie, reprezentanta pârâtului recurent R. V. V. solicită admiterea recursului declarat de partea pe care o reprezintă, așa cum a fost formulat în scris și respingerea recursului declarat de reclamanții B. C. și B.

A., pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar.

Reprezentanta reclamanților recurenți B. C. și B. A. solicită respingerea recursului declarat de pârâtul R. V. V., pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar. Cu privire la excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, arată că aceasta putea fi invocată în orice moment și pe orice cale a procesului. De asemenea, arată că în recursul declarat de pârâtul R.

V. V. se face referire la modul formal în care reclamanții B. și-au formulat acțiunea, însă nu există nici un text de lege care să menționeze modul în care trebuia formulată o astfel de acțiune, precum cea promovată de reclamanții B. . De asemenea, arată că nu există dispoziție legală cu privire la acceptarea directă și spontană a succesiunii, ci potrivit legii, opțiunea succesorală trebuia formulată în termen de șase luni de la data decesului defunctului. Mai arată că dacă am admite că ambii succesibili sunt moștenitori legali, atunci dreptul reclamantei B.

A. nu s-a prescris, aceasta fiind în posesia casei părintești până la momentul decesului părinților săi.

De asemenea, reprezentanta reclamanților recurenți arată că în art. 27 alin. 1 C.pr.civ. se menționează că instanța poate dezlega anumite probleme de drept, or în speță au fost soluționate capete din cererea reconvențională, iar instanța de fond este ținută de soluționarea acelor capete de cerere soluționate de către instanța de apel.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4833/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ , la care a fost conexat dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei de interes, invocată în dosar nr. 17_, de către pârâtul R. V.

, ca neîntemeiată.

S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâtul R. V., în dosar nr. 17_ .

S-a constatat calitatea de moștenitor legal unic al reclamantei B. A., după defuncții R. V., decedată la data de_ și R. V., decedat la data de_ .

S-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții B.

A. și B. C., în contradictoriu cu pârâții R. V., M. T., în dos. _

.

S-a constatat că prin TP nr. 266176/1627/_ s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1000 mp, teren intravilan, în favoarea defunctului R. V., identic cu terenul înscris în CF nr. 196 Sînnicoara, sub nr. top. 130/10.

S-a constatat că pe terenul intravilan, în suprafață de 1000 de mp, defuncții R. V. și soția R. V. au edificat o construcție cu destinația de casă

familială formată din CASĂ (CORP I) executată pe fundație din piatră și beton, pereții din lemn, acoperită cu țiglă, compusă din 1 cameră, 1 cămară de alimente, 1 hol, și 1 pivniță, CASĂ (CORP II), executată pe fundație din piatră, pereții din

piatră, planșeu din lemn, acoperită cu țiglă, compusă din 2 camere, 1 cămară de alimente, 1 antreu și MAGAZIE din lemn, acoperită cu țiglă, situat administrativ în comuna Apahida, sat Sînnicoara, str. Ș. nr. 28, județul C., conform descrierii efectuate în raportul de expertiză întocmit de expert Mărie S. Sever, cea face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca bun comun.

S-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1000 de mp, intravilan, conform titlul de proprietate nr.266176/1627/_ în favoarea defunctului R. V., cu titlu de drept de lege.

S-a dispus rectificarea suprafeței înscrise în CF nr.196 Sînnicoara din 10071 mp în 10100 mp conform expertizei tehnice efectuate de expert Mărie S. Sever, ce face parte integrantă din sentință.

S-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra construcției situate pe terenul suprafață de 1000 de mp, intravilan, conform descrierii efectuate în raportul de expertiză întocmit de expert Mărie S. Sever, în favoarea defuncților

R. V. și R. V., cu titlu de construire, ca bun comun.

S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocata de pârât.

S-a respins cererea reclamanților de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului reclamant reconvențional, R. V. .

S-a respins în integralitate cererea reconvențională formulata de pârâtul- reclamant reconvențional R. V., în contradictoriu cu reclamanții pârâți reconvenționali B. A. și B. C. și G. V., ca fiind formulată de o persoana lipsita de calitate procesuală activa.

S-a respins cererea pârâtului - reclamant reconvențional de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiata.

A fost obligat pârâtul reclamanta reconvențional plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1950 de lei.

Pen tru a pronunț a ace as tă soluț ie, ins tanț a d e f ond a reț inu t în

cons ideren tele sen tin țe i s ale, ur măto arele :

"Potrivit certificatului de deces seria DM nr. 610943/_ (f. 5) defuncta

R. V. a decedat la data de_, iar potrivit certificatului de deces seria DR nr. 582934/_ (f. 4) defunctul R. V. a decedat la data de_ . Reclamanta B. C. IA si pârâtul R. V. sunt descendenții defuncților R. V. si R. V. în calitate de fii.

Prealabil soluționării cererilor în materie succesorală formulata de către ambele părți, se impune a se stabili cu prioritate calitatea de moștenitori a părților după cei doi defuncți, în vederea aplicării regulilor privind devoluțiunea legala a moștenirii, aspect litigios ce face obiectul dos. nr. 17_ .

Sub aspectul excepției lipsei interesului reclamantei în formularea acțiunii de constatare a calității de moștenitor legal unic după defuncții R. V. si R.

V., raportat la acțiunea ce formează obiectul dos. nr._, instanța constată că interesul - ca si condiție generala de exercitare a acțiunii civile - reprezintă folosul practic urmărit de titularul acțiunii prin promovarea acțiunii. În speță, valorificarea pe cale separată a apărărilor privind prescrierea dreptului de opțiune succesorală în ceea ce îl privește pe pârât, nu este exclusă, raportat la demersul ce face obiectul dos._, câta vreme pozițiile părților au fost contradictorii în ceea ce privește limitele devoluțiunii succesorale legale (în special, sub aspectul bunurilor succesorale). Pe de alta parte, invocarea prescripției dreptului de opțiune succesorala nu este limitata la un anumit cadru procesual și poate fi invocată oricând, inclusiv în cadrul dosarului_, instanța urmând a se

pronunțe asupra acestuia aspect, chiar si în afara unei cereri distincte în acest sens. Formularea unei poziții procesuale subsidiare nu este exclusă si constituie un aspect al principiului disponibilității ce guvernează procesul-civil, pretențiile reclamantului urmând a fi admise in măsura in care acestea sunt dovedite, indiferent dacă sunt principale sau subsidiare. Pentru aceste motive, instanța constată că este neîntemeiată excepția invocata, urmând ca aceasta să fie respinsa ca neîntemeiată.

Pe fondul cererii, instanța reține dispozițiile art. 700 alin 1 C.civ. potrivit căruia dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii.

Pârâtul a invocat în susținerea calității sale de moștenitor acceptant al succesiunii după părinții săi, efectuarea unor acte de acceptare tacita a moștenirii cf. art. 689 C.civ. din care rezulta fără echivoc faptul că a înțeles să accepte succesiunea după părinții săi.

Potrivit art. 689 C.civ. acceptarea este tacita când eredele face un act pe care nu putea să-l facă decât in calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare. Esența acceptării tacite o constituie manifestarea intenției neîndoielnice de a accepta moștenirea, concretizată - în mod exemplificativ - prin acte de folosința a bunurilor succesorale, prin acte de administrare a bunurilor de mare importanță, prin valorificarea bunurilor succesorale etc.

În speță, pârâtul a arătat că a preluat bunuri din masa succesorală, a efectuat demersuri privind obținerea certificatului de deces al defunctului R. V. în vederea dezbaterii succesiunii, s-a interesat de starea imobilului, intenționând să vândă cota sa din moștenire.

Analizând declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța apreciază că depozițiile acestora susțin poziția reclamantei în sensul în care conduita pârâtului, atâta în timpul vieții părinților lor, cât si după moartea acestora a fost una pasivă. Astfel, martorii Podar A. (f. 80 vol. I), P. P. (f. 81- 82 vol. I,

f. 645, vol. II) și SS (f. 646, vol. II) au arătat că pârâtul își vizita părinții destul de rar în timpul vieții, chiar după ce starea de sănătate a acestora s-a agravat (începând cu anii 1995-1996) vizitele pârâtului au fost din ce în ce mai rare, iar după înmormântarea defunctului R. V., pârâtul nu a mai fost văzut la imobil.

Contrar susținerilor pârâtului, martorii au arătat că reclamanta s-a ocupat de îngrijirea părinților, dar și de casa părintească, declarând că reclamanta venea des în vizita la părinți, aducându-le alimente, medicamente etc., iar după moartea defunctei R. V., în anul 2000, aceasta l-a luat pe defunctul R. V. la locuința acesteia din Mun. C. N., unde acesta a locuit până la sfârșitul vieții. Instanța va aprecia asupra sincerității si realității susținerilor acestor martori, având în vedere că martorii erau vecini apropiați ai defuncților, având astfel posibilitatea efectiva să observe situația de fapt privitoare la starea defuncților și starea imobilului casă. Mai mult, martorii Podar A. și P. P. au fost martori semnatari ai convenției de vânzare-cumpărare încheiată între reclamanta și defuncți, fiind prezumați a fi investiți cu încredere de către părțile semnatare si a cunoaște situația familială a părților. Martorii propuși de pârât Stupariu Darie (f. 83, vol. I) și Colcer L. (f. 87 vol. II) au arătat că l-au văzut pe pârât venind în vizita, însă declarațiile acestora au fost destul de evazive, martorii neputând preciza în ce perioada și dacă vizitele erau frecvente sau ocazionale, spre exemplu cu ocazia sărbătorilor legale

Ori, coroborând o serie de aspecte de fapt relatate de martori, se poate aprecia asupra conduitei pasive a pârâtului, care, ulterior decesului părinților s-a

manifestat în acțiuni sau inacțiuni de natura să impună concluzia neacceptării moștenirii, în termenul legal prevăzut de art. 700 C.civ.

Astfel, pârâtul a invocat faptul că după decesul defunctei R. V., între tatăl său si copii a intervenit un partaj voluntar de locuință, pârâtul acceptând ca defunctul R. V. să locuiască în întregul imobil până la sfârșitul vieții. Ori, un asemenea partaj voluntar nu a fost dovedit, pe de o parte, și, pe de alta parte, i se opune un antecontract de vânzare cumpărare încheiat la data de_, care - deși contestat de pârât sub aspectul semnăturii promitenților vânzători - poate fi apreciat ca fiind valabil încheiat și consacrând un acord de voință al părților contractante într-un sens contrar celui prezumat dintr-un partaj voluntar. În acest sens, instanța reține că expertizele grafice efectuate în cauza supra semnăturilor defuncților a stabilit valabilitatea semnăturilor, situație în care contractul se bucura de prezumția de adevăr în ceea ce privește operațiunea juridica ce o constată. Mai mult, ar fi si inexplicabil motivul pentru care atât defunctul R. V., cât si reclamanta ar fi fost de acord cu un partaj voluntar în condițiile în care se încheiase anterior un act de înstrăinare a casei către reclamanta. Totodată, martorii Podar A. și P. P. au arătat că încheierea contractului intre reclamanta si părinții săi era un fapt cunoscut în comunitatea locală, martorii auzind că au fost discuții între alte rude ale defuncților cu privire la faptul că defuncții nu și-au împărțit în mod egal bunurile către cei doi copii. Este adevărat că pârâtul a arătat că relațiile dintre părți au fost normale, nu au existat certuri în familie si nici martorii nu au contestat acest lucru, însă acest argument nu poate conduce la concluzia certă că pârâtul nu a știut de contract sau cel puțin de faptul înstrăinării casei de către părinți fiicei care i-a îngrijit.

În ceea ce privește perioada ulterioara decesului defuncților, instanța constată că observația comună a martorilor este aceea că reclamanții sunt cei care s-au ocupat de organizarea înmormântării defuncților, ajutați fiind de vecini, pârâtul necontribuind în vreun fel la cheltuielile necesare evenimentului. Argumentul pârâtului în sensul în care, la înmormântarea defunctului R. V. a preluat o parte din bunurile succesorale, nu poate fi reținut, întrucât pârâtul nu a făcut dovada preluării unor bunuri care prin natura, numărul si valoarea lor să excludă ideea unor amintiri de familie. Ori, martorul propus de către pârât P.

G. (f. 647, vol. II) a arătat că l-a văzut pe pârât ieșind din casa cu unul sau doi saci, acesta spunându-i că a luat niște pături si niște perne "pentru ca să aibă o amintire de la părinți";. Acțiunea pârâtului nu poate fi apreciată ca fiind manifestarea neechivoca a dorinței de a accepta moștenirea după tatăl său și prin urmare act de acceptare tacita a moștenirii, în sensul art. 690 C.civ. Cât privește argumentul existenței unor discuții la înmormântarea defunctului R. V. legate de moștenire - contrar poziției pârâtului cu privire la declarația martorei - martora P. G. nu a relatat că discuțiile ar fi avut aceasta temă, declarând că l-a auzit pe pârât spunându-i reclamantei că își oferă ajutorul pentru rezolvarea "problemelor comune"; (f. 647)

De asemenea, martorul P. P. a arătat că, după înmormântarea R. V.

, reclamanta a continuat să vina la imobil pentru a se îngriji de acesta, pentru a face curățenie, suplimentar față de ajutorul acordat de martor în ceea ce privește îngrijirea casei și plata facturilor, reclamanta permițându-i martorului să lucreze gradina aferentă casei. Declarațiile martorului se coroborează cu răspunsurile comunicate de furnizorii de utilități (f. 37, 65-69) ca urmare a adreselor efectuate de către pârât. Astfel, prin adresa nr. 1950/_ SC Distrigaz Nord a comunicat faptul că în anul 2003 nu s-a înregistrat consum de gaz în imobil, iar prin adresele nr. 49/_ emisă de SC Electrica si nr. 2154/_ emisă de Compania de Apa Someș s-a comunicat că din anul 2001 nu s-au mai înregistrat

consumuri de apa si energie electrica la adresa din Apahida, Sat S., str. S. nr. 24, ceea ce face plauzibil faptul - susținut de martori - că defunctul R. V. ar fi locuit în ultimii ani ai vieții la domiciliul reclamantei, iar cea care s-a ocupat de stingerea obligațiilor de plata a utilităților a fost reclamanta personal, sau prin mijlocirea martorului menționat.

Ori, pârâtul nu a făcut dovada faptului că s-a ocupat de starea imobilului ulterior decesului părinților, prin plata facturilor de utilități cu regularitate, plata impozitelor si taxelor aferente bunurilor imobile sau prin îngrijirea casei, acțiuni care să se circumscrie actelor de conservare sau de administrare definitiva a bunurilor succesorale și care să conducă la ideea acceptării tacite a moștenirii.

