Decizia civilă nr. 562/2013. Obligatie de a face

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILA Nr. 562/2013

Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE M. O. -S.

Judecător C. -A. C. Grefier A. P.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelant SC N. S. P.

C. -B. A., apelant SC"N. "S.

și pe intimat O. S. - prin mandatar O. L., intimat O. S. M. E.

, intimat O. L., intimat D. N., intimat B. I., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanta constata ca mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării de la data de_ ,_ ,_ care fac parte integranta din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin Sentința civilă nr.1237/2006 a Judecătoriei D., pronunțată în dosar nr.1378/2004 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții O.

E., O. Ș., O. S. M. E., O. L., ca moștenitori ai defunctei

O. Paraschiva în contradictoriu cu parata SC N. S., dispunandu-se radierea dreptului de folosință de sub C1 înscris în favoarea paratei asupra terenului din CF nr.1. D. nr. top 2110/1/1/12/2 în suprafață de 5200 mp., precum și a notării efectuate în cartea funciară a aceluiași imobil sub B3, relativ la acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei dej sub nr.1800/2002, a fost obligată parata să plătească reclamanților suma de 234,3 lei cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr.431/A/2007 a T. ului C. a fost respins apelul promovat de parata SC N. S. împotriva hotărarii anterior menționate.

Prin Decizia civilă nr.251/R/2008 a Curții de Apel C. a fost admis recursul declarat de parata SC N. S. împotriva Deciziei civile nr.431/A/2007 a T. ului C. care a fost modificată, în sensul că a fost admis apelul paratei în contra Sentinței civile nr.1237/2006 a Judecătoriei

D. care a fost desființată în întregime, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin Sentinta civila nr. 1175/2012 pronuntata în rejudecare in dosar nr._ al Judecatoriei D. a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții D. N. și B. I. în calitate de moștenitori ai defunctei O. E., O. Ș., O.

S. M. E. și O. L., în calitate de moștenitori ai defunctei O.

Paraschiva, în contradictoriu cu pârâta SC N. S. și, în consecință, s-a dispus radierea dreptului de folosință de sub C1 din CF 17604 D., nr. top. 2110/1/1/12/2, înscris în favoarea pârâtei, asupra terenului în suprafață de 5200 mp, precum și a notării efectuate în cartea funciară a aceluiași imobil sub B3, relativ la acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr. 1800/2002.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 1736 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată de O. E. și O. Paraschiva la_, s-a solicitat chemarea în judecată a pârâtei S C N. G. pentru a se dispune radierea dreptului de folosință înscris în favoarea pârâtei asupra terenului din C.F. 17604 D. nr. top. 2110/1/1/12/2 în suprafață de 5200

m.p. și radierea notării efectuate sub B.3 privitoare la acțiunea formulată de pârâtă și înregistrată sub nr. 1800/2002 la Judecătoria Dej, cu cheltuieli de judecată.

La_ O. Paraschiva a decedat, fiind introduși în cauză în calitate de moștenitori ai acesteia conform Certificatului de moștenitor nr. 103/2005, O. L., O. S. M. E., O. Ș. .

Prin întâmpinare, pârâta a invocat autoritatea de lucru judecat (f. 17), iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Raportat la dispozițiile Sentinței civile 203/2001 a Judecătoriei D. (f. 20-23), s-a constatat că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, nefiind întrunite condițiile prev. la art. 1201 Cod civil, deoarece nu există tripla identitate privitoare la obiect, părți și cauză. În procesul soluționat prin Sentința Civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei D., reclamantele au avut calitatea de interveniente accesorii în favoarea pârâtei Primăria Dej, chemată în judecată de S.C. NAPOSEM S. C. iar SC N. S. G. a avut calitatea de pârâtă. De altfel și obiectul în prezenta cauză este diferit, în condițiile în care procesul soluționat prin S.C. nr. 203/2001 a Judecătoriei D. a avut ca obiect acțiune în constatare, sistare indiviziune și înscrierea în C.F. a drepturilor dobândite iar în prezentul dosar obiectul îl constituie radierea dreptului de folosință ca o consecință a încetării condițiilor de valabilitate, raportat la restituirea în natură, în baza L.10/2001 a terenului în favoarea reclamantelor.

În consecință ,în temeiul art 137 cod proc.civ. s-a respins excepția și s-a constatat că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, nefiind întrunite condițiile prev. la art. 1201 Cod civil.

La_ prin Dispoziția 756, Primăria municipiului D. a instituit curatelă asupra bolnavei O. E., fiind numită în calitate de curator D. Angela (f. 186).

În cauză s-a încuviințat efectuarea unei expertize specialitatea topografie, având ca obiective identificarea cu date funciare a terenurilor în litigiu, stabilirea construcțiilor amplasate pe acest teren, precizarea tipului construcțiilor existente, cu referire la caracterul definitiv ori provizoriu al acestora precum și modul în care a fost partajat nr. top. inițial 2110/1/1/12.

Expertiza a fost încuviințată la data de_ (f. 202). Reclamanta a achitat 400 lei avans onorariu expert (f. 199).

La termenele ulterioare datei de_ reprezentantul pârâtei nu a mai fost prezent în instanță iar expertul desemnat pentru efectuarea lucrării a procedat la citarea părților pentru efectuarea lucrării la data de_ (f.

