Decizia civilă nr. 3813/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3813/R/2013
Ședința publică din data de 2 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
A. -T. N.
M. -C. V.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții H. A. și H. M.
, împotriva deciziei civile nr. 249/A din 16 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe reclamanții H. V. și H. ANA, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul pârâților- recurenți H. A. și H. M., avocat Văscan Florin-Silviu și reprezentanta reclamanților-intimați H. V. și H. Ana, avocat Crăciunaș
M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este insuficient timbrat cu 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că în cursul dimineții, s-a depus la dosar prin fax, întâmpinare din partea reclamanților-intimați, prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de azi, reprezentantul pârâților-recurenți depune la dosar delegația de reprezentare și diferența de timbraj aferentă recursului, potrivit mențiunilor din citație.
Recursul este legal timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Reprezentanta reclamanților-intimați depune la dosar delegația de reprezentare, chitanța nr. 23 din 1 octombrie 2013, prin care se face dovada achitării onorariului avocațial în cuantum de 1000 lei, pentru justificarea cheltuielilor de judecată și întâmpinarea în original. Din care un exemplar se comunică reprezentantului pârâților-recurenți.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâților-recurenți susține recursul așa cum a fost formulat înscris, solicită admiterea acestuia, casarea în întregime a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Arată că hotărârea instanței de apel este criticabilă întrucât nu s-a avut în vedere împrejurarea potrivit căreia atât la eliberarea titlului de proprietate cât și la eliberarea procesului-verbal de punere în posesie a acestora, nu sa făcut referire la existența drumului invocat de intimați. Nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au avut în vedere faptul că nu au fost investite cu un petit privind anularea titlului de proprietate al pârâților-apelanți. De asemenea nu s-a clarificat raportul juridic existent între drumul DS7 și drumul de exploatare De și titlul de proprietate nr._ .
Un alt aspect rămas neclarificat este contradicția existentă între expertiza administrată la fond, în care a fost indicată o lungime de 215 m a drumului de
acces și expertiza administrată în apel unde lungimea acestuia a fost indicată ca fiind de 168 m.
Învederează faptul că raportul de expertiză efectuat în apel nu cuprinde elementele topo cadastrale de la momentul prezent, aceasta având la bază hărți referitoare la CAP J. l de Sus din anii "70, iar în cuprinsul acesteia s-a strecurat o gravă eroare referitoare la suprafața de teren pe care pârâții o folosesc, și care ar fi potrivit expertizei, cu4910 mp mai mare, aproape dublu față de dimensiunile parcelei respective. Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității acelor motive de recurs ce vizează reaprecierea probelor și netemeinicia hotărârii recurate, întrucât conform prevederilor art. 304 Cod procedură civilă, recursul nu poate fi promovat pentru motive de netemeinicie.
Reprezentantul pârâților-recurenți apreciază că starea de fapt este implicit legată de invocarea motivelor de nelegalitate.
Reprezentanta reclamanților-intimați susține întâmpinarea depusă la dosar și solicită respingerea recursului ca nelegal, întrucât acesta nu cuprinde motive de nelegalitate, referindu-se doar la greșita apreciere a stării de fapt pe care instanța de apel ar fi făcut-o. În opinia sa, hotărârea recurată este temeinică și legală, și a fost pronunțată prin luarea în considerare a tuturor probelor administrate în cauză. Prin urmare se impune respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, conform chitanței depuse la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.912/2011 din_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei D. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții
H. V., H. Ana, împotriva pârâților H. A., H. M. și în consecință, au fost obligați pârâții să permită accesul reclamanților la proprietatea acestora, situată în J. de Sus nr.6A, jud. Cluj, imobil înscris în CF nr.50029 J. de Sus, provenita din conversia pe hârtie a CF nr.525 J. de Sus, nr. topo 661/1, 656/2, conform raportului de expertiză depus în cauză, respectiv reclamanții vor avea acces pe De 727 de la drumul comunal 174 pe o lungime de 64,5 ml(anexa 2 la Raportul de expertiză), a fost respinsă cererea privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive privind pârâtul de ordin 2, H. M., au fost obligați pârâții să le plătească reclamanților cheltuieli de judecată în suma de 1219,3 lei (taxa timbru, onorariu expert).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în J. de Sus nr.6A, jud. Cluj, imobil înscris în CF nr.50029 J. de Sus, imobil ce se învecinează cu cel al pârâților.
