Decizia civilă nr. 414/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ Nr. 414

Ședința publică din 16 aprilie 2013 Completul constituit din:

Președinte: C. N. C., judecător Judecător: DP

Judecător: P. A. Grefier: H. V.

S-a luat în examinare recursul formulat de intimatul I. de P. Județean S., cu sediul în Z., str. T. Vladimirescu, nr. 14, Județul S., împotriva Sentinței civile nr. 4701 din 6 dec. 2012 pronunțată de Judecătoria Zalău în dos. Nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, recursul este motivat și semnat, iar potrivit disp. art. 15 lit. i din Legea 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Verificând potrivit dispozițiilor art. 159 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.

În baza înscrisurilor existente la dosar, instanța reținând și poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 4701 din 6 decembrie 2012 a Judecătoriei Z. s-a admis plângerea contravențională formulată de către petentul G. S. în contradictoriu cu intimatul I. de P. Județean S., împotriva procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CP nr. 1342942 întocmit de către intimat la data de_ .

S-a anulat procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CP nr. 1342942 din data de_ .

În motivarea sentinței se arată că intimata nu a făcut dovada faptului că au fost respectate dispozițiile legale cu privire la verificarea metrologică a aparatului radar cu care s-a înregistrat viteza de rulare a autoturismului condus de către petent.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimatul I.P.J. S., solicitând instanței admiterea acestuia și casarea sentinței atacate, motivat de faptul că

1

instanța a făcut o apreciere eronată a acestui înscris, valabilitatea buletinului fiind de un an, începând cu data de_, aparatul fiind montat pe auto B - 19- XNS.

Recursul intimatului I.P.J. S. nu este fondat pentru motivele care succed:

În mod corect și legal instanța de fond a admis plângerea contravențională a petentului G. S. împotriva intimatului I.P.J. S. și a dispus anularea procesului verbal de contravenție seria C.P. nr. 1342942 din_, întocmit de către intimat.

Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că există o neconcordanță între seria și numărul aparatului radar indicat în procesul verbal de contravenție și numărul aparatului radar pentru care s-a depus buletinul de verificare metrologică.

Potrivit art. 5 pct. 2.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML: ,, În buletinele de verificare metrologică (…) trebuie să se menționeze marca și numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabilă numai pe autovehiculul pe care era montat la momentul efectuării verificării metrologice,,

Contravenția săvârșită de către petent a fost constatată prin înregistrarea vitezei de rulare a autoturismului condus de către acesta cu aparatul radar seria ROM 421 montat pe auto_ astfel cum a menționat expres agentul constatator în descrierea stării de fapt în cuprinsul procesului - verbal contestat, iar la dosarul cauzei s-a depus de către intimată buletinul de verificare metrologică al aparatului radar seria ROM 422 montat pe auto_ emis la data de_ cu valabilitatea verificării 1 an.

Instanța reține că procesul verbal de contravenție atacat nu este susținut de dovezile legale în baza cărora a fost întocmit, probele obținute cu respectivul cinemometru nu se circumscriu textelor legale anterior invocate, existând un dubiu serios cu privire la vinovăția petentului de comitere a contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 102, alin. 3, lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, aceea dacă viteza de 104 km/h înregistrată de aparatul radar seria ROM 421 era reală în acel moment pentru autoutilitara marca Mercedes, având nr. de înmatriculare_ .

Susținerile intimatului I.P.J. S., făcute în motivarea recursului, potrivit cărora în speță este vorba de o eroare materială care nu este de natură să atragă nulitatea procesului verbal de contravenție, nu sunt fondate, ele nefiind dublate de nici un mijloc legal de probă care să dovedească instanței de recurs că în mod real a fost o eroare materială și că cinemometrul seria ROM 421 a fost montat pe autoturismul cu nr. de înmatriculare_ încă din data de_, moment în care a fost efectuată și verificarea acestuia.

Raportat la cele de mai sus, nefiind constatate motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate de către intimatul I.P.J. S., în baza art. 312 alin. 1, Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 4701 din_ a Judecătoriei Z. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul I. de P. Județean S., împotriva Sentinței civile nr. 4701 din_ a Judecătoriei

2

Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

C. N. C.

D.

P. P. A.

H. V.

promovată la C.A. Alba, semnează președintele instanței, K. M.

Red. C.N.C./_

Dact.H.V._

Jud. fond. L. D. M. Ex. 2

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 414/2013. Plângere contravențională