Decizia civilă nr. 534/2013. Partaj judiciar

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR.534/R/2013

Ședința publică din 21 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.

JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții P. MUNICIPULUI C. -N. ȘI C. LOCAL AL M. C. -N. împotriva

deciziei civile nr. 570 din 12 decembrie 2012 a T. ului C. în dosarul nr._, privind și pe intimații T. I., T. Ș., S. O. S., B. J. ,

B. E., B. E., L. A., M. ANA, B. R., L. A. ,

având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin motivele de recurs depuse la dosar s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 3 C.proc. civ., invocă excepția inadmisibilității acelor motive de recurs invocate de către pârâții având în vedere că dezvoltarea acestora nu se încadrează într-unul din motivele prevăzute de art.304 C.proc. civ., fiind vorba despre o reapreciere a probelor.

Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare în baza actelor depuse la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 10208/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții T. I., T. S., S. O. S., B. J.

, B. E., L. A., M. ANA, B. R. și B. FRANCISC, decedat

în cursul procesului, cererea sa fiind continuată de moștenitoarele B. E. ,

  1. A., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin C. LOCAL AL

  2. C. -N. și P. M. C. -N. și în consecință:

    A fost respinsă ca inadmisibilă cererea prin care reclamanții au solicitat să se constate restituirea în favoarea lor a terenurilor în suprafață de 853 mp și respectiv 845 mp, situate în C. -N. pe str.Dunării, nr.92 și 94, jud.C. .

    S-a dispune sistarea stării de indiviziune asupra imobilului teren în suprafață de 67364 mp situat în C. -N., str.Dunării, jud.C. și înscris în

    CF nr.92935 C. sub nr. top 24354/1/1/1/1/1/1/1/1 și nr. top 24355/1/1/1/1/1/1/1/1 conform raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie efectuată de expert Vereșezan Valeriu, prin formarea a 3 loturi din care :

    -lotul nr.1, cu nr.top 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/1 și nr. top 24355/1/1/1/1/1/1/1/1/1, în suprafață de 65780 mp cu folosința alei și spații verzi se atribuie pârâtului S. R.

    -lotul nr.2, cu nr.top 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/2 și nr. top 24355/1/1/1/1/1/1/1/1/2, în suprafață de 792 mp se atribuie reclamanților T. I., T. S., S. O. S., B. J. și

    -lotul nr.3, cu nr.top 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/3 și nr. top 24355/1/1/1/1/1/1/1/1/3, în suprafață de 792 mp se atribuie reclamanților B. FRANCISC, B. E., L. A., M. ANA, B. R.

    A fost respinsă cererea prin care reclamanții au solicitat înscrierea în cartea funciară.

    Părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

    Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

    Prin dispoziția de restituire și propunerea privind acordarea de despăgubiri nr.715/_ emisă de P. municipiului C. -N., s-a restituit în favoarea lui T. I., T. Ș., S. O. S. și B. J., terenul în suprafața de 853 mp, situat în municipiul C. -N. str. Dunării nr. 94, jud. C., înscris inițial în CF nr. 12553 C. -N., având nr. top. inițial 15463/2 și transcris în CF 92935 C. -N. .

    Prin dispoziția de restituire și propunerea privind acordarea de despăgubiri nr.777/_ emisă de P. municipiului C. -N., s-a restituit în favoarea lui B. FRANCISC, B. E., L. A., M. ANA și B. R., terenul în suprafața de 845 mp situat în municipiul C. -N. str. Dunării nr. 92, jud. C., înscris inițial în CF nr. 21262 C. -N., având nr. top. inițial 15463/1 și transcris în CF 92935 C. -N. .

