Decizia civilă nr. 325/2013. Plângere încheiere carte funciară

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILA Nr. 325/2013

Ședința publică de la 19 Iunie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE C. -V. B.

Judecător A. -F. D. Grefier A. P.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelant D. M. împotriva Sentintei civile nr. 5796/_ pronuntata in dosarul nr._ al J. i C. -

N., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării de la data de_ și_, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 5796/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva încheierii de carte funciară formulată de petiționara D. M., fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:

Prin Încheierea de carte funciară nr. 1. din data de_ pronunțată în dosarul cu același număr al O.C.P.I C., s-a respins cererea de reexaminare a petiționarei împotriva Încheierii de carte funciară nr. 1. /_, cerere prin care aceasta a solicitat radierea din carte funciară 2. -C1-U2 C. -N. nr. cadastral nr. 2. -C1-U2 a notării somației emise de B.E.J. Cîmpian M. R. în dosar execuțional nr. 1/2006, cu motivarea că petiționara nu a depus nici un act juridic justificativ pentru radierea acestei notări, fie ea și parțială, invocându-se prevederile Ordinului nr. 633/2006 și cele ale art. 908-911 C.civ.

Raportat la motivele de respingere a cererii de reexaminare, instanța a arătat că acestea sunt fondate, și în consecința plângerea petiționarei apare ca neîntemeiată, întrucât încheierea de carte funciară a fost dată cu respectarea dispozițiilor Sentinței civile nr. 15259/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar nr._, procedându-se la înscrierea dreptului de proprietate al petiționarei prin efectuarea operațiunilor de dezmembrarea a imobilului înscris în

C.F. nr. 2. cu respectarea dispozițiilor exprese în materia alipirii și dezlipirii imobilelor, respectiv a art. 84 alin. 3 ^1 din Ordinul nr. 633/2006, conform cărora dezmembrarea unei părți dintr-un imobil se face, în lipsa unei convenții contrare, împreună cu sarcinile și celelalte înscrieri care grevează imobilul. De aceea, la dezmembrarea acestui imobil somația emisă în dosarul execuțional nr. 1/2006 al

B.E.J. Cîmpian M. R. a fost notată și în noua carte funciară în care a fost înscris apartamentul petentei, C.F. nr. 2. -C1-U2 C. -N., întrucât registratorul de carte funciară era ținut de respectarea acestor dispoziții legale și nu putea aprecia asupra radierii acestei notări decât cu depășirea atribuțiilor sale, deoarece ar fi implicat din partea acestuia o judecată asupra condițiilor existenței dreptului sau a valabilității notării, de vreme ce prin act justificativ pentru radierea notării se înțelege potrivit legii, fie declarație autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat, fie o hotărâre judecătorească definitivă.

Instanța a considerat că în mod legal registratorul de carte funciară i-a indicat petiționarei modalitatea în care aceasta ar putea obține radierea notării din cartea funciară, respectiv acțiunea în rectificarea cărții funciare, în situația opoziției titularului dreptului, cadrul procesual în care instanța poate analiza temeinicia susținerilor privind lipsa vreunei datorii a acesteia față de D. Sabin și existența unei obligații personale a numitului D. M. .

Petiționara D. M. a declarat apel in termen împotriva sentinței,

solicitând schimbarea acesteia in sensul admiterii cererii de reexaminare, admiterea plângerii formulată și pe cale de consecință să se dispună anularea Încheierii nr. 12224, dată în dosarul nr. 1. /_ de către Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară C. -N. și să se dispună radierea din CF nr. 2. -C1-U2 C.

-N., a imobilului cu nr. cadastral 2. -C1-U2, a notării de sub C1, reprezentând notare somație emisă de BEJ C. M. R. în dosar execuțional nr. 1/2006 către debitorul D. M. în favoarea creditorului D. Sabin, cu privire la imobilul înscris sub A1 în CF nr. 2. -C1- U2 C. -N. .

În motivare apelanta a susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, dată cu ignorarea hotărârilor judecătorești depuse la dosar, respectiv Decizia nr.7222/19 septembrie 2006, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosar civil nr._ din care rezulta fără echivoc faptul că somația notată in cartea funciară asupra imobilului proprietatea sa exclusivă, este o datorie personală a lui D. M. față de

D. SABIN, iar nu și o obligație a acesteia față de M. SABIN.

Prin argumentele aduse de instanța de fond (acțiune în rectificare, reanalizare a naturii împrumutului acordat de D. Sabin către D. M., etc.) soluției dată în acest dosar se încalcă efectul autorității de lucru judecat al acestei decizii, in care se constată caracterul personal al .

Sentința este dată cu incălcarea disp. art. 493 alin. 1 Cod proc.civ. potrivit cărora creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora și art. 33 alin 1 din Codul fam. instituie principiul potrivit căruia "Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți". Același text, în alineatul următor, dispune că "după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale, "după împărțeală, bunurile atribuite soților devin bunuri proprii ale fiecăruia dintre ei si pot fi urmărite silit în mod corespunzător";.

