Decizia civilă nr. 434/2013. Actiune in constatare
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 434/A/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.
Judecător A. -F. D. Grefier L. M.
Pe rol fiind judecarea apelului promovat de apelant S. V. R. S., apelant S. V. R. S. PRIN S. G. împotriva sentinței civile nr. 547/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei G., privind și pe intimat N. S. L., intimat N. L., având ca obiect acțiune în constatare pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta apelantei, av. M. Vasii, cu delegația la dosar, lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că, la data de_, intimații au depus la dosar, prin poștă, concluzii scrise.
T. ul invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a T. ului C. raportat la faptul că raportul juridic dedus judecății este un contract de credit bancar.
Reprezentanta apelantei arată că nu se opune admiterii excepției.
T. ul reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Reține că, prin sentința civilă nr. 547/_, Judecătoria Gherla a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta S. V. R. S.
A admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții N. S.
și N. L. împotriva pârâtei S. V. R. S. și S. V. R. S. - și în consecință:
A constatat că punctul 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției, punctul 5.1 lit. a) din Condițiile Speciale, punctul 3.5 referitor la comisionul de risc și 3.6 referitor la comisionul de administrare din Condiții Generale secțiunea Costuri, din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr. 0165412 din_ constituie clauze abuzive în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000
A dispus înlăturarea obligativității plății comisionului de risc și a comisionului de administrare din convenția de credit nr. 0165412 din_ și obligă pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de risc începând cu data de_ și cu titlu de comision de administrare începând cu data de_ .
A obligat pe pârâtă să recalculeze ratele lunare la creditul reclamanților, prin înlăturarea comisioanelor de risc și administrare a căror nulitate a fost constatată.
A respins cererea de obligare a pârâtelor la plata sumei de 15.793,52 lei cu titlu de despăgubiri.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamanților suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând excepțiile ridicate de reprezentanta pârâtei prin întâmpinare
instanța le-a apreciat neîntemeiate și le-a respins pentru următoarele considerente:
În lipsa unei prevederi exprese în textul legal, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 193/2000, instanța apreciază că este aplicabilă sancțiunea nulității absolute a clauzelor abuzive și nu cea relativă, întrucât stipularea lor constituie încălcarea unei norme imperative exprese:"; interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii";(art.1 alin.3 din lege).
Pe de altă parte, un contract cu titlu oneros va fi nul dacă nu există o proporționalitate între contraprestații, cum este cazul contractului în speță. Cauza este obiectivul urmărit la încheierea acestuia, fiind o condiție de fond, esențială, de validitate a actului juridic.
Conform art. 966 C. civ., cauza trebuie să fie licită și morală, conținutul acestei cerințe fiind precizat de art. 968 C. civ., potrivit căruia, cauza este nelicită când este prohibită de legi, este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.
Clauza abuzivă privează contractul, parțial sau total, de cauză, privită ca și cauză mediată și, implicit, compromite, grav, echilibrul contractual.
Sancțiunea care intervine în acest caz este nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând pe cale de acțiune sau pe cale de excepție, acțiunea în declararea nulității absolute fiind imprescriptibilă, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Norma protectivă cuprinsă în lege nu ocrotește numai interese personale, ale fiecărui consumator individual, ci reprezintă o normă de ordine publică, ce ocrotește un interes colectiv, astfel că sancțiunea este nulitatea absolută.
Pe de altă parte, legea abilitează anumite instituții, respectiv instanțele de judecată să cenzureze contractul. În ceea ce privește alte organe decât instanța, legea prevede că verificarea contractelor se poate face și din oficiu, or, o asemenea manieră de control este specifică regimului juridic al nulității absolute.
În jurisprudența comunitară este recunoscut dreptul judecătorului de a se sesiza din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale, ceea ce întărește concluzia aplicării sancțiunii absolute a clauzelor abuzive (Cauza Oceano Grupo Editorial SA c. Rocio Marciano Quintero, CJCE - 27 iunie 2000).
În altă ordine de idei, aplicarea sancțiunii "lipsirii de efecte";, a aplicării sancțiunilor contravenționale, conform art. 15 din lege, este specifică normelor care ocrotesc un interes colectiv.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului, la momentul încheierii acestuia;
toți factorii care au determinat încheierea contractului;
alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț
și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Conform art. 6 din aceeași lege, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Cu privire la excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune se poate reține următoarele:
Prin dispozițiile art.12 alin.4 din Legea nr.193/2000 legiuitorul a prevăzut posibilitatea invocării nulității clauzelor apreciate de consumator ca fiind abuzive si nu posibilitatea solicitării anularii acelor clauze. Ca urmare, sancțiunea cuprinderii unor clauze abuzive, în convențiile încheiate, o constituie nulitatea absoluta a acestora, iar, declararea nulității absolute este imprescriptibila, în conformitate cu dispozițiile art.2 din Decretul nr.167/1958.
