Decizia civilă nr. 509/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE CIVILA Nr. 509/A/2013
Ședința publică de la 24 Octombrie 2013 Completul constituita din: PREȘEDINTE Dan-I. T.
Judecător M. O. -S. Grefier E. C.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelant S.
R. DE R. B., împotriva Sentinței civile nr. 744/2013 pronunțată de Judecătoria Dej, în dosar nr._, privind și pe intimat SC S. SH I. S., având ca obiect, pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
T. ul din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a T. ului Cluj-Secția civilă și lasă cauza în pronunțare pe această excepție.
T. UL
Prin Sentinta civila nr. 744/2013 pronunțată de Judecătoria Dej, în dosar nr._ a fost respinsa acțiunea civilă formulată de reclamanta S.
R. DE R., în contradictoriu cu pârâta SC S. SH I. S. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Potrivit prev.art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994, persoanele juridice cu sediul în Romania, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Art. 3 alin.2 din HG nr.977/2003, act emis in vederea asigurării executării Legii nr.41/1994 și care prevedea obligativitatea taxei, indiferent dacă persoana juridică era sau nu beneficiar, a fost anulat prin Sentința civilă nr. 185 din 27 aprilie 2010, publicată în monitorul oficial nr. 318 din
9 mai 2011, a Curții de Apel Cluj- secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Ulterior prin Decizia nr. 607 din 3 februarie 2011, publicată în monitorul oficial nr. 318 din 9 mai 2011, înalta curte de casație și justiție - secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursurile declarate de Guvernul României și S. R. de R. împotriva Sentinței civile nr. 185 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Din interpretarea textului menționat (art.40 alin.3 din lege), instanța reține că obligația de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune este prevăzută doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază în
diferite modalități de serviciile publice respective. Pentru ca pârâta să poată fi obligată să achite taxa, este necesar ca aceasta să fi beneficiat de serviciul menționat. Calitatea de beneficiar nu este prezumată, ci trebuie dovedită.Nu se poate reține o prezumtie, nici măcar relativă în sensul că toate persoanele juridice existente au această calitate.O astfel de prezumție nu ar putea fi dedusă implicit, atâta vreme cât nu a fost expres reglementată.
Având în vedere considerentele menționate și ținând cont că reclamanta nu a făcut dovada că pârâta ar fi beneficiat de serviciul public pentru care s-a stabilit taxa în sarcina sa, deși sarcina probei îi revenea reclamantei, instanța a respins ca neîntemeiaia cererea formulată.
Impotriva hotararii a declarat apel reclamanta
SRR solicitand admiterea apelului, schimbarea hotararii de fond in sensul admiterii actiunii si obligarea paratei la plata sumei de 698,88 lei reprezentand taxa pentru serviciul public de radiodifuziune in cuantum de 600 lei aferenta perioadei aprilie-iulie 2010, septembrie 2010 - mai 2011, august-decembrie 2011 si penalitati de intarziere in cuantum de 98,88 lei stabilite la data de_ .
Cu privire la efectele HG nr. 977/2003, în condițiile în care dispozițiile art. 3 alin. 2 din aceasta au fost anulate de instanța de contencios prin Sentința civila nr. 185/2010 a Curții de Apel Cluj, sentința rămasa definitiva si irevocabila prin Decizia civila nr. 607/_, pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție, publicata in Monitorul Oficial ai României, apelanta solicita instanței de judecata sa aibă in vedere următoarele:
Hotărârea de anulare a disp.art.3 alin.2 din H.G. nr.977/2003, privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, cu modificările și completările ulterioare (in speța Sentința civila nr. 185/2010 a Curții de Apel Cluj, sentința rămasa definitiva si irevocabila prin Decizia civila nr. 607/_ ,, pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție) are efecte general obligatorii, iar acestea nu se vor produce decât de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv_ .
Astfel pentru intervalul aprilie 2010 -_, pârâta datorează taxa pentru serviciul public de radiodifuziune atât în baza dispozițiilor H.G. nr.977/2003 cât și a art.40 alin.3) din Legea nr.41/1994.
Potrivit art. 40 alin. 3) din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările ulterioare, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Pe cale de consecință, anularea dispozițiilor cuprinse în art.3 din hotărârea de guvern mai sus menționată nu poate avea ca efect anularea obligației de plată a taxei radio de către toate persoanele juridice cu sediul în România, având în vedere că actul normativ ce reglementează această obligație, respectiv Legea nr.41/1994 republicată, este în vigoare. Așadar, pentru perioada_ -decembrie 2011, pârâta datorează taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în baza dispozițiilor art.40 alin.3) din Legea nr.41/1994.
Pe fondul cauzei, in ceea ce privește calitatea societății pârâte de beneficiară a serviciului public de radiodifuziune, contrar celor reținute de judecătorul fondului, apelanta solicită instanței de recurs să aibă în vedere următoarele aspecte:
Dovada calității pârâtei de beneficiar a serviciilor de taxă radio, rezultă din conținutul art.40 alin 3 din Legea 41/1994. Astfel, legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice.
Prin prezumția absolută prevăzută expres în dispoziția legală s-a stabilit astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși l-a considerat că există și cu privire la care nu se admit și nici nu se cer probe.
In acest sens, literatura de specialitate statuează faptul că, existența unei prezumpții legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probă în stabilirea situației de fapt pe care legea o presupune.
Rezultă din cele prezentate, aplicabilitatea prevederilor art.40 alin. 3 din Legea 41/1994 care menționează faptul că "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentatele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune".
