Decizia civilă nr. 4644/2013. Pretenții

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 4644/R/2013

Ședința publică din 12 decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ANA I.

JUDECĂTOR: I. -D.	C.
JUDECĂTOR: T.	-A.	N.
GREFIER: C.	B.

S-a luat în examinare - pentru pronunțare- recursul declarat de reclamantul B. O., recursul declarat de pârâtul SC S. P. SRL, precum și cel declarat de chemata în garanție SC A. R. A. V.

I. G. SA - S. C. împotriva deciziei civile nr. 311/A/_ pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului C., privind și pe intimații SC S. R. SRL PRIN ADMINISTRATOR J. H & B I. SRL și A. Ț. A. SA - S. C., având ca obiect pretenții.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 28 noiembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 5 decembrie 2013 și ulterior pentru data de 12 decembrie 2013.

C U R T E A

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la_, reclamantul B. O. a chemat în judecată pe pârâții SC Stilmex R. SC și SC S. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 20.000 Ron cu titlu de despăgubiri materiale, la plata despăgubirilor morale al cărui cuantum urmează a-l preciza, la plata unei rente lunare constând în venitul obținut din salariu la data producerii accidentului și până în momentul redobândirii capacității de muncă, a sumelor de bani stabilite de Casa de A. de Sănătate pentru prestațiile medicale survenite urmare spitalizării și acoperite de CAS și cheltuieli de judecată.

La data de 16 martie 2006 pârâta SC Stilmex R. SRL a formulat cerere de chemare în garanție a asigurătorului SC A. Ț. A. SA.

Prin întâmpinarea formulată la_, pârâta SC S. SRL a solicitat instanței să introducă în cauză SC A. R. A. V. I. G. SA și, în consecință, să respingă acțiunea îndreptată împotriva ei.

La 15 mai 2006, reclamantul și-a extins acțiunea față de SC A. R.

V. I. G. SA în calitate de asigurător.
La data de 11 septembrie 2006 reclamantul a depus la dosarul cauzei o precizare împotriva pârâților "SC Stilmex R. SRL, chemat în garanție, SC A. Ț. SA, SC S. SRL, SC A. R. A. V. I. G.
SA, solicitând obligarea lor în solidar la plata sumei de 20.000 Ron
despăgubiri materiale, 200.000 Ron daune morale, la plata unei rente lunare și a contravalorii prestațiilor medicale.
Judecata în primă instanță.
Prin Sentința civilă nr. 14199 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. , a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul
O., așa cum a fost precizată și extinsă și au fost admise cererile de chemare în garanție formulate de către pârâtele SC S. R. și SC S.

P. SRL și în consecință, instanța a obligat pârâtele SC S. R., SC S.

P. SRL și chematele în garanție A. T. A. și A. R. A. SA să plătească reclamantului 130.000 RON daune materiale, 900.000 RON daune morale, 1.775 RON rentă lunară de la data formulării acțiunii_ până la redobândirea capacității de muncă și 500 RON cheltuieli de judecată.

Primul apel - Tribubunalul Comercial C. .

Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel pârâta SC S.

P. S.R.L., chemata în garanție SC A. T. A. SA și SC A. R.

A. V. I. G. SA.

Prin Decizia comercială nr. 21/A/_ a Tribunalului Comercial C., au fost admise apelurile declarate de către SC S. P. SRL și SC A.

A. V. I. G. SA, prin S. C. și A. T. A. SA prin S. C., în contradictoriu cu intimații B. O., SC S. R. SRL, prin administrator judiciar H 85 B I. SPRL, împotriva Sentinței civile nr. 14199/_ a Judecătoriei C. -N. și în consecință, s-a anulat în totalitate sentința civilă nr. 14199/_ a Judecătoriei C. -N. și s-a reținut cauza pentru judecată în primă instanță la Tribunalul Comercial Cluj.
Primul recurs.
Prin Decizia civilă nr. 746/24 martie 2010 a Curții de Apel C., a fost admis recursul declarat de reclamantul B. O., decizia civilă nr. 21/26 octombrie 2009 a Tribunalului C. a fost casată, iar cauza trimisă pentru judecarea apelurilor Tribunalului C. - secția civilă, reținându-se caracterul civil al raportului juridic dedus judecății.
Rejudecarea apelurilor.
Prin decizia civilă nr. 422/A/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, au fost respinse apelurile promovate de către pârâta SC
P. SRL, chemata în garanție A. T. A. SA - S. C. și SC A. R. - A. V. I. G. SA - S. C., împotriva sentinței nr. 14199/17 decembrie 2008 a Judecătoriei C. -N., care a fost păstrată în întregime.

Apelanții au fost obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată în apel în favoarea intimatului B. O., stabilite în cuantum de 2000 lei.

Al doilea recurs.

Prin decizia civilă nr. 726/_ pronunțată de Curtea de Apel C. au fost admise recursurile declarate de pârâta S.C. S. P. S.R.L. și de chematele în garanție S.C. A. R. - A. V. I. G. S.A. - S.

și S.C. A. Ț. A. S.A. - S. C., împotriva deciziei civile nr. 422 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, care a fost casată și trimisă cauza spre rejudecare la același tribunal.
Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut, cu privire la motivele de recurs invocate, următoarele:
1. În ce privește recursul promovat de S.C. "S. P. " S.R.L. se arată că hotărârea a fost amplu motivată, fiecare aspect adus în discuție a fost menționat distinct și motivat, cu referire la probele dosarului și
  interpretarea pe care instanța le-a dat-o, motivarea este clară, precisă și concisă, ne lăsând loc de interpretări.
  Toate consecințele nerespectării cerințelor privitoare la marcarea transportului reținute de instanță sunt corecte și în detaliu prezentate.
  Cea mai mare parte a motivelor detaliate de recurentă se referă la interpretarea materialului probator de către instanță, acest aspect neputând constitui un motiv de recurs, în cazul contestării deciziilor pronunțate in apel instanța putând fi investită doar în limitele dispozițiilor art.304 C.pr.civ.
  În ce privește proba cu expertiza auto, în mod corect a reținut instanța de apel faptul că stabilirea respectării în totalitate a prevederilor legale privind transportul substanțe lor periculoase este o chestiune de ordin juridic, de competența instanței de judecată. Chiar dacă este o probă solicitată de reci amant, chiar dacă obiecțiunile reclamantului la această expertiză nu au fost încuviințate de instanță (reclamantul a contestat
  expertiza la termenul care a urmat depunerii acesteia - f. 316, dar instanța le-a respins ca tardive), forța acestei probe nu este una absolută, instanța fiind liberă, în scopul aflării adevărului (conform art. 129 C.pr.civ. invocat de pârâtă) să aprecieze această probă atât în ce privește valoarea ei intrinsecă, precum și în raport cu celelalte probe.
  La data producerii accidentului era în vigoare Ordinul nr. 272/2001 al
  M. ui Industriei și Resurselor care prevedea (în Anexa 1 pct. 1-7 din ordin) cerințe legate de omologarea recipientelor în care se transportă materialele periculoase. Ordinul impunea ca această omologare să fie făcută de către S.c. IPROCHIM S.A. - Utilaje București. Am depus în probațiune la dosar, pentru comparație, documentație privind omologarea recipientului de la o altă societate comercială transportatoare de acid sulfuric (S.C. OMEGA TRANS R. S.R.L.). Rolul acestei omologări este verificarea rezistenței mecanice și a etanșeității recipientului (inclusiv a capacului acestuia). La dosarul cauzei, așa cum a reținut și instanța de apel, nu există nicio dovadă privind omologarea recipientului. Licența de execuție se referă la autovehicul și nu la recipient. Din fotografiile din dosarul de urmărire penală se observă faptul că recipientul este complet sfărâmat, ceea ce s-ar fi putut evita în cazul unui recipient omologat și asigurat conform cerințelor convenției.
  Necesitatea unei asemenea protecții rezultă din Convenția ADR privind ambalarea și etichetarea mărfurilor periculoase, cap. 6, paragr. 6.7.2.17.5. În acest text se prevede faptul că în cazul în care recipientele detașabile nu sunt protejate în timpul transportului conform paragr. 4.2.1.2., carcasele și echipamentele lor trebuie protejate împotriva distrugerii prin impact lateral sau longitudinal ori răsturnare. Legăturile externe trebuie protejate astfel încât să excludă eliberarea conținutului carcaselor în cazul unui impact sau răsturnării recipientului detașabil. Aceste norme sunt de aplicare directă, conform art. 20 din Constituția României. Astfel, corect a reținut instanța de apel faptul că asigurarea recipientului trebuia făcută astfel încât să excludă eliberarea substanței periculoase inclusiv pentru situații de impact ca urmare a unui accident de circulație. Aceasta cu atât mai mult cu cât toată cantitatea de acid sulfuric de 3660 kg era transportată într-un singur recipient, o masă de peste 3 tone și jumătate având o inerție foarte mare.
  Din fotografiile de la fi la 16 a dosarului de urmărire penală (fotografiile de la fața locului) rezultă că recipientul era înconjurat de chingi subțiri (nu de carcasă metalică) însă nu se văd resturile de chingi fixate în remorcă (pe muchiile interioare ale remorcii) așa cum apar în fotografiile realizate la peste 1 an de zile la momentul efectuării expertizei auto. Este
  suficient faptul că în procesul-verbal de constatare la fața locului s-a
  consemnat faptul că recipientul "nu era asigurat". Nu era necesar să se specifice și cum ar fi trebuit asigurat, câtă vreme Convenția explicitează acest lucru. În procesul-verbal ARR nu se menționează dacă recipientul era sau nu asigurat, ceea ce nu conduce la concluzia corectei asigurări.
  În ce privește stabilirea daunelor materiale, instanța a avut în vedere nu doar chitanțele depuse dar și declarațiile martorilor. De altfel, în practica judiciară s-a arătat că instanțele pot avea în vedere la stabilirea acestor daune nu numai înscrisuri ci și "depozițiile martorilor și prezumțiile juridice, pentru a realiza o despăgubire integrală a părților civile sub aspectul daune lor materiale" [Curtea de Apel Galați, Dec. pen. 169/2010]. Modul de calcul al rentei viagere este unul corect. Subsemnatul am primit salariul complet până în luna noiembrie 2005, motiv pentru care, în mod corect, instanța s-a raportat la această valoare, renta fiind stabilită ca o medie a diferențelor de venit (filele 558-559). Eventualele donații de care aș fi beneficiat (neidentificate exact și necuantificate) nu reprezintă venituri realizate din muncă (aș fi putut să primesc o moștenire) și nu se substituie obligației pârâtei de a repara prejudiciul cauzat.
  Nu este real faptul că instanța a acordat daune morale în cuantum fără precedent.
  Recent în practica judecătorească, printr-o hotărâre a Tribunalului București menținută de Curtea de Apel București s-au acordat daune morale de 500.000 euro pentru o vătămare corporală produsă prin malpraxis medical (cauza doctorului Naum Ciomu), vătămări mai puțin grave în ce privește prejudiciul estetic, incapacitatea fizică sau prejudiciul de agrement. În cauza Codarcea contra României (2009) CEDO a acordat daune în sumă de 20.000 euro pentru o paralizie facială parțială rezultată în urma unei operații estetice nereușite. Prejudiciul rezultat din modificarea aspectului estetic este deosebit și încă persistent. Ia fel și infirmitatea cauzată de pierderea vederii. Tot ce menționează recurenta că am realizat În planul educației. am realizat cu uriașe eforturi și multă voință. în primul rând datorită pierderii vederii, efortul suplimentar depus constituind un motiv în plus de acordare a daunelor morale. Viață socială înseamnă cu totul altceva și în mod evident nu pot să revin la viața socială dinaintea producerii accidentului.
  În mod corect a reținut instanța că plata unor sume, din cuantumul total al prejudiciului, achitate pe parcursul procesului constituie o problemă de executare a hotărârii. Prin sentința pronunțată la fond și menținută în apel s-a stabilit cuantumul prejudiciului și obligația de reparare. Dacă pe parcurs au fost deja achitate unele sume, acest lucru va fi avut în vedere la punerea în executare a hotărârii.
  Cu privire la o eventuală suspendare a cauzei, aceasta nu putea fi pusă în discuție după ce o instanță de recurs a dezlegat această problemă de drept.
2. Cu privire la recursurile declarate de S.C. A. Ț. A. S.A. -

S. C. și S.A. A. R. - A. V. I. G. SA Bucuresti, prin

C., cât privește incidența art. 22 pct. 13 al Ordinului CSA nr. 3108/2004. concluziile instanței de apel sunt corecte. Art. 53 din Legea nr. 135/1995 nu prevede posibilitatea stabilirii printr-un asemenea act a unor situații exoneratoare de răspundere, astfel încât actul administrativ normativ nu poate adăuga la lege. De altfel, în mod similar au fost înlăturate în judecarea altei cauze dispozițiile art. 22 pct. 6 și 7 din același Ordin [Curtea de Apel Suceava. dec. civ. 97/2010].
Ambele instanțe au reținut faptul că au existat două fapte distincte cauzatoare de prejudicii ale unor persoane care aveau separat încheiate contracte de asigurare. Astfel, fiecare asigurător va fi ținut să răspundă în temeiul propriului contract de asigurare. până la suma maximă prevăzută de lege. De altfel, în modelul de contract de asigurare. conform Anexei 9 din Ordinul CSA nr. 3108/2004. formularea de la pct. I a contractului este
"limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de Asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de autovehicul, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului …";.
Se folosește singularul, prin urmare, fiecare asigurător va răspunde până la limita maximă. indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare.
De altfel, nu există nicio rațiune pentru care să se limitez răspunderea asigurătorilor în cazul mai multor persoane vinovate pentru producerea pagubei. pentru cel păgubit fiind aplicabil principiul reparării integrale a prejudiciului. Există doar rațiunea limitării răspunderii asigurătorului până la plafonul legal față de asiguratului său, determinată de corelarea primei de asigurare plătite cu valoarea asigurată. trebuind să se păstreze un echilibru global în bugetul asigurătorului între sumele colectate cu titlu de prime de asigurare și cele plătite ca urmare a producerii riscurilor asigurare.
Între cei vinovați de producerea prejudiciului funcționează solidaritatea legală stabilită de dispozițiile art. 1003 Cod civil, cu consecințele raportului între codebitori stabilite de art. 1055 Cod civil. În doctrină s-a arătat că "Împărțirea între codebitorii solidari a ceea ce s-a plătit, se face, în general, în părți egale, în sensul că fiecare suportă câte o cotă-parte egală din datoria plătită". Astfel, instanța nu era datoare să stabilească alte aspecte și nu există niciun motiv pentru casarea cu rejudecare a cauzei, care se află pe rolul instanțelor din anul 2006, depășindu-se cu mult o durată "rezonabilă" pentru soluționarea cauzei, timp în care am fost nevoit să suport singur toate cheltuielile necesare, fără a putea pune în executare vreo hotărâre.
Pe de altă parte, între asigurat și asigurător, există un alt tip de raport juridic. În doctrina "școlii juridice de la C. ", el a fost caracterizat ca o obligație "in solidum", care "permite victimei să urmărească pe fiecare dintre coautorii prejudiciului ori pe cel răspunzător pentru fapta altuia, pro toto la repararea întregului prejudiciu".Practica judiciară a caracterizat același raport juridic ca fiind unul special, specific relațiilor de asigurare, dar cu aceleași consecințe. Caracterizarea de obligație în solidum" pune în evidență faptul că fiecare dintre asigurători, "în paralel" - cum s-au exprimat instanțele de judecată, trebuie să plătească întreaga sumă datorată de cel asigurat, vinovat de producerea prejudiciului, fiecare limitându-se la plafonul legal care în mod corect a fost stabilit de instanța de apel. Nu există, prin urmare, nici o logică pentru care să existe o limitare "comună" celor doi asigurători.
Judecata în cel de-al treilea recurs. Cu privire la recursurile formulate în această cauză, Curtea a avut în vedere următoarele:
1. Sub aspectul stării de fapt, au fost stabilite cu certitudine, prin hotărârile instanțelor de fond, următoarele împrejurări:
  1. În dimineața zilei de 24 mai 2005, autoutilitara marca Peugeot Boxer, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea pârâtei SC S. R. S.R.L., condusă de prepusul acesteia, Lung Ștefan S., se deplasa pe DN1 E60, în direcția Oradea - C. -N. .
    În cabină, se afla și reclamantul B. O., care l-a însoțit pe conducătorul auto în cursa pe care a efectuat-o în interes de serviciu, fără să fi avut calitatea de angajat al SC S. R. S.R.L.
  2. Pe aceleași coordonate de timp și loc, autospecializata marca Daimler, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea S.C. S. P. S.R.L.
, condusă de prepusul acesteia, Beian I., transporta 2000 l acid sulfuric (94,2%), deplasându-se în direcția C. -N. - Oradea.