Simpla cerere adresată de pârât la data de_ Primăriei Comunei Apahida pentru comunicarea unei copii certificate de pe actul de deces al defunctului R. V., decedat la data de_ (f. 3, dosar succesoral nr. 89/2004) nu valorează în sine act de acceptare a moștenirii, având un caracter echivoc, câtă vreme nu este confirmată prin acte ulterioare care să exprime voința acestuia de a accepta moștenirea prin demersuri concrete in acest sens. Ori, toate demersurile efectuate de către pârâta cu privire la bunurile succesorale, sunt ulterioare termenului de 6 luni de la data deschiderii succesiunii (cererea adresată notarului public P. an L. de dezbatere a succesiunii a fost înregistrata la data de_, cererea adresată Primăriei Com. Apahida de a se comunica informații cu privire bunurile rămase după defuncți (casa si terenuri) a fost formulata în luna iulie 2004).

În ceea ce privește argumentul pârâtului în sensul în care a efectuat demersuri pentru vinderea imobilului, instanța constată că martorii P. P. (f. 645 ) și SS (f. 646) au arătat că nu l-au văzut pe pârât venind la imobil, după înmormântarea defunctului R. V. și nici să aducă cumpărători la imobil, declarații care prezintă mai multe garanții de obiectivitate față de declarațiile martorilor Stupariu Darie (f. 83, vol. I) și Colcer L. (f. 87, vol. I). Astfel, primii martori au fost vecini cu defuncții locuind în imediata vecinătate a domiciliului acestora - martorul P. P. ocupându-se de casa si de gradina - în schimb martorul Stupar Darie avea cunoștință de anumite împrejurări legate de situația familiei în virtutea activității pe care o desfășura (factor poștal), plasând momentul întâlnirii cu pârâtul la o săptămâna după deces, fără însă ca acest aspect să poată confirmat și prin alte probe. Cat privește declarația martorului C.

I. (f. 648, vol. II) aceasta apare ca fiind puțin credibilă, martorul arătând că a venit de 3-4 ori la imobil în cursul a 4-6 săptămâni, însă de fiecare dată nu a putut intra in imobil întrucât pârâtul nu avea cheie, ori aceste aspecte nu sunt confirmate de vreun vecin al defuncților. Pe de alta parte, aceste acțiuni ale pârâtului nu au fost însoțite de acte concrete în sensul vânzării și nici nu rezultă cu evidență plasarea acestora din punct de vedere temporal in cursul termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii.

În acest context, instanța apreciază că pârâtul nu a făcut dovada acceptării tacite a moștenirii rămase după defuncții R. V. si R. V., în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 C.civ. de la data deschiderii succesiunii, sens în care a intervenit prescripția dreptului de opțiunea succesorală în ceea ce îl privește pe pârât, cu consecința considerării acestuia ca persoană străină de moștenire.

Astfel, cum mai sus s-a reținut, reclamanta s-a ocupat de înmormântarea defuncților, s-a îngrijit de casa părintească, prin acte de administrare si conservare (a plătit utilitățile, taxele si impozitele, s-a înscris in Registrul Agricol), a încheiat acte de vânzare cumpărare cu privire la bunul succesoral (contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de_, cu pârâtul G. V., având ca obiect terenul în suprafață de 1 ha și 100 mp, din TP nr. 26176/1627 eliberat la

data de_ ) toate aceste acțiuni valorând acte de acceptare tacita a moștenirii conform art. 689 C.civ.

Față de cele reținute, instanța constată că acțiunea reclamantei este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare, cu consecința constatării calității de moștenitor legal unic a reclamantei după defuncții R. V. si R. V. .

În ceea ce privește acțiunea ce formează obiectul dos. nr._, instanța se va pronunța asupra capetelor de cerere astfel cum acestea au formulate prin acțiunea introductiva depusă la data de_ și precizate ulterior (precizarea din data de_, f. 393), reținând următoarele:

Potrivit Titlului de proprietate nr. 266176/1627/_ eliberat de Comisia Județean C. s-a reconstituit în favoarea defunctului R. V. dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1 ha și 1100 mp, incluzând suprafața de 1000 mp, situată în intravilan (500 mp arabil și 500 mp curți construcții). Conform raportului de expertiza topografică efectuată în cauza de către expert Marie S. Sever (f. 674- 689) terenul în suprafață de 1000 de mp, intravilan, se identifica cu imobilul înscris in CF nr. 306 S., nr topo 130/9, urmând ca instanța, în temeiul art. 111 C. pr. civ. să identitatea dintre terenul din TP si terenul din CF 306 S. .

Față de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 7/1996 va dispune întabularea dreptului de proprietate al defunctului R. V. asupra terenului în suprafață de 1000 de mp, intravilan, dobândit în baza TP nr.266176/1627/_, identificat în CF nr. 306 S., nr topo 130/9, cu titlu de drept de lege, ca bun propriu.

Potrivit aceluiași raport de expertiza, expertul Marie Sever a identificat pe terenul de 1000 de mp, un imobil construcție cu destinația de casă familială formată din CASĂ (CORP I) executată pe fundație din piatră și beton, pereții din lemn, acoperită cu țiglă, compusă din 1 cameră, 1 cămară de alimente, 1 hol, și 1 pivniță, CASĂ (CORP II), executată pe fundație din piatră, pereții din piatră, planșeu din lemn, acoperită cu țiglă, compusă din 2 camere, 1 cămară de alimente, 1 antreu și MAGAZIE din lemn, acoperită cu țiglă, situat administrativ în comuna Apahida, sat S., str. Ș. nr. 28, județul C. . Aceasta construcție a fost edificată de defunctul R. V. în baza avizului de construcție nr. 798/_ (f. 16, vol. I) emis de Inspectoratul Raional P.C.I. C., în timpul căsătoriei cu defuncta R. V. .

Față de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 7/1996 va dispune întabularea dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe terenul în suprafață de 1000 mp, conform descrierii efectuate în raportul de expertiză întocmit de expert Mărie S. Sever, în favoarea defuncților R. V. și R. V., cu titlu de construire, ca bun comun.

În ceea ce privește petitul precizat prin cererea depusă la data de_ (f. 393, vol. II) privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare, fara obligarea pârâtului la încheierea actului în forma autentica pentru imobilul teren si construcție, instanța constată că în dos. 17_ s-a stabilit calitatea de moștenitor unic a reclamantei după defuncții R. V. si R.

V., situație în care, conform regulilor transmisiunii moștenirii legale, creanțele moștenitorului față de defunct se sting prin confuziune. Cum antecontractul încheiat între reclamanta si defuncți nu a fost de natura să transmită dreptul de proprietate asupra imobilelor menționate în contract, nefiind încheiat in forma autentica prevăzuta de art. 2 din Legea nr. 54/1998, în vigoare la acea dată, acest act a dat naștere unui drept de creanță în favoarea reclamanților, care s-a stins prin confuziune, reclamanta fiind unicul moștenitor al defuncților. În acest context, nu se poate dispune pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, temeiul dobândirii de către reclamanta a bunurilor ce au făcut obiectul

contractului de vânzare cumpărare, fiind succesiunea legală și nu vânzarea cumpărarea, reclamanta valorificându-și dreptul, în calitate de moștenitor si nu de cumpărător, cererea reclamantei urmând a fi respinsa ca neîntemeiată și consecutiv si petitul de întabulare a dreptului de proprietate, cu acest titlu, pe numele reclamanților.

Corelativ constatării dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor teren și construcție de către reclamanta, prin moștenire si nu prin act de vânzare-cumpărare, instanța constată că nu se poate pune problema prescripției dreptului material la acțiune prin valorificarea dreptului de creanță izvorât din actul de vânzare cumpărare, excepție invocată de pârât și unita cu fondul în ședința publică din data de_, excepția urmând a fi respinsa.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulata de pârâtul R. V., față de soluția dispusă cu privire la dos. nr. 17_ va admite excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului reclamant reconvențional, invocata de către reclamanta, și va respinge în integralitate cererea reconvențională formulata de acesta, ca fiind formulată de o persoana lipsita de calitate procesuală activa.

Raportat la dispozițiile art. 274 C.pr.civ. care stabilesc culpa procesuală a părții ce cade în pretenții, va obliga pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 1950 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând in onorariu de avocat și va respinge cererea pârâtului de obligare la plata cheltuielilor de judecată evidențiate cf. notelor de ședință atașate concluziilor scrise, ca neîntemeiată";.

Împ o tr iv a aces te i se n tințe a decl ar at ape l, în ter men leg al, p âr âtul R. V. , solicitând admiterea apelului și, în principal, să se dispună anularea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, să se admită apelul, să se anuleze hotărârea atacată și rejudecând cauza, să se dispună respingerea excepției lipsei calității procesuale active a apelantului în formularea cererii reconvenționale; să se dispună respingerea petitului 4 din acțiunea formulată de reclamanții B. A. și B. C. în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. ca prescris, iar în situația în care nu se va reține această excepție, pe fond, să fie respins ca neîntemeiat; în ceea ce privește restul petitelor din acțiunea introductivă formulată de reclamanții B. A. și B. C. în dosarul nr._, să se dispună respingerea lor ca neîntemeiate; să se dispună respingerea acțiunii formulate de reclamanta B. A. în dosarul conexat nr. 17_ al Judecătoriei C. -N. ca lipsită de interes, iar în situația în care nu se va reține această excepție, pe fond să fie respinsă ca neîntemeiată; să se admită cererea reconvențională așa cum a fost formulată și precizată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. .

Prin întâmpinarea formulată, intimații B. A. și B. C. au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 295 /_, pronunțată î n dos ar nr. _

, a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului reclamant reconvențional R. V. .

A admis în parte apelul declarat de pârâtul reclamant reconvențional R. V. împotriva Sentinței civile nr. 4833 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost desființată în parte, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecarea acțiunii principale și a acțiunii reconvenționale la

instanța da fonda.

A menținut dispoziția de respingere a excepției lipsei de interes, invocată în dosarul nr. 17_ .

M. ivând decizia pronunțată, T. ul a reținut în considerentele acesteia,

ur măto arele:

"O primă critică formulată de către apelant vizează admiterea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale active a apelantului reclamant reconvențional.

T. ul apreciază că sunt fondate susținerile apelantului deoarece, din ansamblul materialul probator al cauzei rezultă că apelantul a efectuat acte de acceptare tacită a succesiunii, în accepțiunea art. 689 C.civ.

Astfel, martorul P. P. (f. 645, dosar judecătorie, vol. II), reaudiat, a declarat cu privire la acest aspect că pe R. V. l-a văzut doar la înmormântare și din câte știe nu a participat cu nimic la cheltuielile de înmormântare. A mai arătat martorul că, la un moment dat, casa din S. a fost trecută în ziarul

"Piața"; ca fiind de vânzare, iar reclamanta i-a precizat că ea nu a dat nici un anunț în acest sens. martorul nu știe dacă pârâtul a luat sau nu vreun bun din casa părintească după decesul tatălui său.

Martora SS, propusă de reclamanți (f. 646, dosar judecătorie, vol. II), a arătat în cuprinsul depoziției sale că, după înmormântarea lui R. V. pârâtul a luat din casa o sacoșă dar nu știe ce era în aceasta, martora presupune că erau hainele de schimb. După înmormântare pârâtul nu a mai venit niciodată, precizează martora, dar arată totuși "cel puțin eu nu l-am văzut).

Martora P. G., propusă de către pârât, a arătat că, după înmormântare, l-a văzut pe pârât solicitând-ui reclamantei să precizeze dacă trebuie să contribuie cu ceva și dacă poate să o ajute cu ceva, manifestându-și intenția de a rezolva probleme comune. Cu acea ocazie martora l-a văzut pe pârât ieșind din casă cu unul sau doi saci de rafie, iar ulterior în mașină, i-a spus martorei că a luat niște pături și perne pentru a avea o amintire de la părinți (f. 647, dosar judecătorie, vol. II).

Martorul C. I. a declarat că la aproximativ 2 săptămâni după decesul tatălui său, pârâtul i-a spus că el și sora sa intenționează să vândă casa părintească și l-a întrebat pe martor dacă este interesat să o cumpere. martorul intenționa să cumpere o casă în S. și a fost împreună cu pârâtul dar nu au putut intra deoarece pârâtul nu avea cheia de la imobil. A precizat de asemenea martorul că a mai fost la imobilul în litigiu de 3-4 ori, în decurs de 4-6 săptămâni, însă niciodată nu a reușit să intre deoarece era închis, sora pârâtului nefiind de față, deși din spusele acestuia știa că a informat-o de fiecare dată, convenind să fie amândoi la fața locului.

În urma coroborării declarațiilor martorilor audiați cu privire la aspectul acceptării sau neacceptării succesiunii defunctului R. V. de către pârât, dar și a declarațiilor martorilor audiați cu privire la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare dedus judecății, rezultă că, prima instanță a omis să observe faptul că imobilul care intră în masa succesorală a format obiectul unui contract de vânzare cumpărare încheiat de către reclamantă cu părinții săi, iar în virtutea acestui contract casa și terenul aferent au rămas în folosința reclamantei. În acest context trebuie examinate actele ulterioare ale părților, deoarece din declarațiile examinate rezultă că pârâtul nu avea acces în imobil decât cu acordul reclamantei. În situația dată este dificil să pretindem părții care încearcă să dovedească acceptarea tacită a moștenire să dovedească efectuare unor acte de conservare și administrare cu privire la bun.

Mai mult, în lipsa unor bunuri de valoare în casa părintească este de asemenea dificil ca pârâtul să dovedească acceptarea moștenirii prin luare unor bunuri. Evident, respectiva sacoșă ori sacii cu bunuri nu pot avea valoarea unei acceptări, dar este de remarcat faptul că martorii au declarat în pârâtul, în termenul de opțiune succesorală, a intenționat să vândă casa părintească. Martorul C. I. a declarat că a fost de mai multe ori cu pârâtul la locul situării

imobilului dar acesta era închis și a fost în imposibilitate de a-l viziona. Dorința de a vinde imobilul și de a-și prelua partea din moștenirea părinților are, în opinia T. ului, valoarea unei acceptări tacite a moștenirii. În acest context, sunt lipsite de relevanță vizitele efectuate la părinții acestora înainte de decesul lor. De altfel, așa cum va rezulta din declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond cu privire la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamată cu părinții săi, R. V. și R. V., relațiile dintre părți s- au deteriorat după încheierea acestui contract, pârâtul nemaivenind la casa părintească. Mai mult, rezultă și faptul că nici fiica pârâtului, care anterior venea des în vizită la bunici, nu a mai venit ulterior momentului precizat.

