Decizia civilă nr. 80/2013. Plângere contravențională
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 80/2013
Ședința publică din 13 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: K. | M. | , președinte instanță |
I. | D. | , judecător |
C. | P. | E., grefier |
S-a luat în examinare apelul formulat de intimatul I. DE P. J.
S.
, cu sediul în Z., str. T. V., nr.14, jud. S., împotriva Sentinței civile nr. 1573 din_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională OUG.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul petent B.
I. L., lipsă fiind apelantul intimat I. de P. J. S. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art.15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar apelantul-intimat a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin2 Cod procedură civilă.
Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Nefiind alte cereri instanța costată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului declarat.
Intimatul-petent B. I. L., solicită instanței respingerea apelului declarat de către apelant și menținerea ca temeinică și legală sentința instanței de fond, arătând că susține ceea ce a scris în plângere. Se mai arată că I. de P.
S. îl indică pe intimatul petent ca fiind proprietarul mașinii nr._, dar arată că nu a condus în ziua respectivă în zona cu ceas din municipiul Z., iar agentul constatator nu i-a dat voie să completeze în rubrica ,,Mențiuni"; întrucât era trecută mențiunea că ,,nu are mențiuni";, în concluzie se solicită respingerea recursului formulat de IPJ S. .
Instanța raportat la obiectul cererii și a actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 1573/_ a Judecătoriei Z. a fost admisă plângerea petentului B. Iștavan L. și s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenție nr. 3632352/_ încheiat de I. de P. J. S. prin care petentul a fost sancționat cu 150 lei amendă și 2 puncte penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 36 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, reținându-se în sarcina acestuia că în data de_ orele 11,50 petentul a condus
autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ pe B-dul M. Viteazul din Z. în zona Ceas folosind telefonul mobil fără sistemul mâini libere.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că sub aspectul legalității procesul verbal atacat a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse prin O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Sub aspectul temeiniciei însă, instanța constată că intimatul nu a făcut dovada săvârșirii faptei contravenționale reținute în sarcina petentului.
Astfel, pe de o parte intimatul susține că petentul a circulat pe b-dul M. Viteazul vorbind la telefon fără a utiliza un sistem de mâini libere.
Pe de altă parte, petentul susține că se afla oprit la semafor și în realitate se sprijinea cu cotul mâinii drepte pe cotieră iar bărbia se sprijinea pe braț. Pentru faptul că nu a săvârșit fapta contravențională reținută în procesul verbal, petentul a refuzat semnarea actului sancționar.
Deși în procesul verbal se consemnează aceeași poziție a intimatului, acesta nu a propus probe testimoniale sau de altă natură pentru a dovedi vinovăția celui sancționat. Agentul constatator a arătat în raportul întocmit la data de_ faptul că, conducătorul auto a refuzat să semneze procesul verbal fără a avea mențiuni, după care a plecat fără să mai fie posibilă identificarea unui martor la refuzul acestuia de a semna procesul verbal, martorul fiind identificat după plecarea contravenientului.
În această situație, instanța constată că există îndoială în ceea ce privește săvârșirea contravenției de către petent precum și în ceea ce privește împrejurarea că nu a putut fi identificat un martor, la ora 11,50, în centrul municipiului Z. .
Această îndoială va fi apreciată de către instanță în favoarea petentului, fiind de principiu în materie contravențională (care se apropie de domeniul dreptului penal) că orice îndoială profită contravenientului.
Împotriva acestei sentințe I. de P. J. S. a declarat apel solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii plângerii formulate de către petentul B. I. L. și menținerea în totalitate a procesului verbal de contravenție.
În motivarea apelului se arată că instanța de fond în mod greșit a apreciat că există o îndoială de care profită petentul atâta timp cât fapta a fost constatată cu propriile simțuri ale agentului constatator cât și faptul că acesta a menționat motivele pentru care nu s-a putut proceda la consemnarea datelor de identificare ale unui martor.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Sabiaku v.Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Vatsberg taxi Aktiebolag și Vulkic V. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Respectarea prezumției de nevinovăție în materie contravențională nu presupune dacă un contravenient nu este ținut să-și dovedească nevinovăția este
suficient ca acesta să conteste procesul verbal de contravenție pentru a fi exonerat de răspundere.
ul este nefondat pentru următoarele:
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984 precum și mai recent în cauza I.
P. contra României, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, pentru determinarea aplicabilității în cauză a prevederilor art. 6 din Convenție, în latura sa penală, esențială este analiza naturii faptei imputate precum și a sancțiunii corespunzătoare, conform legislației naționale în vigoare.
În concordanță cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, față de cele expuse mai sus, instanța reține că scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare sunt două elemente care determină aplicarea în prezenta speță a garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție.
Acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.
În privința probațiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției
"acuzatului"; dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
În speță, organul constatator a propus ca probe procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției și raportul agentului constatator. În privința raportului agentului constatator, neexistând niciun text de lege care să-i confere valoare probatorie, instanța nu-l va analiza ca probă în prezenta procedură.
Referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
In acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării (paragr.28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul- verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deși din probele administrate de "acuzare"; instanța nu poate fi convinsă de vinovăția "acuzatului";, dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
Raportat la probele administrate în cauză, și făcând aplicarea principiului ,,in dubio pro reo";, prima instanță în mod corect a dispus anularea procesului verbal de contravenție, astfel că apelul apare ca nefondat urmând a fi respins.
Pentru aceste motive
În numele LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de I. DE P. J. S. ,
împotriva Sentinței civile nr. 1573/_ a Judecătoriei Z. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Grefier, | |||
K. M. | I. | D. -D. | C. | P. | E. |
Red.K.M./_ /Dact.ECP./_ /2ex./comunicat 2 ex. Judecător fond C. R. C.
| ← Decizia civilă nr. 146/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 566/2013. Plângere contravențională → |
|---|