Prin Sentința civilă nr.15259/17 noiembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în cauza cu numărul de dosar_ având ca obiect partaj bunuri comune, imobilul cu privire la care privește încheierea nr. 1., a fost împărțit între aceasta și fostul soț, D. Sabin, construcția fiind împărțită în două apartamente, iar terenul rămânând in indiviziune forțată. Având în vedere că prin încheierea atacată s-a admis cererea de întăbulare a celor două apartamente rezultate din împărțirea in natură a construcției, apreciază că somația care îl privește exclusiv pe

D. M. trebuia notată doar în cartea sa funciară, iar nu și în a acesteia.

Mai mult, dosarul execuțional nr. 1/2006 al BEJ Cîmpean M. R. este suspendat din anul 2006 la cererea lui D. Sabin și al lui D. M., or conform art.405 ind.l alin.2:"Prescripția nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului urmăritor".Soluția legii este explicabilă căci suspendarea executării la cererea creditorului, nu poate exprima decât pasivitatea creditorului în valorificarea dreptului său.

În concluzie fiind obligat la restituirea împrumutului, în mod irevocabil, prin hotărâre judecătorească doar D. M., apreciază ca nelegală notarea somației și în CF. nr. 2. -C1-U2 C. -N. aparținând acesteia.

Această notare o prejudiciază, încălcându-i dreptul de proprietate pe care îl deține fără vreo sarcină, cu privire la apartamentul nr.2, nr.topo.2. -Cl-U2, înscris sub Al în CF nr.2. -Cl-U2 C. -N. .

Analizând sentința prin raportare la disp. art. 295 Cod pr.civ,. tribunalul constată netemeinicia acesteia, având in vedere următoarele considerente:

Este întemeiată susținerea apelantei petiționare potrivit căreia, din cuprinsul Deciziei civile nr. 7222/_ pronunțată de Î.C.C.J rezultă că debitul de 1.300.000.000 lei, echivalentul sumei de 72.000 DM, ce a făcut obiectul acțiunii înregistrată pe rolul T. ului C. la data de 26 iulie 2004, nu este o datorie comună a soților D. M. și D. M. Sabin, petiționara D. M. neavând obligația restituirii acestei sume.

Nu s-a depus insă la dosar vreo hotărâre judecătorească prin care să se fi dispus radierea notării de sub C1 din Cf 14084 C. -N. . Așadar, notarea de sub C1 subzista in cartea funciară la data formulării de către petiționară a cererii de înscriere înregistrată la B.C.P.I C. -N. sub nr. 1. /_ .

Potrivit disp. art. 86 alin (3^1) din Ordinul nr. 633/2006, dezmembrarea unui imobil se face împreună cu sarcinile ce grevează imobilul.

Potrivit acestui text legal, in lipsa unei hotărâri judecătorești care să fi dispus radierea notării de sub C1 sau a unei convenții incheiată intre copartajanți și beneficiarul notării, in sensul ca sarcina să urmeze numai parcela atribuită lui

D. Sabin M., in mod corect notarea înscrisă în CF 14084 C. a urmat ambele parcele rezultate in urma partajării .

Judecătoria a apreciat corect că registratorul de carte funciară nu avea competența să analizeze condițiile de fond ale transferului acestei notări asupra parcelei atribuită petiționarei in urma partajului, fiind ținut să facă exclusiv aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează procedura înscrierii in cartea funciară.

Argumentele apelantei referitoare la aplicabilitatea disp. art. 493 Cod pr. civ. și 33 Cod familiei sunt corecte, însă ele pot fi valorificate numai in acțiunea de rectificare CF purtată in contradictoriu cu beneficiarul notării contestate.

Câtă vreme hotărârea de partaj in temeiul căreia s-a formulat cererea de intabulare înregistrată sub nr. 1. /_, nu cuprinde dispoziții referitoare la notarea făcută in beneficiul lui D. Sabin asupra imobilului înscris in CF 14084

C., aceasta nu poate constitui titlul in baza căreia să se înlăture notarea cu privire la o porțiune din acest imobil, după cum rezultă din coroborarea disp. art. 911 și 910 Cod civil.

Pentru considerentele arătate, criticile formulate de petiționară sunt neîntemeiate, și in consecință, văzând disp. art. 295-296 Cod pr.civ, apelul va fi respins, păstrându-se în întregime sentința atacată.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de petiționara D. M. împotriva Sentinței civile nr. 5796/_ pronunțată in dosarul nr._ al Judecătoriei

C. -N., pe care o păstrează in întregime. Decizia este definitiva .

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2013.

Președinte,

C. -V. B.

Judecător,

  1. -F. D.

    Grefier,

    1. P.

RED./DACT./CB/CȘ_ /3ex.

Jud. fond . Ș. -B. T. AN

A.P. 19 Iunie 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 325/2013. Plângere încheiere carte funciară