Decizia civilă nr. 12/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 12/R/2013 ȘEDINȚA PUBL. Ă D_ UARIE 2013 INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN: PREȘEDINTE: D. T.
JUDECĂTOR: ANA-SS JUDECĂTOR: D. -I. T. GREFIER: C. -S. Ș.
Recursului declarat de recurent MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - LA D. C., împotriva sentinței civile nr. 14758/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat H. I. CU DP A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta intimatului avocat Sevianu Ana-M. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că recursul este formulat în termen, este motivat și a fost comunicat.
Se constată faptul că la data de_ s-a depus la dosar un script din partea recurentului prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
La data de_ s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului prin care se solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Reprezentanta intimatului arată că nu mai are alte cereri în probațiune.
Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
T. ul reține cauza spre soluționare.
T. UL
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 14758/_, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. a J. C. și a respins acțiunea formulată de reclamantul H. I. împotriva pârâtei D.
G. a F. P. a J. C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis acțiunea formulată de reclamantul H. I. împotriva pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, acesta fiind obligat să restituie reclamantului suma de 30.206,22 lei, care va fi actualizată cu rata inflației la data plății, reprezentând restituire preț.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 40762/_, reclamantul împreună cu soția sa H. M. MAGDALENA (decedată în data de_ ) au cumpărat de la Consiliul Local al municipiului C. -N., potrivit Legii nr. 112/1995 locuința situată în municipiul C. -N., str. Parâng, nr. 10, et. X, ap. 55. În privința prețului, părțile au stabilit plata unui avans în cuantum de 260.000.000 lei și eșalonarea diferenței de 46.569.409 lei în rate lunare plătibile pe o durată de 5 ani, conform contractului de rate lunare nr. 769 din data de_, anexă la acest contract.
Astfel cum rezultă din situația încasării și virării sumelor în perioada_ -_, în baza acestui contract, reclamantul a achitat suma totală de 30.206,22 lei, sumă ce include avansul achitat la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, capitalul și dobânda aferentă ratelor, ultima plată fiind efectuată în data de_ .
Prin sentința civilă nr. 9177/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._ s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 40762/_ încheiat între Consiliul Local al municipiului C. -N. și reclamant. Sentința a fost menținută prin decizia civilă nr. 488/_ a T. ului C. - prin care a fost respins apelul reclamantului - și prin decizia civilă nr. 532/_ a Curții de Apel C. .
În considerentele acestor hotărâri judecătorești, în esență, s-a reținut că la încheierea contractului în privința căruia s-a constatat nulitatea absolută ambele părți, atât Consiliul Local cât și reclamantul cumpărător, au fost de rea credință. Fiind opozabilă părților, această decizie se impune și față de prezenta instanță cu putere de lucru judecat.
Potrivit art. 50 alin.2 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și
irevocabile au dreptul la restituirea prețului actualizat al imobilelor, iar potrivit art. 50 alin. 3 din același act normativ, așa cum s-a arătat mai sus,
"Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către M. Economiei și F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare";.
Având în vedere că reclamantul a fost parte în contractul de vânzare cumpărare anulat ulterior, în mod definitiv și irevocabil, pentru eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și a făcut dovada plății sumei de 30.206,22 lei în baza acestui contract, instanța a constatat că acțiunea sa formulată în vederea restituirii acestei sume, actualizată cu rata inflației, este întemeiată.
În privința cuantumului sumei ce urmează a fi restituite, instanța a înlăturat apărările formulate de pârât, referitoare la includerea penalităților de întârziere, pe de-o parte, pentru că acestea nu sunt evidențiate în situația comunicată instanței de către Consiliul Local al municipiului C. -N. și, pe de altă parte, pentru că, chiar și dacă ar fi fost plătite pentru întârzierea la plată de către reclamant, de vreme ce a fost desființat contractul, în mod retroactiv, a fost desființat și temeiul în virtutea căruia aceste sume ar putea fi reținute.
În consecință, în considerarea celor de mai sus, după ce ai admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P., instanța a admis acțiunea reclamantului, astfel cum aceasta a fost precizată ulterior, respectiv a obligat pârâtul M. F. să plătească reclamantului suma de 30.206,22 lei, sumă ce va fi actualizată cu rata
inflației la data plății.
Având în vedere soluția menționată, instanța a constatat incidența și a prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă și, față de dovada cheltuielilor - chitanța seria CJ VPW 5431426/_, a obligat pârâtul să plătească reclamantului și suma de 4000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând modificarea acesteia, cu consecința, în principal a înlăturării obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, a reducerii acestora.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că răspunderea sa este una obiectivă, fiind indicată de legiuitor prin art. 50 alin.3 din Legea 10/ 2001 ca plătitor al sumelor ce se restituie din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin.6 din Legea 112/1995. Învederează că nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant și Consiliul Local
C. -N., prin urmare nu poate fi reținută culpa în încheierea contractului anulat cu încălcarea dispozițiilor legale.
Mai arată că reclamantul nu a înțeles să cheme în judecată și Consiliul Local C. -N., cu care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 40762/2005, prin urmare MFP nefiind parte în contractul de vânzare- cumpărare anulat, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Pe de altă parte, raportat la complexitatea cauzei și la volumul muncii depuse de către avocatul reclamantului, consideră că onorariul de 4000 lei acordat de prima instanță este exagerat.
