Decizia civilă nr. 499/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 499/2013

Ședința publică din data de 09 mai 2013

C. pletul este compus din:

Președinte: D. G., președinte secție civilă Judecător: K. M., președinte Tribunal

Judecător: I. D. Grefier: C. P. E.

S-a luat în examinare recursul formulat de petenta S. P. C. S. cu sediul în municipiul Z., B-dul M. V. l, C. de legătură D, județul Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 113 din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Zalău în _

, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal, făcut în ședința se prezintă administratorul societății - d- nul Grindean M., lipsă fiind recurentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, recursul este motivat, semnat și se solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care:

Instanța, verificând competența potrivit dispozițiilor art.159 1Cod procedură civilă, constată că este competentă în soluționarea prezentului recurs, cu care a fost

legal investit.

Reprezentantul intimatei arată că nu are alte cereri.

Nefiind alte cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat:

Cu privire la recursul formulat, reprezentantul intimatei solicită respingerea acestuia, arătând că a prezentat niște planșe erau clienții care-și terminaseră consumația, arată că nu a depășit programul, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe.

Instanța în raport cu obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.

Asupra recursului declarat:

T R I B U N A L U L,

Prin sentința civilă nr. 113/21 ianuarie 2013 Judecătoria Zalău a admis plângerea contravențională formulată de petenta S. P. C. S. Z., în

1

contradictoriu cu intimatul Municipiul Z. prin primar, și s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție seria CLMZ nr.0001470/_ .

În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut că din analiza conținutului procesului verbal concluzia care se desprinde este aceea că agentul constatator nu a indicat elemente suficiente în cuprinsul procesului verbal pentru caracterizarea faptei ca fiind contravenție. Fapta a fost descrisă generic fiind lipsită de conținut concret, elementele indicate în procesul verbal fiind insuficiente pentru a caracteriza fapta ca fiind contravenție. În concret, nu a indicat în ce anume a constat încălcarea programului de funcționare aprobat, raportat la activitatea petentei, respectiv dacă au mai fost luate comenzi de la clienți după ora 24,00, dacă au mai fost servite persoane sau dacă au mai fost comercializate produse după ora respectivă.

Din probele administrate în cauză, respectiv audierea martorelor Pașca I.

N. și M. A. D., rezultat că la ora efectuării controlului în incinta restaurantului nu se mai desfășurau activități specifice de comercializare a produselor, ci se efectuau lucrări de igienizare a spațiului. Au arătat acestea că, în restaurant se aflau clienți care consumau ceea ce comandaseră înainte de finalizarea programului, însă agenții constatatori nu au luat legătura cu aceștia pentru a verifica momentul la care au fost serviți. Cele două martore au mai arătat că la ora efectuării controlului o parte din scaune se aflau pe ridicate mese pentru a putea face curățenie.

Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs C. Local al M.

Z. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate de petentă și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic.

În motivul de recurs invocat recurentul arată că sentința civilă atacată nu a fost motivată în drept, fiind sumar motivată și la modul general, amenda aplicată în sumă de 200 lei se încadrează în limitele prevăzute de lege, iar procesul verbal de contravenție a fost întocmit de agentul constatator în urma unor sesizări din parte locatarilor de pe B-du M. V., nr. 1 Bl. A, sc. 1, care se referă la faptul că restaurantele aflate lângă blocul lor poluează fonic, în special după orele 22 și se prelungește până la orele 2-3 dimineața.

Se mai arată că agentul constatator a realizat imagini foto în momentul controlului efectuat în care se pot vedea clienți ai localului care erau în incinta acestuia după terminarea programului de funcționare, iar afirmația că la ora respectivă se efectua igienizarea localului nu sunt adevărate.

Recursul C. ui Local al M. Z. nu este întemeiat.

Prin procesul verbal de contravenție încheiat la data de 4 septembrie 2012 de Municipiul Z. s-a aplicat petentei sancțiunea amenzii de 400 lei pentru săvârșirea faptei constând în aceea că în data de_ ora 0,27 pe B-dul M. V. nr. 1, corp de legătură S, la restaurant ,,Time aut";, numitul Grindean M. nu a respectat programul de funcționare aprobat de Municipiul Z., programul fiind de la orele 8,00-24,00, faptă prevăzută de art. 9, art. 73 pct. 4 și art. 74 din OG nr. 99/2000 (f. 8 dosar fond).

Potrivit art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde printre altele și descrierea faptei contravenționale cu indicare datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor

2

împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

În cazul în speță din examinarea probelor administrate în cauză, respectiv din cuprinsul procesului verbal, rezultă că agentul constatator nu a indicat elemente suficiente pentru caracterizarea faptei ca fiind contravenție.

Astfel, în cuprinsul actului de constatare și sancționare nu s-a indicat în ce a constat încălcarea programului de funcționare aprobat, respectiv dacă au mai fost luate comenzi de la clienți după ora 24,00, dacă au mai fost servite persoane sau dacă au mai fost comercializate produse după ora închiderii.

De altfel din declarațiile martorelor Pașca I. N. și M. A. D. rezultă că la ora efectuării controlului în restaurant nu se mai desfășurau activități de comercializare a produselor ci lucrări de igienizare a spațiului și în restaurant se aflau clienții care consumau ceea ce comandaseră înainte de terminarea programului, însă agenții constatatori nu au luat legătura cu aceștia pentru a verifica momentul la care au fost serviți (f. 17-20 - dosar fond).

Chiar dacă în recurs recurentul a depus la dosarul cauzei planșe fotografice acestea nu pot fi luate în considerare întrucât nu sunt relevante în privința certitudinii datei și orei întocmite.

Aceste planșe fotografice dacă se aflau în posesia recurentului trebuiau depuse la instanța de fond și nu în recurs.

Așa încât în mod justificat prima instanță a admis plângerea petentei S. P.

  1. S. Z. și a dispus anularea procesului verbal de contravenție încheiat la data de 4 septembrie 2012.

    În consecință în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă tribunalul va respinge ca nefundat recursul declarat de C. Local al M. Z., împotriva Sentinței civile nr. 113 din 21 ianuarie 2013 a Judecătoriei Z.

    Pentru aceste motive,

    În numele L E G I I

    D E C I D E :

    Respinge ca nefondat recursul declarat de C. Local al M. Z., împotriva Sentinței civile nr. 113 din 21 ianuarie 2013 a Judecătoriei Z. .

    Irevocabilă.

    Judecător,

    Judecător,

    Grefier,

    K.

    M.

    I.

    D.

    C. P.

    E.

    Pronunțată în ședința publică din_ Președinte,

  2. G.

Red. DG/_ /dact. ECP/_ /2 ex/ jud. fond C. C.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 499/2013. Plângere contravențională