S.R.L. T. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de

25.000.000 lei, în baza art. 18 lit. c coroborat cu art. 41 alin. 5 lit. a din Legea nr. 90/1996, republicată. Se reține că accidentul de circulație a cărui victime au fost cei doi angajați ai S.C. S. P. S.R.L. T. și S.C. S. R.

S.R.L. întrunește condițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 90/1996, republicată, și ale art. 4 din Normele metodologice, și, ca atare, este

"accident de muncă mortal";, S.C. S. P. S.R.L. T. fiind răspunzătoare pentru faptul că autospecializata marca Daimler nu a avut montată plăcuța avertizoare cu indicativul de transport pentru acid sulfuric, contrar prevederilor art. 18 alin. 1 lit. c din Legea nr. 90/1996, republicată.

Prin Sentința civilă nr. 823/_, pronunțată de către Judecătoria Huedin în dosar nr. 1280/2005, a fost anulat procesul verbal de constatare a contravenției, cu motivarea că "prin procesul verbal a fost sancționată petenta, societate comercială, însă obligațiile referitoare la normele de protecția muncii revin unei persoane fizice desemnată de conducerea petentei".

8.. Raporturile pârâtei S.C. S. R. S.R.L. cu S.C. A. -Ț. S.A. sunt cele specifice unei asigurări, conform poliței de asigurare nr. 2050919 din_, încheiată pe timp de 12 luni (_ -_ ) cu referire la autoutilitara Peugeot Boxer,_ .

9. Raporturile pârâtei S.C. S. P. S.R.L. T. cu S.C. A. R.

- A. S.A. sunt cele specifice asigurării obligatorii răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, conform contractului de asigurare nr. 4957447 din 30 decembrie 2004.

B. În drept

Potrivit dispozițiilor art. 1000 alin. 3 C.civ., comitenții răspund "de prejudiciul cauzat de (…) prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat";.

Răspunderea comitentului este o formă a răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia astfel că, pentru a putea fi angajată, victima prejudiciului trebuie să facă dovada îndepliniri condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 C.civ., și anume:

existența prejudiciului;
existența faptei ilicite a prepusului;
existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu;
vinovăția prepusului în săvârșirea faptei ilicite.

Totodată, victima prejudiciului trebuie să dovedească și două condiții specifice angajării răspunderii comitentului în temeiul art. 1000 alin. 3 C.civ., și anume:

existența raportului de prepușenie, la momentul săvârșirii faptei
ilicite;
săvârșirea faptei de către prepus "în funcțiile ce i-au fost

încredințate";.

Relativ la domeniul de aplicare a prevederilor art. 1000 alin. 3 C.civ., pentru definirea calităților de comitent și prepus, esențială rămâne existența unui raport de subordonare, o dependență funcțională a prepusului față de comitent, la momentul săvârșirii faptei ilicite, generată, cel mai adesea, dintr-un contract de muncă; existența unui contract de muncă creează prezumția existenței raportului de prepușenie.

Mai mult decât atât, apare necesar ca prepusul să fi acționat în cadrul normal al funcțiilor încredințate, în limitele scopului pentru realizarea căruia i-au fost conferite aceste funcții.

Din perspectiva acestor cerințe specifice, în cauză este necontestată și, de altfel dovedită, existența raporturilor de prepușenie, cei doi conducători auto având încheiate contracte de muncă cu societățile pârâte, S.C. S.

și S.C. S. R. S.R.L. și acționând, la momentul accidentului rutier, în cadrul funcțiilor încredințate, în legătură cu acestea și în interesul comitenților.
Pentru angajarea răspunderii comitenților, ca unică opțiune posibilă în condițiile în care a intervenit decesul celor doi prepuși, apare necesar ca reclamantul, în calitate de victimă, să facă și dovada îndeplinirii condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, mai sus evocate.
Cu ref erire l a ex is te nț a unu i pre jud ic iu
, reclamantul în speță a probat faptul că accidentul rutier din data de 24 mai 2005 i-a cauzat o vătămare gravă a stării de sănătate, având drept urmare reducerea capacității sale de muncă și încadrarea în gradul 4 de handicap, precum și o suferință majoră de ordin fizic, provocată de accidentare, precum și una de ordin afectiv, handicapul dobândit afectându-i ireversibil viața personală și cea socială.
Prin urmare, despăgubirea cuvenită reclamantului trebuie să repare atât prejudiciul patrimonial, cât și daunele morale, sub condiția ca un astfel de prejudiciu să fie cert (sigur ca existență și posibilitate de evaluare) și să nu fi fost reparat încă.
Dacă existența prejudiciului de ordin patrimonial și moral este certă, întinderea acestuia urmează a fi probată, până la nivelul despăgubirilor pretinse, pentru o reparație integrală a prejudiciului.
Instanțele de fond au acceptat cuantumul despăgubirilor solicitate, în absența unei temeinice analiza a probelor care s-au administrat sub acest aspect. Mai mult decât atât, nu s-a ținut seama de împrejurarea că victima prejudiciului a primit despăgubiri în valoare de 6.000 Euro de la societatea de asigurare S.C. A. -Ț., reprezentând nivelul maxim stipulat în contractul de asigurare pe care aceasta l-a încheiat cu S.C. SSR.L.
Or, în măsura în care această despăgubire a fost plătită, numai dacă nu acoperă integral prejudiciul suferit reclamantul are dreptul să obțină despăgubiri potrivit dreptului comun în materie, respectiv în actualul proces, de la autorul prejudiciului.
Circumscris acestei condiții, a existenței unui prejudiciu cert și nereparat, cele două societăți de asigurare au invocat o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 136/1995, inclusiv a Normelor de aplicare, despăgubirile acordate depășind limitele maxime legale.
Astfel, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, "asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:
1. legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectiva și cel prevăzut în contractul de asigurare;
2. legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct doua teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu exista birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul";.

Conform art. 50, "despăgubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecata persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea sau distrugerea de bunuri.

În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acorda pentru persoanele aflate în afară autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru persoanele aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu deținătorul autovehiculului respectiv.

Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acorda pentru bunurile aflate în afară autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu deținătorul autovehiculului respectiv, precum și dacă nu aparțineau deținătorului ori conducătorului autovehiculului, răspunzător de producerea accidentului";.

Potrivit art. 53, "nivelul primelor de asigurare, limita maxima a despăgubirilor de asigurare, termenele de plata, sancțiunile și alte elemente cu privire la aplicarea asigurării se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea M. ui Finanțelor";.

Art. 54 prevede "despăgubirile se stabilesc pe baza convenției dintre asigurat, persoana păgubita și asigurator ori, în cazul în care nu s-a realizat înțelegerea, prin hotărâre judecătorească pronunțată în R. .

În cazurile în care despăgubirile nu urmează sa fie recuperate potrivit prevederilor art. 58, convenția prevăzută la alin. 1 poate fi încheiată și de către conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea accidentului, altul decât asiguratul.

Convenția încheiată numai între asigurat și persoana păgubita, urmată de o hotărâre judecătorească de expedient, care consfințește tranzacția acestora, nu-l obliga pe asigurator la plata.

În cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, asigurații sunt obligați sa se apere în proces. Citarea în proces a asiguratorului este obligatorie";.

Conform art. 7 din Ordinul nr. 3108/_ pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă, "în unul și același accident produs pe teritoriul României, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubelor, asigurătorul acordă despăgubiri, inclusiv pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în limitele de despăgubire valabile la data accidentului.

(2) Limitele de despăgubire se stabilesc anual prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a A. lor. De la data aderării României la Uniunea Europeană limitele de despăgubire vor fi cele prevăzute în directivele Uniunii Europene. Pentru anul 2005, respectiv anul 2006, limitele de despăgubire sunt cele prevăzute în anexa nr. 3";.

Pentru anul 2005, anul producerii accidentului, limitele de despăgubire erau așadar, cele prevăzute în anexa nr. 3, lit. b, respectiv până la 1.000.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 5.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

Așadar, limita maximă legală a despăgubirilor ce pot fi acordate de asiguratori în unul și același accident de autovehicule este de 100.000 lei/persoană.

Relevante sunt și dispozițiile art. 22 alin. 1 pct. 5 din Ordinul nr. 3108/2004, conform cărora partea din prejudiciu care depășește limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare stabilite potrivit art. 7, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei pentru daunele produse pe teritoriul României.

Potrivit art. 34 din Ordinul nr. 3108/2004, "în cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a avarierii ori distrugerii bunurilor aparținând mai multor persoane în unul și același accident de autovehicul

depășește, la data producerii accidentului, limita maximă stabilită potrivit art. 7, în care se cuprind și cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor păgubite și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă, în limita acestei sume, fiecărei persoane păgubite, proporțional cu raportul dintre limita maximă și totalul cuantumului despăgubirilor.

(2) În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a vătămărilor corporale sau a decesului mai multor persoane în unul și același accident de autovehicul depășește, la data producerii accidentului, limita maximă stabilită potrivit art. 7, în care se cuprind și cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor păgubite și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă în limita acestei sume, proporțional cu prejudiciul suferit de fiecare persoană păgubită, fără însă a se depăși, la data producerii accidentului, pentru fiecare persoană accidentată, limita de despăgubire pe persoană stabilită potrivit art. 7";.

Apare necesar, așadar, a se stabili dacă evenimentul rutier este cuprins în riscul asigurat, prin determinarea legăturii de cauzalitate între pagubele produse reclamantului și condițiile în care s-a angajat transportul acidului sulfuric, din perspectiva art. 22 pct. 13.

Totodată, culpa fiecărei societăți de asigurări și limita maximă a despăgubirii care poate fi acordată.

Directiva a V-a europeană (2002/0124) adoptată la 11 mai 2005 stabilește noi limite de despăgubire pentru vătămări corporale la un milion Euro/victimă sau la 5 milioane Euro/eveniment, indiferent de numărul victimelor, însă accidentul s-a produs în anul 2005, anterior aderării României la Uniunea Europeană, prin urmare, Directiva nu este direct aplicabilă.

În acest context, Curtea a apreciat corecte cele reținute de tribunal cu privire forța juridică inferioară a ordinului în raport cu legea, în ierarhia actelor normative. Într-adevăr, prin art.53 din Legea nr. 136/1995 nu a fost abilitată Comisia de Supraveghere a A. lor să reglementeze și cauzele de excludere ci doar aspectele expres menționate la acest text de lege. Clauzele de excludere nu se regăsesc în înșiruirea prevăzută la art. 53, prin urmare, dispozițiile Ordinului nr. 3108/2004 contravin legii în acest sens.

Cu pr iv ire l a ex is tenț a une i f ap te il ic ite c auz ato are de pr ejudicii

pentru angajarea răspunderii civile delictuale, ceea ce s-a stabilit cu certitudine este exclusiv acțiunea ilicită a defunctului Lung Ștefan S., prepusul pârâtei

S.C. SSR.L., care prin încălcarea normelor de circulație pe drumurile publice a provocat coliziunea.

În contextul unei analize mai complexe, rămâne esențial a se determina dacă fapta ilicită a șoferului Lung Ștefan S. a cauzat în exclusivitate un prejudiciu dreptului subiectiv al reclamantului.

Stabilirea raportului de cauzalitate

specific dintre acțiunea celui care a fost prepusul pârâtei S.C. SSR.L. și prejudiciul suferit de reclamant obligă la identificarea tuturor factorilor care pot fi reținuți în sfera cauzalității or, sub acest aspect, împrejurările de fapt nu au fost deplin lămurite în cauză.

Curtea a reținut faptul că, în urma impactului dintre cele două autovehicule, reclamantul B. O. "a fost proiectat pe carosabil";, în porțiunea acoperită cu acid sulfuric deversat dintr-un recipient spart, încadrarea sa în gradul 4 de handicap având drept cauză arsura chimică cu

acid sulfuric concentrat, care i-a afectat 25% din suprafața corpului și i-a distrus corneea conjunctivală.

Așadar, raportul cauzal dintre fapta ilicită a prepusului Lung Ștefan S. și prejudiciu, patrimonial și moral, cauzat reclamantului ar putea fi unul mediat, în sensul că prin fapta ilicită s-a creat o situație care a permis unor factori (umani sau naturali) să acționeze, contribuind la producerea prejudiciului.

Astfel, instanțele de fond nu au lămurit, prin administrarea tuturor probelor admisibile, dacă reclamantul purta sau nu centura de siguranță la momentul producerii coliziunii, o nesocotire a normelor legale, sub acest aspect, fiind de natură să fi cauzat în mod direct proiectarea sa pe carosabilul acoperit cu acid sulfuric.

Incerte au rămas în această cauză și circumstanțele în care pârâta

S.C. S. P. S.R.L. transporta acid sulfuric concentrat, cu referire directă la: numărul și natura incipienților în care s-a asigurat transportul întregii cantități de acid sulfuric; la măsurile de avertizare luate cu privire la acest transport; la modalitatea în care s-a asigurat ancorarea recipienților, pentru a rezista la un eventual impact.

