Decizia civilă nr. 64/2013. Pretenții

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ Nr.64/A/2013

Ședința publică din data de 22 mai 2013 Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: R. -I. B., judecător JUDECĂTOR: M. -L. B.

GREFIER: N. G.

S-au luat în examinare, urmare recalificării, apelurile declarate de reclamanta S. Ana și de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F.

P. B. -N.

împotriva sentinței civile nr. 698/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta-apelantă, avocat M. Laurențiu D., lipsă fiind reclamanta-apelantă S. Ana, pârâtul-apelant și chematul în garanție.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul reclamantei-apelante, avocat M. Laurențiu D., arată că susține apelul și nu formulează cereri prealabile deezbaterii acestuia.

Tribunalul, având în vedere achivalentul în lei a sumei ce reprezintă echivalentul în lei a sumei de 120.000 Euro, din oficiu, invocă și pune în discuția părților motivul de apel de ordine publică-necompetența materială a instanței de fond pentru soluționarea prezentei cauze.

Reprezentantul reclamantei-apelante, avocat M. Laurențiu D., solicită a se observa că prin acțiune s-a formulat o pretenție materială. Potrivit disp.art. 17 din codul de procedură civilă instanța rămâne competentă să soluționeze fondul. Solicită respingerea excepției invocată din oficiu de instanță ca neîntemeiată.

Cu privire la motivul de apel invocat din oficiu, tribunalul se va pronunțșa odată cu fondul apelului.

Nemafiind de formulat cereri prealabile soluționării apelului, tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea acestuia.

Reprezentantul reclamantei-apelante, avocat M. Laurențiu D., solicită a se avea în vedere disp.art. 50 alin.2 și alin.2 ¹din Legea nr. 10/2001, art. 50 ¹din Legea nr. 10/2001; admiterea apelului promovat în cauză, fără cheltuieli de judecată; respingerea apelului declarat de pârâtul-recurent. Cu privire la calitatea procesual pasivă a Minsiterului

F. P., penrtu S. R., arată că excepția invocată de recurent prin D.G.F.P. B.

-N. este neîntemeiată.

Deliberând constată:

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 698/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ instanța de fond admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. ANA, cu domiciliul în B., str. C. R. V., nr. 39, jud. B. -N. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, str. Apolodor, nr. 17, Sector 5 și în consecință:obligă pârâtul la restituirea către reclamantă a prețului actualizat plătit de aceasta pentru imobilul casă situat în B., str. C. V., nr. 39, identificat în Cf 182 B. nr.top. 539/1, cumpărat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 61/_ (desființat prin decizia civilă nr. 193/2003 pronunțată de Tribunalul bistrița-N. în Dos. nr. 849/2003), în cuantum de 70.664 Euro sau echivalentul în lei a acestei sume la data plății; respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului să

restituie reclamantei prețul de piață în cuantum de 120.000 Euro plus TVA sau echivalentul în lei, al imobilului mai sus descris; respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârât împotriva chematului în garanție C. LOCAL AL

M. B., cu sediul în mun. B., str. P. centrală, nr. 6, jud. B. -N. ; obligă pârâtul să achite reclamantei doar suma de 400 lei cu titlu de onorariu pentru expert ( potrivit chitanței de la fila 102) și respinge ca nedovedită cererea pentru plata onorariului avocațial.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta S. ANA a solicitat, în principal, să se dispună obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la restituirea prețului de piață al imobilului casă și teren aferent situat în B., str. C. V., nr. 39, identificat în c.f. 182 B. nr. top 539/1, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, iar în subsidiar, obligarea acestuia la restituirea prețului actualizat plătit de reclamantă pentru imobilul descris mai sus în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 61/_ ; cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că reclamanta a fost chiriașă (în baza mai multor contracte de închiriere succesive) în imobilul casă și teren aferent situat în B., str. C. V., nr. 39, identificat în c.f. 182 B. nr. top 539/1 începând cu anul 1982, iar la data de_ a încheiat cu R.A.T.L. B. din cadrul Primăriei M. B., contractul de vânzare- cumpărare nr. 61/1997 asupra imobilului, pentru prețul de 21.292.424 ROL, achitând în rate în perioada_ -_ suma totală de 27.217.948 lei vechi.

Prin sentința civilă nr. 7514/2002, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. 5512/2012, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă a reclamantului Socaciu I. (fostul proprietar de la care s-a naționalizat imobilul în litigiu) pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 61/1997, însă prin decizia nr. 193/2003, pronunțată de Tribunalul

B. -N. în dosarul nr. 894/2003, s-a admis apelul reclamantului și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare atacat, și s-a dispus restabilirea situației anterioare de c.f, anulându-se intabulările asupra casei și terenului efectuate în favoarea reclamantei. Decizia a rămas irevocabilă sub aspectul anulării contractului de vânzare-cumpărare a locuinței prin decizia nr. 2293/2003 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr. 5336/2003, iar aceasta a pierdut și dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției, în suprafață de 145 mp, reînscris pe cale administrativă pe numele fostului proprietar.

Prin dispoziția nr. 877/2006 a Primarului Mun. B., s-a dispus restituirea în natură a construcției către moștenitorii lui Socaciu I. . Reclamanta susține că este și în prezent în posesia imobilului în litigiu, locuind în baza contractului de închiriere încheiat cu noul proprietar.