    Conform concluziilor raportului de expertiză în specialitatea topografie în urma exproprierii prin Decretele nr.41/_ și 48/1985, imobilele înscrise în CF nr. 21262 C. -N., nr. top. 15463/1 și în CF nr. 12553 C. -

  3. , nr. top. 15463/2 au fost trecute integral în proprietatea S. ui R. și prin comasare, topograficele 15463/1 și 15463/2 și toate celelalte din zonă au fost incluse în top nou 24354 și 24355 și transcrise în CF 92935 C. -N. în care, după reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea vechilor proprietari în temeiul legilor fondului funciar, a mai rămas înscris la B+126 în favoarea S. ui R., un corp funciar la poziția A+159, cu nr. top 24354/1/1/1/1/1/1/1/1 și nr. top 24355/1/1/1/1/1/1/1/1, în suprafață de 67364 mp cu folosința alei și spații verzi, așa cum rezultă din CF 92935

C. -N. .

În temeiul art.3 din cele două dispoziții de restituire și a mențiunilor din CF 92935 C. -N., B+126, instanța reține așadar că reclamanții și pârâtul S. R. PRIN C. LOCAL C. sunt în prezent coproprietari asupra imobilului teren înscris în CF 92935 C. -N. în favoarea S. ui R. la B+126 și descris la poziția A+159, având nr. top 24354/1/1/1/1/1/1/1/1 și nr. top 24355/1/1/1/1/1/1/1/1 și suprafața de 67364 mp cu folosința alei și spații verzi.

Inițial, expertul a reținut că în suprafețele restituite prin cele două dispoziții de restituire din litigiu, au fost incluse și aleea pentru circulația auto dintre blocurile de locuințe și garajele auto construite fără autorizație și care este asfaltată și a apreciat că această parte nu poate fi restituită în

natură, terenul care poate fi restituit fiind doar în suprafață de câte 704 mp pentru fiecare dispoziție de restituire.

Pârâtul S. R. PRIN C. LOCAL C. a susținut această variantă de partaj, susținând pe de o parte că este necesară crearea unei alei la sud de actualele imobile/blocuri de pe str.Tulcea, conform PUG al municipiului

C. -N. și pe de altă parte complexitatea lucrărilor care implică modificarea traseelor rețelelor de infrastructură existente la această dată pe porțiunea de teren solicitată de către reclamanți și care este în suprafață de 88-90 mp, aferenți fiecărei parcele atribuite reclamanților (f 166).

Ulterior, expertul a propus și o variantă de partaj prin atribuirea în favoarea reclamanților a unei suprafețe de teren de câte 792 mp în baza fiecărei dispoziții de restituire, suprafață care include atât zonele ocupate în subsol de traseul canalului colector cât și trama stradală invocată de Primăria Cluj-Napoca.

Potrivit dispozițiilor articolului 728 din Codul civil, nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune.

Potrivit dispozițiilor articolului 6735, aliniatul 2 raportat la dispozițiile articolului 673/10 din Codul de procedură civilă, instanța a făcut împărțeala în natură atunci când este posibilă, nu ar cauza o scădere importantă a valorii bunului supus partajului și nu ar modifica în mod păgubitor destinația sa economică.

Raportând acest text legal la concluziile raportului de expertiză, instanța a reținut că în cauză este posibilă împărțeala în natură.

Pentru a alege una dintre variantele de partaj propuse de expert, instanța a avut în vedere că din avizul nr.1602/12726/_ al Companiei de Apă Someș SA C. rezultă că având în vedere că terenul restituit reclamanților prin cele două dispoziții este subtraversat de rețele publice de canal, realizarea unor construcții pe amplasament se poate face cu respectarea prevederilor HG 930/_ și STAS 8591/sept.1997, cu condiția devierii acestor conducte de pe amplasament în baza unei documentații tehnice de execuție avizată de Compania de Apă Someș C. SA și că în ceea ce privește continuarea tramei stradale (str.Tulcea) în spatele blocurilor situate pe aceeași stradă, cu nr. poștale 20, 12 și 16, la această dată nu este prevăzută a se executa această lucrare, fapt pentru care nici terenul aferent nu a fost introdus încă în domeniul public ca și arteră de circulație. Prin urmare, rețelele de canalizare din subsolul terenului nu constituie un impediment în calea atribuirii terenului afectat de acestea în favoarea reclamanților în natură și deși pârâtul a invocat necesitatea dezvoltării rețelelor stradale în viitor, nu a probat în nici un fel o asemenea

intenție și nici nu a dovedit că aleea la care s-a referit ar fi prevăzută în PUG al municipiului.