210).Expertul a invitat părțile să se prezinte în data de 10 aprilie 2008 la imobilul ce face obiectul litigiului însă la solicitarea pârâtei a procedat la reprogramarea părților pentru data de_ -data la care reprezentantul pârâtei a solicitat o nouă programare,aceasta fiind încuviințată pentru data de_ .-f.210. Din nou reprezentantul pârâtei a cerut amânarea ,părțile fiind convocate pentru data de_ -f.269 .Expertul a constatat că este în imposibilitate de a efectua măsurătorile necesare pentru întocmirea expertizei. Ulterior, în urma adreselor efectuate de instanță, expertul a stabilit o altă dată pentru a se deplasa la fața locului respectiv_, ora 12, a expediat din nou cu scrisoare recomandată părților din proces adresele aferente, însă, la_ pârâta a solicitat o reprogramare a efectuării lucrării, deși nu a depus nici o dovadă a faptului că pentru un motiv întemeiat, nu poate fi prezentă la solicitarea expertului (f. 363-364).

Expertul a precizat că este în imposibilitate de a efectua lucrarea în condițiile în care terenul care face obiectul litigiului, este situat într-un perimetru închis cu garduri solide și înalte, astfel că accesul se face exclusiv prin poarta principală de acces (f. 363), prezența reprezentantului pârâtei fiind absolut necesară.

Reaua-credință a fost definită în literatura juridică română ca atitudinea unei persoane care îndeplinește un act sau un fapt ce contravine legii, fiind în același timp deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale.

Raportat la aceste considerente ,la acest termen instanța a revenit asupra probei încuviințate anterior și a constatat reaua credință a SC N.

S. deoarece din data de_ și până la data de_, nu a dat curs solicitărilor expertului, nu s-a prezentat la datele la care a fost convocată de către acesta fără a avea motive temeinice care să justifice absența sa .

S-a constatat că expertiza nu a putut fi efectuată datorită conduitei culpabile a pârâtei precum și a relei credințe de care a dat dovadă aceasta în tot cursul procesului.

La_ ca urmare a decesului reclamantei O. E. au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia D. N. și B. I., calitatea de moștenitori fiind constatată prin Certificatul nr. 75/2012 emis de BNP Nina Racolța (f. 354-358).

Prin dispoziția nr. 305/_ emisă de Primarul municipiului D., numitelor O. E. și O. Paraschiva li s-a restituit în natură imobilul preluat în mod abuziv de către Statul Român, situat în D., str. V. C. ,

identificat în CF nr. 17388 D., nr.top. 2110/1/1/12/2, în suprafață de 5200 mp, valabilitatea acestei dispoziții fiind cenzurată de către instanțele de judecată, ca urmare a acțiunii promovate de SC N. S., acțiune prin care s-a solicitat anularea acestei dispoziții, precum și a dispoziției nr. 142/_, respectiv anularea încheierilor de întabulare nr. 1448/2002 și 2097/2002, prin care s-a dispus întabularea lui O. E. și Paraschiva în cartea funciară nr. 17604 D. .

Astfel, prin sentința civilă nr. 244/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 13215/2002, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de SC N. S., prin decizia civilă nr. 107/_, dosar nr. 2844/2003 al Curții de Apel C. și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de SC N. S. la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._ 3, a fost respinsă acțiunea formulată de SC N. S., care avea ca obiect anularea dispoziției nr. 305/_, ca urmare a faptului că SC N.

S. nu avea calitatea procesuală activă pentru a putea solicita anularea acestei dispoziții.

La momentul emiterii acestei dispoziții s-a știut de către emitentul dispoziției că terenul este grevat de un drept de folosință în favoarea pârâtei

, ceea ce implicit înseamnă că pe respectivul teren existau construcții pentru a căror exploatare fusese stabilit dreptul de folosință asupra terenului, astfel că în cuprinsul dispoziției la art. 2 se menționează că

"întrucât asupra terenului restituit există dreptul de folosință în favoarea SC N. S. G., urmează ca această sarcină să fie radiată ulterior de către beneficiarii prezentei dispoziții";.

Titlul prin care SC N. a dobândit dreptul de folosință asupra acestui teren, sentința civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei D. este o hotărâre opozabilă lui O. E. și O. Paraschiva, care au avut calitate de interveniente accesorii în dosarul nr. 2361/2000, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 203/_, sentință rămasă definitivă prin respingerea ca neavenit a apelului intervenientelor, prin decizia nr. 1075/A/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 4213/2001, respectiv irevocabilă, prin anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta Primăria municipiului D. în contra acestei decizii, prin decizia civilă nr. 2162/_, dosar nr. 5117/2001 al Curții de Apel C. .

Prin Sentința 203/2001 a Judecătoriei D. (f. 188-191 din dos. 2361/2000 - acvirat), s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra construcțiilor cumpărate de pârâtă în baza facturii fiscale 1900791/_ (f. 28 dos.acvirat) - locuință îngrijitor, remiză nr. 1010, remiză pentru căruță nr. 1011, garaj pentru tractor nr. 1013, pod din lemn peste V. Seaca nr. 2013, situate în D., V. C. nr. 51. Prin sentință, se constată că aceste construcții sunt amplasate pe nr. top. nou 2110/1/1/12, se instituie dreptul de folosință în favoarea pârâtei asupra terenului aferent construcțiilor și se dispune înscrierea în C.F. a diferenței de teren pe Statul Român în condițiile în care proprietarul tabular (LESZAI FRANCISC) A FOST CITAT cu domiciliul necunoscut prin curator litis Ghilvaci C. . La data sesizării instanței de către pârâtă pentru a i se institui dreptul de folosință pe parcela în litigiu (f._ ), în CF 2773 nr. top. 2110/1 și nr. Top. 2110/3 figura ca proprietar Leszai Francisc în baza Incheierii nr. 3072/1923 (f. 27).

Art. 9 din Legea nr. 10/2001republicată, prevede că terenurile se restituie în natură libere de orice sarcini .

