Decizia civilă nr. 4129/2013. Rectificare carte funciară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4129/R/2013
Ședința publică din 24 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER:: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta BRÂNDEA M. precum și recursul declarat de pârâta G. F. împotriva deciziei civile nr. 60 din 18 iunie 2013 a T. ui S., pronunțată în dosar nr._, privind și pe
intimații C. J. S. PENTRU S. D. DE P., C. L. DE F.
F. Z., având ca obiect rectificare de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente B. M., avocat P. a Aurel, cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta pârâtei recurente G. F., avocat Năsăudean Petronela Zoita, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 octombrie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei recurente G. F., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul reclamantei recurente.
La data de 16 octombrie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei recurente Brândea M., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de către pârâta recurentă, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta pârâtei recurente.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat, admiterea acțiunii precizate, de anulare a întabulării pârâtei G. F. pe suprafața de 646 mp, cu cheltuieli de judecată în sumă de 1704 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Arată că instanța de apel, deși i s-au făcut precizările de rigoare privind obiectul cauzei nu a făcut altceva decât să copieze motivele instanței de fond privind respingerea acțiunii, fără a face o analiză a argumentelor din apel, astfel că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină raportat la motivele de apel, fiind incidente dispozițiile art.7 C.proc. civ.
Arată că pârâta recurentă și rudele sale au operat la cartea funciară întăbularea suprafeței de 3573 mp, și apoi prin actul de partaj voluntar au împărțit terenul, deși pe această suprafață reclamanta avea titlu de proprietate din anul 1993.
Instanța de apel a menționat că cererea de rectificare se încadrează în pct.
1 al art. 34 din Legea 7/1996 dar că problema terenului de 500 mp rămâne nerezolvată întrucât mijloacele procedurale alese de părți nu au fost cele potrivite. Față de o astfel de motivare apreciază că subzistă pct. 9, art. 304 C.pr. civ., hotărârea pronunțată fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Întrucât a existat o cerere reconvențională de anulare a titlului lor de proprietate, înseamnă că acesta a fost analizat din punct de vedere al legalității și nu s-au găsit motive de anulare a acestuia, ca atare înseamnă că întabularea dreptului pârâtei pe terenul lor nu poate fi legală.
Potrivit prevederilor art.34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, nu sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris în CF de către pârâtă având în vedere că a ocolit Legea 18/1991.
Apreciază că actul juridic dedus judecății a fost interpretat greșit de instanță, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 C.proc. civ.
Reprezentanta pârâtei recurente G. F. solicită în principal, admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate privind soluționarea în apel a cererii reconvenționale precizate având ca obiect constatarea nulității absolute a
T.P. 41505/19258/1993 emis în favoarea lui B. Teodor și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru a fi judecat în recurs, menținerea restului dispozițiilor deciziei.
În subsidiar, și numai în condițiile în care, prima cerere va fi respinsă, solicită a se admite recursul, să se modifice în parte decizia atacată și rejudecând fondul să se admită cererea reconvențională privind constatarea nulității absolute a T.P., cu obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Apreciază că în mod nelegal instanța de apel a instituit o cale de atac a sentinței prin care judecătoria, ca primă instanță, a soluționat cererea reconvențională având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate și a creat în acest fel posibilitatea de a sesiza cu recurs curtea de apel într-o cauză în care această instanță nu este competentă să o judece.
Aceste deficiențe se încadrează în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. 3, indice 2 C.proc. civ. față de care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 3 C.proc. civ. se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru a fi soluționată în calea de atac legală.
În ceea ce privește cererea subsidiară, arată că argumentele de care instanța de apel s-a prevalat în susținerea soluției de respingere ca nefondată a cererii reconvenționale sunt nelegale și netemeinice.
S. dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativă la data de 1 ianuarie 1990, înscrisă în cartea de funciară sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările efectuate de către cooperativă până la data intrării în vigoare a legii.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea defunctului soț al intimatei s-a făcut în temeiul art. 22 din Legea 18/1991, fapt dovedit prin încheierea de carte funciară care atestă că terenul în suprafață de 250 mp, pe care a fost construită casa de locuit a intimatei și a soțului acesteia a fost dobândit de la CAP.
Terenul în suprafață de 500 mp constituie teren aferent casei de locuit a antecesorului reclamantei reconvenționale, aspect dovedit tot prin încheierea de carte funciară 39/1991 prin care s-a dispus ca imobilul din CF 431, proprietatea lui B. Petru să se dezmembreze în două parcele.