În baza dispozițiilor art. 50 al. 2/1 și art. 50/1 din Legea 10/2001 rep., reclamanta solicită în principal restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, întrucât aceasta a deținut imobilul în litigiu în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea dispozițiilor legii 112/1995. Astfel, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare atacat, imobilul în care reclamanta era chiriașă nu fusese deloc revendicat de către fostul proprietar (nici în termenul prevăzut de art. 14 din Legea 112/1995, nici în alt termen sau altă modalitate), astfel că aceasta a cumpărat, cu respectarea dispozițiilor art. 9 din Legea 112/1995, fiind de bună credință. Anularea contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului în litigiu a fost dispusă de instanțele de judecată cu motivarea că preluarea la stat a avut loc fără just titlu conform dispozițiilor art. 6 al. 1 din Legea 213/1998, reținându-se că actul normativ în baza căruia a avut loc preluarea, respectiv Decretul 223/1974, contravenea prevederilor Constituției, tratatelor internaționale la care R. ia era parte și celorlalte legi în vigoare la data preluării, astfel că S. nu a fost niciodată proprietar legal asupra imobilului în litigiu și nu îl putea transmite în mod valabil.

Pe de altă parte, pentru admisibilitatea pretenției de restituire prețului de piață al imobilului, textul legal impune doar condiția cumpărării imobilului cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995, condiție îndeplinită în cauză. La momentul încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta a fost de bună credință și a cumpărat un imobil înscris în cartea funciară pe numele S. ui R., fără ca în c.f. să fie înregistrată vreo cerere sau acțiune din partea unui terț care să pretindă vreun drept asupra imobilului, fără că fostul proprietar să fi solicitat pe cale administrativă restituirea în natură sau în echivalent a imobilului în litigiu și fără ca acesta să emită vreo pretenție de orice fel asupra imobilului.

În drept s-au invocat prevederile art. 50 și 50/1 din Legea 10/2011 și art. 112 și 274 Cod procedură civilă.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-4) și s-a solicitat efectuarea unei expertize tehnice.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a C. ui Local al municipiului B., prin care a solicitat să se dispună obligarea acestuia din urmă la restituirea prețului actualizat plătit de S. Ana, pentru imobilul casă și teren aferent situat în B., str. C. R. V., nr. 39, cumpărat în baza contractului de vânzare- cumpărare nr. 61/1997, încheiat în condițiile Legii 112/1995, anulat prin decizia civilă nr. 193/2003 a Tribunalului B. -N., menținută sub acest aspect prin Decizia Civilă 2293/2003 a curții de Apel C., iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

În motivare se arată că dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea 10/2001 se aplică în situații exprese, când contractele de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile. Potrivit principiului relativității, efectele contractului se produc numai între părțile contractante, neputând profita sau dăuna unui terț, așa cum este Ministerul Finanțelor Publice care are doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar, în care se varsă sumele încasate de C. Local al municipiului B. din vânzarea imobilelor în baza Legii nr. 112/1995.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a C. ui Local al municipiului

B. prin Primar, pârâtul învederează că, din analiza prevederilor art. 13 alin. 6 din Legea 112/1995, "la dispoziția M. ui F. se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi, care se va alimenta din: a) sumele obținute din vânzarea apartamentelor care nu s-au restituit în natură, reprezentând plăți integrale, avansuri, rate și dobânzi, după deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor; b) sumele obținute din lansarea unor împrumuturi de stat cu această destinație, în condițiile prevăzute de Legea nr. 91/1993 privind datoria publică. Din fondul astfel constituit se vor efectua cheltuieli în următoarea ordine: a) plata despăgubirilor cuvenite - în condițiile prezentei legi - proprietarilor și moștenitorilor acestora; b) plăți

pentru restituirea împrumuturilor contractate și plata costurilor care decurg din aceste împrumuturi de stat; c) construirea de locuințe, care să fie repartizate cu prioritate chiriașilor aflați în situația prevăzută la art. 5 alin. 3", cererea de chemare în garanție a C. ui Local al municipiului B., în calitatea sa de mandatar al unității administrativ- teritoriale, care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare anulat, apare ca fiind întemeiat, în acest sens pronunțându-se și practica instanțelor investite cu soluționarea cauzelor având ca obiect pretenții în temeiul aceleiași legi invocate de către reclamant.

Ca urmare, se impune admiterea cererii de chemare în garanție astfel formulate, și în cazul în care pârâtul ar cădea în pretenții, să se dispună obligarea chematului în garanție la plata comisionului de 1%, încasat de către acesta ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare anulat în speța de față.

În drept s-au invocat prevederile art. 110-118 Cod procedură civilă, Codul Civil și OG 92/2003.

Prin concluziile depuse la dosarul cauzei la termenul din_, reclamanta a solicitat să se dispună admiterea acțiunii sale, astfel cum a fost ea formulată, reiterând motivele de fapt și de drept expuse anterior. În plus, aceasta învederează că fostul proprietar a formulat prima pretenție asupra imobilului în litigiu abia odată cu apariția Legii 10/2001, la 4 ani după ce reclamanta a cumpărat imobilul în litigiu, cu respectarea tuturor reglementărilor în vigoare de la data cumpărării, fiind de bună credință la acel moment.

