Decizia civilă nr. 419/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 419/2013
Ședința publică de la_ Completul compus din:
Președinte A. | -F. | D. |
Judecător O. | R. | G. |
Grefier D. | I. | D. |
Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelanta-reclamantă V. M.
și pe intimații-pârâți C. D. și C. P., împotriva Sentinței civile nr. 23120/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N.
, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul intimaților-pârâți, avocat R. a Victor, cu delegație la dosarul cauzei, lipsă fiind apelanta-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
ul constată că apelanta-reclamantă a fost citată pentru acest termen de judecată cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1316,76 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, dispoziție față de care nu s-a conformat.
T. ul, în baza prevederilor art. 20 aliniat 3 din Legea 146/1997, invocă din oficiu excepția netimbrării.
reprezentantul intimaților-pârâți solicită admiterea excepției netimbrării, cu cheltuieli de judecată, sens în care se depune la dosarul cauzei copia chitanței nr. 0000110 din data de 4 iunie 2013, pentru suma de 2.000 lei, reprezentând onorariu avocațial.
T. ul reține cauza în pronunțare pe excepția netimbrării.
T. UL
Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr. 23120/_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă ca neîntemeiată și inadmisibilă cererea de chemare în judecată
formulată de reclamanta V. M. S., împotriva pârâților C. D. și C.
P., luându-se act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de_, SC M CAR TRADING SRL a emis pe numele numitului C. A., factura proforma 3136 în valoare de 15.870 euro, reprezentând preț vânzare autovehicul marca Mitsubishi Lancer 1.5 (f 18), iar contravaloarea acestei facturi a fost achitată de reclamantă în favoarea SC M CAR TRADING SRL prin ordin de plată nr.22/_ .
La data de_, reclamanta a încheiat cu BRD GSG un contract de credit pentru nevoie personale în valoare de 50.000.00 ron.
La data de_ între reclamantă și C. A. s-a încheiat o convenție prin care părțile au stabilit că mașina anterior menționată a fost achiziționată dintr-un credit contractat la BRD-GSG de către reclamantă, din suma provenită în programul Rabla în schimbul autovehiculului casat marca Mazda aflat în proprietatea numitului C. A. și dintr-un împrumut obținut de defunct de la fiul său, C. S. D. și restituit din veniturile salariale ale reclamantei și au convenit că mașina este de drept proprietatea lui C. A., dar de fapt este proprietatea reclamantei. Prin aceeași convenție părțile s-au înțeles ca în cazul în care cei doi concubini se vor despărți, mașina va trece în proprietatea reclamantei printr-un act de vânzare cumpărare, iar în cazul în care moartea îi va despărți, iar C. A. va deceda înaintea reclamantei, mașina va trece în proprietatea reclamantei prin depunerea acestei convenții la masa succesorală și dacă moștenitorii reclamantei doresc păstrarea mașinii, aceștia vor fi obligați la restituirea creditului contractat pentru achiziționarea mașinii, inclusiv toate dobânzile conform contractului și a a scadențarului anexat convenției.
În privința primului capăt de cerere, instanța a reținut pe de o parte că obligația înmatriculării autovehiculelor revine S. ui Public Comunitar de Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule din cadrul Prefecturii, iar nu unei persoane fizice care poate fi obligată cel mult să efectueze demersurile necesare în vederea înmatriculării unui vehicul de către această instituție. Dar conform art.11, alin.4 din OUG nr.195/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar, iar pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Instanța reține însă că acest text legal nu generează în sarcina pârâților nici o obligație de a efectua demersurile necesare în vederea înmatriculării vehiculului din litigiu pe numele reclamantei și de altfel, în speță nu există nici un temei pentru obligarea pârâților să efectueze astfel de demersuri întrucât dincolo de faptul că obligația de a efectua asemenea demersuri revine noului proprietar, reclamanta nu a dovedit nici măcar un drept de proprietate asupra autovehiculului, nu a depus nici măcar actul de proprietate asupra autovehiculului, dar nu a dovedit nici faptul că pârâții ar fi dobândit vreun drept asupra bunului din litigiu și nici măcar calitatea lor de moștenitori ai numitului C. A. al cărui deces nici nu a fost probat. Prin urmare,
instanța a apreciat acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.
În ce privește al doilea capăt din cererea reclamantei, instanța a reținut că reclamanta și-a întemeiat prezenta cerere pe îmbogățirea fără justă cauză, dar atât sub imperiul dispozițiilor vechiului cod civil cât și prin prisma art.1348 din Noul cod civil, cererea de restituire în acest temei nu poate fi admisă dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat. Prin urmare, această cerere are un caracter subsidiar indiferent dacă ne raportăm la data achiziționării autovehiculului,
_, care atrage incidența vechiului cod sau dacă ne raportăm la data deschiderii succesiunii și transmiterii masei succesorale rămase după numitul C. A. în favoarea moștenitorilor săi, care ar putea atrage incidența noului cod în funcție de data decesului lui C. A. .
Or, în speță, reclamanta are la dispoziție alte cereri pentru dobândirea valorii autovehiculului, cum ar putea fi o cerere în răspundere contractuală, întemeiată pe art.825 din Codul civil, o acțiune în simulație sau chiar constatarea existenței unui drept de proprietate comună pe cote părți și partajarea bunului comun, în funcție de natura juridică a înțelegerii dintre reclamantă și numitul C. A. cu ocazia achiziționării autovehiculului.
Prin urmare, caracterul subsidiar al cererii întemeiate pe principiul îmbogățirii fără justă cauză generează inadmisibilitatea acestui capăt de cerere.