În ce privește recursul declarat de către reclamanta recurentă solicită respingerea acestuia pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită respingerea recursului formulat de către pârâta recurentă pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. cu nr._ din data de_, reclamantei B. M. a chemat-o în judecată pe pârâta G. Floare, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea întabulării pârâtei pentru suprafața de 646 mp, teren intravilan, reprezentând grădină, în CF nr. 431 O., nr. top. 19/a/2, în baza încheierii de întabulare nr. 833/1993 și a se dispune întabularea dreptului reclamantei cu privire la suprafața de 500 mp în cartea funciară.
Prin Sentința civilă nr. 169 din 23 ianuarie 2013 a Judecătoriei Z. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei B. M., formulată în contradictoriu cu pârâta G. Floare, privind anularea întabulării pârâtei pentru suprafața de 646 mp, teren intravilan, reprezentând grădină, în CF nr. 431 O., nr. top. 19/a/2, în baza încheierii de întabulare nr. 833/1993 și dispunerea întabulării dreptului reclamantei cu privire la suprafața de 500 mp în cartea funciară.
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională G. Floare, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională B. M. și pârâtele C. J. S. și C. locală Z., privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._ 8 din data de_, emis în favoarea lui B. I. Teodor.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 833/1993 a cărei anulare se solicită s-a dispus înscrierea în CF nr. 431 O., a dreptului de proprietate al pârâtei G. F. asupra suprafețelor de 960 mp, respectiv 646 mp.
La baza acestei încheieri a stat actul de partaj autentificat cu încheierea notarială nr. 92/_ (f.14), încheiat între B. G., S. M., Terhes M. ,
B. M. și G. F. în baza căruia lui G. F. i-a fost atribuit lotul nr. II, identificat cu nr. top. 19/a/2 în suprafață de 646 mp.
Reclamanta nu a contestat valabilitatea actului de partaj, astfel încât, în ipoteza anulării acestuia să poată fi solicitată anularea încheierii de carte funciară.
Reclamanta susține faptul că actul de partaj a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale, dar invocă faptul că nu îi este opozabil. Or, acest act autentic, atâta timp cât nu este contestat, produce efecte juridice și este opozabil terților, indiferent de calitatea acestora.
În același sens, art. 25 alin.1 din Legea nr. 7/1996, aplicabil în cauză prin raportare la dispozițiile art. 80 din Legea nr. 71/2011, prevede că, înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor.
Rectificarea cărții funciare prin radierea unui drept cuprins în aceasta se poate dispune numai în condițiile expres prevăzute de art. 34 din Legea 7/1996. Niciunul dintre cele patru cazuri prevăzute de acest text legal nu justifică acțiunea de față.
Pentru aceste considerente, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei B. M. .
Referitor la cererea reconvențională, prima instanță a reținut că prin titlul de proprietate nr._ 8 din data de_ (f.42) s-a reconstituit dreptul de
proprietate în favoarea lui B. I. Teodor, pentru suprafața totală de 1 ha și 4800 mp.
Reconstituirea dreptului de proprietate s-a realizat ca urmare a cererii de reconstituire formulată de către B. I. Teodor la data de_ (f.67). Din analiza actelor depuse la dosar rezultă că dovada proprietății este făcută pe de o parte cu mențiunile din registrul agricol (f. 68), iar pe de altă parte cu extrasul de carte funciară nr. 431 O. (f.12).
S-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lui B. I. Teodor, pe de o parte în nume propriu, în baza mențiunilor din registrul agricol, iar pe de altă parte, în calitate de moștenitor al lui B. I., în baza mențiunilor din extrasul de carte funciară nr. 431 O. .
La reconstituirea dreptului de proprietate al lui B. I. Teodor s-au avut în vedere și dispozițiile art. 13 alin.2 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora, moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
Pentru aceste considerente, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._ 8 din data de_, emis în favoarea lui B. I. Teodor.
Prin decizia civilă nr. 60 din 18 iunie 2013 a T. ui S. pronunțată în dosar nr._ s-au respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții B.