Sub acest aspect, probele care au fost administrate rămân contradictorii. Astfel, în cuprinsul procesului-verbal de cercetare la fața locului (p. 3 dosar urmărire penală), se menționează că recipientul "din material plastic"; s-a spart, el nefiind "asigurat";.

În cuprinsul procesului-verbal încheiat de Inspectoratul Teritorial de Muncă (p. 60 dosar urmărire penală), s-a reținut că autovehiculul ce transporta acid sulfuric "nu a avut montată plăcuța avertizoare cu

indicativul de transport";.

În interogatoriul luat S.C. S. P. S.R.L. s-a afirmat că cei 2000 l. H2SO4 concentrat

au fost transportați în doi recipienți, ancorați corespunzător.

Prin raportul de expertiză judiciară întocmit în data de 30 ianuarie 2007, expertul R. V. a concluzionat în sensul că au fost îndeplinite prevederile legale (H.G. nr. 1374/2000 și Reglementările ADR privind transportul mărfurilor periculoase) pentru efectuarea cantității de 2000 l. (3660 kg.) acid sulfuric concentrat 94,2%, întrucât: autovehiculul era semnalizat corespunzător pentru marfa pe care o transporta; recipientul cu acid a avut un ambalaj exterior din metal, care a fost prins cu chingi, fiind fixat corespunzător în caroseria autovehiculului.

Instanța a apreciat că aceste chingi de fixare s-au rupt din cauza forței dinamice a impactului dintre cele două autovehicule, de 50 tone/vas, care depășește "cu mult"; șocurile și solicitările obișnuite.

În opinia expertului, "nu a existat nicio legătură între accidentul suferit de reclamant și o presupusă neglijență a S.C. S. P. S.R.L.";.

Declarațiile martorilor audiați sunt și ele contradictorii: dacă martorul ocular Benko Kalman a arătat că erau doi recipienți, care "nu au căzut din camion"; și erau ancorați cu două chingi separate, confecționate dintr-un material special și legate cu cârlige, martorul A. ca S. T., de asemenea martor ocular, a declarat că "era un recipient circular care era desprins din partea din spate a cisternei";; în același sens, martorul ocular Hardau Mihail a afirmat cu certitudine că recipientul din material plastic

"nu era ancorat";, astfel că, din cauza șocului, s-a deplasat spre cabina șoferului, s-a spart și s-a deversat acidul.

Inspectoratul pentru situații de urgență "Avram Iancu"; al județului C. a comunicat instanței că "Autovehiculul implicat în accident nu era semnalizat corespunzător pentru marfa pe care o transporta";.

Contradictorialitatea tuturor acestor informații în legătură cu una dintre condițiile esențiale ale antrenării răspunderii civile delictuale obliga instanțele de fond, în considerarea rolului activ, consacrat legislativ prin art.

129 C.proc.civ., să procedeze la o suplimentare a probatoriului, până la clarificarea tuturor împrejurărilor esențiale, legate de posibila culpă concurentă a victimei și de condițiile în care s-a efectuat transportul acidului sulfuric, respectiv:

numărul și felul recipienților în care a fost transportată întreaga cantitate de acid sulfuric;
modalitatea de asigurare a recipienților, pe timpul transportului, pentru a rezista la impact;
avertizarea corespunzătoare a transportului de substanțe periculoase.

Or, dacă prima instanță a aceptat, în integralitatea lor, concluziile raportului de expertiză, fără a le corobora cu alte probe, instanța de apel a înlăturat aceste concluzii, fundamentându-și soluția, în mod esențial, pe prezumții judiciare.

În acest context, trebuiau avute în vedere și supuse unei analize aplicate reglementările legale în materie.

Astfel, prin Ordinul nr.272/4 septembrie 2001 al M. ui Industriei și Resurselor privind unele măsuri de aplicare etapizată în traficul intern a prevederilor Acordului european referitor la transportul internațional al mărfurilor periculoase, în vigoare la data producerii accidentului, este desemnată S.C. IPROCHIM S.A. - Utilaje București pentru realizarea activităților necesare în vederea îndepliniri condițiilor de efectuare a transportului rutier al mărfurilor periculoase, printre care "Omologarea și autorizarea, conform A.D.R., a ambalajelor inclusiv a celor de tip recipient, destinate transportului mărfurilor periculoase";.

Îndeplinirea acestei condiții de transport nu a fost probată în cauză. Prin Legea nr. 31 din 18 mai 1994 (Monitorul Oficial nr. 136/31 mai

1994), R. aderă la Acordul european referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva în 30 septembrie 1957, acceptând astfel condițiile impuse pentru astfel de transporturi.

Or, potrivit art. 2 pct. 2 din Acord, transporturile internaționale ale altor mărfuri periculoase sunt autorizate dacă îndeplinesc condițiile impuse prin anexa A pentru mărfurile în cauză, în special cele privind ambalarea și etichetarea, fiind necesară, în ipoteza unor recipiente detașabile neprotejate, ca echipamentele și carcasele lor să fie protejate împotriva distrugerii în caz de impact ori răsturnare. Totodată, legăturile externe trebuie protejate, astfel încât să excludă eliberarea conținutului carcaselor, în caz de impact sau de răsturnare.

În raport cu acest act normativ, apărea obligatorie verificarea condițiilor de ambalare și de transport, pentru a se determina cauza exactă a eliberării acidului sulfuric din recipient/recipienți, fiind de avut în vedere că normele tehnice impuse tind la excluderea unei astfel de ipoteze. Prin urmare, numai încălcarea lor ar face posibilă eliberarea substanței periculoase, într-o situație de impact a două autovehicule.

În f ine, cond iț ia ref erito are l a v inov ăț ia ce lu i c are a c auz at pre jud ic iul

a fost apreciată consecutiv unei prealabile clarificări a cauzalității în această pricină.

Ceea ce trebuie relevat, este că fiecare comitent este garantul propriului prepus, astfel că pentru fiecare comitent se instituie solidaritatea cu prepusul său, în limitele părții de prejudiciu cauzate de acest prepus.

Deci numai prepușii sunt solidar răspunzători pentru întregul prejudiciu față de victimă, fiecare comitent fiind solidar cu propriul prepus, în limitele părții de prejudiciu cauzate de acest prepus.

Apare astfel necesar a se stabili vinovăția fiecărui prepus, pentru determinarea limitelor obligației de despăgubire a fiecărui comitent.

Așa fiind, greșit instanțele de fond au considerat că cei doi comitenți răspund solidar pentru prejudiciul cauzat unui terț de prepușii lor, în prezent decedați, fiind astfel posibil să obțină plata integrală a daunelor de la oricare dintre ei.

În realitate, fiecare comitent răspunde față de terț numai pentru o parte din pagubă, corespunzătoare contribuției prepusului său. Nu există solidaritate între cei doi comitenți, ei vor răspunde în limitele părții de prejudiciu cauzate.

In cauză, a fost analizată și răspunderea contravențională pentru fapta proprie a societății comerciale care a asigurat transpotul acidului sulfuric, constând în neluarea unor măsuri prealabile de pregătire a transportului efectuat de prepus. Astfel, acest comitent ar răspunde pentru fapta proprie, pro parte, pe temeiul 998-999, iar celălalt comitent ar răspunde pe temeiul art. 1000 alin. 3, pentru fapta prepusului său.

Date fiind normele prohibitive ale art. 305 C.proc.civ., care nu permit administrarea unor probe noi în recurs, cu excepția înscrisurilor și statuând cu privire la necesitatea unei suplimentări a probatoriului în această cauză, întrucât împrejurările esențiale de fapt nu au fost lămurite, ceea ce

împiedică o corectă și judicioasă aplicare a legii, Curtea a admis recursurile, a casat în tot decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, în baza art. 312 alin. 3 C.proc.civ.

Dispozițiile Legii nr. 202/2010, referitoare la judecata în recurs, nu sunt incidente în cauză, ele vizează procesele începute după intrarea în vigoare a legii noi de procedură.

Cu prilejul rejudecării, au fost avute vedere considerentele referitoare la necesitatea administrării unor probe noi, precum și susținerile părților, prin cele trei declarații de recurs formulate.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 311/_, au fost admise în parte apelurile declarate de SC S. P. SRL, SC A. Ț. A. SA și SC A. R. A. V. I. G. SA împotriva sentinței civile 14199/2008, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. _

, care a fost schimbată în sensul că a fost admisă în parte acțiunea precizată și extinsă formulată de B. O. în contradictoriu cu SC S. P. SRL, și SC S. R. SRL în faliment prin lichidator HB I., și, în consecință:

A fost obligată pârâta SC S. R. SRL să plătească reclamantului suma de 300.000 lei daune morale, suma de 65.000 lei despăgubiri materiale și suma de 430 lei, reprezentând rentă lunară de la data formulării acțiunii_ până la redobândirea capacității de muncă, respingând alte pretenții față de această pârâtă.

A fost obligată pârâta SC S. P. SRL să plătească reclamantului suma de 180.000 lei daune morale, suma de 39.000 despăgubiri materiale și suma de 261 lei reprezentând rentă lunară de la data formulării acțiunii _

până la redobândirea capacității de muncă, respingând alte pretenții față de această pârâtă.

A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de SC

S. R. SRL în contradictoriu cu SC A. Ț. A. SA și, în consecință, obligă chemata în garanție să plătească pârâtei SC S. R. SRL suma de 100.000 lei.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de SC S. P. SRL în contradictoriu cu SC A. R. A. V. I. G. SA și, în consecință, a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei SC S.

P. SRL suma de 100.000 lei.

Au fost compensate cheltuielile de judecată făcute de părți în apel.

Instanța de apel a reținut că analiza celor trei apeluri declarate trebuie realizată prin prisma motivelor invocate a celor de ordine publică dar și în limitele trasate prin decizia de casare, dispoziții obligatorii potrivit art. 315 C.pr.civ.

Deși pârâta Stilmex R. nu a declarat apel, prin apelul declarat de chematul în garanție S.C. A. T. A. SA s-au invocat critici în legătură cu întinderea prejudiciului, astfel încât în rejudecare se va repune în discuție întreaga cerere principală, astfel încât efectele admiterii recursului declarat de SC A. T. A. SA se vor extinde și față de cel care nu a atacat hotărârea.

Din această perspectivă, hotărârea pronunțată împotriva pârâtei Stilmex R. nu se poate considera că a rămas irevocabilă ca urmare a nedeclarării căii de atac a apelului împotriva acestei pârâte, pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată urmând a fi analizate în ansamblul lor și față de această pârâtă.

Criticile cuprinse în apelul declarat de S. P. privitoare la necompetența instanței și soluția asupra cererii de suspendare ca urmare a declanșării procedurii falimentului față de SC Stilmex R. SRL nu sunt întemeiate, raportat la dispozițiile și judecata în calea de atac a recursului în care aceste aspecte au fost analizate și tranșate.

Din probele administrate rezultă că cererea de chemare în judecată este întemeiată în parte pentru următoarele considerente:

Legat de starea de fapt, instanța de recurs a reținut în cuprinsul deciziei următoarele: În dimineața zilei de 24 mai 2005, autoutilitara marca Peugeot Boxer, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea pârâtei SC S.

R. S.R.L., condusă de prepusul acesteia, Lung Ștefan S., se deplasa pe DN1 E60, în direcția Oradea - C. -N. . În cabină, se afla și reclamantul B.

, care l-a însoțit pe conducătorul auto în cursa pe care a efectuat-o în interes de serviciu, fără să fi avut calitatea de angajat al SC S. R.
S.R.L. Pe aceleași coordonate de timp și loc, autospecializata marca Daimler, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea S.C. S. P. S.R.L. T., condusă de prepusul acesteia, Beian I., transporta 2000 l acid sulfuric (94,2%), deplasându-se în direcția C. -N. - Oradea. La ieșirea din comuna Izvorul Crișului, într-o curbă la dreapta, situată la km 518+550 m., autoutilitara marca Peugeot Boxer, proprietatea SC S. R. S.R.L. a părăsit sensul de mers, a pătruns pe contrasens și s-a tamponat frontal cu autospecializata marca Daimler, proprietatea SC SSR.L. T., care circula regulamentar. În urma impactului, autospecializata marca Daimler s-a răsturnat pe partea dreaptă a sensului de mers C. -N. - Oradea, ambele autovehicule au suferit avarii, iar cei doi conducători auto au decedat, moartea fiind violentă, datorată unor multiple leziuni interne produse prin lovire de corpuri dure aflate în interiorul autovehiculelor.
Totodată, pasagerul autoutilitarei marca Peugeot, reclamantul B. O., a fost proiectat pe carosabil, suferind o fractură în regiunea stângă cu decolarea de lambou fronto parietal cu necroza lamboului și deperiostarea osului frontal, precum și arsură cu acid sulfuric concentrat, grad III, în regiunea facială, a membrelor și abdomenului, aprox. 25% din suprafața corporală, respectiv arsură corneo-conjunctivală grad III; este internat în Spitalul Clinic Județean C., Clinica Chirurgie I (p. 22, 28 dosar urmărire penală). Partea carosabilă, pe o suprafață de 40 mp., a fost acoperită cu acid sulfuric, dintr-un recipient din material plastic, aflat în caroseria autospecializatei și care, în urma impactului, s-a spart, conform procesului- verbal încheiat la fața locului în data de 24 mai 2005, de către organele de cercetare penală. Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, din 29 septembrie 2005, dată în dosar nr. 325/P/2005, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. 4, 6, art. 10 lit. g C.proc.pen., neînceperea urmăririi penale împotriva conducătorului Lung Ștefan S., decedat, reținându-se textual: "accidentul rutier cu toate consecințele acestuia s-a produs din culpa exclusivă a numitului Lung Ștefan S., care prin trecerea pe contrasens a încălcat dispozițiile art. 129, 135 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002";.
Această soluție a fost menținută prin rezoluția din 18 noiembrie 2005, dată în dosar nr. 75/II/2/2005 de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, urmare a respingerii ca neîntemeiată a plângerii formulate de persoana vătămată B. O. .
Ulterior intervențiilor chirurgicale și tratamentelor la care a fost supus, reclamantul a fost diagnosticat clinic cu "leucom cornean după arsură chimică cu acid sulfuric gr. III/IV sinbleferoane";, fiind încadrat în gradul 4 - grav de handicap, fără asistent personal, conform certificatului emis de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți.
Prin procesul-verbal de cercetare încheiat în data de 6 iunie 2005 de Inspecția Muncii din cadrul M. ui Muncii, Solidarității Sociale și Familiei
- Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului C., S.C. SSR.L. T. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 25.000.000 lei, în baza art. 18 lit. c coroborat cu art. 41 alin. 5 lit. a din Legea nr. 90/1996, republicată. Accidentul de circulație a cărui victime au fost cei doi angajați ai S.C. S. P. S.R.L. T. și S.C. S. R. S.R.L. întrunește condițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 90/1996, republicată, și ale art. 4 din Normele metodologice, și, ca atare, este "accident de muncă mortal";, S.C. S.
S.R.L. T. fiind răspunzătoare pentru faptul că autospecializata marca Daimler nu a avut montată plăcuța avertizoare cu indicativul de transport pentru acid sulfuric, contrar prevederilor art. 18 alin. 1 lit. c din Legea nr. 90/1996, republicată.

