Decizia civilă nr. 566/2013. Plângere contravențională

ROMANIA TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 566

Ședința publică din data de 21 mai 2013 Completul este compus din:

Președinte: DP Judecător: H. I. Judecător: C. N. C.

Grefier: H. V.

S-a luat în examinare soluționarea recursului formulat de petentul L. G. , domiciliat în loc. B., com. Sălățig, nr. 108, jud. S., împotriva Sentinței civile nr. 344 din 6 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău, în dos. nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul recurentului petent L. G. - av. Nicorici Vasile, lipsă fiind recurentul petent L.

G. și intimatul I. de P. J. S. .

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, iar potrivit disp. art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Reprezentantul recurentului petent L. G. - av. Nicorici Vasile, depune la dosar Memoriu pentru depunerea motivelor de recurs -fila 7, Declarație de la fila 8, împuternicire avocațială de la fila 9, precum și delegație de substituire de la fila 10.

Verificând potrivit dispozițiilor art. 1591Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului formulat.

Reprezentantul recurentului petent L. G. - av. Nicorici Vasile, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul anulării pedepsei complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.

În baza înscrisurilor existente la dosar, reținând și poziția reprezentantului recurentului petent L. G. - av. Nicorici Vasile, instanța, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 344 din 6 februarie 2013 a Judecătoriei Z. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul L. G. împotriva procesului - verbal de contravenție seria CP nr. 1521423 din_ încheiat de intimatul I. de P. J. S. .

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție seria CP nr. 1521423 din_, petentul L. G. a fost sancționat contravențional cu amenda în valoare de 280 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, reținându-se în sarcina sa, că în data de_ a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe strada Gării din Cehu Silvaniei și la ieșire de pe o proprietate alăturată, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu nr. de înmatriculare_, care circula regulamentar pe stradă, punând în pericol siguranța acestuia și determinând conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ să oprească pentru a evita coliziunea. Contravenția este prevăzută și sancționată de art. 100 alin.3 lit.c din OUG 195/2002.

Apreciind că fapta pentru care petentul a fost sancționat are o gravitate concretă de natură a o circumscrie noțiunii autonome de "materie penală!, așa cum aceasta este conturată în practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, prima instanță a stabilit că revine organului constatator sarcina probării în afara oricărui dubiu a contravenției săvârșite, petentul beneficiind de prezumția de nevinovăție, aceasta aplicându-se prioritar în aceste litigii față de prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contravențional recunoscută de dreptul național.

Procedând la analiza concretă a materialului probator, prin prisma principiilor anterior evocate, J. a apreciat că săvârșirea de către contravenient a contravenției reținute prin procesul-verbal, sancționată de art. 100 alin.3 lit.c din OUG 195/2002 este în afara oricărui dubiu, momentul săvârșirii contravenției fiind înregistrat prin mijloacele tehnice aflate în dotarea autoturismului poliției rutiere. Înregistrarea video efectuată de intimat dovedește faptul că petentul nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu nr. de înmatriculare_, care circula pe drumul cu prioritate, prin această manevră expunându-se riscului de a intra în coliziune cu acesta.

Referitor la pericolul social al faptei și relevanța acestuia pentru aplicarea și individualizarea sancțiunilor, prima instanță a apreciat că acesta este evident, iar conduita petentului este cu atât mai gravă, cu cât conducea un autovehicul cu gabarit mare, consecințele unui impact putând fi deosebit de însemnate. De aceea, se justifică pe deplin și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul L. G.

, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii și anulării procesului-verbal de contravenție în ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

În motivare, recurentul consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece prima instanță i-a respins cererea în probațiune privind audierea unui martor, deși a învederat instanței că acest martor a fost de față la momentul săvârșirii faptei și întocmirii procesului-verbal de contravenție.

Referitor la sancțiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce, recurentul arată că această măsură îi cauzează prejudicii, întrucât își desfășoară activitatea în cadrul SC Sepal Comerț SRL, în calitate de conducător auto.

Intimatul I. de P. J. S. nu a formulat întâmpinare.

