Decizia civilă nr. 353/2013. Ordonanta presedintiala

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILA Nr. 353/2013

Ședința publică de la 10 Iulie 2013

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: E. L.

JUDECĂTOR: F. S. B. GREFIER: A. P.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelant C. F. D. împotriva Incheierii civile nr. 2806/CC/_ pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N., privind și pe intimat P. C. N. - PRIN P., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că apelul este declarat în termen legal, este motivat, este comunicat.

Instanța, constată că raportat la obiectul cauzei dedus judecății, respectiv obiectul cererii prin care apelantul contestă o creanță bugetară, invocă din oficiu excepția necompetenței funcționale a secției civile, apreciind că prezenta cauză este de competența secției mixte de contencios administrativ a T. ului C. .

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Incheierea civilă nr. 2806/CC/_, pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N., a fost respinsă cererea reclamantei C. F.

, împotriva pârâtei Primăria Cluj-Napoca, prin primar, având ca obiect ordonanță președințială.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Instanța a reținut că reclamanta solicită pe calea ordonanței președințiale obligarea pârâtei la restituirea cuantumului chiriei încasate de această în mod necuvenit pentru apartamentele proprietatea acesteia în perioada 2006-2012.

Potrivit dispozițiilor articolului 996 din Noul Cod de Procedură Civilă,

instanța, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări.

Având în vedere cadrul procesual stabilit mai sus, instanța a analizat dacă sub aspect formal, argumentele invocate de reclamantă în susținerea

cererii sale întrunesc condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale.

Instanța a reținut că sub aspectul condiției urgenței, cererea reclamantei nu are un caracter urgent, solicitarea de a-i fi restituite sume de bani datorate pe o perioadă de timp începând cu anul 2006, nu se poate circumscrie noțiunii de cerere urgentă. Mai mult decât atât, însăși reclamanta învederează faptul că a fost pusă în posesie în luna noiembrie 2012, astfel că cererea formulată de aceasta la data de_ nu poate constitui o cerere urgentă raportat la natura pretențiilor acesteia.

Sub aspectul condiției vremelniciei, instanța reține de asemenea că solicitarea reclamantei nu privește o măsură vremelnică, eventuala obligare a pârâtului la restituirea unor sume da bani constituie o măsură definitivă, însă conform art. 996 alin. 5 din NCPC, pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

Or, în speță, sub aspectul neprejudecării fondului, instanța a apreciat că solicitarea reclamantei tinde spre însăși judecarea în fond a pretențiilor sale, iar, pe calea procesuală aleasă de reclamantă, instanța este chemată să analizeze doar aparența dreptului reclamantei, cerință ce în prezenta cauză față de pretențiile reclamantei nu poate fi realizată.

A mai reținut instanța că reclamanta nu a făcut dovada existenței pe rolul instanței a unui proces pe fondul pretențiilor solicitate, ceea ce justifică pentru instanța concluzia că cererea reclamantei vizează obținerea

unei măsuri definitive, având ca și consecință obligarea pârâtului la restituirea sumelor de bani pretins a fi încasate necuvenit de Primări C. .

Așadar, lipsind factorul urgenței, al vremelniciei și a neprejudecării fondului printr-o judecată sumară, apreciind că pentru soluționarea cererii reclamantei este necesara administrarea altor probe, instanța a respins în temeiul art. 996 alin.5 Noul Cod de Procedură Civilă, cererea de chemare în

judecată formulată de reclamanta C. F. , ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii de fond a declarat apel reclamanta C. F. (f. 1) solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii.

În motivare, apelanta arată că potrivit Dispoziției de restituire și propuneri de acordare de despăgubiri nr. 190/_ a Primăriei C. -N., le-au fost retrocedate apartamentele 4, 10 și 11 din str. Einstein nr. 23 C. -

N. .

În urma înștiințării de plată, apelanta a achitat suma de 4428 lei conform chitanței nr. 4206362/_ impozit pe apartamentele 4, 10 și 11 și teren pe o durată de 6 ani cu penalități de întârziere, pe perioada retrocedării.

