Decizia civilă nr. 584/2013. Obligatie de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 584/A/2013 ȘEDINȚA PUBLICĂ D_ EMB. 2013 COMPLETUL CONSTITUIT DIN: PREȘEDINTE: E. L.
JUDECĂTOR: D. -I. T. GREFIER: E. C.
Pe rol este pronunțarea cauzei civile privind pe apelant I. M. M., apelant S. E. P. ȘI SS, împotriva Sentinței civile nr. 1169/2011 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei H., privind și pe intimat I. C., având ca obiect, obligație de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Tribunalul constată că mersul dezbaterilor și cuvântul pe apel al părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_ care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 1169/2011 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Huedin a admis în parte cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamanții I. M. -M. și I.
C. împotriva pârâtei SC E. S., cu sediul în orașul H., str. B.N. A., nr. 30, județul C. și, în consecință:
A obligat pârâta să înceteze orice activitate de prelucrare a lemnului pe terenul în suprafață de 10827 mp proprietatea reclamanților, situat în comuna Călățele, nr. 102-110, jud. C. și să predea terenul reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie.
A respins cererea reclamanților de obligare a pârâtei de aducere a terenului în suprafață de 10827 mp în starea inițială și la plata de daune cominatorii de 3000 lei/zi de întârziere.
A obligat pârâta la plata sumei de 8.382,57 lei către reclamanți cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia civilă nr. 154/_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._ s-a admis apelul declarat de reclamanții I. M. M. și I. C. împotriva sentinței civile nr. 690/2008 a Tribunalului Comercial C. care a fost anulată, cauza fiind trimisă pentru judecată în primă instanță Judecătoriei H. .
Instanța a reținut că reclamanții I. M. M. și I. C. au investit Tribunalul Comercial Cluj cu o cerere de natură civilă, prin care aceștia urmăresc obligarea pârâtei SC E. S. la predarea unui teren în suprafață de
15.000 mp.
După înregistrarea dosarului la Judecătoria Huedin reclamanții I. M.
M. și I. C. au depus o precizare de acțiune prin care au solicitat
instanței să dispună obligarea pârâtei SC E. S. să înceteze orice activitate
de prelucrare a lemnului pe terenul în suprafață de 10955 mp proprietatea reclamanților, situat în comuna Călățele, nr. 102-110, jud. C., să dispună obligarea pârâtei să predea în posesia reclamanților terenul, să dispună obligarea pârâtei să aducă terenul în litigiu în suprafață de 10955 mp în starea în care acesta se afla la momentul preluării lui în baza contractului de concesiune și la plata de daune cominatorii de 3000 lei/zi de întârziere începând cu data pronunțării sentinței și până în ziua predării efective a terenului în starea sa inițială.
Ulterior, după efectuarea unui raport de expertiză tehnică topografică, reclamanții au precizat că obiect al litigiului îl constituie terenul în suprafață de 10.827 mp.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții I. M. M. și
I. C. au arătat că pârâta SC E. S. ocupă cu rea credință terenul, acesta fiind proprietatea reclamanților urmare a deciziei penale nr. 1970 din_ pronunțată în dosarul penal nr. 1542/1996 de Curtea Supremă de Justiție și a Deciziei civile nr.184/A/2005 a C. ii de Apel C. pronunțată în dosarul civil nr.45/2005, rămasă irevocabilă, prin care s-a restituit în natură reclamanților această suprafață de teren. Cu toate că știa despre faptul că terenul este litigios Primăria Călățele a concesionat pârâtei SC E. suprafața de teren de 5.000 mp situată în comuna Călățele.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții I. M.
M. și I. C., susținând că nu ocupă decât suprafața de 5.000 mp concesionată de Primăria Călățele (dosar_, f. 20-21).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele: Prin decizia penală nr. 1970 din_ pronunțată în dosarul penal nr.
