Decizia civilă nr. 3914/2013. Revendicare imobiliară
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3914/R/2013
Ședința publică din data de 8 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: A. C.
Judecători: V. M. - președintele Curții de Apel Cluj
D. -L. B. - vicepreședintele Curții de Apel Cluj
Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta F. E. împotriva sentinței civile nr. 272/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta P. O., având ca obiect revendicare imobiliară-grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta recurentă asistată de doamna avocat Crăciunaș M., din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocațială la dosar și pârâta intimată asistată de doamna avocat Buculei C., din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este îndeplinită. Recursul nu este legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de 30 septembrie 2013, pârâta intimată P. O. a solicitat respingerea recursului în baza art. 312 C.pr.civ, menținerea deciziei atacate pronunțată de Tribunalul Cluj ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei recurente precizează că pentru termenul de azi a depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței "note"; anexând acestora dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei .
Instanța învederează reprezentantei reclamantei recurente că acest înscris nu este depus la dosar, însă se vor face verificări în acest sens.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului, sub rezerva verificării legalei timbrări a recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate pronunțată de Tribunalul Cluj și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare T. ului Cluj, sau în subsidiar modificarea în totalitate a deciziei atacate și după rejudecare admiterea acțiunii reclamantei cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate susține motivele invocate prin întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea deciziei civile din apel, cu cheltuieli de judecată în fața instanței de fond, în apel și recurs.
După dezbateri se constată că înscrisul formulat de reclamanta recurentă intitulat " note"; la care se află anexată și chitanța pentru creanțe ale bugetelor locale seria și chitanța 6044426 din_ în sumă de 4 lei, și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, a fost înregistrat la dosar conform susținerilor recurentei.
C U R T E A
Prin acțiunea formulată reclamanta F. E. a solicitat pronunțarea unei hotărâri în contradictoriu cu pârâta P. O., pentru stabilirea liniei de hotar care desparte proprietățile părților și recunoașterea dreptului de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren ocupate, învederând în esență faptul că mejda dintre cele două proprietăți a fost stabilită prin sentința civilă nr.1662/1962 a Judecătoriei D., când s-a procedat la punerea în executare silită și marcarea cu țăruși, care au fost ulterior mutați de pârâtă acaparându-i astfel o parte din teren, iar în drept au fost invocate prevederile art.480-487, 584 Cod civil, art.111 și art.274 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 1501/_, Judecătoria Dej, în rejudecare, a respins excepția puterii de lucru judecat și cea a inadmisibilității acțiunii și a constatat prescris dreptul reclamantei de a cere executarea silită a sentinței civile nr.1662/1962 a Judecătoriei D. ; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta F.
E. împotriva pârâtei P. O. și a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților, potrivit aliniamentului marcat prin linie dreaptă de culoare verde între punctele notate cu D și B din planul de situație întocmit ca anexă - fila 374 dosar, la raportul de expertiză efectuat de experții judiciari Colțan Dan M. și Sântămărean Dorin, care face parte integrantă din prezenta; a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1,43 m.p și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.949,65 lei cheltuieli de judecată.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:
Puterea de lucru judecat nu subzistă în cauză, în condițiile în care sentința civilă irevocabilă nr. 1662/1962 a Judecătoriei D. (prin care antecesorii părților s- au judecat, iar cei ai reclamantei au fost obligați să recunoască dreptul de proprietate în favoarea antecesorilor pârâtei pentru suprafața de 3,57 m.p. și să mute gardul despărțitor cu 0,21 metri, în linie dreaptă, de la stâlpul din stradă până la pârâu, f.6) a devenit lipsită de executorialitate prin efectul prescripției dreptului de a cere executarea silită, excepție văzută ca o sancțiune procesuală pentru creditor și ca un beneficiu legal pentru debitor, constituind o cauză de stingere legală a puterii executorii a oricărui titlu. Însă, în speță, dreptul material la acțiune este imprescriptibil extinctiv, astfel încât reclamanta are posibilitatea să introducă oricând o nouă acțiune în vederea obținerii unui nou titlu, fără a i se putea opune autoritatea de lucru judecat decurgând din hotărârea pronunțată anterior.
