Decizia civilă nr. 426/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
3184
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal
DECIZIA CIVILĂ Nr. 426/R/2013
Ședința publică de la 17 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. R. G.
Judecător A. -F. D. Judecător O. -C. T.
Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurenta M. O. împotriva Sentinței civile nr. 2769 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimat I. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că la data de_ s-a depus la dosar prin registratură din partea intimatei I. G. M. concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului (filele 23-24).
T. ul constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2769 din_ pronunțată de Judecătoria Turda în prezentul dosar
s-a respins acțiunea civilă formulată de către reclamanta M. O., în contradictoriu cu pârâta I. G., , avand ca obiect pretenții și a fost obligată reclamanta să achite pârâtei suma de 3720 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit procurii speciale încheiată la data de_ (fila 7) reclamanta a împuternicit-o pe pârâtă să o reprezinte în fața instituțiilor publice pentru întocmirea dosarului de pensie, deschiderea contului curent, încasarea pensiei, pentru plăți curente și restante și semnarea extrasului de cont. Întrucât din cuprinsul procurii speciale depuse la dosar nu rezultă toate drepturile și obligațiile stabilite de părți în vederea executării mandatului, în cauză au fost audiați martorii Iosip A. Silviu, Negreanu M., Ilian I. Ana și M. M. . Din depozițiile martorilor, coroborate cu împuternicirea specială depusă la dosar, rezultă faptul că între părți s-a încheiat un contract de mandat în baza căruia pârâta s-a obligat să efectueze
demersurile necesare pentru întocmirea dosarului de pensie pentru limită de vârstă și de refugiat și pentru a ridica pensia în numele reclamantei.
Înainte de a analiza aspectele invocate de părți cu privire la destinația sumelor de bani provenite de pensie, pe care le-a încasat pârâta în numele reclamantei, respectiv dacă trebuiau economisiți într-un cont la dispoziția reclamantei sau reprezentau un cadou pentru pârâtă, aceasta putând să dispună de acestea după bunul său plac, instanța de fond analizat cu prioritate temeiul juridic al acțiunii și apărările pârâtei cu privire la temeiul juridic invocat.
Instanța a reținut că reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe principiul îmbogățirii fără justă cauză. Deși în codul civil din 1864, aplicabil în prezenta cauză, nu există un text care să reglementeze în mod expres principiul îmbogățirii fără justă cauză, acesta este recunoscut unanim în doctrina juridică și practica judiciară, care au stabilit condițiile care trebuie
îndeplinite pentru ca acest principiu să fie aplicabil, respectiv condițiile în care poate fi promovată acțiunea în restituire întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, respectiv: mărirea unui patrimoniu, micșorarea altui patrimoniu, ca urmare a măririi primului patrimoniu, existența unei legături între mărirea unui patrimoniu și micșorarea celuilalt, inexistența unui temei legitim pentru mărirea patrimoniului și absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat patrimoniul a pierderii suferite.
Chiar dacă primele trei condiții ar fi îndeplinite în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite ultimele două condiții, inexistența unui temei pentru mărirea patrimoniului pârâtei și inexistența unei alte acțiuni în justiție pentru ca reclamanta să-și recupereze pierderea suferită. Instanța reține astfel că mărirea patrimoniului pârâtei își are temeiul în contractul de mandat încheiat între părți, în baza căruia pârâta a încasat anumite sume de bani cuvenite reclamantei cu titlu de pensie de limită de vârstă și de refugiat. Întrucât sumele de bani solicitate de reclamantă au fost obținute de pârâtă în executarea mandatului, pentru recuperarea acestora reclamanta are la îndemână o acțiune personală pentru executarea obligațiilor asumate prin contractul de mandat. Atâta timp cât reclamanta are posibilitatea să exercite o acțiune civilă întemeiată pe contractul de mandat încheiat între părți, acțiunea în restituire întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză devine inadmisibilă, întrucât, așa cum s-a apreciat în doctrină și practica judiciară, "acțiunea din contract exclude acțiunea pentru îmbogățire fără just temei";.