Raporturile pârâtei S.C. S. R. S.R.L. cu S.C. A. -Ț. S.A. sunt cele specifice unei asigurări, conform poliței de asigurare nr. 2050919 din_, încheiată pe timp de 12 luni (_ -_ ) cu referire la autoutilitara Peugeot Boxer,_ . Raporturile pârâtei S.C. S. P.

S.R.L. T. cu S.C. A. R. - A. S.A. sunt cele specifice asigurării obligatorii răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente

de autovehicule, conform contractului de asigurare nr. 4957447 din 30 decembrie 2004.

Aceste statuări sunt obligatorii în fața instanței de apel in rejudecare și nu mai pot fi puse în discuție. În această fază, nu se mai impune a se determina și analiza decât starea de fapt dispusă de către instanța de recurs ca fiind necesar a fi lămurită.

Instanța a analizat, din această perspectivă, condițiile răspunderii civile delictuale, în raport cu răspunderea comitenților pentru fapta prepușilor.

Prin decizia instanței de recurs s-a stabilit că s-a probat că accidentul rutier a cauzat reclamantului o vătămare gravă a stării de sănătate, cu consecința reducerii capacității de muncă și încadrare în gradul IV de handicap, precum o suferință de ordin fizic și una de ordin afectiv care i-a afectat viața personală și socială.

Așadar, existența prejudiciului de ordin material și moral este certă.

Este fără dubiu că, în urma accidentului, reclamantul a suferit vătămări fizice care au necesitat pentru înlăturarea consecințelor realizarea unor cheltuieli, cât și vătămări decurgând din aspectul fizic care, practic, nu mai poate fi înlăturat, prin readucerea caracteristicilor corpului reclamantului la starea anterioară accidentului.

În ceea ce privește prejudiciul material, din actele dosarului a rezultat că pentru înlăturarea consecințelor vătămătoare la nivelul vederii, reclamantul a suferit operații chirurgicale și ca urmare a traumatismelor fizice produse în urma impactului material al mașinilor a avut nevoie de îngrijire spitalicească, fiind în comă peste 14 zile.

Actele depuse la dosarul cauzei sunt în măsură să justifice cheltuieli efectiv realizate în vederea realizării operațiilor medicale, dar și cheltuieli necesare realizării acestora, respectiv cheltuieli cu deplasarea, cu hrana specială, cu cazarea părților în străinătate unde au fost realizate operații medicale.

Înscrisurile care au atestat realizarea cheltuielilor, în ciuda tuturor criticilor invocate de către apelanți, au justificat în parte pretențiile formulate. Chitanțele depuse au justificat cheltuieli în cuantum de circa

109.000 lei. Însă în cauză, raportat la complexitatea urmărilor suferite de către reclamant și a întinderii în timp în care s-au realizat cheltuieli pentru înlăturarea acestor prejudicii, instanța a apreciat că nu se poate solicita reclamantului să fi solicitat și păstrat înscrisuri pentru fiecare operațiune efectuată.

Este evident că în perioada în care intimatul a fost în comă acesta, pe lângă supravegherea medicală de specialitate, a avut în preajmă membri ai familiei care au realizat cheltuieli necesare înlăturării consecințelor accidentului.

Din declarația martorelor Mitra C. C. și Caba I. a reieșit că în toată perioada ulterioară accidentului familia a făcut cheltuieli. Această declarație este de natură să ducă la prezumția existenței reale a sumelor solicitate cu acest titlu de către reclamant, în condițiile în care în materia răspunderii civile delictuale prezumțiile pot fi folosite ca mijloc de probă, iar coroborarea acesteia cu declarația testimonială este în măsură să justifice sumele solicitate cu acest titlu.

Referitor la veniturile realizate anterior producerii accidentului, venituri care, urmare a accidentului, nu mai pot fi realizate, instanța a stabilit cuantumul până la care apelanții pot fi obligați.

La dosarul cauzei au fost depuse de către societățile în care reclamantul a lucrat relații SC Intersnack SRL, comunicând veniturile realizate în perioada anilor 2004-2005, rezultând un venit mediu în ultimul an de 1744 lei. Instanța a avut în vedere perioada calendaristică a unui an, apreciind că aceasta este suficientă în determinarea cuantumului sumelor primite, fiind o perioadă rezonabilă, în condițiile în care a se avea în vedere o perioadă mult mai lungă ar determina un arbitrariu legat și de inflația cunoscută de economia românească.

În prezent, datorită încadrării reclamantului într-un grad de handicap, acesta primește o pensie de invaliditate și de handicap lucru recunoscut la interogatoriu ( în cuantum de 874 lei, așa cum rezultă din media sumelor primite de reclamant tot într-un an calendaristic), însă acestea nu sunt la nivelul veniturilor realizate anterior accidentului de către reclamant.

Ținând cont de veniturile realizate în ultimul an în urma activităților realizate de reclamant și a sumelor primite cu titlul de pensie, existând o reală diferență între acestea, instanța a apreciat ca acest prejudiciu să fie în continuare acoperit.

Susținerile apelantei S. P. referitoare la realizarea unor venituri din activități prestate de recurent în diverse societăți comerciale sau asociații nu au fost probate, astfel încât nu s-au putut lua în seamă.

Referitor la prejudiciul moral, instanța a avut în vedere în determinarea acestuia două componente, de natură să legitimeze pretențiile reclamantului primul, deteriorarea vederii și al doilea, prejudiciul agrement, urmare a consecințelor acțiunii dintre acidul sulfuric și fața reclamantului.

Din probele administrate și, în special, expertizele judiciare administrate în rejudecare (raport de expertiză medico-legală nr. 1375/II/25/2012 f. 287-292 raport de nouă expertiză medico-legală, înregistrat sub nr. 8906/VI/A/62/2012-f.42-51), (aviz nr. E_, emis de Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală " Mina Minovici"; f. 68 dosar apel), a rezultat că acuitatea vizuală actuală a reclamantului corespunde unei pierderi aproape totale a vederii pacientului.

Concluziile raportului de expertiză efectuate a fost apreciată fără dubiu în acest sens. Avizul emis de Comisia superioară de medicină legală din cadrul IML a înlăturat orice dubiu. Instanța a ținut cont de acestea, apreciind că nu există niciun temei pentru înlăturarea lor, în condițiile în care cel puțin avizul sus amintit poartă semnăturile tuturor celor prevăzuți de lege a-și exprima punctul de vedere, fiind greu de crezut existența unui subiectivism al tuturor membrilor.

Planșele foto, înregistrările realizate de către terțe persoane sau eventualele postări pe rețelele de socializare care atestă posibilitatea deplasării reclamantului chiar și fără însoțitor nu au fost în măsură să înlăture concluziile raportului de expertiză, în condițiile în care este cert că, chiar autorități medicale din străinătate au constatat atingeri grave aduse acuității vizuale a reclamantului.

Prejudiciul estetic sau agrement suferit de către reclamant este evident, iar repararea acestuia nu se poate realiza integral, fiind însă de natură a crea reclamantului o poziție de inferioritate a acestuia în societate, aspect ce se impune a fi reparat.

În stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial există o doză de aproximare, instanța a avut în vedere consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic, măsura în care

ele au fost vătămătoare și intensitatea acestora, modul în care a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Raportat la apărarea apelanților prin care s-a afirmat nedovedirea unui prejudiciu, instanța a reținut că despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial, fiind prin însăși destinația ei, aceea de a ușura situația persoanei lezate de a-i acorda o satisfacție, nu poate fi refuzată datorită imposibilității firești de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Această despăgubire nu poate fi negată pe considerentul că dacă ar fi apreciată prea mare să constituie o sursă de îmbogățire fără temei legitim.

Rolul daunelor morale este și trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci având scopul raportat la particularitățile fiecărui caz în parte, de oferire a unei satisfacții pentru suferințele îndurate.

Aprecierea prejudiciilor morale nu are la baza criterii exacte, științifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral, nepatrimonial al daunelor și cel bănesc, patrimonial al despăgubirilor.

Cu reținerea unei anumite doze de relativitate, ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care să compenseze prejudiciul și nu prejudiciul ca atare. Această evaluare înseamnă practic o apreciere multilaterală, globală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și ale implicațiilor acestora pe toate planurile.

Raportat la aceste considerente, instanța a apreciat că acordarea sumei de 600.000 lei este suficientă pentru a înlătura consecințele prejudiciului suferit sub acest aspect.

Instanța este datoare să stabilească întinderea prejudiciului și ulterior acestui moment s-a pus problema dacă prejudiciul este și reparat.

În cauza de față s-a dovedit că, în procedura falimentului SC Stilmex

R. SRL (f. 103 vol. II dosar rejudecare) reclamantului i-a fost distribuită suma de 268.415,59 lei, însă această sumă a fost avută în vedere în faza de executare silită în urma stabilirii sumelor la care reclamantul este îndreptățit. Aceeași soluție s-a impus și privire la suma de 6000 euro, primită cu titlu de despăgubiri de la SC A. T. SA.

În cauză s-a probat, lucru necontestat de altfel de către recurenți, că acesta a primit în urma unor campanii de întrajutorare sume de bani din partea unor terțe persoane.

Din modalitatea de desfășurare a acestei campanii rezultă fără dubiu, că terțele persoane au plătit benevol anumite sume de bani, nu cu intenția de a despăgubi victima, ci cu intenția de a o gratifica și a-i veni în ajutor, astfel încât reclamantul își păstrează integral dreptul de a obține despăgubiri de la autorul faptei ilicite.

În ceea ce privește răspunderea chematelor în garanție, instanța de recurs a stabilit că limita maximă legală a despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurator în unul și același accident de autovehicule este de 100.000 lei de persoană, sumă pe care instanța a avut-o în vedere la soluționarea cererii de chemare în garanție. În cauză în condițiile încheierii polițelor de asigurare de răspundere civilă auto răspunderea asiguratorilor în speță este antrenată. Raporturile de prepușenie și desfășurarea activității în interesul pârâtelor S.

P. și Stilmex în privința conducătorului auto vinovat de producerea accidentului nu au fost contestate.

Referitor la un alt element al răspunderii delictuale, existența unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, prin decizia de recurs s-a stabilit că

acțiunea ilicită a defunctului Lung Ștefan S. a determinat coliziunea, impunându-se cercetarea și determinarea dacă fapta ilicită a acestui șofer a cauzat în exclusivitate un prejudiciu al dreptului subiectiv al reclamantului.

În stabilirea acestui element, instanța a plecat de la natura pretențiilor formulate și a temeiului acestora.

Reclamantul, prin cererea de chemare în judecată și-a întemeiat pretențiile pe consecințele negative suferite de el ca urmare a arsurilor produse în contactul dintre corpul său cu substanțele chimice transportate de SC S. P. .

Trebuie, așadar, stabilită în această speță ce reprezintă acțiunea ilicită, care a provocat accidentul, și dacă în cuprinsul ei intră și fapta de a transporta substanțe chimice fără respectarea tuturor dispozițiilor legale.

Din probațiunea administrată a rezultat că fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu se datorează atât prepusului pârâtei SC STILMEX R. SRL, aspect necontestat, stabilit și de către organele de urmărire penală, cât și de a apelantei S. P. .

Fapta ilicită a apelantei S. P. a fost probată în cauză în condițiile în care s-a dovedit că acesta a realizat un transport al unor substanțe chimice, fără respectarea în integralitate a tuturor dispozițiilor legale.

Instanța a avut în vedere procesul-verbal de constatare la fața locului întocmit în faza de urmărire penală de Poliția Orașului Huedin. Aceste constatări nu au fost contestate în mod formal de niciuna din părți, iar în cuprinsul acestui act s-a vorbit de un singur recipient, care nu a fost asigurat în caroseria autospecializatei ( alin.3 al procesului-verbal f. 4).

Planșele foto anexate au probat evident faptul că este vorba de un singur recipient, care nu a fost ancorat.

Declarațiile testimoniale administrate în legătură cu acest aspect sunt contradictorii. Martorul Benko Kalman a dat declarații atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond și în apel. În declarația dată în fața judecătoriei acest martor a declarat că în autoturismul Mercedes care transporta material chimic erau doi recipienți ancorați, unuia dintre aceștia i-a sărit capacul, vărsându-se material pe șosea. Martorul a declarat că cei doi recipienți erau puși de-a lungul autocamionului, iar chingile erau prinse peste recipienți.

Martorul A. ca a văzut că era un recipient desprins din partea din spate a cisternei, recipient care nu se afla la locul lui.

Martorul Hardau Mihail a declarat că a văzut resturile unui recipient din plastic și nu a observat elemente de ancorare a acestui recipient, afirmând cu certitudine acest lucru. În același sens este și declarația martorei Beu.

În fața instanței de apel, martorul Benko Kalman reaudiat și-a menținut aceeași declarație în sensul că au existat doi recipienți, ancorați separat, cu chingi menite să rezite la 10 tone. Martorul a afirmat că după impact chingile cu care au fost prinse cele două rezervoare au rămas așa cum au fost prinse inițial.

Martorul Hardau Mihai, reaudiat în fața instanței de apel, a arătat că nu mai poate aprecia câți recipienți erau în autoutilitară, însă a declarat că recipienții aveau o formă sferică și nu a văzut capetele acestora pentru a aprecia numărul lor. Raportul de expertiză întocmit în cauză nu a putut fi primit în cauză, întrucât a avut în vedere declarații ale părților, fără se putea constata starea de fapt existentă la momentul accidentului.

Din adresa Inspectoratului pentru Situații de Urgență " Avram Iancu"; a rezultat că autovehiculul implicat în accident nu era semnalizat corespunzător pentru marfa pe care o transporta. Concludența acestui punct de vedere nu a fost contestat, în condițiile în care în procesul-verbal de cercetare la fața locului, într-una din planșele foto, mai exact planșele 17 și 18, sunt evidente mențiunile din aceste plăcuțe, mențiuni care întăresc cele reținute de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Avram Iancu";. Astfel, indicativul pentru acidul sulfuric este 1830 și nu 1791, așa cum apare menționat în planșele foto, ceea ce a fost de natură să ducă și la intervenția, în primă fază necorespunzătoare, a organelor care au acordat primul ajutor la fața locului.

În altă ordine de idei, instanța de recurs a reținut că în cauză nu a fost probată îndeplinirea întocmai a dispozițiilor cuprinse în Ordinul 272/2011 emis de M. Industriei și Resurselor.

