Încheierea civilă nr. 352/2013. Sechestru asigurator
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
ÎNCHEIE RE CIVIL Ă N r.352/F/2013
Ședința Camerei de consiliu din data de 23 ianuarie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. R. - I., judecător GREFIER: G. N.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de reclamanta C. A.
E.
în contradictoriu cu pârâții B. R., B. V., B. R. A.
, având ca obiect sechestru asigurător.
Cauza se soluționează fără citarea părților.
Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 16 ianuarie 2013, dată la care instanța a reținut cauza în pronunțare, cu amânarea pronunțării hotărârii la data de 23 ianuarie 2013.
T R I B U N A L U L,
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată sub nr.6960/_ reclamanta C. A. E. a chemat în judecată pe pârâții B. R., B. V., B. R. -A., solicitând instanței să dispună înființarea unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor aflate în patrimoniul pârâților în prezent, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii obiect al dosarului de fond nr._ .
În motivare se arată că, că prin acțiunea din dosarul nr._ a solicitat obligarea pârâților la plata sume de 160.000 de EURO sau echivalentul în lei la data plății și dobânda legală, ca urmare a faptul că reclamanta a semnat un contract de ipotecă pentru a garanta un împrumut luat de pârâți de la BCR și pentru că pârâții nu au achitat ratele, BCR a executat garanția imobiliară astfel că pârâta a suferit un prejudiciu de
160.000 de EURO iar pârâții s-au îmbogățit nejustificat întrucât banii luați cu împrumut au fost folosiți în scopuri personale.
În drept invocă dispozițiile art.591 alin.1 C.pr.civ. și arată că acest text legal prevede că creditorul care nu are un titlu executoriu dar a cărui creanță este constatată printr-un înscris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune .
Se invocă și art.591 alin.3 care prevede că sechestrul asigurător poate fi înființat chiar dacă creanța nu este exigibilă dacă debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului, s-a sustras de la urmărire ori a încercat să-și ascundă sau să-și risipească averea. Arată că din verificările efectuate de ea, pârâții sunt debitori în cel puțin 10 dosare execuționale iar sub nr._ au intentat acțiune de divorț, are va fi urmată de acțiunea de partaj cu consecința micșorării patrimoniului și așa ea nu va avea posibilitatea să-și execute creanța.
Solicită să se instituie sechestru fără plata de cauțiune întrucât se fală într-o situație financiară dificilă, fiind divorțată, cu doi copii de crescut și toate bunurile sale au fost executate ca urmare a faptului că pârâții nu și-au achitat ratele la bancă.
Cauza se soluționează în camera de consiliu fără citarea părților, instanța atașând și dosarul nr._ .
1
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și ale dosarului nr._, tribunalul reține că cererea reclamantei de instituire a unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor pârâților nu este întemeiată
.
Astfel, nici în prezentul dosar și nici în dosarul nr._, reclamanta nu a depus înscrisul din care să rezulte creanța ei față de pârâți.
Prin contractul de garanție imobiliară depus în dosarul de fond nu aprobat că este creditoarea pârâților ci, din acest contract, reiese calitatea reclamantei de debitoare a BCR, urmare a încheierii contactului de ipotecă pentru garantarea împrumutului acordat pârâtei B. R. .
Reclamanta a invocat faptul că, la data formulării cererii, imobilul adus în garanție proprietatea reclamantei a fost vândut prin executare silită și astfel are față de pârâți o creanță.
Se constată însă, că împrumutul garantat de reclamantă a fost acordat doar pârâtei
B. R. nu și celorlalți doi pârâți, astfel că garanția presupus executată silit nu dă naștere la vreo creanță față de cei doi pârâți, care nu au avut calitatea de debitori împrumutați ci și ei au fost debitori garanți(fidejusori).
Pe de altă parte, nici în privința debitoarei B. R. reclamanta nu a probat că are o creanță scrisă, cât timp, atât din actele atașate în prezentul dosar cât și din dosarul de fond, reiese că nici la data promovării cererii și nici în prezent, imobilul proprietatea reclamantei ce constituie obiectul contractului de ipotecă supus executării silite nu a fost înstrăinat, următorul termen stabilit pentru licitație fiind 4 martie 2013.
Așa fiind, cum reclamanta nu a dovedit că are o creanță exigibilă, constatată printr- un înscris, față de pârâți, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.591 alin.1 C.pr.civ. pentru a se dispune instituirea unui sechestru asigurător .
Nefiind probat faptul că are față de pârâți vreo creanță scrisă chiar neajunsă la scadență apare superfluu a fi analizate îndeplinirea celorlalte cerințe prevăzute de art.591 alin.3 C.pr.civ.
În consecință, cererea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta C. A. E., cu domiciliul procesual ales în municipiul C. -N., strada Octavian Petrovici, nr.17, ap.4, județul C., împotriva pârâților B. R., B. V., B. R. -A. , toți domiciliat în municipiul B., strada T. V., nr.17, scara A, ap.6, județul B. -Năsăud.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. R. -I. G. N.
Redactat BRI/_ Tehnoredactat BRI/_ /6 ex.
2
← Decizia civilă nr. 97/2013. Sechestru asigurator | Decizia civilă nr. 106/2013. Sechestru asigurator → |
---|