1542/1996 de Curtea Supremă de Justiție s-a dispus casarea sentinței penale nr. 712/18 august 1950 a Tribunalului C. și a deciziei penale nr. 232 din 5 februarie 1952 a Curții de Apel C., Secția penală și achitarea inculpaților I. loan și I. C. a pentru infracțiunea de sabotaj prevăzută de art. 2 lit. a) din Decretul nr. 183/1949 combinat cu art. 24 și 25 din Decretul nr. 143/1950, precum și înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii. (dosar_, f. 37-38). Numiții I. loan și I. C. a sunt antecesorii reclamanților I. M. M. și I. C. .
Ulterior reclamanții au formulat o notificare înregistrată la Primăria Călățele sub nr. 2027/_, fiind emisă Dispoziția de restituire nr. 57/_
.
Prin Decizia civilă nr.184/A/2005 a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul civil nr. 45/2005, rămasă irevocabilă, s-a admis contestația împotriva Dispoziției de restituire nr. 57/_ și s-a restituit în natură petenților I.
M. M. și I. C. suprafața de 3.887 mp situată în localitatea Călățele, nr. adm. 102, înscris în CF 661 Ciuleni, nr. topo. 989/1/1/4 și 989/3/3/4 precum și suprafața de 5.000 mp teren ce face obiectul concesionării în favoarea SC E. S., ce face parte din nr. topo. inițial 989/1. (dosar_, f. 34-35).
De asemenea în baza Legii 18/1991 reclamanților li s-a eliberat adeverința nr. 271/_ pentru suprafața de 9 ha (f. 36). În considerentele Deciziei civile nr. 184/A/2005 a Curții de Apel C. se reține că terenul pretins prin notificarea nr. 2027/_ se referă doar la diferența de teren intravilan ce nu a făcut obiectul Legii 18/1991.
Raportat la aceste hotărâri judecătorești instanța a constatat că reclamanții I. M. M. și I. C. se bucură de un drept de proprietate asupra terenului în litigiu.
În cauză a fost întocmit un raport de expertiză tehnică judiciară. Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat de expert Voinigescu Floarea suprafața de teren proprietatea reclamanților pe care pârâta SC E.
S. a ocupat-o este de 10827 mp. (f. 109-117).
Potrivit art. 480 C.Civ., text în vigoare la data sesizării instanței, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
Instanța a reținut că acțiunea în revendicare este definită de doctrină ca fiind acea acțiune reală și petitorie, imprescriptibilă sub aspect extinctiv, prin care proprietarul neposesor cere recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea bunului său de la posesorul neproprietar.
În speță reclamanții I. M. M. și I. C. au dreptul de a exercita în plenitudinea lor posesia, folosința și dispoziția asupra bunului imobil care a aparținut antecesorilor și care se găsește în prezent în patrimoniul lor. Dreptul de proprietate este un drept absolut și inviolabil, opozabil erga omnes, protejat atât de Constituția României, cât și de art. 1 al Protocolului adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.
În ceea ce privește apărarea formulată de pârâta SC E. S. instanța a apreciat că aceasta nu poate fi primită. Astfel, prin contractul de concesiune nr. 282 din_ Primăria Călățele a concesionat fără licitație pârâtei pentru o perioadă de 99 de ani suprafața de teren de 5.000 mp situată în comuna Călățele, cu toate reclamanții au adus la cunoștința concedentului faptul că prin decizia penală nr. 1970 din_ pronunțată în dosarul penal nr. 1542/1996 de Curtea Supremă de Justiție s-a dispus înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii. De asemenea Primăria Călățele a emis adeverința nr. 271/_, iar Primarul comunei Călățele a fost parte în dosarul civil nr. 45/2005 în care s-a pronunțat Decizia civilă nr.184/A/2005 a Curții de Apel C. prin care s-a restituit în natură petenților I. M. M. și I. C. suprafața de 3.887 mp situat în
localitatea Călățele, nr. adm. 102, înscris în CF 661 Ciuleni, nr. topo. 989/1/1/4 și 989/3/3/4 precum și suprafața de 5.000 mp teren ce face obiectul concesionării în favoarea SC E. S., ce face parte din nr. topo. inițial 989/1.
