Decizia civilă nr. 396/2013. Fond funciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 396/R/2013
Ședința publică din data de 17 octombrie 2013
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C., judecător
JUDECĂTOR | : S. | I. |
JUDECĂTOR | : N. | C. |
GREFIER | : C. | S. |
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de către reclamantul S.
V. și de pârâta S. E. împotriva sentinței civile nr. 7995 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosarul nr. 12._, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterea recursului a avut la data de 3 octombrie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din această decizie.
La cererea reprezentanților părților, pentru a le da posibilitatea să formuleze concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de astăzi, 17 octombrie 2013.
Se constată că s-au depus la dosar concluzii scrise.
T R I B U N A L U L,
deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 4935/14 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată în temeiul L. fondului funciar de reclamantul S. V., în contradictoriu cu intimații G. E. ,
S. E., G. L., S. M., C. L. de aplicare a L. fondului funciar a municipiului B. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă P. ura județului B. .
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei S. E. suma de 900,18 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 22 decembrie 2004, reclamantul S. V. a chemat în judecată pârâții G. E., S. E., G.
E., S. M., C. locală de aplicare a L. nr. 18/1991 a municipiului B. și C.
J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă
P. ura județului B., solicitând anularea titlului de proprietate nr. 11380/5 mai
1993 privind modificarea titlului la 17 mai 2003, când nelegal în acest titlu s-a trecut o suprafață de 1.108 mp, vecină cu Ciornea V., strada Popăuți, Curteanu și restul proprietății lui, situată în B., str. S., nr. 7, întrucât acest titlu s-a emis nelegal, terenul înscris nefăcând obiectul L. nr. 18/1991, fiind proprietatea lui.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că sentința civilă nr. 8791/199 a Judecătoriei B., prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru autoarea G.
E. asupra suprafeței de 1.800 mp este nelegală, deoarece pârâții nu au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, reclamantul arătând că este proprietarul terenului în litigiu în baza protocolului încheiat în august 1966, el contestând legalitatea deciziei nr. 1250/2002 a Curții de Apel Suceava, prin care s-a menținut sentința civilă 2258/2001 a Judecătoriei B. .
Totodată, reclamantul a solicitat și anularea Hotărârii Comisiei Județene nr. 158/3 martie 2003, invocând nelegalitatea acestei hotărâri, deoarece, la 1 ianuarie 1990, terenul în litigiu nu se găsea în patrimoniul CAP B. .
Prin punctul 3 de la cererea de chemare 5h judecată, reclamantul a solicitat contradictoriu doar cu Municipiul B. - prin P., pentru a se constata că dobândit drept de proprietate prin uzucapiune pe terenul în suprafață de 1.108 mp, pe care îl deține din 1 octombrie 1966 - prescripția achizitivă fiind îndeplinită la 31 august 1996, înainte ca pârâții chemați în judecată să obțină titlul pe ac teren, cu cheltuieli de judecată.
Pentru o justă soluționarea cauzei, s-a dispus atașarea dosarelor nr._ ,_ ,_ /E/2004_ ,_ /_ ale Tribunalului B., nr.
4983/2005 -_ _ /2001, R_ /_ ale Judecătoriei B., nr._ ,_ 8/2003 ale Curții de Apel Suceava.
Analizând actele șl lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în materie, judecătoria a statuat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul S.
V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții G. E., S. E., G. E., S.
M., C. locală de aplicare a L. nr. 18/1991 a municipiului B. și C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă P. ura județului B. să se dispună anularea titlului de roprietate nr. 11380/5 mai 1993 eliberat pe numele lui G. E., în sensul radierii din acest titlu a suprafeței de
1.108 mp teren situat în intravilanul municipiului B., str. S. nr. 7.
A mai solicitat reclamantul anularea Hotărârii Comisiei Județene nr. 158/3 martie 2003,iar separat prin cererea de la punctul 3 din această acțiune, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Municipiul B. - prin P., să se constate că a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani un drept de proprietate asupra suprafeței de
1.108 mp.
Prin încheierea de ședință din data de 2 iunie 2005, instanța a dispus disjungerea celor trei capete de cerere și judecarea acestora separat.
În ce privește cererea de anulare a H.GJ. nr. 158/30 martie 2003, prin care s-a dispus majorarea suprafeței validate moștenitorilor defunctei G. E. cu suprafața de 1.108 mp, conform sentinței civile nr. 2258/2001 menținută prin decizia nr. 1250/2002 a Curții de Apel Suceava, a fost respinsă ca nefondată prin decizia civila nr. 506/22 iunie 2006 a Tribunalului B., reținând aceasta instanță că această hotărâre a cărei anulare se solicită a fost emisă legal în baza sentințelor civile nr. 2258/2001 a Judecătoriei B., prin care s-a constatat nulitatea absolută a protocolului încheiat la data de 31 august 1966, C. locala
B. fiind obligată să pună 5h posesie pe pârâți cu suprafața de 1.108 mp, pe vechiul amplasament, în strada S. nr. 7, și a suprafeței de 692 mp, pe un alt amplasament ce-1 avea la dispoziție comisia locală.
Tribunalul Botoșani a mai precizat că această Hotărâre a Comisiei Județene nr. 158/2003 a stat și la baza emiterii titlului de proprietate, că reclamantul S. V. nu are nici un drept asupra suprafeței de 1.800 mp, că acțiunea reclamantului, prin care a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra acestui teren prin uzucapiune a fost respinsă irevocabil de Tribunalul Botoșani prin decizia civilă nr. 750/A/2003.