Terenul în litigiu era ocupat de construcțiile aparținând pârâtei, aspect confirmat de sentința nr. 203/2001 a Judecătoriei D. -,dreptul de folosință al pârâtei fiind stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Pe de alta parte potivit art.6 alin. 1 din legea 10/2001 prin imobile, in sensul prezentei legi, se inteleg terenurile, cu sau fara constructii, cu oricare dintre destinatiile avute la data preluarii in mod abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin incorporare iar potrivit art 21 alin.5 - sub sanctiunea nulitatii absolute, pana la solutionarea procedurilor administrative si, dupa caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisa instrainarea, concesionarea, locatia de gestiune, asocierea in participatiune, ipotecarea, locatiunea, precum si orice inchiriere sau subinchiriere in beneficiul unui nou chirias, schimbarea destinatiei, grevarea sub orice forma a bunurilor imobile - terenuri si/sau constructii notificate potrivit prevederilor prezentei legi.

Conform art. 25 al. 4 din Legea nr. 10/2001 - decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii in natura a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probanta a

unui înscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea in posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliara.

Prin dispoziția nr. 305/_, imobilul în litigiu a fost considerat ca fiind preluat fără titlu valabil de către Statul Român ceea ce înseamnă, potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 ( abrogat apoi prin Legea nr.1/2009), ca reclamanții si-au păstrat calitatea de proprietari avuta la data preluării în timp ce pârâta a dobândit dreptul de folosință pentru imobil de la statul neproprietar,în condițiile în care titularul dreptului de proprietate era Leszai Francisc.

În prezent reclamanții sunt lipsiți de atributele privind posesia și folosința terenului în condițiile în care pârâtei i s-a stabilit prin Sentința civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei D. dreptul de folosință pentru parcela de sub nr. top. nou 2110/1/1/12/2.

În Jurisprudenta CEDO (Paduraru c/a României Strain si altii c/a României; Florescu c/a României; Brazda si Malita c/a României) s-a considerat că vânzarea de catre stat a bunului către terti chiar daca aceasta era anterioara confirmarii în justitie în mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia si daca tertii erau de buna credinta, este o lipsire de bun contrar art. 1 din Protocolul nr.1 la Conventie, dându-se astfel preferinta titlului fostului proprietar. Statul nu și-a îndeplinit obligația sa pozitivă de a reacționa în timp util și cu coerență în fața chestiunii de interes general pe care o constituie restituirea imobilelor intrate în posesia sa. Incertitudinea generală astfel creată s-a repercutat asupra reclamanților

, care s-au văzut în imposibilitatea de a-și recupera întregul bun ,statul nu și-a îndeplinit obligația de a asigura reclamanților exercitarea efectivă a dreptului lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, încălcând astfel "justul echilibru" ce trebuie să existe între cerințele interesului public și imperativele protejării dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale și prin urmare, a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Cu atât mai mult în ipoteza inexistenței unui contract de vânzare cumpărare în favoarea pârâtei ,a inexistenței unei lămuriri a dispozitivului sentinței în baza căreia i s-a instituit dreptul de folosință în condițiile în care pe baza unei facturi (f. 28 din Dos. 2361/2000 acvirat) aceasta a cumpărat construcții ipotetic amplasate pe terenul în litigiu ,teren care atunci era proprietatea lui Leszai Francisc ,deși acesta era revendicat de foștii proprietari se va constata că în cauză a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

S-a constatat că ambele părți au prezentat titluri scrise care le îndreptățesc să exercite dreptul de folosință pentru parcela de teren în litigiu valabil ( nici unul dintre ele nefiind desființat prin hotărâre judecătorească sau revocat ), așa încât instanța de judecată a avut sarcina de a le compara urmând a da eficiență aceluia mai bine caracterizat.

În materie de carte funciară operează principiul priorității înscrierilor statornicit de art. 31 din Decretul-Lege nr. 115/1938 care reprezintă o aplicație a vechiului principiu de drept roman prior tempore potior iure" (mai întâi în timp, mai tare în drept ) valabil și în dreptul modern. Potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 ( abrogat apoi prin Legea nr.1/2009), reclamanții si-au păstrat calitatea de proprietari avuta la data preluării imobilului în proprietatea statului ,în timp ce pârâta a dobândit dreptul de folosință pentru imobil de la statul neproprietar.

Antecesorul reclamanților este cel care avea înscris titlul de proprietate în cartea funciară, prin Încheierea 3072/1923 ,rezultă că acesta era primul

în drept"și beneficiază de principiul forței probante a înscrierii dobândirii unui drept real imobiliar în favoarea sa . Acest singur criteriu - mai sus examinat - este suficient pentru a se da câștig de cauză reclamanților în compararea titlului lor cu cel al pârâtei. Comparând între ele titlurile instanța constată ca titlul reclamanților datează din anul 1923 - f.27 din dos. 2361/2000 a Judecătoriei D., iar titlul pârâtei datează din anul 2001

, dată de la care pârâta a intrat in posesia imobilului,posesie pe care o exercită și în prezent.

S-a reținut că într-un eventual proces de revendicare al autorului reclamanților împotriva pârâtei, cel dintâi ar fi triumfat deoarece titlul lor era mai vechi înscris în Cartea Funciară, în condițiile în care titlul statului nu exista la data de_ și nu mai este valabil în prezent. De altfel nimeni nu poate transmite altuia un drept superior celui pe care el însuși îl are.

Titlul invocat de reclamanți este preferabil titlului invocat de pârâta având în vedere ca titlul invocat de aceasta nu este suficient de clar si creeaza suspiciuni cu privire la întinderea dreptului de folosință, implicând o nesiguranta a circuitului civil, iar pârâta a preferat să nu elucideze această suspiciune.

Buna-credință reprezintă, conform definiției date de art. 1898 alin. 1 din Codul civil, "credința posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea".