Pe de altă parte se reține în considerentele acestei decizii că este liberă atât suprafața de 3.887 mp situat în localitatea Călățele, nr. adm. 102, înscris în CF 661 Ciuleni, nr. topo. 989/1/1/4 și 989/3/3/4, cât și suprafața de 5.000 mp concesionată în favoarea SC E. S. .
În consecință instanța, apreciind ca întemeiată cererea reclamanților, a obligat pârâta să înceteze orice activitate de prelucrare a lemnului pe terenul în suprafață de 10827 mp proprietatea reclamanților, situat în comuna Călățele, nr. 102-110, jud. C. și să predea terenul reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie.
O altă soluție ar echivala cu o golire de conținut a dreptului de proprietate al reclamanților I. M. M. și I. C. și practic o a doua confiscare a averii, dat fiind termenul de 99 de ani amintit anterior.
În ceea ce privește petitul prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei de aducere a terenului în suprafață de 10827 mp în starea inițială și la plata de daune cominatorii de 3000 lei/zi de întârziere instanța a reținut că, potrivit art. 129 C.Pr.Civ., reclamanților le incumba sarcina de a dovedi că pârâta a efectuat acte de distrugere a terenului. Or, aceștia nu au administrat vreo probă în sprijinul susținerilor din cererea de chemare în judecată, renunțând de altfel la administrarea expertizei tehnice încuviințate de
instanță. De asemenea instanța a apreciat că cererea de obligare la plata de daune cominatorii de 3000 lei/zi de întârziere vizează faza de executare silită a unui eventual titlul executoriu, potrivit Cărții a V- a din Codul de procedură civilă.
În privința cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanți instanța a constatat următoarele:
Potrivit art. 274 C.Pr.Civ. partea care cade în pretenții poate fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
Cu purtarea acestui proces reclamanții I. M. M. și I. C. au efectuat cheltuieli de judecată în cuantum total de 11.176,76 lei în toate fazele procesuale (Tribunalul Comercial Cluj, C. ea de Apel C. și Judecătoria Huedin) constând în taxă de timbru, timbru judicar, onorarii avocațiale și onorariu expert, conform chitanțelor depuse la dosar.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți urmează a fi admisă în parte, reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța a obligat-o la plata sumei de 8.382,57 lei către reclamanți cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs, recalificat apel, pârâta
S. E. P. ȘI SS , solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că deține suprafața de 5000 mp în baza contractului de concesiune încheiat la data de_ de către Primăria Călățele, contract care nu a fost anulat de către vreo instanță de judecată pe de o parte, iar pe de altă parte ea nu deține întreaga suprafață de 10.827 mp.
A mai arătat cu ocazia efectuării expertizei dispusă în cauză că din suprafața solicitată de către reclamanți deține suprafața de 5000 mp în baza contractului de concesiune, precum și suprafața de teren aferentă construcțiilor (grajduri) pe care ea le-a cumpărat de la CAP, construcții care apoi au fost înstrăinate asociațiilor apelantei, aceștia fiind trecuți de altfel din registrul agricol al comunei Călățele cu aceste construcții.
Cu toate acestea, suprafața pe care o ocupă nu este nicidecum de 10.827 mp, ci mult mai mică, însă expertul nu a ținut cont de aceste aspecte, evidențiind în conținutul expertizei că ar deține întreaga suprafață solicitată de către reclamanți.
Decizia Civilă nr. 184/2005 a Curții de Apel C. de care se prevalează reclamanții intimați, nu a avut ca obiect anularea contractului de concesiune, astfel că apreciază că are un titlu legal în baza căruia folosește această suprafață de teren.
Din suprafața de teren pe care reclamanții intimați o solicită, arată că acestora li s-a restituit conform dispoziției nr. 1/_, o casă în suprafață de 190 mp și terenul aferent acestei construcții în suprafață de 4532 mp din totalul de 5494 mp, suprafața de 962 mp, ce se află sub grajdul CAP-ului nu a fost teren în echivalent din altă zonă. Imobilul restituit are următoarele vecinătății: la sud curtea Scolii din Călățele, la est DN 1R H. -Beliș, la vest proprietatea reclamanților intimați și la nord terenul pe care apelanta îl deține în concesiune.
