Decizia civilă nr. 451/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.451
Ședința publică din 26 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: K. M., președinte instanță
L. M., judecător
D. G., președinte secție civilă
V. V., grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de intimatul I. T. DE
M. S.,
cu sediul în Z., B-dul.M.Viteazu, nr.85, jud.S., împotriva sentinței civile nr.4638 din 3 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională - Legea 53/2003.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei-petente, av. M. Aurel, lipsă fiind recurentul-intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
Nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Reprezentantul intimatei-petente, av. M. Aurel solicită respingerea recursului formulat de către intimat și a se menține ca temeinică și legală sentința instanței de fond. Fără cheltuieli.
Instanța, raportat la obiectul cererii și a actelor depuse la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.4638 din 3 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosar nr._ s-a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de petenta SC R. SRL Z., în contradictoriu cu intimatul I. T. de M. S. cu consecința modificării procesului-verbal de contravenție seria SJ nr. 0004258 din_ întocmit de intimată, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii de 20.000 lei cu sancțiunea avertismentului,fiind menținute celelalte mențiuni ale procesului verbal de contravenție.
Pentru a dispune în acest sens instanța de fond a reținut următoarele :
În fapt prin Procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor seria SJ nr. 0004258 din data de_ încheiat de intimată, s-a aplicat petentei amenda contravenționala de 20.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, sancționata de art. 260 alin. 1 lit. e) din același act normativ.
S-a reținut ca la data de_ ora 12.40 inspectorii de muncă i-au identificat pe numiții Socol Cristian și Visen Sebastian prestând activitate fără a
1
avea încheiate contracte individuale de muncă la punctul d lucru al SC R.
SRL situat în Z., str. Salamon J. nr.7, încălcându-se prevederile art. 16 alin.1 din Legea nr. 53/2003, conform căruia forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției seria SJ, nr. 0004258 încheiat de către intimat la data de_, se reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, prevazute de art. 17 din acelasi act normativ.
Analizand temeinicia procesului verbal, instanța a reținut starea de fapt descrisa în procesul verbal,retinând ca societatea petentă se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute la art. 260 alin.1 lit. e) din Codul muncii: primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă.
În ceea ce priveste însă aplicarea sanctiunii contraventionale, instanta apreciaza ca aceasta nu a fost corect individualizată.
Analizând fapta contravențională a petentei prin prisma criteriilor indicate de art. 21, alin.3 din O.G. 2/2001 si observând în primul rând criteriul "urmării produse"; si circumstantele personale ale contravenientei față de care nu au fost dovedite antecedente contravenționale, s-a reținut că, în concret, gradul de pericol social al faptei contravenționale săvârșite de către petentă nu este unul redus, dar nici nu se apropie de pragul maxim de gravitate,prin urmare, sanctionarea contraventientei cu amenda de 20.000 lei este disproportionata fata de pericolul social concret al faptei savarsite, avand in vedere circumstantele invocate si dovedite de petenta si anume faptul ca martorii prestau pentru prima oară muncă în cadrul societatii petente, că martorii au si fost angajat la societatea petenta în perioada imediat următoare încheierii procesului verbal fiind inclusă și perioada de muncă efectuată anterior controlului și că petenta este la prima abatere de acest fel, nefiind dovedite în sarcina sa antecedente contravenționale.
Apreciind și celelate criterii la care se face referire în textul de lege mai sus amintit, dar fără a minimaliza în vreun fel consecințele practicării "muncii la negru";, instanța a apreciat că sancționarea petentei cu avertismentul este suficientă pentru reflectarea gradului de pericol social concret al faptei săvârșite și pentru prevenirea săvârșirii în viitor a unor fapte similare .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen ITM S. arătând că prin hotărârea atacată s-a apreciat cu superficialitate gradul de pericol social al faptei contravenționale reținute în sarcina intimat petentei,solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii plângerii contravenționale si menținerii procesului verbal de contravenție ca temeinic si legal.
În drept invocă prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă. În recurs nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele motive:
Instanța de fond a efectuat o analiză temeinică a procesului verbal atacat ,în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G.2/2001, analizând întâi legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărând apoi asupra individualizării sancțiunii.
2
T. reține faptul că prima instanță si-a întemeiat soluția de admitere în parte a plângerii si de modificare procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor întocmit de către intimată, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului ,în considerarea respectării principiului proporționalității sancțiunii contravenționale-raportat la fapta săvârșită și urmările produse.
Analizând la rândul său gradul de pericol social concret al faptei savârsite de petent în conformitate cu criteriile prevazute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001,
T. apreciază la rândul său cuantumul sanctiunii amenzii aplicate ca nefiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei savârsite de petentul intimat.
Pericolul social al faptei savârșite de petent este unul redus, fapt ce rezulta din împrejurarea că martorii prestau pentru prima oară muncă în cadrul societatii petente, că aceștia au si fost angajați la societatea petenta în perioada imediat următoare încheierii procesului verbal fiind inclusă și perioada de muncă efectuată anterior controlului iar petenta este la prima abatere de acest fel, nefiind dovedite în sarcina sa antecedente contravenționale.
Având în vedere faptul ca sanctiunea contraventionala nu reprezinta un scop în sine ci un mijloc de a reglementa raporturile juridice,soluția instanței de fond apare astfel ca legală și temeinică.
Față de cele arătate, de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanța de control judiciar va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
Pentru aceste motive
,
În nunele L E G I I, D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de I. T. de M. S. împotriva sentinței civile nr.4638 din 3 decembrie 2012 a Judecătoriei Z.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 aprilie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
K. M. | L. | M. | D. | G. | V. | V. |
Red.LM/_
Dact.VV/_ /2ex. Jud.fond: C. C.
3
← Decizia civilă nr. 235/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 567/2013. Plângere contravențională → |
---|