Decizia civilă nr. 4239/2013. Rezolutiune contract

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 4239/R/2013

Ședința publică din data de 30 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDI NTE:

M. -C. V.

JUDECĂ TORI:

T. D. - președintele Secției I-a civilă

A. -T. N.

GREFIER

:

M. -L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. P. -A., împotriva deciziei civile nr. 115/A din 5 martie 20136, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe reclamanta SC F. C.

S., având ca obiect rezoluțiune contract.

Se constată că la data de 28 octombrie 2013, pârâtul-recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de

23 martie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1719/_, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Turda

a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta SC F. C. S. în contradictoriu cu pârâtul M. P. A., având ca obiect rezoluțiune contract.

A dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat de părți la data de 06 iunie 2007, cu privire la suprafața de teren de 10.000 mp în com. Jucu, locul denumit Prodaia.

A obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 60.000 euro, achitată cu titlu de preț.

A obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 6689 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2233/2010 a Judecătoriei Gherla, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, sub nr. de dosar_ .

Prin încheierea de ședință de la termenul din data de_ instanța a respins ca neîntemeiată excepția prematurității invocată în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele aspecte.

În fapt, la data de_ între părți a intervenit antecontractul de vânzare-cumpărare în baza căruia pârâtul în calitate de promitent vânzător s-a obligat să transmită reclamantei, în calitate de promitent cumpărător, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 10.000 mp, în com. Jucu, la locul denumit Prodaia, în schimbul prețului de 60.000 euro, achitat integral la momentul încheierii contractului.

Potrivit mențiunilor din cuprinsul contractului încheiat de părți, terenul promis spre vânzare urma a fi primit de la Primărie în baza Legii nr. 247/2005. Totodată, părțile au convenit ca în cazul în care terenul nu va fi primit, pârâtul în calitate de promitent vânzător să restituie suma primită, fără niciun fel de dobândă.

Potrivit materialului probator administrat în cauză, confirmat de recunoașterile părților, la momentul încheierii contractului pârâtul nu era proprietar al terenului promis spre vânzare, ci urma să dobândească proprietatea asupra acestuia, de la numitul Lazăr P., persoană în favoarea căreia urma a se face reconstituirea dreptului de proprietate. Probele administrate în cauză - înscrisuri - dovedesc împrejurarea că pârâtul a efectuat demersuri pentru obținerea actelor de intabulare asupra terenului și, totodată, a ținut la curent reprezentantul societății reclamante cu privire la situația juridică a terenului și demersurile realizate - împrejurare ce rezultă din declarația martorului Săliștean R. N. .

Cu toate acestea, a reținut instanța, pârâtul nu deținea acte apte de intabulare asupra terenului, nici la momentul formulării de către reclamantă a prezentei acțiuni privind rezoluțiunea antecontractului de vânzare- cumpărare.

În ceea ce privește condițiile perfectării contractului între părți, instanța a apreciat ca nefondate susținerile reclamantei cu privire la stabilirea unui termen de un an în care să se perfecteze contractul în formă autentică și cu privire la identificarea în concret a unei suprafețe de teren de un hectar ce urma a se vinde în zona Prodaia, în condițiile în care probele administrate în cauză nu confirmă niciuna dintre aceste susțineri ale reclamantei.

Astfel, raportat la mențiunile din contract, instanța a reținut că rezultă fără îndoială faptul că părțile nu au stipulat niciun termen pentru executarea obligației de către pârât, fie acesta cert sau incert.

Probele administrate în cauză au dovedit, dimpotrivă, că reclamanta și-a asumat încheierea ulterioară a contractului în forma autentică, fără stabilirea unui termen concret, situație în care, aceasta era îndreptățită să ceară executarea obligației sau rezoluțiunea contractului oricând.

În mod similar instanța a apreciat că obligația asumată de către pârât nu a fost supusă niciunei condiții suspensive, care să afecteze executarea acesteia, contrar susținerilor pârâtului.

Mențiunea inserată de părți în cuprinsul contractului, în sensul că terenul "urmează a fi primit de la primărie conform legii 247";, nu poate fi interpretată ca și condiție suspensivă, termenii utilizați de părți nefiind susceptibili de o astfel de interpretare.