De asemenea, prin aceeași decizie se restituie în natură suprafața de 3480 mp, situată în localitatea Călățele, din terenul concesionat de către apelantă la sud, la nord blocul de locuințe de la nr. 88 și drumul din localitate, la est proprietatea lui Mărcuș P., Trif Ana, și proprietatea Oficiului PTTR Călățele, iar la vest proprietatea lui I. M. . Din suprafața de mai sus nu se restituie suprafața de 462 mp aferentă blocului de la nr. 88 și
suprafața de 250 mp care este aferentă unei construcții pe care o deține Consiliul Local Călățele și care este închiriată apelantei și numitei RUS L. .
Reclamanții intimați au formulat contestație împotriva deciziei nr. 1/2009, contestație ce face obiectul dosarului ni._ aflat spre soluționare la Tribunalul Cluj, cu termen de judecată la data de_ .
De asemenea, reclamanții au promovat o cerere împotriva statului întemeiată pe L 221/2009, cerere ce face obiectul dosarului nr._ soluționat de Tribunalul Cluj, prin admiterea în parte a acțiunii, prin care aceștia solicită despăgubiri pentru bunurile confiscate constând din depozit material lemnos înscris în C.F. nr. 661, nr. Top. 989/1/1/4; 989/3/3/4; 989/2/2/2, 989/1/2/c, Tribunalul respingând cererea cu privire la restituirea în natură a bunurilor imobile si restituirea in natura a terenului.
Din cele de mai sus, reiese că reclamanții, intimați au promovat pentru restituirea în natură a aceluiași imobil C.F. nr. 661, nr. Top. 989/1/1/4; 989/3/3/4 mai multe acțiuni, care unele au fost soluționate, iar altele sunt în curs de soluționare, și care evident că pot duce la hotărâri potrivnice.
În opinia apelantei, reclamanți intimați nu pot formula mai multe cereri prin care să solicite pentru același imobil înscris în C.F. nr. 661, nr. Top, 989/1/1/4; 989/3/3/4 atât restituirea în natură cât și restituirea în echivalent.
Față de cele de mai sus, consideră că în mod greșit instanța de fond a apreciat că terenul solicitat de către reclamanți este un teren ocupat în întregime de către apelantă pe de o parte, că acest teren este liber, întrucât așa cum a arătat mai. sus, prin Dispoziția de Restituire nr. 1/2009, terenul solicitat nu este liber în totalitate, pe acest teren se află executate construcții cum ar fi Școala din Călățele, Blocul de Locuințe de la nr. 88, Primăria Călățele, Oficiul PTTR, o clădire care aparține și aceasta primăriei, grajdurile ce au aparținut CAP-ului, etc.
Prin întâmpinarea formulată intimații reclamanți I. M. -M. ȘI
I. C. au solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata.
Analizând apelul declarat, tribunalul reține următoarele:
Prima instanță a ținut cont de concluziile raportului de expertiză efectuat de exp. Voinigescu Floarea, conform cărora suprafața de teren aflată în proprietatea reclamanților, situată în comuna Călățele, nr. 102-110, jud.
C., pe care pârâta SC E. S. a ocupat-o, este de 10.827 mp.
În apel, s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză de către exp. M. M. T., care a arătat că la fața locului, pe delimitările indicate de părți, a constatat că imobilul în litigiu are o suprafață de 11.700 mp. Conform planurilor cu nr.topo. CF Ciuleni, amplasamentul se regăsește în parcelele inițiale 989/1, 989/2, 989/3, devenite ulterior nr.topo. 989/1/1/4, 989/3/3/4, 989/2/2/2, 989/1/2/c, parcele înscrise în CF 661 Ciuleni, acestea fiind preluate de stat de la antecesorii reclamanților.
Expertul a mai arătat că terenul în litigiu se suprapune integral cu terenurile identificate în decizia civilă nr.104/A/2009 a Curții de Apel C. .