Coroborând aceste probe, instanța a apreciat că a fost vorba de un singur recipient de formă sferică care a transportat cantitatea de acid sulfuric, fără a fi asigurat prin ancorarea acestuia de platforma de transport, iar în urma impactului, ca urmare a nerespectării dispozițiilor tehnice, substanța periculoasă s-a eliberat pe carosabil, fiind în măsură să aducă vătămări reclamantului.

În condițiile în care încălcarea normelor de transport ale mărfii este probată, instanța a reținut că există și este dovedit și raportul de cauzalitate între acțiunea celui care a fost autorul faptei și prejudiciul suferit.

Încălcarea normelor de securitate edictate în mod special pentru realizarea activității de transport mărfuri periculoase a fost suficientă pentru stabilirea existenței unei legături de cauzalitate între respectarea acestor măsuri și producerea unui prejudiciu.

Este evident că se impune de către transportatorul unor astfel de mărfuri luarea tuturor măsurilor pentru evitarea unor astfel de evenimente, mai ales în condițiile în care efectul nociv sau periculos al acestor materiale este cunoscut. Fiind un profesionist, este de așteptat ca transportatorul să se preocupe într-o mai mare măsură în luarea acestor măsuri, el fiind apt să aprecieze că în condițiile traficului orice mică deficiență în cazul unui impact poate provoca prejudicii cu consecințe greu de cuantificat.

Tot sub aspectul raportului de cauzalitate s-a stabilit de către instanța de recurs obligativitatea determinării dacă reclamantul purta sau nu centura de siguranță la momentul producerii coliziunii.

Probatoriul administrat în cauză, și în special declarația martorului Benko, a confirmat că reclamantul nu purta centură. Această susținere a rezultat și din urmările impactului, și anume reclamantul a fost proiectat pe carosabil. În situația în care acesta ar fi purtat centură de siguranță nu pot fi cunoscute consecințele accidentului, iar a se face presupuneri nu are relevanță, însă este cert că purtarea acestei centuri de siguranță ar fi împiedicat producerea prejudiciului suferit de reclamant, izvor al pretențiilor, respectiv urmările contactului acestuia cu substanța chimică care i-a afectat corpul. Acest aspect are o mare relevanță, atât în determinarea raportului de cauzalitate și stabilirea vinovăției, putând fi apreciată această conduită a reclamantului ca o nerespectare a dispozițiilor art. 36 din OUG 195/2002.

Tot în legătură cu acest aspect, instanța a reținut și prezența reclamantului în autoturism, în condițiile în care între reclamant și societatea proprietară a autoturismului care a provocat accidentul nu exista un raport juridic care să justifice prezența sa în autoturism. Argumentele

invocate de către reprezentanta reclamantului în legătură cu acest aspect nu au fost apreciate ca fiind întemeiate, jurisprudența la care acesta a făcut trimitere fiind interpretată în alt fel decât situația avută în vedere de instanță. Astfel, în Decizia penală 575/P/2008 s-a reținut că purtarea centurii ar fi determinat urmări mai puțin grave asupra victimei accidentului și nicidecum că nu are relevanță acest lucru.

Din răspunsurile la interogatoriu luate reclamantului în fața instanței de fond și în apel a reieșit că reclamantul a fost solicitat de către șoferul prepus al societății SC Stilmex R. SRL să meargă cu el în Germania pentru a-l ajuta la condus și chiar a condus vehiculul. Nu a avut acceptul proprietarului utilitarei, și după cum a răspuns la întrebarea a 4-a, și-a asumat un risc în condițiile în care a afirmat că orice drum lung presupune și riscuri.

Acceptarea din partea reclamantului să participe la realizarea unui transport de marfă a unei societăți comerciale, fără ca între reclamant și această societate să existe un raport juridic, reprezintă un alt element în aprecierea că și acțiunile reclamantului sunt în măsură să ducă la concluzia că și acesta are o culpă în producerea accidentului.

În legătură cu fapta ilicită care a determinat producerea prejudiciului, este evident că, în primul rând, culpa aparține prepusului SC STILMEX R.

, care a încălcat normele de circulație.

Plecând de la aceste considerente, instanța a reținut că în realizarea prejudiciului vinovăția este împărțită, instanța a apreciat că în sarcina pârâtei STILMEX R. SRL culpa aparține în proporție de 50%, apelantei SC

S. P., culpa aparține în proporție de 30%, reclamantul având o culpă de 20%.

În raport cu aceste limite, instanța a stabilit răspunderea fiecărei părți implicate în accident și, pe cale de consecință, și a chemaților în garanție.

Instanța a avut în vedere și statuarea în drept realizată de către instanța de recurs, în ceea ce privește solidaritatea dintre comitenți în repararea prejudiciului.

În fața instanței de apel, dar și în ciclurile procesuale anterioare părțile au făcut cheltuieli de judecată, atât cu angajarea unor apărători, cât și cu plata taxelor de timbru.

Având în vedere soluția pronunțată în apel, în temeiul art. 276 C.pr.civ instanța a compensat cheltuielile de judecată făcute de părți în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamantul, pârâta SC S. P. SRL și SC A. R. A. V.

I. G. .

Reclamantul a solicitat prin recursul declarat modificarea deciziei atacate în sensul menținerii dispozițiilor sentinței civile nr. 14199/2008 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, cu privire la cuantumul daunelor morale stabilirea unei rente lunare datorate pe perioada_ -_ la suma de 955,5 Ron, sau stabilirea sumei totale cuvenite cu titlu de rentă viageră pe perioada_ -_, la suma de 83.120 lei, stabilirea rentei lunare datorate începând cu luna mai 2013 la suma de 822 lei, înlăturarea din decizia recurată a concluziilor privind culpa lui în producerea prejudiciului suferit, cu consecința obligării pârâtelor la repararea integrală a prejudiciului suferit, stabilirea culpei proprii a pârâtei a pârâtei SC S.

SRL și obligarea acestei pârâte la plata în solidar cu SC S. SRL la repararea prejudiciului, obligarea societăților de asigurare la plata daunelor către el și nu către asigurați.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7,9, art. 315 Cod proc. civ., art. 6 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele:
1. Motivarea instanței de apel cu privire la starea de fapt reținută este nelegală, cu consecințe asupra valorii prejudiciului stabilit.
  Instanța de apel, după ce expune starea de fapt reținută de instanța de casare, arată că statuările din decizia civilă nr. 726/R/2011 privind starea de fapt sunt obligatorii în fața instanței de apel în rejudecare și nu mai pot fi puse în discuție, impunându-se a se determina și analiza numai starea de fapt dispusă numai de instanța de recurs ca fiind necesar a fi lămurită.
  Această afirmație contravine dispozițiilor art. 315 alin. 1 și 3 Cod proc. civ., dispoziții în raport de care instanța de rejudecare nu este ținută de starea de fapt reținută de instanța de casare, dimpotrivă instanța de casare a trimis cauza spre rejudecare, tocmai pentru lămurirea stării de fapt prin suplimentarea probațiunii.
  În consecință, în mod greșit instanța de apel considerându-se legată de motivarea instanței de casare a reținut că este încadrat în gradul IV de handicap fără însoțitor, când în realitate este încadrat de gradul de handicap I cu însoțitor, fapt ce a dus la aprecierea unui prejudiciu mai redus decât este în realitate, sub aspectul gravității handicapului suferit.
2. Reaprecierea cuantumului daunelor morale s-a făcut de instanța de apel cu încălcarea legii, nemotivat și încălcând principiul reparării integrale a prejudiciului.
  Instanța de apel nu a arătat motivele pentru care a modificat cuantumul daunelor morale, mulțumindu-se să afirme că acordarea sumei de 600.000 lei cu acest titlu este suficientă. Ori, simpla referire la lipsa unor criterii exacte pentru aprecierea cuantumului acestei categorii de daune nu este o motivare suficientă atunci când suma acordată cu acest titlu este redusă cu 30%.
  Instanța de apel a înlăturat fără niciun temei și fără motivare prejudiciile morale reținute de prima instanță, încălcând astfel principiul reparației integrale a prejudiciului, prev. de art. 998 C. civil. Astfel, instanța de apel după ce reține că evaluarea unui prejudiciu moral presupune o apreciere globală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și
  implicațiilor acestora pe toate planurile, exclude două categorii importante de prejudiciu reținute de instanța de fond, realizând astfel o motivare contradictorie sub aspectul reparării integrale a prejudiciului.
  Instanța de fond reține în mod legal că trebuie reparate următoarele categorii de prejudicii: suferințe și dureri fizice, prejudiciu de agrement și prejudiciu estetic, dar instanța de apel arată că la determinarea prejudiciului moral are în vedere doar două componente de natură să
  legitimeze pretențiile reclamantului, primul deteriorarea vederii și al doilea prejudiciul de agrement.
  Din această exprimare, concluzia care se desprinde este aceea că, instanța de apel a avut în vedre doar prejudiciul de agrement, întrucât prejudiciul fiziologic se află înglobat în prejudiciul de agrement, care trebuie înțeles în sens larg. Așadar, instanța a înlăturat existența a două categorii de prejudicii care s-au produs fără putință de tăgadă, încălcând astfel principiul reparării integrale a prejudiciului.
  Instanța de apel nu are în vede nici prejudiciul corporal și înlătură în mod nelegal și fără vreo motivare existența prejudiciului estetic. Prejudiciul
  de agrement se referă la imposibilitatea continuării vieții în aceeași parametrii anteriori producerii evenimentului, or prejudiciul estetic se referă la acele vătămări și suferințe morale pe care victima le resimte văzându-se mutilată sau desfigurată.
  Diminuarea cuantumului daunelor morale s-a făcut de instanța de apel, fără a se avea în vedere practica judiciară internă în cazul unor atingeri grave aduse integrității fizice, practică care ar trebui avută în vedere chiar dacă nu constituie izvor de drept pentru evitarea arbitrariului și oferirea unor despăgubiri echitabile.
3. Instanța a stabilit cuantumul rentei viagere cu încălcarea legii, respectiv a reparării integrale a prejudiciului.

La pronunțarea soluției cu privire la acest capăt de cerere, instanța a încălcat principiul reparării integrale a prejudiciului, ce decurge din dispozițiile art. 998 C.civil. Astfel, a calculat venitul lunar realizat anterior producerii prejudiciului pe baza mediei aritmetice a veniturilor realizate anterior producerii prejudiciului, dar pentru a stabili veniturile lunare realizate după producerea accidentului procedează în mod similar, modalitate în care rămâne neacoperit un prejudiciu produs periodic de 6930,5 Ron pentru perioada_ -_, ceea ce este nelegal.

Instanța a reținut că reclamantul are o contribuție în producerea accidentului, dar nu a stabilit partea de culpă care i-ar reveni în raport cu fapta fiecăruia din cei vinovați d producerea accidentului, motivarea instanței fiind contradictorie și nelegală în ce privește purtarea centurii de siguranță și încalcă îndrumările deciziei de casare.

Analizând probele pentru a stabili îndeplinirea condițiilor de transport mărfurilor periculoase, instanța a înlăturat toate declarațiile date de martorul Benko Kalman, pentru ca, în totală contradicție cu această parte a motivării să își fundamenteze concluziile privind purtarea centurii de siguranță "în special"; pe declarațiile acestui martor. Apoi, instanța coroborează declarația martorului, care anterior a fost nesocotită, fiind în totală contradicție cu celelalte probe, ca o prezumție, aceea că proiectarea pe asfalt este urmarea certă a nepurtării centurii de siguranță, modalitate în care se contrazice din nou, dând eficiență aceluiași martor, Benko Kalman. Din coroborarea declarațiilor date de acest martor, rezultă că prezumția existentă la fond este anihilată, iar utilizarea declarației din apel este în contradicție cu restul motivării, iar după casare, nu există nicio probă convingătoare care să fi fost administrată din care să se poată prezuma în mod legal că reclamantul nu purta centura de siguranță.

Instanța de apel stabilește în mod nelegal și cu o motivare contradictorie o legătură de cauzalitate între aflarea reclamantului pe carosabil și arsurile datorate deversării acidului sulfuric, nesocotind practica judiciară cu privire la stabilirea unei legături de cauzalitate.

Instanța se referă la probatoriul administrat în cauză în legătură u purtarea centurii și eventualele efecte, fără a analiza celelalte probe respectiv, concluziile rapoartelor medico-legale și se raportează într-o manieră care încalcă legea la practica judiciară în materie invocată de recurent.

Instanța de apel stabilește nelegal o răspundere delictuală în sarcina recurentului, pentru faptul că se afla în autovehiculul aparținând SC S. SRL.

Instanța nu arată însă care este temeiul legal pentru a se considera că reclamantul a săvârșit o faptă ilicită și reține greșit că și-a asumat un risc din momentul în care s-a aflat în autoturism fără drept, fără a arăta care

este norma juridică încălcată încât aceasta să fie o faptă ilicită. Prin urmare, în lipsa încălcării unei norme juridice care să atragă ilicitatea faptei sale, nu sunt îndeplinite condițiile unei culpe concurente în producerea prejudiciului.

Recurentul a mai arătat că nu în ultimul când instanța ignoră efectele juridice a faptului că pârâta SC S. SRL nu a contestat sentința fondului pentru a se stabili o culpă a lui în raport cu fapta sa.

Instanța a greșit și atunci când nu a determinat individual, pentru fiecare, proporția în care se reduce culpa sa ca urmare a unei eventuale

culpe a victimei, potrivit modului în care fapta victimei a influențat eventual fapta fiecărei pârâte în parte, ci a stabilit direct o parte de culpă pentru

fiecare dintre pârâte și o parte pentru reclamant, fără să arate care este partea lui de culpă și în ce constă în raport de faptele pârâtelor. În ambele cazuri din care se deduce culpa reclamantului,(faptul de a se afla în autovehiculului SC S. SRL considerat ca o cuplă proprie în raport cu producerea accidentului și nepurtarea centurii de siguranță considerată ca o culpă proprie în raport cu arsurile suferite datorită deversării acidului sulfuric), așa cum au fost reținute de instanță, reținerea s-a făcut cu încălcarea legii.

Pârâta SC S. SRL nu a contestat sentința fondului și nu a solicitat să se rețină o culpă a victimei în raport cu fapta sa și nu a solicitat să se reducă obligația de reparare a prejudiciului. Prin urmare, reținând că apelul pârâtei SC S. Prod Com SRL profită și celeilalte părți, instanța a dat pe de o parte ceea ce nu s-a cerut, iar pe de altă parte nu a dat eficiență principiului disponibilității în stabilirea unei obligații civile. Cum SC S. SRL nu a înțeles să conteste faptul că nu s-a stabilit nicio culpă în sarcina lui, răspunderea acestei pârâte în calitate de comitent nu va putea fi redusă ca urmare a reținerii unei culpe în sarcina reclamantului.

Instanța de apel a încălcat îndrumările instanței de casare, omițând să determine care este răspunderea pârâtei SC S. Prod Com SRL pentru culpa proprie.

