Decizia civilă nr. 484/2013. Actiune in constatare

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 484/R

Ședința publică din data de 23 octombrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: P. M. B.

J. ecător: C. V. - Președinte Secția I civilă

J. ecător: P. G.

G. ier: B. M.

Pe rol este soluționarea recursului civil declarat de reclamanții R. G. și

R. R. M., ambii domiciliați în B. M., str. T. R., nr. 19A, județul M., împotriva sentinței civile nr. 988 pronunțate la data de 31 ianuarie 2013 de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta R. R. M.

, personal și asistată de avocat D. u I. care răspunde și pentru recurentul lipsă

R. G., lipsă fiind intimatul M. B. M. reprezentat prin P. . Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Reprezentanta recurenților R. G. și R. R. M., avocat D. u I.

susține că valoarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar comunicată prin citație este eronată și face dovada achitării taxei judiciare în cuantum de 214 lei timbru judiciar mobil în sumă de 5 lei. Arată că nu are alte cereri de formulat sau acte de depus.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau acte de depus, în baza art. 150 Cod procedură civilă instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurenților R. G. și R. R. M., avocat D. u I. solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 988/2013 din 31 ianuarie 2013, în sensul admiterii cererii sub toate capetele de cerere astfel cum s-a solicitat la instanța de fond, raportat la dispozițiile art. 304, pct. 9 coroborat cu art. 312 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă. Fără cheltuieli de judecată.

În susținerea recursului arată că, prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat să se constate că sunt proprietarii casei de locuit situată în

B. M., str. T. R. nr. 19 A, edificată pe parcela nr. top. 1297/20 din CF 193 Ferneziu, proprietatea Statului Român și dezmembrarea nr. top. 1297/19 în nr. top. noi 1297/20 și 1297/21, conform planului de amplasament și delimitare vizat sub nr.

18675/_, efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară, dar instanța de fond a respins cererea reclamanților ca neîntemeiată .

Reclamanții au invocat ca temei de drept dispozițiile art. 579 Noul Cod Civil, respectiv art. 492 din vechiul Cod civil, dispoziții care prevăd posibilitatea de a răsturna prezumția de proprietate a proprietarului terenului cu privire la clădirea edificată pe teren dacă se dovedește că altcineva este proprietarul construcției.

În Codul civil, art. 579 alin. 2 C.civ. se arată că proba contrară poate fi făcută și atunci când proprietarul imobilului teren nu și-a intabulat dreptul de proprietate asupra lucrării noi, iar în sprijinul cererii au depus documentația cadastrală pentru a dovedi amplasamentul acestei clădiri, extras de carte funciară, de asemenea au solicitat și s-a administrat proba cu martori pentru a dovedi faptul edificării construcției de către reclamanți, probă apreciată de către instanța ca nefiind relevantă pentru soluționarea cauzei .

Dacă instanța a fost nelămurită privind construcția edificată, proprietatea reclamanților, în virtutea rolului său activ trebuia să le pună în vedere suplimentarea probațiunii cu înscrisuri sau cu martori, întrucât trebuia dovedită o stare de fapt, anul construcției acestui imobil.

Dispozițiile art. 23 din Legea 18/1991 invocate de către reclamanți, în concluziile pe fondul cauzei, au fost invocate în coroborare cu dispozițiile art. 36 alin. 4 din Legea 18/1991 în sensul că și în situația în care proprietarul terenului este Statul Român, dispozițiile art. 23 rămân valabile în sensul că, terenul aferent casei de locuit este de drept proprietatea proprietarului construcției.

Aceste dispoziții ale art. 23 din Legea 18/1991 nu sunt aplicabile doar terenurilor a căror proprietari sunt persoane fizice, cum greșit a reținut instanța de fond, aceste dispoziții sunt aplicabile inclusiv terenurilor care sunt proprietatea statului așa cum rezultă din art. 36 alin. 4 Legea 18/1991.

Instanța reține cauza în pronunțare.

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 988 pronunțată la data de 31 ianuarie 2013 de Judecătoria Baia Mare a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții R. G. și R. R. M., în contradictoriu cu pârâtul M. B. M. reprezentat prin P. .

