Decizia civilă nr. 479/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 479/R/2013
Ședința publică din: 12 decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C. ,judecător JUDECĂTOR: S. I. JUDECĂTOR: N. C.
GREFIER: H. V.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamantul O. A. I. , împotriva sentinței civile nr. 4696 din 3 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Dezbaterea recursului a avut loc la data de 28 noiembrie 2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea deciziei pentru data de 5 decembrie 2013, când, pentru același motiv, s-a amânat pentru data de astăzi 12 decembrie 2013.
deliberând, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 4696/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepții invocate de către pârâți.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul O. A. I., în contradictoriu cu pârâții N. I. și P. S., ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul_, reclamantul O. A.
I. a chemat în judecată pe pârâții N. I. și P. S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata către reclamant a despăgubirilor civile în cuantum de 6.000 lei, reprezentând contravaloarea distrugerilor provocate șopronului proprietatea acestuia; obligarea pârâților la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1.000 lei, reprezentând contravaloarea distrugerilor provocate garajului proprietatea acestuia; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că, este vecin cu pârâții, având proprietățile învecinate, având un gard despărțitor. Pe linia despărțitoare dintre proprietățile lor, se afla
edificat un șopron, care era împărțit în două părți egale, jumătate fiind proprietatea reclamantului și jumătate fiind proprietatea pârâților. În urma unor lucrări pe care pârâții le-au efectuat la imobilele proprietatea lor, aceștia au dărâmat partea lor de șopron, pentru edificarea unei noi construcții. Cu ocazia acestei operațiuni pârâții au adus mai multe distrugeri părții de șopron a reclamantului, prin deteriorarea elementelor de structură de rezistență, structurii acoperișului, precum și a peretelui șopronului proprietatea reclamantului, care era orientat către partea lor de proprietate. De asemenea, cu aceeași ocazie, au trecut în proprietatea sa, pe acoperișul garajului său, producând numeroase stricăciuni acoperișului acestuia, care fiind din internit s-a spart în numeroase locuri. Menționează faptul că suferă de un handicap locomotor grav, atestat cu certificat, locuiește și se gospodărește singur, iar pârâții au profitat de acest fapt la momentul efectuării lucrărilor care au dus la degradarea bunurilor proprietatea sa, reclamantul neputându-se deplasa pentru a supraveghea aceste lucrări.
În drept s-au invocat art. 1.349 Cod civil, art. 1.357 și următoarele Cod civil, art. 274 Cod procedură civilă.
Legal citați, pârâții au formulat întâmpinare, vis-a-vis de acțiunea civilă înaintată de reclamant, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca tardiv introdusă în principal, iar în subsidiar ca neîntemeiată pentru următoarele considerente: mai întâi, pe cale de excepție, au invocat lipsa calității procesuale pasiva a pârâților. Având în vedere că această calitate procesuală pasivă constă în identitatea între persoanele pârâților și cei despre care se pretinde că sunt obligați în raportul juridic supus judecății și că în concordanță cu Rezoluția Parchetului din dosar nr. 421/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia, întrucât fapta nu există, au considerat că nu sunt susceptibili de a sta în judecată în această pricină în calitate de pârâți. În egală măsură, au înțeles să ridice excepția prescripției dreptului material la acțiune, sens în care au arătat faptul că presupusa faptă ilicită declanșatoare a prejudiciilor în baza cărora se solicită despăgubiri civile s-a derulat la data de_ . Așa cum rezulta din Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița din data de_, în dosar nr. 421/P/2009, reclamantul a solicitat tragerea la răspundere penală a pârâților întrucât la data de_, cu ocazia demolării unui șopron, i-ar fi distrus un perete al unei magazii și ar fi sustras materiale de construcție de la acel perete. Dat fiind faptul că prezenta acțiune a fost promovată la data de_, dincolo de durata termenului general de prescripție de 3 ani, au apreciat că se impune a se respinge acțiunea ca tardivă. Prescripția extinctivă este o sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv civil sau al altei situații juridice ocrotite de lege, care, în condițiile legii, nu va mai avea posibilitatea de a obține protecția judiciară a acesteia prin exercitarea dreptului material la acțiune. În măsura în care instanța nu va admite excepțiile invocate, au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Este real că au dărâmat partea lor de șopron, însă aceste proceduri au fost efectuate în urma autorizației de desființare nr. 1383/_, realizată în concordanță cu sfaturile unui proiectant autorizat, care s-a deplasat la fața locului, constatând situația faptica existentă la acel moment dat. Pârâții nu au adus nici o atingere părții de șopron a reclamantului, aceasta având propria lui susținere de rezistență, diferită, fără nici o legătură cu structura de rezistență a șopronului lor, aflându-se în situația unei construcții independente. Nu i-au distrus acoperișul șopronului, nici garajul