Prin decizia de casare nr. 726/R/2011 s-a arătat că în cauză se poate analiza și răspunderea pentru fapta proprie a societății comerciale care a asigurat transportul acidului sulfuric constând în neluarea unor măsuri de pregătire a transportului efectuat de prepus, comitent care ar răspunde pentru fapta proprie pe temeiul art. 998-999 C. civil, iar celălalt comitent pentru fapta prepusului său pe temeiul art. 1000 alin. 3 C. civil.

Instanța de apel nu a analizat acest aspect, după ce conchide în mod eronat că starea de fapt reținută de instanța de casare este obligatorie pentru instanța de rejudecare și omite să observe că instanța de casare a dispus că instanța urmează a analiza, din această perspectivă, condițiile răspunderii civile delictuale, în raport cu răspunderea comitenților pentru fapta prepușilor, încălcând astfel dispozițiile art. 315 Cod proc. civ.

Motivarea instanței de apel cu privire la calitatea asigurătorilor lipsește, iar concluziile sunt nelegale, în raport de decizia nr. 1/2005 și 29/2009 pronunțate în soluționarea unui recurs în interesul legii, în raport de care asigurătorii trebuie să fie obligați, potrivit Legii nr. 136/1995 în temeiul răspunderii contractuale, la repararea direct către victimă prejudiciului realizat de asigurat.

Pârâta SC S. P. SRL a solicitat prin recursul declarat, în principal, casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și în consecință, respingerea acțiunii, iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc. civ., și art. 312 și 315 alin. 1 și 3 Cod proc. civ. și în motivarea lui s-au arătat următoarele:

Instanța de apel în rejudecare a încălcat prevederile art. 315 alin. 1 Cod proc. civ., prevederile art. 129 alin. 5 Cod proc. civ., art. 261 alin.1 pct. 5 și 138 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ.

Cu privire la prejudiciu:

Necesitatea probării cuantumului daunelor materiale nu poate fi înlăturată, astfel cum a procedat instanța de apel în rejudecare, instanță care, fără a ține cont de criticile aduse prin declarația de recurs, a ales varianta cea mai simplă,aceea de a reține o prezumție judiciară, fără a reține însă și faptul că instanța de recurs a indicat clar că este vorba de nedovedirea certă a prejudiciului datorată modului de depunere la dosar a chitanțelor, că reclamantul nu a înțeles să ordoneze aceste cheltuieli pentru a putea fi urmărite și verificate, că s-ar fi impus efectuarea unei expertize contabile care să ordoneze aceste cheltuieli, iar pe de altă parte, o prezumție nu poate fi reținută decât prin raportare la un fapt conex, cunoscut, ori faptul conex cunoscut reținut de instanța de apel este existența în sine a prejudiciului, astfel că s-a dedus un fapt necunoscut din însuși faptul ce trebuia dovedit.

În concluzie, temeinica analiză a probelor privind daunele materiale impusă de instanța de casare nu a fost realizată.

Instanța de apel nu a respectat nici îndrumarea instanței de casare, referitoare la faptul că "în măsura în care această despăgubire a fost plătită, numai dacă se acoperă integral prejudiciul suferit, reclamantul are dreptul să obțină despăgubiri, potrivit dreptului comun în materie, respectiv în actualul proces, de la autorul prejudiciului";, atunci când a statuat că sumele primite au avut caracter de donații care nu ar avea legături cu prejudiciul, și prin urmare nu a procedat la deducerea acestor sume. Aceste sume au avut ca drept scop acoperirea prejudiciului rezultat din accident, întrucât dacă nu ar fi existat prejudiciu, nu ar fi existat nici aceste donații.

În ce privește fapta ilicită:

Instanța de apel în rejudecare nu a clarificat aspectele referitoare la numărul și natura recipientelor în care s-a asigurat transportul acidului sulfuric, la măsurile de avertizare luate cu privire la acest transport, la modalitatea în care s-a asigurat ancorarea recipientelor pentru a rezista la un eventual impact și nu a analizat reglementările legale în materie, așa cum s-a dispus prin decizia nr. 726/R/2011. Prin urmare, hotărârea pronunțată de instanța de apel devine nelegală pentru că probele directe relevante (nota de constatare ARR, adresele SC Iprochim SA), au fost înlăturate fără argumente.

Instanța de apel în mod nelegal a respins cererea de completare a probelor prin efectuarea unei expertize contabile și de completare a expertizei medico-legale, ca tardive sau inutile.

Expertiza contabilă pentru ordonarea cheltuielilor cronologic și verificarea legăturilor acestora cu prejudiciul afirmat era necesar de administrat în cauză, însă instanța de apel a considerat-o în mod nelegal inutilă, după cum a considerat inutilă și cererea de obligare a reclamantului să facă acest lucru, cu motivarea că este la latitudinea acestuia modul în care înțelege să-și dovedească pretențiile.

Prin respingerea ca tardive a cererilor în probațiune la termenul de judecată din 28 mai 2013, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 138 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ.

Având în vedere că existența și cuantumul prejudiciului moral sunt strict legate de starea medicală la reclamantului, nevoia administrării probelor solicitate la acel termen de judecată a reieșit doar după efectuarea raportului de expertiză medico legală de către IML C. -N. și obținerea avizului INML Mina Minovici, despre care au putut constata că sunt subiective și în cuprinsul cărora nu se arată că există posibilitatea efectuării unor teste obiective.

Instanța de apel nesocotind principiul aflării adevărului și îndrumările din decizia de casare, a respins ca tardive cererile în probațiune, deși în legislația de specialitate se face distincție clară între gradele și tipurile de handicap, cel fizic fiind diferit de cel vizual, între acuitatea și funcția vizuală. Prin recursul declarat SC A. R. A. V. I. G., a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul "aplicării în mod corect a legii,

respectiv a modificării cuantumului despăgubirilor";.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., Legea nr. 136/1995 și Ordinul nr. 3108/2004, s-au arătat că obligarea ei la plata despăgubirilor de 100.000 Ron este netemeinică,

instanța constatând că peste dispozițiile de drept comun se suprapun reglementările din domeniul asigurărilor. Faptul că s-a antrenat răspundea civilă delictuală a transportatorului pârâta SC Sadachim P. SRL, care nu a echipat corespunzător autovehiculul cu plăcuțe de avertizare corespunzătoare substanței transportate, nu poate implica răspunderea asigurătorului RCA, atâta vreme cât asigurătorul nu acordă despăgubiri în astfel de situații.

Instanța de apel aplică greșit legea. Deși constată că vinovăția este împărțită, 50% aparținând SC S. R. SRL, 30% firmei SC S. P. și 20% reclamantului, aplică pentru asigurător limita maximă a despăgubirii.

În finalul declarației de recurs, recurenta arată că raportat la aceste aspecte, rezultă că răspunderea fiind una de natură contractuală, nu poate exista solidaritate, atâta timp cât între recurentul reclamant și societatea de asigurări nu există nici un raport direct.

Prin întâmpinarea depusă reclamantul B. O. s-a opus admiterii recursurilor declarate de SC S. P. și SC A. R. A. V. I.

G., arătând următoarele:

Cu privire la prejudiciu:

Temeinica analiză a probelor din care rezultă prejudiciul material nu este o problemă de nelegalitate nici măcar raportat la dispozițiile art. 315 alin. 1 Cod proc. civ., ci este o chestiune care ține de aprecierea probelor.

În legătură cu sumele care au fost achitate, instanța de casare s-a referit în mod expres la suma de 6.000 euro care i-a fost plătită de SC A.

R. A. -VIG, derivând din asigurarea CASCO, iar această pârâtă nu a declarat recurs.

Instanța de casare nu a făcut referire la sumele primite cu titlu de donații, ajutor de la terțe persoane, care de altfel nici nu ar putea duce la diminuarea obligațiilor pârâtei recurente.

Cu privire la fapta ilicită:

Instanța a arătat pe larg probele pe care și-a întemeiat convingerea cu privire la numărul și natura recipientelor, măsurile de avertizare și modalitatea de transport, înlăturând motivat celelalte probe. De altfel, până la faza judecării apelului, pârâta recurentă nu a contestat forma recipientului, susținând că acesta nu era cilindric, ci paralelipipedic, doar după ce reclamantul a făcut dovada neconcordanței dintre aspectul

recipientului din fotografii și declarațiile de martori și aspectul recipientului pentru care a fost întocmit avizul de omologare.

Cu privire la condițiile de transport:

Decizia de casare a menționat expres că până la acea dată nu era probată condiția transportului mărfii conform ordinului nr. 272/2001 și Acordului european referitor la transportul rutier al mărfurilor periculoase cu privire la utilizarea recipientelor omologate și a modalității de ancorare, concluzii care nu au fost contrazise de nicio probă în apel.

Cu privire la respingerea unor cereri în probațiune:

Necesitatea expertizei contabile și aprecierea utilității acestei probe nu ține de aplicarea corectă a legii, astfel că nu poate fi invocată în recurs, iar față de concluziile expertizei medico legale însușite de comisia de avizare și control, cât și de comisia centrală, în mod legal instanța de apel a apreciat inutilitatea altor probe.

Cu privire la recursul formulat de SC A. R. A. -VIG: Instanța de casare s-a pronunțat în sensul că dispozițiile art. 22 pct.

13 din Ordinul nr. 3108/2006 nu pot fi aplicate întrucât contravin Legii nr. 136/1995, act juridic cu forță superioară.

Având în vedere că procentele privind gradul de culpă se aplică valorii totale a prejudiciului, instanța de apel în mod legal a stabilit că prejudiciul produs de pârâta SC Sadachid P. SRL potrivit cotei de culpă este de

180.000 lei daune morale și 39.000 lei daune materiale și 261 lei cu titlu de rentă viageră. Prin urmare, prejudiciul produs din culpa acestei pârâte este mai mare decât plafonul invocate de recurentă, ceea ce a determinat obligarea sa până la plafonul maxim, situație valabilă și pentru pârâta SC S. SRL.

Prin întâmpinarea depusă, intimata SC S. P. SRL s-a opus admiterii recursului declarat de reclamant, arătând că raportat la temeiurile de drept invocate și la motivele de recurs expuse în scris, în cauză nu sunt incidente textele legale invocate și, prin urmare, hotărârea recurată nu poate fi modificată pentru aceste motive de nelegalitate.

Instanța de rejudecare ar fi avut posibilitatea să clarifice adevărata situație medicală a reclamantului dacă nu ar fi respins ca tardive solicitările din data de 28 mai 2013 privind necesitatea efectuării unor texte obiective pentru determinarea funcției vizuale a reclamantului.

Instanța de rejudecare a modificat cuantumul daunelor morale, transformându-le în venituri nejustificate pentru victimă, iar în privința daunelor materiale, temeinica analiză a probelor nu s-a realizat.

În ce privește cuantumul rentei viagere, susținerile recurentului sunt nefondate, instanța arătând modul în care a ajuns la suma acordată.

SC A. R. A. V. I. G., a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care s-a opus admiterii recursului declarat de reclamant, arătând că sumele solicitate de reclamant cu titlu de daune morale trebuie raportate la suferințele pricinuite și la jurisprudența instanței, că acestea urmează să fie preluate de asigurător în baza contractului de asigurare, că instanța investită cu soluționarea unei asemenea cereri trebuie să țină seama de faptul că uciderea a fost produsă din culpă și nu cu intenție.

În ce privește cuantificarea acestui prejudiciu, criteriile de care instanța trebuie să țină seama sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Modalitatea în care instanța de apel a calculat renta lunară este temeinică și legală.

Intimata a mai arătat că raportat la dispozițiile deciziei nr. 1/2000 a Înaltei Curți de C. și Justiție, ea are calitatea de asigurător, nu de chemat în garanție sau de parte responsabilă civilmente, răspunderea fiind una de natură contractuală, neputând exista solidaritate, atâta timp cât între reclamant și societatea de asigurări nu există nici un raport juridic direct.

La_ SC A. Ț. A. SA a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că se opune admiterii recursului, că calitatea în care stau în acest proces civil este aceea de chemat în garanție, că în condițiile în care se dovedește că SC S. R. SA a făcut plăți în contul reclamantului, în măsura în care va fi obligată la plata printr-o hotărâre irevocabilă, obligația nu poate fi întemeiată decât pe răspunderea în garanție.

Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:

Primul motiv de recurs invocat de reclamantul B. O. se referă la faptul că motivarea instanței de apel cu privire la starea de fapt reținută este nelegală, cu consecințe asupra valorii prejudiciului stabilit.

Critica este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 726/R/_ a Curții de Apel C. au fost admise recursurile declarate de SC S. P. SRL și chematele în garanție SC A. R. A. -VIG, SC A. Ț. A. SA, împotriva deciziei civile nr. 422 din_ a Tribunalului C., care a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la același tribunal.

Cu privire la prejudiciul cauzat reclamantului, instanța de recurs care a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, a reținut că, în speță s-a probat faptul că accidentul rutier din data de 24 mai 2005 i-a cauzat reclamantului o vătămare gravă a stării de sănătate, cu reducerea capacității de muncă și încadrare în gradul IV de handicap, o suferință majoră de ordin fizic și una de ordin afectiv, handicapul dobândit afectându-i ireversibil viața personală și cea socială. Instanța de apel în rejudecare a reținut că în speță este vorba de gradul IV de handicap în loc de gradul I, aspect apreciat de Curte ca reprezentând o eroare materială dar căruia instanța de apel nu i-a dat relevanță juridică, întrucât a ținut seama propriu-zis de pensia pe care o primește și expertiza medico-legală, astfel că acest aspect nu reprezintă un motiv de nelegalitate.

Aceeași instanță a mai reținut că, dacă existența prejudiciului patrimonial și moral este certă, întinderea acestuia urmează a fi probată, până la nivelul despăgubirilor pretinse pentru o reparație integrală a prejudiciului.

Potrivit dispozițiilor art. 315 Cod proc. civ., hotărârea de casare este obligatorie pentru problemele de drept și probele în legătură cu acestea dezlegate, instanța de trimitere nu este îndreptățită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluționată prin decizia instanței de recurs, starea de fapt a procesului urmând a fi stabilită de instanța de trimitere în limitele casării. Hotărârea de casare este irevocabilă pentru celelalte chestiuni care nu sunt probleme de drept sau dezlegări privind probele.

Recurentul invocă încălcarea acestor dispoziții, arătând că instanța de apel a reținut în mod greșit că "statuările din decizia de casare privind starea de fapt sunt obligatorii în fața instanței de apel în rejudecare și nu mai pot fi puse în discuție, impunându-se a se determina și analiza starea de fapt dispusă de instanța de recurs ca fiind necesar a fi lămurită";.

Recurentul invocă aceste rețineri ale instanței de apel, însă ele se referă la alte aspecte ale stării de fapt și nu la starea de fapt reținută cu

privire la prejudiciul cauzat reclamantului, aspect în legătură cu care instanța de recurs îndrumă instanța de apel ca "întinderea acestuia urmează a fi probată până la nivelul despăgubirilor pretinse pentru o reparație integrală a prejudiciului";.