În cauza dedusă judecății, din nou se solicită aceeași suprafață de teren de
1.108 mp situată în strada S. nr. 7 B., ce a făcut obiectul H.GJ. nr. 158/3 martie 2003.
Atâta vreme cât Tribunalul Botoșani, așa cum s-a menționat mai sus, a reținut prin decizia civilă nr. 506/22 iunie 2006 că această hotărâre a Comisiei județene B. a fost emisă legal, se poate susține deci că titlul de proprietate nr. 11380/1993 ce a fost emis tocmai în baza HCJ. nr. 158/2003 a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind astfel date motive de anulare.
Potrivit dispozițiilor art. 1201 Cod civil, drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă nu pot fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară.
Cu privire la dreptul de proprietate al pârâților asupra suprafeței de 1.108 mp s-au pronunțat mai multe hotărâri judecătorești ce au intrat în puterea lucrului judecată.
Prin sentința civilă nr. 8791/15 decembrie 1999 pronunțată în dosarul nr. 140/1999 a Judecătoriei B. s-a admis plângerea formulată de autoarea pârâților din prezenta cauză, respectiv G. E. și continuată de moștenitorii acesteia, și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1.108 mp, teren situat pe raza municipiului B. .
De reținut este faptul că prin aceiași sentință, instanța a respins cererea de intervenție formulată de S. V. ca neîntemeiată.
În motivarea acestei sentințe, instanța a arătat că numita G. E. (autoarea imobilelor) a formulat cerere de reconstituire a suprafeței de 1.800 mp, situată în municipiul B., str. S., și că aceasta este îndreptățită la această reconstituire, această sentință rămânând definitivă și irevocabilă.
Întrucât reclamantul S. V. a fost parte în dosarul nr. 1471/1999 în care s- a pronunțat sentința civilă nr. 8791/1999, reiese faptul că acesta nu mai poate pune în discuție aspecte ce au fost analizate și soluționate în acea sentință, intrată astfel în puterea lucrului judecat.
Prin sentința civilă nr. 2258/2001 a Judecătoriei B., rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1250/2001 a Curții de Apel Suceava, s-a constatat nulitatea absolută a Protocolului încheiat la data de 31 august 1966 între C.A.P. Costești, C.A.P. B. și S. V. .
De asemenea, Judecătoria Botoșani a obligat C. L. B. să procedeze la punerea în posesie a pârâților cu suprafața de 1.108 mp teren situat în municipiul B.
, str. S. nr. 7, conform schiței anexă la raportul de expertiză ce a fost efectuat în cauză de expert Roman I. .
Ambele instanțe - atât Judecătoria Botoșani, cât și Curtea de Apel Suceava, prin hotărârile pronunțate au reținut că protocolul încheiat este lovit de nulitate
absolută, că acesta nu constituie titlul de proprietate pentru suprafața de 1.800 mp teren, că acest teren la data de 1 ianuarie 1990 se afla în patrimoniul CAP și că cei îndreptățiți a fi puși în posesie cu suprafața de 1.108 mp situat în strada S., nr. 7 sunt moștenitorii defunctei G. E. .
Astfel rezultă că sentința civilă nr. 2258/2001 a Judecătoriei B. a intrat în puterea lucrului judecat și că cele stabilite prin această hotărâre nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre. Aceste sentințe fiind definitive și irevocabile, C. L. B. și C. J. B. au executat-o ca atare, în sensul că au predat pârâților suprafața de 1.108 mp pe vechiul amplasament, a fost emisă de HCJ nr. 158/2003 și completată suprafața de teren înscrisă în titlul de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 13645/9 noiembrie 2002, Judecătoria Botoșani a respins cererea formulată de reclamantul S. V., prin care acesta a solicitat să se constate că a dobândit un drept de proprietate asupra suprafeței de 1.800 mp teren prin uzucapiunea de 30 de ani.
Sentința sus-menționată a rămas definitivă și irevocabilă prin deciziile pronunțate de Tribunalul Botoșani și Curtea de Apel Suceava.
Această hotărâre, Tribunalul Botoșani a luat-o în considerare în dosarul ce a avut ca obiect anularea HCJ. nr. 158/2003.
Referitor la sentința civilă nr. 5938/25 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Botoșani, invocată de către reclamantul S. V., se poate preciza că aceasta nu le este opozabilă pârâților, întrucât acțiunea în constatare a fost formulată în contradictoriu doar cu Municipiul B. - prin P. .
Așa după cum a rezultat din înscrisuri, municipiul B. nu a avut niciodată în proprietate terenul în litigiu și, cum uzucapiunea este o sancțiune împotriva adevăratului proprietar, așa după cum s-a menționat anterior, la data de 1 ianuarie 1990, terenul se afla în patrimoniul CAP, sens în care s-au pronunțat toate instanțele.
Reclamantul a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune și pentru suprafața de 692 mp ocupată de casă și anexe gospodărești, însă în acest litigiu care a făcut obiectul dosarului nr._, pârâții au avut calitatea de intervenienți.
Tribunalul Botoșani, prin Decizia pronunțată la data de 6 octombrie 2008 a admis recursul intervenienților, a casat parțial sentința și a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, motiv pentru care s-a respins ca atare.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei S. E. suma de 900,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 233/R/1 martie 2010, Tribunalul Botoșani a admis recursul declarat de S. V. împotriva sentinței de mai sus, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Decizia a fost argumentată după cum urmează.
