Decizia civilă nr. 39/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 39/2013
Ședința publică din 25 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA-SS JUDECĂTOR: O. R. G.
GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâtul apelant M. G. împotriva Sentinței civile nr. 4845/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimat P. F. A., având ca obiect obligație de a face - autorizare data de instanță.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul personal și asistat de avocat Remus Vlasiu și reprezentantul intimatei, avocat P. Cosmin Iustin.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se depune la dosar de către reprezentantul apelantului chitanțele nr. 4. (16), nr. 4. (14), nr. 4. (15), nr.
4. (12), reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 8 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Reprezentantul intimatei depune la dosar împuternicirea avocațială și dovada cheltuielilor de judecată.
T. ul reține că apelul este declarat în termen legal, este motivat, comunicat și legal timbrat.
Se constată de către instanță faptul că la fondul cauzei intimata a fost citată la sediul altui avocat.
Reprezentantul intimatei precizează că intimata își alege domiciliul procesual la sediul cabinetului său, situat în Cluj-Napoca, str. Dorobanților nr. 14/16 B, sc. 3, ap. 29.
Instanța pune în discuție calificarea corectă a căii de atac.
Reprezentantul pârâtului apelant apreciază că este apel calea de atac corectă.
De asemenea, reprezentantul reclamantei intimate arată că este apel calea de atac.
Având în vedere faptul că prezenta cauză a fost înregistrată ca apel în sistemul ECRIS, instanța constată că nu se mai impune recalificarea căii de atac, ci doar această mențiune, raportat la împrejurarea că pârâtul a indicat în cerere calea de atac a recursului.
Reprezentanții părților arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat în scris, schimbarea hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată la fond și în apel.
Pe fond, arată că acțiunea a fost întemeiată în mod greșit pe dispozițiile art. 398 C.civ. deoarece obiectul acestei acțiuni este "obligație de a face"; nu se referă
la o solicitare încadrată în acest temei de drept. Deși a invocat aceste aspecte în cuprinsul întâmpinării, reclamanta nu și-a precizat temeiul de drept nici până la ultimul termen de judecată. Mai arată că nu există un refuz al instituției competente de a elibera pașaportul pentru minorul M. Andrei G., prin urmare acțiunea este prematură.
Minorul nu este înscris la vreo școală în Spania, iar până să se pună în executare hotărârea, acesta era elevul unei școli din loc. T. .
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. În speță există răspunsul nejustificat al pârâtului, exprimat prin întâmpinarea depusă la dosar. Având în vedere că s-a stabilit custodia comună, este necesar acordul apelantului pentru eliberarea pașaportului. Există de asemenea o hotărâre pronunțată de autoritățile spaniole, cu nr. 143/2009, pe care apelantul nu a înțeles să o respecte și a introdus nelegal minorul pe teritoriul României. Mai mult, apelantul are o condamnare penală pentru vătămare corporală.
Reprezentantul intimatei depune la dosar copia Deciziei civile nr. 1241/R/2011, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Cluj, privind aceleași părți, în cauza având ca obiect reîncredințare minor.
T. UL
Reține că prin Sentința civilă nr. 4845/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta
P. F. A. în contradictoriu cu pârâtul M. G., având ca obiect obligație de a face.
S-a dispus suplinirea consimțământului pârâtului pentru efectuarea pașaportului minorului M. Andrei-G. născut la data de_ .
S-a dispus suplinirea consimțământului pârâtului in vederea deplasării minorului M. Andrei-G. născut la data de_, în Spania, însoțit de mama sa, reclamanta P. F. A. .
S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Minorul M. Andrei G. s-a născut la data de_ în loc. Alzira, Spania, din căsătoria reclamantei P. F. A. cu pârâtul M. G. .
Prin sentința nr. 000143/2009 pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 3 din Carlet s-a dispus, în urma divorțului acordarea către reclamantă a îngrijirii, educării și custodiei minorului M. Andrei G., ambii părinți exercitând autoritatea tutelară împărțită, precum și obligarea pârâtului de a plăti suma de 300 Euro pe lună în favoarea minorului cu titlu de pensie de întreținere. S-a stabilit, de asemenea, în favoarea pârâtului un program de vizitare a minorului.