M. și G. Floare împotriva Sentinței civile nr. 169/_ a Judecătoriei Z. . Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Referitor la apelul declarat de reclamanta B. M., instanța a reținut în primul rând că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea întabulării în favoarea pârâtei asupra terenului în suprafață de 646 mp din CF 431 O., nr.top. 19/a/2, dispusă în baza Actului de partaj voluntar autentificat cu nr. 92 din_ . Asupra acestei cereri s-a pronunțat și judecătoria, respingând ca neîntemeiată acțiunea reclamantei. Numai că, atât în dispozitivul, cât și în considerentele sentinței, numărul încheierii de întabulare a fost menționat greșit ca fiind 833/1993, în loc de 1544/1995, prima instanță preluând datele de identificare ale încheierii din petitul acțiunii, unde de asemenea s-a produs aceeași eroare materială.
În fața instanței de control judiciar, cerându-i-se lămuriri asupra încheierii cf a cărei rectificare o solicită, reprezentantul reclamantei a precizat că acțiunea sa viza ambele încheieri, respectiv cea cu nr. 833/1993 și cea cu nr. 1544/1995. O atare precizare tinde însă să modifice obiectul cauzei în calea de atac, fiind contrară prevederilor art. 294 C.pr.civ.
Este în afară de orice îndoială că atât reclamanta și pârâta, cât și instanța de judecată au avut în vedere încheierea de carte funciară prin care s-a dispus dezmembrarea parcelei cu nr.top. 19/a și întabularea dreptului de proprietate al pârâtei asupra lotului II, cu nr.top. 19/a/2, atribuit acesteia prin actul de partaj mai sus menționat. Încheierea cf nr. 833/1993 este anterioară dezmembrării și încheierii partajului, privind întabularea în baza Certificatului de moștenitor nr. 563/1993.
Reclamanta pretinde că întabularea a cărei anulare o solicită este nelegală, fiind dată cu nesocotirea dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 500 mp, dobândit prin reconstituire în condițiile Legii 18/1991 de către defunctul său soț, B. Teodor, conform TP nr. 41505/19258/1993 și transmis mai apoi reclamantei, prin moștenire, conform Certificatului de
moștenitor nr.32/2004 (f.5). Făcând confuzie, pe de o parte, între opozabilitatea unui act juridic și valabilitatea acestuia și pe de altă parte, între inopozabilitatea efectelor actului juridic față de terți, dedusă din principiul relativității efectelor actului juridic și opozabilitatea înscrierilor în cartea funciară, reclamanta consideră, în mod vădit eronat, că dreptul său de proprietate poate fi apărat pe calea acțiunii în rectificare pe care a formulat-o.
Asemenea primei instanțe, instanța de apel a apreciat însă că, sub aspect procedural, acțiunea reclamantei de anulare a unei încheieri de întabulare, fără ca această cerere să fie precedată de o acțiune care să urmărească desființarea titlului în temeiul căruia s-a dispus întabularea, apare ca inadmisibilă.
Deși reclamanta nu și-a întemeiat în drept cererea pe vreunul dintre cazurile prevăzute de art.34 din Legea 7/1996, raportat la motivele pe care aceasta le-a invocat, respectiv nelegalitatea actului de partaj voluntar, în privința căruia susține că a fost încheiat cu nesocotirea dispozițiilor Legii 18/1991 și a avut ca obiect un teren asupra căruia copartajanții nu erau proprietari, terenul constituind proprietatea reclamantei, T. a constatat că temeiul legal al cererii de rectificare este cel prevăzut de pct.1 al art. 34 din Legea 7/1996 (actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil).
Însă acțiunea în rectificarea cărții funciare întemeiată pe dispozițiile art. 34 pct.1 din Legea 7/1996 are caracter accesoriu, fiind subsecventă acțiunii principale de anulare/nulitate a actului în temeiul căruia s-a efectuat întabularea.
În speță, deși în motivele cererii sale reclamanta contestă valabilitatea actului de partaj, aceasta nu a înțeles să atace respectivul act cu o cerere în constatarea nulității absolute. Doar în cazul în care ar fi obținut în prealabil o hotărâre judecătorească favorabilă în acest sens s-ar fi putut adresa apoi cu o acțiune având ca unic obiect rectificarea de carte funciară.
Este adevărat că, nefiind parte în actul de partaj, care are natura juridică a unei convenții, reclamanta nu are calitate procesuală activă să solicite anularea acestuia (nulitatea relativă), însă, justificând un interes legitim în înlăturarea efectelor acestuia act, este de necontestat calitatea sa procesuală activă în cererea de constatare a nulității absolute.
Pentru aceste motive, T. a apreciat că apelul declarat de apelanta- reclamantă B. M. este nefondat, fiind respins ca atare.