În consecință, reclamanta apreciază că se impune admiterea acțiunii în baza dispozițiilor art. 50 alin. 1 din Legea 10/2001 rep., urmând a fi obligat pârâtul la plata prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Această valoare a fost stabilită prin expertiza întocmită de SC Grand Cora SRL, evaluator ANEVAR, la suma de 120.000 Euro, fără TVA. Expertiza a fost comunicată pârâtului fără ca acesta să o conteste. În consecință, solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 120.000 Euro plus TVA sau echivalentul acestei sume în lei la data plății.

Reclamanta mai arată că, într-un subsidiar foarte îndepărtat, se impune măcar restituirea prețului actualizat plătit de subsemnata, în baza dispozițiilor art. 50 al. 2 din Legea 10/2001. Acest articol devine aplicabil în situația în care se constată că reclamanta a încheiat cu Primăria Bistrița un contract de vânzare-cumpărare cu eludarea dispozițiilor legii 112/1995, ceea ce nu este cazul în speță. La momentul vânzării, Primăria Bistrița (prin fostul RATL), a calculat în mod legal prețul de vânzare plecând de la valoarea tehnică a imobilului, în funcție de care a stabilit prețul de piață. Prin expertiza tehnică întocmită în cauză de expert Țăranu Corneliu, acesta, plecând de la indicii a prețului pentru lucrări de construcții, a stabilit prețul tehnic al imobilului și apoi prețul actualizat de piață, în cuantum de 70.664 euro (în care a inclus și valoarea îmbunătățirilor aduse de aceasta la imobil). În felul acesta, respectând aceeași metodologie de calcul, expertul a stabilit că în prezent, prețul actual la care s-ar putea vinde clădirea de către Primărie către un chiriaș este de 70.664 euro (preț tehnic de piață, mai mic decât prețul de circulație stabilit conform evaluărilor internaționale).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele :

Reclamanta a fost chiriașă (în baza mai multor contracte de închiriere succesive) în imobilul casă și teren aferent situat în B., str. C. V., nr. 39, identificat în c.f. 182 B. nr. top 539/1 începând cu anul 1982, iar la data de_ a încheiat cu R.A.T.L. B. din cadrul Primăriei M. B., contractul de vânzare-cumpărare nr. 61/1997 asupra imobilului, pentru prețul de 21.292.424 ROL, achitând în rate în perioada_ -_ suma totală de 27.217.948 lei vechi.

Decizia a rămas irevocabilă sub aspectul anulării contractului de vânzare- cumpărare a locuinței prin decizia nr. 2293/2003 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr. 5336/2003, iar aceasta a pierdut și dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției, în suprafață de 145 mp, reînscris pe cale administrativă pe numele fostului proprietar.

În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat, plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare încheiate, cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de plata taxei de timbru.

Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a modificat art. 50 alin 3 din Legea 10/2011, având astfel următorul cuprins: "restituirea prețului prevăzut la alin. 2 și alin. 21 se face de către M.

Economiei și F., din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare

";.

Tot astfel, după art. 50, prin același act normativ sus evocat s-a introdus un nou articol, art. 50¹, cu următorul cuprins: "proprietarii ale căror contracte de vânzare — cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de

piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare; valoarea despăgubirilor, se stabilește prin expertiză

";.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, se constată că, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, publicată în M.Of. nr. 63 din_, trebuie realizată distincția între prețul actualizat și prețul de piață al imobilului, ce se cuvine persoanelor interesate, și această distincție funcționează, în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare - cumpărare, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul imobil, fie prin desființarea contractului de vânzare - cumpărare, încheiat cu rea-credință, ce reprezenta titlul său de proprietate, ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitate, sau prin admiterea unei acțiuni în revendicare, prin compararea titlurilor, ipoteză ce presupune, prin definiție, existența unor titluri valabile de proprietate.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat în Decizia nr. 3769 din 9 mai 2011 că, menținându-se alin. 2 al art. 50, realizându-se modificarea de la alin. 3 al art. 50, care cuprinde ipotezele de la alin. 2 și alin. 2¹, și introducându-se art. 50¹, este evidentă concluzia că, nu în toate cazurile în care chiriașii cumpărători au fost evinși (deposedați), în sens larg, se impune acordarea valorii de piață, a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare - cumpărare, încheiate în considerarea Legii nr. 112/1995, ci această valoare ar trebui acordată în ipoteza în care, menținându-se valabilitatea contractelor de vânzare - cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995,

chiriașii au fost evinși, prin efectul admiterii acțiunii în revendicare, prin compararea titlurilor.

În contextul cauzei, se constată, însă, că reclamanta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 50¹al Legii nr. 10/2001 republicată, respectiv a încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, si a menținerii valabilității acestui contract, respectiv a evingerii acesteia, prin efectul admiterii acțiunii în revendicare prin comparare de titluri.

În acest sens, deși se poate retine că, în sensul său etimologic, evicțiunea desemnează pierderea unui drept prin judecată - evincere est vicendo in judicio aliquid auferre — instanța consideră necesar să reitereze că, în cauză, nu sunt incidente aceste reguli, întrucât evicțiunea presupune un contract de vânzare-cumpărare valabil încheiat, iar, în ipoteza în care contractul translativ de proprietate, cu titlu oneros, se desființează, ca o consecința a admiterii acțiunii in nulitate, devin aplicabile principiile ce guvernează efectele nulității, respectiv desființarea contractului cu efect retroactiv, cu consecința repunerii părților în situația anterioară (restitutio in integrum).