Așa fiind, s-a constatat că dreptul reclamantei de a cere executarea silită a sentinței cu pricina s-a prescris, dar s-a respins excepția puterii de lucru judecat, ca nefondată.
Pe de altă parte, cât privește inadmisibilitatea acțiunii, instanța nu este ținută de temeiul legal invocat în susținerea pretențiilor, cât timp reclamanta se dovedește că a intentat în realitate o acțiune în realizare, iar nu în constatare de drepturi, solicitând stabilirea din nou a liniei de hotar (a se vedea în motivarea acțiunii cum se cere expres acest lucru) și revendicarea terenului ce se dovedește ocupat de către pârâtă, pretenții clar formulate, astfel că temeiul legal greșit indicat nu poate conduce la respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Reclamanta a solicitat respectarea liniei de hotar care desparte proprietatea sa, constând în casă cu anexe gospodărești și teren aferent, imobil situat în D., str.L. R. (fostă 7 noiembrie) nr.26, județul Cluj, evidențiat în C.F. nr.770 D. sub nr. topo.1039/2 (extras carte funciară f.3), ca având întinderea de 295 m.p., de proprietatea pârâtei, constând în casă cu anexe gospodărești și teren aferent,
aferent, imobil situat în D., str.L. R. (fostă 7 noiembrie) nr.24, jud.Cluj, evidențiat în C.F. nr.1320 D. sub nr. topo.1039/1/2/2, în suprafață de 414 m.p.
Imobilele au fost supuse expertizei, fiind identificate pe baza actelor prezentate, inclusiv a celor purtate în procesele anterioare, în scopul stabilirii hotarului despărțitor, ținând seama de posibilele repere găsite la fața locului, avute în vedere cu ocazia procesului de grănițuire și revendicare din anul 1962, soluționat de Judecătoria Dej între antecesorii părților.
Potrivit concluziilor primei expertize încuviințate în rejudecare reclamantei și efectuată de expertul tehnic judiciar Chiriac G., secondat de experta asistentă Poșta M., desemnată pentru pârâtă (f.261 și urm.), a rezultat că punctele de reper stabilite prin sentința civilă nr.1661/1962, au rămas practic neschimbate, arătându-se că linia de mejdă este materializată și în prezent între punctele de reper 2 ( țeavă metalică la drum) - 6 (capătul gardului din prefabricate de beton ce începe de la drum și se termină în acest punct) - 7 (stâlp izolat de gard) - 11 (colț coteț reclamantă) - 14 (colț coteț reclamantă) - 13 (stâlp din șină de cale ferată băgat în pământ) - 15 (colț canal), cu ușoare modificări constatate, totuși, la frontul din spatele proprietăților, puse pe seama lucrărilor de consolidare a malurilor vechiului pârâu, cu taluzuri din beton.
Finalmente, experții amintiți au precizat că, pentru a se respecta linia dreaptă a mejdei stabilită în urma procesului din anul 1962, gardul din prefabricate de beton edificat cu începere de la drum pe o anumită distanță între proprietăți de către familia reclamantei, ar trebui să treacă prin punctul 6", deoarece în dreptul pct-lui 6, pe unde trece în prezent, prezintă o abatere la capătul său de 8 centimetri înspre proprietatea pârâtei, ceea ce înseamnă că reclamanta ocupă de fapt o suprafață de 0,74 m.p. din terenul vecin și ar trebui să retragă gardul, în măsura în care se merită o asemenea cheltuială.
Concluzia este întemeiată în opinia instanței, întrucât gardul din beton ridicat de familia reclamantei (cu stâlpi având o lățime de 15 cm., după cum se va vedea în continuare) începe la drum din dreptul vechiului reper - țeava metalică (a se vedea fotografia de la fila 63 dosar).