În plus, instanța a reținut, de asemenea, faptul că terenul solicitat de reclamanți ar fi ocupat de alei și spații verzi, nu înseamnă că este exceptat de la prevederile Legii nr.10/2001, așa cum s-a reținut și în decizia nr. 5667/_ a ÎCCJ și că Legea nr.10/2001 a consacrat în art.1 și art. 9 principiul restituirii în natură a terenurilor preluate abuziv, art.9 prevăzând că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de sarcini, or reclamanții cunosc starea în care se află terenul și acceptă să lise restituie cu toate servituțile existente.

Având în vedere toate motivele anterior dezvoltate și întrucât prin precizarea de la termenul de judecată din data de_, reclamanții și-au însușit diminuarea suprafeței atribuite prin partaj cu câte 53 mp, instanța a

ales dintre cele două variante de partaj pe cea prin care a fost atribuită în natură în favoarea reclamanților o suprafață de teren de câte 792 mp în baza Prin decizia civilă nr. 570 din_ a T. ului C. a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul S. R. prin C. Local al M.

C. -N. împotriva sentinței civile nr. 10208/2012 pronunțată la data de_, în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost păstrată în întregime.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că starea de fapt rezultată din emiterea a două dispoziții în favoarea intimaților în temeiul Legii 10/2001 și nerealizarea formelor de publicitate imobiliară nu a fost contestată.

În virtutea principiului disponibilității reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual prin motivele de fapt și de drept invocate.

Deși acțiunea a avut ca obiect un petit de ieșire din indiviziune și au fost invocate art. 673 și următoarele C. proc. civ. analiza pretențiilor formulate așa cum s-a invocat și în întâmpinarea depusă în apel, au ca finalitate realizarea formelor de publicitate imobiliară decurgând din dispozițiile 715 și 777/2008 emise de P. municipiului C. -N. .

Practic instanța a avut în vedere o operațiune tehnică de dezmembrare a unei părți din terenul obiect al dispozițiilor sus amintite din parcela mare în care au fost înglobate ca urmare a comasării terenurile ce anterior au aparținut antecesorilor părților.

Restituirea în natură a terenurilor a fost stabilită în cele două dispoziții, ceea ce presupune că emitentul a avut în vedere prevederile Legii 10/2001 în ansamblu, inclusiv posibilitatea restituirii în natură.

De aceea criticile cuprinse în apel, referitoare la aceste aspecte nu mai pot fi primite devreme ce dispozițiile 715 și 777/2008 se bucură de prezumția de legalitate.

La emiterea acestor dispoziții s-a avut în vedere raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Kovacs Varga Laszlo, iar prin raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul Vereșezan nu s-a făcut decât verificarea posibilității restituirii efective în natură a terenului.

Mai mult, reclamanții intimați au fost de acord cu diminuarea terenului restituit în natură, raportat la imposibilitățile practice decurgând din existența unor rețele edilitare și alte amenajări.

De aceea criticile referitoare la raportul de expertiză nu sunt întemeiate, expertul identificând vechiul amplasament al terenului aparținând antecesorilor asupra acestui teren reclamanți fiind îndreptățiți.

Nu se impune refacerea raportului de expertiză în sensul identificării unor alte suprafețe de teren neafectate de utilități sau să fie străbătute de rețele de canalizare cât și de alei și spații verzi în condițiile în care s-a dispus restituirea în natură a imobilului teren, fiind vorba de un bun care a aparținut părților.

