Decizia civilă nr. 524/2013. Plângere încheiere carte funciară

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIE CIVILA Nr. 524/A/2013

Ședința publică de la 24 Octombrie 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE D. -I. T.

Judecător M.

O.

-S.

Grefier E.

C.

Pe rol este judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelant A.

J. A F. P. C., împotriva Încheierii civile din_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr._, privind și pe intimat SC G & D P. S., având ca obiect, plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei av. L. I. P., lipsind :

- apelant Pârât - A. J. A F. P. C.

- intimat Reclamant - SC G & D P. S. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

T. ul constată în ce privește prezentul apel, că acesta a fost declarat, motivat și comunicat în termen, fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

Se constată că la data de 18 oct.2013, s-a depus la dosar de către intimata - reclamantă întâmpinare, prin care aceasta invocă excepția nulității apelului și solicită respingerea apelului ca nefundat, cu menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.

T. ul pune în discuție recalificarea căii de atac, având în vedere că s-a declarat recurs .

Reprezentantul intimatei arată că în ce privește prezenta cauză, calea corectă de atac este apelul și nu recursul .

T. ul constată că în ce privește calea corectă de atac este apelul și nu recursul, cum dintr-o eroare s-a consemnat, cauza fiind în mod corect repartizată la completul de apel.

De asemenea, pune în discuție, excepția nulității recursului invocată de intimată prin întâmpinare.

Reprezentantul intimatei arată că nu are alte probe de solicitat, însă în conformitate cu dispozițiile art. 287 al.1 pct. 2 C.pr.c. își menține în continuare excepția invocată, arătând că apelul nu a fost declarat în mod corect, în sensul de a se indica hotărârea atacată, ceea ce implică nulitatea apelului .

T. ul după deliberare, respinge excepția nulității apelului, considerand că este vorba de o eroare materială, deoarece din conținutul apelului și motivele invocate, reiese că hotărârea atacată este sentința civilă nr. 6953/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr. _

.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă dezbaterea cauzei și acordă cuvântul cu privire la apel, reprezentantului intimatei.

Reprezentantul intimatei, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

În susținerile sale arată că sechestrul instituit potrivit procedurii prev. de art. 154 al.5 din OUG 92/2003 constituie ipotecă legală. Prin urmare sechestrul asigurător prev. de art. 129 al.2 din OG nr. 92/2003, nu constituie ipotecă legală, fiind o măsură de prevenire care se notează în CF, neexistând în această situație posibilitatea executării silite și nu se putea reține în CF un drept de ipotecă . Ca urmare consideră că în mod corect a fost reținut acest aspect de instanța de fond, astfel sentința fiind dată în mod temeinic și legal.

T. ul reține cauza în pronunțare.

T. UL

Prin Sentinta civila nr. 6953/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N.

a fost admisa in parte plangerea formulata de petenta SC G&D Prefabricati S. si in consecinta:

S-a dispus anularea inheierii nr. 138723/_ emisa de OCPI C. in dosarul nr.138723/_ si restabilirea situatiei anterioare de carte funciara.

S-a dispus radierea inscrierii de sub C1 din CF 2. -C1-U4 C. -N. (provenita din conversia CF 1. C. -N. ),nr. topo 1021/3/2/I si 1021/2I, privind intabularea dreptului de ipoteca asupra imobilului cu nr. topo 1021/3/2/I si 1021/2I inscris in CF sub A1 si a interdictiei de instrainare si grevare de sub B2.

A fost respinsa cererea de acordare a cheltuielilor de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele :

Prin încheierea nr. 131689/_ a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară s-a dispus admiterea cererii privind întabularea dreptului de ipotecă în valoare de 1.126.657 lei și a interdicției de înstrăinare și grevare în favoarea Administrației F. P. pentru contribuabili mijlocii C., asupra imobilului cu nr topo. 1021/3/_ /2/1 înscris în CF 2. -C1-U4 (provenită din CF de pe hârtie cu nr. 1. ) UAT C.

-N., proprietate a SC G&D PREFABRICAȚI S. .

Acest drept de ipotecă a fost înscris în baza procesului-verbal de sechestru asigurător nr. 23969/_ emis de A. F. P. pentru contribuabili mijlocii C. .

