Decizia civilă nr. 396/2013. Contestaţie la executare

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 396/R/2013

Ședința publică de la 10 Aprilie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: Ana-SS

Judecător: D. T.

Judecător: D. -I. T. Grefier: L. M.

Pe rol fiind judecarea recursului promovat de recurent F. -N. Z.

  1. împotriva sentinței civile nr. 25004 din_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat G. V., având ca obiect contestație la executare.

    La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se prezintă reprezentanta intimatului, av. C. A., lipsă fiind părțile.

    Procedura legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că, la data de_, recurentul a depus la dosar, prin registratura instanței, precizare de acțiune, un exemplar comunicându-se reprezentantei intimatului.

    Se mai constată că, la data de_, intimatul a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare.

  2. ul lasă cauza la a doua strigare pentru a se prezenta recurentul.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă reprezentanta intimatului, av. C. A., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care T. ul constată că recursul a fost promovat în termen, a fost motivat și comunicat.

T. ul invocă, din oficiu, excepția necompetenței materiale a T. ului C. și pune în discuție această excepție.

Reprezentanta intimatului arată că este de acord cu admiterea excepției.

T. ul reține cauza în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr. 2504/2012, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca a fost admisă contestația la executare formulată de G. V. și s-a dispus anularea formelor de executare începute în dos. execuțional 974/2012 al BEJ Stolnean Romeo M. .

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a avut în vedere, în esență, că între părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui apartament, cumpărătorul G. V. obligându-se în cazul în care se va datora TVA în urma încheieri convenției să achite pe lângă preț și această sumă.

Instanța a reținut suma solicitată în baza contractului nu este indicată în mod concret, astfel încât nu este certă, lichidă și exigibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditorul, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.

În motivare se arată că, urmare a încheierii actului de vânzare- cumpărare, prim măsurile organelor fiscale s-a pus în sarcina sa obligația plății unor sume reprezentând contravaloarea TVA și penalități aferente, raportat la prețul apartamentelor vândute în anii 2006-2010.

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a fost avută în vedere această obligație, în cazul în care s-ar stabili că se datorează TVA.

T. ul, în temeiul art. 137 C.pr.civ., a invocat excepția necompetenței materiale, excepție pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentic încheiat între părți, intimatul a dobândit un apartament, realizat de către recurent.

Din analiza actelor de la dosar rezultă, fără dubiu, că F. N. Z.

S. ,împreună cu alte persoane, au edificat mai multe apartamente, care au fost destinate vânzării.

Unul dintre aceste apartamente a fost înstrăinat reclamantului G. .

În soluționarea excepției, instanța a avut în vedere prev. art. 3 alin. 1 C.com., art. 7 și 9 C.com., în vigoare la data încheierii actului, reținând că obiect al întreprinderii de construcții poate fi atât construirea de edificii noi sau lucrări de transformare a unui imobil. Pârâții au procedat la organizarea unor astfel de activități, respectiv edificare a unor locuințe.

Plecând și de la conținutul activității desfășurate de către intimați, se poate aprecia că actul/convenție încheiat de părți și care face obiectul prezentei cauze intră în categoria actelor de comerț, având o natură comercială.

Din starea de fapt izvorâtă, instanța a apreciat că raportat la numărul imobilelor construite de pârâți, în scopul vânzării și numărul apartamentelor construite destinate vânzării în scopul obținerii de profit, se imprimă acestor acte caracterul unor acte de comerț.

Întrucât, așa cum rezultă și din jurisprudența Î.C.C.J., competența în cazurile contestației la executare revin instanțelor competente să se pronunțe asupra fondului cauzei.

Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale, precum si, in raport cu natura si numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.

Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. T. ele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului B. ești și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. T. ele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.

Prin înființarea T. ului Comercial C. în prezent T. ul Specializat, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială. În prezent, deși persoanele care desfășoară asemenea activități se numesc profesioniști, sub aspectul competenței situația a rămas neschimbată în condițiile existenței și menținerii la nivelul Județului C. a unui T. Specializat.

Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul va admite excepția necompetenței materiale a T. ului C. -Secția civilă și va declina competența de soluționare a recursului declarat de F. N. Z. împotriva sentinței civile nr. 25004 din_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N. în favoarea T. ului Specializat C. .

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite excepția necompetenței materiale a T. ului C. .

Declină competența de soluționare a recursului declarat de F. N.

Z. împotriva sentinței civile nr. 25004 din_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N. în favoarea T. ului Specializat C. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte, Ana-SS

Judecător,

D. T.

Judecător,

D. -I. T.

Grefier,

L. M.

L.M. 11 Aprilie 2013 Red./Dact. DT/LM 2 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 396/2013. Contestaţie la executare