De altfel, Legea 10/2001 are ca principiu restituirea în natură ceea ce părțile au avut și doar ca măsură complementară restituirea prin echivalent. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal pârâții

P. mun. C. -N. și C. Local al municipiului C. -N. prin Primar, solicitând în principal casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, iar în subsidiar, modificarea în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamanților, conform poziției procesuale exprimate prin întâmpinarea depusă cu ocazia soluționării cauzei în fond.

Recursul a fot întemeiat în drept pe disp,. art. 304 ind. 1 și 299 Cod proc.civ., fără a se invoca cauzele de nelegalitate prev. de art. 304 Cod proc.civ.

În motivarea recursului, recurenții relatează pe larg motivarea instanței de fond, descriu fazele procesuale urmate de reclamanți, soluționate prin dispozițiile nr. 715 și 777/2008 emise de pârât, al căror conținut îl redau pe larg, iar cu privire la nelegalitatea sentinței, arată că în principiu nu s-au opus admiterii acțiunii, însă și-au rezervat dreptul de a formula obiecțiuni la expertiza ce urmează a se efectua în cauză.

În ce privește raportul de expertiză, pârâții au susținut că instanța nu a ținut seama de faptul că nu sunt de acord cu dezafectarea arterelor de circulație și a rețelelor de canalizare, că solicită excluderea acestor suprafețe din suprafața restituită în natură, că prin dispozițiile emise în temeiul Legii nr.10/2001, au fost restituite vechile amplasamente întrucât Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001 nu a avut la dispoziție decât datele de identificare ale terenurilor revendicate la momentul preluării acestora în proprietatea S. ui R. . Ulterior însă terenurile au fost comasate și dezmembrate, că ei nu s-au opus restituirii în natură a terenurilor în litigiu, cu cât reclamanții au fost de acord cu diminuarea suprafețelor restituite.

În ce privește completarea la raportul de expertiză inițial, pârâții au susținut că este necesară crearea unei alei situate la sud de actualele blocuri de pe str. Tulcea, conform PUG al mun. C. -N., cât și complexității lucrărilor care implică modificarea traseelor rețelelor de c infrastructură existente pe porțiunea de teren solicitată prin completare de către reclamanți și car este în suprafață de cca. 88-90 mp aferenți fiecărei parcele atribuite revendicatorilor.

Hotărârea este nelegală și pentru faptul că instanța a ținut seama de avizul Companiei de Apă Someș SA C., care la această dată nu mai este de actualitate, întrucât la aceste rețele de canalizare a fost racordat pârâtul Becaș și imobilele edificate în zona Sopor, motiv pentru care devierea acestor rețele nu mai este o soluție viabilă.

Soluția este nelegală și pentru faptul că la crearea celor trei parcele nu s-a menționat și identificat mărimea servituților pentru care instanța susține că reclamanții au acceptat să li se restituie terenul cu toate servituțile existente, fără încă ca acestea să fie efectiv stabilite.

Pârâții nu au arătat care sunt motivele de nelegalitate prev. de art.

304 Cod proc.civ. în care se încadrează motivele lor.

Având în vedere dispozițiile art. 306 pct. 3 Cod proc.civ., curtea apreciază că parte din motivele recurenților se încadrează în cazul prev. de art.v 304 pct. 9 Cod proc.civ., text de lege prin prisma cărora va proceda la analizarea acestora, excepție făcând motivele care se referă la aspectele de netemeinicie ale hotărârii atacate și care, raportat la actualul conținut al dispozițiile art. 304 Cod proc.civ., nu mai pot fi analizate în calea de atac a recursului.

Examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că sunt nefondate și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să le respingă pentru următoarele considerente:

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299 și 304 Cod proc.civ., fără a se arăta în care din cazurile prevăzute de art. 304 Cod proc.civ. se încadrează.