Instituirea unei astfel de prezumpții și stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor, s-a realizat prin modificarea textului art.40 al legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și a SRTV, prin Legea nr. 533/2003.
Această modificare a făcut de altfel, obiectul controlului Curții Constituționale, care s-a pronunțat prin Deciziile nr.297/2004, nr.331/2006, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr.297/2004 care a soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.40 alin (3) din Legea 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și a SRTV, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că obligația de plată a taxei radio în ceea ce privește persoanele juridice, cade in sarcina celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.
De asemenea, în ceea ce privește sintagma de beneficiar al serviciului public de radio, apelanta solicita instanța să aibă în vedere rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus ia luarea Deciziei Curții Constituționale nr.297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art 40 alin 3 din Legea 41/1994.
In acest sens precizeaza, că potrivit Deciziei nr.297/2004, Curtea Constituțională a menționat că nici una din criticile formulate nu poate fi reținută, constatând de asemenea, că susținerile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință a respins excepția.
Redă alăturat criticile: "...obligativitatea plătii de către toate persoanele juridice române a taxei pentru serviciul public, independent de condiția deținerii de receptoare, este nejustificată, întrucât textul de lege criticat nu ia în considerare ca unele dintre acestea să nu dețină receptoare...".
Totuși pentru a nu se interpreta în mod eronat sintagma "...celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective..." considerăm că trebuie avute în vedere atât rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea deciziei, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994.
Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 a reținut prin deciziile nr. 159/2004, nr. 297/2004 și
331/2006, că art. 31,134 și 135 alin. 1 din Constituția României nu sunt încălcate, deoarece serviciile publice, definite ca activități desfășurate sau autorizate de administrația publică, prin care se realizează nevoi sociale de interes public, au regim specific de drept public, derogatoriu de la dreptul comun. S-a mai arătat că "în funcție de contextul economico-financiar și de strategia de dezvoltare a anumitor ramuri de activitate, statul poate
intervenii prin măsuri care să răspundă nevoilor de stimulare anumitor activități, fără ca opțiunea legiuitorului care stabilește destinatarii acestor măsuri să aibă caracter discriminatoriu.
De asemenea, Inalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.1930/_, s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr.297/2004.
Astfel, prin decizia amintită, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele:
"In cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar ...obligativitatea plății acestor două taxe".
" De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice..."
"Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel Cluj au abordat-o".
De asemenea, legat de rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui să țină seama instanța de judecată la pronunțarea hotărîrii, menționăm faptul că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței SRR, ca și fundamentul plății taxei radio iși găsește reglementarea constituționala in art. 31 alin 5 din Constituția României, care stabilește,
printre drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare.
. 2 al acestui articol prevede faptul că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit ca serviciile publice de radio sunt autonome.
Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât si obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.
Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea si funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin.5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că art. 56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
In acest context, fundamentul plații taxei radio de către persoanele fizice și juridice este reprezentat în concluzie, în mod esențial, de obligația constituțională a cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice ale totului (cheltuiala privind organizarea si funcționarea SRR, rezultând, după cum am arătat, din obligația constituțională a statului de a informa corect pe cetățeni, dar și din cea de a asigura și de a stimula accesul la cultură) o
desființare a acestor taxe însemnând lipsirea statului de principala resursa financiara pentru suportarea cheltuielii publice aferente concretizării dreptului de informare a cetățeanului și deci afectarea acestui drept, al oricărui cetățean, persoana fizica sau juridică (fiind cunoscut faptul că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului și persoana juridică este considerată cetățean).
Apelanta solicita instanței de judecata sa aibă in vedere la pronunțarea hotărârii și faptul că, potrivit art.2 din Precizările emise de SRR pentru aplicarea HG nr.977/2003 prin "receptor radio" se înțelege orice aparat care poate recepta programele de radio, respectiv: radio la domiciliu, mașina personală, telefonul mobil, calculator, Ipoduri sau orice alte aparate de natura celor care pot recepționa în orice mod programele radio, precum si abonamentele la cablu TV.
La termenul de judecată din data de_, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a T. ului Cluj-Secția civilă.
Analizând excepția invocată, tribunalul constată că este întemeiată, astfel că urmează să fie admisă pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S. R. De R. a solicitat obligarea pârâtei SC S. SH I. S. la plata sumei de 698,88 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, precum și penalități aferente în sumă de 98,88 lei, fiind vorba despre raporturi juridice între persoane care au calitatea de profesioniști, astfel cum este definită această calitate prin art.3 alin.2 și 3 C.civ., conform căruia "Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ";.
Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale, precum si, in raport cu natura si numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. T. ele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului B. și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. T. ele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea T. ului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea
competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzand posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și Mureș, în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
T. ele comerciale Argeș, Cluj și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea C. nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Ca urmare, tribunalul va admite excepția necompetenței T. ului Cluj-Secția civilă și va declina competența de soluționare a apelului în favoarea T. ului specializat Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului Cluj.
Declină competența de soluționare a apelului declarat de reclamanta SRR împotriva Sentinței civile nr. 744 din 30 mai 2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., în favoarea T. ului Specializat Cluj.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de _
Președinte, Dan-I. T.
Judecător,
M. O. -S.
Grefier,
E. C.
E.C. 25 Octombrie 2013 Jud fond - Manzat C. I. Red. OSM/tehn AP _
| ← Decizia civilă nr. 427/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 15/2013. Pretenții → |
|---|