Potrivit concluziilor expertizei de rd.2 încuviințate reclamantei în rejudecare și efectuată de expertul tehnic judiciar ing.Colțan Dan M., secondat de expertul asistent ing.Sântămărean Dorin, desemnat pentru pârâtă (f.368 și urm.), a rezultat că șina metalică de cale ferată ce reprezenta reperul mejdei în spatele proprietăților în urma procesului din 1962, are o abatere de 10 cm față de mejda veche reconstituită de experți și notată în planul de situație între punctele B-D; dar cu toate acestea, se încadrează în toleranța acceptată de normele în vigoare ale cadastrului pentru imobilele împrejmuite cu gard având stâlpi cu o grosime de 15 cm., ceea ce înseamnă că mejda este materializată în teren pe o lățime de 15 cm. În final, se conchide că vechile puncte de reper, reprezentate de țeava metalică din capătul dinspre stradă, respectiv șina metalică din vechea albie a pârâului dinspre spatele proprietăților, nu au fost mutate sau modificate și pârâta nu ocupă vreo suprafață din terenul reclamantei, căreia în lipsește doar 1 m.p. raportat la suprafața din acte, în timp ce pârâtei îi lipsesc 81 m.p.
Concluzia că cele două repere de bază nu au fost mutate, a fost trasă și de expertul judiciar ing. Vereșezan Valeriu, care a efectuat prima expertiză înainte de rejudecare (f.33 și urm.)
Văzând fotografiile executate la fața locului de experții Colțan Dan M. și Sântămărean Dorin (anexă raport,f.374) rezultă încă o dată faptul că țeava metalică amplasată ca reper la punerea în executare a sentinței civile nr.1662/1962, reprezintă punctul de plecare la drum pentru gardul din plăci prefabricate, aparținând reclamantei, în stare integrală pe cca.10 metri liniari și parțial descompletat în continuare prin ridicarea câtorva plăci dintre stâlpii de
beton cu rol de susținere, traseul mejdei trecând apoi pe lângă anexa gospodărească (coteț) aparținând reclamantei, până în dreptul reperului final reprezentat de șina metalică (a se vedea și fotografia de la fila 62 dosar), în dreptul căreia pârâta a construit un zid de sprijin din beton pentru proprietatea sa, înalt de cca.50 cm., având la capăt prins în fundație un stâlp tot din beton, pentru plăci de gard din prefabricate.
Lungimea mejdei măsurate de experți a fost de 28,55 m. l. potrivit expertizei Chiriac, respectiv de 28,60 metri liniari conform ultimei expertize, lungime practic identică cu cea din vechiul plan de situație din anul 1962 (f.375).
Ultimii experți au constatat o abatere de 10 cm a șinei reper față de mejdia veche reconstituită și notată în planul de situație ca fiind linia dreaptă cuprinsă între punctele B-D, conform dimensiunilor din planurilor inițiale de situație (f.97 și 99 ) întocmite în anul 1962 și 1963 de către arh.Horgoș C. Ștefan - expertul judiciar desemnat în procesul de grănițuire și în cel de contestație la executare.
Experții sunt de părere că abaterea se încadrează în toleranța permisă conform Ordinului A.N. C.P.I. nr.634/2006 în cazul imobilelor împrejmuite, dar se pune firesc întrebarea de unde vine această abatere.
Astfel, se constată că în anul 1963 a avut loc judecarea unei contestații privind punerea în aplicare a sentinței de grănițuire din 1962, ocazie cu care s-a completat practic dispozitivul acestei ultime hotărâri, în sensul că mejda, ce are ca punct de plecare la stradă țeava amintită, reprezintă linia dreaptă care delimitează proprietățile părților, cu respectarea dimensiunilor dinspre pârâu indicate de către expertul arh.Horgoș C. Ștefan în schița anexată expertizei acestuia și anume, grădina reclamantei să aibă o lățime de 5,40 metri, iar cea a pârâtei o lățime de 11 metri. Pentru aceasta s-a avut în vedere schița întocmită de același expert (f.99 și
228) prin care se propune corectarea mejdei stabilită după procesul de grănițuire de executorul judecătoresc la pârâu, prin mutarea celor doi țăruși bătuți cu 13 cm. înspre proprietatea reclamantei.
Prin urmare, cât timp experții judiciari Colțan Dan M. și Sântămărean Dorin au reconstituit vechea mejdă notată în planul de situație ca fiind linia dreaptă cuprinsă între punctele B-D, pe baza dimensiunilor din planurile inițiale de situație întocmite de către expertul judiciar din procesele de grănițuire și de contestație, înseamnă că aceasta reprezintă linia de demarcație dintre proprietățile părților, deoarece mejda trebuie să fie identică cu cea stabilită prin sentința din anul 1962.