reclamantului, așa cum afirmă. Au respectat proiectul de demolare și totodată autorizația de construire, respectând distanța de 60 cm față de șopronul reclamantului, aflat într-o stare avansata de degradare. Spărturile din internit la care se face referire în acțiunea introductivă se datorează viciilor de construcție a garajului (în special a materialelor de proastă calitate); acoperișul a cedat, producându-se crăpături în lungul colii de internit, dependent de acțiunile lor. Față de toate aceste aspecte, au apreciat că se impune respingerea acțiunii pentru argumentele descrise în cuprinsul întâmpinării, cu cheltuieli de judecata ocazionate de prezentul demers judiciar, în virtutea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătoria a statuat că în ce privește excepțiile invocate acestea s-au analizat cu prioritate, sens în s-a subliniat că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților N. I. și P. S., relativ la împrejurarea că prin Rezoluția Parchetului nr. 421/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâți, cu motivarea că fapta nu există, nu este de natură a duce la concluzia că nu există identitate între persoana pârâților și persoanele despre care se pretinde că sunt obligate în raportul juridic dedus judecății.
În acest context, prin acțiunea obiect al litigiului, reclamantul O. A. a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 6.000 lei și, respectiv 1.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea distrugerilor provocate șopronului, respectiv grajdului proprietatea sa, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1349, 1357 și urm. Cod civil, raport care se diferențiază esențial față de cel care a făcut obiectul dosarului penal nr. 421/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu un alt obiect, altă natură și alte consecințe, cu atât mai mult cu cât (fără a exclude principiul conform căruia doar o hotărâre irevocabilă în materie penală este obligatorie pentru instanța civilă cu privire la faptă și persoana făptuitorului), în speță, acțiunea nu derivă dintr-o faptă penală.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune s-a respins pentru următoarele argumente.
Conform prevederilor art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, "termenul prescripției este de 3 ani în raporturile dintre persoanele fizice";, însă nicăieri în conținutul cererii de chemare în judecată și, ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, din probatoriul administrat nu rezultă că pârâții, prin faptele lor, ar fi provocat pretinsul prejudiciu reclamantului, la data de_, pe de o parte, iar pe de altă parte, plângerea penală s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița la data de_, în raport cu data înregistrării cererii de chemare în judecată -_, cererea apare ca fiind formulată în termen.
Mai mult, din întreg probatoriul administrat în cauză nu rezultă cu certitudine data de_, ca dată a producerii pretinsei pagube ce face obiectul prezentei cauze, împrejurări față de care și, în lipsa unor înscrisuri în acest sens, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, primul aspect care se impune a fi clarificat în speța pendinte este dat de momentul înregistrării acțiunii, respectiv după data de_, dată la care a intrat în vigoare Noul cod civil și aceasta întrucât temeiul de drept invocat de reclamant este art. 1349 și 1357 și urm. Cod civil, deși raportul juridic dedus judecății s-a întemeiat pe fapte pretins săvârșite în cursul anului 2009, cu atât mai mult cu cât, în considerarea principiului instituit prin textul art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat de parte.
În acest sens, se impune a se stabili care dintre cele două legi sunt aplicabile speței, așa încât analizarea condițiilor instituțiilor juridice ce se tind a fi angajate să poată fi făcută prin prisma cerințelor specifice din textele legale.
S-a reținut, așadar, aspectul că art. 6 al. 2 din Noul cod civil prevede expres aspectul că "actele și faptele juridice ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor";.
Așa fiind, văzând că raportul juridic între cele două părți litigante s-a născut sub imperiul vechiului Cod civil, evident că analizarea temeiniciei pretențiilor reclamantei se impune a fi făcută prin prisma condițiilor prevăzute în legislația în vigoare la acel moment, respectiv art. 998-999 Cod civil de la 1864.
Din această perspectivă, s-a analizat îndeplinirea condițiilor pentru admisibilitatea unei atare acțiuni referitoare la persoana vinovată de cauzarea prejudiciului, existența acestuia, vinovăția și raportul de cauzalitate dintre acestea, sens în care s-a reținut că, într-adevăr, reclamantul și pârâții domiciliază în municipiul B., str. H., respectiv reclamantul la nr. 8, iar pârâții la nr. 6, precum și faptul că sunt vecini, cele două proprietăți, respectiv locuințe ale acestora, fiind separate prin linii de hotar distincte, respectiv gard.