În temeiul acestor principii, tot ceea ce s-a executat in baza unui act juridic anulat trebuie restituit, pentru ca părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acest act nu s-ar fi încheiat, și, cum obligația fiecăruia dintre părțile contractului sinalagmatic, desființat retroactiv, deși executată, apare ca si când nu a existat vreodată, restituirea prestațiilor se întemeiază pe plata lucrului nedatorat.

Or, în speța dedusă judecății, prin decizia civilă nr. 2293/2003 pronunțată de Curtea de Apel C., Secția Civilă în Dos. nr. 5336/2003, s-a stabilit cu putere de lucru judecat reaua-credință a cumpărătoarei .

Cum aceste aspecte de drept au fost dezlegate în mod irevocabil, printr-o hotărâre ce se bucură de o prezumție de validitate, nu mai pot fi repuse în discuție în prezenta cauză, urmând a se constata că în cauză a intervenit desființarea titlului de proprietate al reclamantei ca urmare a nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995, situație ce exclude aplicabilitatea și incidența dispozițiilor art. 50¹din Legea nr. 10/2001.

Din perspectiva celor expuse, instanța raportat la incidența dispozițiilor art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, constată că reclamanta are dreptul doar la restituirea prețului actualizat plătit.

Cum dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată prevăd că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarea și completările ulterioare, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D.

G. A F. P. B. -N., pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva chematei în garanție C. Local al mun. B. .

Deși pârâta DGFP B. -N., pentru Ministerul Finanțelor Publice susține că nu a fost parte în contractul de vânzare - cumpărare nr.61/1997 și că în acest sens, potrivit principiului relativității, efectele contractului se produc numai între părțile contractante, cu toate acestea potrivit textului de lege mai sus citat, restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, se face de Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar, constituit in temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare. Aceasta dispoziție are caracter de normă specială în raport de art.1337 și urm. cod civil și se aplică în virtutea principiului potrivit căruia norma specială deroga de la dreptul comun

Astfel, este real că restituirea prestațiilor, expresie a principiului "restitutio in integrum"; ce urmărește efectele nulității actului juridic civil, potrivit dreptului comun, operează între părțile contractante însă potrivit măsurii anterior evocate, legea specială derogă de la această regulă instituind prin textul legal anterior citat, o subrogație legală a persoanei debitorului (vânzătorul obligat la restituirea prețului).

Această prevedere legală își are rațiunea în respectarea unei simetrii între destinația finală a sumelor încasate de vânzător (unitatea administrativ teritorială) cu titlu de preț de la chiriașii cumpărători și sursa fondurilor pentru restituirea prețului actualizat către aceștia, pentru cazul desființării contractului, în ambele situații - fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Totodată, instanța reține că, în speță, prin obligarea pârâtului la plata prețului plătit de reclamantă actualizat cu rata indicelui inflației, nu se încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, reclamanta a avut un bun în sensul Convenției iar prin efectul deciziei civile nr. 2293/2003 pronunțată de Curtea de Apel C., Secția Civilă în Dos. nr. 5336/2003 a fost lipsită de dreptul de proprietate asupra imobilului cumpărat. În aceste condiții, Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului impune plata unei despăgubiri rezonabile către persoana afectată de preluarea bunului. Instanța apreciază că o despăgubire constând în prețul actualizat al imobilului este o despăgubire rezonabilă în sensul Convenției și consideră că nu se poate face abstracție de faptul că reclamanta a cumpărat imobilul la un preț subvenționat de stat, preț al cărui nivel s-a situat mult sub valoarea de circulație a imobilului.

De asemenea, reclamanta a acceptat să cumpere un bun de la un neproprietar cunoscând sau trebuind să cunoască riscul evicțiunii din partea adevăratului proprietar. Este adevărat că municipiul B., care a vândut bunul către chiriaș în condițiile în care cunoștea existența legilor privind restituirea imobilelor naționalizate, are o culpă cel puțin identică cu cea a reclamantei însă, tocmai în virtutea existenței acestei culpe, pârâtul este obligat la despăgubirea reclamantei.

În consecință, instanța constată că se impune ca pârâtul să-i plătească reclamantei o despăgubire constând în prețul actualizat plătit de ea, de la data încheierii contractului și până la data plății efective a prețului.

Prin urmare, instanța va admite în parte acțiunea și îl va obliga pe pârât la restituirea prețului actualizat plătit de reclamantă pentru imobilul casă situat în B., str.

C. V., nr. 39, identificat în Cf 182 B. nr.top. 539/1, cumpărat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 61/_, în cuantum de 70.664 Euro sau echivalentul în lei a acestei sume la data plății, urmând să respingă ca neîntemeiată cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului să restituie reclamantei prețul de piață în cuantum de

120.000 Euro plus TVA sau echivalentul în lei, al imobilului mai sus descris.

La stabilirea cuantumului prețului actualizat instanța a avut în vedere expertiza tehnică întocmită în cauză de expert Țăranu Corneliu, depusă la dosar la filele 109-120, necontestată de părți, expertul plecând de la indicii de actualizare publicați de CETR în Buletinul documentar nr. 121/ iulie 2012, a prețului pentru lucrări de construcții și apoi prețul actualizat la data de_ ( data întocmirii lucrării tehnice), în cuantum de 70.664 euro. În felul acesta, respectând aceeași metodologie de calcul, expertul a stabilit că în prezent, prețul actual la care s-ar putea vinde clădirea de către Primărie către un chiriaș este de 70.664 euro .