Neîntemeiat este însă și apelul declarat de pârâta - reclamantă reconvențional
G. Floare, care a solicitat modificarea sentinței primei instanțe în privința soluției pronunțate asupra cererii reconvenționale.
Analizând probele administrate, T. a apreciat că cererea reconvențională a fost corect respinsă, deși considerentele pe care instanța de apel le are în vedere diferă de cele ale primei instanțe.
Criticile recurentei referitoare la argumentele primei instanțe sunt, în parte, justificate. Astfel, este adevărat că soțul reclamantei, defunctul B. Teodor, nu a formulat cererea de reconstituire în calitate de moștenitor al antecesorului său
I., ci în nume propriu, așa cum de altfel s-a și dispus prin titlu. De asemenea, dreptul de proprietate asupra celor 500 mp intravilan curți-construcții nu a fost dovedit nici cu înscrierile din registrul agricol (unde toate parcelele ce au aparținut soților B. Taodor și M. apar ca fiind situate în tarlaua "Cimitir";, nu pe str. M. ) și nici cu înscrierile din CF 431 O., din care rezultă că cota-parte din dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr.top. 19, ce a aparținut lui B. I. (tatăl lui B. Teodor) a fost transmisă, prin moștenire, în anul 1960, unor alți moștenitori, soțul reclamantei nefigurând printre aceștia.
Cu toate acestea, terenul de 500 mp a fost legal reconstituit în favoarea lui B. Teodor în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea 18/1991 (actual art.23), în forma
de redactare și aplicare a acestuia la data reconstituirii, respectiv 1991-1993. La acea dată prevederile alin.2 ale art. 23 nu erau în vigoare, iar determinarea suprafeței de teren aferentă casei de locuit, împreună cu curtea și grădina din jurul acesteia se realiza prin luarea în considerare a terenului efectiv afectat acestor destinații, fără a depăși însă limita de 1000 mp, dedusă din interpretarea coroborată a art. 8 și art. 4 din Decretul-Lege 42/1990 ca fiind limita maximă de atribuire în proprietate pe acest temei legal.
Or, în conformitate cu prevederile art. II din Legea 169/1997 și art. 2 alin.2 din Legea 1/2000, dispozițiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale legii, nu aduc atingere în niciun fel titlurilor de proprietate cu respectarea prevederilor Legii 18/1991, la data întocmirii lor.
Așadar, defunctul B. Teodor era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, în suprafață de 500 mp, în baza art. 22 din Legea 18/1991 (actual art. 23), din moment ce acest teren era aferent casei și anexelor sale gospodărești, situată în O., str.M., nr.9/A, fapt necontestat de părți, dovedit și prin expertiza administrată în cauză și declarația martorului Mureșan G. (f.98-104).
Pentru aceste motive, care înlocuiesc în parte considerentele hotărârii apelate, tribunalul a apreciat că ambele apeluri sunt nefondate, astfel că, văzând și prevederile art. 296 C.pr.civ., le-a respins. Problema litigioasă referitoare la terenul intravilan în suprafață de 500 mp rămâne în prezent nerezolvată, deoarece mijloacele procedurale alese de părți nu au fost cele potrivite. Ea nu își poate găsi o corectă rezolvare decât în cadrul unui proces de revendicare, în care titlurile de proprietate invocate de reclamantă și pârâtă pot fi comparate, dându- se preferință celui mai bine caracterizat.
În temeiul art. 277 C.pr.civ., având în vedere că ambele apeluri au fost respinse, instanța a dispus compensarea integrală a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta BRÂNDEA M. și pârâta GIURCA F. .
Prin recursul declarat de reclamanta BRÂNDEA M. s-a solicitat modificarea deciziei civile nr. 60/2013 a T. ui S. în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței pronunțate de judecătorie și admiterea acțiunii precizate de anulare a întabulării pârâtei Ghiurco F. pe suprafața de 646 m.p. având nr. top. 19/a/2.
În motivare s-a arătat că instanța de apel deși s-au făcut precizările de rigoare privind obiectul cauzei, nu a făcut altceva decât să copieze motivele instanței de fond privind respingerea acțiunii, fără a face o analiză a argumentelor din apel privind admiterea acțiunii, necuprinzând deci motivele pe care se sprijină, motiv de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C.pr.civ.
