Decizia civilă nr. 3722/2013. Obligatie de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3722/R/2013
Ședința publică din 26 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A. M. împotriva deciziei civile nr. 244 din 14 mai 2013, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C., privind și pe intimații A. DE P. T. NR. 4 ȘI P. D.
, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reclamanta recurentă A. M.
, personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea, pune în discuția reclamantei recurente să precizeze dacă își mai susține cererea de suspendare a prezentei cauze în temeiul art.244 C.proc. civ, formulată prin completarea la motivele de recurs depusă la data de 5 septembrie 2013.
Reclamanta recurentă arată că își menține cererea de suspendare a prezentei cauze.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de suspendare a prezentei cauzei până la soluționarea dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei C. -N. sub nr._, apreciind că cerințele art. 244 pct.1 C.proc. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, raportat la obiectul prezentei acțiuni, respectiv obligația de a preda acte și obiectul acțiunii înregistrate sub nr._, constatarea nulității absolute a constituirii Asociației de P. .
Instanța constată că, completarea motivelor de recurs a fost formulată în data de 5 septembrie 2013, iar motivele de recurs se depun în termen de 15 zile de la data primirii deciziei atacate conform Codului de procedură civilă, decizia pronunțată în apel fiind comunicată reclamantei recurente la data de_ .
Reclamanta recurentă arată că după ce a luat la cunoștință despre decizia atacată și întrucât termenul de recurs nu era depășit, a considerat că are posibilitate să completeze aceste motive de recurs. Arată că recursul se referă la faptul că domnul judecător care a soluționat apelul, a mai soluționat și o contestație la executare și apreciază că nu putea să judece și apelul, întrucât potrivit art. 24 C.pr. civ. era incompatibil. Totodată, nu s-a ținut seama de faptul că la dosar nu există niște hotărâri.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluționării pe fond a cauzei deduse judecății.
CURTEA
Prin actiunea civila formulata de reclamanta A. M. impotriva paratei A. DE P. din C. -N., str.T. nr.4, jud.C., reprezentata prin dl.P. D., in calitate de vicepresedinte, s-a solicitat a se dispune obligarea paratei sa ii comunice reclamantei, in copie, urmatoarele acte: hotararea adoptata la constituierea Asociatiei de proprietari; procesul-verbal prin care proprietarii imobilului si-au dat consimtamantul la alegerea si votarea organelor de conducere; hotararea ce a fost adoptata dupa prezentarea acordului si statutului Asociatiei de proprietari; procesul-verbal legat de modul de derulare al contractului incheiat cu SC BLOC S. SRL; convocatorul si ordinea de zi pentru sedinta Adunarii Generale avand ca obiect participarea la sedinta de constituire a Asociatiei de proprietari; procesul-verbal al Adunarii Generale in care a fost ales predeintele asociatiei, comitetul executiv si cenzorul; mandatul dat de Adunarea Generala pentru alegerea unui cenzor din afara Asociatiei de proprietari, in baza unui contract de prestari servicii; precum si obligarea paratei sa raspunda daca in cadrul Adunarii Constitutive a Asociatiei de proprietari reclamanta a fost aleasa in functia de cenzor, iar, in cazul unui raspuns negativ, parata sa faca dovada mandatului dat pentru angajarea unui cenzor din afara Asociatiei de proprietari; precum si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de desfasurarea procesului.
Prin sentința civilă nr. 552/_ pronunțată de, Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ s-a respins exceptia lipsei de interes in invocarea actiunii reclamantei, s-a admis exceptia lipsei calitatii de reprezentant al vicepresedintelui
P. D. pentru parata A. DE P. din C. -N., str.T. nr.4, jud.C., s-a respins actiunea civila formulata de reclamanta A. M., impotriva paratei A. DE P. din C. -N., str.T. nr.4, jud.C., ca urmare a admiterii exceptiei lipsei calitati de reprezentant al acesteia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ce privește exceptia lipsei calitatii de reprezentant al vicepresedintelui Asociatiei de proprietari, instanta a apreciat ca se impune a fi admisa pentru urmatoarele motive:
In conformitate cu dispozitiile art.31 din Legea nr.230/2007 presedintele asociatiei de proprietari reprezinta asociatia in relatiile cu tertii, inclusiv in actiunile initiate de asociatie impotriva unui proprietar ce nu si-a indeplinit obligatiile fata de asociatie sau in procesele initiate d eun proprietar care contesta o hotarare a adunarii generale a proprietarilor.
Este adevarat ca, potrivit art.21 alin.3 teza finala din Legea nr.230/2007, in situatii deosebite, presedintele poate delega atributiile sale unui vicepresedinte ales dintre membrii comitetului executiv, insa, in cazul de fata nu a fost vorba despre o astfel de delegare de atributii.