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, instanța constată că reclamanta a solicitat cu ocazia acordării cuvântului pe fond plata onorariului avocațial, iar prin concluziile scrise a solicitat și plata onorariului pentru expertiza tehnică efectuată în cauză, însă nu a mai depus la dosar dovezi din care să reiasă cuantumul acestora ( facturi, chitanțe etc.), astfel că instanța, văzând opoziția față de acțiune a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, în considerarea disp. art. 274 C.pr.civ., fiind parte căzută în pretenții, îl va obliga să achite reclamantei doar suma de 400 lei cu titlu de onorariu pentru expert ( potrivit chitanței de la fila 102), respingând ca nedovedită cererea pentru plata onorariului avocațial .

Împotriva sentinței expuse, în termen, au declarat recurs, atât reclamanta S. Ana, cât și pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D. G. a

F. P. B. -N. .

Prin recursul declarat de reclamanta S. Ana aceasta a solicitat, în baza disp. art. 312 cod proc. civ.,modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii capătului de cerere formulat în principal, în sensul obligării pârâtei la restituirea a prețului de piață al imobilului casă și teren aferent situat în B., str. C. V., nr. 39, identificat în c.f. 182 B. nr. top 539/1, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, în cuantum de

120.000 Euro plus TVA sau echivalentul acestei sume în lei; cu cheltuieli de judecată.

Se susține că sentința atacată este parțial netemeinică și nelegală, sub aspectul modalității de soluționare a capătului de cerere formulat în principal, de restituire a prețului de piață al imobilului în litigiu.

Chestiunea de drept ce se impune a fi tranșată pentru temeinica și legala soluționare a speței este următoarea: pentru restituirea prețului de piață al imobilului în litigiu, este necesar ca ea să fi fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare- cumpărare cu S. R., sau este suficient ca acel contract să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor cuprinse în legea 112/1995 .

Textul legal invocat, art. 50A1 din legea 10/2001, impune doar condiția respectării dispozițiilor legii 112/1995 la momentul încheierii contractului, în acest sens existând și decizii în practica judiciară națională.

Și CEDO s-a pronunțat pentru admisibilitatea acțiunilor în restituirea prețului de circulație actualizat, într-o speță identică cu a ei (chiriaș cumpărător al imobilului în baza legii 112/1995, contract de vânzare-cumpărare ulterior anulat pentru lipsa bunei bunei credințe a chiriașului la cumpărare), în cauza Raicu c/a R. ia (cererea 28104/03, hotărârea din_, publicată în M.Of. 597/2007).

în fapt, ea a fost chiriașă (în baza mai multor contracte de închiriere, succesive) în imobilul casă și teren aferent situat îu B., str. C. V., nr. 39, identificat în c.f. 182 B. nr. top 539/1 începând cu anul 1982, iar la data de_ a încheiat cu R.A.T.L. B. din cadrul Primăriei M. B., contractul de vânzare-cumpărare nr. 61/1997 asupra imobilului, pentru prețul de 21.292.424 ROL, achitând în rate în perioada_ -_ suma totală de 27.217.948 lei vechi.

Prin sentința civilă nr. 7514/2002 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. 5512/2002, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă a reclamantului Socaciu I. (fostul

proprietar de la care s-a naționalizat imobilul în litigiu) pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 61/1997, însă prin decizia nr. 193/2003, pronunțată de Tribunalul

B. -N. în dosar nr. 894/2003 s-a admis apelul reclamantului și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare atacat, și s-a dispus restabilirea situației anterioare de c.f., anulându-se întabulările asupra casei și terenului efectuate în favoarea ei. Decizia a rămas irevocabilă sub aspectul anulării contractului de vânzare-cumpărare a locuinței prin decizia nr. 2293/2003 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr. 5336/2003. Ea a pierdut și dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției, în suprafață de 145 mp, reînscris pe cale administrativă pe numele fostului proprietar.

Prin dispoziția nr. 877/2006 a Primarului Mun. B., s-a dispus restituirea în natură a construcției către moștenitorii lui Socaciu I. .

Ea este și în prezent în posesia imobilului în litigiu, locuind în baza contractului de închiriere încheiat cu noul proprietar.

În baza disp. art. 50 al. 2/1 și art. 50/1 din Legea 10/2001 rep., a solicitat în principal restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, întrucât ea a deținut imobilul în litigiu în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea dispozițiilor legii 112/1995. Astfel, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare atacat, imobilul în care ea era chiriașă nu fusese deloc revendicat de către fostul proprietar (nici în termenul prev. de art. 14 din legea 112/1995, nici în alt termen sau altă modalitate), astfel că ea a cumpărat cu respectarea disp. art. 9 din legea nr.112/1995. Anularea contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului în litigiu a fost dispusă de instanțele de judecată cu motivarea că preluarea la stat a avut loc fără just titlu conform disp. art. 6 al. 3 din Legea 213/1998, reținându-se că actul normativ în baza căruia a avut loc preluarea, respectiv Decretul 223/1974, contravenea prevederilor Constituției, tratatelor ; internaționale la care R. ia era parte și celorlalte legi în vigoare la data preluării, astfel că S. nu a fost niciodată proprietar legal asupra imobilului în litigiu și nu îl putea transmite în mod valabil, aspect pe care subsemnata puteam și trebuia șa îl cunosc, astfel că nu aș fi fost de bună credință la încheierea contractului. Prin decizia Curții de Apel C. nr. 2293/2003, invocată de instanța fondului, se reține însă în mod expres în primul alineat al paginii 8 că "Nu s-a imputat pârâtei S. Ana că, la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, a nesocotit prevederile imperative ale legii nr. 112/1995...". ;