A mai reținut instanța că potrivit principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, părțile sunt acelea care fixează limitele în care are loc judecata, atât din punct de vedere al obiectului și al părților, cât și al fundamentului pretenției dedusă judecății. Astfel instanța este obligată să soluționeze cauza în aceste limite. Este adevărat că în baza rolului activ instanța poate pune în discuția părților orice aspecte cu privire la situația de fapt și motivarea în drept a cererii, potrivit art. 129 alin. 4 C.pr.civ., însă nu poate schimba fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată peste voința părții. În acest sens reprezentantei reclamantei i s-a pus în discuție în ședința publică din data de_ dacă își menține temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv principiul îmbogățirii fără justă cauză,
aceasta insistând ca în continuare să își întemeieze pretențiile pe acest principiu, aspect menționat ulterior și în concluziile scrise depuse la dosar. Este adevărat că instanța nu este ținută de textul de lege invocat de către reclamant, ci trebuie să aplice acel text de lege care corespunde situației de
fapt calificată juridic de acesta, însă în prezenta cauză reclamanta nu s-a limitat doar în a-și întemeia în drept pretențiile de principiul îmbogățirii fără justă cauză, ci a analizat pe larg în motivarea cererii de chemare în judecată condițiile necesare pentru existența îmbogățirii fără justă cauză, aceasta fiind calificarea juridică dată de reclamantă stării de fapt prezentate, instanța neavând posibilitatea să dea o altă calificare situației de fapt decât cea invocată de reclamantă. În plus instanța constată că reclamanta nu se referă nicăieri în cuprinsul cererii de chemare în judecată la contractul de mandat încheiat între părți, nici la obligația pârâtei, în calitate de mandatară, de a restitui sumele de bani încasate în executarea mandatului.
În consecință, atâta timp cât pentru restituirea sumelor de bani ce fac obiectul prezentului litigiu există o acțiune personală derivată din contractul de mandat încheiat între părți, instanța de fond a apreciat că acțiunea în restituire întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză este inadmisibilă, urmând să fie respinsă.
In temeiul dispozitiilor art. 274 C.pr.civ. si retinand ca reclamanta a cazut in pretentii, fiind in culpa procesuala, aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecata efectuate de pârâtă, in suma de 3720 lei, reprezentand onorar avocat.
Împotriva sentinței examinate a promovat recurs reclamanta (f.3)
solicitând în baza art. 304 ind. 1 C.pr.civ. în principal admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, iar în subsidiar, în situația în care se va aprecia că probele administrate nu sunt de natură să ducă la pronunțarea unei soluții corecte, solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probelor necesare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii
învederează instanței că deși s-a apreciat că acțiunea este inadmisibilă acțiunea sa a fost respinsă pe fond și nu pe excepția inadmisibilității.
Soluția este nelegală și în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2004- martie 2008 deoarece dacă judecătoria a apreciat acțiunea ca inadmisibilă trebuia să soluționeze cu precădere această excepție și nu să se pronunțe cu privire la cea a prescripției.
Chiar dacă s-ar face abstracție de acest aspect, în conformitate cu art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 recurenta până în luna februarie 2008 nu a avut cunoștință de faptul că banii proveniți din pensia sa sunt folosiți de către intimată în scopuri personale, situație în care se impunea respingerea acestei excepții.
Recurenta mai critică faptul că nu a fost pusă în discuția părților menținerea sau schimbarea încadrării juridice a cererii deduse judecății și nu a fost pusă în discuție excepția inadmisibilității cererii, raportat la motivele de fapt și de drept invocate. Dacă s-ar fi considerat de către
instanță că temeiul de drept este cel al încălcării dispozițiilor referitoare la mandat ar fi avut posibilitatea să se pronunțe în acest sens.
Mai mult, soluția a fost pronunțată după administrarea probațiunii necesare soluționării cauzei, context în care se impune casarea în întregime a hotărârii.
Pe fondul cauzei rezultă din probele administrate în cauză că intimata îi datorează sumele pretinse pe care le-a folosit pe nedrept.
În drept se invocă art. 299 și următoarele C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată (f.9)
intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
În susținerea poziției procesuale
intimata a arătat că inadmisibilitatea nu este o excepție de procedură ci mai degrabă o apărare de fond. Temeiul juridic reprezintă, raportat la disp. art. 112 pct. 4 C.pr.civ. unul dintre elementele cererii de chemare în judecată și este lăsat la libera apreciere a reclamantului care va determina încadrarea în drept a pretențiilor sale. Doar analizând fondul cauzei și administrând probațiunea instanța va putea aprecia dacă din starea de fapt dedusă judecății rezultă dacă temeiul juridic este sau nu corect indicat.
Intimata apreciază că în mod corect s-a admis excepția prescripției în condițiile în care, din întregul material probator administrat în cauză a reieșit clar că recurenta putea oricând să aibă cunoștință de situația pensiei sale și să solicite eliberarea unui extras de cont, neexistând nici un impediment în acest sens.