În considerentele sentinței s-a reținut că, prin cererea formulată reclamanții au solicitat să se constate că sunt proprietari asupra unei case de locuit situate în localitatea B. M., str. T. R. nr. 19A, cartierul Ferneziu, construită fără autorizație de construire.

În motivarea în drept a acțiunii reclamanții au invocat dispozițiile art. 579 cod civil în conformitate cu care "orice lucrare este prezumată a fi făcută de proprietarul imobilului, cu cheltuiala sa și că este a lui, până la proba contrară. Proba contrară se poate face oricând s-a constituit un drept de superficie, când

proprietarul imobilului nu și-a întabulat dreptul de proprietate asupra lucrării noi sau în alte cazuri prevăzute de lege";.

Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că imobilul casă de locuit este situat pe terenul proprietatea Statului român înscris în CF 193, este construit fără autorizație de construire. Declarația martorului Ieudean V. a fost considerată de instanță ca fiind nerelevantă pentru soluționarea cauzei. Nici din memoriul tehnic efectuat extrajudiciar și depus la dosarul cauzei nu rezultă anul construcției. Reclamanții au arătat că această casă a fost construită anterior anului 1990.

S-a reținut de instanța de judecată că dreptul de proprietate nu se poate dobândi prin construire, iar în lipsa autorizației de construire dreptul de proprietate nu poate fi constatat.

Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora, cu excepția celor prevăzute la art. 11 (art. 3 alin 1 din Legea 50/1991).

Edificarea unei construcții fără autorizație de construire constituie contravenție. Construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești (art. 33 alin 1 din Legea 50/1991).

Potrivit art. 55 din Legea 7/1996 dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza autorizației de construire și a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor semnat de reprezentantul autorității locale sau a unui certificat eliberat de autoritatea locală pe raza căreia este edificată construcția, precum și a unei documentații cadastrale.

În cazul construcțiilor realizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, înscrierea se face în baza: autorizației de construire sau, în lipsa acesteia, a certificatului, prin care se atestă informațiile referitoare la construcție și deținătorul acesteia, conform evidențelor fiscale sau, după caz, celor din registrul agricol, eliberat de primarul unității administrativ-teritoriale unde este amplasată această construcție și a documentației cadastrale.

În situația în care imobilul a fost construit anterior intrării în vigoare a Legii 50/1991 (așa cum susțin reclamanții prin acțiune), actul normativ ce reglementa

obligativitatea existenței autorizației de construire anterior începerii oricărei lucrări de edificare a unei construcții era Decretul nr. 144/1958. Articolul 1 și art. 2 din Decret 144/1958 prevedea obligativitatea autorizației de construcție pentru lucrări de construire, reconstruire, transformare, adăugire sau reparare a clădirilor de orice fel. În această situație terenul pe care urma a fi edificată construcția fiind în proprietate de stat era atribuit în folosință pe durata existenței construcției, putându-se constata în această situație un drept de superficie pentru proprietarul imobilului construcție.

Faptul că proprietarul terenului nu a invocat accesiunea devenind astfel și proprietar al construcției, nu instituie în favoarea constructorului prezumția proprietății asupra construcției. Constructorul poate dovedi că este proprietar asupra edificatelor în condițiile respectării dispozițiilor legale în vigoare la date edificării construcției. Indiferent de dispoziția legală aplicabilă - art. 579 din Codul civil din 2009 ori art. 492 din Codul civil din 1864 (având în vedere că din probele administrate nu a rezultat și anul edificării construcției nu se poate determina cu exactitate norma legală aplicabilă) cererea formulată de reclamanți a fost neîntemeiată. A fost neîntemeiată și raportat la faptul că nu se poate stabili exclusiv dreptul de proprietate asupra unei construcții fără a se stabili dreptul pe care îl are constructorul asupra terenului pe care edifică respectiva construcție.