Termenul de prescripție privind pretențiile pe care păgubitul înțelege să le solicite începe sa curgă de la data când acesta a cunoscut, trebuia sau putea sa cunoască paguba si pe cel răspunzător. Atâta timp cat clauzele contestate nu au fost declarate de instanța judecătoreasca ca fiind abuzive consumatorul nu putea cunoaște întinderea pagubei.
Oricum, prin raportare la momentul convocării paratei la conciliere directa, (f.30-31), suma solicitata cu titlu de comision de risc pârâtei, este aferentă perioadei înscrise in termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958.
Prin urmare, în temeiul art.2 din Decretul 167/1958, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.
Cu privire la excepția prescripției extinctive a dreptului de a cere restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc și cu titlu de comision de administrare instanța a reținut că această solicitare este întemeiată pe ideea că acea clauză contractuală în temeiul căreia a fost plătit comisionul este una abuzivă, iar o astfel de constatare ar atrage înlăturarea ei din cuprinsul contractului. În consecință, și sumele plătite de-a lungul timpului în temeiul acelei clauze ar deveni fără temei, adică nedatorate.
Or, conform art.8 alin.1 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cit si pe cel care răspunde de ea, iar potrivit art.8 alin.2, dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare si in cazul îmbogățirii fără just temei.
În speță restituirea plăților nedatorate este în realitate doar o consecință a anulării clauzei abuzive. Or, nulitatea pe care o presupune caracterul abuziv al clauzei este una absolută, dat fiind interesul general (al consumatorilor, ca și categorie socială) protejat prin instituirea normelor în materie, după cum s-a arătat anterior.
Conform art.2 din Decretul 167/1958, acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă. Or, această regulă ar fi aproape complet lipsită de efecte dacă s-ar considera că se poate cere anularea unei clauze indiferent de fi timpul care s-ar fi scurs de la încheierea ei, dar că solicitarea de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul acelei clauze nule este prescriptibilă în termenul general de prescripție.
Prin urmare, se impune interpretarea potrivit căreia, deși acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă, termenul de prescripție începe să curgă abia de la momentul constatării acestei clauze ca fiind nulă (în speță, abuzivă), acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune, în accepțiunea art.7 alin.1 din decretul 167/1958.
În aceste condiții, ori de câte ori o persoană solicită constatarea nulității absolute a unei clauze și, în subsidiar, restituirea prestațiilor efectuate în baza acesteia, nu se poate pune problema prescripției în ceea ce privește capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției, invocată de pârâtă, privind dreptul de a cere restituirea sumelor arătate.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv că nu a fost inițiată concilierea directă conform art.7201cod procedură civilă, instanța a respins-o ca neîntemeiată, întrucât reclamanți au depus la dosarul cauzei dovada îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe .(f 30-31)
Pe fond, instanța a constatat că între parata SC V. R. S. - S. C. si reclamanți a fost încheiată convenția de credit nr. nr. 0165412 din_, prin care pârâta a acordat reclamanților un împrumut in suma de 34.000 CHF pe o durata de 300 luni.(f.7-18)
Potrivit art. 3 lit. a) din contract, părțile au stabilit că împrumutatul datorează băncii dobânda curentă de 3,99 %; conform lit. d), banca putând revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată urmând a se aplica de la data comunicării.
La art. 3 lit. d din acest contract se prevedea la "Condițiile speciale ale convenției"; că "Banca își rezerva dreptul de a revizui rata dobânzii curente in cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetara, comunicând împrumutatului noua rata a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificata se va aplica de la data comunicării";.
De asemenea, la art.3.11 DAE din "Condițiile generale ale convenției"; - se prevedea că "DAE poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum si in condițiile prevăzute de Secțiunea 10)";Costuri suplimentare"; sau prin acordul părților";.
Conform art. 5 lit. a), s-a stabilit plata unui comision de risc de 0,26%
"aplicat la soldul creditului, plătibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a Convenției de credit";. La punctul 3.5 din secțiunea 3 "Costuri"; din Condițiile generale ale convenției prevede "Pentru punerea de la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta plații acestuia se stabilesc in Condițiile speciale";.