Reclamantul S. V. a criticat soluția instanței de fond pentru reținerea eronată a incidenței prevăzută de art. 1201, care reglementează excepția autorității de lucru judecat.
Pe fondul pretenției de anulare a titlului de proprietate nr. 11380/5 mai 1993, s-a invocat prin motivele petiției de recurs că terenul în litigiu a fost înscris nelegal în acest titlu, întrucât nu a fost niciodată proprietatea autoarei intimatei G. E. .
În plus, în ceea ce privește regimul juridic s-a arătat că acesta a ieșit din patrimoniul CAP, prin acel protocol de schimb încheiat în 1966 între fostele CAP B., CAP Costești și recurent, că a fost stăpânit de la acel moment netulburat de acesta din urmă, care a achitat impozitele la zi și că potrivit expertizei Revnic, terenul pretins de pârâte nu se afla înscris în actul vechi de proprietate din anul 1914, pe care acestea din urmă își întemeiază pretențiile.
S-a mai arătat că instanța nelegal și nejustificat nu a dat relevanță sentinței civile nr. 5938/2005 a Judecătoriei B., care a stabilit irevocabil calitatea de proprietar a recurentului asupra terenului, de vreme ce sentința civilă nr. 8791/15 decembrie 1999 pronunțată în dosarul 140/1999 al Judecătoriei B. prin care pârâții au obținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 1800 mp are în vedere un amplasament generic și nu cel în litigiu, sentință care oricum nu-i poate fi opusă recurentului de vreme ce cererea lui de intervenție în cauză a fost respinsă, tocmai pentru că nu era în discuție amplasamentul asupra căruia intervenientul a pretins un drept de proprietate.
S-a evocat în continuarea motivelor petiției și că terenul înscris în actul vechi al pârâtelor din 1914 se afla deja reconstituit prin adeverința de proprietate emisă încă din anul 1991, întrucât se afla evidențiat în rolul agricol ori, faptul că prin sentința civilă 8791/1999 a Judecătoriei B. s-a obținut din nou acest teren, a făcut să se ajungă practic la o dublă reconstituire.
A arătat recurentul și faptul că pârâtele cunoscând că terenul în litigiu nu le-a aparținut niciodată, l-au înstrăinat cu rea credință, prin acte autentice de vânzare- cumpărare.
Totodată, a criticat recurentul și modul superficial în care instanța de fond a analizat hotărârile judecătorești pronunțate în legătură cu terenul în litigiu și nereținerea faptului că deși nu s-a dovedit că acesta ar fi fost terenul din actul vechi din anul 1914 de care se prevalează reclamantele și pentru care anterior au obținut adeverința de proprietate, s-a dispus înscrierea nelegală în titlul de proprietate al pârâtelor încă odată a suprafeței, ca urmare a sentinței civile de reconstituire.
S-a criticat încheierea de ședință din data de 3 octombrie 2008 (fila 159 dosar fond), pentru faptul că instanța a pronunțat fondul cauzei fără a acorda cuvântul la dezbateri, părțile evocând două apărări în legătura cu excepția autorității de lucru judecat, astfel că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, prin nerespectarea principiului contradictorialității.
Prin întâmpinarea la recurs (f. 68-71 dosar) pârâtele G. E., S. E., S.
M. și G. L. au solicitat respingerea recursului cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, evocând în susținerea legalității înscrierii terenului în litigiu în titlul lor de proprietate mai multe hotărâri judecătorești, respectiv sentința civilă nr. 8791/15 decembrie 1999 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1800 mp autoarei pârâtelor și s-a respins cererea de intervenție formulată de S. Vasule ca neîntemeiată, sentința civilă 2258/2001 a Judecătoriei
B. în care s-a constatat nulitatea protocolului încheiat între fostele C.A.P. - Costești, C.A.P. - B. și recurent, iar C. L. B. a fost obligată să pună în
posesie pârâtele cu terenul în litigiu, obligație deja îndeplinită, sentință care a constituit temeiul înscrierii terenului în titlul de proprietate nr. 11380/5 mai 1993 emis pe numele autoarei pârâtelor și evocând faptul că sentința civilă nr. 5938/25 noiembrie 2005 a Judecătoriei B., prin care recurentul a obținut dreptul de proprietate ca efect al uzucapiunii, nu le este opozabilă, parte pârâtă Municipiul B.
.
Recursul s-a apreciat întemeiat, pentru cele ce urmează:
Astfel, pretenția rămasă de judecat în acest dosar este solicitarea de anulare a titlului de proprietate nr. 11380/5 mai 1993 emis autoarei pârâților - respectiv, G.
E., - în sensul radierii suprafeței de 1108 mp situată în strada S. nr. 7, cu vecinătățile Ciornea V, strada Popăuți, Curteanu, restul proprietății reclamantului S.
V. .
Reclamantul își întemeiază pretenția de proprietate pe sentința civilă nr. 5938/25 noiembrie 2005 (dosarul nr. 4984/2005 - f. 148-149 dosar), prin care acesta a obținut recunoașterea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu în suprafață de 1108 mp din strada S. nr. 7 din mun. B., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B. - prin primar, iar motivația pentru care pretinde radierea acestui teren din titlul autoarei pârâtelor o constituie faptul că înscrierea s-a întemeiat pe o dublă reconstituire a unui teren pentru care pârâtele au invocat actul vechi de vânzare
- cumpărare din anul 1914 și pentru un amplasament diferit cel înscris în contract, care nu le-ar fi aparținut niciodată.