O construcție juridică corectă ar fi însemnat formularea unei acțiuni în răspundere civilă contractuală având la baza îndeplinirea sau depășirea atribuțiilor conferite printr-un contract de mandat, dar într-o asemenea situație întreaga acțiune ar fi trebuit altfel formulată.
Pe fondul cauzei, consideră că starea de fapt a fost cu prisosință relevată în fața instanței de fond, martorele arătând pe larg relațiile deosebite care existau între părți, probându-se astfel convingerea intimatei că a primit un cadou.
În drept, se invocă art. 312 C.pr.civ..
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 312 alin.3 C.pr.civ. coroborat cu art. 3041C.pr.civ., îl va respinge pentru următoarele considerente
:
Temeiul de drept al acțiunii promovate de către reclamantă este art. 992, 998 C.civ. și art. 109 și urm. C.pr.civ., în motivarea în fapt a cererii arătându-se împrejurarea că fapta pârâtei întrunește condițiile prevăzute de lege pentru existența îmbogățirii fără justă cauză, enumerându-le, în condițiile în care s-a folosit fără drept de banii proveniți din pensia sa folosindu-se de o împuternicire semnată de către sine .
De remarcat că primele articole invocate reglementează plata nedatorată, instituție juridică asemănătoare cu cea a îmbogățirii fără justă cauză care însă nu își găsește sediul materiei în Codul civil.
Prin întâmpinarea formulată (f.22 dosar fond) pârâta învederează instanței că în ceea ce privește temeiul juridic al acțiunii, acesta nu este aplicabil în speță, nefiind întrunite condițiile în acest sens, confirmând că a fost împuternicită asupra contului acesteia.
Cu alte cuvinte, încă de la momentul depunerii întâmpinării s-a invocat de către pârâtă neîntrunirea condițiilor îmbogățirii fără justă cauză pe care se grefează acțiunea în discuție.
Într-adevăr, la ultimul termen de judecată, judecătoria a pus în discuție temeiul juridic al acțiunii promovate, reprezentanta reclamantei menținându-l ca fiind acela al îmbogățirii fără justă cauză.
Așadar, nu se impunea punerea în discuție a acestei excepții cu atât mai mult cu cât în speța de față, neîntrunirea condițiilor îmbogățirii fără justă cauză a fost invocată de către partea adversă.
În ceea ce privește rolul activ al instanței de judecată conform art.129 alin.4 și 5 C.pr.civ., acesta nu include și obligația de a atrage atenția asupra inadmisibilității unei acțiuni promovate cu consecința schimbării temeiului
juridic, pentru că s-ar aduce atingere principiului disponibilității părților și al imparțialității de care trebuie să dea dovadă orice magistrat și, în plus, acțiunea a fost promovată în condițiile în care reclamanta a beneficiat de asistență juridică.
De asemenea, instanța nu poate interpreta temeiul juridic ca fiind altul decât cel de care s-a prevalat reclamanta pentru a paraliza excepția inadmisibilității, atâta timp cât intenția a fost clară, de promovare a unei acțiuni pe îmbogățirea fără justă cauză.
S-a mai invocat faptul că acțiunea a fost respinsă pe fond în condițiile în care s-a admis inadmisibilitatea însă din dispozitivul acestei sentințe nu se poate concluziona în acest sens, judecătorul rezumându-se a respinge acțiunea în condițiile în care în motivare a avut în vedere inadmisibilitatea demersului judiciar inițiat.
Este real că judecătoria a admis excepția prescripției printr-o încheiere interlocutorie deși inadmisibilitatea acțiunii prima însă aceasta nu afectează soluția de respingere a acțiunii și implicit nu poate duce la schimbarea acesteia.
Este lipsit de relevanță faptul că instanța a administrat probe, rațiunea acestui fapt fiind tocmai aceea ce a se lămuri starea de fapt, respectiv de a se stabili dacă nu există un alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite, respectiv atragerea răspunderii contractuale.
Criticile vizând fondul cauzei nu vor mai fi analizate, fiind lipsite de obiect raportat la menținerea soluției judecătoriei ca fiind inadmisibilă acțiunea promovată.
Față de cele ce preced, T. ul va respinge recursul cu consecința menținerii sentinței atacate în întregime.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. O. împotriva Sentinței civile nr. 2769 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2013.
Președinte, O. R. G. | Judecător, A. -F. D. | Judecător, O. -C. T. |
Grefier, L. C. |
L.C. 18 Aprilie 2013 OCT/GB/_ /2 ex.
Judecător fond A. L. P. -Judecătoria Turda
| ← Încheierea civilă nr. 169/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 601/2013. Pretenții → |
|---|