În baza art. 306 alin. 3 Cod proc.civ., curtea constată că, o parte din motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., text de lege prin prisma căruia va proceda la analizarea acestora. Celelalte motive din declarația de recurs referitoare la modalitatea în care instanța a analizat și apreciat expertiza tehnică efectuată în cauză și completarea adusă acesteia, că nu a ținut seama de anumite acte depuse la dosarul cauzei, se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct. 11 Cod proc.civ., text de lege care nu mai este în vigoare, astfel că nu vor fi analizate de instanța de recurs.

Prin dispoziția art. 777 din_ misă de pârâtul P. municipiului

C. -N., s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 845 mp din parcela cu nr. top inițial 15463/1 din CF inițial 21262 C. -N., în favoarea reclamanților B. Francisc, B. E., L. A., M. Ana și

  1. R. .

    Prin dispoziția nr. 715 din_ emisă de același pârât s-a restituit în natură suprafața de 853 mp cu nr. top inițial 15463/2, înscris inițial în CF 12553 C. -N., în favoarea reclamanților T. I., T. S., S. O. SusANA ȘI Benedeck I. .

    Așadar, parcelele de teren care fac obiectul prezentei cauze, restituite prin dispozițiile arătate de către însuși recurentul P. mun. C. -N., au intrat în circuitul civil, motiv pentru care nu mai pot face obiectul unei noi analize, sub aspectul legalității lor, cele două dispoziții bucurându-se de prezumția de legalitate. De altfel, la emiterea acestora pârâtul a avut în vedere raportul de expertiză efectuat de expertul Kovacs Varga Laszlo și referatele întocmite de serviciul lui de specialitate.

    Mai mult, prin adresa trimisă la dosarul cauzei, f. 79, pârâtul arată că identificarea făcută de expertul Kovacs Varga Laszlo în ce privește datele cadastrale ale porțiunilor care pot fi restituite în natură este corectă, cu mențiunea că suprafețele acestora vor fi diminuate cu suprafața drumului peste care se suprapun, diminuare cu care, de altfel, reclamanții au fost de acord.

    Cum obiectul prezentei acțiuni îl constituie ieșirea din indiviziune asupra terenului atribuit reclamanților prin dispozițiile emise de pârâtul P. mun. C. -N., criticile formulate în sensul identificării unor alte suprafețe de teren neafectate de utilități, rețele de canalizare, alei și spații verzi, mărimea servituților, în vederea atribuirii lor către reclamanți sunt nefondate și exced prezentului cadru procesual.

    Faptul că dispoziția art. 777/_ a fost modificată de pârât în sensul excluderii reclamanților B. E. și Lizembold A. dintre beneficiari, nu are relevanță în cauză, față de obiectul procesului.

    Criticile formulate de recurenți cu privire la faptul că pe o parte din teren se află rețele de canalizare, că instanța nu a ținut seama de necesitatea creării unei alei situate la sud de actualele imobile de pe str. Tulcea, conform PUG al municipiului C. -N., de complexitatea lucrărilor care implică modificarea traseelor rețelelor de infrasctructură existente pe porțiunea de teren sunt nefondate, pentru că instanța, la alegerea variantelor de partaj, a ținut seama de avizul Companiei de Apă Someș SA

  2. , de faptul că la această dată nu este prevăzută a se executa lucrarea pentru continuarea tramei stradale în spatele blocurilor de pe str. Tulcea, că pârâtul nu a probat în nici un fel intenția de a dezvolta rețelele stradale în viitor și faptul că aleea la care s-a referit ar fi prevăzută în PUG al municipiului C. -N. .

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâții P. M. C. -N. ȘI C. LOCAL AL M. C. -N. împotriva deciziei civile nr. 570 din_ a

T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A. A. C.

ANA I.

A. C. C.

B.

Red. IA dact. GC 2 ex/_

Jud. apel: D.Tatu, A. S. Seleșiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 534/2013. Partaj judiciar