Decizia civilă nr. 4102/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4102/R/2013
Ședința publică din data de 23 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M. -C. V.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
A. -T. N.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții T. S. -A. și T.
I., împotriva deciziei civile nr. 38 din 30 aprilie 2013, pronunțată de T.
, în dosar nr._, privind și pe reclamanta C. L. -M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă făcut în cauză, se prezintă reclamanta-intimată C. L. -M., lipsă fiind pârâții-intimați. Cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitate pârâților-recurenți de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă pârâții recurenți T. S. -A. și T. I., precum și reclamanta-intimată C. L.
-M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, pârâții-recurenți depun la dosar, un set de acte în susținerea cererii de ajutor public, respectiv, o declarație pe propria răspundere dată de pârâta-recurentă și o declarație autentificată de BNP Vlad Mihai sub nr. 1593 din 3 septembrie 2013 dată de pârâtul- recurent în sensul că nu realizează nici un fel de venit impozabil, nu beneficiază de ajutor social și nici de ajutor de șomaj, precum și că în ultimele 12 luni a beneficiat de ajutor public judiciar, o declarație autentificată de BNP D. -C. Valenciuc sub nr. 1870 din 12 noiembrie 2012, prin care reclamanta-intimată arată că a primit suma de 24.000 euro de la pârâții-recurenți, certificatele de naștere ale celor doi copii minori ai pârâților-recurenți, și un certificat de atestare fiscală.
Față de această împrejurare, Curtea lasă cauza la o strigare ulterioară pentru a soluționa cererea de ajutor public judiciar, formulată de pârâții- recurenți.
La reluarea cauzei, la apelul nominal se prezintă pârâții recurenți T.
S. -A. și T. I., precum și reclamanta-intimată C. L. -M. .
Cererea de ajutor public judiciar a fost soluționată în sensul admiterii acesteia, dispunându-se în consecință scutirea pârâților-recurenți de la plata taxei judiciare de timbru aferente prezentului recurs.
Se constată că prin întâmpinarea depusă la dosar, s-a invocat excepția inadmisibilității recursului având în vedere că nu se invocă motive de nelegalitate și acordă cuvântul asupra excepției.
Pârâții-recurenți lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Pârâții-recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, și în consecință să se dispună încheierea contractului sau restituirea sumei achitată reclamantei.
Reclamanta-intimată solicită respingerea recursului și menținerea deciziei atacate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 939 din_ pronunțată de Judecătoria Jibou, în dosarul cu nr._, a fost admisă admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. (Mihalca) L. M. în contradictoriu cu pârâții T. I. și T. SA și au fost obligați pârâții, în solidar, să restituie reclamantei suma de 55000 Euro, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la restituirea sumei de 5000 EURO și s-a luat act de faptul că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens instanța de fond a reținut că la data de_ reclamanta a împrumutat pârâților suma de 24000 Euro cu obligația pârâților de a restitui suma până la data de_, iar la data de_ le-a dat cu împrumut suma de 36000 Euro, cu obligația pârâților de a restitui această sumă până la data de_ .
Din suma împrumutată, pe baza acordului părților, instanța a reținut că a fost restituită suma de 5000 Euro, rămânând de restituit suma de 55000 Euro.
Potrivit art.1576 din Codul civil de la 1864, împrumutul de consumație este contractul prin care o persoană, numită împrumutător, transmite în proprietatea unei alte persoane, numită împrumutat, o câtime de lucruri fungibile și consumptibile, cu obligația pentru împrumutat de a restitui la scadență o cantitate egală de lucruri de același gen și calitate.
Potrivit art.1584 cod civil (1864), principala obligație a împrumutatului este de a restitui bunurile împrumutate.
În consecință, instanța a obligat pârâții, în solidar, să restituie reclamantei suma de 55000 EURO.
S-a reținut că alte raporturi juridice încheiate între părți nu fac obiectul învestirii instanței, prin urmare nu au putut fi analizate, față de dispozițiile art.129 alin.6 Cod de procedură civilă.