Recursul declarat de pârât împotriva acestei sentințe a fost respins prin sentința nr. 327/10 a T. ului din Valencia.
În luna august a anului 2012 pârâtul a părăsit teritoriul Spaniei împreună cu minorul, întorcându-se în România, fără acordul reclamantei.
Potrivit procesului-verbal încheiat la data de_ de către Biroul Executorului Judecătoresc Sin M., în dosarul de executare nr. 659/2012, minorul M. Andrei G. a fost preluat de la pârât și reîncredințat mamei,
reclamanta P. F., în prezent minorul aflându-se la domiciliul acesteia din jud. B. Năsăud.
Pârâtul a formulat pe rolul Judecătoriei T. dosarele civile nr._ și nr._, în care a încercat obținerea exercitării autorității părintești exclusiv de către el, ambele acțiuni fiind respinse pentru necompetența generală a instanțelor române.
În prezenta cauză reclamanta solicită suplinirea consimțământului pârâtului necesar la S. Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Prahova pentru efectuarea pașaportului minorului M. Andrei G., născut la data de_, precum și suplinirea consimțământului pârâtului in vederea deplasării minorului însoțit de reclamantă in Spania, unde minorul are domiciliul și unde este înscris la școală în anul școlar 2012-2013 în clasa a doua de învățământ primar.
Refuzul pârâtului de a-și exprima un astfel de consimțământ a fost exprimat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei dar și prin susținerile formulate în fața instanței de judecată.
Potrivit art. 17 alin. 2 din Legea 248/2005 privind libera circulație a cetățenilor români in străinătate, emiterea pașaportului simplu sau a pașaportului electronic pentru minor, în situația în care există neînțelegeri intre părinți cu privire la exprimarea acordului, se efectuează numai după soluționarea acestor situații de către instanța de judecată, care se pronunță în condițiile legii.
De asemenea potrivit art. 18 alin. 2 din legea 272/2004 deplasarea copiilor în țară și în străinătate se realizează cu înștiințarea și cu acordul ambilor părinți; orice neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acestui acord se soluționează de către instanța judecătorească.
Analizând interesul minorului în deplasarea în Spania alături de mama sa, instanța a reținut că o astfel de deplasare este benefică pentru minor în condițiile în care acesta s-a născut și a locuit permanent în această țară, a urmat cursurile clasei I și este în prezent înscris la școală în Spania, unde i-a fost stabilit domiciliul de către instanța de divorț.
Pe de altă parte, în prezenta cauză pârâtul nu a făcut dovada faptului că plecarea minorului în Spania ar dăuna intereselor acestuia și nici a împrejurărilor care impun ca minorul să rămână în România. Reclamanta a justificat prin acțiunea formulată și actele depuse la dosar temeinicia măsurii solicitate a fi dispuse, în vreme ce apărările pârâtului sunt formale.
Aspectele invocate de pârât în cuprinsul întimpinării în sensul că reclamanta nu face dovada existenței unei cereri pentru eliberarea pașaportului minorului sunt lipsite de relevanță câtă vreme tocmai refuzul acestuia de a-și da acordul împiedică întocmirea pașaportului pentru copil.
Față de aceste considerente, instanța reținând că deplasarea minorului în Spania alături de reclamantă nu contravine intereselor minorului, dimpotrivă este benefică dezvoltării intelectuale și sociale a acestuia și că opunerea pârâtului de a-și exprima acordul in acest sens este abuzivă, în temeiul art.18 alin. 2 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și art. 17 alin. 2 din Legea 248/2005 privind libera circulație a cetățenilor români în străinătate a admis acțiunea și a dispus suplinirea consimțământului pârâtului pentru efectuarea pașaportului minorului M. Andrei G. născut la data de _
, precum și suplinirea consimțământului pârâtului in vederea deplasării minorului in Spania, însoțit de reclamanta P. F. A. .