Suplimentar, dar în mod neîntemeiat se susține că nu s-ar fi motivat în drept acțiunea formulată deși acest lucru s-a făcut de la instanța de fond și s-au făcut și precizările de rigoare, anularea unei întabulări vizând implicit rectificarea de carte funciară.
Cerându-se anularea întabulării făcută de pârâtă, în mod evident că au fost vizate toate operațiunile făcute prin încheierile notariale, neavând logică a se solicita doar anularea încheierii nr. 1544/1995, rămânând neanulată încheierea nr. 833/1993.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Stabilindu-se că titlul de proprietate este legal, aceasta înseamnă că întabularea dreptului pârâtei pe terenul proprietatea reclamantei nu poate fi legală.
În ceea ce privește pct. 1 al art. 34 din Legea nr. 7/1996 s-a arătat că esența acestuia constă tocmai în faptul că înscrierea în CF s-a făcut în temeiul
unui act nevalabil, lipsit de eficiență juridică față de dreptul de proprietate al recurentei.
Pct. 3 al art. 34 din Legea nr. 7/1996 precizează expres valabilitatea efectelor juridice ale actului în temeiul căruia s-a făcut întabularea ori reclamanta tocmai acest lucru l-a invocat, inopozabilitatea actului întocmit cu ocolirea Legii nr. 18/1991.
Pe de altă parte, potrivit art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 nu sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris în CF de pârâtă de vreme ce a ocolit Legea nr. 18/1991.
În privința inopozabilității actului de partaj s-a arătat că justificarea unui interes legitim în anularea acestuia nu înlătură justificarea calității procesuale. Încheierea unui astfel de act nu poate să lipsească de un drept o terță persoană, opozabil față de reclamantă fiind dreptul tabular înscris în cartea funciară. Întabularea fiind opozabilă erga omnes se poate solicita anularea întabulării și a documentației ce a stat la baza ei, în aceste condiții actul juridic dedus judecății fiind greșit interpretat, fiind incident și pct. 8 al art. 304 C.pr.civ.
Intimata G. FLOARE a formulat întâmpinare la recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat în esență că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., decizia atacată fiind motivată atât în fapt cât și în drept, instanța de apel îndeplinindu-și obligația legală prevăzută de art. 261 C.pr.civ. Între motivele cuprinse în considerentele deciziei și dispozitivul acesteia nu există nicio contrarietate, motivele pe care se sprijină nefiind nici contradictorii și nici străine de natura cauzei.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. s- a arătat că instanța a determinat corect temeiul de drept aplicabil stării de fapt care rezultă din petitul acțiunii introductive, nerespectarea în integralitate a textului de lege conducând la respingerea apelului. Decizia criticată nu este lipsită de fundamentare juridică, instanța indicând cu precizie temeiul de drept și făcând o aplicare corectă a acestuia.
Instanța a remarcat confuzia pe care reclamanta o face între condițiile de validitate ale unui act juridic și principiul opozabilității înscrierilor din cartea funciară.
Referitor la dispozițiile art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 s-a arătat că acest text de lege este interpretat greșit de către reclamante, opozabilitatea față de terți fiind un principiu al înscrierilor din cartea funciară care nu se confundă cu inopozabilitatea actelor juridice fundamentată pe principiul relativității contractelor.
În ceea ce privește pct. 8 al art. 304 C.pr.civ. s-a arătat că se încearcă să se justifice imperfecțiunile și impreciziunile rezultate din modul de formulare al acțiunii nefiind vorba despre o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății. Formularea improprie a petitului nr. 1 al acțiunii nu putea conduce la calificarea acțiunii ca fiind o acțiune în rectificare de carte funciară, cu atât mai mult cu cât acțiunea a fost intitulată "acțiune în anulare întabulare";. Calificarea acțiunii ca fiind o acțiune în rectificare de carte funciară s-a putut face numai prin coroborarea petitului 1 cu petitul 2.
Pentru a promova cu succes acțiunea în rectificare de carte funciară reclamanta avea obligația procedurală să solicite și să facă dovada că se găsește în una din cele 4 situații prevăzute de art. 36 din Legea nr. 7/1996.
Dreptul dobândit de către pârâtă prin certificatul de moștenitor și ulterior prin actul de partaj este un drept de proprietate calificat corect în înscrierile de carte funciară, efectele juridice ale actelor în baza cărora s-a efectuat înscrierea neîncetând atât timp cât actele juridice sunt valide.
