Decizia civilă nr. 511/2013. Plângere încheiere carte funciară

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 511/A/2013

Ședința publică de la 22 Octombrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.

Judecător A. -F. D. Grefier L. M.

Pe rol fiind judecarea apelului promovat de petenții C. M. V., PRIN

P. și C. LOCAL M. V. împotriva sentinței civile nr. 416/_ pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Turda, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, T. ul, în temeiul art.

248 C.pr.civ., invocă excepția perimării apelului și reține cauza în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Reține că, prin sentința civilă nr. 416/_, Judecătoria Turda a respins plângerea formulată de petenții C. M. V., prin P. și C. Local al com.

M. V. împotriva încheierii nr. 15614 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj în dosarul C.F. nr. 15614/_ ca neintemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele aspecte:

Prin încheierea nr. 13603 emisă de OCPI Cluj - BCPI Turda în dosarul nr. 13603/_ s-a dispus înscrierea în CF nr. 52221 M. V. (provenita din conversia de pe hârtie a CF numărul 220 M. V. de Jos), nr. top. 498/2, 499/2 a dreptului de proprietate de sub B2 al Domeniului Public al Comunei M. V. și a dreptului de proprietate de sub B3 al C. ui Local al Comunei M. V. .

Prin cererea de reexaminare înregistrată la A.N.C.P.I - B.C.P.I Turda cu nr.15614/_, petenta Cooperativa de Consum M. V. a solicitat reexaminarea încheierii nr. 13603 emisă de OCPI Cluj - BCPI Turda în dosarul nr. 13603/_ .

Prin încheierea nr. 15614 emisă în dosarul nr. 15614/_ emisă de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Turda s-a admis cererea de reexaminare promovată de petenta Cooperativa de Consum M. V. și, în consecinta s-a dispus radierea poziției 3 din partea P II, înscrisă in baza actului Act administrativ nr. 13603/_ emis de BCPI Turda sub B/3 din cartea funciara 52221 (provenita din cartea funciara de pe hârtie cu numărul 220 M. V. de Jos) UAT M. V. și radierea poziției 5 din partea PII, înscrisă in baza actului Act administrativ nr.13603/_ emis de BCPI Turda sub B/5 din cartea funciara 52221 (provenita din cartea funciara de pe hârtie cu numărul 220 M. V. de Jos) UAT M. V. .,

Prin aceeași încheiere s-a dispus radierea dreptului de proprietate al Comunei M. V. - domeniul public de sub B 2, respectiv dreptul de administrare al C. ui local M. V. de sub B3, intabulat prin incheierea de carte funciara nr. 13603/_, ca urmare a admiterii cererii de reexaminare a

incheierii nr 13603/_, formulata de Cooperativa de Consum M. V. concomitent cu restabilirea situației de carte funciara anterioara de sub B 1 in favoarea Cooperativei de Consum M. V. .

Din cuprinsul motivării încheierii nr. 15614 emisă în dosarul nr. 15614/_ rezultă că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj a reținut, în primul rând, că imobilul asupra căruia se solicită a fi efectuate operațiunile de carte funciară nu este indentificat cu nr. cadastral, definit conform prevederilor legale și, în al doilea rând, că cererii de înscriere nu i-a fost atașat actul prin care imobilul a fost preluat de către Statul Român sau actul prin care imobilul a fost transferat în proprietatea comunei M. V. .

Cu privire la nerespectarea prevederilor art. 58 alin.1 și alin.2 din Legea nr. 7/1996, referitoare la indentificarea cu nr. cadastral a imobilului, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 58 alin. 1 și 3 din Legea nr. 7/1996, republicată, în cazul înscrierii unei dezmembrări sau alipirii unui corp funciar înscris într-o carte funciară întocmită în baza Decretului-lege nr. 115/1938, precum și pentru înscrierea imobilelor dobândite în temeiul legilor funciare, pentru imobilul desprins se va deschide o nouă carte funciară, potrivit prevederilor prezentei legi.

În același sens, prin Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Birourilor de Cadastru și Publicitate Imobiliară, se stipulează în cuprinsul art. 39 alin. 2 că atunci când intervin dezlipiri, imobilele nou create vor primi numere cadastrale, pentru care se vor deschide cărți funciare noi. Potrivit art. 60 alin. 1 din Ordin, în zonele de aplicare a Decretului-lege nr. 115/1938, dacă înscrisurile în temeiul cărora se cere intabularea identifică imobilul prin noul nr. cadastral, se va solicita persoanei autorizate efectuarea unei documentații cadastrale recepționate de către Biroul Teritorial, care să-l identifice corespunzător cu nr. topografic de parcelă din cartea funciară existentă.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b din Ordinul nr. 634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale, în vederea înscrierii în cartea funciară, documentațiile cadastrale stau la baza înscrierii în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobile care necesită documentație pentru prima înscriere și al imobile care necesită documentație pentru dezlipire.