Într-adevăr, inițial, titlul de proprietate nr. 11380/5 mai 1993 (f. 4 dosar) a fost emis pe numele autoarei pârâților G. E. pentru o suprafață de 3,8771 ha, din care în intravilan 7471 mp, titlu care ulterior a fost corectat prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 158/3 martie 2003 (f. 90 dosar) în sensul înscrierii unei suprafețe de 0,18 ha conform sentinței civile nr. 2258/2001 (f. 140 dosar), menținută prin decizia nr. 1250/2002 a Curții de Apel Suceava (f. 141 dosar).
Această din urmă hotărâre reține în considerentele sale că terenul în litigiu a fost dobândit prin cumpărare în anul 1906 de tatăl mamei pârâtelor - respectiv V. Bocăneț, în timp ce sentința civilă nr. 8791/15 decembrie 1999 (f. 180-181 dosar), care reconstituie în proprietate pârâtelor acest teren, evocă ca probă un alt act vechi de proprietate, respectiv cel din
29 martie i914, care înscrie un teren de 1.800 mp, aflați în strada S., nr. 7.
Cu toate acestea, în anul 1992, invocând același act de veșnică vânzare- cumpărare din 29 martie 1914, reclamanții din cauza înregistrată sub nr. 7417/1991 (f. 204 dosar), respectiv Băcăneț Mihai, Băcăneț D. și Băcăneț A., Bleza Rozalia și G. E. - autoarea pârâtelor, pretind și obțin prin sentința civilă nr. 2504/22 mai 1992, reconstituirea dreptului de proprietate pentru încă o suprafață de 2540 mp (f. 204 dosar).
Până aici, Tribunalul Botoșani observă că actul din 1914 a constituit temeiul a două hotărâri judecătorești de reconstituire a dreptului de proprietate, în ceea ce privește 2 terenuri, unul de 1800 mp, care s-ar părea a fi cei în litigiu, și încă 2540 mp, aspect observat de altfel și de expert (f. 252 dosar).
Mai departe, prin sentința civilă nr. 1428 din 2 noiembrie 2005 pronunțată într-o cauză înregistrată pe rolul Tribunalului cu nr. 694/C/2005, având ca obiect
Legea 10/2001, aceleași pârâte obțin despăgubiri pentru un teren în suprafață de 2820 mp, situat tot în B., strada S., nr. 7, ocupat de actuala strada Popăuți nr. 10, conform schiței de la fila 15 dosar atașat, reținându-se de judecătorul de fond că acest trup face parte dintr-o suprafață de 9100 mp, pe care autoarea pârâtelor (reclamant în respectiva cauză) 1-a deținut în proprietate în B., strada S., nr. 7.
În concluzie, în intravilan, ca urmare a tuturor reconstituirilor, pârâtele au obținut un total de 1,46 ha (2820 mp, 1800 mp, 2540 mp, 7.471 mp (titlul de proprietate), din care două reconstituiri în temeiul aceluiași act vechi din 1914, care prevedea o suprafață de 18 ari în strada S., nr. 7, la toate acestea adăugându-se faptul că un teren de 800 mp din fosta proprietate G. E. s-a dat numiților Moscalu și Curteanu deoarece aceștia aveau pe aceste suprafețe construcții, pârâții, fiind compensați pentru acest teren cu o suprafață echivalentă în extravilan.
Deși pârâtele invocă legalitatea înscrierii terenului în titlul de proprietate în urma modificării, Tribunalul Botoșani este nelămurit în privința mai multor aspecte, absolut contradictorii.
În primul rând este de evocat faptul că în acel act vechi terenul are amplasamentul cu nr. 7, însă potrivit expertului Revnic V. (expertiza f. 241-256 dosar), de-a lungul timpului, adică din anul 1914, au avut loc renumerotări, la data preluării de S. V. în 1967 având nr. 18, ulterior, abia în 1976, primind nr. 7, ori în situația aceasta este greu de apreciat că numărul vechi, care a suferit modificări, poate să identifice singur vechiul amplasament, pentru că la acest moment are aceiași numerotare, de vreme ce și configurația terenului a suferit transformări, parte din el fiind amenajată strada Popăuți, iar în Registrul agricol autoarea, care apare în strada
S., cu nr. 5, în prezent a devenit nr. 10.
Prin urmare, a apreciat că identitatea de număr stradal poate fi argumentul exclusiv de suprapunere a amplasamentului în litigiu cu cel din actul din 1914 este cel puțin superficial, de vreme ce la acest moment fosta S. 5, a devenit nr. 10, mai ales că inclusiv expertul arată că din examinarea actului vechi din 1914 se observă cu ușurință că suprafața înscrisă nu este identică cu cea deținută de S. V., aspect neobservat, neanalizat și nesoluționat de instanța de fond, care totuși a admis că este necesară proba cu expertiză, dar pe care nu a înlăturat-o motivat și nici nu a administrat-o.
Pentru că totuși pârâtele au obținut în intravilan reconstituirea unei suprafeței de 1,54 ha (1,46 + 800 mp) se impune a se verifica pe lângă toate cele evocate, în care înscrisuri (act de proprietate vechi, rol agricol) se regăsește o asemenea întindere, fapt ce impune proba și măsurarea întregii proprietăți deținute de G. E. .