Instanța a reținut și faptul că prin convenția încheiată de părți acestea au individualizat imobilul numai sub aspectul suprafeței - 10.000 mp - și

sub aspectul zonei din care face parte, respectiv locul denumit Prodaia, din com. Jucu, fără a stabili în concret amplasamentul acestuia, în condițiile în care pârâtul urma să dobândească în acea zonă o suprafață de teren cu mult mai mare. Pe de altă parte, raportat la obiectul prezentei cauze, este lipsită de relevanță identificarea concretă a acestei suprafețe de teren, câtă vreme până la momentul formulării acțiunii, pârâtul nu dobândise dreptul de proprietate asupra vreunui teren în acea zonă.

Astfel cum s-a arătat anterior, obligația ce decurgea în sarcina pârâtului din antecontractul încheiat cu reclamanta, consta în încheierea ulterioară a contractului în formă autentică, respectiv punerea la dispoziția reclamantei a actelor necesare intabulării terenului promis. Executarea acestei obligații nu a fost afectată vreunui termen, astfel încât întârzierea în executare, imputabilă pârâtului, îndreptățește reclamanta să ceară rezoluțiunea contractului dacă executarea obligației după un interval de timp prea mare, nu-i mai folosește.

Sub acest aspect instanța a apreciat că dreptul reclamantei de a solicita rezoluțiunea contractului nu a fost, contrar susținerilor pârâtului, exercitat abuziv, în condițiile în care aceasta și-a îndeplinit obligația de plată a prețului la momentul încheierii contractului, iar pârâtul a dobândit acte apte de intabulare asupra unor terenuri în zona Prodaia din com. Jucu numai ulterior formulării prezentei acțiuni.

În drept, s-a reținut că potrivit art. 1020 C. civ. condiția rezolutorie este subînțelesă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său și, potrivit art. 1021, în acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceara desființarea, cu daune interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate.

Astfel, în cazul în care una dintre părți nu-și execută obligațiile asumate, partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să solicite obligarea celeilalte părți să execute convenția, când e posibil, sau să ceară desființarea, cu daune-interese

Acțiunea în rezoluțiune a contractului poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul. În speță, s-a constatat că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile decurgând din contract, achitând prețul convenit la momentul încheierii contractului, fiind astfel îndreptățită să pretindă desființarea acestuia.

Potrivit art. 1361 din Codul civil, principala obligație a cumpărătorului este aceea de a plăti prețul convenit de parți, caracteristica esențiala a contractelor sinalagmatice constituind-o reciprocitatea si interdependenta obligațiilor ce revin parților, fiecare dintre acestea având concomitent fata de cealaltă parte atât calitatea de debitor cat si pe aceea de creditor, obligația ce revine uneia dintre parți avându-și cauza juridica in obligația reciproca a celeilalte parți. În speță, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația contractuală asumată, aflându-se astfel în culpă și lipsind de cauză obligația reclamantei.

În concluzie, față de considerentele de fapt și de drept reținute, prima instanță a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat de părți la data de 06 iunie 2007, cu privire la suprafața de teren de 10.000 mp în com. Jucu, locul denumit Prodaia.

Consecutiv, ca urmare a admiterii petitului principal, în vederea restabilirii situației anterioare, a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 60.000 euro, achitată cu titlu de preț.

Instanța a apreciat neîntemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului și la plata dobânzii legale aferente sumei de 60.000 euro, în condițiile în care prin clauza inserată de părți în contract, acestea au stabilit în concret că în situația în care contractul nu se va mai perfecta în formă autentică pârâtul va restitui suma primită cu titlu de preț, fără plata vreunei dobânzi.

În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată în raport de prevederile art. 274 C. pr. civ., acesta fiind parte căzută în pretenții.

Prin urmare, instanța a dispus obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 6689 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru.

Prin decizia civilă nr. 115/A/_ a T. ului C.

, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. P. A. împotriva sentinței civile nr. 1719/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, care a fost păstrată în întregime.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele: Prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de _

pârâtul M. P. A., în calitate de promitent vânzător, s-a obligat să transmită reclamantei SC F. C. S., în calitate de promitent cumpărător, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 10.000 mp, situată în comuna Jucu, în locul denumit Prodaia, în schimbul prețului de 60.000 euro, achitat integral la momentul încheierii contractului.