T. ul constată de asemenea că nici reclamanta B. A. nu acceptat expres succesiunea după R. V., dar este scutită de a dovedi acceptarea tacită a moștenirii defunctului deoarece este beneficiara unui contract de vânzare- cumpărare care i-a conferit dreptul de a se afla în posesia acestui imobil.

În altă ordine de idei, așa cum a susținut apelantul, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de_ (dosar nr._, vol. I) al Judecătoriei C. -N. (f. 2-3), reclamanții B. C. și B. A. l-au chemat în judecată pe pârâtul R. V. solicitând obligarea acestuia, în calitate de moștenitor după R. V. și R. V. la încheierea contractului de vânzare- cumpărare în formă autentică cu privire la imobilele în litigiu, teren și construcție. În motivele cererii reclamanții au arătat că ambii vânzători - R. V. și R. V. - sunt decedați, iar pârâtul R. V., fratele reclamantei B. A. este moștenitor al acestuia.

Pentru considerentele expuse, T. ul apreciază că prin ansamblul probelor administrate s-a făcut dovada acceptării tacite a moștenirii defunctului

R. V. de către apelantul pârât R. V., astfel încât, instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului.

Înainte de a se proceda la analiza contractului de vânzare-cumpărare menționat și a celorlalte motive de apel invocate, este necesar să se rețină faptul că instanța de fond nu a statuat cu privire la acceptarea moștenirii defunctei R.

V., și aceasta în condițiile în care a reținut în considerentele sentinței care formează obiectul controlului judiciar că nu s-a făcut dovada existenței unui partaj voluntar între soțul supraviețuitor R. V., reclamanta B. A. și pârâtul R. V. .

Astfel, R. V. a decedat la data de_, conform certificatului eliberat după actul de deces nr. 10/2003, întocmit de Primăria comunei Apahida (f. 4 dosar nr._, vol. I). În același timp, R. V. a decedat la data de 09.02.200, conform certificatului eliberat după actul de deces nr. 14/2000, întocmit de Primăria comunei Apahida (f. 5 dosar nr._, vol. I).

Pentru justa soluționarea cauzei, cu ocazia rejudecării, se va stabili care dintre succesibili au acceptat succesiunea defunctei R. V., având ca obiect construcția în litigiu, ținând cont și de petitele din cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional R. V. .

Referitor la incidența art. 845 C.civ., T. ul constată că potrivit textului legal menționat, valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezervă de uzufruct va fi socotită în porțiunea disponibilă și excedentele, de este, se va trece în masa succesiunii. Imputația și raportul nu pot fi cerute de succesibilul în linie dreaptă care a consimțit la aceste înstrăinări.

Contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 02.02.199 (f. 17 dosar nr._, vol. I) între promitenții vânzători R. V. și

R. V., pe de o parte, și promitenții cumpărători B. C. și B. A., pe de

altă parte, are ca obiect obligația de a transmite dreptul de proprietate cu privire la casa compusă din 2 camere, verandă, bucătărie de vară, anexe gospodărești, curte și grădină, precum și terenul aferent, imobile situate în comuna Apahida, sat S., str. Ș. nr. 24, cu menținerea dreptului de uzufruct viager al promitenților vânzători. Cu privire la prețul tranzacției, s-a consemnat că a fost stabilit de către părți la suma de 20.000.000 lei (ROL) și s-a achitat la data semnării contractului.

Susținerile intimaților reclamanți în sensul că dispozițiile art. 845 C.civ. nu sunt aplicabile deoarece apelantul nu s-a opus la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sunt nefondate, acest text legal neimpunând o asemenea condiție (f.46 dosar nr._, vol. I). Textul legal citat face trimitere la succesibilul care a "consimțit"; la încheierea actului. Or, neopunerea nu echivalează cu un consimțământ valabil exprimat, așa cum sugerează intimații. Mai mult, nu s-a făcut dovada certă a faptului că pârâtul a avut cunoștință de încheierea contractului încă de la momentul perfectării acestuia. Nu au fost dovedite nici susținerile intimaților în sensul că vânzătorii aveau nevoie de suma prevăzută cu titlu de preț deoarece nu se puteau întreține din pensia pe care o primeau. Chiar dacă s-ar fi dovedit o asemenea ipoteză, intimații reclamanți aveau posibilitatea de a încheia un contract de întreținere și nu de vânzare- cumpărare.

Cu privire la contractul analizat, martorul Podar A., propus de reclamanți, semnatar în calitate de martor al contractului de vânzare-cumpărare a declarat că R. V. a venit la el acasă cu acest contract și i-a solicitat să-l semneze, ocazie cu care i-a explicat că vrea să-i lase fiicei sale casa și grădina, deoarece reclamanta i-a îngrijit și îi va îngriji în continuare. Martorul a precizat că nu știe dacă pârâtul a aflat sau nu despre încheierea contractului, dar crede că aveau cunoștință alte persoane, ce puțin vecinii (f. 80 dosar nr._, vol. I).

Martorul P. P. (f. 81-82), propus de reclamanți, a declarat că în anul 1998 sau 1999 a fost chemat de R. V. pentru semnarea unui contract de vânzare-cumpărare în calitate de martor. R. V. i-a spus că a încheiat acest contract cu fiica sa pentru că a avut grijă de el și soția sa, motiv pentru care dorește să-i lase casa și grădina. A mai precizat martorul că după încheierea contractului de vânzare-cumpărare au intervenit discuții, mai exact între rudele defuncților, care au apreciat că aceștia nu și-au împărțit în mod egal bunurile între cei doi copii. Martorul are cunoștință de asemenea despre faptul că fiica pârâtului avea o fată care obișnuia să vină pe la părinți până la momentul

încheierii contractului arătat, dar ulterior nu a mai venit. După semnarea contractului nici pârâtul nu a mai venit pe la părinții săi, dar martorul nu știe dacă acest lucru s-a datorat acestui fapt, deoarece nu știe dacă pârâtul a aflat sau nu despre încheierea respectivului contract.

Martorul Stupariu Darie (f. 83 dosar nr._, vol. I), propus de pârât, a declarat că, după decesul lui R. V., l-a văzut pe fiul acestuia care i-a spus că a venit pentru că dorește să-și vândă partea din moștenire.

Martora Colceriu L., propusă de către pârât (f. 87 dosar nr._, vol. I), a arătat în cuprinsul depoziției sale că, de-a lungul anilor atât reclamanta cât și pârâtul veneau în vizită la părinții lor, atât înainte, cât și după deces, dar nu poate preciza frecvența acestor vizite. A precizat martora că până în urmă cu o

jumătate de ani a văzut ambele părți venind la casa părintească și știe martora că, în mai multe rânduri, pârâtul a venit dar nu a putut intra în imobil. Pârâtul i- a relatat martorei că nu poate intra în imobil deoarece este închis.

În lumina probelor examinate, T. ul apreciază că rezultă cu puterea evidenței existența unei donații deghizate în favoarea reclamantei din prezenta

cauză, iar dispozițiile art. 845 C.civ. devin aplicabile, așa cum a susținut apelantul, cu toate consecințele juridice ce derivă din această statuare.

Referitor la Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanta B.

A. și pârâtul G. V., având ca obiect terenul în suprafață de 101 ari, (f. 38 dosar nr._, vol. I), cu privire la care a fost reconstituit dreptul de proprietate al defunctului R. V. prin Titlul de proprietate nr. 26176/1627/_

, eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. (f. 7 dosar nr._, vol. I), criticile apelantului sunt fondate.

Acest antecontract a fost încheiat cu rea-credință de către reclamanta B.

A., cu nesocotirea calității de moștenitor a apelantului cu privire la imobilul care formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare. De altfel, prin răspunsurile date la interogatoriul administrat (f. 137-138, dosar judecătorie, vol.

I) pârâtul G. V. a recunoscut faptul că avea cunoștință de existența a doi moștenitori, copii ai defunctului R. V. . În aceste condiții, în baza dispozițiilor art. 968 raportat la art. 948 C.civ. se impune constatarea nulității absolute parțiale a acestui contract.

T. ul apreciază de asemenea că sunt fondate susținerile apelantului cu privire la soluția de disjungere a precizării de acțiune având ca obiect rectificarea înscrierilor din cartea funciară și întabularea dreptului de proprietate, soluție pronunțată în ședința publică din data de_ (f. 51, dosar judecătorie, vol. III). Pentru justa soluționarea a cauzei și stabilirea bunurilor care intră în masa succesorală, precum și corecta identificare a acestora în regim de carte funciară, se impune judecarea împreună a acestor cereri, urmând ca instanța, cu ocazia rejudecării, să pună în discuția părților necesitatea conexării celor două cauze.

Sunt nefondate însă susținerile apelantului cu privire la nelegalitatea Încheierii civile pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de_ (f. 61-62, vol. III dosar judecătorie, prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată. Chiar dacă instanța de apel a constat că se impune judecarea împreună a celor două cereri, nu se poate ignora faptul că judecătorul a cauzei a interpretat și aplicat o normă dispozitivă și nu imperativă, având un drept de apreciere raportat la obiectul tuturor cererilor deduse judecății.

Au același caracter nefondat au susținerile apelantului cu privire la soluția pronunțată asupra excepției prescripției dreptului la acțiune în privința cererii având ca obiect valorificarea antecontractului de vânzare-cumpărare de către intimata reclamantă. În realitatea, termenul de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958 a fost întrerupt, deoarece promitenții cumpărători s- au aflat în folosința imobilului.

În lumina considerentelor expuse și în temeiul prevederilor art. 297 alin. 1 teza a II-a raportat la art. 296 C.pr.civ., urmează să fie admis în parte apelul declarat de pârâtul reclamant reconvențional R. V. împotriva Sentinței civile nr. 4833 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., care va fi anulată în parte și cauza trimisă pentru rejudecarea acțiunii principale și a acțiunii reconvenționale. Soluția se impune în condițiile în care cererea reconvențională a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului reconvențional R. V., instanța neanalizând fondul pretențiilor deduse judecății, iar pe de altă parte, ținând cont de petitele din cele două cereri - principală și reconvențională, cu multiple precizări.

Va fi menținută dispoziția de respingere a excepției lipsei de interes, invocată în dosarul nr. 17_ . Pentru a pronunța această soluție T. ul apreciază că sunt nefondate susținerile apelantului în sensul că intimata

reclamantă B. A. nu justifică interes pentru formularea cererii având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor după defunctul R. V. ";.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte, reclamanții B. C. și B. A., iar pe de altă parte, pârâtul R. V. V. .

Prin propriul recurs, pârâtul R. V. V. a solicitat, în temeiul art. 312 alin. 2 C.pr.civ., art. 304 pct. 7 si 9 C.pr.civ. și art. 274 C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate și, pe cale de consecință, admiterea apelului și în ceea ce privește solicitarea de admitere a excepției lipsei de interes invocată de pârât în dosarul conexat nr. 17_, precum și a excepției prescripției dreptului la acțiune a intimaților reclamanți B. invocată în dosarul nr._, iar pe cale de consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanta B. A. în dosarul conexat nr. 17_ al Judecătoriei C. -N., ca lipsită de interes și a petitului 4 din acțiunea din dosarul nr._ ca prescris; cu menținerea celorlalte dispoziții ale instanței de apel ca fiind legale.

În motivarea recursului sa arătat că în mod nelegal instanța de apel a menținut dispoziția de respingere a excepției lipsei de interes, invocată în dosarul nr. 17_, precum și de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune din dosar_, în aceste limite, în opinia recurentului, decizia recurată fiind nelegală prin prisma art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ...

Instanța a motivat soluția de menținere a dispoziției de respingere a excepției lipsei de interes în formularea acțiunii din dosarul conexat, rezumându- se doar la a enunța în cuprinsul deciziei atacate că va fi menținută dispoziția de respingere a excepției lipsei de interes invocată de pârât în dosarul nr. 17_ al Judecătoriei C. -N. și că sunt nefondate susținerile pârâtului că intimata reclamantă B. A. nu justifica interes pentru formularea cererii având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor după defunctul R. V. .

În opinia recurentului lipsește cerința interesului în promovarea acțiunii din dosarul conexat, întrucât reclamanții B., din proprie inițiativă, au promovat acțiunea împotriva pârâtului și l-au chemat în judecată, în calitate de succesor în drepturi și în obligații al celor doi defuncți, pentru o acțiune în realizarea dreptului. Demersul lor judiciar a fost actul lor unilateral de voință și corespunde realității.

Modalitatea în care intimații reclamanți B. au început demersul lor judiciar în anul 2004, schimbarea poziției lor procesuale după 5 ani de la debutul procesului, nu a scăpat vigilenței instanței de apel și a fost avut în vedere în analizarea modului în care prima instanța a soluționat excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului.

Instanța de apel reține în considerentele hotărârii faptul că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de_ pe rolul Judecătoriei C. -N., reclamanții B. C. și B. A. au chemat în judecată pe pârâtul R. V., în calitate de moștenitor după R. V. și R. V., solicitând obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică cu privire la imobilele în litigiu, teren și construcție.

În motivele cererii introductive B. A. și B. C. au arătat că ambii vânzători, R. V. și R. V., sunt decedați, iar pârâtul R. V., fratele reclamantei B. A., este moștenitor.

Prin acțiunea introductivă reclamanta B. A. nu a solicitat dezbaterea succesiunii după defuncții R. V. și R. V., iar pe cale de cerere reconvențională, recurentul a promovat o acțiune în constatare donație deghizată, reducțiune donație deghizată, cu petite adiacente de constatare

compunere masa succesorală și stabilirea calității de moștenitor după defuncții

R. V. și R. V. .

Câtă vreme pârâtul a solicitat dezbaterea succesiunii în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., în cadrul căreia reclamanții B. i-au recunoscut expres, direct si spontan, calitatea de moștenitor după cei doi defuncți, calitate care a fost și dovedită și în contextul în care reclamanții B. au avut posibilitatea în dosarul nr._ să-și formuleze în termen procedural prin întâmpinare toate apărările, reclamanta B. nu justifică vreun interes în promovarea unei acțiuni separate, prin care să solicite stabilirea calității de unică moștenitoare.

Este corectă și legală soluția instanței de apel de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a recurentului în formularea cererii reconvenționale, pe baza probelor administrate si a recunoașterii exprese a familiei B. a calității de moștenitor a subsemnatului, motiv pentru care se impunea și admiterea excepției lipsei de interes invocată de pârât fată de acțiunea formulata de reclamanta B. în dosarul conexat nr. 17_ .

O altă critică adusă hotărârii instanței de apel este legată de dezlegarea dată excepției prescripției dreptului la acțiune.

Instanța de apel a apreciat că sunt nefondate susținerile pârâtului cu privire la soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției prescripției dreptului la acțiune în privința cererii având ca obiect valorificarea antecontractului de vânzare-cumpărare.