În al doilea rând, este de reținut că martorii audiați în cauză evocă faptul că în anii_, locul în cauză era neîmprejmuit, ori este greu de crezut că tocmai această grădină nu a fost amenajată de fostul proprietar de vreme ce restul terenului era deținut și împrejmuit, fiind predat în totalitate la fostul C.A.P. B., în 3 aprilie 1960. Astfel, martorul Dănilă Mihai (f. 239 dosar) arată și faptul că familia G. avea grădina la câteva case mai încolo, de terenul în litigiu, reperând amplasamentele în raport de un punct fix care este calea ferată, iar martorul Bejenaru I. (f. 226) a arătat că anterior acest teren a fost folosit de o persoană care a decedat în 1958, ori autoarea pârâtelor era în viață în 1991.
Ori, în condițiile în care expertului i-a fost imposibil să identifice parte din terenurile autoarei pârâtelor din cauza vechimii actelor (_ ), se impunea cu necesitate suplimentarea probatoriului cu martori care cunosc situația terenului în litigiu (fapt care însă nu s-a întâmplat), probatoriu din care nu trebuie să lipească cercetarea la fața locului.
Mai este de arătat aici și faptul că reclamantul invocă temei al cererii sale faptul că nu există identitate între terenul pentru care a obținut reconstituirea dreptului de proprietate, ulterior în 2005 și cel care a fost înscris în titlul de proprietate modificat în temeiul sentinței civile nr. 8791/15 decembrie 1999 prin care, într-adevăr, i s-a respins cererea de intervenție, întrucât procedura L. W1991 recunoaște calitatea procesuală persoanei care pretinde reconstituirea proprietății și Comisiilor de fond funciar, după cum s-a motivat soluția și care din acest punct, nu-i este opozabilă pe fondul dreptului litigios soluționat.
În al treilea rând, este de reținut că autoarea G. E. nu a declarat la registrul agricol toate terenurile și în anul 1991, fiind în viață, a solicitat și obținut reconstituirea integrală a suprafeței pretinse conform rolului agricol și cererea de predare a terenului la fostul CAP B. .
Așa fiind, față de cele evocate Tribunalul Botoșani, considerând că în cauză nu a avut loc o cercetare judecătorească pe fondul cauzei, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă s-a admis recursul, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Ca o concluzie, Tribunalul Botoșani observă că soluția adoptată de prima instanță a avut în vedere hotărârile judecătorești de reconstituire a terenului în litigiu, neopozabile reclamantului, obținute prin procedura L. nr. 18/1991, identitate de numere stradale între un teren înscris într-un act din 1914 și momentul de față în condițiile unor renumerotări ce au avut loc în această perioadă, neînlăturarea motivată a concluziilor unei expertize și a declarațiilor de martori, care susțin constatări contrare celor reținute de judecătorul fondului.
Dosarul s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 7995/30 noiembrie 2011, respingându-se acțiunea formulată de petentul S. V., în contradictoriu cu intimații G. E., S. E.
, S. M., G. L., C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. - prin prefect și C. locală de aplicare a L. fondului funciar a municipiului B. .
Petentul a fost obligat să plătească intimatei S. E. suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Sentința se bazează pe considerentele ce succed.
Potrivit art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă, "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Astfel, dând eficiență textului enunțat care legitimează rațiunea controlului judiciar, instanța a analizat actele și lucrările dosarului, în limitele hotărârii de casare, reținând că este învestită cu soluționarea unei cereri de anulare a titlului de proprietate nr. 11380/5 mai 1993 emis autoarei pârâților G. E., în sensul radierii suprafeței de 1108 mp situată în strada S. nr. 7, învecinat cu strada Popăuți, Ciornea V, Curteanu, și restul proprietății reclamantului S. V. .
Analiza temeiniciei acțiunii formulate de petent se circumscrie verificării existenței și întinderii dreptului de proprietate invocat de acesta, dar și a existenței și întinderii dreptului de proprietate a intimatelor, având în vedere căile legale prevăzute de lege pentru realizarea drepturilor invocate.
Prin Protocolul încheiat la data de 31 august 1966 între CAP Costești, CAP B. și S. V. (fila 53 dosar), reclamantului i s-a predat suprafața de 0,18 ha teren situat în B. str. S., nr. 18, fost terenul lui Bocăneț I. (n.n. bunicul intimatelor), învecinat la est cu Jucan Gheorghe, la sud cu Spitalul de izolare, la vest cu lotul ajutător deținut de Păițu Liviu și la nord cu str. S. . În anul 1967, petentul S. V. și-a construit o locuință pe acest teren fiindu-i emisă de Fostul Sfat Popular al orașului B. "Autorizație pentru executare de lucrări nr. 133 din 12 iunie";.
Prin sentința civilă nr. 2504/_ se reconstituie moștenitorilor defunctului Bocăneț dreptul de proprietate asupra terenului menționat în actele vechi de proprietate din anii 1906 și 1914, iar în 1993 se emite pe numele defunctei G. E. titlul de proprietate nr. 11380 pentru suprafața de 3,8771 ha teren, din care, în intravilan, 7471 mp.
Pentru că terenul care a făcut obiectul protocolului din 1966 a fost proprietatea autorilor intimatelor, prin sentința civila nr. 8791/_ pronunțată în dosarul nr. 147/1999 a Judecătoriei B. s-a admis plângerea formulată de autoarea intimatelor în cauză și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1108 mp situat pe raza municipiul B. .