În recurs, în completarea probațiunii, recurentul a depus copia unei declarații autentice, pe proprie răspundere, dată de numitul Gorgan A., persoană cu privire la care recurentul a solicitat în fața primei instanțe admiterea probei testimoniale.

Analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele motive:

Instanța de fond a efectuat o analiză temeinică a procesului verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G.2/2001, analizând întâi legalitatea și ulterior temeinicia procesului verbal, pe baza materialului probator administrat în cauză și a principiilor aplicabile procedurii contravenționale, așa cum acestea sunt interpretate în jurisprudența CEDO.

Starea de fapt a fost corect reținută de prima instanță, în baza unui mijloc de probă indubitabil, respectiv înregistrarea video pe suport CD, care relevă cât se poate de clar că petentul a pătruns pe drumul principal ieșind de pe o proprietate alăturată și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu nr.de înmatriculare_, care circula pe drumul principal și care, pentru a evita coliziunea cu autovehiculul condus de recurent, a fost nevoit să oprească, pentru a-i permite acestuia să se încadreze pe banda corespunzătoare de mers.

Fapta săvârșită de petent este prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. c din OUG 195/2002, cu modificările ulterioare, potrivit căruia constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa II a de sancțiuni și aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept.

Petentul a săvârșit această contravenție, încălcând norma art. 135 din RA OUG 195/2002 aprobat prin HG 1391/2006, care obligă conducătorul auto să acorde prioritate de trecere la pătrunderea pe drumul public, venind de pe o proprietate alăturată acestuia, față de vehiculul care circulă pe drumul public, indiferent de direcția de deplasare.

Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la apărare, invocată ca motiv de recurs, T. apreciază că, în mod legal, analizând cererea în probațiune cu proba testimonială propusă de petent, prima instanță a respins-o. Într-adevăr, față de evidența probei cu înregistrarea video pe suport CD, în care este surprinsă, în desfășurare, întreaga manevra efectuată de petentul-recurent, proba testimonială apare ca neconcludentă și inutilă soluționării cauzei

În ce privește cel de-al doilea motiv, referitor la anularea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, T. îl apreciază ca neîntemeiat, având in vedere că, în primul rând că, față de gravitatea faptei comise, dedusă din urmările periculoase pe care le-ar fi putut produce, o atare soluție nu este justificată.

Pe de alta parte, soluția propusă de petent, respectiv menținerea procesului- verbal și a amenzii aplicate, cu înlăturarea doar a sancțiunii complementare, nu

este nici permisă de lege. Sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile, prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. c din OUG 195/2002 se aplică in mod obligatoriu, pe lângă sancțiunea principală a amenzii, in cazul in care se stabilește vinovăția contravenientului în comiterea contravenției de neacordare a priorității de trecere. Prin urmare, legiuitorul nu lasă la aprecierea agentului constatator sau a instanței aplicarea sancțiunii complementare, constatarea faptei și aplicarea amenzii atrăgând după sine, in mod obligatoriu, și aplicarea sancțiunii complementare. Circumstanțele personale invocate de contravenient, dacă s-ar dovedi a fi întemeiate, ar putea constitui eventual cauze de reindividualizare a sancțiunii principale a amenzii, în sensul aplicării acesteia intr-un cuantum mai redus, sau chiar în sensul înlocuirii sale cu avertismentul - tot sancțiune principală, pe când sancțiunile complementare nu se individualizează, ci se aplica automat ca urmare a stabilirii sancțiunii principale.

Așadar, T. concluzionează că sancțiunile aplicate, inclusiv cea complementară, sunt legale și au fost corect individualizate, neexistând nici un temei justificat pentru înlocuirea sau înlăturarea lor.

Față de cele arătate, apreciind neîntemeiate motivele invocate în cererea de recurs și neidentificând nici alte motive de ordine publică, văzând și dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. civ., instanța de control judiciar va respinge recursul, urmând să mențină în integralitate hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de L. G., împotriva Sentinței civile nr. 344 din_ a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

D.

P.

H.

I. C. N.

C.

H.

V.

Red. H.I./_

Dact.H.V./_

Jud. fond.: D.

U.

R.

E.

Ex. 2

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 566/2013. Plângere contravențională