Instanța de apel nu a îmbrățișat argumentele primei instanțe, în baza cărora a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, dar a menținut soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, invocând faptul că a intervenit o cauză de întrerupere a cursului prescripției, folosința imobilului de către promitenții cumpărători, respectiv B. A. și B. C. .

În mod nelegal s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune față de petitul 4 al acțiunii introductive din dosarul nr._, întrucât acțiunea având ca obiect valorificarea antecontractului de vânzare-cumpărare este o acțiune personală, supusă termenului general de prescripție de 3 ani prev. de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

În mod greșit s-a reținut de către instanța de apel că a intervenit o cauză de întrerupere a cursului prescripției, pentru că B. A. și B. C. s-au aflat în posesia imobilului.

Instanța de apel omite faptul că prescripția a început să curgă de la momentul încheierii convenției din data de_ și că defuncții R. au fost cei care au locuit în imobil pe tot timpul vieții.

Dreptul la acțiune al intimaților reclamanți B. s-a prescris prin neexercitarea lui în termenul prevăzut de lege, întrucât convenția a fost încheiată la data de_, iar acțiunea introductivă a fost promovată de B. A. și B.

C. doar la data de_, cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani.

Instanța de apel a încălcat prev. art. 3 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958 menținând dispoziția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune.

În consecință, pârâtul recurent solicită admiterea propriului recurs, potrivit celor solicitate, cu modificarea în parte a hotărârii atacate și cu obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în primă instanță, în apel și în recurs.

Prin propriul recurs, reclamanții B. A. și B. C. au solicitat, în temeiul art. 299 si urm C.pr.civ, art.304 pct. 7, art.304 pct. 9, art.274 C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul respingerii în totalitate a apelului formulat de R. V., ca neîntemeiat și, pe cale de consecința, menținerea sentinței Judecătoriei C. -N. ca fiind legala si

temeinica; cu obligarea intimatului R. V. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

În motivarea recursului s-a arătat că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ.

Totodată, decizia recurată cuprinde motive contradictorii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ.

În opinia recurenților reclamanți, instanța de apel a interpretat greșit starea de fapt, încălcând - prevederile art.689-690 C.civ. O aplicare riguroasă a textului legal invocat nu poate conduce decât la concluzia că intimatul R. V. este o persoană străină de moștenirea după defuncții R. V. si R. V. .

Recurenți supun atenției instanței practica neunitara a instanțelor de judecata în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 689 C.civ.

Deși textul art.689 C. civil este suficient de clar în privința condițiilor pe care actul de acceptare trebuie să le îndeplinească pentru a putea reprezenta un veritabil act de acceptare tacită a succesiunii (acte care lasă a se presupune neapărat intenția eredelui de acceptare a moștenirii), totuși practica instanțelor de judecată este diferită și uneori extrem de indulgentă în interpretarea acelor acte care reprezintă acceptare tacită a succesiunii.

Probabil un argument avut în vedere de acele instanțe de judecată, care interpretează mai puțin riguros prevederile art.689 C.civ, constă în consecințele aparent inechitabile pe care aplicarea cu strictețe a textului legal le poate genera. Probabil descendenții ar trebui să se bucure de aceeași atenție din partea părinților in timpul vieții acestora si de aceleași drepturi patrimoniale asupra succesiunii după moartea părinților (deși potrivit legii române nu orice descendent este automat si moștenitor).

Este imoral ca doi frați să-si dispute moștenirea lăsata de părinți. Cu siguranță acestea sunt aspecte care influențează modul in care fiecare judecător in parte interpretează prevederile art.689 C.civ.

Or dacă este așa, atunci, în speță, atitudinea intimatului de a-și aminti de părinți sau mai exact de bunurile lor doar după moartea acestora, și de a reclama fără cea mai mică mustrare de conștiință drepturi patrimoniale succesorale, împiedică orice indulgenta în interpretarea prevederilor art. 689 C.civ.

Atitudinea recurentei, de a-și valorifica toate drepturile pe care legea i le recunoaște și de a dori îndepărtarea intimatului de la succesiune, este cauzată de comportamentul pe care intimatul l-a avut față de recurentă și familia acesteia, precum și față de părinții săi in perioada ultimilor ani de viată ai acestora. (Pe recurentă nu a sprijinit-o in îngrijirea părinților bolnavi, mama R. V. fiind paralizată doi ani de zile și îngrijită exclusiv de recurentă și cele două fiice ale acesteia).

In ultimii ani de viată ai părinților intimatul a încetat să-i viziteze iar după moartea părinților intimatul a formulat o plângere penală pentru fals, vizată fiind recurenta și familia sa, a se vedea în acest sens declarațiile martorilor P. P.

, Podar A. (filele 80-81-voi I), precum și declarația martorei SS si martorului P. P. reaudiat (fila 646 voi II ).

De altfel, instanța de fond a reținut în cuprinsul Sentinței civile nr.4833/2012 (fila 6) că pârâtul își vizita părinții destul de rar în timpul vieții, vizitele rărindu-se după ce starea de sănătate a acestora s-a agravat (începând cu anii 1995-1996).

Primele două argumente invocate de instanța de apel în sprijinul recunoașterii calității de moștenitor acceptant al succesiunii sunt că nu se poate pretinde pârâtului să dovedească efectuarea unor acte de conservare și

administrare asupra imobilului casa părintească și asupra terenului aferent, întrucât acesta nu s-a aflat în posesia imobilului casă părintească, nu a avut acces în imobil și nu a putut efectua acte de conservare și administrare cu privire la bun. (pag. 28 decizia recurată.)ș că "în lipsa unor bunuri de valoare în casa părintească este dificil ca pârâtul să dovedească acceptarea moștenirii prin luarea unor bunuri";.

Instanța de apel a adoptat o poziție argumentativă prin care scuză conduita pasivă a intimatului, căruia, preluând exprimarea instanței, i-a fost "dificil" să efectueze anumite acte de acceptare a succesiunii. Acele acte de acceptare dificil de realizat nu reprezentau singurele opțiuni ale pârâtului existând și alte acte penare acesta, daca era interesat de succesiunea dintre defuncții săi părinți, le-ar fi putut realiza.

Împrejurarea că intimatul nu a avut acces în imobilul casă părintească nu poate constitui un argument și nici o circumstanță care să determine instanța de judecată să procedeze la o aplicare mai puțin riguroasă a textului art.689 C.civ.

În vederea acceptării succesiunii după defunctul R. V., intimatul avea posibilitatea să se adreseze fie notarului cu o cerere in baza art.68 și urm. din Legea nr. 36/1995, fie instanței de judecată cu o acțiune succesorală; în ambele cazuri atitudinea sa ar fi avut, fără echivoc, natura unei acceptări a succesiunii rămase de pe urma defunctului său tata.

Instanța de apel omite să observe că în compunerea masei succesorale nu intră doar imobilul casă părintească și terenul aferent, situate în S., ci si terenul din extravilanul satului S., in suprafața de 1 ha si 100 mp, înscris în titlul de proprietate nr. 26176/1627/_, parcela 7 din tarlaua 60/1, bun asupra căruia, deși intimatul putea sa efectueze acte de conservare si administrare, totuși nu a efectuat, fiind dezinteresat de acesta.

Instanța de apel reține că în casa părintească nu ar fi existat bunuri de valoare, însă probele administrate nu ating deloc această problemă, niciunul dintre martori nefiind întrebat daca ar avea cunoștință ca in casa părinteasca ar exista tablouri, ceasuri, sau orice alte bunuri de valoare, astfel încât reclamanții nu înțeleg de unde concluzia vehementă a instanței de apel, cum că în casă nu ar fi existat bunuri de valoare.

Da, pârâtul a încercat să probeze că a luat din casă, cu ocazia înmormântării defunctului R. V., câțiva saci cu haine, insă aceasta nu presupune automat ca bunurile luate sunt singurele pe care le putea ridica sau ca in casa nu ar fi existat alte bunuri de valoare.

De altfel acest aspect nici nu prezintă relevanță în speță, pe de o parte pentru că martorii au declarat că intimatul ar fi luat bunurile pentru a avea o amintire de la părinți (or preluarea unor bunuri succesorale pentru a avea o amintire de familie nu reflectă intenția neîndoielnică de a acceptă succesiunea, astfel de acte nefiind recunoscute ca acte de acceptare tacită a succesiunii), iar pe de altă parte, pentru că intimatul era liber să efectueze orice alte acte exprese sau tacite pentru a accepta succesiunea după defunctul R. V. și, totuși, nu le-a efectuat în termenul si cu respectarea cerințelor legale.

Un alt argument prezentat de instanța de apel este că martorii ar fi declarat că pârâtul, în termenul de opțiune succesorală ar fi intenționat să vândă casa părintească.

În mod greșit, în opinia reclamanților, instanța de apel acordă aceeași forță doveditoare tuturor probelor testimoniale administrate în cauză, pentru dovedirea/infirmarea calității intimatului R. V. de moștenitor acceptant al succesiunii după defunctul său tată, în ciuda faptului că ele sunt contradictorii sau evazive.

Instanța de apel avea obligația de a discerne care probe prezintă mai multe garanții de obiectivitate și de a le acorda forța probantă cuvenită.

In acest sens, în mod judicios instanța de fond a constatat, privitor la argumentul pârâtului, cum că ar fi efectuat demersuri pentru vinderea imobilului, că martorii P. P. și SS au arătat că nu l-au văzut pe pârât venind la imobil, după înmormântarea defunctului R. V. și nici să aducă cumpărători la imobil, declarații care prezintă mai multe garanții de obiectivitate față de declarațiile martorilor Stupariu Darie și Colcer L. .

Astfel, primii martori au fost vecini cu defuncții, locuind in imediata vecinătate a domiciliului acestora, martorul P. P. ocupându-se de casă și de grădină, în schimb martorul Stupar Darie avea cunoștință de anumite aspecte legate de situația familiei în virtutea activității pe care o desfășura (factor poștal), plasând momentul întâlnirii cu pârâtul la o săptămână după deces, fără ca acest aspect să poată fi confirmat și prin alte probe.

Cât privește declarația martorului C. I., aceasta apare ca puțin credibilă, martorul arătând că a venit de 3-4 ori la imobil în cursul a 4-6 săptămâni, însă de fiecare dată nu a putut intra în imobil întrucât nu avea cheie, ori aceste aspecte nu sunt confirmate de vreun vecin al defuncților. De ce s-ar deplasa cineva la un imobil pe care oricum nu îl poate vedea, și nu o dată, ci de 4 ori.

De ce nu a cerut cheia de la vecinul P. P. care (conform primei declarații date in fata instanței - vol. I - întreținea gradina, pentru a pătrunde măcar in curte si pentru a examina casa măcar la exterior?).

Pe de altă parte, aceste acțiuni ale pârâtului nu au fost însoțite de acte concrete în sensul vânzării și nici nu rezultă plasarea acestora din punct de vedere temporal în cursul termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii (fila 8 Sentința civilă 4833/2012).

Declarația martorului C. I. este puțin credibilă și pentru faptul că nu poate fi coroborată cu nici o altă declarație, acesta fiind singurul martor care are cunoștință despre așa-zisa intenție a fraților de a vinde casa părintească. Pe de altă parte, susținerea intimatului și a martorului acestuia, C. I., că s-ar fi deplasat împreună la imobilul din S., este contrazisă de declarațiile martorilor, vecini ai defuncților, P. P. și SS, potrivit cărora, apelantul nu a mai venit la imobil, după înmormântarea defunctului R. V. și nici nu a adus cumpărători la imobil.

Este neverosimil ca recurenta să-și fi manifestat intenția de a vinde casa părintească împreună cu fratele său (conform declarației martorului C. I. ) atât timp cât era beneficiara unui antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect casa părintească.

Reclamanții nu consideră că opinia T. ului, potrivit căreia (așa-zisa) intenție a pârâtului de a vinde imobilul și de a-și prelua partea din moștenirea părinților, relatată unui martor (îndoielnic) ar avea valoarea unei acceptări tacite a moștenirii, este în spiritul art. 689 C.civ.

Atât timp cât intenția paratului nu este urmată de acțiuni concrete în sensul vânzării, acțiuni plasate din punct de vedere temporal în cursul termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii. Simpla relatare către un prieten de familie a intenției de înstrăinare a bunurilor succesorale, fara ca aceasta sa se concretizeze intr-un act juridic indubitabil, nu valorează act de acceptare tacită a succesiunii.

Potrivit dispozițiilor art.689 teza a II-a Vechiul C.civ, acceptarea succesiunii este "tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l facă decât în

calitatea sa de erede, și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare".

In decizia Curții de Apel C., atașată prezentei, în mod corect instanța statuează că actele de acceptare tacită trebuie să fie neechivoce, în sensul însușirii calității de moștenitor, cele echivoce, care pot da naștere la interpretări diferite, nu pot fi luate în considerare ca atare.

În speță, se poate lesne presupune că așa-zisa discuție avută de apelant cu prietenul său, martorul C. I., interesat să cumpere o casă în zona C. ului, putea fi animată de dorința apelantului de a-și îndeplini o curiozitate cu privire la potențialul bunurilor succesorale (mai ales că avea cunoștință de existenta antecontractului de vânzare-cumpărare a imobilului din S., încheiat de intimații R. V. si R. V. ), și nu neapărat de dorința fermă a acestuia de a accepta succesiunea după defunctul său tată, cu atât mai mult cu cât după acea dată nu a insistat în așa zisele sale demersuri de înstrăinare a casei părintești.

In acest sens, instanța de fond a reținut că apelantul nu a efectuat acte concrete în sensul vânzării.

Nu este suficienta afirmarea intenției de a accepta o succesiune, ci eredele trebuie sa săvârșească anumite acte materiale sau juridice cărora Ieșea le conferă valoarea unei acceptări tacite. Mai mult, chiar săvârșirea unor acte nu echivalează cu acceptarea succesiunii decât daca cel care le săvârșește a luat titlul sau calitatea de erede (art. 690 C.civ), iar practica judecătoreasca a statuat ca nici chiar toate actele de dispoziție nu echivalează cu o acceptare tacita a succesiunii. In concluzie, daca exteriorizarea intenției de acceptare a succesiunii prin săvârșirea de acte materiale sau juridice nu valorează acceptare tacita a succesiunii in sensul art.689 C.civ., cu atât mai puțin simpla intenție de a accepta, relatată unor terți, nu poate avea aceasta semnificație. (Decizia nr. 2065/_ a Curții de Apel Timișoara, atașată prezentei).