Din probele depuse la dosar, a rezultat că pârâții au blocat drumul de acces la proprietatea reclamanților, pârâții au fost cercetați în dosar penal nr. 675/P/2008 pentru infracțiunea de tulburare în posesie prevăzut de art.220 Cod penal pentru faptul că au blocat drumul de hotar care asigura accesul la proprietatea reclamanților. Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că pârâții au cumpărat o bucată de teren, chiar martorul de la care s-a vândut terenul a arătat că reclamanții ajungeau la casa lor pe acel drum iar după ce s-a vândut terenul, pârâții nu i-au mai lăsat pe reclamanți să treacă pe acel drum. Martorul a arat că a vândut numai terenul nu a vândut drumul iar drumul se află pe lângă acel teren. Reclamanții ar putea ajunge la proprietatea lor și prin altă parte dar acolo sunt mai mulți proprietari și trebuie să ocolească mai mult.
Reclamanții au depus la dosar schița topografică ce indică locul unde este amplasat, precum și drumul de hotar.
Din raportul de expertiză a rezultat că la sud de proprietatea pârâților a existat un drum care făcea accesul la alte proprietăți printre care și cea a reclamanților drumul De 727, de la drumul comunal 174. Pârâții au cumpărat terenul descris în Titlul de proprietate nr. 26191/909 și au desființat drumul De 727 pe o lungime de 31 m+33,5 ml.(anexa 2). De asemenea rezultă că reclamanții dețin un imobil înscris în CF.nr.50029 nr.top.661/1, 656/2 la care au avut acces pe De 727 de la drumul comunal 174 pe o lungime de 168 ml., iar pârâții au închis drumul de acces al reclamanților, drum care este marcat pe documentele din zonă încă din anii 1970. Având în vedere că amândoi pârâții au blocat drumul de acces la proprietatea reclamanților, instanța a respins excepția ridicată de pârâți, respectiv lipsa calității procesuale pasive privind pârâtul de ordin 2, H. M., de asemenea reclamanții, nu au făcut dovada despăgubirilor, astfel că, instanța a respins acest capăt de cerere pentru obligarea pârâților la plata despăgubirilor.
Prin decizia civilă nr. 249/A/_ a T. ului Cluj a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâții H. A. și H. M., împotriva sentinței civile nr.912/2011 din_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei
D., care a fost menținută în totul, apelanții H. A. și H. M. au fost obligați să plătească intimatului H. V. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie.
Apelanții au susținut, prin motivele de apel, împrejurarea că drumul pretins a fi blocat de ei, a existat în anii 70 însă, și-a încetat existența odată cu emiterea titlurilor de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991, dovadă în acest sens fiind și faptul că acest acces nu a fost avut în vedere la emiterea titlurilor de proprietate emise în zonă, nefiind trecut ca vecinătate în respectivele titluri.
Raportat la aspectele invocate de apelanți, la solicitarea acestora, tribunalul a încuviințat efectuarea unei expertize topografice de către expert Colțan Dan.
Concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză au fost în sensul că drumul folosit anterior de intimați, reprezintă drumul sătesc Ds7 și drum de exploatare De și este în prezent în folosința apelanților, care l-au blocat cu o poartă din pari de lemn, fără ca acest drum să fie cuprins în actele pe care aceștia le dețin cu privire la imobilele din zona respectivă.
S-a mai precizat că acest drum de acces sătesc se află în perimetrul intravilan al localității J. l de Sus și ca atare,dacă ar fi fost inclus în titlul de proprietate, trebuia să apară în titlul de proprietate nr._ unde sunt înscrise terenurile din intravilan ale apelanților, întrucât terenul dobândit de la Benea David este extravilan, astfel încât este exclusă includerea drumul în această parcelă.
Mai mult, în cadrul răspunsului la obiecțiuni, expertul a precizat că suprafața folosită de apelanți în intravilan este cu 4910 mp. mai mare decât cea din actul de proprietate de care aceștia se prevalează, respectiv T.P. nr._, iar lățimea căii de acces avută în vedere la întocmirea lucrării a fost de 4 m, așa cum a fost stabilită prin realizarea planului cadastral pentru această zonă.