Cunoscând lungimea de 28,60 metri pentru mejdă, ca latură a unui triunghi, și înălțimea maximă de 10 cm., reiese că aria și deci suprafața terenului ocupat în formă triunghiulară, este de 1,43 m.p.
De altfel, din plan de situație comentat se poate observa că primul zidul de sprijin edificat de pârâtă intră pe proprietatea reclamantei, același lucru observându-se la doilea zid - ultimul din spatele grădinii pârâtei, care depășește la un capăt vechea mejdă cuprinsă între punctele B și D (a se vedea planul de situație,f.374). Practic, colțul acestui zid se află amplasat parțial pe terenul reclamantei.
Concluzionând, terenul efectiv ocupat reclamantei este de 1,43 m.p., reprezentând aria triunghiului rezultat prin trasarea liniei de mejdă în linie dreaptă cu începere din punctul D - țeava metalică și până la șina de fier poziționată în punctul B din planul de situație, având o abatere cu înălțimea maximă de 10 cm.
Prin decizia civilă nr. 272/A din 29 mai 2013 a T. ului Cluj pronunțată în dosarul nr._ s-a admis apelul declarat de P. O. împotriva sentinței civile nr. 1501 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., pe care a anulat-o în întregime.
Rejudecând cauza s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta F.
E. împotriva pârâtei P. O. pentru obligarea pârâtei la respectarea liniei de hotar stabilită prin sentința civilă nr. 1662/1962 a Judecătoriei D. și respectarea dreptului de proprietate.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 7.357,9 lei cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Potrivit principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, prin motivele de fapt și de drept invocate.
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat, așa cum a reținut și instanța de fond, obligarea pârâtei să respecte linia de hotar stabilită prin sentința civilă 1662/1962 a Judecătoriei D. și să-i respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren.
S-a invocat că pârâta a scos țărușii, amplasați cu ocazia punerii în executare a acestei sentințe, încălcându-i dreptul de proprietate prin ocuparea unei porțiuni de teren. În drept au fost invocate prevederile art. 480-487, 594 C. civ., 111 și 274 C. pr.civ.
Prin sentința civilă 533/2006 pronunțață în primul ciclu procesual a fost admisă acțiunea formulată și obligată pârâta să respecte linia de hotar stabilită prin sentința 1662/1962 a Judecătoriei D. .
Această sentință a fost desființată prin decizia civilă 642/A/2006, prin care s-a admis apelul declarat de P. O., cauza fiind trimisă spre rejudecare,
Instanța de apel a avut în vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor petitelor, deși a reținut în considerente că pârâta ocupă o suprafață de 4,02 mp și că va obliga pârâta la respectarea dreptului de proprietate.
Recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia 100/R/2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj.
Prin sentința atacată, instanța a respins excepția puterii de lucru judecat și a inadmisibilității, a constatat prescris dreptul reclamantei de a cere executarea silită a sentinței civile 1662/1962 a Judecătoriei D. și, ca urmare a admiterii acțiunii, a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților potrivit amplasamentului stabilit prin raportul de expertiză întocmit de experții Colțan și Sântămărean.
Analiza dispozitivului denotă că instanța de fond s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, încălcând principiul disponibilității, aspect de natură să atragă nelegalitatea hotărârii.
Modul în care dispozitivul este redactat duce la concluzia că instanța a procedat la stabilirea graniței dintre cele două fonduri învecinate, prin indicarea modalității în care se impune a se stabili granița, cu toate că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat respectarea mejdiei stabilite anterior.
În cauza de față, instanța, în virtutea rolului activ, ar fi trebuit să dea calificarea juridică corectă a cauzei, chiar dacă în cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a invocat prevederea cuprinsă în art. 584 VCC.
Trebuie stabilită distincție între o acțiune în grănițuire și o acțiune în strămutare de hotare, în fața instanței de fond, sub nicio formă, nesolicitându-se stabilirea unei noi granițe, ci respectarea graniței stabilite judecătorește anterior printr-o hotărârea judecătorească care a fost pusă în executare și care ulterior a fost încălcată prin mutarea unui reper și, implicit, a mejdiei. Folosul practic urmărit este apărarea posesiei de vreme ce hotărârea având ca obiect stabilirea graniței a fost pusă în executare și fondurile exact delimitate.