Reclamanta este cea care a ales reprezentantul Asociatiei de proprietari din
C. -N., str.T. nr.4, jud.C. in persoana d-lui P. D. pe considerentul ca dansa nu recunoaste legalitatea numirii d-lui Sangeorzan R. in functia de presedinte al Asociatiei de proprietari. Or, nu are relevanta imprejurarea ca reclamanta contesta legalitatea alegerii si numirii presedintelui Asociatiei de proprietari atata timp cat nu exista o hotarare judecatoreasca, irevocabila, de constatare a unei astfel de ilegalitati.
Prin decizia civilă nr. 244/A din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ s-a respins apelul declarat de A. M. împotriva sentinței civile nr. 552/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care a menținut-o în totul.
A fost obligată apelanta să plătească intimatei A. DE P. T. N. suma de 700 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea intimatei la comunicarea unor acte.
În condițiile în care nu s-a solicitat anularea unei hotărâri a asociației, în mod corect instanța a dat eficiență și interpretare art. 31 din Legea 230/2007.
Potrivit dispozițiilor legale sus amintite, președintele asociației de proprietari reprezintă asociația în relațiile cu terții. Prin modul cum a fost formulată acțiunea se poate aprecia că apelanta a înțeles să acționeze ca și un terț, astfel încât într-adevăr, persoana indicată prin cererea de chemare în judecată ca și reprezentant al pârâtei nu are această calitate.
Interpretarea dată de apelantă art. 21 alin.3 din Legea 230/2007 și art. 18 alin.7 din Normele de aplicare a acestei legi este înafara cadrului legal, nefiind probată în cauză incidența unor astfel de situații.
Critica referitoare la nepronunțarea asupra extinderii cadrului procesual nu este întemeiată, instanța de fond în mod corect soluționând cauza în cadrul procesual formulat de apelantă.
Admiterea excepției lipsei calității de reprezentant atrage consecința juridică a respingerii acțiunii, ori în aceste condiții cadrul procesual nu mai poate fi modificat.
Trebuie reținut că însăși apelanta a învederat că în situația admiterii excepției invocate înțelege să-și extindă cererea de chemare în judecată și împotriva reprezentantului Sîngeorzan R. .
Plecând de la pretențiile formulate este evident că urmare a admiterii excepției, instanța se putea pronunța doar asupra acțiunii așa cum a fost formulată, nemaiexistând posibilitatea formulării unei extinderi de acțiune ulterioare.
Nefondată este și critica lipsei mandatului avocatului și nici nu se mai impunea de către instanță a fi analizată excepția, în condițiile în care acest mandat a fost dat de către reprezentantul asociației. Pe de altă parte, instanța se pronunță în principal asupra excepțiilor de fond și procedură formulate în legătură cu cererea de chemare în judecată și eventual, ulterior, asupra cererilor incidentale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 C.pr.civ. a respins apelul declarat de A. M. împotriva sentinței civile nr. 552/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care a menținut-o în totul.
Intimata a făcut cheltuieli de judecată cu angajarea unui apărător ( f. 17 dosar apel).
Fiind în culpă procesuală, ca urmare a respingerii apelului, în temeiul art. 274 C.pr.civ. a obligat apelanta să plătească intimatei A. de P. T. N. suma de 700 lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. M. solicitând casarea deciziei civile nr. 244/2013 a T. ului C. și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluționării pe fond a cauzei.
În motivare s-a arătat că hotărârea pronunțată de tribunal este nelegală și netemeinică deoarece în mod greșit s-a reținut că admiterea excepției lipsei calității de reprezentant atrage consecința juridică a respingerii acțiunii.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta a chemat în judecată pârâta A. de P. T. nr. 4, aceasta având calitate procesuală pasivă indiferent de persoana care este desemnată ca reprezentat și indiferent dacă reprezentantul indicat de către reclamantă este cel legal.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată s-a arătat că acestea au fost stabilite nelegal, reprezentantul ales al pârâtei nefăcând dovada unui mandat valabil și legal conform dispozițiilor art. 23-25 din Legea nr. 230/2007.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C.pr.civ.
La data de_ s-a formulat de către reclamantă o completare a motivelor de recurs, completare apreciată a fi tardiv formulată de către instanță raportat la prevederile art. 303 alin. 1 C.pr.civ., cu excepția criticii prin care se invocă încălcarea dispozițiilor art. 24 C.pr.civ. care poate fi apreciată ca fiind un motiv de ordine publică în accepțiunea art. 306 alin. 2 C.pr.civ.