Este real că prin rezoluția din_, pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr. 421/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâți, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de distrugere prevăzute de art. 217 alin. 1 Cod penal, respectiv furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a Cod penal, apreciindu-se că faptele pentru care partea vătămată - reclamant în prezenta cauză nu există.
S-a constatat, de asemenea, faptul că persoana vătămată locuiește în B., str.
H., nr. 8, unde, pe lângă imobilul casă de locuit, în curtea interioară, se află un garaj în prelungirea căruia a fost edificată o anexă de lemn și scândură, cu acoperiș și învelitoare din internit, anexă care se învecinează cu proprietatea făptuitorilor - pârâți în prezenta cauză, respectiv cu o magazie amplasată pe latura dinspre proprietatea persoanei vătămate, respectiv reclamant.
S-a mai constatat faptul că, cu ocazia cercetării la fața locului, fiind atașate și fotografii judiciare, făptuitorii pârâți au demolat exclusiv anexa lor care era o construcție independentă de anexa persoanei vătămate, situată la o distanță de 79 cm, scândurile care formau perete despărțitor fiind prinse în cuie, iar la_ au demolat această anexă. S-a reținut, de asemenea, că demolarea s-a efectuat în baza autorizației de desființare nr. 1383/_ .
Din constatările evidențiate mai sus, coroborate cu procesul - verbal de cercetare locală (f. 53), precum și declarațiile martorilor Cifor Dionisia (f. 70), respectiv Colcer Crina M. (f. 80), este în afara oricărei discuții faptul că edificatele menționate mai sus, aparținând reclamantului și pârâților, erau independent amplasate, iar, prin demolarea anexei aparținând pârâților, nu s-a afectat stabilitatea celor două edificate aparținând reclamantului, respectiv șopron și garaj.
Mai mult, prin actul de control de la fila 61, s-a constatat că, prin această demolare, efectuată în baza autorizației nr. 69251/_, emisă de Primăria municipiului B. (f. 59), nu a fost afectată proprietatea reclamantului, materialele fiind depozitate pe terenul proprietatea pârâților.
În ce privește depozițiile martorilor M. I. și Cosilcă F. a, nu au fost reținute de instanță în dovedirea acțiunii reclamantei întrucât ambii martori au declarat că au locuit cu chirie la familia O. în perioada anilor 1984-1985, respectiv 1974-1976, că, în ultima perioadă, l-au vizitat pe reclamant foarte rar, că nu cunosc în concret modul în care au fost edificate construcțiile în litigiu și nici cum ele au fost demolate, ultimele vizite la domiciliul reclamantului fiind făcute ulterior efectuării acestora, iar în ce privește raportul de expertiză efectuat în cauză, acesta a avut ca unic obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate, în baza constatărilor de la fața locului a expertului în momentul în care acesta s-a deplasat, lucrare întocmită la_ (f. 90-103).
Așa fiind și constatând că în cauză reclamantul nu a dovedit prejudiciul cauzat și nici celelalte condiții cerute de textul art. 998-999 Cod civil de la 1864, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat cu ocazia soluționării cauzei pe fond, la termenul din_, motiv pentru care acestea nu au fost acordate, în considerarea textului art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs, în termen legal, reclamantul O.
A. I., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii introductive și obligării pârâților la plata sumei de 3000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în împrejurările invocate în cererea de chemare în judecată.
S-a criticat sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie după cum urmează.
Așa cum a arătat și a dovedit în fața instanței de fond, în urma unor lucrări pe care pârâții le-au efectuat la imobilele proprietatea lor, aceștia au dărâmat partea lor de șopron, pentru edificarea unei noi construcții. Cu ocazia acestei operațiuni pârâții au adus mai multe distrugeri părții sale de șopron, prin deteriorarea elementelor de structură de rezistență, structurii acoperișului, precum și a peretelui șopronului proprietatea sa, care era orientat către partea lor de proprietate. De asemenea, cu aceeași ocazie, au trecut în proprietatea sa pe acoperișul garajului său, producând numeroase stricăciuni acoperișului acestuia, care, fiind din internit, s-a spart în numeroase locuri. Aceste aspecte au fost dovedite în fața instanței de fond prin următoarele probe, care însă nu au fost luate în considerare și nu au fost analizate în mod temeinic de această instanță: răspunsurile la interogatoriul luat pârâtului N. S.
