Decizia civilă nr. 58/2013. Sechestru asigurator
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 58
Ședința publică din data de 11 IUNIE 2013 Instanța constituită din:
Președinte: L. M. T., judecător
DP, judecător
B. E., grefier
S-a luat în examinare, apelul formulat de petenții P. L. și P. O., cu domiciliul în Z., Str. I. C., Nr.6, Bl.B6, Sc.A, Et.1, Ap.4, Jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 621/c din_, pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosarul cu nr._, având ca obiect "sechestru asigurator";.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul apelanților avocat P. Mircea, din Baroul Sălaj cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind apelanții P. L., P. O. și intimata-pârâtă P. E. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A. ul este timbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul se află la al doilea termen de judecată, apelul este timbrat iar procedura de citare este îndeplinită..
Reprezentantul apelanților prezintă spre vedere instanței chitanța în original și o copie a chitanței care atestă faptul că apelanții au achitat intimatei-pârâte suma de 20.000 lei reprezentând diferență de despăgubiri stabilite prin sentința penală nr. 150/2012 a Judecătoriei Z. și decizia penală nr. 1245/R/2012 a Curții de A. C. în dosarul nr._ .
Instanța constată că înscrisul de la fila 18 din dosar și copia prezentată în instanță sunt conforme cu original prezentat azi în instanță .
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții invocate instanța închide etapa probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra apelului formulat.
Reprezentantul apelanților susține apelul formulat arătând în esență că apelanții au achitat suma de 20.000 lei reprezentând diferență de despăgubiri stabilite prin sentința penală nr. 150/2012 a Judecătoriei Z. și decizia penală nr. 1245/R/2012 a Curții de A. C. în dosarul nr._ astfel că nu mai există nici o datorie față de intimata P. E. în calitate de reprezentant legal al minorului P. Robert și prin urmare menținerea sechestrului asigurator nu se mai justifică. În concluzie solicită admiterea apelului, modificarea sentinței civile nr. 621/c din_ și rejudecând a se dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra imobilului apartament cu 3 camere înscris în CF ind. Z. nr.5509. Reprezentantul apelanților menționează nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
1
Prin sentința civilă nr. 621/c din_, pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosarul cu nr._ s-a respins cererea formulată de petenții P. L. și P. O. privind ridicarea sechestrului asigurator instituit prin Ordonanța din data de_ a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău și menținut prin Sentința penală nr.150/_ pronunțată în Dosarul nr._ al Judecătoriei Z., sechestru instituit asupra imobilului apartament înscris în C.F. 5509 ind.Z. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond reține următoarele :
Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de
_, a fost instituit sechestrul asigurator asupra imobilului petenților P. L. și
P. O. Aurora, părți responsabile civilmente, înscris în CF nr.5509 Z., până la concurența sumei de 30.000 lei (f.26), măsură justificată de starea de minoritate a persoanei vătămate.
Ulterior, prin Sentința penală nr.150 din data de_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._, s-a dispus menținerea sechestrului asigurător până la concurența cuantumului total al despăgubirilor acordate prin sentință părții civile P. Robert, reprezentat legal de P. E., respectiv 9650 lei - despăgubiri materiale și 40.000 lei - daune morale.
Prin Decizia Penală nr.1245/R/2012 din_ pronunțată de Curtea de A.
C. în dosarul nr._, a fost obligată inculpata P. Mădălina Patricia în solidar cu părțile responsabile civilmente P. L. Iosif și P. O. Aurora la plata sumei de
60.000 lei cu titlu de daune morale, menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate.
Suma totală pe care petenții o datorează părții civile P. Robert este de 9650 lei -despăgubiri materiale și 60.000 lei - daune morale și cheltuieli judiciare. Conform adresei nr.7802/_ către Biroul Executorului Judecătoresc Ciumărnean R. Gabriel (f.34), P. E., reprezentantul legal al părții civile P. Robert, a solicitat închiderea dosarului execuțional și remiterea titlurilor executorii, motivat de faptul că a încheiat o tranzacție cu petenții, urmând ca diferența de
20.000 lei să fie recuperată pe cale amiabilă.
S-a reținut că măsura dispusă de procuror și, mai apoi, de instanța de judecată trebuie privită în ansamblul său, or, scopul instituirii sechestrului este tocmai garantarea încasării întregii creanțe și, în final al reparării integrale a prejudiciului produs prin fapta delictuală unui minor. Mărind cuantumul despăgubirilor acordate și menținând totodată în totalitate celelalte dispoziții ale primei instanțe, inclusiv măsura sechestrului asigurător, instanța de recurs a înțeles să ocrotească interesele persoanei prejudiciate în privința întregii despăgubiri acordate în final, astfel că solicitarea de ridicare a sechestrului apare ca nejustificată în condițiile în care debitorii nu au achitat integral obligațiile stabilite în sarcina lor, rămânând de achitat suma de 20.000 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen petenții P. L. și P. O. solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței atacate și rejudecând cauza să se dispună ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra imobilului proprietatea lor.
În motivarea apelului formulat se arată că părțile au ajuns la o înțelegere în temeiul căreia suma datorată a fost plătită creditoarei,astfel că executarea silită a
2
încetat întocmindu-se în acest sens un proces verbal de încetare a executării silite nr. 7803/_ .
Alăturat cererii de preschimbare a termenului de judecată fixat inițial la data de_ apelanții depun înscrisul "chitanță"; de la fila 18 din dosar.
Față de înscrisul nou depus de apelanți prin care P. E., reprezentantul legal al părții civile P. Robert, confirmă achitarea integrală a despăgubirilor în sumă de 69.500 lei și a cheltuielilor de judecată aferente la care apelanții au fost obligați,precum și faptul că nu mai au pretenții față de debitori, instanța urmează să constate că sechestrul instituit asupra imobilului proprietatea apelanților și-a atins finalitatea astfel că urmează să admită apelul formulat ,și va schimba în tot hotărârea apelată în sensul admiterii cererii formulate de petenți.
Astfel se va dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului format din imobilul evidențiat în CF 5509 ind. Z.
Instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE L E G I I D E C I D E:
Admite apelul formulat de petenții P. L. și P. O. împotriva Încheierii civile nr. 621/C/_ A Judecătoriei Z. pe care o schimbă în tot în sensul admiterii cererii formulate de petenți, dispunând ridicarea sechestrului asigurator - instituit prin Ordonanța din_ a Parchetului de pe lîngă Judecătoria Zalău, menținut prin sentința penală 150/_ a Judecătoriei Z. asupra imobilului format din apartament evidențiat în C.F. 5509 Ind. Z. .
Fără cheltuieli de judecată întrucât nu s-au solicitat. Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. M. T. DP B. E.
Red.L.M.T./_
Dact.B.E./_ /5 ex. Jud. fond - L. M. D.
3
← Decizia civilă nr. 643/2013. Rezolutiune contract | Decizia civilă nr. 656/2013. Sechestru asigurator → |
---|