Prin sentința civilă nr. 2258/_ definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosar 565/2001, s-a constatat nulitatea absolută a protocolului încheiat între reclamant, CAP Costești și CAP B., dispunându-se totodată, punerea efectivă în posesie cu suprafața de 1108 mp teren situat în B., str. S. nr.7, și cu suprafața de 692 mp pe un amplasament aflat la dispoziția Comisiei locale
B. .
Prin sentința civilă 13645/_ a Judecătoriei B. pronunțată în dosar 9008/2001 (fila 94 vol. I dosar) irevocabilă prin decizia nr. 750A/_ a Tribunalului B. (fila 318 vol. I), și decizia nr. 1140/_ a Curții de Apel Suceava (fila 320 vol. I) fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată de S.
V. cu privire la constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1800 mp situat în mun. B., str. S., având ca vecini pe Curteanu Mihai, Ciornea V. și str. S. .
Prin H.C.J. nr. 158/3 martie 2003 (fila 32 dosar) s-a majorat cu 0,18 ha suprafața de teren validată anterior moștenitorilor defunctei G. E. . Prin decizia civilă nr. 506/_ pronunțată în dosar 2440/C/2006, Tribunalul Botoșani a respins plângerea formulată de S. V. împotriva H.CJ. nr. 158/3 martie 2003 a Comisiei Județene B. .
În prezenta cauză, reclamantul S. V. își întemeiază pretenția de proprietate pe sentința civilă nr. 5938/25 noiembrie 2005 pronunțată în dosar 4984/2005 (irevocabilă prin retragerea recursului, (f. 148, dosar atașat 4983/2005), într-un cadru procesual stabilit de către acesta, în conformitate cu principiul disponibilității. Prin hotărârea evocata, reclamantul a obținut, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B., recunoașterea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 1108 mp din strada S. nr. 7 din mun. B., învecinat cu Ciornea V., str. Popăuți, Curteanu și restul proprietății reclamantului, deși anterior pronunțării
hotărârii judecătorești pe care reclamantul o exhibă în cauză, titlul de proprietate nr. 11380/1993 emis autoarei intimatelor a fost modificat în baza H.CJ. nr. 158/3 martie 2003, în sensul înscrierii suprafeței de 1108 mp din strada S., nr. 7, din municipiul
B., cu aceleași vecinătăți: Ciornea V, str. Popăuți, Curteanu și S. .
Totodată, prin decizia 563-R/11 mai 2010, pronunțată în dosar_, Tribunalul Botoșani a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 533 mp situat în str. S. nr. 7, pe care se află construcțiile edificate de acesta. Potrivit concluziilor experților care au întocmit în cauză cele 3 rapoarte de expertiză, acest teren nu este înscris în titlul de proprietate al defunctei G. . (f. 19, f. 58 și f. 90 dosar vol. II), și prin urmare nu face obiectul prezentei pricini.
Așadar, dreptul reclamantului asupra terenului în suprafață de 1108 mp situat în
str. S. nr.7, a fost cercetat de instanțele judecătorești în mai multe cauze, pronunțându-se însă hotărâri judecătorești care statuează în mod diferit.
În prezenta cauza are relevanță hotărârea care este opozabilă intimatelor, adică sentința civilă 13645/2002, prin care a fost respinsă cererea de constatare a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu. Pentru a reține astfel, instanța are în vedere faptul că această hotărâre se bucură de prezumția lucrului judecat, care, ca orice prezumție de drept, atenuează si simplifică dovada unui fapt pe care se întemeiază un drept subiectiv. Dat fiind că prezumția de lucru judecat impune consecvență în judecată, o chestiune soluționată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă trebuie rezolvată la fel în procesele ulterioare. În concluzie, constatările privitoare la neîndreptățirea reclamantului de a pretinde un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 1108 mp situat în str. S. nr. 7 din B., nu mai pot fi înlăturate în cauza de față.
Cu privire la titlul de proprietate nr. 11380/1993, așa cum reține și instanța de control, acesta a fost emis inițial pentru o suprafață de 3,8771 ha. Ulterior, titlul de proprietate nr. 11380/1993 a fost corectat prin H.CJ. nr. 158/3 martie 2003 în sensul înscrierii suprafeței de 0,18 ha, conform sentinței civile nr. 2258/2001, menținută prin decizia nr. 1250/2002 a Curții de Apel Suceava (fila 316 vol. I), hotărâre prin care se reține că terenul în litigiu a fost dobândit de V. Bocăneț - bunicul intimatelor.
În baza legii nr. 18/1991 și, ulterior, a legilor nr. 169/1997, nr. 1/2000 și 247/2005 persoanele cărora li s-au preluat terenuri de către stat au avut posibilitatea să formuleze cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, proceduri în urma cărora fie li s-a reconstituit, total sau parțial, drepturile solicitate, fie li s-au respins solicitările. Cauza unor astfel de cereri (fundamentul pretențiilor) era determinată de motivele de fapt și temeiul juridic invocat, în esență, titularii acestor cereri invocând faptul că lor sau autorilor acestora le-au fost preluate terenuri de către stat în perioada regimului comunist, terenuri asupra cărora aveau un drept de proprietate la data preluării.