Ca atare, documentația topografică efectuată relevă fără urmă de îndoială că există și în prezent o cale de acces spre proprietatea intimaților prevăzută de cadastrul localității J. l de Sus,că aceasta nu a fost desființată ca urmare a aplicării legilor fondului funciar, iar actele de proprietate de care apelanții se
prevalează nu includ și suprafața acestei căi de acces, pe care însă apelanții au ocupat-o.
Concluziile expertizei se coroborează cu depozițiile martorilor audiați de instanța de fond, care la rândul lor au arătat că, drumul în litigiu a existat și a fost utilizat întotdeauna ca atare, ca acces către terenul intimaților.
În aceste condiții, raportat la probatoriul administrat, care a confirmat pe deplin susținerile intimaților din acțiunea introductivă, instanța a considerat nefondate criticile apelanților referitoare la faptul că nu ar fi închis accesul intimaților către imobilul acestora.
Nu a putut fi primită nici susținerea din apel în sensul că la emiterea titlurilor de proprietate nu s-a ținut seama de existența căii de acces, întrucât expertiza efectuată a infirmat această ipoteză, iar simplul fapt că drumul nu a fost trecut drept vecinătate în titlul de proprietate de care se prevalează apelanții, nu îi îndreptățește pe aceștia să blocheze calea de acces.
Așa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 296 c.pr.civ., tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat și pe cale de consecință a menținut ca temeinică și legală sentința atacată.
Raportat la soluția adoptată, în temeiul art.274 C.pr.civ. a obligat apelanții
H. A. și H. M. să plătească intimatului H. V. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței de la fila 103.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții H. A. și H. M.
, solicitând casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului pârâții au arătat că instanța de apel a omis să verifice împrejurarea că la eliberarea titlului de proprietate al apelanților, cât și la eliberarea procesului verbal de punere în posesie, nu s-a făcut referire la existența drumului invocat de către intimați.
S-a omis a se observa că nici la fond și nici în apel instanța nu a fost sesizată cu anularea titlului de proprietate al apelanților și nu s-a clarificat raportul juridic existent între drumul sătesc DS 7, drumul de exploatare De și titlul de proprietate nr._ .
Instanța de apel nu a clarificat contradicția existentă între expertiza administrată la judecătorie, unde s-a indicat o lungime a drumului de acces de 215 m și expertiza administrată în apel, unde a fost indicată o lungime de 168 m. Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că expertiza din apel a fost efectuată fără să cuprindă elemente topo cadastrale de la momentul prezent și nu
hărți referitoare la C.A.P. J. de Sus din anii ’70.
Recurenții au invocat o gravă eroare cuprinsă în expertiza din apel referitoare la suprafața de teren pe care o folosesc de 4910 mp, aproape dublu dimensiunii parcelei respective.
Prin întâmpinare intimații reclamanți H. V. și H. Ana au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial
În motivarea întâmpinării, intimații au apreciat că soluția pronunțată de tribunal este temeinică și legală, bazată pe întreg probatoriul administrat.
Expertiza topografică solicitată de pârâții apelanți a confirma că aceștia folosesc o suprafață mai mare decât dețin în proprietate și drumul sătesc DS7 este drum de exploatare și, în prezent, folosit de recurenți, care însă l-au blocat cu o poartă din pari de lemn, așa încât intimații nu mai pot să folosească această cale de acces.
Drumul sătesc apare în cadastrul localității J. de Sus, acesta nu a fost desființat ca urmare a aplicării legilor fondului funciar, iar actele de proprietate
de care se prevalează recurenții nu includ și suprafața acestei căi de acces, ocupată de aceștia fără drept.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În actuala configurație, recursul este o cale extraordinară de atac, iar criticile formulate în recurs pot să privească numai nelegalitatea deciziei pronunțate în apel, nu și netemeinicia acesteia, după cum rezultă din dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod proc.civ.
Recurenții au invocat faptul că instanța a omis să verifice împrejurarea că în titlul de proprietate al apelanților și procesul verbal de punere în posesie nu se face nicio referire la existența drumului de acces invocat de intimați. Această critică este o care vizează temeinicia deciziei pronunțate în apel și, prin urmare, este inadmisibilă în recurs, întrucât se tinde modificarea stării de fapt reținute de către instanța de apel.
Pe de altă parte, contrar susținerilor recurenților, instanța de apel a analizat și a apreciat ca lipsită de relevanță împrejurarea că pe titlul deținut de recurenți nu este evidențiat drumul de acces. Din probele administrate în fața instanței de fond, depoziții de martori și raportul de expertiză, care se coroborează între ele, rezultă fără dubiu că a existat o cale de acces spre proprietatea intimaților evidențiată în cadastrul localității J. de Sus și aceasta nu a fost desființată ca urmare a aplicării legilor fondului funciar.