Instanța de fond a administrat proba expertizei pentru determinarea graniței, însă în cauză nu a fost investită cu astfel de cerere. Chiar dacă în
considerente s-a stabilit că se va dispune obligarea pârâtei să respecte vechea linie de hotar stabilită între proprietăți, identificată în planul de situație anexă al raportului de expertiză, se poate aprecia că aceste considerentele sunt în contradicție cu dispozitivul hotărârii, parte care, potrivit dispozițiilor procedurale la data soluționării, sunt cele care creează autoritate de lucru judecat.
Respectarea disp. art. 261 C.pr.civ. impun ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină, atât în fapt și în drept, ceea ce în cauză nu este realizat, deoarece între dispozitiv și considerente există o diferență esențială, cu mențiunea că dispozitivul nu respectă limitele investirii instanței, încălcându-se astfel și prevederile art. 129 C.pr.civ.
Pentru aceste considerente, apelul apare ca fiind întemeiat și întrucât nu s-a solicitat casarea cu trimitere, iar partea adversă nu a declarat apel, soluția care s- a impus, în raport cu disp. art. 297 C.pr.civ., este aceea a anulării cu consecința evocării fondului. Trebuie reținut că potrivit art. 296 C.pr.civ., apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
În fața instanței de fond poziția apelantei a fost aceea de respingere a acțiunii, întemeiat pe apărarea că vechea graniță stabilită ca urmare a executării hotărârii judecătorești a fost respectată și nu a avut loc vreo ocupare a terenului reclamantei, în condițiile în care gardul a fost edificat de către antecesorii reclamantei și se găsește în aceeași situație și în prezent.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit de exp. Colțan Dan M. care a fost semnat și de către expertul asistent Sântămărean Dorin ( f. 371), rezultă că, urmare a constatărilor, vechile puncte de reper ale mejdiei așa cum au fost stabilite prin sentința civilă 1662/1962 și determinate în teren cu ocazia punerii în executare, adică țeava din capătul dinspre str. L. R., respectiv șina metalică din vechea albie a pârâului nu au fost mutate sau modificate și pârâta nu ocupă nicio suprafață din terenul reclamantei.
În răspunsul la obiecțiuni ( f. 494-495) se învederează că linia de mejdie este, de fapt, conservată de amplasarea gardului de beton, construit de reclamanți, o prelungire a liniei gardului de beton dintre cele două imobile existând doar o mică abatere de 10 cm a amplasării șinei metalice în albia vechiului râu, abatere care este în acord cu legislația în domeniu.
Din analiza planului de situație întocmit cu ocazia efectuării expertizei ( f. 374), rezultă că distanța între punctele A și B este de 11 m, iar între punctele C și B este de 5,4 m, suprafață care respectă dimensiunile indicate în planul de situație întocmit cu ocazia punerii în executare a sentinței pronunțate în 1962. De asemenea, actualele delimitări, respectiv șina metalică se află la o distanță de 1,18 m de punctul B, iar din analiza planului de situație ( f. 375) rezultă că de la șina metalică până la punctul B există o abatere de 0,13 cm, ceea ce confirmă că mejdia, așa cum este efectivă în teren, respectă sentința civilă 1662/1962.
În cauză alte probe referitoare la situația de fapt nu au fost administrate, respectiv probe care să ateste mutarea semnelor de hotar, stabilite cu ocazia punerii în executare, ceea ce duce la concluzia că nu există nici un temei pentru a se admite acțiunea formulată de către reclamantă.
Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art. 297 C.pr.civ., a admis apelul declarat de P. O. împotriva sentinței civile nr. 1501 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., pe care a anulat-o în întregime și ca urmare a rejudecarii a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta F. E. împotriva pârâtei P. O. pentru obligarea pârâtei la respectarea liniei de hotar stabilită prin sentința civilă nr. 1662/1962 a Judecătoriei D. și respectarea dreptului de proprietate..