În temeiul art. 274 C. pr. civ., a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr.4845/2012 pronunțată de Judecătoria Turda în dosar civil nr._ a declarat în termen legal apel pârâtul M.
G. , solicitând admiterea apelului, cu consecința modificării în totalitate a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantei P. F. -
și obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate in ambele instanțe.
În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 7 si 9 din C.pr.civ. si disp. art. 304 indice 1 din C.pr.civ.
Reclamanta s-a prevalat de disp. art. 398 din C.civ. al cărui text se referă la "exercitarea autorității părintești de către un singur părinte". Or, din lectura celor două petite ale acțiunii se desprinde cu evidență că obiectul acestora este guvernat de principiile "obligației de a face" Reclamanta, în pofida faptului că a primit și studiat întâmpinarea nu și-a precizat acțiunea până la termenul din 16 noiembrie 2011 când instanța fondului a rămas în pronunțare.
Acesta este un prim motiv de nelegalitate pe care înțelege să-1 semnaleze în cuprinsul sentinței apelate întrucât este bine știut că starea de fapt prezentata în acțiune trebuie coroborată în mod corect cu motivația "în drept" numai astfel putându-se stabili o legătura biunivoca între petite și argumentația juridică.
Un alt motiv de nelegalitate îl constituie împrejurarea că instanța a ignorat faptul că reclamanta nu a solicitat în prealabil eliberarea pașaportului pentru minor recurgând la procedura administrativă.
Din cuprinsul adresei emise de Direcția județeană de pașapoarte B. - Năsăud rezultă că la această instituție nu s-a înregistrat nicio cerere pentru eliberarea pașaportului pentru minorul M. Andrei-G. . Prin urmare, reclamanta a preferat să se adreseze instanței invocând un refuz nejustificat al apelantului pârât, deși acesta nu a fost niciodată împotrivă să i se facă acest pașaport, conflictul care există în prezent între apelant și intimată nerepercutându-se asupra situației minorului.
Admiterea unei acțiuni având ca obiect obligația de a face se poate realiza doar în condițiile în care se constată existența unui refuz nejustificat al celui obligat a avea o anumită atitudine.
În prezent, minorul Andrei-G. se găsește pe teritoriul României încă din luna iunie a acestui an, iar până în luna octombrie a locuit împreună cu apelantul. Din luna septembrie l-a înscris la școala primară "Teodor Murășanu" din T., însă în urma punerii în executare a hotărârii de divorț pronunțată de Judecătoria din localitatea Carlet, provincia Valencia, Spania, minorul a fost luat de reclamantă și dus în județul B. -Năsăud la domiciliul mamei sale.
La termenul de judecată din data de_ instanța a solicitat dovezi din partea reclamantei cu care să probeze nevoia obiectivă și urgența a deplasării în Spania împreună cu minorul. Actele depuse în instanță probează doar că minorul are reședința în Spania stabilită prin hotărârea judecătorească sus menționată la reclamanta, nicidecum că este înscris la o scoală din localitatea în care a domiciliat alături de mama sa până la momentul venirii în România.
Cu toate acestea instanța de fond a admis acțiunea apreciind că s-a făcut dovada pertinenta atât a urgentei deplasării minorului in străinătate cat si a refuzului său de a-și prezenta acordul in forma scrisa la instituția autorizata sa elibereze pașaportul.
Existenta refuzului trebuia să fie probată de o manieră mai presus de orice dubiu, însă reclamanta a invocat doar existența acestuia, fără să producă nicio dovadă în fata instanței de fond. Nu mai puțin adevărat este și faptul că în ziua de 16 iulie 2012 apelantul a promovat o acțiune in dosarul nr._ a
Judecătoriei T. prin care a solicitat să fie autorizat a exercita autoritatea părinteasca exclusiv asupra minorului. Deoarece la data la care i-a prezentat poziția procesuală în prezentul dosar în sensul de a nu fi de acord cu admiterea acțiunii reclamantei dosarul sus menționat nu era încă soluționat, era firesc și normal să se opună admiterii acțiunii până la soluționarea irevocabilă a acțiunii din dosarul_ însă opunerea sa la admiterea acțiunii reclamantei nu este și nu poate constitui un refuz nejustificat atâta timp cât apelantul consideră că a justificat atitudinea avută în acel moment.