De asemenea, a menționat că în hotărârea nr.15/1997 a Consiliului local Calatele, prin care a fost concesionată suprafața de 5000 mp în favoarea apelantei, este menționată identificarea terenului aferent grajdurilor în nr.topo. 989/1/1/4, 989/3/3/4, 989/2/2/2, 989/1/2/c, parcele înscrise în CF 661 Ciuleni. Concesionarea a avut în vedere terenul ocupat de cele două grajduri existente pe terenul în litigiu. Pârâta a arătat că a cumpărat grajdurile, fără teren, astfel încât a solicitat primăriei concesionarea terenului în suprafață de 5000 mp (aflat sub construcție și în jurul acesteia). În contul
suprafeței concesionate de 5000 mp, pârâta a folosit suprafața măsurată, de 11.700 mp, conform planurilor anexate.
Ținând cont de concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, tribunalul constată că susținerile apelantei, în sensul că ocupă o suprafață mult mai mică decât aceea revendicată de reclamanți, sunt nefondate. În realitate, din acest raport reiese că apelanta ocupă o suprafață mai mare decât aceea pe care a prima instanță a obligat-o să o lase în proprietatea și posesia reclamanților.
În ceea ce privește îndreptățirea apelantei de a ocupa terenul în litigiu, aceasta s-a prevalat de contractul de concesiune nr.282/_ încheiat cu Consiliul local Călățele privind suprafața de 5000 mp, însă este de observat că prin decizia civilă nr.184/A/2005 a Curții de Apel C. s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților a terenului în suprafață de 5000 mp care face obiectul concesionării, parte din nr.topo. inițial 898/1.
Este adevărat că prin decizia menționată nu s-a dispus anularea contractului de concesiune, însă tribunalul constată că acest contract a fost încheiat cu Consiliul local Călățele în considerarea calității de proprietară a comunei asupra terenului, însă prin decizia nr.1970/_ a Curții Supreme de Justiție s-a dispus casarea hotărârilor judecătorești prin care a au fost condamnați antecesorii reclamanților și a fost înlăturată pedeapsa complimentară a confiscării averii.
Astfel, la data încheierii contractului de concesiune, terenul nu se mai afla în proprietatea comunei (reclamanții aducând la cunoștința autorităților locale faptul că măsura confiscării a fost înlăturată), ci în proprietatea reclamanților. Tribunalul are în vedere și dispozițiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, în vigoare la data pronunțării deciziei civile nr.184/A/2005 a Curții de Apel C., conform cărora "persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil isi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii, pe care o exercita dupa primirea deciziei sau a hotararii judecatoresti de restituire, conform prevederilor prezentei legi";.
În consecință, tribunalul consideră că prima instanță a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art.480 C.civ., reținând că reclamanții și-au dovedit calitatea de proprietari și au dreptul de a exercita posesia și folosința asupra imobilului în litigiu, în timp ce pârâta se prevalează de un contract de concesiune încheiat cu un neproprietar.
În fine, nici criticile apelantei privind formularea de către reclamanți a mai multor cereri pentru restituirea în natură a imobilului în litigiu și pentru acordarea de despăgubiri pentru acest imobil nu pot fi luate în considerare, împrejurările invocate neavând nici o relevanță pentru soluționarea prezentei acțiuni în revendicare, esențial fiind că reclamanții și-au dovedit pe deplin calitatea de proprietari asupra imobilului.
Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul consideră că apelul declarat de pârâtă este nefondat, urmând ca în baza art.296 C.proc.civ. să îl respingă și să păstreze sentința atacată, aceasta fiind legală și temeinică.
În baza art.274 C.proc.civ. apelanta va fi obligată să plătească intimaților I. M. M. și I. C. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC E. P. SS împotriva sentinței civile nr. 1169 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei H., pe care o menține în totul .
Obligă apelanta să plătească intimaților I. M. M. și I. C. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
E. L.
JUDECĂTOR,
-I. T.
GREFIER,
C.
Red. D.T./E.C./_
Jud. prima instanță: CĂLIN TATAR
← Decizia civilă nr. 314/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 246/2013. Obligatie de a face → |
---|