, mai exact răspunsul la întrebarea nr. 9, la întrebarea nr. 12, și la întrebarea nr. 13, precum și răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului N. I., mai exact răspunsul la întrebarea nr. 9, la întrebarea nr. 14, și la întrebarea nr. 15, declarațiile martorilor audiați în cauză (atât ai pârâților, cât și ai reclamantului), precum și din expertiza efectuată în cauză.
Astfel, în ceea ce privește interogatoriul luat pârâtului N. S., la întrebarea nr. 9, pusă de reclamant, dacă s-a oferit să-mi repare șopronul deteriorat, acesta confirmă faptul că a existat o astfel de propunere. Prin răspunsurile la întrebările nr. 12 și 13, pârâtul N. S. confirmă că și-a însușit scândurile care apar lipsă de la peretele șopronului recurentului și că și-a însușit coamele acoperișului în litigiu, acoperișul, ca de altfel ambele șoproane, având părți structurale comune.
În ceea ce privește răspunsurile la interogatoriu ale lui N. I., acesta este mult mai specific în ceea ce privește confirmarea faptului că i s-au creat stricăciuni la
șopron și garaj cu ocazia lucrărilor efectuate de pârâți, recunoscând expres prin răspunsul la întrebarea nr. 9 din interogatorului luat acestuia, faptul că numitul P. S. (ginerele său) s-a oferit să-i repare stricăciunile produse de pârâții intimați, însă reclamantul nu a fost de acord. Prin răspunsurile la întrebările nr. 14 și 15, pârâtul intimat N. I. recunoaște că între șoproane nu se putea trece, existând pereți despărțitori, și că peretele rămas după desființarea șopronului lor (perete care este parțial deteriorat așa cum rezultă din fotografii și din procesul-verbal de cercetare locală) aparține reclamantului.
Martorii audiați în cauză, atât ai pârâților intimați, cât și cei propuși de reclamant, confirmă existența peretelui despărțitor al șopronului său, indiferent de data la care aceștia au luat la cunoștință despre existența lui (actualmente sau mai demult), neexistând nici un motiv întemeiat pentru care instanța să nu fi luat în considerare declarațiile martorilor M. I. și Cosilcă F. a. Coroborând declarațiile martorilor, cu răspunsurile la interogatoriu ale pârâților și cu concluziile cercetării locale efectuate în cauză (întărite de fotografiile depuse la dosar) nu rezultă altceva decât că acel perete a existat și că el a fost deteriorat urmare a activității de demolare a șopronului lor de către pârâți. Acest aspect se desprinde în mod indubitabil și din expertiza efectuată, care menționează că în urma lucrărilor efectuate de către pârâți de demolare a șopronului lor, a fost slăbită rezistența șopronului reclamantului, prin desfacerea punctelor de legătură cu șopronul pârâților. Rezultă, așadar, fără dubiu că cele două șoproane, așa cum a susținut de la bun început, aveau părți comune. Mai mult, în hotărârea atacată instanța face referire la un anume imobil grajd, în condițiile în care este vorba despre garajul reclamantului. De asemenea, instanța de fond mai reține în mod eronat existența unei distanțe de 79 cm dintre cele două șoproane, în condițiile în care doar pereții despărțitori ai acestora erau separați (la 20 cm, fiecare având peretele său), dar acoperișul și structura de rezistență era comună - aspect confirmat de expertiza efectuată în cauză.
Mai este de menționat și de reținut atitudinea nesinceră a pârâților N., unul dintre aceștia, mai exact N. S. refuzând să recunoască faptul că N. I. s-a urcat pe acoperișul garajului reclamantului, pe când N. I. recunoaște că s-a urcat pe acoperișul garajului său, fapt dovedit de reclamant și prin fotografiile prezentate.
Existența peretelui șopronului reclamantului a fost dovedită prin declarațiile martorilor, care au menționat faptul că depozita rumeguș pentru încălzire în acest șopron (aspect care ar fi fost imposibil dacă acest perete nu ar fi existat, rumegușul ar fi ajuns în șopronul pârâților), desființarea acestui perete fiind dovedită prin recunoașterile pârâților la interogatoriu, cercetarea locală efectuată, fotografiile depuse și mențiunile din expertiza efectuată. Prin coroborarea acestor probe rezultă și legătura de cauzalitate dintre acțiunea pârâților intimați și stricăciunile suferite de reclamant. În aceste condiții, consideră că în mod greșit instanța a respins acțiunea, fiind dovedite atât prejudiciul, cât și legătura de cauzalitate dintre acțiunea pârâților și stricăciunile suferite de șopronul recurentului.