Prin hotărârea de divorț pronunțata de instanțele judecătorești spaniole s-a decis custodia comună în ceea ce-1 privește pe minorul Andrei G. . Locuința acestuia a fost stabilită la reclamantă iar apelantului i s-a stabilit un program de vizitare, fără a se menționa dacă acesta este valabil exclusiv pe teritoriul Spaniei. În acest context, având în vedere ca minorul se află pe teritoriul României poate să dea curs programului de vizitare stabilit numai în condițiile în care fiul său rămâne în România, cu atât mai mult cu cât și reclamanta se găsește acum în tara.
Așadar, față de aceste realități de necontestat instanța de fond nu era în drept să-i recunoască reclamantei dreptul de a pleca oriunde și oricând cu minorul din România întrucât prin aceasta atitudine nu face altceva decât să îi obstrucționeze dreptul la vizitare recunoscut prin hotărârea judecătorească spaniolă.
Instanța de fond nu avea dreptul să sancționeze atitudinea apelantului de maniera în care a făcut-o pentru că așa cum a procedat a ignorat atât interesul superior al minorului, care este prioritar, cât și dreptul părintelui de a păstra legături personale cu acesta.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare, însă la acest termen reprezentantul acesteia a pus concluzii de respingere a apelului.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și ansamblului probator administrat în cauză, T. ul reține următoarele:
Așa cum a reținut și prima instanță, prin Sentința nr.000143/2009 pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr.3 din Carlet. S-a acordat reclamantei îngrijirea, educarea și custodia minorului M. G. Andreu. Din considerentele sentinței rezultă că la acordarea custodiei în favoarea mamei s-a apreciat că acesta constituie o alternativă mai bună putând să ofere minorului stabilitate și echilibru emoțional, întrucât nu altceva se poate deduce din pronunțarea unei Sentințe de condamnare pentru domnul M. pentru
infracțiunea de vătămare împotriva mamei, cât și comportamentul abuziv atunci când prezintă denunțuri împotriva soției și profesorilor școlii, în orice circumstanță are legătură cu minorul. Ulterior, prin Sentința nr.327/10 pronunțată în dosarul nr.001088/2009 dată de T. ul din Valencia s-a respins recursul declarat de pârât reținându-se că formularea ulterioară a unei cereri de divorț în România nu încalcă competența internațională a instanțe spaniole, ambii părinți având domiciliul pe teritoriul Spaniei.
Mai trebuie menționat că în considerentele Sentinței nr.000143/2009 s-a reținut că programul de vizitare urmează să aibă loc în Spania, făcându-se referire la programul de lucru al mamei.
Întrucât în mod abuziv pârâtul a luat minorul și l-a adus în România, fără acordul și știrea mamei, aceasta a sesizat penal instanța spaniolă.
În ceea ce privește motivul de apel potrivit căruia acțiunea a fost greșit concepută și în mod eronat motivată în drept, tribunalul constată că petitul acțiunii reclamantei este clar, acela de obligarea la darea consimțământului
pentru eliberarea pașaportului minorului, cu privire la care apreciem că apelantul nu are nici un dubiu. Faptul că motivarea în drept cuprinde și texte de lege care nu sunt aplicabile în cauză nu sunt de natură să ducă la concluzia că prima instanță a calificat greșit cererea de chemare în judecată și nici nu afectează legalitatea hotărârii primei instanțe. În motivarea în drept sunt indicate dispozițiile Legii nr.248/2005 act normativ care reglementează regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Prin urmare nu se poate reține că nu a existat legătura biunivocă între cererea de chemare în judecată și temeiul juridic indicat.
