Decizia civilă nr. 871/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
ROM. IA TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr. 871
Ședința publică din 17 septembrie 2013 Completul constituit din:
Președinte: C. N. C., judecător Judecător: DP, vicepreședinte tribunal Judecător: H. I. - D.
Grefier: H. V.
S-a luat în examinare recursul declarat de intimata Garda Financiară S., cu sediul în Z., P-ța Iuliu M. iu, nr. 15, jud. S., împotriva Sentinței civile nr. 207 din_, pronunțată de judecătoria Șimleu Silvaniei, în dos. nr._, având ca obiect, plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul intimatului petent P. I. - av. M. Ovidiu, lipsă fiind intimatul petent și recurenta intimată Garda Financiară S. .
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află al primul termen de judecată, recursul este motivat și semnat, iar potrivit disp. art. 15 lit. i din Legea 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Reprezentantul intimatului petent P. I. - av. M. Ovidiu, depune la dosar întâmpinare, de la filele 9-10.
Verificând potrivit dispozițiilor art. 1591Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța, în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului formulat.
Reprezentantul intimatului petent P. I. - av. M. Ovidiu, solicită respingerea recursului reiterând cele descrise pe larg în întâmpinare, și anume faptul că intimatul făcea probe cu cazanul de țuică în urma reparației acestuia, arătând că aceste probe tehnologice sunt necesare, în vederea repunerii în funcțiune.
Instanța, reține cauza în pronunțare.
T.
Prin Sentința civilă nr. 207/_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, s-a admis plângerea petentului P. I. .
1
S-a dispus anularea procesului verbal de contravenție seria H nr.0228315 din_ încheiat de Garda Financiară S. .
Pentru a pronunța astfel prima instanță a reținut în esență următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție seria H nr.0228315 din_ încheiat de Garda Financiară S., petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 20.000 lei pentru săvârșirea contravenției prev.de art.220 al.1 lit.q din OG 92/2003.
S-a reținut în sarcina petentului că în data de_ ora 19,10 avea spre prelucrare cantitatea de 1000 kg borhot fără a respecta prevederile art.206/14 din L.571/2003 rep. respectiv 77 al.7-8 din HG 44/2004 rep.: atunci când gospodăria individuală intenționează să producă țuică și rachiu din recolta proprie, acesta va solicita în scris autorității vamale teritoriale desigilarea instalației. La data controlului instalația funcționa având la prelucrat cantitatea de aproximativ 1000 kg borhot, fapt ce a rezultat din nota explicativă anexată, fără a solicita desigilarea, fără a declara cantitatea de produse ce urmează a fi prelucrată, perioada de funcționare în vederea calculării accizei și pentru emiterea deciziei de impunere de către DJAOV S. .
Procesul verbal contestat a fost semnat de către petent (f.6), fiind încheiat cu respectarea disp.art.16,17 din OG nr.2/2001 .
Din declarațiile martorilor Gal I. (f.33), C. C. (f.41) si P. Teodor (f.42), instanța reține ca a fost efectuata reparația la cazanul respectiv, iar martorii au verificat daca este in stare de funcționare, folosind pentru probe 60 l de apa si 40 l de borhot.
La data de_ petentul a solicitat desigilarea cazanului pentru a repara cazanul, in perioada_ -_ .(f.44)
Constituie contravenție nesolicitarea organului fiscal teritorial in vederea desigilării instalațiilor de fabricație …
In consecință, instanța retine ca petentul nu a săvârșit contravenția pentru care a fost sancționat, procesul verbal încheiat fiind lipsit de temeinicie.
Împotriva hotărârii a declarat recurs Garda Financiară- Secția Județeană S., solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii plângerii formulate, arătând în motivare, următoarele:
Instanța de fond nu a sesizat diferența dintre efectuarea de reparații
pornire, sau punerea în funcțiune a instalației, care sunt două operațiuni distincte. Atât pentru desigilare cât și pentru punerea în funcțiune a instalației este nevoie de aprobare, nu doar pentru executarea uneia din cele două activități. La data de 25 noiembrie 2011, care se include în perioada de reparație aprobată (22.11- 25.11).
Instalația funcționa având spre procesare cantitatea de 1000 kg borhot.
Declarațiile martorilor cu privire la comparația materiei spre procesare nu sunt unitare, respectiv dacă instalația funcționa numai cu borhot sau amestec de borhot cu apă pentru verificare.
Recursul nu este fondat.
Procesul- verbal de contravenție împreună cu raportul agentului constatator, nu pot face dovada, prin ele însele, astfel încât să conducă la răsturnarea prezuimției de nevinovăție care funcționează în favoarea petentului.Contravenția reținută în sarcina petentului întrunește elementele unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 paragraful 1 din CEDO, argumentat pe două elemente principale: scopul punitiv al amenzii aplicabile și caracterul general al normei de încriminare.
2
Ca urmare a acestei caracteristici, sarcina probei revine în primul rând, agentului constatator.
Analizarea probatoriului administrat în cauză denotă că în cazan s-a pus amestec de borhot cu apă, elementul de diferență îl constituie raportul dintre cele două componente, însă nu există dubiu cu privire la faptul că se efectua verificarea cazanului ca urmare a reparațiilor.
Pe de altă parte, susținerea intimatei că există contradicții în declarațiile martorilor, relevă existența dubiului privind săvârșirea faptei, ceea ce profită contravenientului, mai ales că intimata nu a propus probe pentru înlăturarea dubiului.
Față de cele ce preced, tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de Garda Financiară - Secția Județeană S., împotriva Sentinței civile nr. 207/_, pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Garda Financiară - Secția S., împotriva Sentinței civile nr. 207 din_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | |||
C. N. C. | D. | P. | H. I. | - D. | H. V. |
Red. D.P./ _ | ||
Dact. H.V./_ | ||
Ex.2 | ||
Jud. fond: C. | A. | S. |
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
3
← Decizia civilă nr. 653/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 740/2013. Plângere contravențională → |
---|