Decizia civilă nr. 599/2013. Actiune in constatare
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILă Nr. 599/2013
Ședința publică de la 29 Mai 2013 Completul compus din: Președinte O. -C. T.
Judecător A. -F. D. Judecător O. R. G. Grefier G. P.
S-a luat spre examinare, în vederea pronunțării, recursul promovat de către reclamantul C. T., în contra Sentinței civile nr. 2816 din_, pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr._, privind și pe intimații pârâți T. E. și P. M., având ca obiect acțiune în constatare.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință de la data de 22 mai 2013, când a fost amânată pronunțarea pentru data de 29 mai 2013, încheierea făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată că prin Sentința civilă nr. 2816/_ , pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și precizată de reclamantul C. T., în contradictoriu cu pârâții T. E. și P. M. .
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
Printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de 11 iunie 2009 (f.5) numitul T. A. s-a obligat să transmită pârâtului C. T. dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 493 mp, situat în localitatea Sălicea com. Ciurila, în locul denumit popular "sudos după grădini";. Prețul stabilit de părți a fost de
11.500.000 lei.
Conform raportului de expertiză tehnică - specialitatea topografie efectuat de către expert tehnic judiciar I. Victor (f. 48-64), imobilul teren în litigiu se identifică parțial cu imobilul înscris în CF 110 S., nr. top. 621/b/1/1, 877/1/1, 878/1/1.
Promitentul T. A. a decedat la data de 08 iunie 2010 (fila 8), succesibili fiind, potrivit actelor de stare civilă, pârâtele P. M. și T. E. în calitate de copii ai defunctului.
În speță instanța constată că înscrisul sub semnătură privată încheiat între părți este nul absolut ca și contract de vânzare-cumpărare, pentru nerespectarea formei autentice, însă în virtutea principiului conversiunii actului juridic are, potrivit art. 978 Cod civil, valoarea unui antecontract care naște în sarcina ambelor părți o obligație de a face,
respectiv de a încheia în viitor contractul translativ de proprietate, în condițiile de fond și formă cerută de lege.
Pentru a putea fi pronunțată o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, condiția esențială este ca, la momentul judecății, partea din patrimoniul căreia urmează a fi transmis dreptul de proprietate (promitentul-vânzător) să aibă calitatea de proprietar exclusiv al lucrului vândut.
Or, în speță, înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu atestă faptul că promitentul-vânzator T. A. are calitatea de proprietar exclusiv al terenului care a format obiectul antecontractului incheiat la data de 11 iunie 2009, teren care se identifică parțial cu imobilul înscris în CF 110 S., nr. top. 621/b/1/1, 877/1/1, 878/1/1.
În acest sens, instanța a reținut că reclamantul a depus la dosar, pentru a dovedi calitatea de proprietar a promitentul-vânzator T. A., foaia de carte funciară 110 S., însă din cuprinsul acesteia nu rezultă întabularea unui drept de proprietate în favoarea lui T. A. .
Având în vedere faptul că în cauză nu s-a invocat existența unui alt titlu de proprietate, instanța nu a inclus în masa succesorală rămasă in urma defunctului T. A., decedat la data de 08 iunie 2010, terenul in suprafață de 493 mp, situat in loc.S., comuna Ciurila, inscris în CF 110 S., nr. top. 621/b/1/1/4, 877/1/1/4 și 878/1/1/3/4 situat în locul numit popular "sudos după grădini"; intrucât nu s-a dovedit faptul că imobilul anterior menționat se afla în patrimoniul defunctului la data decesului acestuia
Consecutiv, instanța a reținut că promitentul - cumpărător nu a contractat cu proprietarul imobilului, astfel încât nu se poate constata nici transferul valabil al dreptului de proprietate prin înscrisurile depuse la dosar, nici nu se poate pronunța o hotãrâre care sã ținã loc de act autentic, cu ignorarea situației de carte funciarã și, evident nu se poate nici dispune întabularea dreptului reclamantului asupra imobilului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. T.
, solicitând instanței admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, solicitând cheltuieli de judecată pe cale separată.
În susținerea recursului, reclamantul a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii. În mod greșit instanța de fond a constatat că a depus la dosar doar copie a CF 110 S. pentru a dovedi calitatea de proprietar a lui T. A. și că imobilul nu se află în proprietatea acestuia la data decesului.
În ședința publică din data de_ , instanța din oficiu, în baza dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, a invocat excepția netimbrării recursului.
Excepția este întemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Pentru primul termen de judecată din recurs,_, recurentul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 297 lei și timbru judiciar de 6,15 lei, sub sancțiunea anulării recursului.
La data de_, recurentul a formulat cerere de ajutor public judiciar (f. 9).
Această cerere a fost respinsă, prin Încheierea civilă nr. 135/R/CC/_ (f. 13), ce a fost comunicată recurentului la data de_ (f. 17).
Recurentul nu a atacat respectiva încheiere, astfel încât avea obligația de a depune la dosar taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, până la termenul de judecată acordat, adică_ .
La termenul de judecată din data de_, T. ul, constatând că recurentul nu a achitat taxa judiciară de timbru și nici timbrul judiciar, a invocat excepția netimbrării recursului.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar conform alin. 3 al aceluiași articol neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Sancțiunea anulării este reglementată și prin art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, în ipoteza neachitării timbrului judiciar.
Raportat la cele expuse, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, urmează să fie admisă excepția netimbrării recursului, invocată de instanță din oficiu.
Pe cale de consecință, T. ul va anula ca netimbrat recursul declarat de reclamantul C. T. împotriva Sentinței civile nr. 2816 din_, pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr._, pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite excepția netimbrării și, în consecință:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de către reclamantul C. T. în contra Sentinței civile nr. 2816 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda, pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2013.
Președinte, O. -C. T. | Judecător, A. -F. D. | Judecător, O. R. G. |
Grefier, G. P. |
G.P. 30 Mai 2013
Red: O.R.G./L.C/_ /2 ex.
Jud. fond: F. C. J.
← Decizia civilă nr. 164/2013. Actiune in constatare | Încheierea civilă nr. 347/2013. Actiune in constatare → |
---|