Analizând recursul declarat de reclamanta A. M. împotriva deciziei civile nr. 244/A din_ a T. ului C., Curtea reține următoarele:
Critica referitoare la încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art.24 C.pr.civ. este neîntemeiată. Faptul că unul dintre judecătorii care au făcut parte din completul de judecată investit cu soluționarea apelului declarat de către reclamantă împotriva sentinței civile nr.552/2013 a Judecătoriei C. -N. a soluționat anterior o cauză având ca obiect contestație la executare în care a avut calitatea de parte reclamanta nu este de natură să îl facă incompatibil în sensul art.24 C.pr.civ. Prin acest text de lege se prevede că judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata ac eleași pricini în apel sau recurs și nici în caz de rejudecare după casare, nefiind deci incident în cauză.
Prin apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței civile nr. 552/2012 a Judecătoriei C. -N. s-a arătat că aceasta și-a extins cererea de chemare în judecată și împotriva reprezentantului Asociației de P. din C. -
N., str. T. nr. 4, Sângeorzan R., instanța de fond nepronunțându-se însă asupra acestui capăt de cerere formulat distinct și în subsidiar.
Instanța de apel, prin decizia atacată a arătat însă că în accepțiunea Legii nr. 230/2007 președintele asociației de proprietari reprezintă asociația în relația cu terții, persoana indicată prin cererea de chemare în judecată ca și reprezentant al pârâtei neavând această calitate, în consecință în mod corect fiind respinsă acțiunea formulată astfel.
În ceea ce privește extinderea de acțiune s-a arătat că nu exista posibilitatea formulării unei extinderi de acțiune ulterioare, plecând de la pretențiile formulate instanța putându-se pronunța doar asupra acțiunii astfel cum a fost formulată inițial.
Din dosarul de fond rezultă că prin sentința civilă nr. 552/2013 instanța nu s-a pronunțat în nici un fel asupra extinderii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă la data de_, inserată în cuprinsul răspunsului la întâmpinare. Prin aceasta reclamanta a arătat că în cazul în care va fi admisă excepția lipsei calității de reprezentant al pârâtei a vicepreședintelui
P. D. înțelege să formuleze cererea împotriva reprezentantului Sângeorzan
R. . Instanța de fond trebuia deci să se pronunțe într-un fel sau altul asupra acestei precizări a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă, susținerea instanței de apel în sensul că nu exista posibilitatea unei extinderi de acțiune în sensul în care a procedat reclamanta nefiind argumentată cu nici un text de lege.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâta A. de P. T. nr. 4 din C. -N., singura problemă fiind aceea a persoanei care conform legii poate reprezenta asociația de proprietari în raporturile cu terții. Atâta timp cât reclamanta a precizat în mod expres că în cazul în care se va aprecia că reprezentantul indicat în cererea de chemare în judecată nu are această calitate înțelege să indice o altă persoană în calitate de reprezentant al pârâtei, instanța trebuia să aibă în vedere această
precizare și să soluționeze cererea de chemare în judecată în limitele stabilite de către reclamantă.
De altfel soluția de respingere a cererii ca urmare a constatării faptului că reprezentantul indicat în principal de către reclamantă pentru pârâtă nu are această calitate conform dispozițiilor Legii nr.230/2007 nu are suport legal. În Codul de procedură civilă, singurele referiri la excepția lipsei calității de reprezentant a părții sunt cele de la art.161, acest text de lege prevăzând însă că în vederea complinirii lipsurilor se poate da un termen, iar dacă acestea nu se complinesc instanța va anula cererea.
Din aceste considerente recursul declarat de către reclamantă apare a fi întemeiat, urmând a fi admis în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., modificându-se decizia civilă nr. 244/2013 a T. ului C. în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 552/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. . În temeiul art.297 alin.1 C.pr.civ. va fi anulată sentința și se va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Cluj- Napoca în vederea soluționării cererii de chemare în judecată conform precizărilor făcute de către reclamantă în ceea ce privește reprezentantul legal al pârâtei A. de proprietari T. nr.4.
Având în vedere soluția pronunțată în recurs, nu va mai fi analizată critica referitoare la cheltuielile de judecată, această problemă urmând a fi soluționată de către instanță în rejudecare.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A. M. împotriva deciziei civile nr. 244 din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică și în consecință admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 552/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N.
.
Anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Cluj- Napoca.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Ana I. | Judecător, A. C. | Judecător, A. A. C. |
Grefier, C. B. |
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.apel: Dorin Tatu, C. -A. C. Jud.fond: A. Neamț
← Decizia civilă nr. 3568/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 351/2013. Obligatie de a face → |
---|