Pârâții s-au opus admiterii recursului, prin întâmpinarea de la filele 12-13 reiterând apărările formulate în fața primei instanțe, în legătură cu fondul cauzei, și parțial considerentele hotărârii atacate.
Recursul nu este fondat și se va respinge ca atare.
Sentința judecătoriei stabilește o stare corectă de fapt, bazată, contrar afirmațiilor recurentului, pe o analiză obiectivă și coroborată a tuturor mijloacelor
procedurale realizate în speță, având în vedere inclusiv statuările organului de urmărire penală din rezoluțiile date în dosarul penal nr. 421/P/2009, la care a aplicat întocmai dispozițiile legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală.
În ce privește aserțiunea introductivă din cererea de chemare în judecată, respectiv aceea că pe linia despărțitoare dintre proprietățile părților se afla edificat un șopron care era împărțit în două părți egale, jumătate proprietatea reclamantului și jumătate proprietatea pârâților, în mod întemeiat s-a conchis că, în realitate, fiecare dintre părțile adversare dețineau în proprietate câte un șopron și reprezentau, chiar dacă erau construite în imediata apropiere a liniei despărțitoare dintre terenurile pe care au fost ridicate, unități constructive independente.
Această dezlegare de fapt este susținută probator de martorii Cifor Dionisă (f.
70) și Colcer Crina M. (f. 80). Cel dintâi a precizat că "Șoproanele nu aveau o parte comună, un perete comun, fiecare având peretele lui pe partea care se învecina cu mejdia";; fiecare dintre părți au avut șoproane distincte și pereți distincți. Erau apropiate de linia de mejdie. Fiecare fiind construit pe proprietatea lui";; "Și acoperișul era diferit la ambele șoproane";.
Cea de-a doua a afirmat că: "existau două construcții vechi …, una pe proprietatea reclamantului și una pe proprietatea pârâților care erau foarte aproape edificate una de alta la o distanță de circa 10-15 cm … nu aveau porțiune de acoperiș comună";; edificatul pârâților putea fi demolat "fără să afecteze magazia cealaltă aparținând reclamantului întrucât nu erau legate una de cealaltă";.
În al doilea rând, aceleași persoane au mai declarat că "șopronul proprietatea reclamantului era deteriorat încă dinainte de demolarea șopronului proprietatea pârâților … La șopronul proprietatea reclamantului există perete către gardul pârâților până la grinzi, însă are o porțiune lipsă în prezent … Porțiunea era lipsă și înainte de a se face demolarea șopronului pârâților întrucât lemnul din șopronul reclamantului era putred … Era degradat, în orice caz era în stare avansată de degradare și când se depozita rumegușul (f. 70). Șopronul reclamantului putea fi demolat "fără să afecteze magazia cealaltă aparținând reclamantului"; (f. 80).
Mărturiile conduc cu evidență la nerealitatea săvârșirii de către pârâți a unei fapte prejudiciatoare în detrimentul reclamantului. Valoarea probatorie a celor două depoziții este însemnată întrucât, pe de o parte, provin de la persoane care fie au cunoscut situația stării și amplasării construcțiilor de-a lungul anilor, Cifor Dionisă fiind vecin cu părțile din anul 1995, a fost în curtea lor de mai multe ori și este în relații de prietenie cu ele, fie a participat la construirea noilor anexe ale pârâților (Colcer Crina M. ). Așa fiind, este îndreptățită considerarea spuselor lor ca fiind nepărtinitoare și percepute în mod direct. Pe de altă parte, nu au putut fi combătute cu contradovezi care să ateste fără lipsă de îndoială, cu certitudine, o altă stare de fapt a cauzei.
Astfel, martorii propuși de reclamant au avut relații cu reclamantul într-o perioadă cu mult anterioară celei în care se pretinde că s-a produs prejudiciul [în 1984-1985, M. I. (f. 68; 1974-1976, Cosîlcă F. a (f. 69)], au fost păstrate pe parcursul timpului doar în mod sporadic cu ocazia unor vizite făcute reclamantului, neputând da astfel relații cu grad de exactitate identic cu primii martori indicați.