În ceea ce privește constatarea T. ului, potrivit căreia relațiile dintre părți s-au deteriorat după încheierea acestui contract, pârâtul nemaivenind la casa părintească și nici fiica pârâtului, care anterior venea des în vizită la bunici, nu a mai venit ulterior momentului precizat, se impune a se observa că pârâtul susține că nu avea cunoștință de existența antecontractului de vânzare- cumpărare având ca obiect casa părintească, de care ar fi aflat abia la un an după moartea tatălui sau, R. V. . Cu toate acestea, instanța de apel a acordat credibilitate martorilor P. P. si SS, audiați la propunerea reclamantei, neconsiderând demn de luat seama (măcar in privința credibilității pârâtului) faptul că declarația pârâtului R. V. si susținerile acestuia, din cererea reconvențională si din întâmpinarea depusă în dosarul_, nu corespund adevărului.

Reclamanții nu pot fi de acord nici cu constatarea T. ului potrivit căreia reclamanta B. A. este scutită de a dovedi acceptarea tacită a moștenirii defunctului pentru simplul fapt că este beneficiara unui antecontract de vânzare- cumpărare, care i-a conferit dreptul de a se afla în posesia acestui imobil.

Lăsând la o parte împrejurarea că nu s-a invocat lipsa calității recurentei, de moștenitor acceptant al succesiunii după defunctul R. V., faptul că reclamanta B. A. s-a aflat în posesia unui bun succesoral nu ar scuti-o de obligația de a proba ca este moștenitor acceptant al accesiunii după defunctul R.

V., în măsura in care calitatea acesteia ar fi bineînțeles contestată.

Cert este însă că recurenta a acceptat succesiunea după defunctul R. V. efectuând acte de dispoziție juridică asupra bunurilor succesorale.

În acest sens, recurenta a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu numitul G. V., având ca obiect un alt bun succesoral, imobilul teren

situat în extravilanul satului S., în suprafață de 1 ha și 100 mp, înscris în titlul de proprietate nr._ .1998, parcela 7 din tarlaua 60/1.

Cele mai clare, mai neîndoielnice acte de acceptare voluntară tacită a moștenirii sunt actele de dispoziție săvârșite de succesibil. Încheierea actelor de dispoziție, indiferent de valoarea obiectului actului juridic si de natura lui (donație, vânzare etc.), presupune intenția neechivocă a succesibilului de a accepta moștenirea pur și simplu. Ceea ce interesează în materie de opțiune succesorală nu este actul în sine, ci intenția de acceptare manifestată de succesibil prin încheierea lui. În consecință, chiar dacă actul de dispoziție nu ar putea produce efecte (ar fi nul sau anulat, rezolvit sau revocat etc.) el va valora act de acceptare tacită dacă exprimă voința neîndoielnică a succesibilului în acest sens.

Contrar susținerilor T. ului, modul în care avocatul care a asigurat reprezentarea reclamanților B. A. și B. Corne! a înțeles să formuleze acțiunea introductivă de instanță (împotriva pârâtului R. V., ca și cum acesta ar fi un veritabil moștenitor al defunctului R. V. ), nu poate constitui un argument în favoarea recunoașterii calității pârâtului de moștenitor acceptant al succesiunii după defunctul R. V. !!!!

Modul formal in care s-a redactat acțiunea inițială nu poate suplini obligația intimatului pârât R. V. de a accepta succesiunea după tată în termenul legal de 6 luni de la data deschiderii succesiunii. Nu există temei legal pentru o astfel de interpretare. Acceptarea tacită a succesiunii trebuie să rezulte în mod neîndoielnic dintr-un act al intimatului pârât.

Este regretabil (pentru ambele părți împrocesuate) că recurenta (a fost informată care îi sunt drepturile și) a invocat prescripția dreptului de opțiune succesorală după o perioada bună de timp de la debutul procesului (in care judecata s-a desfășurat anevoios în principal datorită numeroaselor expertize grafologice, suplimente la expertize si contraexpertize grafologice, încuviințate pârâtului), însă invocarea prescripției dreptului de opțiune succesorală nu este limitată la un anumit cadru procesual și poate fi invocată oricând, chiar dacă acest fapt modifică strategia procesuală adoptată inițial de reclamanți.

Sunt eronate susținerile T. ului, potrivit cărora instanța de fond nu ar fi statuat cu privire la acceptarea moștenirii defunctei R. V. .

În dispozitivul Sentinței civile nr.4833/2012, instanța de fond statuează cu privire la acceptarea moștenirii după defuncta R. V.: "Constată calitatea de moștenitor legal unic a reclamantei B. A. după defuncții R. V., decedată

la data de_ și R. V., decedat la data de_ ".

Se menționează că reclamanta prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei (vol. I) la data de_, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului reconvențional R. V., raportat Ia faptul că acesta nu a acceptat moștenirea nici după defuncta R. V. si nici după defunctul R. V.

. Cu toate acestea, pârâtul nu a înțeles să facă dovada actelor de acceptare tacită a succesiunii după defuncta sa mamă, invocând așa-zisul partaj voluntar, care a fost considerat neverosimil si nedovedit de instanța de fond.

În ciuda faptului că în speță nu s-a invocat lipsa calității reclamantei B.

A. de moștenitor acceptant al succesiunii după mama, în mod judicios, în cuprinsul Sentinței civile nr.4833/2012, din interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut "Contrar susținerilor pârâtului, martorii au arătat că reclamanta s-a ocupat de îngrijirea părinților, dar și de casa părintească, declarând că reclamanta venea des în vizită la părinți, aducându-le alimente, medicamente, etc. iar după moartea, defunctei R. V., în anul 2000,

aceasta l-a luat pe defunctul R. V. la locuința sa din Municipiul C. -N., unde acesta a locuit până la sfârșitul vieții.

Declarațiile martorului P. P. se coroborează cu răspunsurile comunicate de furnizorii de utilități, ceea ce face plauzibil faptul că defunctul R.

V. ar fi locuit în ultimii ani ai vieții la domiciliul reclamantei, iar cea care s-a ocupat de stingerea obligațiilor de plată a utilităților a fost reclamanta personal sau prin mijlocirea martorului menționat (pag. 6-7). De altfel, martorul P. P. declară că a fost angajat de reclamantă să îngrijească si să curețe grădina casei părintești.

Reclamanții observă că motivația instanței de apel este contradictorie, pentru că, dacă în privința actelor de acceptare a succesiunii după defunctul R.

V., T. ul consideră că "reclamanta ar fi scutită să dovedească acceptarea tacită a moștenirii defunctului deoarece este beneficiara unui contract de vânzare-cumpărare care i-a conferit dreptul de a se afla în posesia imobilului" casă părintească (pag 28 decizia recurată), în privința actelor de acceptare a succesiunii după defuncta R. V., deși situația este identică, (reclamanta aflându-se in posesia imobilului casa părintească ( după decesul mamei, tatăl sau mutându-se la C., pentru a putea fi îngrijit de reclamată) reclamanta fiind beneficiara antecontractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul casă părintească), instanța nu considera că reclamanta ar fi scutită de dovada acceptării succesiunii după defuncta sa mamă. Astfel, instanța de apel apreciază că este necesar să se stabilească care dintre succesibili au acceptat succesiunea defunctei R. V., având ca obiect construcția în litigiu, deși acest aspect a fost tranșat de instanța de fond, așa cum s-a arătat mai sus, iar pârâtul nu a invocat excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală al reclamantei in ceea ce privește succesiunea după mama sa R. V. .

Daca inițial, în cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel reține că, din declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond, cu privire la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă cu părinții săi, R. V. și R. V., relațiile dintre părți s-au deteriorat după încheierea acestui contract, pârâtul nemaivenind la casa părintească (pag.28 decizia recurată), deci că pârâtul avea cunoștință de încheierea contractului, când se discută despre aplicabilitatea art. 845C.civ în speță instanța se răzgândește, menționând că nu s-a făcut dovada certă că pârâtul a avut cunoștință de încheierea contractului încă de la momentul perfectării acestuia (pag 30 decizia recurată).

Decizia nr.295/2013 a fost dată cu încălcarea vădită a normelor procedurale privind judecata în apel.

Prin Decizia nr. 295/2013 instanța de apel a admis în parte apelul declarat de intimatul apelant R. V., menținând din Sentința civilă nr. 4833/2012 doar dispoziția de respingere a excepției lipsei de interes invocată în dosarul nr. 17_

, sentința fiind în rest desființată, iar cauza trimisă pentru rejudecarea acțiunii principale și a acțiunii reconvenționale.

Instanța de fond a soluționat cauza fără a judeca pe fond cererea reconvențională a pârâtului reclamant reconvențional R. V., față de împrejurarea admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului reconvențional, invocată de reclamanta pârâtă.

Prin urmare, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra aspectelor de drept ce vizează fondul cererii reclamantului reconvențional și, implicit, nici asupra incidenței dispozițiilor art. 845 C.civ. in ceea ce privește contractul de vânzare- cumpărare având ca obiect terenul din extravilanul satului S. .

În mod nelegal instanța de apel a dezlegat probleme de fond ce vizează cererea reconvențională - a se vedea argumentele instanței de apel privind

aplicabilitatea in speță a art. 845 C.civ (pag. 30 decizia recurată) și în același timp a trimis cauza spre rejudecarea acelorași aspecte de fond asupra cărora s-a pronunțat.

Reclamanții apreciază că, din moment ce instanța de apel nu a înțeles să retină cauza spre soluționare, nu avea posibilitatea de a dezlega probleme de fond nedezlegate încă de instanța de fond la care s-a trimis cauza spre rejudecare, o astfel de soluție fiind contrară prevederilor art.297 alin. l C.pr.civ.

Continuând să judece cererea reconvențională a pârâtului-reclamant reconvențional R. V., ca și cum în urma admiterii apelului ar fi reținut cauza spre soluționare, instanța de apel analizează si problema contractului de vânzare- cumpărare încheiat între reclamanta B. A. și pârâtul G. Vaier, având ca obiect terenul în suprafață de 101 ari, ce a aparținut defunctului R. V., netranșată încă de instanța de fond, apreciind că în baza dispozițiilor art. 968 C. civ., raportat la art. 948 C.civ. se impune constatarea nulității absolute parțiale a acestui contract.

Instanța de apel reține reaua-credință a reclamantei care a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare mai sus menționat cu nesocotirea calității de moștenitor a apelantului. In opinia subiectivă a T. ului descendentul este moștenitor.

Or acest raționament, eronat si străin de textul legal, in mod evident influențează felul in care instanța aplică dispozițiile legale în prezenta speță. De altfel, prin răspunsurile date la interogatoriul administrat, pârâtul G. Vaier a recunoscut că avea cunoștință de existența a doi moștenitori, copii ai defunctului

R. V. . (pag.31 decizia recurată).

Constatările instanței de apel, referitoare la reaua-credință a recurentei, apar ca fiind cel puțin tendențioase, în contextul in care, din ansamblul probelor administrate în cauză, rezultă în mod evident că reclamanta si-a îngrijit părinții bolnavi, efectuând diverse cheltuieli pentru întreținerea acestora, pentru procurarea alimentelor si a medicamentelor. Vânzarea terenului s-a dorit încă de pe vremea când tatăl trăia.

Recurenta a vândut terenul după moartea tatălui, datorită situației financiare precare cu care se confrunta la acel moment, fiind ajutată de vecini pentru a putea face față cheltuielilor pe care îngrijirea si apoi înmormântarea tatălui le-a implicat. Pe de altă parte pârâtul R. V. a fost absent pe întreaga perioada in care părinții săi aveau nevoie de ajutor, iar după moartea acestora nu si-a manifestat dorința de a dobândi bunurile succesorale decât la mai bine de un an de la data decesului tatălui său.

Contrar susținerilor T. ului, recurenții apreciază că soluția instanței de fond, prin care a disjuns precizarea de acțiune având ca obiect rectificarea înscrierilor din cartea funciară și întabularea dreptului de proprietate dispusă prin încheierea din_, este legală, măsura disjungerii fiind luată de instanța de fond pentru a împiedica tergiversarea soluționării cererilor principale în materie succesorală, formulate în dosar nr._, respectiv_ :

Prin expertiza tehnica efectuata in cauza expertul a constatat ca pe terenul atribuit defunctului R. V., in baza Titlului de proprietate nr. 26176/1627, in tarlaua 4, Parcelele 110; 111, in suprafața de 1000 mp, identificat ca fiind înscris in CF 306 S., având nr. top. 130/9, s-au intabulat greșit SS, S. I. si S. N. .

Fata de aceasta împrejurare, la termenul de judecata din data de_, reclamantul reconvențional si-a precizat si extins cererea reconvențională, prin formularea unor petite de rectificare a înscrierilor din CF. nr. 306 S. ,

introducând in proces pe numiții SS, S.	I., S.	N.	, N.	M., P. R.
, V. M., F. M. I., F. M., F. C.	ia.

Formularea capetelor de cerere cu privire la rectificarea CF nr. 306 si necesitatea efectuării unei expertize care sa tranșeze in mod indiscutabil problema identificării in regim de carte funciara a terenului mai sus indicat si care sa fie opozabila si noilor parați, ar fi determinat tergiversarea soluționării cererilor formulate in dos. nr._ si in dos. nr._, aflate in stare de judecata.

In dos. nr._ si in dos. nr._ ale Judecătoriei C. -N., instanța fusese investita cu tranșarea unor probleme juridice privind calitatea de moștenitor legal unic a reclamantei B. A. și, implicit, calitatea de persoana străina de moștenire a paratului-reclamant reconvențional, R. V., reducțiunea pretinsei donații deghizate, compunerea masei succesorale, stabilirea cotelor de moștenire cuvenite moștenitorilor.

Cu privire la toate aceste cereri instanța de fond a administrat un vast probatoriu din 2004 si pana in 2011, faza probatorie a judecații fiind aproape încheiata, instanța putând pronunța o soluție. Acțiunea in rectificarea CF era accesorie cererilor formulate în materie succesorală, având un regim juridic distinct (părțile, obiectul, căile de atac fiind diferite) si putând fi judecată separat. Formularea petitelor de rectificare CF de către reclamantul-reconvențional (în virtutea unei calități de moștenitor contestată), la acel moment, făcea imposibila soluționarea cererilor privitoare la succesiune, obiect al dos. nr._ si dos. nr._ . Disjungerea a fost remediul procesual corect ales de instanța de fond; pentru a evita acest blocaj in soluționarea cererilor din dos, nr._ si dos. nr._, luarea măsurii fiind cu atât mai mult binevenită cu cat a fost dispusă intr-un dosar aflat pe rolul instanței de fond, in faza probatorie, de 7 ani.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanții B. A. și B. C. au solicitat respingerea recursului declarat de R. V. ca fiind neîntemeiat si menținerea deciziei recurate in ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei de interes invocata in dosar nr. 17_ . Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că, contrar susținerilor recurentului R.