În ceea ce privește clauza prevăzută la art. 3 lit. d) potrivit căreia "banca poate revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării";, instanța reține că o atare clauză ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat.
Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Or, motivul întemeiat prevăzut în contractul supus analizei este acela al
"evoluției pieței financiare sau politica de credite a băncii";, fără prezentarea altor elemente de identificare. Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Doar astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru majorarea dobânzii.
ivele menționate respectiv "evoluției pieței financiare sau politica de credite a băncii"; nu îndeplinesc această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față.
În momentul in care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acționat de pe o poziție inegala, în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nici o clauza din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat, în mod direct, această clauză cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Prin necircumstanțierea, în nici un mod, a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.
În ceea ce privește clauza prevăzută de art.5 lit.a din Condițiile speciale, instanța a reținut că scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosită nefiind descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractelor încheiate de pârâtă, pentru ca împrumutații să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate.
Nu sunt întemeiate susținerile pârâtei, conform cărora, riscul de credit este asumat în urma analizei economico financiare a solicitantului de credit și a solidității garanțiilor reale sau personale pe care acesta le propune ca accesoriu al creanței principale, riscul de credit aflându-se, totodată, în strânsă corelație cu riscul de diminuarea a valorii creanțelor, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfă, riscul reputațional și riscul operațional, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozițiile art. 126 alin. 1 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului, având în vedere că nu sunt menționate, în cuprinsul contractului, criterii certe de justificare a acestuia.
Prin urmare, această clauză contractuală, privitoare la comisionul de risc, este abuzivă și intră sub incidența Legii nr. 193/2000, astfel încât este nulă absolut.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 686 din 21 februarie 2013, care a menținut ca legală și temeinică sentința comercială nr. 8644 din 29 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, hotărâre pe care o considerăm ca jurisprudență relevantă în cauză.
Instanța a constatat de asemenea ca reclamanții au garantat împrumutul acordat de către banca cu o garanție reala imobiliara (ipoteca) de rang II constituita asupra unui imobil si totodată i-a obligat pe reclamanți, conform art. 7 lit. b din condițiile speciale ale convenției de credit sa încheie si o polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției, cu o societate de asigurări partenera V. /agreata de banca si sa
cesioneze băncii, cel târziu la data tragerii creditului, aceasta polița de asigurare. Or, in acest fel au fost acoperite toate riscurile.
De asemenea, s-a reținut că în convenția de credit sunt prevăzute o serie de dobânzi penalizatoare, comisioane, penalități, garanții, toate in sarcina reclamanților consumatori, care creează o disproporție vădita între drepturile și obligațiile asumate de către părți.
În consecința, se impune înlăturarea acestor clauze din convenția de credit, ca urmarea faptului că au caracter abuziv, atrăgând și înlăturarea obligativității plății comisionului de risc și a comisionului de administrare din convenția de credit.
Împotriva acestei sentința a promovat apel pârâta SC V. R. SRL solicitând modificare în parte a sentinței ca fiind netemeinică și nelegală, iar în subsidiar respingerea în întregime a acțiunii cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Analizând excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul, o va admite pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții N. S. L. și N. L. au solicitat în contradictoriu cu S. V. R. S., constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit pe care l-au încheiat cu pârâta, cu cheltuieli de judecată.
În atare situație, tribunalul în baza art.228 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, apreciază că prezenta cauză este de competența T. ului Specializat, vizând un raport juridic existent între un profesionist, așa cum este definit în art.3 alin.2 din Noul Cod Civil, și un neprofesionist.
Acest raționament se bazează pe faptul că menținerea tribunalelor specializate cu ocazia intrării N.C.Civ. s-a făcut pornindu-se de la necesitatea păstrării în sfera de competență a acestor instanțe a acelorași cauze calificate ca fiind comerciale în baza vechiului C.com., prezenta cauză fiind una dintre acestea.
Față de cele ce preced, tribunalul va admite excepția necompetenței materiale, potrivit art.159 pct.2 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului C. .
Declină competența de soluționare a apelului declarat de pârâta SC V.
R. SRL împotriva sentinței civile nr. 547/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei G. în favoarea T. ului Specializat C. .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
O. -C. T.
Judecător,
A. -F. D.
Grefier,
L. M.
L.M. 25 Septembrie 2013 Red.dact.OCT/LM/_
| ← Decizia civilă nr. 4124/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 164/2013. Actiune in constatare → |
|---|