Cu privire la cel de-al doilea motiv din recursul reclamantului, care se regăsește și în recursul pârâtei SC S. P. SRL:

În ceea ce privește acordarea daunelor morale, în sistemul nostru de drept nu sunt criterii de determinare, stabilirea cuantumului acestora fiind lăsată la aprecierea magistratului, spre deosebire de despăgubirile civile, unde sunt incidente prevederile din dreptul civil, în sensul că partea civilă trebuie să facă dovada prejudiciului suferit și întinderea acestuia.

În speță, recurentul este îndreptățit la acordarea daunelor morale, care să recompenseze cel puțin în parte prejudiciul pe care l-a suferit prin pierderea aproape totală a vederii și prejudiciul de agrement, urmare a consecințelor acțiunii acidului sulfuric asupra corpului, în special asupra feței reclamantului.

În mod corect instanța de apel a reținut și a motivat stabilirea cuantumului despăgubirilor civile cu acest titlu, pentru că, în urma accidentului, reclamantului i-a fost afectată vederea aproape în totalitate. Rapoartele de expertiză medico-legale efectuate în cauză și celelalte acte medicale provenite de la clinici din străinătate, confirmă pierderea aproape totală a vederii de către reclamant. Instanța de apel a analizat rolul daunelor morale și în raport de consecințele negative suferite de reclamant pe plan psihic și fizic a apreciat cuantumul acestora. Instanța nu este obligată să analizeze fiecare criteriu în parte, ci doar să arate de ce reține anumite criterii din multitudinea celor pe care le poate reține magistratul, pentru că dacă s-ar opri asupra tuturor motivelor existente ipotetic motivarea ar fi confuză. Practica judiciară invocată de reclamant, în legătură cu care se pretinde că instanța de apel a ignorat-o, nu constituie motiv de nelegalitate.

S-a susținut că reclamantul se poate deplasa, fiind surprins în timp ce mergea cu bicicleta și se afla la schi în Austria, că prin efectuarea textelor obiective PEV și ERG s-ar fi putut determina în ce măsură este afectată funcția vizuală a reclamantului, că aceste teste sunt obiective, întrucât nu necesită cooperare din partea reclamantului.

În cauză s-a efectuat expertiza medico-legală nr. 1375/II/25/2012 din care rezultă că reclamantul a suferit arsuri chimice prin contactul cu acid sulfuric și că urmare acestui fapt, suferă de afecțiuni care au dus la instalarea unei capacități de muncă încadrabilă în gradul I de invaliditate, că leziunile traumatice prin arsură chimică cu acid sulfuric de la nivelul ambilor globi oculari au dus la pierderea aproape totală a vederii și, prin urmare, la instalarea unei infirmități permanente.

Prin expertiza medico-legală efectuată de Institutul de Medicină Legală

C. în rejudecare, având ca obiect determinarea acuității vizuale a reclamantului cu referire concretă dacă pierderea vederii este totală sau parțială, comisia a concluzionat că reclamantul prezintă acuitate vizuală - percepe mișcarea mâinii, că aceasta corespunde unei pierderi aproape totale a vederii pacientului, fără a se exclude o vedere mai bună, având în vedere limitele obiectivității examinării, care presupune deplina cooperare a pacientului.

Această expertiză a fost avizată de Comisia de avizare și control a actelor medicale din cadrul I.M.L. C. -N., cât și de Comisia superioară medico-legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina

Minovici"; București, care a concluzionat că reclamantul a rămas cu infirmitate fizică permanentă și se încadrează în gradul I de invaliditate.

S-a susținut că, concluziile rapoartelor medico-legale sunt în contradicție cu diagnosticul pus din clinica din Salzburg, susținere care este nefondată, pentru că expertiza medico-legală a concluzionat că reclamantul prezintă acuitate vizuală - percepe mișcarea mâinii, iar în biletul de ieșire din clinica privată din Salzburg se menționează la Cap. "Vederea la externare

- percepția mișcării mâinii - pozitiv";.

În concluzie, comisiile de specialitate care au efectuat expertizele medico-legale, au stabilit că reclamantul a dobândit în urma accidentului din_ o deficiență globală gravă, incapacitate adaptivă 90%, ce se încadrează în gradul I de invaliditate.

A fost invocat de către recurenta SC S. P. SRL încălcarea art. 86 din Legea nr. 448/200 și Ordinul nr. 762/2007 al Ministrului Sănătății, susținându-se că instanța de apel, nesocotind principiul aflării adevărului și îndrumările deciziei de casare, a respins cererea în probațiune pentru efectuarea testelor obiectiv PEV și ERG care nu necesită și cooperarea reclamantului, ca tardivă și completarea probațiunii cu privire la efectuarea unei expertize contabile pentru ordonarea cronologică a actelor depuse de reclamant cu privire la cheltuielile suportate.

Critica este nefondată, având în vedere cele reținute cu privire la expertizele medico-legale efectuate în cauză, expertize care poartă semnăturile tuturor celor abilitați de lege pentru a-și exprima punctul de vedere.

Este real că instanța de apel a respins această cerere în probațiune ca fiind tardivă, însă curtea apreciază că, completarea probațiunii în acest sens nu era necesară prin raportare la dispozițiile Ordinului nr. 762/2007, având în vedere faptul că din conținutul acestuia, Cap. II rezultă că acuitatea vizuală (calitatea vederii) la 2 m și câmpul vizual între 0-10 grade, se încadrează în gradul de handicap grav, că acuitatea vizuală (calitatea vederii) la 4 m și câmpul vizual între 0-30 grade se încadrează în gradul de handicap accentuat.

Prin urmare, criticile aduse de pârâtă cu privire la această dispoziție a instanței de apel, legată în mod direct de faptul că reclamantul a fost surprins în timp ce se deplasa cu bicicleta sau se afla la schi în Austria, sunt nefondate. De altfel și motivarea pârâtei referitoare la faptul că a invocat necesitatea administrării acestor probe doar la data de 28 mai 2013, după ce a identificat Legea nr. 448/2006 și Ordinul nr. 762/2007, este nefondată, în condițiile în care, cauza a fost trimisă de două ori spre rejudecare pentru administrarea de noi probe, perioadă de timp în care acest act normativ exista.

În ce privește prejudiciul material suportat de reclamant, instanța de apel a reținut că actele care atestă realizarea cheltuielilor, depuse la dosarul cauzei sunt în măsură să justifice în parte pretențiile formulat de către reclamant, chitanțele depuse justificând cheltuieli în cuantum de 109.000 lei.

Prin urmare, în ce privește cererea de efectuare a unei expertize contabile prin care să fie ordonate din punct de vedere cronologic actele justificative ale cheltuielilor suportate de reclamant, curtea apreciază că cererea a fost respinsă în mod legal, având în vedere că instanța de apel prin

acordarea parțială a reținut doar chitanțele care justifică cheltuielile suportate de reclamant pe perioada de după producerea accidentului.

Cu privire la cel de al treilea motiv din recursul reclamantului, care se regăsește și în recursul pârâtei SC S. P. SRL:

În ce privește cuantumul prejudiciului material, legătura de cauzalitate între aflarea reclamantului pe carosabil și arsurile datorate deversării acidului sulfuric, cu privire la gradul lui de culpă în producerea accidentului, criticile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 762/R/_ a Curții de Apel C., prin care s-a dispus casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, s-a reținut că instanțele de fond nu au lămurit, prin administrarea tuturor probelor admisibile, dacă reclamantul purta sau nu centură de siguranță la momentul producerii coliziunii, dacă exista o nesocotire a normelor legale sub acest aspect, fiind de natură să fi cauzat în mod direct proiectarea sa pe carosabilul acoperit cu acid sulfuric și circumstanțele în care pârâta SC S. P. SRL transporta acid sulfuric, cu referire directă la numărul recipientelor în care s-a asigurat transportul întregii cantități de acid sulfuric, la măsurile de avertizare luate de transportator, modalitatea în care s-a asigurat ancorarea recipienților.

Aprecierile recurenților cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiile art. 315 alin. 1 și 3 Cod proc. civ., sunt înlăturate de aceste dispoziții ale instanței de recurs, dispoziții în baza cărora instanța de rejudecare a procedat la administrarea probațiunii, astfel că, în ședința publică din_ și_, instanța a încuviințat cererile în probațiune și completarea probațiunii (f. 38 și 303).

Curtea, având în vedere criticile formulate, apreciază că acestea nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., pentru că se referă la aprecierea și analizarea probelor, aspecte care privesc netemeinicia hotărârii și care nu mai pot fi analizate în calea de atac a recursului în actuala reglementare. Aceasta, pentru că se arată în motivele de recurs că instanța pentru a stabili condițiile de transport a mărfurilor periculoase, a înlăturat declarațiile unor martori prin aprecierea ca nesincere, că ulterior contrazicându-se dă eficiență aceluiași martor, că își fundamentează motivarea pe o prezumție considerată neconcludentă de instanța de casare, că nu a existat nicio probă convingătoare pe baza căreia să se poată prezuma în mod legal că reclamantul nu purta centură de siguranță. Toate aceste critici vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii, aspecte care nu mai pot fi analizate în calea de atac a recursului în actuala reglementare, și nu se indică în concret nelegalitatea comisă de instanță.

Modalitatea în care instanța de fond stabilește raportul de cauzalitate între aflarea reclamantului pe carosabil și arsurile datorate deversării acidului sulfuric pe șosea, cu nesocotirea practicii judiciare, ca și criticile privind modalitatea în care instanța stabilește răspunderea civilă în sarcina reclamantului pentru faptul că se afla în autovehiculul aparținând SC S. SRL, țin de aprecierea și interpretarea probelor administrate în cauză, astfel că aceste critici nu mai pot fi analizate în actuala reglementare a art. 304 Cod proc. civ.

Motivarea instanței nu este contradictorie cu privire la culpa reclamantului în producerea prejudiciului. Astfel, instanța reține că între reclamant și societatea proprietară a autovehiculului nu exista vreun raport juridic care să justifice prezența lui în autovehicul, că reclamantul s-a aflat

în autovehicul la solicitarea șoferului, prepus al SC S. SRL, de a-l ajuta la conducerea autovehiculului până în Germania, că nu a avut acceptul proprietarului autovehiculului, că purtarea centurii de siguranță ar fi diminuat prejudiciul suferit de reclamant prin contactul cu acidul sulfuric care i-a afectat corpul, toate aceste elemente fiind de natură să conducă la

concluzia că reclamantul are o culpă proprie în producerea accidentului. Astfel, instanța a apreciat că în raport de aceste elemente, reclamantul are o culpă proprie de 20% în producerea prejudiciului. O altă apreciere a procentului culpei ar intra pe tărâmul inadmisibilității, cât timp în recurs nu se pot reaprecia probele și nu se poate analiza netemeinicia.

Instanța de apel a analizat în ce constă culpa fiecăreia dintre părțile implicate în accident, cât și textele legale în raport de care a apreciat culpa acestora. Astfel, cu privire la culpa reclamantului, instanța a reținut, alături de alte rețineri arătate în alineatul precedent, că nepurtarea centurii de siguranță de către reclamant echivalează cu nerespectarea dispozițiilor art. 36 din OG nr. 195/2002. Motivarea privind purtarea centurii de siguranță nu este contradictorie întrucât aprecierea probelor se poate face doar coroborat între ele.

Fapta ilicită a SC S. P. este probată de condițiile în care aceasta a realizat un transport de substanțe chimice fără respectarea dispozițiilor legale și a normelor de securitate prevăzute în Ordinul nr. 272/2012 emis de M. Industriei și Resurselor, că încălcarea normelor de securitate edictate în mod special pentru realizarea activității de transport a unor mărfuri periculoase și neluarea tuturor măsurilor pentru evitarea unor astfel de evenimente, este suficientă pentru a stabili existența raportului de cauzalitate între respectarea acestor măsuri și producerea unui prejudiciu. Prin urmare instanța a arătat în ce constă culpa acestei pârâte și textele legale de drept material incidente.

Cu privire la culpa pârâtei SC S. R. SRL, Curtea constată că aceasta nu a declarat apel și recurs împotriva sentinței civile nr. 14199/2008 a Judecătoriei C. -N., astfel că sub acest aspect hotărârea este irevocabilă.

Criticile recurentului B. privind modalitatea de calcul a rentei luare sunt nefondate, raportat la modalitatea de calcul aplicată de instanța de apel, care a apreciat că perioada calendaristică de 1 an este elocventă pentru veniturile realizate de reclamant, astfel că din venitul avut de acesta anterior producerii accidentului de 1744 lei a scăzut venitul actual al acestuia, reprezentat de pensia lunară de 874 lei, rezultând o diferență de 870 lei lunar pe care a împărțit-o în funcție de procentul de culpă al fiecăruia dintre pârâți.

Criticile pârâtei SC S. P. SRL privind cuantumul despăgubirilor, faptul că nu s-a lămurit numărul și natura recipienților prin care s-a asigurat transportul acidului sulfuric, modalitatea de ancorare a acestora, înlăturarea unor probe, respectiv a declarațiilor unor martori, ignorarea unor probe (nota ARR, adresa Prodchim etc.), aprecierea subiectivă a cuantumului despăgubirilor, sunt motive care privesc eventual greșita stabilire a stării de fapt sau greșita interpretare a probelor, însă niciunul din aceste aspecte nu poate face obiect de analiză în recurs.

În legătură cu suma de 6.000 euro primită de la societatea de asigurare SC A. Ț., curtea reține că această pârâtă nu a formulat recurs, iar aprecierile instanței de apel referitoare la faptul că acest aspect urmează a fi avut în vedere cu ocazia punerii în executare a hotărârii, sunt legale.

În urma unor campanii de într-ajutorare, reclamantul a primit diverse sume de bani din partea unor terțe persoane, instanța de apel reținând că din modalitatea de desfășurare a acestei campanii rezultă că terțele persoane au plătit benevol acele sume de bani, nu cu intenția de a despăgubi victima, ci cu intenția de a o gratifica și a-i veni în ajutor. Prin urmare, criticile aduse

recurenta SC S. P. SRL, referitoare la faptul că aceste sume de bani au fost date cu scopul de a acoperi prejudiciul rezultat din accident, sunt nefondate, având în vedere că între reclamant și persoanele care au acordat aceste sume nu a existat nici un raport juridic, intenția acestora fiind doar aceea de a veni în ajutorul reclamantului, acesta fiind în drept de a obține despăgubirile necesare pentru repararea prejudiciului de la cel vinovat pentru producerea acestuia.

Critica adusă prin declarațiile de recurs privind modalitatea de plată și răspunderea asigurătorilor este fondată, motiv pentru care, sub acest aspect, în baza art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 Cod proc. civ., recursurile sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 726/R/2011 a Curții de Apel C., s-a statuat că raporturile pârâtei SC S. R. SRL cu SC A. Ț. A. SA, sunt cele specifice unei asigurări, conform poliței de asigurare nr. 2050919/_

, iar raporturile pârâtei SC S. P. SRL T. cu SC A. R. A. SA sunt cele specifice asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagubele produse terților din accidente de circulație, conform contractului de asigurare nr. 4957447 din_ .