V., decizia civilă nr. 295/2013 este legală in ceea ce privește soluția de menținere a dispoziției de respingere a excepției lipsei de interes, invocata in dosarul nr.17_ .

Așa cum judicios a reținut instanța de fond in cuprinsul sentinței civile nr.4833/2012, invocarea prescripției dreptului de opțiune succesorală nu este limitată la un anumit cadru procesual si poate fi invocată oricând, inclusiv in dos. nr._ . Formularea unei poziții procesuale subsidiare nu este exclusă și constituie un aspect al principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, pretențiile reclamantului urmând a fi admise în măsura în care sunt dovedite, indiferent dacă sunt principale sau subsidiare.

Reclamanți arat că nu pot fi de acord cu afirmațiile intimatului-recurent R.

V., potrivit cărora modul în care a fost concepută acțiunea introductivă în dosar nr._, în contradictoriu cu R. V. ca persoană cu vocație succesorală, l-ar scuti pe acesta de obligația de a dovedi ca este un veritabil succesor. O astfel de interpretare nu are temei legal.

Succesibilii, adică persoanele care au vocație succesorala, dobândesc drepturile succesorale de la data deschiderii moștenirii, dar, întrucât aceștia au dreptul de a confirma sau infirma aceasta dobândire, devin succesori (moștenitori efectivi) doar daca accepta moștenirea in termenul si condițiile prevăzute de lege, pasivitatea îndelungata ducând la pierderea retroactiva a drepturilor succesorale,

ca si când ar fi renunțători. Așadar calitatea de succesor rezulta dintr-un act de acceptare a succesiunii realizat de titularul dreptului de opțiune succesorala.

Modul formal in care s-a redactat acțiunea inițială nu poate suplini obligația intimatului recurent R. V. de a accepta succesiunea după defuncții săi părinți în termenul legal de 6 luni de la data deschiderii succesiunii. Acceptarea tacită a succesiunii trebuie să rezulte în mod neîndoielnic dintr-un act al intimatului-recurent.

Privitor la critica recurentului, potrivit căreia instanța de apel a respins excepția prescripției dreptului Ia acțiune, este de observat ca instanța de apel nu s-a pronunțat deloc in dispozitivul hotărârii recurate cu privire la aceasta excepție, precizarea ca menține soluția instanței de fond de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, regăsindu-se doar in considerentele deciziei civile nr. 295/2013.

În data de_ reclamanții B. A. și B. C. au depus la dosarul cauzei "precizare"; (f. 38-40) a motivului de recurs prevăzut la punctul III din cererea de recurs, arătând că decizia nr. 295/2013 a fost dată cu încălcarea vădită a normelor procedurale privind judecata în apel, respectiv a art. 297 alin. l C.pr.civ., conform căruia, "în cazul in care se constata ca, in mod greșit, prima instanța a soluționat procesul fora a intra in judecata fondului sau judecata s-a făcut in lipsa pârtii care nu a fost legal citata, instanța de apel va anula hotărârea atacata si va judeca procesul, evocând fondul.

Cu toate acestea, in cazul in care prima instanța a soluționat procesul fora a intra in judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacata si va trimite cauza spre rejudecare, o singura data, primei instanțe sau altei instanțe egale in grad cu aceasta din aceeași circumscripție, daca părțile au solicitat in mod expres luarea acestei masuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare. De asemenea, instanța de apel va anula hotărârea atacata si va trimite cauza spre rejudecare, o singura data, primei instanțe sau altei instanțe egale in grad cu aceasta din aceeași circumscripție, in cazul in care judecata in prima instanța s-a făcut in lipsa pârtii care nu a fost legal citata, iar partea a solicitat in mod expres luarea acestei masuri prin cererea de apel. Dezlegarea data problemelor de drept de către instanța de apel, ca si necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului";.

Așa fiind, rezulta prin interpretare, ca nu se mai justifica trimiterea spre rejudecare atunci când in fata primei instanțe s-a invocat o excepție (necompetenta, lipsa interes, lipsa calitate procesuala, prematuritatea cererii, litispendența etc.) insa, instanța a unit-o cu fondul, chiar daca soluția s-a pronunțat in baza excepției, deoarece in acest caz s-a intrat in cercetarea fondului.

Rațiunea soluției de trimitere a cauzei spre rejudecare urmărește ca părțile sa nu fie private de un grad de jurisdicție, deși, apelul are caracter devolutiv si se poate previziona ca instanța de apel sa evoce fondul.

Ipotezele in care art. 297 C.pr.civ. permite rejudecarea fondului si trimiterea cauzei spre rejudecare,"erau nejudecarea fondului ori a unor aspecte ale fondului si judecarea cauzei in lipsa pârtii care nu a fost legal citata.

Or, nici una dintre aceste ipoteze, nu este incidența in speța, de vreme ce nu s-a invocat nelegala citare a vreuneia dintre părți iar prima instanța a administrat probațiunea solicitata de părți ,a acordat cuvântul pentru dezbateri asupra fondului si a admis in parte acțiunea principala.

De altfel, motivele de apel formulate de parat privesc aspecte legate de nesoluționarea litigiului dintre părți in conținutul lui, respectiv caracterul

nefondat al acțiunii reclamantei,apărărilor paratului, inclusiv prin prisma probațiunii administrate in prima instanța.

Pr in în tâmp in are a f or mul ată, p âr ât ul R. V. V. a solicitat respingerea recursul formulat de recurenții B. C. și B. A. ca nefondat și menținerea deciziei T. ului sub aspectul următoarelor dispoziții:

- dispozițiile de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a subsemnatului R. V. ; dispoziția de trimitere a cauzei spre rejudecarea acțiunii principale și a acțiunii reconvenționale.

Recurenții reclamanți - pârâți reconvenționali își întemeiază recursul pe prev. art. 304 pct. 7 și 9 din C.pr.civilă, însă niciunul din motivele de recurs nu se regăsesc în speță și întrucât sunt invocate motive de netemeinice solicităm să constatați nulitatea recursului.

Instanța de apel și-a motivat soluția, a arătat în conținutul considerentelor argumentele pe care acesta se sprijină, motivarea instanței în ceea ce privește dispoziția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a subsemnatului, iar în ceea ce privește dispoziția de trimitere a cauzei spre rejudecarea acțiunii principale și a acțiunii reconvenționale este clară, nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, situație în care dispozițiile art. 304 pct. 7 din C.pr.civ. nu sunt incidente în cauză.

În soluția dată instanța de apel a făcut o aplicare corectă a legii, situație în care nu sunt incidente în cauză prev. art. 304 pct. 9 din C.pr.civ., recurenții B. nu indică motive de nelegalitate a hotărârii, ci își exprimă nemulțumirile raportat la modul în care instanța de apel a analizat, interpretat și apreciat probele administrate în cauză.

Recursurile sunt nefondate.

Cu privire la recursul pârâtului.

Pârâtul recurent și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ., susținând că, pe de o parte, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar pe de altă parte, hotărârea ar fi lipsită de temei legal.

Cu pr iv ire l a mo tiv ul de recurs în te me iat pe d ispoz iț iile ar t. 304 pc t. 7

C.pr.c iv., recuren tul a susț inu t c ă ins tanț a de apel s -a rezu mat do ar l a a menț ine dispoziția de respingere a excepției lipsei de interes a reclamantei B. A. în a promova acțiunea din dosarul conexat nr. 17_, fără însă să dezvolte care

sun t cons ideren tele p en tru c are ace as tă e xcepț ie ar f i nef ondată.

În argumentarea acestei soluții, arată recurentul, instanța de apel s-a rezumat la a face un scurt istoric al litigiului, fără însă să argumenteze de ce anume reclamanta B. A. ar justifica un interes în promovarea acțiunii din dosarul conexat.

Curtea constată că susținerea recurentului, în sensul că reclamanta nu ar justifica un interes în promovarea acțiunii din dosarul conexat nr. 17_, este nefondată, pentru motivele ce urmează a fi expuse:

Prin cererea înregistrată la data de_, sub nr. 17_ pe rolul Judecătoriei C. -N., reclamanta B. A. l-a chemat în judecată pe pârâtul

R. V., solicitând instanței să constate calitatea de moștenitor legal unic a reclamantei după defuncții părinți ai părților, R. V. și R. V. .

În motivarea acestei cereri reclamanta a arătat că nu a formulat o acțiune în dosarul nr._ al aceleiași instanțe, prin care să fie tranșată în mod definitiv problema succesiunii după părinții părților, întrucât în acel dosar reclamanta s-a prevalat doar de un antecontract de vânzare-cumpărare, încheiat cu defunctul său tată, însă, se impune a se constata, prin prisma art. 689 și art. 700 C.civ., că reclamanta este unica moștenitoare legală a defuncților ei părinți,

întrucât eventuala intenție a pârâtului, de a accepta moștenirea, nu a fost exteriorizată prin niciun fel de acte materiale sau juridice.

Prin acțiunea înregistră în dosar nr. 13900/2004, la data de_, pe rolul Judecătoriei C. -N., reclamanții B. C. și B. A., în contradictoriu cu pârâții R. V. și M. T., au solicitat, printre alte petite, obligarea pârâtului R. V., în calitate de moștenitor a lui R. V. și R. V., să

încheie cu reclamanții contract autentic de vânzare-cumpărare, în caz de refuz, hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în baza contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de_ între defuncții promitenții vânzători R. V. și R. V. și reclamanții promitenți cumpărători (f. 17 dosar fond vol. I).

Prin cererea reconvențională formulată în același dosar, pârâtul a solicitat să se constate că actul denumit "contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată"; este o donație deghizată, susținere întemeiată pe dispozițiile art. 845 C.civ., să se constate nulitatea relativă a aceluiași contract, să se stabilească masa succesorală după defunctul R. V., să se constate că reclamanta B. A. și pârâtul R. V. sunt moștenitori, în cotă de câte ½-a parte fiecare după acest defunct.

Interesul, după cum este bine știut, reprezintă o condiție generală de exercitare a acțiuni civile, vizând, practic, folosul pe care cel ce promovează acțiunea în instanță îl urmărește prin recurgerea la respectivul demers judiciar.

Nu poate fi reținută excepția lipsei de interes a reclamantei B. A. în a formula acțiunea în dosarul conexat, pe motiv că în dosarul nr._ această reclamantă nu și-a făcut toate apărările legal posibile față de pretențiile pârâtului

R. V., câtă vreme, reclamanta B. A. era pe deplin îndreptățită să recurgă și la un demers judiciar subsidiar, în condițiile în care, pe de o parte, ea se prevalează de un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat cu defuncții, iar pe de altă parte, se prevalează de calitatea sa de unic moștenitor legal acceptant al succesiunii după defuncții săi părinți.

Cu alte cuvinte, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, reclamanta B. A. poate demara în instanță, fie un demers judiciar prin care să i se recunoască - desigur, dacă va dovedi o atare împrejurare

-, calitatea sa de unic moștenitor legal acceptant al succesiunii după defuncții săi părinți, fie o acțiune în valorificarea antecontractului de vânzare-cumpărare, promovată în contradictoriu cu cei doi pârâți împrocesuați în dosarul nr._ .

Formularea a două acțiuni separate de către reclamanta B. A. nu conduce automat la soluția de admitere a acestora, fie în tot, fie în parte, fiind foarte posibil ca doar una din cele două cereri să fie admise, fie cea principală, fie cea subsidiară.

Drept urmare, nu se poate vorbi despre inexistența unui interes al reclamantei în promovarea acțiunii din dosarul conexat.

Este adevărat că instanța de apel nu a detaliat considerentele pentru care sunt nefondate susținerile apelantului pârât, în sensul că reclamanta intimată B.

A. nu justifică interes pentru formularea cererii din dosarul conexat, dar nu este mai puțin adevărat că, menținând dispoziția primei instanței, de respingere a excepției lipsei de interes, T. ul a menținut implicit și considerentele în baza cărora prima instanță a respins această excepție.

Pe cale de consecință, Curtea constată că motivul de recurs, din recursul pârâtului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. nu este fondat.

Cu pr iv ire l a mo tivul de recurs ref eritor l a excepț ia prescr ipț ie i drep tulu i l a

acț iune.

Pârâtul recurent a susținut în motivarea recursului său că în mod nelegal a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune în prestație tabulară, întrucât, aceasta, fiind o acțiune personală, este supusă termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, în speță, prescripția începând să curgă de la data încheierii convenției,_, în timp ce acțiunea a fost promovată la data de_, neputându-se vorbi despre o întrerupere a termenului de prescripție în condițiile art. 16 din același decret.

Susținerile pârâtului recurent sunt parțial exacte, în sensul că, într-adevăr, o acțiune în prestație tabulară este o acțiune personală, prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Însă, recurentul omite a observa faptul că reclamanții B. au avut posesia și folosința imobilului - posesie și folosință exercitate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare provizoriu încheiat cu defuncții -, astfel încât, pe întreaga perioadă în care aceștia au exercitat posesia și folosința asupra imobilului litigios, cursul prescripției a fost suspendat în condițiile prescrise de art. 14 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Drept urmare, Curtea constată că în mod legal a fost respinsă această excepție a prescripției dreptului la acțiune, neputându-se reține incidența în cauză a motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Așa fiind, în temeiul considerentelor anterior expuse și a prevederilor art.

312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.

Cu privire la recursul reclamanților.

Cu pr iv ire l a prec iz ar e a mo tivulu i de recur s prev ăzu t l a pc t. III d in cerere a de

recurs in iț ial ă, preciz are f or mul ată de recl amanț ii recure nț i ș i înreg is tr ată l a

dosarul cauzei la data de_ .

În ceea ce privește această așa-zisa precizare a unui motiv de recurs formulat inițial prin memoriul de recurs înregistrat în termen legal, Curtea, din oficiu, la termenul de judecată din data de_, a invocat excepția decăderi reclamanților B. din dreptul de a-și mai preciza, completa ori dezvolta motivele de recurs, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:

Potrivit art. 303 alin. 1 C.pr.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, sau înăuntrul termenului de recurs, aliniatul 2 al aceluiași articol prevăzând că termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Art. 301 C.pr.civ. prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile art. 284 alin. 2 - 4 C.pr.civ. fiind aplicabile în mod corespunzător.

În conformitate cu dispozițiile art. 3021alin. 1 lit. c C.pr.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, această din urmă ipoteză vizând situația reglementată de art. 303 alin. 2 C.pr.civ.

Din coroborarea tuturor acestor dispoziții legale rezultă faptul că, în mod imperativ, recursul trebuie motivat prin chiar cererea de recurs, sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Deși codul de procedură civilă nu prevede în mod expres care este sancțiunea formulării unor motive de recurs, altele decât cele de ordine publică, după împlinirea termenului de motivare a recursului, este evident că această sancțiune nu poate fi decât aceea a decăderii, prevăzută de art. 103 alin. 1

C.pr.civ., text legal care prevede că, neexercitarea oricăror căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termen legal, atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel.

