Decizia civilă nr. 166/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 166
Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Completul este compus din:
Președinte: DP, judecător Judecător: L. M. T. Judecător: C. N. C.
Grefier: V. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de petenta S. C. DS, prin administrator V. G. K., cu sediul în Z., str. Corneliu Coposu, nr. 120D, sc.B, et.16, județul S. și cu sediul procesual ales în C., nr.219, județul S., împotriva sentinței civile nr.3783 din 9 octombrie 2012 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul civil nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul intimatei AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU P. C. - C. J.
PENTRU P. C. S., comisar F. Dorel (delegație - fila 22), lipsă fiind recurenta petentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând că nu mai sunt de formulat cereri în probațiune și faptul că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul pentru dezbaterea pe fond a recursului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca fiind netemeinic, nelegal și nefondat și menținerea ca temeinice și legale a sentinței pronunțate de instanța de fond și a procesului verbal de constatare a contravenției seria ANPC nr.0508256 din_ . Susține întâmpinarea depusă la dosar.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, instanța consideră că dosarul se află în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.3783/_ a Judecătoriei Z. s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S. C. DS Aghireș, cu sediul ales pentru comunicarea actelor în C., nr. 219, județul S., în contradictoriu cu intimatul C. J. pentru P. C. S., cu sediul în Z., strada U., nr. 20, județul S., împotriva procesului verbal de contravenție seria ANPC nr. 0508256 din_ încheiat de intimat.
Pentru a pronunța astfel prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin procesul-verbal de contravenție seria ANPC nr. 0508256 din _
încheiat de intimată, petenta SC C. D. SRL Aghireș a fost sancționată contravențional cu 2 avertismente și amenda contravențională în sumă de 2000 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 50 alin.1 lit.d raportat la art. 26 alin.2, art.19 și art. 25 din OG 21/1992.
S-a reținut în fapt că în data de_, ora 12,50, cu ocazia efectuării controlului efectuat la laboratorul cofetărie-patiserie al societății, s-a constatat că petenta nu avea afișat în incinta unității sale certificatul de înregistrare la ORC, nu era afișată lista cu prețuri pentru produsele și sortimentele de patiserie-cofetărie realizate în laborator și nu existau elemente de identificare și caracterizare pentru următoarele produse folosite ca materie primă: marțipan, rahat, nucă de cocos, în cantitate de 10,20 kg și în valoare de 169,70 lei. Prin acestea s-au încălcat prevederile art. 26 alin.2, art. 25 și art. 19 din OG 21/1992.
Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul verbal atacat a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse sub sancțiunea nulității absolute, prin art.17 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că se face dovada săvârșirii faptelor contravenționale reținută în sarcina petentei.
Referitor la prima faptă contravențională, sancționată cu avertisment, respectiv neafișarea certificatului de înregistrare la ORC, însăși petenta a recunoscut în motivarea plângerii sale că avea afișat codul unic de înregistrare, or din acest cod, care în fapt reprezintă un număr, în mod cert consumatorilor nu li se furnizează informații cu privire la activitatea sau activitățile pentru care societatea este autorizată să funcționeze, precum și cele referitoare la denumirea agentului economic, care poate fi diferită de cea a unității în care se desfășoară în concret activitatea comercială. Or prevederile art. 26 alin.2 din OG 21/1992 impun operatorilor economici obligația de a afișa, în mod vizibil, denumirea unității, a codului unic de înregistrare la registrul comerțului, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate al/ale societății pentru care este autorizată să funcționeze, precum și afișarea și respectarea orarului de funcționare. Scopul acestei obligații legale este acela de a garanta consumatorilor că activitatea desfășurată de operatorul economic este una legală și de a oferi informații cu privire la denumirea acestuia.
De asemenea, și în privința încălcării prevederilor art. 19 din OG 21/1992, petenta recunoaște că la data controlului nu deținea pentru produsele respective ambalajele originare pe care erau inserate elementele de identificare și caracterizare ale acestora.
Pentru aceste două contravenții petentei i s-a aplicat avertismentul, iar ca măsură complementară, oprirea temporară a utilizării în procesul de fabricație a produselor fără elemente de identificare și caracterizare.
În privința celei de-a treia fapte, petenta nu aduce nicio probă în susținerea nevinovăției sale, rezumându-se doar la a afirma că nu se face vinovată de comiterea ei, deoarece avea afișată în laborator lista produselor pe care le realizează și le comercializează.