Nu în ultimul rând, trebuie remarcat faptul că însuși martora Cosîlcă F. a, audiată la cererea reclamantului, după cum s-a subliniat mai înainte, în dosarul penal 421/P/2009 a arătat că, în anii 1975-1976, părinții reclamantului au construit un
șopron cu structură din lemn și acoperit cu internit, cu spatele către vecin; pe partea dinspre același vecin bătrânul O. a pus niște bucăți de piatră și a bătut scânduri până la o înălțime de 1 metru de la pământ, pe o șipcă și de la acest brâu spre vârful acoperișului nu a mai bătut scândură, rămânând spațiu liber; și că O. bătrânul i-a spus că în decursul timpului și vecinul său a făcut un șopron; că a lăsat un spațiu liber pentru picurul de apă ce cădea pe terenul vecinului; și că între cele două șoproane există o distanță de aproximativ 10-15 cm.
Martora contrazice așadar întregi circumstanțele cererii cu care a fost sesizată prima instanță și cele corespunzătoare din motivele recursului.
Probele reținute ca pertinente se coroborează cu actul de control al Primăriei municipiului B. (f. 61). Reprezentanții administrației locale confirmă faptul că noile anexe ale pârâților respectă autorizația de demolare (f. 59-60) și distanța legală dintre construcțiile reclamantului și ale pârâților, și nu afectează proprietatea celui dintâi.
Corelarea există și în raport cu expertiza întocmită de Țăranu Corneliu V. (f. 90 și următoarele), ale cărei constatări, informații și concluzii nu sunt interpretate de recurent în sensul celor real formulate de expert și chiar afirmațiilor tuturor părților prezente la măsurători și identificări.
În lucrare se menționează:
Potrivit afirmațiilor celor prezenți la măsurătorile efectuate în ziua de_, pereții longitudinali din lemn alăturați ai celor două corpuri de clădiri anexe (proprietatea reclamantului respectiv a pârâților) au fost legați și consolidați la nivelul coamelor de acoperiș cu buloane metalice, asigurându-se astfel o oarecare stabilitate structurală comună.
În prezent au fost menținuți o parte din stâlpi schelet de lemn necesară lucrărilor de finisaj al casei noi, stâlpi ce sprijină magazia dărăpănată a reclamantului. Cauzele defavorabile care au condus la degradarea anexelor pentru care reclamantul pretinde despăgubiri se datorează pe de o parte vechimii constructorilor din lemn (care au o durată normată de exploatare mai mică decât alte structuri, depreciere funcție de uzura în timp), iar pe de altă parte desfacerea puntelor de legătură cu anexele din vecini de la nivelurile acoperișurilor ce asigurau stabilitatea acestora, coroborat cu încărcarea adusă de zăpada din iarna anului 2009 au contribuit la deteriorarea elementelor din lemn (în special căpriori) componente ale șarpantei
magaziei.
Pe principiul "suprapunerii defectelor"; nu se poate stabili ponderea stricăciunii respectiv a pagubei provocate, prin demolarea anexelor vecine.
Dacă relativ la șopron circumstanțele sunt cele până acum stabilite, în cazul garajului nicio dovadă nu amintește despre vreo afectare a acesteia produsă prin faptele netemeinic imputate pârâților.
Și răspunsurilor date de pârâți la interogatoriul de la filele 49-51, 52-54 recurentul le dă o interpretare greșită. Disponibilitatea intimatului P. S. de a-l ajuta pe recurent să-și reclădească anexele nu are semnificația mărturisirii prin care să se recunoască condițiile angajării răspunderii civile delictuale, ci de acordare a unui sprijin determinat de relațiile de vecinătate cu reclamantul. Acest înțeles este întărit de martorul Cifor Dionisă atunci când spune că "i-am oferit ajutorul împreună cu pârâții de a-l ajuta la construirea din nou sub condiția cumpărării materialelor";.
Recurentul a căzut în pretenții, este în culpă procesuală și, prin urmare, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimați. Se vor acorda însă parțial, jumătate din onorariul avocațial, întrucât este disproporționat față de valoarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O. A. -I. , domiciliat în B., str. H., nr. 8, județul B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 4696/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .
Obligă pe recurent să plătească intimaților N. I. și P. S. , ambii domiciliați în B., str. H., nr. 6, județul B. -Năsăud, suma de 750 lei cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
I. C. S. | I. | - N. | C. H. | V. |
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. /_ Jud. fond V. V.
| ← Decizia civilă nr. 1021/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 316/2013. Pretenții → |
|---|