Pe cale de consecință, orice așa-zisă precizare, dezvoltare ori completare a unor motive de recurs, formulate de recurent după împlinirea termenului legal de motivare a recursului - chiar dacă se referă la motive de recurs care au fost invocate în termenul legal de motivare a recursului -, atrage sancțiunea decăderii, cu excepția situației în care această precizare ar viza motive de recurs de ordine publică.

În speță, prin așa zisa precizare înregistrată la data de_, reclamanții recurenți nu au invocat motive de ordine publică, susceptibile de a fi formulate și după împlinirea termenului legal de motivare a recursului, împrejurare în raport de care, în privința acestei precizări, este incidentă excepția decăderii, în condițiile art. 103 alin. 1 C.pr.civ.

Decizia recurată a fost comunicată reclamanților recurenți la data de _

, conform dovezilor de comunicare aflate la filele 142, 143 dosar apel, dată în raport de care precizarea motivelor de recurs din_ a fost făcută cu evidenta depășire a termenului legal de motivare a recursului prevăzut de art. 303 C.pr.civ.

Așa fiind, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 103 alin. 1 teza I C.pr.civ., Curtea va admite excepția decăderii cu privire la dreptul reclamanților de a-și mai preciza motivele de recurs.

Cu privire la motivele de recurs de netemeinicie.

La termenul de judecată din data de_ Curtea a pus în discuția părților prezente excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează netemeinicia deciziei recurate, prin reanalizarea probatoriului de către instanța de recurs, excepție care urmează să fie admisă în temeiul art. 316 C.pr.civ., coroborat cu art. 137 alin. 1 C.pr.civ., motivat pe următoarele considerente:

Departe de a cuprinde doar critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține și motive de netemeinicie, fără să facă doar o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, făcând practic o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare a probațiunii administrate și o expunere a relațiilor tensionate dintre părți, precum și a probatoriului administrat în cauză, reclamanții recurenți concluzionând că hotărârea ar fi nelegală prin aceea că instanța de apel a interpretat greșit starea de fapt, prin aceea că în mod greșit a acordat aceeași forță doveditoare tuturor probelor testimoniale administrate în cauză, pentru dovedirea/infirmarea calității intimatului R. V. de moștenitor acceptant al succesiunii după defunctul său tată, în ciuda faptului că aceste probe sunt contradictorii sau evazive. În plus, arată recurenții reclamanți, instanța de apel nu și-a îndeplinit obligația de a discerne care probe prezintă mai multe garanții de obiectivitate și de a le acorda forța probantă cuvenită.

În susținerea acestui motiv de recurs, respectiv, nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva modalității în care instanța de apel a apreciat și a interpretat probele administrate, respectiv, a interpretat starea de fapt, recurenții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. cu trimitere la art. 689-690 C.civ., susținând că, din ansamblul probelor administrate în cauză, rezultă faptul că pârâtul R. V. nu ar fi acceptat, nici expres și nici tacit, moștenirea după defuncții săi părinți.

Curtea constată, însă, că din această perspectivă, recursul reclamanților este inadmisibil, întrucât, acest motiv de recurs se circumscrie prevederilor art. 304 pct. 11 C.pr.civ., abrogate la data formulării recursului pendinte.

Astfel, textul art. 304 pct. 11 C.pr.civ. a fost abrogat prin art. I pct. 112 din

O.U.G. nr. 138/2000.

Anterior abrogării sale, pct. 11 al art. 304 C.pr.civ. prevedea că se poate cere casarea unei hotărâri când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

Prin urmare, modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele administrate nu mai poate fi cenzurată de către instanța de recurs, dat fiind că o atare cenzură, ca urmare a abrogării pct. 11 al art. 304 C.pr.civ., este inadmisibilă în actuala reglementare legală a recursului.

Aceleași considerente sunt aplicabile și în privința susținerii recurenților, în sensul că prin modalitatea în care a apreciat probele, instanța de apel a încălcat rolul activ al judecătorului, întrucât, nu se mai poate verifica de către instanța de recurs modalitatea concretă în care judecătorul din apel a apreciat sau nu probele.

Oricum, prin prisma art. 295 alin. 1 și 2 C.pr.civ. raportat la art. 129 alin. 4 și 5 C.pr.civ. instanța de apel era în drept să administreze orice probe pe care le considera îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, respectiv, era îndreptățită să facă aprecierea acestor probe potrivit propriei convingeri.

În ceea ce privește acele motive de recurs prin care se face trimitere concretă la anumite probe - depoziții testimoniale ale martorilor P. P., Podar A., SS, Câmpian I., Stuparu Darie, Colcer L., expertiză, etc., eventuale cereri formulate sau nu de părți în temeiul art. 68 din Legea nr. 36/1995 -, Curtea constată că aceste motive se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 10 C.pr.civ., în prezent abrogate prin art. I pct. 1111din O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005.

Anterior abrogării sale, art. 304 pct. 10 C.pr.civ. prevedea că se poate cere casarea unei hotărâri când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Urmare a abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304 C.pr.civ., instanța de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficiență uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reținute de instanța de fond ori de instanța de apel, și nici nu poate să verifice modalitatea în care instanța de apel a apreciat probațiunea administrată în cauză.

Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

Toate aceste motive de recurs, referitoare la: reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor conflictuale și tensionate dintre cei doi frați, ori dintre ambii reclamanți și pârât, modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele, etc., intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu de către instanță, este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

Cu pr iv ire l a mo tiv ul de recurs în te me iat pe d ispoz iț iile ar t. 304 pc t. 7

C.pr.civ.

Reclamanții recurenți și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 pct. 7 C.pr.civ., apreciind că ar fi incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., pe motiv că instanța de apel a interpretat greșit starea de fapt, încălcând prevederile art. 689- 690 C.civ.

Analizând acest motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Art. 304 pct. 7 C.pr.civ. prevede că este posibilă modificarea hotărârii recurate atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest text legal trebuie coroborat cu prevederile art. 261 pct. 5 C.pr.civ., conform cărora, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Pentru a fi incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., ar fi necesar să fie întrunite una din următoarele ipoteze: să existe o contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; să existe contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; să lipsească motivarea soluției sau această să fie superficială ori să cuprindă considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă; instanța de control judiciar, adică instanța de apel, să copieze considerentele hotărârii apelate, fără să răspundă motivelor de critică invocate de părțile apelante.

Este știut faptul că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere (Cas. I, Decizia nr. 961/1925, Pandectele Române nr. 1/1926, pag. 34).

Doctrina a fost constantă în a sublinia importanța motivării unei hotărâri, arătându-se că motivele, considerentele hotărârii, constituie osatura acesteia, structura ei de rezistență. "M. ivarea hotărârii, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a rațiunilor care determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere. Ea este o lucrare pur subiectivă și cuprinde în sine tot respectul justiției și tot meritul judecătorului"; (I. Deleanu, Tratat de Procedură Civilă, vol. II, Ed. All Beck, pag. 198).

Îndatorirea de a motiva hotărârea, de a o motiva clar, convingător și pertinent, în partea numită considerentele hotărârii, constituie, în același timp, o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita în mod real controlul

judiciar (Cas. I., Decizia nr. 41/1920, în Jurispudența Generală, 1924, pag. 814; Cas. I, Decizia nr. 2108/1924, în Jurisprudența Generală, 1925, nr. 14).

Mai întâi, motivarea hotărârii trebuie să fie făcută de instanța care s-a pronunțat în fond, prin înfățișarea considerentelor de fapt și de drept care au condus-o la soluția adoptată.

Cea de-a doua instanță, și care exercită controlul judiciar asupra primei hotărâri, poate să își însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas întrutotul neschimbate. Însă, cum efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune faptele în discuție, în caz de reformare, instanța de apel este ea însăși obligată să motiveze ce anume împrejurări au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe.

Esențial este, însă, să nu apară contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul ca, din unele să rezulte netemeinicia acțiunii, iar din altele caracterul fondat al aceleiași acțiuni (I. Leș, Tratat de Drept procesual Civil, Ed. V, Ed. C.H. Beck, pag. 759).

Jurisprudența a stabilit că o motivarea sumară și confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar (a se vedea în acest sens C.S.J., Secția de contencios administrativ, Decizia nr. 723/2000, B.J.C.D., 2000 pag. 952; Decizia nr. 726/2000; Decizia nr. 1978/2000; C.S.J., Secția de contencios administrativ, Decizia nr. 2922/2000, B.J.C.D., 2000, pag. 953).

Deși s-ar părea că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. ar viza mai mult netemeinicia decât nelegalitatea hotărârii recurate, totuși, în doctrină s-a apreciat că nemotivarea are și conotații care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât, este prezentă situația nesocotirii unei obligații legale a judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege (G. Boroi, D. Rădescu, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, Ed. All Beck, B. ești, 1994, pag. 482; C.S.J., Secția de contencios administrativ, Decizia nr. 53/2000, B.J.C.D., 2000, pag. 959).

Jurisprudența a apreciat că în ipoteza în care decizia atacată cu recurs nu este motivată, ori că motivarea este confuză și contradictorie, se poate aprecia în sensul că nu a fost judecat fondul apelului (Curtea de Apel Suceava, Secția Civilă, Decizia nr. 325/1999).

Se pune, așadar, întrebarea dacă în cauză, raportat la modalitatea în care instanța de apel și-a expus argumentele de fapt și de drept, pe care și-a întemeiat soluția, în considerentele deciziei sale, ne găsim sau nu în prezența art. 304 pct. 7 C.pr.civ., coroborat cu art. 261 pct. 5 C.pr.civ., respectiv, dacă suntem sau nu în prezența unor motive contradictorii, care, pe de o parte, să sublinieze caracterul fondat al acțiunii reclamanților, iar pe de altă parte, să conducă la ideea caracterului nefondat al aceleiași acțiuni.

Ca stare de fapt, T. ul a reținut în considerentele deciziei sale faptul că, raportat la ansamblul probațiunii testimoniale administrate în cauză, a rezultat dorința pârâtului de a vinde imobilul și de a-și prelua partea sa din moștenirea ce îi revenea după părinții săi, manifestare care, în opinia T. ului, avea valoarea unei acceptări tacite a moștenirii.

S-a constatat, totodată, de către T., în baza aceleiași probațiuni administrate, că nici reclamanta B. A. nu a acceptat expres succesiunea după defunctul R. V., dar că ea ar fi scutită de a dovedi acceptarea tacită a moștenirii, deoarece este beneficiara unui contract de vânzare-cumpărare care i-a conferit dreptul de a se afla în posesia acestui imobil.

S-a mai reținut de către T. faptul că pârâtul R. V. are calitate procesuala pasivă în cauză, împrejurare în raport de care în mod nelegal prima instanță nu a soluționat cererea sa reconvențională pe fond, nu a analizat fondul pretențiilor deduse judecății, impunându-se, deci, desființarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecarea pe fond, atât a cererii principale, cât și a cererii reconvenționale, de către aceeași instanță.

Se constată, astfel, de către Curte că motivarea instanței de apel este bine argumentată, între considerentele invocate în argumentarea deciziei nu există contradicții, după cum, nu există contradicții nici între considerente și dispozitiv.

Drept urmare, nu se poate reține incidența în cauză a dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., așa cum nefondat apreciază reclamanții recurenți.

În ceea ce privește susținerea recurenților reclamanți, referitoare la împrejurarea că instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 689 - 690 C.civ., atunci când a stabilit că pârâtul a acceptat tacit moștenirea, Curtea constată că această susținere este nefondată, motivat pe următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 700 alin. 1 C.civ., dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii.

Art. 689 C.civ. prevede că acceptarea succesiunii poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat. Este tacită când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.

Așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, acceptarea expresă a moștenirii este aceea care rezultă din faptul că succesibilul își însușește titlul sau calitatea de erede printr-un înscris autentic sau printr-un înscris sub semnătură privată, condiția esențială pentru a fi în fața unei acceptări exprese a moștenirii fiind aceea ca această acceptare să fie în mod necesar manifestată printr-un înscris (a se vedea în acest sens M. Eliescu - Transmisiunea și Împărțeala Moștenirii în Dreptul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B. ești 1966, pag. 121 și urm.).

Acceptarea tacită este aceea care, fără a fi expresă, rezultă dintr-un act juridic pe care succesibilul nu-l putea face decât în calitatea sa de erede, act din care să rezulte neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii.

Cu alte cuvinte, actul succesibilului trebuie să implice cu puterea necesității intenția de a accepta moștenirea. De îndată ce actul poate primi și o altă interpretare, el nu va mai putea avea și valoarea unei acceptări tacite a succesiunii (a se vedea în acest sens M. Eliescu - Transmisiunea și Împărțeala Moștenirii în Dreptul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B. ești 1966, pag. 122; T. ul Suprem, Col. Civ., Decizia nr. 2070/_, în C.D. Vol. I nr. 141, pag. 345; T. ul Suprem, Col. Civ., Decizia nr. 768/_, în J:N., 1964, nr. 10, pag. 116).

Doctrina a statuat, pornind de la hotărârile constante pronunțate în jurisprudență, că simpla înfățișare la notariat a unui succesibil, care a fost citat, în urma cererii de eliberare a certificatului de moștenitor, introdusă de un alt succesibil, nu poate fi considerată ca o acceptare tacită a moștenirii (T. ul P. ular Raional Câmpulung Moldovenesc, sentința civilă nr. 800/_, în L.P., an I, 1955, nr. 8, pag. 941; M. Eliescu - Transmisiunea și Împărțeala Moștenirii în Dreptul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B. ești 1966, pag. 122;).

Mai mult decât atât, fostul T. Suprem a stabilit că opțiunea succesorală nu poate fi făcută decât direct de moștenitor sau de un mandatar împuternicit special în acest scop de către moștenitor, datorită caracterului personal al actului

de opțiune succesorală (T. ul Suprem - Col. Civ., Decizia nr. 778/_, în C.D. nr. 61, pag. 162-165).

Care sunt actele care valorează acceptare tacită a moștenirii?

În doctrină s-a arătat că pentru a stabili exact care anume acte valorează acceptare tacită a moștenirii, trebuie făcută distincție între actele privitoare la un bun succesoral singular și cele privitoare la întreaga moștenire, privită ca o universalitate.

Actele de conservare sau de administrare provizorie cu privire la un bun succesoral, sau la întreaga moștenire, nu valorează acte de acceptare tacită a moștenirii și nu constituie o acceptare tacită a moștenirii, date fiind dispozițiile exprese în aceste sens ale art. 690 C.civ., text legal care prevede că actele curat conservatorii, de îngrijire și de administrație provizorie nu sunt acte de primire a moștenirii.

