Decizia civilă nr. 740/2013. Plângere contravențională

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Decizia civilă Nr. 740/2013 Ședința publică de la 25 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: G. D.

Judecător: M. K. Judecător: M. L. Grefier: M. J. D.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul C.

V., cu domiciliul în Z., str. Avram Iancu, nr. 9B, jud. S., împotriva deciziei civile nr. 569 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul Coste V.

, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că la dosarul cauzei s-a depus de către intimatul recurent I. de P. al J.

S. întâmpinare.

La solicitarea instanței nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra cererii privind contestația în anulare.

Având cuvântul asupra cererii formulate, contestatorul Coste V., solicită instanței admiterea contestației formulate, anularea hotărârii atacate și rejudecând respingerea recursului formulat de intimatul recurent I. de P. al J. S.

.

Contestatorul învederează că la momentul producerii accidentului circula regulamentar, și datorită condițiilor de drum a intrat în pompă, neavând viteză doar în jur de 40 km/h, și datorită unei curbe nesemnalizate. Opinia intimatului recurent de a pătrunde pe contrasens este eronată.

Pentru aceste considerente solicită admiterea contestației în anulare, cu consecința respingerii recursului formulat de intimatul recurent I. de P. al

J. S. .

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea sa contestatorul C. V. B. a solicitat anularea deciziei civile nr. 569/_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._, pentru motivul prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă solicitând admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și rejudecând recursul să se respingă recursul formulat de către I. de P. Județean S. și să se mențină sentința civilă nr. 361 pronunțată de Judecătoria Zalău la data de_ .

În motivarea cererii contestatorul arată că în recursul formulat de I. de P. Județean S. se menționează faptul că a fost cercetat penal în dosarul cu

1

nr. 2678/2012, fără a se indica ce s-a dispus de către procuror, respectiv neînceperea urmăririi penale fiind găsit nevinovat. Afirmația făcută de I. de

P. Județean S. fiind lipsită de relevanță în procesul în cauză.

Fapta săvârșită de contravenient nu este înscrisă în norma de incriminare respectiv în art. 101, alin. 3, lit. d).

Art. 101, alin. 3, lit. d). arată că "circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire, ori, nu s-a circulat pe contrasens";, ci datorită condițiilor în care s-a produs incidentul, soluția instanței de fond, a fost dată în cunoștință de cauză, după audierea martorilor și administrarea probelor, aceasta a arătat că fapta nu a existat, întrucât nu a circulat pe contrasens, a pătruns involuntar datorită stării în care se afla carosabilul respectiv: umed, acoperit cu pietriș și noroi motiv pentru care a și derapat în acea curbă care de altfel nici nu era semnalizată în nici un fel, iar viteza de deplasare nu a fost mai mare de 40-50 km/h, după cum a arătat și martorul audiat.

Opinia I. ui de P. Județean S., din care rezultă faptul că a pătrunde și a circula sunt sinonime fiind eronată după aprecierea sa, ori dicționarul explicativ al limbii române are explicații diferite pentru acești termeni.

Prin întâmpinarea sa, intimatul I. de P. Județean S. a solicitat respingerea contestației întrucât aceasta nu îndeplinește prevederile art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă, contestatorul reiterând aceleași motive ca și în plângerea contravențională, și care nu sunt greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Asupra contestației în anulare de față instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 361 a Judecătoriei Z. a admis plângerea contravențională formulată de petentul C. V. B. în contradictoriu cu intimatul I. de P. Județean S. împotriva procesului verbal de contravenție seria CC nr.6063254 din data de_ .

S-a anulat procesul verbal de contravenție seria CC nr.6063254 din data de_ întocmit de intimatul I. de P. Județean S. .

Împotriva acestei sentințe, intimatul I. de P. Județean S. a declarat recurs, care prin decizia nr. 569/_ a Tribunalului S. a fost admis, dispunându-se modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii plângerii contravenționale a petentului.

Conform art. 318 Cod procedură civilă pe care și-a întemeiat contestația petentul, se arată că "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.";

Primul motiv prevăzut de art. 312 Cod procedură civilă are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite. Este vorba deci despre acea greșeală pe care o comite instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Textul vizează greșeli de fapt, involuntare iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărâre de modul în care a apreciat probele, ar

2

însemna să se deschidă dreptul părților de a promova rejudecarea căii de atac, ceea ce ar însemna că o contestație în anulare să devină o cale ordinară de atac.

Ori, contestatorul invocă tocmai dispoziții legale respectiv noțiunea prevăzută de art. 101 alin. 3 lit. d) și nu o greșeală fapt cum prevăd dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, motiv pentru care contestația acestuia este nefondată, urmând a fi respinsă.

Ce de-al doilea motiv prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă - omisiunea cercetării vreunui motiv de casare, nu a fost invocat de contestator, și nici nu subzistă în cauză, contestatorul invocând lipsa de relevanță a unor mențiuni din recursul formulat de I. de P. Județean S. .

Nefiind astfel îndeplinite niciuna din condițiile prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă, contestația în anulare formulată în cauză este nefondată urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de petentul C. V.

B. față de decizia civilă nr. 569/_ a Tribunalului S. . Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013. Președinte, Judecător, Judecător,

D. G. K. M. L. M.

Plecată în C.O. semnează Președintele instanței

K. M.

Grefier,

D. M. J.

Red.KM/_

Dact.MJD/_ Ex.2

D.P., H.I., C.N.C.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 740/2013. Plângere contravențională