În mod firesc, dacă în urma epuizării unei proceduri derulată în aplicarea legilor fondului funciar (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 sau Legea nr. 1/2000) s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă că o persoană a dovedit calitatea de fost proprietar (a sa ori a autorului) asupra unui teren la momentul preluării acestuia și i s-a admis irevocabil cererea de reconstituire, această chestiune nu ar mai putea fi rediscutată într-o altă judecată, deoarece ar fi incidență instituția autorității de lucru judecat. Așa cum a subliniat și în cele expuse în
precedent, autoritatea de lucru judecat este un principiu de interes general potrivit căruia ceea ce s-a hotărât printr-un act de jurisdicție este considerat că exprimă adevărul, iar judecata nu mai poate fi reluată, fiind un instrument juridic menit să servească la stabilitatea și siguranța raporturilor civile consfințite prin hotărâri judecătorești. Prin simpla invocare a hotărârii anterioare, instanța chemată să soluționeze prezenta cauză este ținută să accepte ca definitiv stabilite cele ce au format obiect de dezbatere într-o judecată precedentă, în sensul că o constatare făcută într-un proces anterior este acceptată ca valabilă pentru soluționarea unui proces în care interesează problema tranșată prin hotărârea pronunțată în procesul precedent.
Prin urmare, stabilirea întinderii și limitelor terenului ce constituie dreptul de proprietate al părților litigante, se face prin raportare la actele doveditoare ale proprietății - acte verificate de instanțele de judecată, iar nu prin raportare la situația de fapt conjuncturală la un moment dat. Atât timp cât titlul de proprietate nr. 11380/5 mai 1993 a tăcut obiectul unor riguroase analize anterioare, intimatele au dreptul să beneficieze de protecție juridică pentru aceste limite. De altfel, probatoriul administrat și în prezenta cauză nu relevă o altă • situație decât cea avută în vedere de instanțele care au cercetat legalitatea titlului de 1 proprietate nr. 11380/1993.
Pe de altă parte, art. 1 alin. 1) din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede următoarele: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul ia respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
O măsură care reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului. Preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflectă în structura art. I din Protocolul nr. 1 și în a doua teză care trebuie citită în conformitate cu principiul consacrat de prima. în special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsură care privează o persoană de bunul său.
În hotărârea făcută publică în data de 25 noiembrie 2008, în cauza Toșcută și alții c. României, Curtea a reținut că anularea titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar se analizează ca o privare de proprietate în sensul celei de-a doua fraze a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, prin urmare, este permisă numai dacă este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea alineatele 33-34 din hotărârea mai sus citată).
În cazul în care anularea titlurilor de proprietate este justificată exclusiv de fapte imputabile autorităților și fără ca beneficiarii titlurilor anulate să primească o despăgubire echitabilă sau un teren echivalent, Curtea arată că, chiar dacă s-ar putea demonstra că servește unei cauze de interes public, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul adiționai nr. 1, - impunând beneficiarilor titlurilor o sarcină specială și exorbitantă care rupe echilibrul între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului.
În hotărârea dată în cauza Jones c. României, din data de 3 februarie 2009, Curtea, mergând pe aceeași linie, a arătat că atât timp cât în sarcina beneficiarului unui act administrativ prin care i se recunoaște dreptul de proprietate nu se poate
reține nicio culpă, anularea acestui act, tară a se oferi o despăgubire echitabilă beneficiarului, constituie o privare de proprietate nejustificată.
Raportându-se la dispozițiile legale în materie, astfel cum au fost interpretate și aplicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma jurisprudenței Curții Europene și prin prisma legislației în vigoare la data emiterii și apoi a modificării titlului de proprietate nr. 11380/5 mai 1993, s-a concluzionat că situația de fapt invocată de petent nu se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997, care ar putea să atragă nulitatea acestui titlu de proprietate.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, petentul a fost obligat să plătească intimatei S. E. suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva ultimei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta S. E., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii în sensul obligării reclamantului la plata sumei totale de 3279,18 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu motivarea că, deși a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 3279,18 lei cheltuieli de judecată, instanța l-a obligat pe reclamant doar la suma de 1000 lei. Suma de 3279,18 lei reprezintă cheltuielile de judecată pe care le-a suportat în toate instanțele (dosar nr. 12._ și dosar_ ). La filele 328-329, a depus decontul pentru suma de 3279,18 lei precum și acte doveditoare. Suma de 3279,18 lei include și suma de 900 lei, cheltuieli de judecată din dosarul nr._ (f. 157, 184 dosar).
De asemenea, tot în termen legal, a declarat recurs împotriva aceleiași sentințe și reclamantul S. V., cerând admiterea acestuia, casarea sentinței în temeiul articolului 304 pct. 7, 8, 9 și al articolului 3041Cod procedură civilă.
În esență, criticile acestui recurs vizează încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, prin aceea că nu a analizat conținutul deciziei de casare și, ca dovadă, nici nu le-a enunțat.
Dispozițiile de casare vizau verificarea întregului drept al pârâtelor obținut în temeiul legilor fondului funciar și al L. 10/2001. În același context era de controlat și susținerea recurentului că are un drept propriu la terenul de 1108 mp. Urmărind întreaga sentință se observă că instanța nu a respectat deloc statuările din decizia de casare. Deși, după casare, era un probatoriu care răspundea acestor probleme, el a fost omis total de la interpretare și, prin urmare, lipsește concluzia unei astfel de interpretări, care ar fi trebuit să fie aceea că, pentru terenul în litigiu, are un drept de proprietate exclusiv și că acest teren nu are nicio legătură cu terenurile ce compun dreptul pârâtelor în limita lui legală, în care s-a înglobat ilicit și terenul de 1108 mp în litigiu (amplasament concret dobândit de recurent pe cale judecătorească, în mod irevocabil).