Pârâta știa la data sesizării instanței cu acțiunea ce a facut obiectul dos 2361/2000, sau, ar fi putut ști că imobilul era întabulat în favoarea lui Leszai Francisc ,că acest imobil risca să fie revendicat de către foștii proprietari, și ar fi trebuit să se informeze despre demersurile întreprinse de fostul proprietar în vederea obținerii bunului său ,pasivitatea sa îi este

imputabilă,acesta nu a îndeplinit diligențele rezonabile pentru a cunoaște situația juridică a bunului ,ar fi trebuit să verifice dacă imobilul a făcut obiectul unei cereri de restituire sau al unei acțiuni în revendicare din partea fostului proprietar, fără de care buna sa credință ridică semne evidente de îndoială, care nu pot duce decât la o certitudine în acest sens raportat la conduita procesuală a pârâtei în acest dosar.

Art. 1854 cod civil prevede că posesia creeaza o prezumtie de proprietate care inceteaza daca se face dovada ca posesorul este de rea- credinta.

Solutia, intemeiata pe ocrotirea bunei-credinte, ca principiu fundamental al dreptului civil si, invers, pe combaterea relei-credinte, ca sanctiune, isi are, logic, aplicabilitate si in ipoteza cand partile litigante produc, fiecare, titluri emanand de la autori diferiti.

În cauza dedusa judecății ambele părți - respectiv atât reclamanții cât si pârâta au titluri scrise, privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat respectiv dreptul de folosință asupra acestuia.

Astfel titlul reclamanților este reprezentat de dispoziția nr. 305/_ emisă de Primarul municipiului D., sentința civilă nr. 244/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 13215/2002, decizia civilă nr. 107/_, dosar nr. 2844/2003 al Curții de Apel C. - irevocabilă prin respingerea recursului declarat de SC N. S. de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._ 3 prin care indirect s-a constatat nevalabilitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului în litigiu .

Pe de alta parte titlul pârâtei prin care i s-a recunoscut dreptul de folosință pentru parcela de teren în litigiu - a fost validat prin sentința civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei D. .

Într-o atare situație prin compararea celor doua titluri de proprietate, cel provenit de la adevăratul proprietar, dar care si-a pierdut eficienta în timp,fiind reactivat ,retroactiv, în baza dispoziției de restituire si cel provenit de la statul neproprietar, raportat la dispozițiile din sentința civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei D. ,este preferabil titlul constituit prin dispoziția nr. 305/_ emisă de Primarul municipiului D. ca o garanție a siguranței circuitului civil si totodată un mod de a proteja interesele adevăratului proprietar.

În cauza dedusa judecății, doar reclamanții au un bun în sensul Convenției, care intra sub protecția articolului 1 din Protocolul nr.1.

Conform acestui articol orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale si nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si în condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât și în cel al posesorului de bună-credință. Ca urmare, oricare dintre aceștia nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Curtea acceptă că obiectivul general al legilor de restituire, acela de a atenua consecințele anumitor încălcări ale dreptului de proprietate cauzate de regimul comunist, este unul legitim însă cu toate acestea, consideră necesar a se asigura că această atenuare a vechilor încălcări nu creează noi neajunsuri disproporționate.

În acest scop, legislația trebuie să facă posibilă luarea în considerare a circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze, astfel încât persoanele care au dobândit bunuri cu bună-credință să nu fie puse în situația de a suporta responsabilitatea, care aparține în mod corect statului, pentru faptul de a fi confiscat cândva aceste bunuri.

Instanța a constatat ca se bucura de preferabilitate titlul reclamanților pentru următoarele considerente:

-titlul reclamanților a fost validat prin dispoziția nr. 305/_ emisă de Primarul municipiului D., sentința civilă nr. 244/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 13215/2002, decizia civilă nr. 107/_, dosar nr. 2844/2003 al Curții de Apel C. - irevocabilă

- conduita procesuală a pârâtei în prezenta cauză este dovada relei credințe a acesteia

-soluția contrară ar aduce atingere dreptului de proprietate stabilit în favoarea reclamanților și securității raporturilor juridice.

-titlul de proprietate al reclamanților este preferabil în raport cu titlul pârâtei, fiind mai caracterizat deoarece teoretic le conferă posesia ,folosința și dispoziția asupra parcelei de teren în litigiu.

În speță pentru toate aceste considerente instanța a constatat că prin efectul restituirii în natură a terenului în litigiu în favoarea antecesoarelor reclamanților au încetat condițiile de existență a dreptului de folosință în

favoarea pârâtei în baza Sentinței civile nr. 203/2001 a Judecătoriei D. .

Așa fiind în temeiul art. 35 ind. 1 și 36 alin.3 din L:7/1996 s-a dispus radierea dreptului de folosință înscris în favoarea pârâtei asupra terenului din CF 17604 D., nr. top. 2110/1/1/12/2 în suprafață de 5200 m.p.

Prin S.C. 244/2003 a Trib. C., irevocabilă prin Decizia civilă nr. 620/2006 a I. s-a respins acțiunea prin care pârâta a solicitat anularea dispoziției de restituire și a încheierilor de întabulare nr. 1448 și 2097/2002.

Așa fiind în temeiul art. 53 alin.1 din L.7/1996 se va dispune radierea notării din CF 17604, nr. top. 2110/1/1/12/2, sub B.3 referitoare la înregistrarea acțiunii înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei D. sub nr. 1800/2002

Potrivit art. 274 Cod proc. civilă, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților 1736 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, onorariu pentru expert și onorariu pentru avocat.