În legătură cu cel de-al doilea motiv potrivit căruia reclamanta trebuia să solicite anterior eliberarea pașaportului recurgând la procedura administrativă, tribunalul apreciază că acesta nu este întemeiat. Nu există nici o dispoziție legală care să oblige în cazul acestor acțiuni parcurgerea în prealabil a procedurii administrative. Mai mult, potrivit dispozițiilor art.17 din Legea nr.245/2005 "; Minorilor cetățeni români care nu se află în una dintre situațiile de suspendare a exercitării dreptului la libera circulație în străinătate li se eliberează pașapoarte simple sau pașapoarte simple electronice în următoarele condiții:
în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinți, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal;
Prin urmare, potrivit dispoziției legale mai sus citate,este necesar consimțământul ambilor părinți, astfel că un demers anterior al reclamantei era din start sortit eșecului.
Potrivit alin.2 al art.17 al aceluiași act normativ, emiterea pașaportului simplu sau a pașaportului simplu electronic pentru minor, în situația în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit. e), se efectuează numai după soluționarea acestor situații de către instanța de judecată, care se pronunță în condițiile legii.
În ceea ce privește refuzul pârâtului, din probele administrateîn cauză reiese fără nici un dubiu că este nejustificat.
Astfel, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, prin intermediul executorului judecătoresc Sin M., reclamanta a procedat la luarea minorului de la pârât, ocazie cu care, conform mențiunii din procesul verbal încheiat în dosarul execuțional nr.659/2012 a solicitat și predarea pașaportului minorului, cererea care nu a fost onorată. Motivele invocate de pârât care ar
justifica refuzul său nu sunt întemeiate. Astfel, așa cum am menționat minorul a fost încredințat mamei, tatal având drept de vizită.Chiar dacă această hotărâre judecătorească a stabilit programul de vizitate doar pe teritoriul Spaniei, atâta timp cât minorul și mama au reședința în acest stat, o eventuală reglementare a dreptului de vizitare este de competența aceleiași instanțe, potrivit dispozițiilor Regulamentului (C.E) nr.2201/2003. Un alt motiv temeinic pârâtul nu a invocat, iar acțiunea făcută în sensul anterior menționat a și fost respinsă de instanțele române.
În ceea ce privește necesitatea și urgența deplasării minorului în Spania nu era necesar ca reclamanta să facă vreo dovadă în acest sens. Astfel, minorul a fost încredințat mamei, are reședința în Spania, reclamanta lucrează în acest stat, iar potrivit adresei emisă de Deputăția Valenciană, minorul Andrei G. M. este înscris în clasa a doua învățământ primar. Prin urmare, prin acțiunea abuzivă a pârâtului de a aduce minorul în România și refuzul de a-și da
consimțământul la eliberarea pașaportului minorului, se cauzează consecințe iremediabile pentru educația minorului. Astfel, urmare a aducerii pe teritoriul României, acesta a pierdut prima parte a anului școlar 2012-2013. Atitudinea pârâtului nu este justificată nici de un eventual refuz al reclamantei de a-i permite să ia legătura cu minorul, întrucât are la îndemână alte mijloace legale în acest sens.
T. ul apreciază că atitudinea apelantului este una abuzivă și total nejustificată urmărind să prelungeasă efectele unei ilegalități, constând în aducerea minorului în țară fără consimțămâtul mamei și obținerii unei avantaj în urma propriului fapt ilicit.
Raportat la considerentele mai sus invocate, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. G. împotriva Sentinței civile nr. 4845/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., pe care o va păstra în întregime.
În temeiulart.274 Cod de procedură civilă va obliga apelantul să plătească intimatei P. F. A. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. G. împotriva Sentinței civile nr. 4845/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., pe care o păstrează în întregime.
Obligă apelantul să plătească intimatei P. F. A. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2013.
Președinte, Ana-SS
Judecător,
O. R. G.
Grefier,
G. -C. Ț.
G.Ț. 28 Ianuarie 2013 Red.dact.S.S./C.Ț.
4 ex/_
Jud.fond.A. G. N.
| ← Decizia civilă nr. 55/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 1275/2013. Obligatie de a face → |
|---|