La soluționarea cauzei, instanța de judecată a avut în vedere legea în vigoare la data nașterii raporturilor între părți, potrivit art.6 alin.2 Cod civil și art.3 din Legea nr.71/2011.
În baza art.274 Cod de procedură civilă, s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 38 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâții T. I. și T. S. -A., împotriva sentinței civile nr. 939/_ pronunțată de Judecătoria Jibou.
Pentru a pronunța această deciyie, tribunalul a reținut pe baza înscrisurilor depuse în scop probator, reținând recunoașterilor reciproce formulate de părțile din proces, în cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată -în absența vreunei cereri reconvenționale formulate de pârâți - în mod judicios judecătorul fondului a pronunțat soluția atacată.
Prin motivele de apel, apelanții nu au adus nici o critică hotărârii apelate, dar au formulat cereri noi, invocând alte convenții încheiate între părțile din proces, ceea ce contravine dispozițiilor art. 294 C. proc. Civ., care prevăd "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi. (…)".
În consecință constatând că sentința civila apelata este legala si temeinică, în temeiul prevederilor art.296 c.pr.civ apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții T. I. și T. S. -A.
, solicitând admiterea recursului și casarea deciziei civile nr. 38/2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj, precum și sentința civilă nr. 939/2012 pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei Jibou, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță,întrucât nu a fost soluționat fondul cauzei.
Pârâții cu considerat că hotărârile recurate au fost pronunțate cu aplicarea greșită a legii, întrucât nici prima instanță și nici instanța de apel nu și-au exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 Cod proc.civ., prin care urmau să îndrume părțile să recurgă la o rezolvare amiabilă au să apeleze la un mediator. Instanța trebuia să le pună în vedere părților să consulte un avocat sau să formuleze întâmpinare, cerere reconvențională pentru a-și face apărarea și pentru a administra probele necesare, în condițiile nerespectării acestor obligații, recurenții au fost convinși că se va lua în considerare poziția exprimată oral.
Pârâții recurenți au prezentat și în fața primei instanțe și în fața instanței de apel antecontractul de vânzare-cumpărare pe care l-au încheiat cu reclamanta și care dovedește cel puțin, faptul că raporturile dintre părți sunt mult mai complexe decât un contract de împrumut și reclamanta le datorează bani, deoarece nu și-a respectat obligațiile asumate printr-un antecontract.
Dacă prima instanță a observat că există și alte raporturi juridice între reclamantă și pârâți, trebuia să acorde un termen de judecată în care să le pună în vedere recurenților să formuleze cerere reconvențională, întâmpinare, să-și angajeze avocat, să își exprime în scris pretențiile, să timbreze aceste cereri pentru a-și putea valorifica propriile pretenții față de reclamantă.
Deși cele două instanțe au observat că pârâții nu sunt juriști și nici asistați de persoane de specialitate, nu au făcut nimic pentru a le da posibilitatea să-și facă apărarea în cauză.
Chiar dacă necunoașterea legii nu absolvă de răspundere, recurenții nu au beneficiat de principiul rolului activ al instanței nici măcar la un nivel minim pentru a-și putea formula apărarea în prezenta cauză.
Din punctul de vedere al recurenților, aceștia au fost lipsiți de dreptul la apărare prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și de Constituția României în art. 24 și de a le da posibilitatea să-și exprime pretențiile în fața instanței de fond. Când au
prezentat antecontractul semnat de reclamantă din care rezulta că aceasta datorează 120.000 euro, întrucât nu și-a respectat obligația de a preda imobilul din C. -N., instanța de fond trebuia să le dea posibilitatea recurenților să-și formuleze în scris propriile pretenții.
Prin întâmpinare intimata reclamantă C. L. M.
a solicitat constatarea nulității recursului întrucât este nemotivat și menținerea deciziei pronunțate în apel.