M. ivația pentru care Codul civil, în art. 690, stabilește că acestea nu constituie o acceptare tacită a moștenirii, este dată de faptul că astfel de acte de conservare sau de administrare au caracter urgent, ele profitând tuturor îndreptățiților, fără a ataca fondul moștenirii, întrucât, prin natura lor, ele dau naștere prezumției că succesibilul le-a făcut numai ca un gestionar de afaceri, iar nu cu voința de a se comporta ca un proprietar.

În exemplificarea actelor care, prin prisma art. 690 C.civ., nu valorează acceptare tacită a moștenirii, doctrina de specialitate a enumerat următoarele acte materiale, respectiv, juridice: îngroparea defunctului, preluarea cheilor imobilului; preluarea hârtiilor acestuia pentru a le feri de pierdere sau furt; reparații urgente făcute unor bunuri succesorale; cererea de punere a peceților, de facere a inventarului; înscrierea unei ipoteci; plata cu banii succesiunii a unei datorii urgente; întreruperea unei prescripții, plata cheltuielilor de îngropare a defunctului (M. Eliescu - Transmisiunea și Împărțeala Moștenirii în Dreptul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B. ești 1966, pag. 123-124).

În același sens s-a pronunțat și T. ul Regional C., prin Decizia nr. 150/1957, în L.P., an III, 1957, nr. 4, pag. 504, statuând în sensul că, prin ea însăși, simpla cerere de întocmire a unui inventar este un act de conservare, care nu poate valora acceptare tacită a moștenirii.

Actele de administrație care nu au un caracter urgent și care angajează viitorul, respectiv, actele de folosință efectivă și constantă a bunurilor succesorale, dar îndeosebi actele de dispoziție, reprezintă acte de acceptare tacită a moștenirii, întrucât astfel de acte n-ar putea fi săvârșite de către succesibil decât dacă acesta ar voi să accepte moștenirea, cu consecința comportării față de bunurile succesorale, ca un adevărat proprietar.

Plata taxelor succesorale nu valorează act de acceptare a succesiunii, dat fiind că art. 1092 alin. 2 C.civ. permite plata datoriei altuia, astfel încât, un asemenea act va fi considerat ca urgent și necesar a fi săvârșit pentru a se evita moștenitorului neajunsurile urmăririi bunurilor succesorale.

Tot doctrina a fost aceea care a stabilit că în măsura în care acceptarea tacită a moștenirii rezultă dintr-un fapt material, sau, în cazul în care este vorba despre un act juridic, în măsura în care există un început de dovadă scrisă în sensul invocat de art. 1197 C.civ., ori dacă este cazul să se aplice art. 1198 C.civ., faptul juridic - în înțelesul larg al acceptării tacite - va putea fi dovedit, potrivit dreptului comun, prin martori.

În speță, afirmativa acceptare tacită a moștenirii de către pârât s-a încercat a fi dovedită prin martori, instanța de apel reținând, pe baza probațiuni testimoniale administrate - reținere care nu mai poate fi schimbată de instanța de recurs, pentru simplul motiv că aceasta nu mai poate reaprecia probele în

actuala structură legală a recursului -, că pârâtul R. V. ar fi acceptat tacit moștenirea prin manifestarea intenției sale de a vinde imobilul succesoral.

Drept urmare, Curtea constată că este nefondată susținerea reclamanților recurenți, în sensul că pârâtul nu ar fi acceptat nici măcar tacit moștenirea după defunctul R. V. .

Față de reținerea instanței de apel, în sensul că pârâtul a acceptat tacit moștenirea, prin manifestarea intenției sale de a vinde imobilul succesoral, Curtea constată că nu se mai impunea, așa cum nefondat apreciază reclamanții recurenți, ca pârâtul să se adreseze notarului cu o cerere în baza art. 68 și urm. din Legea nr. 36/1995.

Pe de altă parte, din perspectiva acceptării tacite a moștenirii de către pârâtul R. V., este irelevant faptul că în masa succesorală ar intra și alte bunuri, pe lângă imobilul casă părintească și terenul aferent, dat fiind că

imobilul succesoral cu privire la care, afirmativ, pârâtul și-ar fi manifestat intenția fermă de a-l vinde, era unul de o valoare considerabilă, de importanță reală pentru moștenitori, iar nu unul de o valoare modică și derizorie, nesusceptibil de a prezenta interes pentru potențialii succesibili.

Celelalte alegații ale reclamanților recurenți, referitoare la ce bunuri ar fi luat pârâtul din casa părintească și în ce condiții, nu pot fi cenzurate de către

instanța de recurs, întrucât pentru o atare finalitate s-ar ajunge la reaprecierea probelor și reanalizarea stării de fapt, demers inadmisibil în actuala reglementare legală a recursului.

Drept urmare, Curtea constată că acest motiv de recurs este nefondat.

Cu pr iv ire l a susț ine re a recl aman ț ilor rec urenț i, ref erito are l a greș ita reț inere

de către T. a împrejurării că reclamanta B. A. este scutită de a dovedi

accep tare a tac ită a mo ș ten ir ii def unctul u i, pen tru s implul f ap t c ă es te benef ic iar a

unui antecontract de vânzare-cu mp ăr are c are i-a conferit dreptul de a se afla în

poses ia aces tu i imo b il, reț inere neleg al ă p r in pr is m a f ap tulu i c ă nu s -a invocat lipsa

c al ităț ii recl aman te i de moș ten itor accep tan t al succes iun ii.

Curtea constată că această susținere este nefondată, pentru următoarele motive:

Corect a reținut T. ul că nici reclamanta B. A. nu a făcut dovada indubitabilă, certă și de necontestat, a faptului că ar fi acceptat în mod expres ori

tacit succesiunea după defuncții săi părinți, întrucât, împrejurarea că s-a aflat în posesia și folosința imobilului succesoral nu valorează un act de acceptare a moștenirii, câtă vreme, aceasta s-a prevalat de un antecontract de vânzare- cumpărare încheiat cu defuncții, și în virtutea căruia era îndreptățită să posede și să folosească acest imobil.

Cu alte cuvinte, posesia exercitată de reclamantă asupra imobilului succesoral este una echivocă, așa cum corect a reținut și T. ul.

Eventualele acte de dispoziție juridică făcute de reclamantă cu privire la anumite imobile ce fac parte din masa succesorală, respectiv, încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu pârâtul G. V., la data de_, nu pot fi considerate acte exprese de acceptare a moștenirii, în condițiile în care reclamanta - aspect reținut de instanța de apel pe baza probelor administrate în cauză și îndeosebi pe baza recunoașterii cumpărătorului G. V. -, a încheiat acest contract de vânzare-cumpărare cu rea credință, cu nesocotirea calității de succesibil / moștenitor al pârâtului R. V., cumpărătorul afirmând că știa că există doi moștenitori, copii ai defunctului R. V. .

Din această perspectivă, în mod legal T. ul a reținut incidența în privința acestui contract de vânzare-cumpărare a dispozițiilor art. 968 C.civ., raportat la art. 948 C.civ.

Este adevărat că modalitatea în care a fost redactată acțiunea inițială de către apărătorul reclamanților nu îl exonerează pe pârâtul R. V. de obligația de a face acte de acceptare expresă ori tacită a moștenirii, dar nu este mai puțin adevărat că prin menționarea, în petitul acțiunii, a calității pârâtului de moștenitor, implicit, reclamanții au acceptat ideea că și acesta are calitatea de succesor / moștenitor al celor doi defuncți.

Excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală este una de ordine publică, întrucât instituția prescripției a fost instituită pentru a proteja interese de ordine publică, iar nu de ordine privată, astfel încât, ea poate fi invocată oricând, de către orice parte și chiar de către instanță din oficiu.

În ceea ce privește modalitatea în care instanța de apel a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 845 C.civ., atunci când a statuat că acel antecontract de vânzare-cumpărare, încheiat între defuncți și reclamanți, reprezintă, în realitate, o donație deghizată, Curtea constată că susținerile recurenților în această privință sunt, de asemenea, nefondate, având în vedere că T. ul a ajuns la această soluție pe baza administrării unui vast probatoriu, probatoriu care a format convingerea instanței de apel în sensul că acest antecontract a reprezentat o donație deghizată.

Art. 845 C.civ. prevede că valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezervă de uzufruct, va fi socotită în porțiunea disponibilă și excedentele, de este, se va trece în masa succesiunii, imputația și raportul neputând fi cerute de succesibilul în linie dreaptă care a consimțit la aceste înstrăinări.

Pârâtul nu s-a opus la încheierea acestui antecontract de vânzare- cumpărare pentru simplul fapt că nu a avut cunoștință de încheierea acestuia, astfel încât, nu se poate aprecia, așa cum nefondat susțin recurenții, că prin această neopunere pârâtul ar fi consimțit practic la încheierea antecontractului.

Corect a reținut T. ul că această neopunere nu valorează consimțământ valabil exprimat, întrucât, pentru a avea o astfel de valoare, manifestarea de opoziție a succesibilului trebuind să fie fermă și expresă.

Nu se poate stabili de către Curte o altă starea de fapt decât cea reținută de T., cu privire la împrejurarea dată pârâtul ar fi aflat sau nu despre acest antecontract la un alt moment decât cel luat în considerare de T., motiv pentru care Curtea constată că reținerile instanței de apel în această problematică se impun a fi păstrate ca fiind legale.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziț iile ar t. 304 pc t. 9

C.pr.c iv., der iv ând d in înc ălc are a v ăd ită a nor melor procedur al e pr iv ind judec ata în

apel, prev ăzu te de ar t. 297 al in. 1 C.pr.c iv .

Potrivit art. 297 alin. 1 C.pr.civ., în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. De asemenea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, iar partea a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel.

Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel ca și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Reclamanții recurenți au susținut că instanța de apel a analizat probleme care țineau de fondul cauzei, deși nu putea să recurgă la un atare demers în raport de dispozițiile art. 297 alin. 1 C.pr.civ., ea fiind ținută de soluțiile preconizate de acest text legal.

Curtea constată că această susținere a reclamanților recurenți este vădit nefondată în condițiile în care, pe de o parte, art. 297 alin. 1 C.pr.civ. nu interzice, nici în mod expres, și nici în mod tacit ori implicit, instanței de apel de a face ea însăși în mod direct statuări cu privire la fondul cauzei.

Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor art. 297 alin. 1 teza finală C.pr.civ., se desprinde concluzia conform căreia instanța de apel poate să facă dezlegări cu privire la probleme de drept deduse judecății în dosarul cu care este învestită - instanța de apel, prin statuările făcute cu privire la așa zisul fond al cauzei, nefăcând altceva decât să dezlege o parte din problemele de drept cu care a fost învestită prin apel.

În sfârșit, prin prisma art. 295 alin. 1 C.pr.civ., instanța de apel era în drept să verifice stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar, pentru atare verificare era îndrituită să dea dezlegări în drept problemelor de drept deduse judecății.

Pe cale de consecință, Curtea constată că și acest motiv de recurs este nefondat.

Cu pr iv ire l a susț iner ile recl aman ț ilor recurenț i ref erit oare la legalitatea

soluț ie i ins tanțe i de apel, de d is jungere a prec iz ăr ii de acț iune av ând c a ob iec t

rec tif ic are a CF ș i în tabul are a în CF , Curtea constată că aceste susțineri sunt lipsite de interes, întrucât prin invocarea acestora nu se tinde la modificarea ori casarea deciziei instanței de apel.

Cu pr iv ire l a mo tive le de recurs prin c are se critic ă d irec t s en tinț a pr ime i

ins tanțe.

În conformitate cu prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.

Art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ. prevede că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.

Există, așadar, o ierarhie a căilor de atac, respectiv, hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, susceptibile de apel, pot fi atacate cu apel exclusiv la instanța imediat superioară, adică la tribunal, în timp ce, hotărârile prin care tribunalele soluționează apelurile, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs la curtea de apel.

Această ierarhie a căilor de atac este menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.

O cale de atac nu poate fi exercitată omisso media, respectiv, nu poate fi criticată direct în recurs, hotărârea pronunțată în primă instanță de judecătorie - și care este, potrivit legii, susceptibilă de apel la tribunal -, pentru că, într-o atare situație, instanța de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ce ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție și, implicit, la încălcarea principiului "non omisso medio";, o astfel de critică în recurs fiind inadmisibilă.

Este știut faptul că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare, și este guvernată de principiul legalității căilor

de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, text constituțional care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C.pr.civ. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.

Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel, cu precizarea că toate criticile din recurs trebuie să aibă ca obiect strict hotărârea pronunțată în apel.

Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări ori susțineri ale părților, să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac a recursului.

Principiul "non omisso medio"; reprezintă, de asemenea, o aplicație a modalității în care autoritatea de lucru judecat se manifestă în cadrul aceluiași proces, câtă vreme aspectele dezlegate de prima instanță și nesupuse cenzurii instanței de apel, nu mai pot face obiect de critică în calea de atac subsecventă a recursului.

Drept urmare, Curtea constată că acele critici din recursul reclamanților, prin care se reiterează și se critică direct cele statuate de instanța de fond, intră sub incidența excepției inadmisibilității, prin raportare la prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., ale art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ., coroborat cu principiul "non omisso medio";.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondate ambele recursuri.

Față de soluția de respingere a ambelor recursuri, fiecare dintre recurenți apare ca fiind căzut în pretenții față de cealaltă parte, motiv pentru care, în temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 276 C.pr.civ., Curtea va dispune compensarea cheltuielilor de judecată ale părților în recurs.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul R. V. V. și de reclamanții B. A. și B. C., împotriva deciziei civile nr. 295 din_ a

1. ului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține. Compensează cheltuielile de judecată ale părților în recurs. Decizia este irevocabilă.

   Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

   PREȘEDINTE				JUDECĂTORI
   I. -D. C.	M. -C.	V.	C.	-M. CONȚ

   GREFIER

   1. -A. M.

Red.CMC/dact.MS 2 ex./_

Jud.apel: E.Luca/D.I.Tașcă Jud.fond: A.Grigorie Ioniță

← Decizia civilă nr. 430/23. Actiune in constatare		Decizia civilă nr. 125/2013. Actiune in constatare →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Sentința civilă nr. 315/2013. Actiune in constatare Decizia civilă nr. 337/2013. Actiune in constatare Sentința civilă nr. 74/2013. Actiune in constatare Decizia civilă nr. 430/23. Actiune in constatare Decizia civilă nr. 125/2013. Actiune in constatare Decizia civilă nr. 884/2013. Actiune in constatare Decizia civilă nr. 52/2013. Actiune in constatare Încheierea civilă nr. 110/2013. Actiune in constatare