Chiar dacă cererea reclamantei ar fi fost admisibilă, analizând condițiile necesare pentru admiterea în fond a unei cereri în acest temei, instanța a reținut că dincolo de faptul că reclamanta nu a dovedit dobândirea de către pârâți a dreptului de proprietate asupra autovehiculului din litigiu și implicit nici mărirea patrimoniului acestora, chiar dacă ar fi probat transmiterea acestui drept din patrimoniul numitului C. A. în patrimoniul pârâților pe cale succesorală, dobândirea dreptului de proprietate asupra autovehiculului în acest mod, nu ar fi lipită de o cauză justă, ci ar constitui un efect al transmiterii masei succesorale în virtutea art.644 din Codul civil conform căruia, proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune. Pe de altă parte, dacă reclamanta ar dovedi existența unui drept de proprietate asupra autovehiculului în propriul ei patrimoniu, bunul nu s-ar mai include în masa succesorală după C. A. și nu ar mai cauza sporirea patrimoniului pârâților pentru a justifica admiterea unei cereri întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză.
Având în vedere considerentele anterior expuse, instanța a respins ca neîntemeiată și ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva pârâților.
Având în vedere dispozițiile articolului 274 din codul de procedură civilă și principiul disponibilității în procesul civil, instanța a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recalificat ca fiind apel, reclamanta V. M. S. , solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că în ceea ce privește respingerea primului petit, în mod greșit instanța de fond a considerat că nu se poate dispune obligarea pârâților la înmatricularea autoturismului pe numele său, practic această înscriere vizând opozabilitatea față de terții subdobânditori, în condițiile în care aceștia acceptând succesiunea după defunctul lor tată, ar putea să înstrăineze automobilul, chiar fără a se afla efectiv în posesia acestuia, posesie exercitată încă de la momentul achiziției de către apelantă împreună cu defunctul C. A. și de la decesul acestuia exclusiv de către ea.
Cu privire la respingerea celui de-al doilea petit, consideră că opinia instanței cu privire la inadmisibilitatea acestuia este greșită întrucât, în primul rând, instanța analizând speța, a constată că dat fiind caracterul
subsidiar al acțiunii promovate de către reclamantă privind îmbogățirea fără justă cauză, aceasta ar fi putut fi admisă doar în situația în care ea nu ar fi avut la dispoziție o altă acțiune pentru dobândirea valorii autovehiculului, ceea ce, arată aceiași instanță, nu este cazul în această speță, deoarece
"reclamanta are la dispoziție alte cereri pentru dobândirea valorii autovehiculului";.
Analizând în concret susținerile instanței cu privire la acțiunile pe care reclamanta le-ar fi putut introduce, se relevă inadmisibilitatea acelor acțiuni, astfel că cererea reclamantei, întemeiată pe ideea îmbogățirii fără justă cauză apare ca fiind admisibilă.
Cu privire la motivarea instanței privind justul temei al dobândirii dreptului de proprietate asupra autoturismului, se arată că îmbogățirea fără just temei s-a produs de la data deschiderii moștenirii, urmând ca dreptul să intre în patrimoniul pârâților pe calea moșteniri legale.
Astfel, deși în aparență temeiul dobândirii dreptului de proprietate îl reprezintă moștenirea legală, este de observat că pârâții nu ar putea să beneficieze de un drept care în realitate nu se afla în patrimoniul defunctului. În acest sens, se menționează convenția încheiată de reclamantă cu defunctul de comun acord, prin care au convenit, indicând modul în care autoturismul a fost plătit, precum și soarta bunului în cazu despărțirii sau al decesului.
Prin întâmpinarea formulată, intimații C. D. și C. P. au solicitat respingerea apelului ca nefondat și păstrarea în întregime a sentinței atacate, cu obligarea reclamantei apelante la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru termenul de judecată fixat la_, apelanta a fost legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru datorată pentru apel în sumă de 1316,76 lei și 3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat (f. 41).
Apelanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței astfel încât, în ședința publică din data de_, în temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, tribunalul a invocat din oficiu excepția netimbrării.
Excepția este întemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 41, apelanta a fost citat cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în sumă de 1316,76 lei și timbru judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.
Apelanta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru menționate.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar conform alin. 3 al aceluiași articol neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Sancțiunea anulării este reglementată și prin art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, în ipoteza neachitării timbrului judiciar.
Raportat la cele expuse, tribunalul apreciază că sunt îndeplinite în cauză cerințele textului legal citat și, în consecință:
În temeiul art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995,
urmează să fie admisă excepția netimbrării și se va anula ca netimbrat apelul declarat de apelanta reclamantă V. M. S. împotriva Sentinței civile nr. 23120/_ . pronunțată în dosarul civil nr. 12._ al Judecătoriei C. -N., care va fi menținută în totul.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, apelanta V. M. S., a cărei culpă procesuală este dovedită, urmează să fie obligat să plătească intimatului C. S. D. suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței depusă la fila 42 din dosar.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite excepția nelegalei timbrări și, în consecință:
Anulează ca nelegal timbrat apelul declarat de apelanta-reclamantă V.
S. împotriva Sentinței civile nr. 23120/2012 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Obligă apelanta să plătească intimatului C. S. D. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
-F. D.
Judecător,
O. R. G.
Grefier,
D. I. D.
dact. D.D. 20 Septembrie 2013
Red. A.B.P./23 Septembrie 2013/4 p./1305Red. O.R.G./_ /5 exemplare
Judecător fond: Moț M. G. - Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 1198/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 132/2013. Obligatie de a face → |
|---|