Apelanta menționează că prezenta acțiune întrunește toate condițiile necesare admiterii ei, în conformitate cu protocolul 1 art. 1 CEDO.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul P. ul Mun. C. -N. a solicitat respingerea apelului și menținerea încheierii ca temeinică și legală.

Intimatul invocă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Mun. C. -N., având în vedere că potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, primăria este definită drept o structură funcțională cu activitate permanentă, alcătuită din primar, viceprimari, secretarul comunei, orașului sau municipiului si din aparatul propriu de specialitate al Consiliului Local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivităților locale.

Raportat la prevederile art. 35 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, numai persoana juridică are capacitate procesuală, respectiv exercițiul drepturilor procedurale.

Pe cale de consecință, P. mun. C. -N., fiind lipsită de personalitate juridică, nu are capacitate juridică procesuală și ca atare nu poate să figureze ca parte în proces.

Pe de altă parte, în situația respingerii excepției lipsei capacității procesuale pasive de folosință, intimata invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, raportat la dispozițiile art. 36 NCPC, care statuează:

"calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Or, în prezentul litigiu, raportat considerentelor mai sus arătate și dispozițiilor legale, P. Mun. C. -N. nu poate fi obligată la plata pretențiilor solicitate de reclamantă.

În altă ordine de idei, intimata apreciază că instanța de fond a pronunțat încheierea apelată în mod corect, cu respectarea dispozițiilor legale.

În ședința publică din data de_ T. ul, din oficiu, a invocat excepția necompetenței Secției civile a tribunalului C. raportat la obiectul cauzei deduse judecății, în temeiul art. 132 alin. 1 C.pr.civ.

Excepția este întemeiată pentru considerentele ce urmează:

Prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta P. municipiului C. -N. reclamanta C. F. solicită restituirea sumei achitată cu titlu de impozit, respectiv suma de 4.428 lei. În motivele reclamanta a arătat că suma menționată a fost încasată pe nedrept și solicită ca pârâta să-i restituie această sumă cu titlu de chirie (f. 1-3 dosar judecătorie).

În apel reclamanta a arătat că solicită returnarea chiriei dacă acoperă impozitul cu penalități, iar în caz contrar solicită restituirea impozitului (f. 16).

Conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei (f. 2-3 dosar judecătorie) apelanta a fost înștiințată cu privire la obligația de plată a sumei de 4.428 lei reprezentând impozit teren și impozit clădiri, sumă pe care a achitat-o cu chitanța seria MC3 4206362.

Față de obiectul cauzei deduse judecății instanța apreciază că Secției mixte de contencios administrativ și fiscal a T. ului C. îi revine competența de soluționare a prezentei cauze.

Astfel, în temeiul prevederilor art. 132 alin. 1 și 3 C.pr.civ., urmează să fie admisă excepția necompetenței Secției civile și se va declina competenta de soluționare a apelului declarat de petenta C. F. împotriva Încheierii civile nr. 2806/CC/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei

C. -N. în favoarea Secției mixte de contencios administrativ a T. ului C.

.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite exceptia necompetentei sectiei civile, invocata de catre intanta din oficiu.

Declina competenta de solutionare a apelului declarat de petenta C.

  1. impotriva Incheierii civile nr. 2806/CC/_ pronuntata in dosar nr.

    _ al J.

    i C. -N.

    in favoarea Sectiei

    mixte de contencios

    administrativ a T.

    ului C. .

    Fara cale de atac.

    Pronunțată în ședința publică de la 10 Iulie 2013.

    Președinte,

    1. L.

      Judecător,

    2. S. B.

      Grefier,

      1. P.

A.P. 10 Iulie 2013 Red. EL/tehn AP

Jud fond - N. C. S.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 353/2013. Ordonanta presedintiala