Chiar expertiza efectuată în apel la solicitarea pârâților apelanți confirmă existența drumului de acces în litigiu, respectiv drumul sătesc DS7 și acest drum nu este inclus nici în titlul de proprietate al reclamanților și nici în titlul de proprietate al pârâților.
D-nul expert Colțan Dan a învederat instanței că drumul de acces este în perimetru intravilan al localității J. de Sus și în varianta în care acest drum ar fi fost atribuit în proprietatea pârâților, acesta trebuia să se regăsească în titlul de proprietate 261919/909/_ unde sunt înscrise terenurile din intravilan deținute de apelanți.
De asemenea, s-a reținut că este exclusă varianta ca drumul să facă parte din terenul dobândit de apelanți prin cumpărare de la Benea David, deoarece acel teren este în extravilanul localității, este identificat ca fiind în tarlaua 17, parcela 11, iar drumul în litigiu este evidențiat în hărțile cadastrale în intravilanul localității.
Așadar, critica invocată de recurenți, referitoare la lipsa calificării raportului juridic existent între drumul sătesc Ds7, drum de exploatare și titlul de proprietate_ a fost clarificată de expert, nefiind necesară efectuarea unui alt raport de expertiză.
Nu poate fi reținută cu succes nici critica referitoare la faptul că nu s-a clarificat contradicția dintre cele două expertize administrate referitoare la lungimea drumului de acces, întrucât instanța de apel, aplicând principiul "non reformatio in pejus";, a considerat că drumul de acces are 168 m, cum s-a stabilit în fața primei instanțe.
De altfel, această critică putea fi valorificată către recurenți prin obiecțiuni la expertiza efectuată în apel și care trebuiau depuse, potrivit dispozițiilor art. 212 alin. 2 Cod proc.civ., la primul termen după depunerea lucrării.
Recurenții nu au respectat aceste dispoziții legale și, deși le-a fost comunicată expertiza în_, acordându-li-se un termen, pentru a studia și a depune eventualele obiecțiuni, recurenții nu s-au conformat, mai mult, nu au achitat raportul de expertiză și li s-a mai acordat încă un termen, pentru data de_, pentru a achita raportul de expertiză solicitat în apel. Întrucât pârâții nu
au achitat diferența de onorariu expert în cuantum de 980 lei, cauza a fost suspendată în temeiul art. 1551Cod proc. civ., până la data de_ . Obiecțiunile la raportul de expertiză au fost tardiv depuse, odată cu cererea de repunere pe rol, însă cu toate acestea, au fost comunicate expertului, care la fila 96 a răspuns și a clarificat toate aspectele invocate de către recurenți în motivele de recurs.
Așadar, curtea constată că nu se impune casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanța de apel a suplimentat probațiunea, clarificând toate aspectele referitoare la starea de fapt.
Criticilor recurenților referitoare la raportul de expertiză efectuat în apel li s- a răspuns după cum am arătat, motiv pentru care nu se impune completarea probațiunii pentru a pronunța o soluție legală.
Curtea constată că în cauză atât în fața instanței de fond, cât și în apel s-a efectuat o probațiune amplă, cauza a fost atent cercetată de către instanțele investite și starea de fapt pe deplin lămurită și dispozițiile legale corect aplicate.
Din probatoriul administrat a rezultat că recurenții pârâți au închis calea de acces la drumul evidențiat în cadastrul comunei J. de Sus, punându-i pe reclamanți în situația de a nu putea folosi un drum sătesc, care era folosit încă din anii 70 de către aceștia.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul pârâților.
În temeiul art. 274 Cod proc.civ., pârâții recurenți vor fi obligați să plătească intimaților H. V. și H. Ana suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (f. 16).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâții H. A. și H. M. împotriva deciziei civile nr. 249/A din_ a T. ului Cluj pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să plătească intimaților H. V. și H. Ana suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
T. D. A.
-T.
N.
M.
C.
V.
GREFIER
M. L. -T.
Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: M. Oncică-Sanislav, D.I.Tașcă
| ← Decizia civilă nr. 41/2013. Obligatie de a face | Sentința civilă nr. 439/2013. Obligatie de a face → |
|---|