Edificarea unei construcții pe terenul proprietatea unei alte persoane de drept public ori privat aduce atingere dreptului de proprietate asupra terenului. Faptul că pârâtul nu și-a exprimat poziția procesuală cu privire la cererea de chemare în judecată nu reprezintă un acord al acestei părți la admiterea acțiunii, o acceptare tacită din partea proprietarului terenului așa cum au susținut reclamanții.

În concluziile de fond reclamanții au invocat dispozițiile art. 23 din Legea 18/1991 susținând astfel îndreptățirea la constatarea dreptului de proprietate asupra construcției. Conform art. 23 din Legea 18/1991 beneficiază de reconstituire a dreptului de proprietate membrii cooperatori sau succesorii acestora care sunt proprietari ai caselor și ai anexelor gospodărești ce sunt amplasate pe terenuri ce au fost proprietatea lor înainte de cooperativizare, terenuri care după cooperativizare au fost atribuite de regulă ca loturi de folosință către foștii proprietari. Sunt titulari ai dreptului de constituire a dreptului de proprietate în temeiul art. 23 din Legea 18/1991 proprietarii construcțiilor care au edificat construcțiile pe loturi atribuite de către cooperativa agricolă de producție, dacă aveau calitatea de membrii cooperatori sau alte persoane îndreptățite, precum și dobânditorii construcțiilor prin acte de înstrăinare, încheiate cu foștii membrii cooperatori. Obiectul dreptului de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate îl constituie terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești. A fost considerată neîntemeiată susținerea reclamanților că este necesar a fi stabilit dreptul de proprietate asupra construcției pentru a stabili și dreptul asupra terenului în temeiul art. 23 din Legea 18/1991. Stabilirea dreptului asupra terenului în temeiul dispoziției legale menționate se face independent de stabilirea dreptului

de proprietate asupra construcției, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 23 din Legea 18/1991.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții R. R. M. și R. G. solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 988/2013 din 31 ianuarie 2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B.

M., în sensul admiterii cererii sub toate capetele de cerere astfel cum s-a solicitat la instanța de fond, raportat la dispozițiile art.304 pct.9 coroborat cu art. 312 și 304¹Cod procedură civilă.

În motivarea recursului se arată că, prin cererea înregistrată la instanța de fond, reclamanții au solicitat să se constate că sunt proprietarii casei de locuit situată în B. M. str. T. R. nr. 19 A, edificată pe parcela nr. top. 1297/20 din CF 193 Ferneziu, proprietatea Statului Român, să se dispună dezmembrarea nr. top. 1297/19 în nr. top. noi 1297/20 și 1297/21, conform planului de amplasament și delimitare vizat sub nr. 18675/_, efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară, însă instanța de fond a respins cererea reclamanților ca neîntemeiată .

Reclamanții au invocat ca temei de drept prevederile art. 579 noul Cod civil, respectiv art. 492 din vechiul Cod civil, dispoziții care prevăd posibilitatea de a răsturna prezumția de proprietate a proprietarului terenului cu privire la clădirea edificată pe teren dacă se dovedește că altcineva este proprietarul construcției.

În Noul Cod civil, (art. 579, alin. 2), se arată că proba contrară poate fi făcută și atunci când proprietarul imobilului teren nu și-a intabulat dreptul de proprietate asupra lucrării noi, cum este cazul în speța dedusă judecății.

În sprijinul cererii recurenții au depus documentația cadastrală pentru a dovedi amplasamentul acestei clădiri, extras de carte funciară pentru a dovedi că noua construcție nu a fost intabulată de proprietarul terenului, de asemenea au solicitat și s-a administrat proba cu martori pentru a dovedi faptul edificării construcției de către reclamanți, probă apreciată de către instanța ca nefiind relevantă pentru soluționarea cauzei .

Tot greșit a interpretat instanța de fond și dispozițiile Legii 50/1991, respectiv art. 55, în sensul că doar în baza autorizației e construire se poate dispune înscrierea unei construcții în cartea funciară, ceea ce nu este adevărat.

Procedura de înscriere în cartea funciară, respectiv art. 55 din legea 7/1996 reglementează modul de înscriere în CF a dreptului de proprietate..