Impotriva acestei incheieri contestatoarea a formulat cerere de reexaminare care a fost respinsa.

Astfel, conform prevederilor art. 129 alin. 2 din OG 92/2003, se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. în temeiul acestor prevederi legale poate fi înscris în CF doar sechestrul asigurător a cărui instituire s-a dispus de organele fiscale, și nu un drept de ipotecă. Aceasta deoarece procedura înscrierii în CF a sechestrului asigurător prevăzută de art.129 alin.8 si 9 din OG nr. 92/2003 este distincta de procedura inscrierii sechestrului aplicat de executorul fiscal în cadrul executării silite a bunurilor imobile ale debitorului, în temeiul art. 154 alin. 5 din OG 92/2003. Prin art. 154 alin. 6 și 8 din OG 92/2003 se prevede că

sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. 5 constituie ipotecă legală, iar organul de executare are obligația de a comunica procesul-verbal de sechestru biroului de carte funciară pentru efectuarea inscripției ipotecare.

Cele două proceduri de aplicare a sechestrului asupra bunurilor imobile sunt distincte și, de altfel, se aplică în faze diferite ale procedurii de colectare a creanțelor fiscale. Astfel, măsura sechestrului prevăzută de art. 129 alin. 2 din OG 92/2003 este o măsură asigurătorie care se ia în cazul în care există pericolul înstrăinării bunurilor de către debitor, iar măsura asigurătorie prevăzută de art. 154 alin. 5 din OG 92/2003 se ia în faza de executare silită. în cazul ambelor măsuri se prevede înscrierea acestora în CF, însă doar în cazul sechestrului instituit în condițiile art. 154 se dispune că sechestrul aplicat în temeiul acestui articol constituie ipotecă legală.

In ceea ce priveste inscrierea in cartea funciara a interdictiei de instarinare si grevare in favoarea Administratiei F. P. pentru contribuabilii mijlocii C., se apreciaza ca nu exista temei care sa justifice notarea.

Avand in vedere cele de mai sus instanta a apreciat ca la inscrierea in cartea funciara a dreptulu ide ipoteca in favoarea Administratiei F. P. pentru C. i MIjlocii C. nu au fost respectate dispozitiile legale mentionate mai sus, se va admite plangerea respective se va dispune anularea incheierii nr. 138723/_ emisa de OCPI C. in dosarul nr. 138723/_ si restabilirea situatiei anterioare de carte funciara, precum si radierea inscrierii de sub C1 din CF 2. -C1-U4 C. -N., nr. topo 1021//3/2/I si 1021/2I privind intabularea dreptului de ipoteca asupra imobilului cu nr. topo 1021//3/2/I si 1021/2I inscris in CF sub A1 si a interdictiei de instrainare si grevare de sub B2.

Impotriva hotararii a declarat recurs pârâta

A. J. a F.

P. C. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii în sensul menținerii notării interdictiei de înstrăinare și grevare de sub B2, înscrisă în CF 2. C1-U4 C. -N. în favoarea Administrației F. P. pentru C. M. .

In motivare, recurenta arată ca date fiind efectele juridice ale instituirii acestei masuri asigurătorii prev de art. 129 alin.9 din O.G. 93/2003 precum si a inscrierii acesteia in cartea funciara, instrainarea si grevarea constituind acte de dispoziție lovite de nulitate absoluta daca sunt încheiate după înscrierea in cartea funciara a măsurii sechestrului asigurător, considera ca in mod corect s-a procedat la notarea sub B2 a interdicției de înstrăinare si grevare, iar soluția de radiere a acesteia este neîntemeiata.

Având in vedere cele ce preced, solicita instanței de control judiciar, modificarea in parte a hotararii atacate, in sensul menținerii notarii interdicției de înstrăinare si grevare de sub B2, înscrisa in carte funciara din CF 2. C1-U4 C. N. (provenita din conversia CI 1. C. -N. ) in favoarea Administrației F. P. pentru C. M. (actuala A.

J. a F. P. C. ).

Prin întâmpinarea formulată, intimata G&D Prefabricati S.

a solicitat constatarea nulitatii recursului formulat, respingerea recursului ca nefondat cu consecinta mentinerii sentinței atacate ca legală și temeinică.