Apelanta a făcut cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale cu angajarea unor avocați și plata taxelor de timbru.
În primul ciclu procesual, la fond ( f. 119-120), reprezentând onorariu de avocat, în apel, apelanta a plătit taxă de timbru ( f. 156-157), onorariu avocat ( f. 158), în recurs onorariu avocat ( f. 191,194), în rejudecare onorariu avocat ( f.55,56,57,58,61), precum și onorarii experți ( f. 60), taxă de timbru în prezentul apel, onorariu avocat în apel ( f. 29-30).
Fiind în culpă procesuală, ca urmare a admiterii apelului, instanța, în temeiul art. 274 C.pr.civ., a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 7.357,9 lei cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta F. E. solicitând casarea în întregime a deciziei civile nr. 272/2013 a T. ului Cluj și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în totalitate a deciziei și după rejudecare admiterea acțiunii formulate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
În motivare s-au arătat în esență următoarele:
Hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare, la termenul când s-a soluționat fondul cauzei punându-se concluzii pe apel și nu pe fondul pricinii. De asemenea, instanța nu a analizat toate motivele de apel și nu a dat voie părții să-și facă apărări, încălcându-se astfel art. 24 din Constituția României, hotărârea pronunțată în aceste condiții fiind nulă.
Hotărârea cuprinde motive contradictorii și motive străine de natura cauzei. T. ul greșește când apreciază că folosul practic urmărit este doar posesia având în vedere că fondurile sunt clar delimitate, reclamanta solicitând prin acțiune respectarea dreptului de proprietate ca urmare a acaparării unei porțiuni din terenul său.
În mod greșit se reține de către tribunal că instanța de fond a administrat proba cu expertiza pentru determinarea graniței fără a fi investită cu o astfel de cerere, scopul expertizei fiind acela de a se vedea dacă se respectă sau nu vechea linie de mejdie.
T. ul își motivează soluția doar având în vedere concluzia raportului de expertiză fără a corobora această probă cu celelalte existente la dosar, mai mult afirmând că nu au fost administrate alte probe care să ateste mutarea semnului de hotar.
Motivarea deciziei din apel nu este clară și precisă, creându-se confuzii cu privire la starea de fapt. În decizie nu sunt cuprinse motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, făcându-se trimitere doar la concluziile expertizei tehnice, concluzii greșite.
Hotărârea atacată este practic nemotivată, ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului și atrage casarea, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, raportat la obiectul pricinii, revendicare calea de atac corectă fiind aceea a recursului.
Au fost invocate în cadrul acestei critici și aspecte privind starea de fapt în cauză raportat la probele existente la dosar, invocându-se faptul că prin sentința civilă nr. 1634/1963 s-a stabilit clar și fără echivoc că mejdia dintre cele două proprietăți este dreaptă. Ceea ce s-a solicitat de către reclamantă în prezentul dosar este respectarea vechii linii de mejdie iar nu stabilirea uneia noi, prin decizia atacată linia de mejdie stabilită definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 1662/1962 a Judecătoriei D. fiind schimbată și adusă spre casa reclamantei cu aproximativ 20 cm.
În planul nou întocmit de către expertul Colțan Dan linia dreaptă este schimbată și este incorectă, fiind într-adevăr vorba despre o linie dreaptă dar cu direcția schimbată prin înclinarea în sens invers.
Trebuia analizată de către tribunal și suprafața de teren a celor două parcele, fiind depuse înscrisuri la dosar iar în sentința nr. 1662/1962 fiind explicat acest detaliu.
Susținerile reclamantei sunt confirmate de expertul cadastral Bojuc Volodea, rezultând încă o dată că tribunalul nu trebuia să pronunțe soluția doar în baza expertizei topografice, cu ignorarea celorlalte probe administrate în cauză.
În probațiune au fost depuse la dosar înscrisuri anexate la filele 8-19.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299-321 C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ.
În apărare, intimata P. O. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat în principal că din memoriul de recurs nu se pot desprinde motive de nelegalitate, fiind vorba despre nemulțumirile reclamantei și motive de procedură care nu sunt reale, calificarea căii de atac fiind discutată în cadrul apelului, nepunându-se problema unei recalificări a căii de atac.