Așa cum a arătat, pentru admisibilitatea pretenției de restituire prețului de piață al imobilului, textul legal impune doar condiția cumpărării imobilului cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995, condiție îndeplinită în cauză. La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ea a cumpărat un imobil înscris în cartea funciară pe numele S. ui R., fără ca în c.f. să fie înregistrată vreo cerere sau acțiune din partea unui terț. care să pretindă vreun drept asupra imobilului, fără că fostul proprietar să fi solicitat pe cale administrativă restituirea în natură sau în echivalent a imobilului în litigiu (termenul de 6 luni pentru formularea unei cereri de restituire impus în legea 112/95 fiind unul de decădere) și fără ca acesta să emită vreo pretenție de orice fel asupra imobilului. Fostul proprietar a formulat prima pretenție asupra imobilului în litigiu abia odată cu apariția legii 10/2001, la 4 ani după ce subsemnata am cumpărat imobilul în litigiu cu respectarea tuturor reglementărilor în vigoare de la data cumpărării, fiind respectate toate dispozițiile legale în vigoare la acel moment.

În consecință, apreciază că instanța fondului trebuia să admită capătul de cererea formulată în principal și în baza disp. art. 50¹din Legea 10/2001 rep., să se dispună obligarea pârâtului la plata prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Această valoare a fost stabilită prin expertiza întocmită de SC Grand Cora SRL, evaluator ANEVAR, la suma de 120.000 Euro, fără TVA. Expertiza a fost comunicată pârâtei, fără ca aceasta să o conteste.

În consecință, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii capătului de cerere principal al acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de

120.000 Euro plus TVA sau echivalentul acestei sume în lei la data plății.

Prin recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, pentru S. R., prin D. generală a F. P. B. -N.

, acesta a solicitat în principal, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al S. ui R., pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât și în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată precum și în sensul admiterii cererii de chemare în garanție dacă pârâtul va fi obligat să plătească prețul plătit de reclamantă actualizat.

În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a S. ui R., reprezentat de M. F. recurenta că în speță are calitate procesuală pasivă, în nume propriu Ministerul Finanțelor Publice, întrucât restituirea prețului actualizat plătit de către chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate se face de Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, republicată.

Pe fond se arată că în mod greșit instanța a obligat pârâtul la plata sumei indicate de expert întrucât aceasta nu constituie o actualizare a prețului plătit, actualizare care trebuia efectuate în funcție de data plății fiecărei rate, având în vedere că prețul a fost achitat în rate.

De asemenea, dacă se reține că pârâtul trebuie să restituie prețul actualizat se impune a fi admisă și cererea de chemare în garanție.

În ședința publică din data de 22 mai 2013 tribunalul a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel,

având în vedere faptul ă acțiunea este una evaluabilă în bani și valoarea acesteia este mai mare de 100.000 lei.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cele două apeluri precum și prin prisma motivului invocat din oficiu, tribunalul reține următoarele:

Referitor la motivul de apel invocat din oficiu de tribunalul se reține că, în speță, acțiunea fiind promovată după data intrării în vigoare a Legii nr.202/2010, potrivit art.159^1 C.pr.civ., necompetența materială chiar de ordine publică, poate fi invocată de judecător la prima zi înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Cum în fața instanței de fond nu a fost invocată excepția necompetenței materiale până la închiderea dezbaterilor, această excepție nu poate fi invocată în apel, astfel că tribunalul nu va examina sentința sub aspectul motivului de apel invocat de tribunal.

Întrucât prin recursul pârâtului se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, acest motive de recurs va fi examina cu prioritate de tribunal

, examinarea celorlalte critici formulate atât de reclamantă cât și de pârât atârnând de soluția pe care tribunalul o va pronunța asupra excepției.

Tribunalul reține că excepția lipsei calității procesuale pasive a S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, nu este întemeiată.

Chiar dacă potrivit art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 republicată se prevede că restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către M. Economiei și F.

, din această dispoziție nu rezultă că acest minister, în prezent denumit Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă în nume propriu, în procesele având obiect restituirea fie a prețului actualizat plătit de chiriași, fie a prețului de piață al imobilului stabilit conform standardelor europene de evaluare, întrucât restituirea sumelor se face din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Or, prin Legea nr.112/1995 s-a reglementat situația juridică a imobilelor cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, astfel că obligația de despăgubire pentru imobilele preluate este a statului, în acest sens fiind și dispozițiile art. 13 alin.6 care prevăd că se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a legii, fond care doar este pus la dispoziția M. ui F. P. .