De asemenea, s-a consemnat că terenul promis spre vânzare urma a fi primit de la Primărie în baza Legii nr. 247/2005 și că în cazul în care terenul nu va fi primit, pârâtul va restitui suma primită, fără niciun fel de dobândă.

Prin notificarea înregistrată sub nr.251/_ la BEJ Stolnean Diana

M. pârâtul i-a solicitat reclamantei să se prezinte la data de_ la cabinetul avocatului său pentru a stabili în mod concret condițiile prezentării la notarul public în vederea perfectării în formă autentică a antecontractului de vânzare-cumpărare privind terenul în litigiu.

A precizat că deține mai multe suprafețe de teren pe raza comunei Jucu, însă perfectarea actului autentic nu a fost posibilă datorită poziției reclamantei.

La rândul său, reclamanta a formulat notificarea nr.622/_ înregistrată la BEJ Stolnean M., comunicată pârâtului la data de_, prin care i-a solicitat acestuia să se prezinte la data de_ în fața Primăriei Jucu, în vederea identificării terenului, conform actelor apte pentru intabulare, iar la data de_ să se prezinte la BNP N. Lex în vederea încheierii contractului autentic.

Din procesul verbal încheiat la data de_ și din încheierea de certificare nr.13821/_ al SCN N. Lex rezultă că pârâtul nu s-a prezentat la datele menționate mai sus.

Raportat la cele menționate mai sus, tribunalul a considerat corectă concluzia primei instanțe, în sensul că pârâtul și-a asumat obligația de a încheia contractul în formă autentică, respectiv de a pune la dispoziția

reclamantei actele necesare intabulării terenului promis, fără ca părțile să stabilească un termen pentru executarea obligației.

Contrar susținerilor apelantului, antecontractul nu este afectat de o condiție sau termen, clauza invocată de acesta fiind în realitate o clauză penală, prin care s-a stabilit că în cazul în care terenul nu va intra în patrimoniul apelantului, acesta va restitui suma primită, fără dobândă.

Astfel, în condițiile în care întârzierea în executarea antecontractului, imputabilă pârâtului, a depășit un termen rezonabil (obligația a fost asumată la data de_ iar la data de_ nu s-a prezentat în urma notificării intimatei pentru identificarea terenului și încheierea actului autentic, timp în care intimata a fost lipsită de suma de 60.000 euro achitată cu titlu de preț), tribunalul a considerat, la fel ca și prima instanță, că reclamanta este îndreptățită să solicite rezoluțiunea contractului, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 1020 și 1021 C.civ., în vigoare la data încheierii actului.

T. ul a considerat nefondate susținerile apelantului privind posibilitatea de executare a contractului în prezent, întrucât acesta a obținut actele de proprietate privind terenul în litigiu abia la data de_, la aproape 4 ani de la asumarea obligației, această întârziere fiind esențială și producând un prejudiciu important reclamantei, astfel încât nu se mai justifică menținerea antecontractului.

În fine, tribunalul a observat că apelantul a invocat existența unui

"viciu"; în dispozitivul sentinței atacate, fără să precizeze care ar fi acesta, astfel încât nici această susținere nu poate fi luată în considerare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul

, solicitând admiterea recursului, si pe cale de consecința, modificarea in totalitate a Sentinței Civile nr. 1719/_ pronunțata pe fond de Judecătoria Turda si a Deciziei Civile nr.l15/A/2013 pronunțată în apel de Tribunalul Cluj, in sensul respingerii cererii de chemare in judecată a reclamantei - intimata SC F. C.

S. ,cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata pe fond, apel si recurs.

În motivarea recursului pârâtul a invocat următoarele:

Hotărârea pronunțata de instanța de fond si păstrata in întregime de instanța de apel, a fost data prin interpretarea greșita a actului juridic dedus judecății, schimbând natura si înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia - motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod proc. civ.

Hotărârea pronunțata de instanța de fond si menținută in apel este lipsita de temei legal, fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii - motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ .

Prin convenția încheiată între părți, acestea, de comun acord nu au prevăzut un termen cert pentru îndeplinirea obligației asumate de pârât, fiind de reținut că împlinirea termenului urma să marcheze momentul în care obligația trebuia executată, adică momentul în care obligația devine scadentă, în speță obligația perfectării unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Potrivit art. 1020 si 1021 Cod civil, în orice convenție sinalagmatică condiția rezolutorie este subînțeleasă, dreptul de acțiune avându-1 partea în privința căreia nu s-a executat obligația, ceea ce, apreciază recurentul, nu este de aplicabilitate în cazul termenilor conveniți de părți prin convenție.

Instanțele de fond, nu au procedat, deși aveau această obligație, la analizarea și interpretarea convenției încheiată între părți, fiind nesocotit principiul primordial de aplicabilitate, respectiv disp. art.969 C. civil, potrivit

căreia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante — în temeiul căruia instanței nu îi este permis să treacă peste termenii conveniți de părți prin contract.

Instanța nu avea competența de a stabili alte drepturi și obligații prin interpretarea greșită a actului juridic, raportat la acordul de voință al părților - contractul obligând părțile numai la ceea ce în mod expres s-a prevăzut de către acestea. În acest context, instanțele, prin hotărârile pronunțate anterior, au încălcat dispozițiile legale, atâta timp cât la data promovării acțiunii reclamantei contractul putea fi executat în condiții de deplină legalitate și numai în situația neîndeplinirii acestei condiții se putea proceda la desființarea contractului.

În același sens, hotărârile pronunțate s-au dat cu o greșită aplicare a legii, clauzele inserate în art. 1020-1021 cod civil având un alt înțeles și spirit decât cel reținut și invocat în motivarea hotărârilor recurate, fiind nesocotite normele de drept material.

Prin întâmpinarea formulată (f. 14-15),

reclamanta a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, reclamanta a arătat că în mod corect au reținut instanțele de fond neîndeplinirea de către pârât, în mod culpabil, a obligației pe care și-a asumat-o prin încheierea antecontractului din_ .

Condițiile art. 1020 - 1021 C. civil sunt îndeplinite, în sensul că la data înregistrării acțiunii pârâtul nu deținea documente apte de intabulare, culpa revenindu-i în întregime.

În cuprinsul antecontractului nu s-a stipulat nicio condiție sau termen suspensiv care să afecteze obligația pârâtului dea procura acte apte de intabulare.

Pe de altă parte, reclamanta și-a îndeplinit obligația achitării prețului prevăzut în antecontract.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente

:

Reclamanta și pârâtul sunt părți contractante ale antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la_ (f. 6 dosar nr._ al Judecătoriei Gherla), având ca obiect promisiunea promitentului-vânzător

M. P. A. de a înstrăina promitentei-cumpărătoare SC F. C. S., suprafața de 10.000 mp în comuna Jucu, la locul numit "Prodaia";, teren care urmează să fie primit în temeiul Legii nr. 247/2005.

Potrivit înscrisului intitulat "chitanță"; (f. 7 același dosar), promitenta- cumpărătoare a achitat prețul de 60.000 Euro.

Nicăieri în cuprinsul acestui antecontract nu s-a stipulat un termen până la care promitentul-vânzător este ținut să obțină actele apte de intabulare, astfel încât, așa cum corect au reținut instanțele de fond, promitenta-cumpărătoare putea pretinde executarea obligației asumate de către cealaltă parte contractantă, imediat.

O astfel de atitudine însă, nu a fost manifestată de către promitenta- cumpărătoare, aceasta făcând primul demers la data de_, când i-a trimis pârâtului o notificare prin intermediul căreia îi solicita ca în data de_ să se prezinte la Primăria Comunei Jucu pentru identificarea terenului, iar în data de_ la Biroul notarului public, în vederea încheierii contractului autentic (f. 15 dosar fond).

Această notificare a fost comunicată pârâtului în_, prin afișare (f.17 dosar fond), iar în zilele în care pârâtul ar fi trebuit să se prezinte la

Primăria Comunei Jucu, respectiv notar, acesta nu s-a înfățișat, împrejurări ce rezultă din procesele-verbale încheiate în cele două locuri (f. 19-20 dosar fond).

