Decizia civilă nr. 4123/2013. Revendicare imobiliară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4123/R/2013
Ședința publică din 24 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER:: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. | N. | DE |
AUTOSTRĂZI ȘI D. N. DIN ROMÂNIA SA PRIN D. | R. | DE D. |
ȘI P. C. împotriva deciziei civile nr. 70 din 6 iunie 2013 a Tribunalului B.
-Năsăud, pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimații W. C.
D. G., C. LOCAL AL C. T. B., P. C. T. B. și
M. M. ,
având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente C. N. De Autostrăzi Și D. N. Din România SA-prin D. R. De D. Și P. C., consilier juridic C. Kricsfalussy, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 4 octombrie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei recurente, un înscris la care a anexat chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, recursul fiind astfel legal timbrat.
La data de 23 octombrie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei intimate Walner C. D. G., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta pârâtei recurente.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii cu consecința menținerii sentinței civile nr. 967/_, pronunțată în același dosar de către Judecătoria Bistrița ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 967 din 7 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nrt._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele C., prin D.R.D.P. C. ,
C. local al comunei T. Bîrgăului și P. comunei T. Bîrgăului.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta W. C. D.
G., împotriva pârâtelor C., prin D.R.D.P. C., C. LOCAL AL C.
T. B., și P. C. T. B., pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C.
, prin D.R.D.P. C. față de M. M., ca fiind neîntemeiată.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei C., prin D.R.D.P.
C., suma de 1.366,39 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Având în vedere art. 137 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cărora instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele C., prin D.R.D.P. C., C. local al comunei T. Bîrgăului și P. comunei T. Bîrgăului este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Reclamanta W. C. D. G. este proprietară tabulară asupra imobilului teren în suprafață de 1.000 mp., înscris in CF 495 T. Bîrgăului,
nr. top. 341/1/1, imobil dobândit în anul 1998, prin cumpărare de la chemata în garanție M. M., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul notarului public Bria E. F. sub nr. 3164/_ .
Reclamanta pretinde că pe terenul menționat au fost executate lucrări de excavare pământ, în cursul anilor 2008-2009, cu ocazia efectuării lucrărilor de reabilitare si extindere a DN 17, lucrări care au afectat terenul pe o suprafață de aproximativ 200 mp., fără ca suprafața respectivă să fi făcut obiectul unei exproprieri, și totodată au desființat accesul la teren (terenul fiind în pantă).
Conform raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de expertul
P. V., prin lucrările efectuate pentru reabilitarea drumului național DN 17, a fost ocupată suprafața totală de 404 mp. din terenul reclamantei (suprafața de 46 mp., prin edificarea unui zid de sprijin din beton prefabricat cu înălțimea de 21 m.; suprafața de 256 mp., care a fost "expropriată"; de la
M. M. și suprafața de 102 mp., afectată de lucrările de decopertare strat vegetal și taluzare teren).
Așa cum se prevede la pct. I.12 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, drumurile naționale fac parte din domeniul public al statului.
Raportând cele de mai sus la prevederile legale citate anterior, se poate concluziona că parte din terenul reclamantei este ocupat în prezent de drumul național, al cărui proprietar este Statul Român, ca titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul public incluse în Anexa nr. 1 pct. I la Legea nr. 213/1998.
Potrivit prevederilor art. 20 din OG 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, "M. Transporturilor, Construcțiilor și Turismului este organul administrației publice care exercită prerogativele dreptului de proprietate publică a statului în domeniul drumurilor naționale.""
Prin urmare, acțiunea reclamantei în revendicare și despăgubiri trebuia îndreptată împotriva Statului Român, prin M. Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, și nicidecum împotriva pârâtelor C. N. de Autostrăzi și D. N. din România S.A. (entitate prin care se poate exercita dreptul de administrare al M. ui Transporturilor și Infrastructurii, în condițiile contractului de concesiune încheiat în acest scop între aceasta și M. Transporturilor și Infrastructurii, conform art. 21 alin. 1 din OG nr. 43/1997, cu modificările și completările ulterioare), C. local al comunei T. Bîrgăului (autoritate a administrației publice locale,
conform art. 23 din Legea nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare) și P. comunei T. Bîrgăului (o structură funcțională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001), instituții care, în raport prerogativele conferite de lege nu pot fi obligate în raportul juridic dedus judecății, neavând calitate procesuală pasivă.
Având în vedere caracterul subsidiar și dependent al cererii de chemare în garanție față de acțiunea principală, în considerarea prevederilor art. 60-63 C.pr.civ., instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C., prin D.R.D.P. C. față de M. M.
.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei C., prin D.R.D.P. C., suma de 1.366,39 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare transport consilier juridic la termenele de judecată.