Aceste statuări ale primei instanțe de recurs, ca și problema de drept dezlegată prin decizia civilă nr. 726/R/2011 sunt obligatorii și nu mai pot fi puse în discuție.

Din dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995, rezultă că răspunderea asigurătorului este o răspundere contractuală, angajată pe baza contractului de asigurare încheiat cu asiguratul. Prin urmare, asigurătorul nu poate fi obligat în solidar cu asiguratul la plata despăgubirilor civile către victima accidentului.

Conform art. 57 din Legea nr. 136/1995, drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita și

împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia, ceea ce înseamnă că asigurătorul este obligat la despăgubiri în limitele prevăzute de lege pentru asigurarea obligatorie la răspundere civilă.

În cazul daunelor produse prin accidente de autovehicule, asigurătorul acordă despăgubiri în limitele despăgubirii valabile la data accidentului, limite de despăgubiri care se stabilesc anual prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a A. lor. Potrivit dispozițiilor din anexa nr. 3, limitele despăgubirilor ce pot fi acordate aplicabile asigurărilor obligatorii a căror valabilitate începe în anul 2005 este de 100.000 lei.

Potrivit art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat, prevederi față de care s-a apreciat că răspunderea asigurătorului nu poate fi o răspundere solidară cu cea a asiguratului.

În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 1/_, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii prin care s-a arătat că nici Legea nr. 136/1995 și nici contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă nu prevăd că, față de persoanele prejudiciate prin accidente de autovehicule, asiguratul și asigurătorul răspund în solidar.

Aceeași instanță a reținut că din coroborarea art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 cu art. 54 alin. 4 din aceeași lege, potrivit cărora "în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, asigurații sunt obligați să se apere în proces";, iar "citarea în proces a

asigurătorului este obligatorie";, rezultă voința legiuitorului de a limita poziția procesuală a societății de asigurare la calitatea sa de "asigurător";, care-i oferă posibilitatea de a se apăra atât în nume propriu, cât și prin subrogare în drepturile asiguratului.

Tot în același sens, s-a subliniat că din nicio prevedere a legii menționate nu rezultă că societatea de asigurare ar avea o altă calitate procesuală decât aceea de "asigurător";, așa cum este denumită în cuprinsul legii, după cum nici dispozițiile din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale Codului civil, nu impun să se considere că, în asemenea situații, societatea de asigurare ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, cât timp nicio prevedere legală nu permite o astfel de interpretare.

Prin OUG nr. 61/2005, Legea nr. 136/1995 a fost modificată și completată, inclusiv cu privire la aceste statuări, astfel că, potrivit art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 22 din OUG nr. 61/2005, despăgubirile se plătesc de către asigurat nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite.

Prin același act normativ, art. 57 din Legea nr. 136/1995 a fost abrogat.

În concluzie, față de noile prevederi, nu se mai poate susține că răspunderea asigurătorului are un caracter subsidiar față de cea asiguratului, cel dintâi putând fi obligat direct la repararea prejudiciului ca urmare a producerii riscului asigurat.

Decizia civilă nr. 1/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, iar această chestiune de drept material astfel dezlegată este de ordine publică.

În consecință, urmare admiterii în parte a recursurilor declarate de reclamant, pârâta SC S. P. SRL și SC A. R. A. V. I.

G. SA, curtea va modifica parțial decizia atacată în sensul că, va obliga asigurătorul SC A. Ț. A. SA să plătească reclamantului suma de

100.000 lei, iar pe pârâta SC S. R. SRL să plătească reclamantului diferența de 265.000 lei daune morale și despăgubiri materiale și suma de 430 lei reprezentând rentă lunară de la data formulării acțiunii, 17 februarie 2006, până la redobândirea capacității de muncă de către reclamant.

Instanța va obliga asigurătorul SC A. R. A. V. I. G. să plătească reclamantului suma de 100.000 lei, iar pe pârâta SC S. P. SRL să plătească reclamantului diferența de 119.000 lei daune morale și despăgubiri materiale și suma de 216 lei rentă lunară, de la data formulării acțiunii, 17 februarie 2006, până la redobândirea capacității de muncă de către reclamant.

Această modalitate de plată a fost stabilită pentru că asiguratorul trebuie să despăgubească pentru orice fel de prejudiciu însă pentru o mai mare ușurință în executare plata s-a stabilit în acest fel.

Curtea, urmare dispozițiilor de mai sus, și a celor stabilite prin recursul în interesul legii, va respinge cererea de chemare în garanție formulate de pârâta SC S. R. SRL în contradictoriu cu SC A. Ț.

A. SA și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC S. P. SRL în contradictoriu cu SC A. R. A. V. I. G. .

Curtea va menține restul dispozițiilor deciziei.

În baza art. 276 Cod proc. civ., în situația în care pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură

fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

La baza obligației de plată a cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 274 Cod proc. civ. stă culpa procesuală.

În speță, având în vedere că recursurile părților au fost admise parțial, în baza art. 276 Cod proc. civ., curtea va compensa cheltuielile de judecată făcute de părți în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite în parte recursurile declarate de reclamantul B. O., pârâta SC S. P. SRL și asigurătorul SC A. R. A. V. I. G.

, împotriva deciziei civile nr. 311/A/11 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ *, pe care o modifică parțial în sensul că:

Obligă asigurătorul SC A. Ț. A. SA să plătească reclamantului suma de 100.000 lei, iar pe pârâta SC S. R. SRL să plătească reclamantului diferența de 265.000 lei daune morale și despăgubiri materiale și suma de 430 lei reprezentând rentă lunară de la data formulării acțiunii, 17 februarie 2006, până la redobândirea capacității de muncă de către reclamant.

Obligă asigurătorul SC A. R. A. V. I. G. să plătească reclamantului suma de 100.000 lei, iar pe pârâta SC S. P. SRL să plătească reclamantului diferența de 119.000 lei daune morale și despăgubiri materiale și suma de 216 lei rentă lunară, de la data formulării acțiunii, 17 februarie 2006, până la redobândirea capacității de muncă de către reclamant.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC S.

R. SRL în contradictoriu cu SC A. Ț. A. SA și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC S. P. SRL în contradictoriu cu SC A. R. A. V. I. G. .

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Compensează cheltuielile de judecată făcute de părți în recurs. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2013.

PREȘEDINTE		JUDECĂTOR		GREFIER
ANA I.	I. D.	C. C.	B.

Red. IA dact. GC 2 ex/_

Jud.apel: C.A.Cimbrudean, D.Tatu

OPINIE SEPARATĂ:

Admite în parte recursurile declarate de reclamantul B. O., pârâta SC S. P. SRL și asigurătorul SC A. R. A. V. I. G.

, împotriva deciziei civile nr. 311/A/11 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ *, pe care o casează și rejudecând apelurile anulează sentința civilă nr. 14199/17 decembrie 2008 și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei C. -N. .

MOT. E

Subscriem soluției de respingere, în parte, a recursurilor declarate reclamantul B. O., pârâta SC S. P. SRL și asigurătorul SC A.

A. V. I. G., iar opinia separată vizează numai motivul de nelegalitate referitor la neaplicarea în această cauză a deciziei nr. I/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Consecința invocării acestei decizii este, în opinia minoritară, casarea deciziei pronunțate în apel și rejudecând apelurile, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Accidentul auto a avut loc la data de 24 mai 2005, iar în art. 42 alin. 1 al Legii nr. 136/1995 (în forma în vigoare la data producerii accidentului) prevedea dreptul persoanei păgubite de a se îndrepta împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, iar în alin. 2 al aceluiași articol, prevedea posibilitatea persoanei păgubite să cheme în judecată și asigurătorul, sintagma folosită de legiuitor fiind "asigurătorul poate fi chemat în judecată în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare";.
Aceste dispoziții legale trebuie coroborate cu dispozițiile art. 57 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 136/1995, în care legiuitorul a lăsat la latitudinea persoanei păgubite exercitarea drepturilor direct împotriva asigurătorului, folosind sintagma "aceste drepturi se pot exercita și direct împotriva asiguratorului de răspundere civilă delictuală, în limita obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea celui răspunzător de producerea pagubei ";.
Din aceste dispoziții legale rezultă că persoana păgubită avea posibilitatea de a chema în judecată și asiguratorul de răspundere civilă delictuală, aceasta fiind o facultate și nu o obligație.
Prin decizia nr. I/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat asupra dispozițiilor art. 54 alin. 4 și 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, în sensul că pentru societatea de asigurare se exclude asimilarea poziției sale cu calitatea de persoană responsabilă civilmente sau calitatea de garant.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că practica judiciară era neunitară, unele instanțe au considerat că asigurătorul are calitate de parte responsabilă civilmente și era obligat la repararea prejudiciului în temeiul art. 1000 alin. 1 și 3 Cod civil, alte instanțe s-au pronunțat în sensul că societatea de asigurare ar avea doar calitatea de garant al plății despăgubirilor, fiind obligată să răspundă în baza existenței contractului de asigurare, în baza căruia garantează limitat acoperirea despăgubirilor, iar alte instanțe s-au pronunțat în sensul că asiguratorul trebuie citat în proces și obligat direct, deoarece raporturile juridice dintre societățile de asigurare și asigurat au la bază o solidaritate tacită stabilită prin convenție, care dă dreptul persoanelor păgubite să pretindă în baza art. 57 alin.1, din Legea nr. 136/1995 despăgubiri, atât de la cei răspunzători de producerea acestora, cât și direct de la asigurătorul de răspundere civilă. Această ultimă orientare a practicii judiciare a fost apreciată ca fiind cea justă de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În cazul de față, reclamantul B. O. a investit instanța cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtelor SC S. P. SRL și SC
R. SRL la plata daunelor materiale și morale.

Pârâta SC S. R. SRL a formulat cerere de chemare în garanție a societății SC A. Ț. A. SA la data de_, iar pârâta SC S.

P. SRL a solicitat chemarea în garanție a SC A. R. A. V.

I. G. SA, la data de_ .

Reclamantul, la data de_, și-a extins acțiunea și față de pârâta SC A. R. A. V. I. G. SA, fără să indice temeiul de drept, iar prin precizarea de acțiune din_ reclamantul și-a majorat pretențiile, arătând că le solicită de la pârâtele SC S. P. SRL și SC S.

SRL, SC A. R. A. V. I. G. SA și de la chemata în garanție SC A. Ț. A. SA.
Instanța de fond nu a clarificat calitatea societăților de asigurări și deși SC A. R. A. V. I. G. SA era chemată în calitate de pârâtă și de chemată în garanței, prin sentință s-a pronunțat numai pe cererea de chemare în garanție nu și pe acțiunea extinsă de către reclamant.
Principiul disponibilității garantează reclamantului posibilitatea de a constitui cadrul procesual și limitele în care înțelege să se judece, conferă reclamantului dreptul de a stabili părțile pe care le cheamă în judecată în calitate de pârâți și să stabilească obiectul acțiunii și temeiul de drept, însă când cadrul juridic nu este coerent stabilit și există și un recurs în interesul legii în materia respectivă, instanța este obligată să clarifice cauza sub toate aspectele.
După cum am arătat în cele mai sus reținute, dispozițiile Legii nr. 136/1995, referitoare la asigurătorul de răspundere civilă delictuală nu sunt imperative și lasă la latitudinea persoanei păgubite posibilitatea de a împrocesua asiguratorul, ori reclamantul a chemat în judecată doar o singură societate de asigurări SC A. R. A. V. I. G. SA nu și pe SC A. Ț. A. SA.
Raportat la precizarea din_, instanța de fond trebuia să clarifice cadrul procesual, întrucât la momentul respectiv, decizia nr. I/2005 era publicată în Monitorul Oficial și deci obligatorie, după cum rezultă din dispozițiile art. 3307 alin. 4 Cod proc. civ.
Aceste precizări erau esențiale pentru stabilirea cadrului procesual, pentru că în funcție de calitatea procesuală de pârâți sau chemați în garanție, raporturile juridice care se creează între părți sunt diferite.
Întrucât SC A. Ț. A. SA a avut numai calitatea de chemată în garanție, iar apărările pe care le-a făcut au fost numai cele referitoare la lipsa raportului juridic care să justifice chemarea ei în garanțe, argumente care de altfel se regăsesc în considerentele deciziei nr. I/2005.
În ceea ce privește SC A. R. A. V. I. G. SA, deși a fost chemată în judecată și în calitate de pârâtă, instanța s-a pronunțat numai aspra cererii de chemare în garanție, însă aceste aspecte trebuiau clarificate în condițiile în care decizia nr. I/2005 era publicată în Monitorul Oficial.
Cererea de chemare în garanție creează o situație juridică complexă între părți. Prin această cerere se creează o nouă legătură juridică, distinctă de cea creată prin cererea de chemare în judecată. Cel garantat rămâne parte în proces, garantul neputând să i se substituie. Pe de altă parte, garantul nu se află în raport juridic cu adversarul beneficiarului garanției și nu poate fi obligat direct față de acesta.
În cazul de față, instanța de fond, de apel și de recurs în fazele anterioare au verificat numai raporturile stabilite între pârâte și chematele în garanție și în consecință, apreciem că în acest recurs instanța nu putea să oblige direct asiguratorii în temeiul art. 57 din Legea nr. 136/1995 la plata directă către reclamant a despăgubirilor, fără să înfrângă principiul contradictorialității și al dreptului la apărare al asiguratorilor.
Într-adevăr, decizia nr. I/2005 constată existența unei solidarități tacite între asigurator și asigurat, stabilită prin convenție, însă această problemă, precum și obligarea asiguratorului să plătească direct persoanei păgubite trebuie pusă în discuția păgubitului și asiguratorului în virtutea principiului contradictorialității. Implicit, aplicându-se decizia pronunțată în recurs în interesul legii se modifică și temeiul de drept al acțiunii, asiguratorii fiind obligați la despăgubiri în temeiul art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, dispoziție care nu a fost pusă în discuția părților în fazele procesuale anterioare.
În lumina paragrafului 1 al art. 6 din C.E.D.O., care înglobează principiul egalității armelor și dreptul fundamental la caracterul contradictoriu al procedurii, se impunea casarea cu trimitere spre rejudecare, deoarece numai în această manieră fiecare parte are posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta cauza în condițiile în care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj în comparație cu adversarul său(cauza Rafinăriile grecești Stran și Statis A. dis vs. Grecia).
JUDECĂTOR,
1. -T. N.

← Decizia civilă nr. 672/2013. Pretenții		Decizia civilă nr. 512/2013. Pretenții →

Decizia civilă nr. 4644/2013. Pretenții

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4644/2013. Pretenții