Impotriva hotărârii a declarat apel pârâta SC N. S. solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare instanței de fond, cu consecința menținerii dreptului de folosință asupra terenului și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Apelanta consideră ca, instanța nu a judecat fondul cauzei si nu a administrat probele necesare, pentru admiterea motivată a acțiunii intimaților, atât vreme cat, a revenit asupra probei cu expertiza, care era esențiala in cauza, nu a discutat in contradictoriu acest aspect, nu a dispus nici înlocuirea expertului, deși, potrivit legii, aceasta ar fi fost procedura, potrivit art. 208 si următoarele din cod proc.civ.

Or, în momentul intrării in fondul cauzei, instanța nu avea nici o proba din care să rezulte faptul că acest teren este liber sau nu de construcții, nici ce fel de construcții sunt ridicate si pe ce suprafața, astfel că nu poate pronunța decât o sentință, bazată pe argumentele scrise ale reclamantei, fara nici o probă.

Apelanta consideră că, le-a fost încălcat dreptul la apărare, statuat conform art.6 din CEDO si prevăzut expres in art. 24 din Constituția României, deoarece la ultimul termen de judecată, deși a solicitat in scris, strigarea cauzei la ora 12, deoarece avocatul avea de susținut un recurs la Tribunalul Cluj, totuși, instanța nu a luat in considerare această cerere si a strigat cauza, fără avocat, deși ședința nu s-a încheiat decât mult mai târziu. Astfel, s-au discutat, unilateral, chestiuni procedurale, care afectează fondul cauzei si probațiunea, in lipsa oricărui reprezentant al societății, instanța a hotărât, renunțarea din oficiu, la proba expertizei, care nu a fost susținuta nici măcar de reclamanți. Aceștia au solicitat, cel mult, înlocuirea expertului Morar I., care in decursul a 4 ani s-a deplasat o singură dată la fața locului, când reprezentantul societății era plecat din localitate.

Dacă, într-adevăr s-ar fi respectat procedura, ar fi fost discutată o eventuală înlocuire a acestui expert si dacă, expertiza nu ar fi fost posibilă, din anumite motive obiective, se puteau propune alte probe, cum ar fi o cercetare locală, pentru edificarea instanței, si care ar fi putut da o hotărâre in cunoștință de cauză. Or, in cazul de față, atâta vreme cât, renunțarea din oficiu, la o proba admisă tot de către instanța pentru lămurirea cauzei, s-a făcut fără a se dezbate in sedință publica si fără a respecta principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, sentința civilă care s-a pronunțat, nu a fost motivată, pe baza de probe ci dosar pe susținerile unei părți din proces.

Astfel, in jurisprudență și doctrină s-a statuat faptul că: în procesul civil, părțile au posibilitatea legala de a participa in mod activ la desfășurarea judecații, atât prin susținerea si dovedirea drepturilor proprii, cat si prin dreptul de a combate susținerile părtii potrivnice si de a- si exprima poziția fata de masurile pe care instanța le poate dispune. Aceste drepturi legale ale participanților la judecata sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al

procesului civil, principiul contradictorialității. Pentru asigurarea contradictorialității in procesul civil instanța are obligația de a pune in discuția părtilor toate aspectele de fapt si de drept pe baza cărora va soluționa litigiul. Nerespectarea acestui principiu care asigura implicit si respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii.

Noțiunea de proces echitabil presupune respectarea si aplicarea principiului contradictorialității, cat si a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. 1 c.pr.civ.. judecătorul are îndatorirea sa facă respectate si sa respecte el însuși principiul contradictorialității si celelalte principii ale procesului civil (I.C.CJ. Secția civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 2508 din 20 martie 2007).

Potrivit art. 167-171 cod proc. civ., privind administrarea dovezilor, chiar si partea decăzută din dreptul de a administra o dovadă, totuși are dreptul să se apere, discutând in fapt si in drept temeinicia susținerilor si a dovezilor părții potrivnice.

Ba mai mult, aici nu s-a contestat dreptul de proprietate al reclamanților, acesta fiind deja stabilit prin alte hotărâri judecătorești, astfel că, ceea ce era efectiv de dovedit in cauză se referea strict la existenta sau inexistenta unor construcții, subterane sau supraterane, aparținând apelantei, care puteau să justifice instituirea si menținerea unui drept de folosința al apelantei asupra unei parti din acest teren, care este in incinta societății si care este folosit de societate din 1990.

Prin întâmpinarea formulată, intimatii D. N., B. I., in calitate de moștenitori ai def. O. E. ; O. L. in calitate de mostenitor al def. O. Paraschiva au solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii de fond.

Nu se poate susține ca, revenind asupra probei cu expertiza, prima instanța nu a judecat fondul pricinii.

Neefectuarea expertizei se datorează in exclusivitate culpei recurentei- parate, care, in mod nejustificat, a formulat cereri repetate pentru reprogramarea deplasării expertului si a pârtilor la fața locului, in vederea efectuării raportului de expertiza.

Intimații subliniză ca expertiza a fost încuviințata la termenul de judecata din data de_, insa expertiza nu a putut fi efectuata nici in anul 2012, întrucât reprezentanții paratei nu au permisul accesul expertului si/sau a reclamanților in incinta unității, pentru efectuarea măsurătorilor, aspect relevat de către dl. expert Morar I. prin adresele depuse la dosarul cauzei.

Prin motivele de apel invocate de recurenta, aceasta nu face altceva decât sa-si invoce propria culpa, ceea ce contravine dispozițiilor art. 108 alin. 4 din Codul de procedura civila, potrivit cărora: "Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuita prin propriul sau fapt".

Prin atitudinea manifestata pe parcursul procesului, parata a încălcat si prevederile art. 723 alin. 1 din Codul de procedura civila, potrivit cărora: "Drepturile Procedurale trebuie exercitate cu buna-credinta si potrivit scopului in vederea căruia au fost recunoscute de lege".