Prin decizia civilă nr. 70/6 iunie 2013 a Tribunalului B. -Năsăud a fost admis apelul declarat de reclamanta W. C. D. G., împotriva sentinței civile nr. 967 din 7 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița, pe care a desființat-o în tot și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că reclamanta a investit inițial instanța de fond cu o acțiune mixtă, în revendicare (însoțită de obligație de face) și în răspundere civilă delictuală, solicitând atât obligarea pârâților la recunoașterea dreptului său de proprietate asupra porțiunii ocupate din suprafața totală de 1000 mp înscrisă în cf nr. 495 T. Bîrgăului. nr. top 341/1/1 și corelativ la încetarea lucrărilor de construire și reabilitare drum, cât și obligarea pârâților la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul creat reclamantei prin distrugerea gardului, distrugerea terenului și orice alte pagube.
Pe parcursul soluționării cauzei, după efectuarea raportului de expertiză, realizând că predarea în posesie a terenului ocupat este dificilă, reclamanta și-a precizat cererea (f.196 dosar fond), transformând practic acțiunea în revendicare și obligație de a face într-o cerere în despăgubiri, solicitând, printre altele, contravaloarea terenului care i-a fost preluat. Pârâții nu au manifestat nici un fel de opoziție la această precizare, astfel că instanța a rămas legal investită cu aceste petite din cererea de precizare.
La termenul de judecată din 24 ianuarie 2013, reprezentantul reclamantului a înlăturat orice echivoc în ce privește investirea instanței, arătând că nu insistă în primul petit, rămânând doar petitul de plată a despăgubirilor, poziție pe care a susținut-o și în apel.
Drept consecință, în final investirea instanței de fond, realizată de reclamantă în virtutea principiului disponibilității, s-a limitat doar la acțiunea în despăgubiri, în răspundere civilă delictuală vizând mai multe fapte prejudiciabile, fără a mai avea în vedere acțiunea reală în revendicare.
Calitatea procesuală pasivă constă în obligația legală a unei persoane, fizice sau juridice de a figura într-un anumit proces în calitate de pârât. În pretențiile izvorâte din răspunderea civilă delictuală, orice persoană fizică sau juridică poate avea calitatea calitate procesuală pasivă, corelativă obligației generale de a se abține de la săvârșirea unor fapte ilicite care să conducă la prejudicierea unei alte persoane.
În analiza ce vizează calitatea procesuală pasivă, instanța nu poate verifica raporturile de drept deduse judecății, în speță, dacă pârâții chemați
în judecată au săvârșit fapte care să atragă răspunderea lor civilă delictuală, acestea reprezentând elemente de fond ale pricinii, ci doar dacă reclamantul afirmă că pârâții l-au prejudiciat.
Prima instanță și-a întemeiat soluția pe dispozițiile Legii 213/1998 și ale OG 43/1997, vizând dreptul de proprietate publică asupra drumurilor naționale, fără a motiva în vreun fel în ce măsură aceste dispoziții înlătură calitatea procesuală pasivă a pârâților în ceea ce privește petitul de despăgubiri.
Cum în cauză instanța nu mai este investită cu o acțiune reală, care să aducă în discuție dreptul de proprietate asupra porțiunii din terenul reclamantei, în prezent având destinația de drum public, constatând că pârâții au legătură cu faptele pretins prejudiciabile pentru reclamantă, pârâta CNADR în calitate de beneficiar al lucrărilor de reabilitare a DN 17(f.42 dosar fond), iar pârâții C. local T. Bîrgăului și P. T. Bîrgăului, în calitate de autorități administrative pretins cu atribuții în procedurile de expropriere, care, susține reclamanta, s-au efectuat necorespunzător și au condus la preluarea unei suprafețe de teren cu achitarea despăgubirilor aferente de la chemata în garanție M. M., cu toate că aceasta ar fi constituit proprietatea inițiatoarei demersului judiciar de față; tribunalul apreciază că în mod greșit s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, impunându-se judecarea cererii precizate pe fond.
În rejudecare, reținând calitatea procesuală pasivă a pârâților constatată prin prezenta deciziei, judecătoria va soluționa cererea reclamantei așa cum aceasta a fost precizată și, corelativ, va soluționa pe fond și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CNADNR SA
împotriva chematei în garanție M. M. .
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal pârâta CNADNR SA prin D. R. de D. și P. C., solicitând casarea hotărârii, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 967/_ a Judecătoriei B. .
În motivarea recursului recurenta a arătat că, terenul ocupat de drumul național a fost expropriat de la M. M., fapt constatat prin raportul de expertiză și, prin urmare a intrat în proprietatea publică a Statului Român nu a CNDR SA. Prin urmare, cererea reclamantului trebuia formulată în contradictoriu cu Statul Român prin M. Transporturilor și Infrastructurii, ca titular al dreptului de proprietate publică asupra drumului național.
Acțiunea formulată de reclamantă este și inadmisibilă față de CNADNR SA, raportat la definiția acțiunii în revendicare, ținând seama de faptul că în speță proprietar al imobilului este Statul Român și nu reclamantul. Prin urmare, reclamantul nu are calitatea de proprietar al imobilului pentru a-i fi admisă acțiunea în revendicare. Chiar reținând că ulterior acțiunea în revendicare a fost transformată într-o cerere în despăgubiri, CNADR SA nu are calitate procesuală pasivă, despăgubirile pentru imobilul la care face referire reclamanta au fost achitate de Statul Român prin CNADNR SA, care a acționat ca mandatar în numele statului și nu în nume propriu.
Cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat aparținând reclamantei poate fi solicitat de la M. M., pârâta care a încasat suma de bani în baza unei hotărâri judecătorești, în caz contrar s-ar ajunge la situația în care, pentru același teren ocupat de drumul național s-ar plăti
despăgubiri atât de către Statul Român, cât și de către CNADR SA, iar dreptul de proprietate ar aparține deopotrivă amândurora.
În ce privește suprafața ocupată de constructor cu ocazia efectuării lucrărilor, s-a arătat că acest fapt nu este imputabil recurentei, întrucât s-a efectuat cu depășirea proiectului tehnic.
Prin întâmpinarea depusă, reclamanta s-a opus admiterii recursului, arătând că în cauză instanța nu mai este investită cu acțiune reală care să aducă în discuție dreptul de proprietate asupra unei porțiuni din terenul reclamantei, în prezent având destinația de drum public, constatând că pârâții au legătură cu faptele pretins prejudiciabile pentru reclamantă, instanța de apel legal a apreciat că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, impunându-se judecarea cererii precizate pe fond.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată, reclamanta a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i recunoască dreptul de proprietate și să-i lase în deplină posesie și folosință suprafața de 200 mp din totalul suprafeței de 1000 mp înscris în CF 495 T. B., să fie obligați pârâții înceteze lucrările de construire și reabilitare drum pentru porțiunea de lângă terenul proprietatea tabulară a reclamantei și să restabilească situația anterioară începerii lucrărilor, iar în caz de refuz să autorizeze pe reclamantă să le execute pe cheltuiala pârâților, să fie obligați pârâții la plata despăgubirilor constând în distrugerea gardului, a terenului și orice altor pagube aduse terenului, precum și la plata diferenței dintre valoarea reală a terenului, înainte de începerea luărilor și ulterior executării acestora.
La data de 10 martie 2011, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând că al doilea și al treilea capăt de acțiune vor avea următorul cuprins: " să fie obligate pârâtele la plata sumelor de 7680 euro reprezentând contravaloarea terenului expropriat, 4440 euro reprezentând contravaloarea terenului afectat de lucrări de taluzare, 16.050 euro reprezentând diferența dintre valoarea reală a terenului înainte de începerea lucrărilor și ulterior executării acestora";.
La data de 24 ianuarie 2013, reclamanta a arătat că "întrucât este imposibil de a se mai preda suprafața de teren menționată în primul petit din acțiune, arată că nu mai insistă în acest petit din acțiunea introductivă, rămânând doar petitul privind plata despăgubirilor";.
Prin urmare, instanța de fond a rămas investită cu soluționarea capătului de acțiune prin care reclamanta solicită obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea terenului expropriat, a terenului afectat de taluzare și diferența dintre valoarea reală a terenului înainte de începerea lucrărilor și ulterior executării acestora.
Instanța de fond a respins acțiunea, reținând că, raportat la dispozițiile art. 20 din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor și pct.
I.12 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, acțiunea în revendicare și despăgubiri trebuia îndreptată împotriva Statului Român prin M. Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, că pârâții chemați în judecată nu au calitate procesuală pasivă.
Instanța este ținută de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată.
În speță, având în vedere că reclamanta și-a precizat acțiunea doar cu privire la obligarea pârâților la plata despăgubirilor, iar instanța de fond a soluționat acțiunea ca o acțiune în revendicare, depășind limitele investirii și fără a soluționa cauza pe fond, încălcând dispozițiile art. 297 Cod proc.civ., soluția instanței de apel de desființare a sentinței atacate și de trimitere a cauzei spre rejudecare, este legală.
În condițiile în care acțiunea nu a fost soluționată pe fond, criticile recurentei referitoare la faptul că reclamanta nu are calitate procesuală activă nu pot fi primite, atâta timp că instanța de recurs a apreciat că soluția instanței de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare pentru necercetarea fondului este legală, cât și pentru faptul că instanța de fond a reținut că reclamanta este proprietara tabulară a terenului în suprafață de 1000 mp înscris în CF 495 T. B., dobândit prin cumpărare de la
M. M., iar pârâtul C. N. de Autostrăzi și D. N. din România nu a atacat sentința cu apel.
Criticile referitoare la faptul că acțiunea este inadmisibilă față de pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive este nefondată, având în vedere considerentele reținute în alineatele precedente referitoare la faptul că, față de acțiunea formulată, instanța de fond, urmare admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților a respins acțiunea, că procedând în această modalitate nu a soluționat acțiunea pe fond, că în mod greșit s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, impunându-se judecarea cererii precizate pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. | N. | DE |
AUTOSTRĂZI ȘI D. N. DIN ROMÂNIA SA PRIN D. | R. | DE D. |
ȘI P. C. împotriva deciziei civile nr. 70 din 6 iunie 2013 a Tribunalului B.
-Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
ANA I. A. | C. | A. | A. C. C. | B. |
Red. IA dact. GC 2 ex/_
Jud.apel: S.I., K. Iacob
| ← Decizia civilă nr. 46/2013. Revendicare imobiliară | Decizia civilă nr. 813/2013. Revendicare imobiliară → |
|---|