Prin urmare nu se poate reține că obligația de restituire prevăzută de art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, raportat la art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, este a M. ui F. în nume propriu și nu în calitate de reprezentant al S. ui R., dispoziția legală făcând referire la entitatea, prin intermediul căreia statul aduce la îndeplinire obligațiile care se nasc în sarcina lui, urmare a aplicării atât a dispozițiilor Legii nr.112/1995 cât și urmare a aplicării dispozițiilor Legii nr.10/2001.

În sensul calității procesuale pasive a statului român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice s-a pronunțat și Î. într-o cauză similară, în dosarul nr._, prin decizia nr.3769/9 mai 2011, prin care s-a respins recursul declarat de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, recurs în care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului.

Așa fiind se vor examina criticile din cele două recursuri referitor la fondul cauzei.

În ce privește recursul reclamantei, care solicită obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață al imobilelor construcții și teren stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, potrivit art. 50¹din Legea 10/2001 republicată, tribunalul reține că nu este fondat, instanța de fond a statuat că în privința contractului de vânzare cumpărare încheiat de reclamantă în temeiul Legii nr.112/1995, ulterior desființat nu este

incidentă.

Contrar celor susținute de recurentă, din decizia civilă nr.2293/2003 a Curții de Apel C., nu rezultă că încheierea contractului de vânzare cumpărare a cărei nulitate a constatat-o Tribunalul Bistrița Năsăud, prin decizia nr.193/2003, supusă recursului în dosarul nr.5336/2003 al Curții de Apel C. în care s-a pronunțat decizia arătată, s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legii nr.112/1995.

Dimpotrivă s-a reținut că imobilul nu a fost trecut cu titlu în favoarea statului, deci nu a intrat sub incidența Legii nr.112/1995, care a reglementat doar situația juridică a imobilelor cu destinația de locuințe trecute cu titlu în proprietatea statului.

Totodată instanța de recurs a statuat și cu privire la reaua credință a cumpărătoarei, reținând că reclamanta a fost de rea credință.

În aceste condiții, instanțele au reținut că nu este dată în cauză situația de excepție prevăzută de 46 alin.2 din Legea nr.10/2001, potrivit căruia actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, nu sunt lovite de nulitate absolută dacă actul a fost încheiat cu bună- credință.

Statuându-se cu putere de lucru judecat că imobilul obiect al contractului de vânzare cumpărare încheiat de recurenta din prezentul dosar, nelegal a fost înstrăinat acesteia, în condițiile în care art.9 din Legea nr.112/1995 a permis înstrăinarea doar a imobilelor preluate cu titlu valabil și cumpărătoarea a fost de rea credință, aceste aspecte nu mai pot fi readuse în discuție în prezentul cadru procesual și prin urmare, situației din

prezenta speță, nu-i sunt incidente dispozițiile art. 50¹din Legea 10/2001, contractul de vânzare cumpărare nefiind încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.

Jurisprudența CEDO invocată de reclamantă(Hotărârea din 19 septembrie 2006, dată în cauza Raicu împotriva R. iei, nr. 28.104/03), în care CEDO a reținut că fosta cumpărătoare al cărei contract de vânzare cumpărare a fost anulat avea un "bun"; și este îndreptățită să primească cu titlu de despăgubire valoarea de piață a imobilului pe care l- a pierdut urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nu se aplică mutatis mutandi în prezenta speță întrucât, în speța amintită, CEDO a reținut că, inițial, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă petentei i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului cumpărat fiind respinsă acțiunea în constatarea nulității și doar, apoi, a pierdut bunul urmare a admiterii unui recurs în anulare promovat de procurorul general.

Or, în prezenta pricină, reclamantei nu i-a fost recunoscut niciodată, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, calitatea de proprietară asupra bunul, dimpotrivă contractul de vânzare cumpărare a fost desființat retroactiv, constatându-se nulitatea absolută a acestuia, astfel că reclamanta recurentă nu a avut un bun în sensul Primului protocol adițional la Convenția pentru apărare a drepturilor și libertăților fundamentale.

În consecință apelul declarat de reclamantă nu este fondat și va fi respins în temeiul art.296 C.pr.civ.

Recursul declarat de pârât este fondat pentru considerentele ce urmează

Potrivit art.129 alin.6 C.pr.civ. instanța este obligată să se pronunțe în limitele învestirii iar calificarea cererii formulate de reclamant este atributul instanței de judecată.

Deoarece contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1996, reclamanta nu este îndreptățită la o reparație echivalentă cu valoarea reală de circulație a imobilului, ci doar la repunerea în situația anterioară, adică despăgubirile cuvenite reclamantei se limitează la restituirea sumei achitată cu titlu de preț actualizată cu indicele de inflație, conform art. 50 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul reține că deși, prin acțiune, reclamanta formulează o cerere principală și una subsidiară și, prin cererea subsidiară solicită "restituirea prețului actualizat plătit de ea";, din motivarea acțiunii, din probele solicitate în ședința publică din 19 septembrie 2012, în care solicită efectuarea unei expertize judiciare, pentru evaluarea la preț de circulație a imobilului din litigiu, precum și a îmbunătățirilor aduse de reclamantă(f.103 dosar fond), cât și din concluziile formulate cu ocazia dezbaterii în fond(f.125-127), concluzii prin care referitor la cererea subsidiară reclamanta a solicitat restituirea prețului actualizat plătit de ea , în cuantum de 70.664 EURO, care reprezintă prețul actualizat de piață, ce cuprinde și îmbunătățirile aduse de reclamantă , în realitate, atât prin cererea principală cât și prin cererea subsidiară reclamanta a solicitat restituirea valorii de piață a imobilelor și doar în ceea ce privește modalitatea de determinare a valorii de piață a formulat o cerere principală și o cerere subsidiară.