Analiza textelor de lege mai sus evocate relevă că "imobilul", în accepțiunea Legii nr. 7/1996, se identifică printr-un număr cadastral unic, alocat în indexul cadastral cu prilejul recepției cadastrale. În scopul alocării acestui număr cadastral este necesară întocmirea documentației cadastrale, singura care permite alocarea unui nr. cadastral, conform dispozițiilor Ordinului nr. 634/2006.

Având în vedere că prin cererea de înscriere nr. 13603/2011 promovată de petenții C. M. V. prin P. și C. Local al Com. M. V. s-a solicitat întabularea dreptului de proprietate într-o nouă carte funciară, instanța constată că era obligatorie alocarea unui număr cadastral, precum și realizarea unei documentații care să identifice imobilul sub aspect cadastral, documentație care nu există in dosarul de carte funciară comunicat de către OCPI Cluj.

Raportat la considerentele anterior, instanța a constatat că cererea de intabulare promovată de petenții C. M. V., prin P. și C. Local al Com.

M. V. nu îndeplinește condițiile pretinse de lege, imobilul nefiind individualizat printr-un identificator unic, astfel că cererea de înscriere a fost corect respinsă.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv reținut în cuprinsul încheierii nr. 15614 emisă în dosarul nr. 15614/_, respectiv lipsa actului prin care imobilul a fost preluat de către Statul Român sau a actului prin care imobilul a fost transferat în proprietatea comunei M. V., instanța a reținut că petenții au arătat în motivarea plângerii promovate că imobilul în discutie a fost preluat de stat fara titlu valabil.

Împrejurarea invocată în cuprinsul plângerii, în sensul că imobilul este folosit de către petenți de aproximativ 50 de ani, fiind înscris în inventarul bunurilor deținute in patrimoniu este lipsită de relevanta în prezenta cauză, în condițiile în care lipsa unui titlul valabil este necontestată.

Prin urmare, instanța a constatat că imobilul care a format obiectul cererii de intabulare nu poate fi considerat ca intrând în domeniul public al statului asa cum afirma petenții, ci poate fi revendicat de succesorii fostilor proprietari în acord cu prevederile art. 6 alin 2 din Legea nr. 213/1998.

Petenții nu se pot prevala în speta nici de dispozițiile art. 11 alin 1 lit. a din Legea nr. 213/1998 care statueaza în sensul inalienabilitatii imobilelor care apartin domeniului public, având în vedere că în întelesul acestei legi, din domeniul public al statului fac parte doar bunurile care în perioada de referinta a legii au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constitutiei, tratatelor internationale la care România era parte si a legilor în vigoare la data preluarii lor de catre stat.

Prin urmare, instanța consideră că actele administrative, și anume H.C.L. M. V. nr.48/_, H.C.L. M. V. nr. 5/_ și H.C.L.nr.53/_ nu pot

constitui temei care să justifice întabularea dreptului de proprietate al com. M. V. și dreptul de administrare al C. ui Local M. V. având în vedere lipsa titlului de proprietate al statului asupra imobilului.

În consecință, instanța a constatat neîntemeiată plângerea formulată de petenții C. M. V., prin P. și C. Local al Com. M. V., drept pentru care a respins cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii nr. 18413 emisă în dosarul C.F. nr. 18413/13 septembrie 2010, urmând a anula încheierea nr. 15614 în dosarul C.F. nr. 15614/_ .

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, apreciat ca fiind apel de către instanță, petenții solicitând admiterea acestuia, cu consecința admiterii plângerii.

Judecata cauzei a fost suspendată la data de_, în temeiul art. 242 pct.2 Cod Procedură Civilă și a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților.

Având în vedere această împrejurare, în conformitate cu prevederile art.248 și 252 alin. 2 C.pr.civilă, tribunalul a invocat excepția perimării prezentei acțiuni, excepție pe care o va admite și va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite excepția perimării.

Constată perimarea apelului formulat de petenții C. M. V. și Cons.Local M. V. împotriva sentinței civile nr. 416/_ pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Turda pe care o menține în totul.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

O. -C. T.

Judecător,

A. -F. D.

Grefier,

L. M.

L.M. 23 Octombrie 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 511/2013. Plângere încheiere carte funciară