De asemenea, in conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 1 din Codul de procedura civila, "Părțile au îndatorirea ca, in condițiile legii, sa urmărească desfășurarea si finalizarea procesului...".

Or, împiedicând in mod repetat si fara motive temeinice deplasarea expertului in teren, parata in mod vădit a tergiversat soluționarea cauzei.

Măsura dispusa de instanța de fond de revenire asupra probei cu expertiza nu a fost una abuziva, ci a fost determinata de imposibilitatea efectuării expertizei din cauza conduitei culpabile a paratei.

Relevă că nu corespunde realității afirmația recurentei, potrivit căreia expertul Morar I. "in decursul a 4 ani s-a deplasat o singura data la fața locului, când reprezentantul societății era plecat din localitate".

Aceasta afirmație denota reaua-credinta a apelantei care, deși a fost legal citata de către expert si a formulat mai multe cereri pentru reprogramarea deplasării in teren, încearcă sa creeze aparenta ca expertiza nu s-a efectuat din culpa expertului, care nu s-ar fi deplasat la fața locului. Or, expertul s-a deplasat in teren, insa accesul in incinta a fost împiedicat de reprezentanții paratei, care de fiecare data au fost absenți, fara a avea motive întemeiate.

Nu exista nici un motiv pentru ca instanța sa dispună inlocuirea expertului in aceasta cauza, întrucât neefectuarea expertizei nu este imputabila acestuia, ci se datorează exclusiv atitudinii culpabile a paratei.

Pe de ala parte, contrar susținerilor recurentei, dispozițiile art. 208 si urm. din Codul de procedura civila nu reglementează măsura înlocuirii experților.

Este nefondat motivul de apel vizând încălcarea dreptului la aparare si a principiului contradictorialității. Chiar daca la ultimul termen de judecata s-a formulat o cerere de strigare a cauzei la ora 12, instanța de fond nu avea obligația de lasă cauza la ora solicitata de parata- recurenta.

Potrivit dispozițiilor cuprinse in Hotărârea C. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cauzele se striga in ordinea stabilita in lista de ședința.

Pentru termenul de judecata din data de_ cauza a fost fixata la ora 9:00, iar in lista de ședința dosarul nr._ a avut numărul de ordine 6.

Conform dispozițiilor art. 13 din Hotărârea C. nr. 387/2005, "(13) In cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale".

Avocatul paratei avea cunoștința de ora stabilita pentru termen de judecata din data de_ (ora 9) si a avut posibilitatea de a-si asigura substituirea.

Pentru a asigura respectarea dreptului la apărare al paratei, instanța de fond a amânat pronunțarea pentru data de_, pentru a oferi paratei posibilitatea de a depune concluzii scrise.

In mod nejustificat recurenta invoca încălcarea principiului contradictorialității, pe motiv ca instanța nu a pus in discuția tuturor părților revenirea asupra probei cu expertiza.

Măsura revenirii asupra probei cu expertiza a fost dispusa de

instanța drept sancțiune aplicata paratei-recurente, pentru exercitarea abuziva si cu rea-credinta a drepturilor procedurale, aceasta tergiversând nejustificat soluționarea cauzei, prin împiedicarea accesului expertului si a reclamanților in incinta S.C. N. S.R.L.

Nu s-a pus problema imposibilității efectuării expertizei "din motive obiective", ci acesta situație s-a datorat culpei exclusive a paratei. Prin urmare, nu se impunea discutarea eventualei înlocuiri a

expertului sau propunerea altor probe, cum ar fi cercetarea la fața locului. Apelanta nu este îndreptățită sa invoce încălcarea dreptului la

apărare si a principiului contradictorialitatii, cată vreme situația creata ii este imputabila.

La pronunțarea hotărârii instanța de fond a avut in vedere toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, analizând titlurile ambelor parti din proces.

Prima instanța a oferit o ampla motivare a hotărârii, asa cum rezulta din pag. 2-8 ale sentinței civile atacate. Instanța a procedat la compararea titlurilor reclamanților si al paratei, acordând preferința, in mod justificat, titlului reclamanților.

In mod justificat instanța de fond a apreciat ca acțiunea este admisibila, independent de efectuarea raportului de expertiza care sa stabilească existenta sau inexistenta construcțiilor pe terenul in litigiu sau tipul acestor construcții.

Prima instanța a soluționat acțiunea pe baza probelor existente la dosar, prin aplicarea corecta a prevederilor legale, cu referire la: dispozițiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001: prevederile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, conform cărora: dispozițiile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001: dispozițiile art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate precum și a dispozițiilor art. 295-297 c.pr.civ., tribunalul reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contrar criticilor apelantei, tribunalul reține că dreptul acesteia la apărare precum și la un proces echitabil nu a fost încălcat .

Astfel, se constată că, urmand indicațiile instanței de casare, prima instanță a dispus, în rejudecare,la data de_, efectuarea unei

expertize tehnice topografice prin care să se identifice, cu date de carte funciară precum și în sistem real, terenurile în litigiu, în special cel cuprins în Dispoziția nr.305/_ emisă de Primarul Municipiului D., să se stabilească dacă pe acest teren există construcții iar în caz afirmativ, să se precizeze tipul acestora, dacă au caracter definitiv ori provizoriu, dacă sunt sau nu demontabile, precum și situația juridică a acestora.

Cu toate că s-au acordat numeroase termene de judecată, pe parcursul a peste patru ani de litigiu, expertiza încuviințată nu a fost administrată, iar la ultimul termen de judecată, instanța a revenit asupra acestei probe.

În legătură cu împrejurarea că instanța a strigat cauza în lipsa reprezentantului paratei apelante, tribunalul apreciază, că nu se poate reține o încălcare a dreptului la apărare al acesteia.