Prin recursul formulat, recurenta a înțeles să atace încheierea din data de_ a Judecătoriei C. -N. prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de_ .

Incheierea din data de_ nu a produs efecte juridice între părți atâta timp cât prin aceasta s-a dispus strict amânarea pronunțării soluției, părțile neavând nici un interes în modificarea dispozițiilor acestei încheieri.

Raportat la considerentele reținute de către instanța de fond, în mod legal a dispus aceasta anularea încheierii nr. 138723/_ emisă de OCPI C. în dosarul 138723/_, cu consecința radierii tuturor

înscrierilor nelegale în sensul restabilirii situației anterioare de carte funciară.

De menționat este faptul că doar sechestrul instituit potrivit procedurii prevăzute de art. 154 al. 5 din OG 9/2003 constituie ipotecă legală .

Prin urmare sechestrul asigurător prevăzut de art. 129 al. 2 din OG 9^2003 nu constituie ipotecă legală, fiind o măsură de prevenire care se notează în CF, neexistând în această situație posibilitatea executării silite .

Astfel ,înscrierea dispusă prin încheierea nr. 131689/2012, a avut loc cu încălcarea dispozițiilor legale ale art. 129 din OG 92/2003, întrucât în temeiul acestor dispoziții se poate înscrie doar sechestrul asigurător, nicidecum un drept de ipotecă în favoarea creditorului.

În ce privește înscrierea de carte funciară a interdicției de înstrăinare si grevare în favoarea Administrației F. publice pentru contribuabili mijlocii C., apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond faptul că nu există temei legal care să justifice notarea.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate precum și a dispozițiilor art. 295-297 c.pr.civ., tribunalul reține că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Asupra excepției nulității apelului, instanța s-a pronunțat la termenul din_ în sensul respingerii acesteia, pentru motivele arătate.

În ce privește motivele de apel, se observă că acestea vizează doar soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii de radiere a interdicției de înstrăinare și grevare înscrisă sub B2 în CF 2. -C1-U4.

Cum rezultă din chiar acest text legal, sechestrul asigurator este o măsură de indisponibilizare a bunului proprietatea intimatei, indisponibilizarea presupunând faptul că aceasta nu mai este în măsură să facă acte de dispoziție cu privire la bunul său până la ridicarea măsurii.

Interesul în constituirea sechestrului asigurator, este justificat de existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, așa cum prevăd dispozițiile art.129 al.2 din OG nr.92/2003.

Potrivit art. 129 alin. 8 și alin. 9 din O.G. nr.92/2003 - înscrierea înființării sechestrului asigurător în cartea funciară face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv, actele de dispoziție ce ar interveni ulterior înscrierii în cartea funciară fiind lovite de nulitate.

Față de aceste prevederi legale exprese care au fost omise de prima instanță, tribunalul apreciază ca întemeiate critica apelantei ,reținand că este pe deplin justificată notarea în cartea funciară a imobilului a

interdicției de înstrăinare și grevare, din acest punct de vedere încheierile de carte funciară analizate fiind legale și temeinice .

Avand în vedere aceste considerente, precum și dispozițiile art. 296 C.pr.civ., tribunalul urmează a admite apelul declarat de pârâta A. J. a F. P. C. împotriva Sentinței civile nr. 6953/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va schimba în parte,

în sensul că va respinge plângerea formulată de petenta SC G6D PREFABRICATI SA I., împotriva Încheierii nr.138723/_, în privința interdicției de înstrăinare și grevare înscrisă sub B2 în CF 2. - C1-U4.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite apelul declarat de pârâta A. J. a F. P. C. împotriva Sentinței civile nr. 6953/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge plângerea formulată de petenta SC G6D PREFABRICATI SA I., împotriva Încheierii nr.138723/_, în privința interdicției de înstrăinare și grevare înscrisă sub B2 în CF 2. -C1-U4.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

Pronunțată în ședința publică de la 24 Octombrie 2013.

Președinte,

D. -I. T.

Judecător,

M. O. -S.

Grefier,

E. C.

E.C. 25 Octombrie 2013

Jud fond - E. E. Parvu Red. OSM/tehn AP./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 524/2013. Plângere încheiere carte funciară