S-a învederat de asemenea că fără a se avea în vedere prevederile art. 312 alin. 6 C.pr.civ. se solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare deși sentința a mai fost casată și trimisă spre rejudecare, această măsură neputându-se lua a doua oară în același dosar.
În ceea ce privește nulitatea hotărârii atacate pentru încălcarea dreptului la apărare s-a arătat că nu se pune problema nerespectării dreptului la apărare atâta timp cât reclamanta și avocatul său au fost prezente la ultimul termen de judecată când s-a intrat în dezbateri pe fondul cauzei, putând solicita probe sau apărări în apel chiar dacă nu au formulat apel.
Referitor la motivele contradictorii și străine de natura cauzei s-a arătat că nici acest motiv de recurs nu poate fi reținut, decizia fiind motivată complet și corect pe solicitările deduse judecății chiar de către reclamantă.
Părerea experților este esențială într-un astfel de litigiu, decizia atacată cuprinzând ansamblul tuturor probelor efectuate la fond și în apel, spre deosebire de modul în care a procedat prima instanță.
Mai mult, chiar recurenta arată că gardul a fost amplasat de părinții săi iar semnele care s-au stabilit atunci sunt la fel și în prezent astfel cum au constatat experții desemnați în cauză.
În mod corect s-a reținut că prima instanță s-a pronunțat plus petita reclamanta investind instanța cu solicitarea de a fi obligată pârâta să respecte linia de hotar stabilită anterior prin hotărâre judecătorească, judecătoria rezolvând o cerere de grănițuire, ceea ce nu s-a solicitat de către reclamantă.
S-au făcut referiri și în ceea ce privește proba cu expertiza administrată în cauză și conținutul expertizelor existente la dosar, respectiv la starea de fapt în cauză.
La data de_ reclamanta recurentă a depus la dosar note de ședință prin care s-au corectat unele greșeli de redactare.
Analizând recursul declarat de reclamanta F. E. împotriva deciziei civile nr. 272/A din 29 mai 2013 a T. ului Cluj, Curtea reține următoarele:
Prima critică formulată de reclamantă referitor la decizia pronunțată de tribunal se referă la încălcarea dreptului la apărare, aspect care în accepțiunea reclamantei atrage sancțiunea nulității hotărârii,
Justificarea acestei critici constă în aceea că la termenul la care s-a soluționat fondul cauzei părțile au pus concluzii tot pe apel, iar nu pe fondul pricinii, nefiind analizate toate motivele de apel și nefiindu-i permis reclamantei să își facă apărări.
În ceea ce privește faptul că părților nu li s-a dat posibilitatea să pună concluzii pe fondul cauzei, ci numai pe apel, această critică nu este întemeiată. Astfel, din încheierea de ședință din data de_ rezultă că părțile au formulat concluzii orale raportat la cererea de apel, respectiv întâmpinarea, redactate în scris și existente la dosarul cauzei. Obiectul cererii de apel l-a constituit schimbarea sentinței pronunțate de judecătorie în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, în momentul susținerii apelului fiind puse deci concluzii pe fond și în ceea ce privește temeinicia cererii de chemare în judecată, reclamanta intimată, în replică, punând concluzii atât pe cererea de apel apel, cât și în ceea ce privește acțiunea formulată, din moment ce a susținut oral întâmpinarea depusă anterior la dosar. Aceasta este de altfel regula în calea de atac a apelului, cale de atac devolutivă, în care se repune în discuție fondul cauzei.
Celelalte aspecte invocate de către recurentă în susținerea criticii privind încălcarea dreptului la apărare au fost indicate generic, respectiv neanalizarea tuturor motivelor de apel și cenzurarea dreptului reclamantei de a-și face apărări, în aceste condiții neputând fi verificate de către instanță.
Al doilea motiv de recurs invocat de către reclamantă privește existența unor motive contradictorii și a unor motive străine de natura pricinii în cuprinsul deciziei atacate.