Soluționarea cauzei în condițiile în care parata a lipsit (în speță reprezentanta paratei )dar avea termen în cunoștință, nu încalcă în niciun fel dreptul său la apărare. Legala citare constituie o garanție a respectării

acestui drept, iar partea are opțiunea de a se prezenta sau nu la judecată, tribunalul reținand în plus că potrivit art.152 C.pr.civ. pronunțarea soluției se face exclusiv pe temeiul dovezilor administrate.

Pe de altă parte, susținerea reprezentantei apelantei că a solicitat

strigarea cauzei la orele 12,00 nu a fost dovedită, o astfel de cerere neregăsindu-se nici la dosarul de fond și nici în cel de apel. Dincolo de acest aspect, în situația în care reprezentantul apelantei nu se putea prezenta, avea posibilitatea de a asigura substituirea și în plus, se constată că instanța, a amanat pronunțarea hotărarii, oferind astfel ocazia părților, inclusiv paratei care a absentat, să depună concluzii scrise.

Sub acest aspect se mai reține că in conformitate cu dispozițiile art.

129 alin. 1 din Codul de procedura civila, "Părțile au îndatorirea ca, in

condițiile legii, sa urmărească desfășurarea și finalizarea procesului..să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art.723 C.p.civ…. .", iar potrivit dispozițiilor cuprinse Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cauzele se striga in ordinea stabilita in lista de ședință aprobat prin Hotărârea C. nr. 387/2005, lăsarea la sfarșitul

ședinței fiind prevăzută doar în situația în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei (art.13 din aceeași Hotărare), ceea ce nu a fost situația în speță, reprezentantul reclamanților fiind prezent.

Ori, apelanta nu a probat nicio încălcare a acestor prevederi, astfel încat criticile sale sub acest aspect nu pot fi primite.

Este nefondată și critica referitoare la încălcarea principiului contradictorialității, prin aceea că prima instanță a revenit, în lipsa

reprezentantei paratei de la dezbateri, și fără a se discuta în ședință publică, asupra probei cu expertiza încuviințate anterior.

Așa cum reiese cu evidență din cuprinsul încheierii de amanare a pronunțării din data de_, această chestiune a fost discutată în ședință publică, în prezența reprezentantului reclamanților, singurul prezent cu ocazia luării cauzei.

În plus, instanța poate reveni motivat asupra unei probe încuviințate

, în speță această măsură fiind adoptată ca o sancțiune față de conduita

procesuală a paratei care a fost principala în culpă pentru neefectuarea expertizei vreme de peste patru ani.

Rolul activ prevăzut de art.129 al.5 C.p..c. nu se poate impune pe fondul unei atitudini generale pasive a părții, nu poate înlocui implicarea însăși a părții în exercitarea propriilor obligații procesuale prevăzute de art.129 al.1 C.pr.civ.

În această privință se reține, așa cum s-a arătat anterior, că documentația tehnică nu a putut fi întocmită vreme de peste patru ani în primul rand din pricina atitudinii paratei, care a omis a da concursul ce se impunea expertului, pentru realizarea lucrării.

Semnificative în această privință sunt comunicările expertului adresate instanței pe parcursul derulării cauzei la fond, care atestă că parata, în repetate randuri, sub diverse pretexte, a evitat și a pretins amanarea prezentării la fața locului la convocările făcute de expert.

În acest context nu se susține nici ipoteza avansată de apelantă referitoare la posibilitatea instanței de a înlocui expertul, întrucat neefectuarea lucrării nu s-a datorat culpei acestuia, ci culpei apelantei.

Ori, prin motivele de apel formulate referitoare la împrejurarea că instanța s-a pronunțat în lipsa probei cu expertiza care era necesară pentru stabilirea împrejurării că terenul în litigiu este sau nu liber, apelanta tinde să își invoce propria sa culpă,ceea ce nu poate fi admis.

În legătură cu acest ultim motiv de apel, referitor la netemeinicia hotărarii decurgand din împrejurarea că prima instanță nu a stabilit dacă terenul în litigiu este sau nu afectat de construcții, în caz afirmativ, dacă acestea au caracter definitiv ori provizoriu, și față de îndrumările instanței de recurs, tribunalul a încuviințat, la solicitarea apelantei, efectuarea unui raport de expertiză tehnică.

Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit, completat și detaliat prin răspunsul la obiecțiuni, rezultă că pe suprafața de teren 5.200 mp. avand nr. top 2110/1/1/12/2 restituită antecesorilor intimaților prin Dispoziția nr.305/_ emisă de Primarul municipiului D., nu există construcții supraterane, ci doar o construcție subterană, depozit de carburant, dezafectat, depozit care are caracter provizoriu, demontabil.

Este de menționat că d-na expert a precizat că a măsurat terenul în litigiu conform indicațiilor părților din proces, la partea de prelucrare, suprafața rezultată din măsurători fiind cea din Dispoziția de restituire nr.305/2002, respectiv 5.200 mp.

Cu toate că acest depozit figurează înscris în CF nr.52738 D. (provenit din CF hartie 17391 D. ) sub nr. top. 2110/1/1/8, faptic, el se află situat în subteranul suprafeței de teren proprietatea intimaților.

S-a mai arătat de către expert că la efectuarea lucrării a avut în vedere planurile care au stat la baza emiterii dispoziției de restituire în natură, fiind anexat procesul-verbal din data de_ întocmit cu ocazia punerii în posesie a antecesorilor intimaților, în cuprinsul căruia s-a menționat că s- au realizat măsurători de către Comisia de punere în posesie și s-a marcat perimetrul terenului cu țăruși, conform schiței anexate.