Prin întâmpinarea formulată intimatul reclamant H. I. a solicitat respingerea recursului.
Intimatul a arătat că nu era necesară chemarea în judecată a Consiliului Local față de care împrejurările litigioase au fost stabilite cu putere de lucru judecat prin hotărârile judecătorești prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare.
Mai arată că, potrivit art. 50 alin.2 din Legea 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea Legii 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului actualizat al imobilelor. Apoi, potrivit art. 50 alin.3 al aceluiași act normativ, restituirea se va face de către M. ECONOMIEI ȘI F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin.6 al Legii 112/1995.
Intimatul a precizat că a trimis o notificare pârâtului, acesta îndrumându-l să obțină un titlu executoriu pentru recuperarea sumei cuvenite. De asemenea, consideră că raportat la munca avocatului și valoarea patrimonială a procesului onorariul avocațial nu este unul exagerat.
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
Referitor la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 274 alin.1 C.proc.civ. "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată";, iar conform dispozițiilor art.275 C.proc.civ. "pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată";.
În speță, tribunalul constată că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a căzut în pretenții, fiind fără relevanță faptul că nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare. De asemenea, consideră că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.275 C.proc.civ., întrucât obligația pârâtului de a restitui prețul actualizat putea fi stabilită doar printr-o hotărâre judecătorească, astfel încât o eventuală punerea în întârziere a pârâtului ar fi
fost lipsită de efecte juridice, reclamanții fiind obligați să formuleze prezenta acțiune și implicit să suporte cheltuielile de judecată.
În ceea ce privește onorariul avocațial, potrivit dispozițiilor art.274 alin.3 C.proc.civ. "judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat";.
Ținând cont de aceste prevederi legale, tribunalul consideră că temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, astfel încât instanțele pot să analizeze în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, ținând cont de mărimea pretențiilor și complexitatea cauzei, fără ca prin aceasta să intervină în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți.
În acest sens este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, care prin decizia nr.702/2012, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.274 alin.3 din Codul de procedură civilă, a reținut că "prin Decizia nr.1.018 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.687 din 28 septembrie 2011, prin Decizia nr.401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.848 din 20 septembrie 2005, Decizia nr.492 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.583 din 5 iulie 2006, sau Decizia nr.728 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.401 din 12 iunie 2009, Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanța prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
Totodată, Curtea a mai reținut că avocatul, prin exercitarea profesiei sale, îndeplinește o activitate economică, activitate care constă în oferirea de bunuri sau servicii pe o piață liberă (Hotărârea din 19 februarie 2002, pronunțată în Cauza Wouters și alții de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, paragraful 49), însă orice activitate economică se desfășoară "în condițiile legii"; în consecință, legiuitorul a apreciat că valoarea onorariului trebuie să fie proporțională cu serviciul prestat, instituind astfel posibilitatea limitării sale în cazul în care nu există un just echilibru între prestația avocațială și onorariul solicitat";.
T. ul mai reține că dispozițiile art.274 alin.3 C.proc.civ. stabilesc criteriile de care trebuie să se țină cont pentru acordarea în întregime a unui onorariul de avocat sau pentru reducerea acestuia, respectiv valoarea pricinii și munca depusă de avocat.
În ceea ce privește valoarea pricinii, trebuie avută în vedere atât valoarea pecuniară a acesteia, cât și complexitatea ei, raportat la obiectul cererilor formulate de părți.
Referitor la munca depusă de avocat, trebuie verificată proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea
apărării, ținând cont de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
În speță, obiectul litigiului l-a constituit plata sumei de 30.206 lei, pretinsă de reclamant cu titlu de preț actualizat achitat în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii 112/1995 care a fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Reprezentanta reclamantului formulat acțiunea inițială, pe care a precizat-o ulterior și a fost prezentă la 4 termene de judecată.
Raportat la cele menționate și ținând cont de dispozițiile art. 274 alin.3 C.proc.civ., tribunalul consideră că se impune reducerea onorariului de avocat achitat de reclamant, în sumă de 4000 lei, până la suma de 1500 lei.
T. ul apreciază că onorariul menționat este prea mare, atât prin prisma valorii obiectului cererii și a complexității acesteia, cât și ținând cont de munca depusă de avocat, respectiv de conținutul cererii de chemare în judecată și de aspectele care au fost puse în discuție la termenele de judecată la care a fost prezent acesta.
Pentru motivele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art.304 pct.9 și art.312 alin.1-3 C.proc.civ., tribunalul urmează să admită recursul declarat de pârât și să modifice în parte sentința atacată, în sensul că va reduce cheltuielile de judecată constând din onorariu avocațial de la 4000 lei la 1500 lei.
Totodată, tribunalul va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 14758/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică, în sensul că reduce cheltuielile de judecată constând din onorariu avocațial de la 4000 lei la 1500 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, D. T. | JUDECĂTOR, ANA-SS | JUDECĂTOR, D. -I. T. |
GREFIER, C. -S. Ș. |
Red. D.T./L.M./ _
Jud. fond: I. T.
| ← Decizia civilă nr. 465/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 64/2013. Pretenții → |
|---|