Referitor la temeinicia procesului-verbal în privința acestei fapte, sancționată cu amenda de 2000 lei și la partea căreia îi revine în acest caz sarcina probei, instanța apreciază că această contravenție reținută în sarcina petentei nu are o gravitate concretă de natură a o circumscrie noțiunii autonome de "materie penală";, așa cum este interpretată aceasta în jurisprudența constantă a CEDO.
Ca atare, în cazul unor contravenții minore, cum sunt și cele din prezenta cauză, operează în mod indubitabil prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contravențional, care reprezintă un act oficial, autentic în ceea ce privește constatările personale ale agentului constatator.
Sigur, petenta beneficiază de dreptul de a combate starea de fapt reținută de agentul constatator prin administrarea unor probe judiciare în acest sens. Or, în cazul de față, petenta nu a propus probe prin care să dovedească o situație de fapt contrară celei descrise de agentul constatator și veridicitatea motivelor arătate în plângere, respectiv faptul că la data controlului prețurile produselor pe care le comercializa erau indicate în mod vizibil și într-o formă neechivocă, ușor de citit.
În aceste condiții, atâta timp cât starea de fapt reținută de agentul constatator nu a fost combătută de probe pertinente, iar petentei i s-a garantat dreptul la apărare, instanța urmează a da eficiență prezumției de validitate a procesului- verbal.
Fapta reținută în sarcina petentei este sancționată cu amenda de la 1000 la
10.000 lei, conform art. 50 alin.1 lit. d) din OG 21/1992 republicată. Prin urmare, petentei i s-a aplicat sancțiunea amenzii intr-un cuantum apropiat de minimul prevăzut de lege.
Referitor la individualizarea sancțiunii amenzii instanța apreciază că aceasta este corectă, fiind în raport de criteriile prevăzute la art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001 și proporțională cu gradul de pericol social al faptei concret săvârșite. Înlocuirea amenzii cu avertisment nu este justificată, din moment ce petenta nu a dovedit nici o împrejurare care să imprime faptei sale un grad de pericol social mai redus, iar în condițiile în care, la același control s-a constatat încălcare a trei din prevederile legale în materia protecției consumatorilor, instanța consideră totodată că aplicarea avertismentului pentru toate cele trei contravenții nu este suficientă pentru atingerea scopului preventiv al sancțiunii.
Împotriva hotărârii a declarat recurs petenta S. C. DS prin administrator statutar V. G. K. solicitând înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment cu motivarea că orarul de funcționare nu a fost afișat deoarece livrarea produselor se face în baza comenzilor preluate anterior, iar certificatul de înregistrare și lista de prețuri se aflau în incinta unității.
Recursul nu este fondat.
Chiar la art. 1 din O.G. 21/1992 privind protecția consumatorilor este precizată obligația statutului de a proteja cetățenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse și servicii, informării lor complete despre caracteristicile esențiale ale acestora, apărării și asigurării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici incorecte, participării acesteia la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consemnatari.
Potrivit dispozițiilor art. 25 din O.G. 21/1992, "Prețurile și tarifele trebuie indicate în mod vizibil și într-o formă neechivocă ușor de citit";. Scopul acestei proceduri legale conține un accentuat caracter de protecție pentru că implică nevoia consumatorului de a-și calcula posibilitățile de cumpărare, de investiție și de a menține un echilibru financiar în bugetul familial cu posibilitatea de a face comparație între produse similare. De asemenea se asigură siguranța și satisfacția psihică a cumpărătorului că nu a fost înșelat.
Ținând cont de asemenea valori protejate, prima instanță a aplicat corect criteriile de individualizare a sancțiunii de 2000 lei amendă, în condițiile săvârșirii mai multor contravenții aflate în recurs.
Față de cele ce preced, tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de petentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I ,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta S. C. DS, împotriva sentinței civile nr. 3783 din_ a Judecătoriei Z. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | ||
DP L. | M. | -T. C. N. | -C. |
GREFIER,
V. A.
Transferată la altă instanță Semnează Prim grefier,
C. D.
Red. D.P. /_
Dact. H.A. _
Jud. fond. I. -diana H. Exp. 2
← Decizia civilă nr. 989/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 414/2013. Plângere contravențională → |
---|