În faza recursului și întemeiat pe dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, recurenții au arătat că urmează să se folosească în fața instanței de înscrisuri constând în certificat fiscal, adeverință eliberată în baza registrului agricol, precum și certificat de edificare a construcției emis de Primăria Baia Mare.

În ceea ce privește dispozițiile art. 23 din Legea 18/1991 invocate de către reclamanți, în concluziile pe fondul cauzei, acestea au fost invocate în coroborare cu dispozițiile art. 36 alin. 4 din Legea 18/1991 în sensul că și în situația în care proprietarul terenului este Statul Român, dispozițiile art. 23 rămân valabile în sensul că, terenul aferent casei de locuit este de drept proprietatea proprietarului construcției.

Analizând sentința atacată prin prima motivelor de recurs și în considerarea dispozițiilor art. 312, respectiv art. 304¹ Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Acțiunea dedusă judecății în prezentul dosar are ca și obiect solicitarea reclamanților R. G. și R. R. M. de a se constata că aceștia sunt proprietarii imobilului construcție, casă de locuit, edificată pe terenul a cărui proprietar este Statul Român. Reclamanții au arătat chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că imobilul a fost edificat anterior anului 1990 și nu s-a obținut autorizația de construcție.

Reclamanții-recurenți au solicitat administrarea probei testimoniale. În acest sens, instanța de judecată a dispus audierea martorului Ieudean V., martor care a precizat în declarația de la fila 31 că îi cunoaște pe reclamanți de aproximativ 20 de ani (20 ani anterior datei la care a fost dată declarația-aproximativ 1992-1993) și știe că aceștia au construit o casă pe str. Tău R., însă nu știe când a fost începută construcția, când a fost finalizată și nici suprafața de teren pe care aceasta este amplasată.

La dosarul cauzei a fost depus în recurs, certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice din data de 14 martie 2013, din cuprinsul căruia rezultă că pe rolul nr. 2853 este înscrisă R. M. . În cuprinsul aceluiași act se menționează că aceasta (M. R. ) a dobândit 2 imobile, respectiv construcția de pe str. T. R. nr. 19 din data de_, construcția având o suprafață de 70 mp și construcția în suprafață de 90 mp situată în str. T. R. nr. 19A cu privire la care se face mențiunea dobândirii_ . La fila 8 din dosarul constituit în recurs a fost depusă și adeverința nr. 783/_ pentru R. M. din cuprinsul căreia rezultă că aceasta deține teren agricol, fapt constatat din evidențele registrului agricol.

Analizând cuprinsul acestor înscrisuri se constată că acestea se referă la o altă persoană decât reclamanții recurenți R. G. și R. R. M., astfel că instanța le va avea în vedere doar pentru a avea în vedere faptul că în evidențele M. ui B. M. imobilele situate în B. M. str. T. R. nr. 19, respectiv 19A, sunt înregistrate în rolul fiscal al altor persoane decât reclamanții-recurenți.

Se mai constată, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, că anterior legii 50/1991, obligativitatea obținerii autorizației deconstruire era prevăzută în art.

1 și 2 din Decretul 144/1958. Astfel, potrivit art. 1 din actul normativ arătat

"Lucrările de construire, transformare sau reparare a construcțiilor, precum și lucrările cu caracter edilitar sau de explorare se vor putea executa numai cu autorizația prealabilă a comitetului executiv al sfatului popular respectiv[…].";

În cauza dedusă judecății, reclamanții susțin că au construit anterior anului 1990 imobilul care face obiectul prezentului dosar. Din probele administrate în cauză se constată că proprietarul tabular al terenului este Statul Român, potrivit

înscrierilor din CF 193 B. M. (extrasul CF 193 B. M. a fost depus la fila 30 din dosar), coroborat cu memoriul tehnic întocmit de I. V. (f.5-8).

Reclamanții nu au solicitat constatarea dobândirii unui drept de superficie. În situația în care nu s-a făcut dovada că a existat la momentul la care a fost edificată construcția un acord între proprietarul terenului și constructor se consideră nu s-a făcut dovada că reclamanții sunt persoanele care au realizat construcția, astfel că și la acest moment subzistă prezumția instituită de art. 492 C.civ., din probele dosarului nu se poate constata răsturnarea prezumției arătate mai sus.