Potrivit cererii principale reclamata a solicitat obligarea pârâtului la restituirea valorii de piață determinată conform standardelor internaționale de evaluare, respectiv valoarea de 120.000 EURO stabilită potrivit expertizei întocmită de SC "Grand Cora"; SRL și, potrivit cererii subsidiare, a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 70.664 EURO, sumă stabilită potrivit expertizei întocmite de expertul Țăranu Corneliu, expert care a evaluat imobilul construcție și teren, conform standardelor interne de evaluare și a determinat valoarea de piață(circulație) a acestora, în care a cuprins inclusiv valoarea îmbunătățirilor efectuate de reclamantă(f.115 dosar fond),

Or, prețul actualizat plătit de reclamantă

, reprezintă prețul efectiv achitat de reclamantă pentru cumpărarea imobilului construcție

, conform Legii nr.112/1995, actualizat, actualizare care reprezintă valoarea reală a prețului plătit, la data efectuării restituirii și singurul element de actualizare este indicele inflației,

fiind exclusă acordarea valorii de piață, în care este inclusă și valoarea de circulație terenului, pentru care reclamanta nu a achitat niciun preț în temeiul Legii nr.112/1995, precum și valoarea îmbunătățirilor efectuate de ea, îmbunătățiri pe care reclamanta le poate solicita doar de la proprietarul căruia i-a fost restituit imobilul, potrivit art. 48 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată.

În cauză reclamanta nu a solicitat restituirea valorii reale a prețului plătit de ea (așa cum prevede art.50 alin.2 din lege anr.10/2001 republicată), ci a solicitat restituirea valorii de piață a imobilelor construcție și teren, la data efectuării expertizei de către expertul Țăranu Corneliu.

Cum, potrivit art.84 C.pr.civ. cererea se calificată în funcție de conținutul său și nu în funcție de denumirea acesteia și cum cererea subsidiară deși a fost întitulată de reclamantă cerere de restituire a "prețului actualizat plătit";, nu reprezintă o cerere de restituire a prețului actualizat plătit ci o cerere prin care se solicită restituirea valorii de piață a imobilului, determinată potrivit metodologiei naționale de evaluare, tribunalul reține că instanța de fond, în mod nelegal, a soluționat o cerere cu care nu a fost învestită.

Pe de altă parte deși instanța de fond a reținut că reclamanta este îndreptățită doar la restituirea prețului plătit, actualizat cu indicele inflației, în fapt a soluționat cererea prin care reclamanta solicită restituire a valorii de piață și a obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 70.664 EURO sau echivalentul în lei a acestei sume la data plății, valoare ce reprezintă valoarea de piață a imobilelor casă și teren , valoare care include și îmbunătățirile efectuate de reclamantă la construcție.

Văzând principiul disponibilității în procesul civil, reținând că reclamanta nu a învestit instanța cu o cerere prin care să solicite restituirea prețului actualizat plătit, preț care, conform contractului de vânzare cumpărare este de 21.292.424 lei vechi și care urma să fie achitat în rate timp de 20 de ani(f.3 dosar fond), dar care a fost achitat anticipat, ultima dată de achitare în avans a ratelor stabilite inițial fiind_ (f.57 dosar fond), dobânda achitată efectiv de reclamantă fiind de 5.924.524 lei vechi (f.4 dosar fond), că cererea prin care solicită restituirea sumei de 70.664 EURO sau echivalentul în lei la data plății nu este întemeiată, tribunalul constată că se impune a fi respinsă și această cerere.

În consecință, apelul pârâtului este fondat și, în baza art.296 C.pr.civ., va fi admis și sentința va fi schimbată în parte în sensul că va fi respinsă în întregime acțiunea formulată de reclamantă.

Ca urmare a respingerii acțiunii față de pârât se impune a fi menținută dispoziția de respingere a cererii de chemare în garanție formulată de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul declarat de reclamanta S. Ana, domiciliată în B., str. C. V., nr. 39, județul B. -N. împotriva sentinței civile nr. 698/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, ca nefiind fondat.

Admite apelul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat în proces de D. G. a F. P. B. -N., cu sediul în B. strada 1 D. nr. 6-8, județul B. -N. împotriva sentinței civile nr.698/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta S. Ana, domiciliată în B., str. C. V., nr. 39, județul B. -N. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat în proces de D. G. a F. P.

B. -N.,

cu sediul în B. strada 1 D. nr. 6-8, județul B. -N. . Menține dispoziția de respingere a cererii de chemare în garanție. Decizia este definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2013.

PREȘEDINTE,			JUDECĂTOR,		GREFIER,
B. R. -I.	B.	M.	-L.	G.	N.

Redactat BRI/tehnoredactat BRI/25 iunie 2013 /5 ex. Judecător fond MNL

← Decizia civilă nr. 12/2013. Pretenții		Decizia civilă nr. 900/2013. Pretenții →

Decizia civilă nr. 64/2013. Pretenții

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 64/2013. Pretenții