Prin recursul declarat de pârâta GIURCA F. s-a solicitat în principal casarea în parte a deciziei în ceea ce privește cererea reconvențională și trimiterea acesteia aceleiași instanțe pentru a fi judecată în recurs, iar în subsidiar modificarea deciziei și admiterea cererii reconvenționale formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat în esență că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 32C.pr.civ., instanța de apel instituind în mod nelegal încă o cale de atac a sentinței prin care judecătoria a soluționat cererea reconvențională având ca obiect constatarea nulității titlului de proprietate.
Art. 5 alin. 1 teza I din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 cuprinde dispoziții imperative referitoare la căile de atac, hotărârea tribunalului de a recalifica recursul în apel făcându-se atât cu nerespectarea acestor norme, cât și cu acelea care reglementează excepția de necompetență de ordine publică definită prin art. 1593pct. 2 C.pr.civ.
În ceea ce privește solicitarea de modificare a deciziei s-a arătat că argumentele de care s-a prevalat instanța de apel în susținerea soluției de respingere a cererii reconvenționale sunt nelegale și netemeinice.
Concluzia care se desprinde din interpretarea art. 22 din Legea nr. 18/1991 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 18/1991 și art. 10 din aceeași lege, art. 12 și art. 13 alin. 3 din HG nr. 131/1991 este aceea că se poate reconstitui dreptul de proprietate pentru terenurile referitor la care există dovezi că s-au aflat în proprietatea solicitantului. Ori în ceea ce privește suprafața de 500 m.p. teren intravilan, litigios nu există nicio dovadă astfel cum s-a reținut în decizia atacată.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea defunctului soț al intimatei nu s-a făcut în temeiul art. 22 din Legea nr. 18/1991, din încheierea de carte funciară rezultând că terenul în suprafață de 250 m.p. a fost dobândit de la C.A.P. prin actul de dare cu plată nr. 473/1980.
Situațiile de natura aceleia în care se poziționează intimata sunt reglementate de art. 23 din Legea nr. 18/1991 în forma în vigoare la data emiterii titlului de proprietate, ori terenul atribuit intimatei și defunctului ei soț în temeiul art. 23 din Legea nr. 18/1991 este în suprafață de 250 m.p. și a fost înscris în proprietatea acestora la scurt timp după dobândire.
Terenul în litigiu în suprafață de 500 m.p. constituie teren aferent casei de locuit a antecesorului reclamantei, defunctul B. Petru, la data emiterii titlului de proprietate în favoarea defunctului soț al reclamantei dreptul de proprietate asupra acestui teren fiind deja întabulat în favoarea reclamantei reconvențional Ghiurco Floare, nefiind deci liber pentru a se putea emite titlu de proprietate asupra acestuia.
Dacă se consideră că titlul de proprietate a fost emis în temeiul art. 22 din Legea nr. 18/1991, instanța de apel a făcut o greșită interpretare a acestor dispoziții, având în vedere că la data cooperativizării nu deținea teren intravilan care să fie cuprins în masa de teren cooperativizat care putea fi reconstituit.
Dacă se consideră că titlul de proprietate a fost emis în temeiul art. 23 din lege suprafața reconstituită depășește suprafața cumpărată de la C.A.P.
Dacă se analizează reconstituirea dreptului de proprietate în baza art. 10 din Legea nr. 18/1991 și a Regulamentului de aplicare a acesteia, se constată lipsa oricărei dovezi care să susțină cererea de reconstituire.
Sunt deci incidente prevederile art. 3 din Legea nr. 169/1997.
S-a mai arătat că este nedeontologică, nejuridică și făcută cu nerespectarea principiului disponibilității aprecierea instanței potrivit căreia litigiul dintre părți ar putea fi soluționat numai pe calea unei acțiuni în revendicare.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta Brândea M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește primul motiv de recurs s-a arătat că acesta este nefondat, cererea reconvențională fiind o cerere accesorie cererii principale, regimul juridic fiind cel al acțiunii principale care determină și calea de atac pentru soluționarea ei.
Este apreciat ca fiind nefondat și cel de-al doilea motiv de recurs, legalitatea titlului de proprietate al reclamantei fiind analizată corect de către instanțe.
Întreaga suprafață de teren din care fac parte și cei 750 m.p. a aparținut autorului B. I., reclamanta și soțul său figurând cu această suprafață de teren în registrul agricol din timpul C.A.P.-ului.
Pe de altă parte, chiar dacă nu ar fi avut la colectivizare teren, raportat la existența construcțiilor sunt incidente prevederile art. 22 din Legea nr. 18/1991.