După ce în prealabil se face o analiză teoretică a motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.7 C.pr.civ., reclamanta recurentă arată că în mod greșit tribunalul a apreciat că folosul practic urmărit este posesia având în vedere că fondurile sunt clar delimitate, arătând că ceea ce a urmărit reclamanta a fost respectarea dreptului de proprietate, indicându-se și alte greșeli săvârșite de către instanța de apel, dezvoltarea acestora făcându-se apoi în ultima parte a cererii de recurs, după formularea criticii numerotate cu numărul III în cererea de recurs.
Aceste critici formulate de către reclamantă nu pot fi încadrate în prevederile art.304 pct.7 C.pr.civ., text de lege indicat de către reclamanta recurentă, punându-se eventual problema incidenței pct.9 al art.304 C.pr.civ., respectiv a greșitei interpretări și aplicări a legii în cauză, reclamanta neînțelegând însă să indice vreun text de lege incident în cauză și care să fi fost greșit interpretat sau aplicat de către instanța de apel.
Pct.7 al art.304 C.pr.civ. este incident numai în cea ce privește criticile referitoare la necuprinderea în decizia atacată a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, decizia fiind în accepțiunea reclamantei nemotivată.
Având în vedere că nemotivarea deciziei atacate este invocată raportat la faptul că la pronunțarea soluției instanța de apel a avut în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză, raport apreciat incorect de către reclamantă, acest motiv de recurs nu poate fi apreciat ca fiind întemeiat. Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel a motivat soluția pronunțată, referindu-se într- adevăr în principal la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, raportat la care a tras propriile concluzii, acest aspect nefiind însă echivalent cu nemotivarea hotărârii.
Nu se pune deci nici problema nesoluționării fondului pricinii și nici a necesității casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cea de-a treia critică formulată prin cererea de recurs privește nelegala alcătuire a instanței de apel raportat la obiectul acțiunii, revendicare.
Referitor la aceasta, din dosarul de apel, respectiv încheierea ședinței publice din_, rezultă că această chestiune a fost pusă în discuția părților, calea de atac fiind calificată ca fiind apelul. Poziția reprezentantei reclamantei a fost în sensul";lăsării la aprecierea instanței"; a acestei proleme de drept.
În aceste condiții, apare în primul rând nefirească contestarea modului în care a fost calificată calea de atac de către instanța de apel, în al doilea rând
Curtea apreciind că aceasta a fost calificată în mod corect raportat la prevederile art.282, art.2821 C.pr.civ., petitul principal al acțiunii fiind grănițuire, iar nu revendicare, calificarea obiectului principal al acestor acțiuni fiind tranșată de către Curtea de Apel Cluj prin jurisprudența sa.
Celelalte critici formulate de către reclamantă în cererea de recurs, după cea analizată anterior, privesc exclusiv starea de fapt din cauză și modul cum aceasta a fost stabilită de către instanța de apel pe baza probelor administrate, respectiv concluzia trasă din acestea, în sensul că linia actuală de hotar respectă linia de hotar stabilită în anul 1962,formulându-se critici inclusiv în ceea ce privește concluziile expertizei efectuate în cauză. Acestea, astfel cum s-a arătat și în întâmpinare, nu pot însă face obiectul recursului, art.304 alin.1 C.pr.civ. prevăzând expres că în calea de atac extraordinară a recursului pot fi invocate numai motive de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, ori criticile din recurs nu au fost încadrate de către reclamantă la pct.1-9 ale art.304 C.pr.civ., încadrarea acestora în aceste dispoziții legale neputând fi făcută nici de către instanță în aplicarea art.306 alin.3 C.pr.civ.
Prin urmare, având în vedere considerentele de mai sus, Curtea, în temeiul art.304, art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de reclamanta F.
E. împotriva deciziei civile nr. 272/A din 29 mai 2013 a T. ului Cluj pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține ca legală.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ. instanța va obliga recurenta să plătească intimatei P. O. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta F. E. împotriva deciziei civile nr. 272/A din 29 mai 2013 a T. ului Cluj pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei P. O. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
A. | C. V. | M. | D. | -L. B. |
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.apel: Ana-S. Seleșiu, Dorin Tatu Jud.fond: I. C. G.
GREFIER,
S. -D. G.
| ← Decizia civilă nr. 228/2013. Revendicare imobiliară | Decizia civilă nr. 13/2013. Revendicare imobiliară → |
|---|