Potrivit art. 58 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Civil. "În toate cazurile în care accesiunea imobiliară artificială presupune exercitarea unui drept de opțiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării."; În acest caz se poate reține, având în vedere toate probele administrate că edificarea construcțiilor a început anterior datei de 1 octombrie 2011.

Astfel, instanța de fond în mod corect a reținut că înscrierea dreptului de proprietate asupra construcției, fără a se constata existența unui drept de superficie nu este posibilă, în condițiile în care construcțiile au fost edificate fără a se deține autorizație de construire.

Susținerea recurenților potrivit căreia procedura de înscriere în Cartea funciară în cazul dedus se realizează în baza autorizației de construire sau în lipsa acesteia a certificatului prin care se atestă că imobilul este înregistrat în registrul agricol și a celorlalte acte eliberate de primarul unității administrative și a documentației cadastrale poate duce, cel mult la concluzia că, în situația în care proprietarul terenului edifică pe terenul său un imobil, acesta își poate înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară în temeiul art. 55 din legea 7/1996, acest text nefiind aplicabil situației în care construcția se edifică pe terenul unui terț fără a se face dovada existenței acordului proprietarului terenului pentru edificarea construcției. O altfel de interpretare ar duce la concluzia că recurenții aveau posibilitatea de a-și înscrie dreptul de proprietate în baza documentelor eliberate de

P. și a documentației cadastrale fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată.

În ceea ce privește susținerea că nu au fost avute în vedere în mod corect prevederile art. 23 din legea 18/1991 în sensul că acestea trebuie analizate prin prisma prevederilor art. 36 din același act normativ, instanța consideră că și această dezlegare dată problemei de drept de către instanța de fond este corectă.

Astfel, potrivit art. 23 din legea 18/1991, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 sunt și rămân în proprietatea privată a membrilor cooperatori sau a moștenitorilor acestora. După cum s-a reținut mai sus, instanța în baza probelor administrate nu a constatat că reclamanții-recurenți sunt persoanele care au edificat construcția care face obiectul dosarului astfel că, nu se poate vorbi de un drept al reclamanților recurenți cu privire la dobândirea unui drept de proprietate asupra terenului. Mai mult decât atât, reclamanții recurenți nu

au dovedit nici faptul că terenul respectiv a fost cooperativizat și că au fost membrii cooperatori sau sunt moștenitori ai membrilor cooperatori.

În ceea ce privește interpretarea prevederilor art. 36 din legea 18/1991 se constată că doar terenurile atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, ori terenurile atribuite în baza art.30 din legea 58/1974 trec în proprietatea persoanelor care dețin dreptul de proprietate asupra construcțiilor. În acest caz este necesară o dispoziție de atribuire a folosinței terenului, această atribuire echivalând în fapt cu un acord al proprietarului terenului pentru edificarea construcției. În prezenta cauză nu sunt îndeplinite aceste condiții pentru a constat incidența articolului arătat mai sus.

Având în vedere aceste aspecte, instanța consideră, în temeiul art. 312 raportat la prevederile art. 304 cu aplicarea art. 304¹C.proc.civ., recursul nefondat, astfel că acesta va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții R. R. M. și R. G.

, domiciliați în B. M., str. T. R., nr. 19A, județul M., împotriva Sentinței civile nr. 988 pronunțate la data de 31 ianuarie 2013 de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 octombrie 2013.

Președinte				J. ecători		G. ier
P. M. B.	,	C.	V.	, P. G. ,	B. M.

Red. /dact./P.M.B../_

Dact. B.M./_ /verificat_ Ex. 2

J. ecător fond: A. A. R.

← Decizia civilă nr. 4139/2013. Actiune in constatare		Decizia civilă nr. 171/2013. Actiune in constatare →

Decizia civilă nr. 484/2013. Actiune in constatare

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 484/2013. Actiune in constatare