Din cele anterior expuse rezultă cu certitudine împrejurarea că la acest moment, pe terenul retrocedat în temeiul Legii nr.10/2001 antecesorilor reclamanților intimați, nu mai există nicio construcție aparținand apelantei, aspect de altfel necontestat de aceasta.

S-a relevat însă faptul că în imediata vecinătate a acestui teren, există o construcție respectiv o remiză aparținand apelantei, al cărei acoperiș depășește linia zidului, sens în care, potrivit răspunsului la obiecțiuni și planurilor anexate raportului de expertiză, între aceasta și limita terenului în litigiu a fost lăsată o distanță de 1 m, deși distanța minimă prevăzută de lege este de doar 60 cm.

În legătură cu faptul că terenul în litigiu este evidențiat și în CF 17561 D. n sub nr. top 2110/1/1/13/2, se reține, față de mențiunile din raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni, coroborate cu Decizia civilă nr.1217/A/2000 a T. ului C. și Sentința civilă nr.203/2001 a Judecătoriei D., că această înscriere ar trebui rectificată însă, această chestiune excede limitelor investirii instanței astfel cum au fost determinate prin cererea de chemare în judecată.

Nemulțumirea apelantei, așa cum se desprinde din obiecțiunile formulate de aceasta la raportul de expertiză, o reprezintă faptul că, în varianta în care dreptul său de folosință ar fi radiat, nu ar mai avea acces la remiza menționată.

Din această perspectivă, tribunalul reține că, obiectul prezentului dosar îl reprezintă radierea dreptului de folosință înscris în cartea funciară asupra terenului restituit în temeiul Legii nr.10/2001 reclamanților, drept de folosință instituit, pe durata existenței construcțiilor, prin Sentința civilă nr.203/2001 a Judecătoriei D. .

Dreptul de superficie este definit în literatura juridică ca un drept real, care constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană, denumită superficiar, asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe terenul aparținând altuia, teren cu privire la care superficiarul capătă un drept de folosință. Fiind un drept real, acesta conferă titularului său atributele de posesie, folosință și dispoziție.

Posesia și folosința terenului, pe care se află construcția, se exercită în strânsă legătură și în limitele necesare exercitării dreptului de proprietate care intră în alcătuirea dreptului de superficie.

Superficiarul are un drept de dispoziție material asupra terenului care constă în posibilitatea de a dispune de substanța terenului numai în vederea folosirii construcției.

Ca atare, dreptul de superficie se referă la folosința terenului pe care se află construcția, având aceeași durată ca și existența construcției.

În speță, dreptul de superficie invocat de apelantă nu mai subzistă întrucât asupra terenului în litigiu nu mai există nicio construcție, iar cea subterană a fost dezafectată, împrejurarea necontestată de apelantă.

Chestiunea accesului apelantei la alte construcții ale sale, situate pe alte terenuri decat cel al intimaților, ridică problema unui eventual drept de servitute care este însă total diferit de dreptul de folosință invocat.

Așa cum s-a arătat, dreptul de superficie privește folosința terenului pe care se află construcția proprietatea superficiarului, în timp ce dreptul de trecere (servitutea de trecere) reprezintă o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil vecin având un alt proprietar .

Drept urmare, în cazul în care apreciază că sunt îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile legale în acest sens, parata apelantă are posibilitatea de a solicita instituirea unui drept de servitute.

Dreptul de folosința ce i-a fost recunoscut prin S.c. nr.203/2001 a Judecătoriei D. a avut în vedere existența la acel moment, a unor construcții pe terenul în litigiu, restituit ulterior intimaților, construcții care, așa cum a relevat probatoriul administrat în cauză, nu mai există în prezent.

În ce privește construcțiile existente pe terenurile limitrofe, pe de o parte, se reține că apelanta este titulara unui drept de folosință asupra terenurilor pe care acestea sunt edificate, conform aceleași hotărari judecătorești, iar pe de altă parte, are posibilitatea de a solicita stabilirea unei servituți de trecere, dacă este cazul.

Reținand faptul că asupra terenului în litigiu nu există construcții aparținand apelantei, tribunalul apreciază că în mod corect a fost emisă Dispoziția de restituire nr.305/2001 a primarului Municipiului D., fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.10/2001 în acest sens, reclamanții făcand dovada că sunt persoane îndreptățite la restituire, că au formulat în termen notificare și terenul este liber, putand fi restituit în natură .

De altfel, se constată că apelanta nici nu a formulat critici față de analiza și statuările primei instanțe asupra comparării titlurilor părților litigante, analiză efectuată la îndrumarea instanței de recurs.

Așa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 296 c.pr.civ., tribunalul apreciază ca neîntemeiate criticile formulate de apelantă și urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de parata SC N. S. impotriva Sentintei civile nr. 1175/2012 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei D., pe care o va menține în totul.

Raportat la soluția pronunțată, în temeiul art.274 C.pr.civ. va obliga apelanta sa plătească intimatilor suma de 1860 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentand onorariu avocațial conform chitanței de la fila 153 .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de parata SC N. S. impotriva Sentintei civile nr. 1175/2012 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei D., pe care o mentine in totul.

Obliga apelanta sa plătească intimatilor suma de 1860 lei, cheltuieli de judecata in apel.

Decizia este definitiva si executorie.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Noiembrie 2013.

Președinte,

M. O. -S.

Judecător,

-A. C.
Grefier,
1. P.

A.P. 12 Noiembrie 2013 Jud fond - Manzat C. I. Red. OSM/tehn AP.-_

← Decizia civilă nr. 246/2013. Obligatie de a face		Decizia civilă nr. 229/2013. Obligatie de a face →

Decizia civilă nr. 562/2013. Obligatie de a face

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 562/2013. Obligatie de a face