În continuare, prin scripetele de la filele 88-98 și 4-7, se cere ca instanța de recurs să procedeze la judecarea pe fond a cauzei, în baza probatoriului deja administrat. Conținutul dovezilor este pe larg enunțat și interpretat de recurent, având ca și concluzie temeinicia pretențiilor sale.
Intimatele G. C. E., S. M., G. L. și recurenta S. E., prin întâmpinările depuse la filele 108-109, 113-114, 305-306, s-au opus admiterii recursului reclamantului, susținând întrutotul legalitatea și temeinicia sentinței. Comisiile de fond funciar nu și-au exprimat punctul de vedere cu privire la calea de ataca declanșată de reclamant și pârâta S. E. .
Prin încheierea nr. 2727/17 mai 2013 pronunțată în dosar nr._ s-a admis cererea formulată de petenții S. E., G. E. și S. M. și s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Bistrița-Năsăud, cu păstrarea actelor de procedură.
Dosarul s-a înregistrat la această ultimă instanță sub același număr,_ .
Recursurile sunt fondate în limitele și pentru considerațiile ce se vor sublinia mai jos.
Motivele recursului reclamantului vizând nerespectarea de către prima instanță a îndrumărilor date prin decizia nr. 233/R/2010 pronunțată de Tribunalul Botoșani este cu evidență fondat.
Examinarea deciziei conduce cu claritate la concluzia că instanța de control a stabilit ca în rejudecare să se soluționeze cauza pe fond, prin rezolvarea raporturilor juridice dintre părți ca urmare a administrării unor probe, adică: o expertiză tehnică topografică, audierea suplimentară a unor martori și o cercetare la fața locului, în vederea clarificării cu exactitate a vechiului amplasament al terenului obiect material al actului de vânzare - cumpărare din anul 1914; s-a impus verificarea înscrisurilor în baza cărora pârâtele au dobândit în proprietate terenul intravilan de 1,54 ha, sens în care trebuie măsurată întreaga proprietate a numitei G. E., dacă în temeiul contractului din 1914 nu s-a obținut o dublă reparație și dacă terenul pentru care s-a dobândit reconstituirea, potrivit convenției din 1914, este sau nu identic cu cel deținut de reclamant.
Conformarea Judecătoriei B. la dezlegările deciziei de casare este numai aparentă. Deși invocă art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează efectuarea probatoriului fixat de instanța de control (f. 196 vol. I) și chiar se realizează, potrivit lucrărilor de la filele 11 și următoarele, 63, 218, 220-221, 272 și următoarele, 274 și următoarele și 286 și următoarele, din volumul II, soluționează cauza într-o manieră identică cu sentința nr. 4935/2008, reținând aplicabilitatea instituției autorității de lucru judecat, aspect ce echivalează cu nesocotirea cerințelor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, atrage sancțiunea nulității absolute a prezentei sentințe și soluția casării sentinței cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
Se observă, în același timp, că hotărârea conține o singură referire la dovezile administrate, zicându-se generic că "nu relevă o altă situație decât cea avută în vedere de instanțele care au cercetat legalitatea titlului de proprietate nr. 11380/1993";.
O asemenea subliniere ignoră imperativele articolului 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, constituie o nemotivare a soluției, ceea ce face imposibil controlul în instanța de recurs. Această circumstanță impune aplicarea aceleiași sancțiuni și pronunțarea unei decizii de casare cu trimitere.
Solicitarea reclamantului ca în recurs să se judece pentru prima dată procesul pe fond, cu respectarea normelor de drept procesual și material aplicabile, nu se îmbrățișează pentru că astfel părților li s-ar răpi dreptul la cele două grade de jurisdicție, în care să beneficieze de posibilitatea discutării, atât în fond, cât și în recurs, a pretenției reclamantului și apărărilor ridicate de pârâte.
Trimiterea va opera în favoarea aceleiași instanțe de fond, Judecătoria Botoșani, de vreme ce strămutarea a intervenit în faza recursului, pentru motive ce țin de această ultimă instanță.
Și recursul pârâtei S. E. va fi admis în aceeași direcție, întrucât cererea de acordare a cheltuielilor de judecată depinde de soluția care se va adopta în final în următorul ciclu procesual.
În rejudecare, prima instanța va judeca litigiul cu eliminarea neajunsurilor legale semnalate anterior, va avea în vedere și celelalte motive ale recursului reclamantului, ce nu s-au mai analizat în prezența nulității absolute ce afectează sentința, putând, în același timp, să încuviințeze și alte dovezi, apreciate ca utile în scopul dării unei hotărâri legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul S. V. , domiciliat în B., str. S., nr. 7, jud. B., și de către pârâta S. E. , domiciliată în A. I., str.
, nr. 15, bl. B3, ap. 24, jud. A., împotriva sentinței civile nr. 7995/2011 pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosarul nr. 12._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
I. C. S. | I. | - N. | C. C. | S. |
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. /_ Jud. fond - Adimi E.
| ← Decizia civilă nr. 314/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 642/2013. Fond funciar → |
|---|