Au fost apreciate ca incorecte și celelalte susțineri, întabularea terenului în cartea funciară prin ocolirea legii de fond funciar reprezentând un abuz.
Motivele de recurs invocate nu se pot încadra la art. 304 C.pr.civ., invocându-se practic pct. 10 și 11 ale art. 304 C.pr.civ., abrogate, recursul fiind inadmisibil.
Analizând recursul declarat de reclamanta BRÂNDEA M. și cel declarat de pârâta GIURCA F. împotriva deciziei civile nr. 60 din 18 iunie 2013 a T. ui
S. pronunțată în dosar nr._, Curtea reține următoarele:
1. Recursul declarat de reclamantă este nefondat.
Prin primul motiv de recurs invocat de către reclamantă, încadrat în drept în prevederile art.304 pct.7 C.pr.civ., se invocă că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Din decizia civilă care face obiectul recursului rezultă însă că instanța de apel a motivat soluția pronunțată asupra cererii de apel formulate de către reclamantă, faptul că a considerat valabile o parte din considerentele sentinței pronunțate de judecătorie, reluându-le în cuprinsul deciziei, neechivalând cu nemotivarea hotărârii. Nu poate fi asimilat cu nemotivarea nici faptul că instanța de apel nu a răspuns punctual tuturor criticilor formulate prin cererea de apel, din considerentele deciziei atacate rezultând că s-au tranșat chestiunile invocate de către reclamantă prin cererea de apel prin aceea că s-au analizat condițiile de admisibilitate a acțiunii în rectificare de carte funciară.
Al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în prevederile pct.9 al art.304 C.pr.civ., se referă la încălcarea și aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, respectiv ale prevederilor art.34 din Legea nr.7/1996.
Nici această critică nu este întemeiată.
Reclamanta a investit instanța, prin cererea de chemare în judecată formulată, cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect principal anularea întabulării pârâtei pentru suprafața de 646 m.p. teren înscris în C.F. nr.431 O.
, nr.top.19/a/2 prin încheierea nr.833/1993.
În motivarea acestui petit s-a arătat că actul de partaj voluntar încheiat în anul 1995, în lipsa autorului reclamantei, a fost întocmit cu încălcarea Legii fondului funciar și a dreptului de proprietate al reclamantei, drept dobândit în temeiul art.23,24 din Legea nr.18/1991 pentru suprafața de 500 m.p. teren.
Ceea ce a reținut instanța de apel în motivarea menținerii soluției de respingere a acestui petit a fost faptul că pentru a fi îndeplinite condițiile art.34 pct.1 din Legea nr.7/1996, aceasta fiind încadrarea juridică făcută de către instanță raportat la solicitarea reclamantei, reclamanta trebuia să formuleze o cerere principală pe care să fie grefată acțiunea în rectificare de carte funciară,
respectiv o cerere având ca obiect constatarea nulității actului în temeiul căruia s-a efectuat întabularea.
Toate aceste susțineri ale instanței de apel sunt legale, aceasta fiind modalitatea corectă de interpretare a prevederilor art.34 pct.1 din Legea nr.7/1996, care stipulează în mod explicit că rectificarea de carte funciară se poate dispune numai dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.
De altfel, motivele pentru care se solicită rectificarea de carte funciară de către reclamantă este tocmai faptul că actul de partaj în temeiul căruia s-a înscris dreptul de proprietate al pârâtei nu ar fi fost valabil întocmit, fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.18/1991, cu toate acestea reclamanta neînțelegând să formuleze în mod expres un petit având ca obiect constatarea nulității acestui act, apreciind în mod greșit că acest demers nu este necesar.
Referirile la prevederile art.34 pct.3 C.pr.civ nu vor fi avute în vedere și analizate către Curte, temeiul juridic al petitului principal al cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantă fiind corect stabilit de către instanța de apel ca fiind art.34 pct.1 C.pr.civ.
Raportat la cele reținute mai sus nu mai prezintă relevanță dacă instanța de apel a apreciat sau nu corect care sunt încheierile de carte funciară atacate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată formulată, de stabilirea acestui aspect nedepinzând soluția pronunțată în cauză. Nerelevante apar și susținerile din recurs referitoare la in/opozabilitatea actului de partaj în ceea ce o privește pe reclamantă atâta timp cât s-a tranșat care sunt condițiile în care poate fi promovată acțiunea în rectificare de carte funciară, acțiunea principală, pe care ar urma să fie grefată acțiunea în rectificare de carte funciară fiind de asemenea corect indicată ca fiind aceea a nulității actului juridic în temeiul căreia a fost înscris dreptul de proprietate al pârâtei în cartea funciară.
