Decizia civilă nr. 512/2013. Pretenții
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 512/R
Ședința publică din 30 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. M. B.
JUDECĂTORI: P. G. G.
: Ț. D.
GREFIER: O. V.
Pe rol este soluționarea recursului civil declarat de recurentul Ț. P. cu domiciliul în Târgu Lăpuș, str. M., nr. 17, județul M., împotriva sentinței civile nr. 73 din_ pronunțată de J. ecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul Ț. P. și intimatul B. O. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul Ț. P. depune la dosar chitanța atestând plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 65,50 lei. Arată că nu solicită administrarea altor probe și nu are de formulat alte cereri.
Intimatul B. O. de asemenea arată că nu mai are alte cereri, excepții de formulat.
T. constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra recursului.
Recurentul Ț. P. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris.
Intimatul B. O. solicită respingerea recursului.
Instanța față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 73 pronunțată la data de 7 februarie 2013 de J. ecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamantul Ț. P. având ca obiect pretenții.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență faptul că reclamantul Ț. P. și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1375
Noul cod civil solicitând obligarea pârâtului B. O. la plata de 1500 lei - contravaloarea recoltei distruse.
Deși reclamantul nu deține titlu de proprietate pentru acest teren, a depus la dosarul cauzei Adeverința nr. 941/_ eliberată de Primăria Orașului Târgu Lăpuș din cuprinsul căreia rezultă că este înscris în Registrul agricol cu suprafața de 0,58 hectare teren agricol în locul "Sub Săcădaș";.
Din cuprinsul art. 1349 Noul Cod civil, raportat la prevederile art. 1375 Noul Cod civil, s-a reținut că pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală pentru fapta animalelor trebuie îndeplinite 4 condiții: existența unui prejudiciu, existența faptei ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, iar persoana care urmează fă fie trasă la răspundere să fie proprietarul animalului sau cel care se folosește de acesta. S-a mai reținut că sarcina probei revine reclamantului.
Instanța de fond a constatat, în esență,, coroborând probele administrate în cauză că dacă existența unui prejudiciu poate fi reținută, nu rezultă că recolta de porumb a reclamantului a fost distrusă de animalul pârâtului B. O.
.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul Ț. P., în motivarea acestuia arătându-se faptul că au fost depuse probele necesare la dosarul cauzei și cu toate acestea instanța a respins acțiunea motiv pentru care se solicită pronunțarea unei soluții legale.
În recurs nu au mai fost administrate probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Obiectul dosarului nr._ îl constituie cererea formulată de reclamantul-recurent Ț. P. care a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului B. O. la plata sumei de 1500 lei, sumă ce reprezintă prejudiciul cauzat reclamantului de animalul pârâtului.
J. ecătoria Târgu Lăpuș a respins solicitarea reclamantului reținând în esență faptul că solicitarea făcută de reclamant nu este fondată deoarece acesta nu a făcut dovada susținerilor din cererea de chemare în judecată.
Recursul declarat de recurentul Ț. P. nu cuprinde motive de recurs, în cuprinsul cererii menținându-se "rog binevoiți a relua cauza pe rol și să dați soluția legală";. Totodată se arată că la dosarul Judecătoriei au fost depuse probele necesare soluționării cererii.
Având în vedere soluția pronunțată de J. ecătoria Târgu Lăpuș, precum și cererea de recurs depusă de recurentul Ț. P., instanța reține că singurul aspect invocat de recurent în legătură cu nelegalitatea soluției instanței este acela al respingerii cererii de chemare în judecată. Astfel, având în vedere și prevederile art. 304¹ Cod procedură civilă instanța va analiza cererea sub toate aspectele, având în vedere probele administrate în fața instanței de fond.
Instanța reține că reclamantul Ț. P. deținea o suprafață de teren de 0,17 hectare din care suprafața de 0,13 hectare a fost semănată cu porumb, iar diferența de 0,04 hectare a fost însămânțată cu cartofi. Din cuprinsul
procesului-verbal întocmit la data de_, instanța constată că suprafața de 0,13 hectare de teren este cultivat de reclamantul-recurent cu porumb, iar cultura a fost distrusă în totalitate. Procesul-verbal întocmit de Bota Antonela în prezența reclamantului recurent Ț. P. și depus la fila 4 din dosar nu face decât dovada constatărilor personale ale agentului din cadrul Biroului Agro- silvic din Primăria Târgu Lăpuș. Înscrisul respectiv, deși face mențiunea că animalele pârâtului B. O. sunt cele care au distrus recolta, această
"constatare"; nu va fi avută în vedere de instanță deoarece este o simplă presupunere a persoanei care a întocmit actul arătat. După cum a și arătat martora Bota Antonela L., în cuprinsul declarației aflate la fila 16 din dosarul de fond, reclamantul este cel care i-a spus că vaca pârâtului este animalul care a distrus cultura, iar la momentul deplasării în teren, în cultura de porumb nefiind niciun animal.
Din cuprinsul declarației martorul B. a I., instanța reține că Leșe Valer a observat pe terenul reclamantului o vacă și i-a cerut martorului să-i comunice lui Ț. P., deținătorul terenului, acest lucru. Nici martorul B. a I. și nici Leșe Valer nu cunoșteau cine este proprietarul animalului.
În declarația dată în fața instanței de Leșe Valer, persoană ce a observat o vacă în lanul de porumb al reclamantului, a arătat că a aflat ulterior că vaca respectivă i-ar aparține pârâtului B. O., fapt ce i-a fost comunicat de o persoană a cărei identitate nu o cunoaște. Așadar și martorul ocular a aflat numele proprietarului animalului, în mod indirect, din relatările unei alte persoane.
Se mai constată că la dosarul cauzei, la fila 24 a fost depus Referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală. În cuprinsul acestui referat se menționează că urmare a plângerii penale formulate s-a stabilit că în luna iulie 2012 o turmă de vaci ce a aparținut lui B. O. a distrus cultura de porumb ce a aparținut reclamantului, însă având în vedere faptul că fapta reclamată de Ț.
P. nu constituie o faptă de natură penală s-a propus scoaterea de sub urmărire penală, partea vătămată având deschisă calea unei acțiuni civile. Situația de fapt reținută de agentul de poliție care a instrumentat dosarul nr. 481/P/40176 nu va fi avută în vedere de instanța civilă deoarece, aceasta nu este o hotărâre judecătorească care, cu putere de lucru judecat să stabilească care este starea de fapt, persoana făptuitorului și gradul de vinovăție, iar pe de altă parte, din cuprinsul referatului rezultă că s-a avut în vedere doar cererea petentului Ț. P. și procesul - verbal din_, iar nu și alte probe. Din aceste două înscrisuri, instanța nu se poate reține că animalul care a produs paguba este animalul pârâtului B. O. .
Având în vedere aceste aspecte, instanța apreciază că în mod corect, instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1349 alin. 1 Cod civil, raportat la prevederile art. 1375 Cod civil privind antrenarea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate de animale.
Astfel, în baza art. 312 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 304 respectiv 304¹ Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul declarat de Ț. P. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul formulat de Ț. P. domiciliat în Tg. Lăpuș str. M. nr. 17, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 73 pronunțată la data de 7 februarie 2013 de J. ecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 30 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
P. M. B., P. G. | G. | , Ț. D. | O. | V. |
Red. P.M.B./T.Red.O.V. _
2 ex.
J. ecător la fond: B. C.
← Decizia civilă nr. 4644/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 408/2013. Pretenții → |
---|