Intimata a arătat că actele depuse la dosarul cauzei au fost analizate prin prisma motivelor de recurs care pot fi încadrate pe dispozițiile art. 304 pct. 11 Cod proc.civ., însă acest text de lege a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
Deși recurenții și-au motivat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., aceștia au dezvoltat critici referitoare la probele administrate și nu la dispozițiile legale nerespectate de instanța de apel.
Recurenții au susținut lipsa de rol activ a instanței și faptul că nu au fost îndrumați la o rezolvare amiabilă a litigiului, însă această susținere nu este corectă, întrucât în fața primei instanțe, părțile prezente au fost îndrumate să soluționeze amiabil litigiul, acordându-se un termen în acest sens.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanta intimată a invocat nulitatea recursului, susținând că pârâții recurenți invocă numai motive de netemeinicie, însă curtea a constatat că motivele invocate vizează nelegalitatea aplicării dispozițiilor art.
129 Cod proc.civ. și a principiului dreptului la apărare, motive de recurs care pot fi circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. și prin urmare recursul nu este nul, ca nemotivat.
Primul motiv de recurs invocat de pârâții T. I. și T. SA vizează încălcarea rolului activ de către instanță, obligație prevăzută de art. 129 și urm. C. civil.
Criticile dezvoltate de pârâți vizează faptul că instanța nu le-a pus în vedere părților să consulte un avocat sau să-și formuleze întâmpinare, sau cerere reconvențională.
Verificând susținerile părților, curtea constată că, într-adevăr, în fața instanței de fond pârâții T. I. și T. SA au fost citați la toate termenele de judecată, având cunoștință de desfășurarea procesului.
În ședința publică din_ pârâtul recurent T. I. s-a prezentat în fața instanței, a recunoscut debitul de 60.000 euro, a achitat suma de 5.000 euro din acest debit și a solicitat un termen pentru a încheia o înțelegere cu reclamanta (f. 41).
La următorul termen, curtea constată că părțile nu au încheiat o tranzacție și s-a prezentat și pârâta Tața SA care a recunoscut debitul de 55.000 euro.
Raportat la această stare de fapt mai sus reținută, curtea constată că și-a exercitat rolul activ și a încercat să soluționeze amiabil litigiul dintre părți, acordându-le termen pentru soluționarea amiabilă și încheierea unei tranzacții.
Dispozițiile art. 129 Cod proc.civ., stipulează în alin. 51că judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.
Din dispozițiile enunțate rezultă că judecătorul are îndatorirea să stabilească starea de fapt și să aplice corect dispozițiile legale la această stare de fapt, pentru a pronunța o soluție legală și temeinică și pentru a ajunge la acest rezultat, judecătorul are rol activ referitor la modul în care este probată pretenția invocată de către reclamant prin acțiunea cu care a fost investit.
Dacă consideră că probele nu sunt suficiente, judecătorul poate din oficiu să completez probațiunea și în situația în care părțile s-ar împotrivi.
Cu toate acestea, rolul activ al judecătorului nu este absolut, acesta fiind limitat de principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, potrivit căruia, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, menționează părțile cu care înțelege să se judece, formulează cererile care le consideră pertinente pentru soluționarea cauzei. Pârâtul, la rândul său, tot în aplicarea principiului disponibilității se poate prezenta în instanță sau nu, poate formula întâmpinare sau să își formuleze oral poziția procesuală față de pretențiile reclamantului și, în ipoteza în care are pretenții proprii, are posibilitatea să formuleze cerere reconvențională, care trebuie s[ îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată prevăzute de art. 112 C.Pr.Civ.
Aceste drepturi procesuale pot fi exercitate de părți, respectiv de reclamant și pârât, fără ca instanța să poată să intervină în modul în care este investită.
Chiar dacă între reclamantă și pârâți, în cazul de față, există mai multe raporturi juridice, instanța nu poate să soluționeze prin prezentul proces toate aceste raporturi și trebuie să se limiteze numai la cadrul procesual cu care a fost legal investită.