În ceea ce privește pct.8 al art.304 C.pr.civ, acesta nu este incident în cauză, nepunându-se raportat la obiectul cererii principale de chemare în judecată, problema interpretării greșite a actului juridic dedus judecății.
2. Recursul declarat de către pârâtă este de asemenea nefondat.
În ceea ce privește calificarea căii de atac care putea fi legal exercitată împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, se constată în primul rând că în ședința publică din_, când s-a pus în discuție acest aspect, reprezentantul pârâtei, prezent în instanță, a arătat că nu se opune recalificării căii de atac din recurs în apel, poziția exprimată în recurs fiind diametral opusă, insistându-se asupra nelegalei calificări a căii de atac de către instanța de apel.
Susținerile pârâtei din recurs referitoare la calea de atac care putea fi exercitată împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, în sensul că aceasta ar fi recursul, nu au temei în textele în materie din Codul de procedură civilă.
Astfel, pârâta a solicitat anularea titlului de proprietate al reclamantei pe calea acțiunii reconvenționale formulate în dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Z. ca urmare a cererii formulate de reclamantă. Atâta timp cât raportat la obiectul cererii principale, calea de atac care putea fi exercitată în cauză împotriva sentinței pronunțate de judecătorie era apelul, aspect necontestat, și soluția pronunțată asupra cererii reconvenționale este susceptibilă a fi atacată tot cu apel, fiind vorba despre o cerere incidentală care în virtutea art.17 C.pr.civ. împrumută regimul juridic al cererii principale. Se constată că într-adevăr această problemă nu a fost rezolvată expres în Vechiul Cod de procedură civilă, aplicabil în cauză, putând deci fi susceptibilă de discuții, în Noul Cod de procedură civilă stabilindu-se însă expres principiul unicității căii
de atac, principiu care apare de altfel ca fiind logic, firesc și necesar în vederea unei bune administrări a justiției.
Pe fondul cererii de recurs formulate de către reclamantă se constată că raportat la prevederile art.22 alin.1 din Legea nr.18/1991, în forma în vigoare la momentul eliberării titlului de proprietate atacat, "Sînt și rămîn în proprietatea
privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de
ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexele
gospodărești, precum și curtea și gradina din jurul acestora, determinate potrivit
art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea
țărănimii.";
Art.8 din Decretul nr.42/1990 prevedea că "terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deținătorilor."; Conform acestui text de lege deținătorii casei de locuit din zonele coperativizate au dobândit ope legis dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren aferente casei de locuit,anexelor gospodărești, și asupra curții și grădinii din jurul acestora(în limita a 1000 m.p.), nefiind nevoie de un alt titlu translativ de proprietate eliberat de coperativele agricole sau de autoritățile administrației publice locale în acest sens.
Terenul în suprafață de 500 m.p. care face obiectul litigiului îndeplinește condițiile prevăzute de art.22 din Legea nr.18/1991, neputându-se susține deci pertinent că s-ar fi atribuit nelegal în favoarea antecesorului reclamantei.
În ceea ce privește suprafața de 250 m.p. înscrisă în cartea funciară în favoarea reclamantei și a soțului său anterior anului 1989, aceasta are un alt regim juridic, dreptul de proprietate referitor la aceasta existând în patrimoniul antecesorului reclamantei anterior anului 1989, nefăcând deci obiectul Legii nr.18/1991.
Nu se poate pune problema unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de apel.
Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, Curtea, în temeiul art.304 pct.7,8,9 coroborat cu art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta BRÂNDEA M. și cel declarat de pârâta GIURCA
F. împotriva deciziei civile nr. 60 din 18 iunie 2013 a T. ui S. pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta BRÂNDEA M. și cel declarat de pârâta GIURCA F. împotriva deciziei civile nr. 60 din 18 iunie 2013 a T. ui S. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2013.
Președinte, Ana I. | Judecător, A. C. | Judecător, A. A. C. |
Grefier, |
C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.apel: H. I. -D., C. N. C.
Jud.fond: D. U. R.
| ← Decizia civilă nr. 204/2013. Rectificare carte funciară | Decizia civilă nr. 176/2013. Rectificare carte funciară → |
|---|