Este adevărat că această notificare a promitentei-cumpărătoare a succedat notificarea promitentului-vânzător din_ (f. 13 dosar fond), prin care acesta solicita celeilalte părți ca în data de_ să se prezinte la avocat, pentru a stabili condițiile concrete pentru încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare.

Această notificare însă nu este susceptibilă de a-l exonera pe promitentul-vânzător de culpa neîndeplinirii obligației asumate prin antecontract.

O eventuală exonerare a acestuia de culpă ar fi operat în ipoteza în care promitentul-vânzător ar fi notificat promitenta-cumpărătoare să se prezinte în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar promitenta-cumpărătoare nu s-ar fi prezentat. Doar o astfel de solicitare a promitentului-vânzător ar fi dovedit că acesta este gata să își îndeplinească obligația asumată prin antecontract, or, o astfel de notificare a fost trimisă numai la data de_ (f. 26 dosar fond), adică după notificarea promitente-cumpărătoare din_ și după înregistrarea acțiunii.

Nici susținerile pârâtului conform cărora în repetate rânduri s-a prezentat la sediul pe care-l cunoștea ca fiind al reclamantei, fără a găsi vreun reprezentant al acesteia, nu sunt susceptibile de a-l exonera pe acesta de culpa neîndeplinirii obligațiilor asumate, în condițiile în care:

Potrivit datelor furnizate de ORC, actualizate ultima dată la_, sediul reclamantei era în comuna Tureni, f.n., adică același de la data încheierii antecontractului (f. 41 dosar fond);

Potrivit răspunsului pârâtului la interogatoriu, întrebarea 3, acesta a recunoscut că la data de_, la care era convocat pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, nu deținea acte apte pentru încheierea acestui contract (f. 54 dosar fond);

Obligația asumată de pârât era una concretă, de rezultat, de a încheia cu promitenta-cumpărătoare contractul de vânzare-cumpărare după obținerea actelor necesare acestui demers.

Chiar dacă în antecontractul de vânzare-cumpărare nu era prevăzut un termen și prin urmare, este reală statuarea instanțelor de fond în sensul că promitenta-cumpărătoare putea pretinde îndeplinirea obligației de îndată, chiar a doua zi după încheierea antecontractului, este de remarcat faptul că, promitenta-cumpărătoare nu a avut un astfel de comportament (care ar fi putut fi apreciat ca abuziv), ci a solicitat îndeplinirea obligației după mai mult de 3 ani, termen apreciat ca rezonabil, înăuntrul căruia, promitentul-vânzător avea suficient timp să-și îndeplinească obligația, adică, să obțină actele apte pentru intabulare, necesare pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Potrivit art. 1020 C. civil, condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna, în contractele sinalagmatice, în cazul în care una dintre părți, în mod culpabil, nu își îndeplinește angajamentul asumat.

Curtea constată că instanțele de fond au interpretat și aplicat corect acest text de lege, aplicabil în cauză, întrucât potrivit celor anterior arătate, pe de o parte, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația, deși în intervalul de timp dintre încheierea antecontractului și notificarea sa (_ -_ ), avea un răgaz suficient, iar pe de altă parte, reclamanta și-a îndeplinit propria obligație la data de_ .

În aceste condiții, în baza art. 1021 teza a II-a Cod civil, reclamanta este singura care are drept de opțiune, respectiv poate alege pentru îndeplinirea obligației de către cealaltă parte sau rezoluțiunea antecontractului, pârâtul, parte culpabilă, neavând recunoscută o astfel de opțiune.

Reclamanta, exercitându-și dreptul de alegere în sensul rezoluțiunii antecontractului, iar condițiile rezoluțiunii fiind îndeplinite, în mod corect acțiunea a fost admisă, hotărârea primei instanțe a fost menținută în apel, astfel încât în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul pârâtului va fi respins.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în recurs, însă nu a făcut dovada acestora, astfel încât în temeiul art. 1169 C. civil, această cerere va fi respinsă ca nedovedită.

PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. P. A. împotriva deciziei civile nr. 115/A din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Respinge ca nedovedită cererea intimatei SC F. C. S. de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M. C. V.

T.

D.

A. -T. N.

GREFIER

M. L. -T.

Red. MV dact. GC 2 ex/_

Jud. apel: M. Oncică Sanislav, D.I.Tașcă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4239/2013. Rezolutiune contract