Prezenta acțiune a avut ca obiect restituire împrumut, împrumut care a și fost recunoscut de către pârâți, care deși afirmativ ar avea calitate de creditor într-un antecontract de vânzare-cumpărare, nu au formulat cerere reconvențională.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond nu s-a pronunțat pe alte raporturi juridice existente între părți și nu trebuia să le spună pârâților să formuleze cerere reconvențională, întrucât judecătorul nu se poate transforma în apărătorul vreunei părți, fiind obligat să își mențină imparțialitatea față de părțile pe care le judecă.
În ipoteza în care o persoană este chemată în judecată și nu deține cunoștințe juridice suficiente pentru a-și putea formula singură apărarea, trebuie să apeleze la serviciile unui avocat, persoană care are cunoștințe juridice și care poate să asigure o apărare de calitate, însă aceasta este o opțiune a justițiabilului și nu o obligație, întrucât cel puțin în vechiul Cod de
Procedură Civilă, nu se specifică, că partea este obligată să-și facă apărarea printr-un avocat. În prezent prin Noul Cod de Procedură Civilă se prevede că recursul trebuie să fie redactat de către un avocat.
Prin urmare, curtea constată că dispozițiile art. 129 Cod proc.civ., au fost corect aplicate de instanța de fond, nefiind incident motivul de modificare, prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Al doilea motiv de recurs vizează faptul că pârâții au fost lipsiți de dreptul la apărare și de posibilitatea de a-și exprima pretențiile în fața instanței de fond când au prezentat contractul semnat de reclamantă, învederând instanței că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a preda imobilul din C. -N. .
În primul rând, acest al doilea motiv de recurs a fost invocat numai în calea de atac a recursului. În ipoteza în care o parte este nemulțumită de modul în care prima instanță a soluționat cauza, formulează apel și cauza se transmite de la instanța inferioară la instanța de control judiciar ca să analizeze nemulțumirile părții care a declarat calea de atac.
În apel instanța va analiza sentința numai prin prisma criticilor formulate în apel, iar aspectele sau capetele de cerere neapelate vor rămâne irevocabile dacă nu au fost criticate de parte.
În recurs instanța de control judiciar analizează decizia pronunțată în apel din perspectiva criticilor care au fost formulate în apel și neanalizare sau la care li s-a răspuns necorespunzător de către instanța de apel.
Având în vedere că recursul este o cale de atac subsecventă apelului, criticile formulate în recurs pot să vizeze numai acele aspecte care au fost apelate, întrucât aspectele neapelate au intrat în puterea lucrului judecat.
În cazul de față, în apel pârâții T. I. și T. SA nu au invocat critica referitoare la faptul că au fost lipsiți de apărare în fața instanței de fond, situație în care nu pot valorifica această critică formulată pentru prima dată în recurs, întrucât s-ar eluda principiul din apel tantum devolutum quantum apellantum.
Așadar, curtea constată că critica referitoare la faptul că pârâții au fost lipsiți de dreptul la apărare este formulată omisso medio și inadmisibilă.
Pe de altă parte, chiar dacă ar fi formulat și în apel această critică, curtea constată că este nefondată, întrucât dreptul la apărare le-a fost respectat, părțile au fost legal citate în prezenta cauză, au avut posibilitatea să-și angajeze un apărător, s-a acordat un termen pentru încheierea amiabilă a litigiului, însă dreptul la apărare trebuie analizat corelativ cu principiul disponibilității, care le conferea pârâților posibilitatea să formuleze cererea reconvențională dacă ar fi dorit.
Cu toate acestea, pârâții pot să formuleze oricând o altă acțiune ca urmare a raporturilor juridice pe care susțin că le au cu reclamanta.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul pârâților.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții T. S.
-A.
și T.
I.
împotriva deciziei civile nr. 38 din 30 aprilie 2013 a T.
ui S.
pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
M.
C. V.
T.
D.
A.
-T. N.
GREFIER
M. L. -T.
Red. ATN dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: M. T. Lazoc, R.M.P.
| ← Sentința civilă nr. 285/2013. Pretenții | Sentința civilă nr. 537/2013. Pretenții → |
|---|
