Decizia civilă nr. 584/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR. 584/R/_
Ședința publică din data de 23 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. | -A. | C. |
JUDECĂTOR: C. | -V. | B. |
JUDECĂTOR: O. | R. | G. |
GREFIE: D. | B. |
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurenții M. H. și
M. O., împotriva sentinței civile nr. 2336 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. privind și pe intimata M. V.
, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, se prezintă pentru recurenți, reprezentanta acestora, avocat A. G., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta recurenților depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 349 lei și timbru judiciar de 3 lei, astfel, constată că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat și legal timbrat.
Reprezentanta recurenților arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentanta recurenților, avocat A. G. solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.
T. ul reține cauza spre soluționare.
T. UL
Prin Sentința civilă nr. 2336 din_ pronunțată în dosar nr._ Judecătoria Cluj-Napoca a respins ca lipsita de obiect excepția prescripției dreptului la acțiune, invocata de parata.
A respins ca neîntemeiata cererea de chemare in judecata formulata de reclamanții M. H. si M. O. in contradictoriu cu parata M. Viloeta.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
La data de_, prin contractul de vânzare-cumpărare incheiat in forma autentica de la filele 8-11 dos., parata a vândut reclamanților apartamentul nr. 1C situat in imobilul din C. -N., str. E. Ionesco f.n., corp I, etaj 2, cu partile indivize comune, inscris in CF nr. 1. C. -N., nr. cad. 16341-C1, U3 si CF nr. 1. N C. -N., nr. top
12855/1/4/2/2/1/1/1/1/5, pentru prețul stabilit de comun acord si plătit in întregime de reclamanți.
Potrivit clauzei de la pct. 4 din convenția parților, parata si-a asumat obligația de predare a bunului imobil către reclamanți pana cel mai târziu la data de_, finisat, lista integrala a dotărilor si finisajelor interioare fiind descrisa detaliat in Anexa nr. 1, parte integranta din contract.
Conform răspunsurilor date de reclamanți la interogatorii - f. 46, 47 dos., susținerea paratei conform căreia obligația s-a de predare a apartamentului finisat a fost înlocuita de parți, de comun acord, cu obligația de a le transfera dreptul de proprietate asupra unuia sau a doua locuri de parcare, in acelasi termen, se verifica.
De asemenea, ambii reclamanți au arătat prin răspunsurile date ca nu înțeleg sa renunțe la înțelegere, precum si faptul ca unul din locurile de parcare il folosesc inca de la încheierea contractului autentic, pe care l-au si amenajat pe cheltuiala lor.
În drept, conform art. 969 C. civ. sub care s-a născut raportul juridic dintre parți, convențiile legal făcute au putere de lege intre partile contractante, iar potrivit art. 970 C. civ., convențiile trebuie executate cu buna-credința si obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligației, după natura sa.
În acelasi timp, potrivit art. 1091 C. civ., unul din modurile de stingere al obligațiilor este novația, reglementata de art. 1129 pct. 1 C. civ., care presupune o datorie noua ce se substituie celei vechi care este stinsă.
Raportând starea de fapt reținuta la normele de drept incidente, instanța constata ca acțiunea civila formulata de reclamanți este neîntemeiata.
Astfel, dat fiind faptul ca de comun acord reclamanții si parata au convenit stingerea obligației paratei de a finisa apartamentul si înlocuirea ei cu obligația de a le transfera dreptul de proprietate asupra unor locuri de parcare, in contul aceluiași preț, reclamantii nu mai sunt indreptatiti sa pretindă paratei contravaloarea cheltuielilor de finisare ale apartamentului, pe care si le-au asumat si sunt ținuți sa le suporte, ci doar executarea noii obligații pe care au acceptat-o, ceea ce in speța de fata nu s-a intamplat.
Din aceasta perspectiva si excepția prescripției dreptului la acțiune este greșit invocata si nu mai poate fi luata in discuție deoarece in lipsa obligației nu poate exista nici cursul prescripției.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins ca neîntemeiata acțiunea civila formulata de reclamanți si ca lipsita de obiect excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de parați.
Cheltuielile de judecata pretinse de parata nu au fost dovedite in condițiile prevăzute de art. 1169 C. civ., drept care nu au fost acordate.
Împotriva sentinței menționate, au declarat în termen legal recurs
M. H. și M. O.
solicitând admiterea recursului raportat la prevederile, art.312 alin.l C.pr.civ., art.304 pct. 9 coroborat cu art.129 alin. 2 C.pr.civ., casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în condițiile în care instanța a pronunțat hotărârea cu ignorarea principiului disponibilității coroborat cu art.129 C.pr.civ., în sensul că instanța a trecut peste voința părților.
În motivare, recurenții au arătat că după administrarea probei cu interogatoriul pârâtilor, de comun acord au solicitat instanței amânarea cauzei pentru a incheia o tranzacție, întrucât au ajuns la o intelegere.Astfel, instanța a amânat cauza, în vederea încheierii în formă autentică tranzacției in formă autentică.
Cu toate acestea, pentru ca parata deține in proprietate mai multe imobile si nu a achitat taxele aferente impozitului pentru toate acestea, notarul public nu a putut încheia tranzacția in forma autentica in data de
24 ianuarie 2012, sens in care s-a dat încheierea de certificare nr. 1/_ care atesta cele de mai sus.
La termenul din data de 06 februarie 2013 atât ei cât și pârâta au solicitat instanței un termen pentru a finaliza tranzacția sau in cazul in care nu se încheia pentru a-și preciza cererea raportat la răspunsul pârâtei la interogatoriu, comunicând instanței motivul pentru care nu s-a încheiat efectiv acest script, insa părțile isi mențin aceeiași poziție de a tranzacționa.
Cu toate acestea, instanța a revenit asupra probei testimoniale care urma a fi administrate in cauza, apreciind ca nu se mai impune, acordând cuvântul pe fond.
Recurenții arată că, la cuvântul pe fond, prin reprezentant au solicitat amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise ori chiar tranzacția, insa instanța a respins si aceasta cerere.
Consideră ca instanța prin soluția pe care a pronuntat-o nu a respectat principiul disponibilității care guvernează procesul civil si principiul rolului activ al judecătorului prev. de art.129 alin.4 si 5 C.pr.civ.
Având în vedere starea de fapt expusă, coborât cu textele legale invocate și jurisprudența în materie, rolul activ al judecătorului trebuie înțeles ca un principiu care conduce la aflarea adevărului și în consecință la pronunțarea unor hotărâri temeinice și legale, ceea ce presupune că judecătorul este în drept să stăruie prin toate mijloacele legale în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și de drept, fiind posibil ca după închiderea dezbaterilor să fie necesară lămurirea unei împrejurări de fapt sau de drept, sau să fie invocată încălcarea unei norme de ordine publică.
Or, in condițiile in care ambele parti au solicitat un termen pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, instanța cu totală rea-credinta a respins cererea de amânare pronunțând soluția atacata.
Mai mult decât atât, părțile chiar au semnat tranzacția care consfințește invoiala lor in data de 22 februarie 2012, aceasta fiind rațiunea pentru care au solicitat noul termen.
Pe de alta parte, au mai arătat recurenții reclamanți că erau îndreptatiti să-și precizeze acțiunea in sensul înlocuirii petitul privind pretențiile bănești cu un petit de obligare la încheierea unui act autentic
pentru cele doua locuri de parcare pe care parata s-a obligat a le transfera in proprietatea recurenților insa nu au mai avut aceasta ocazie in condițiile in care instanța a incalcat prin dispozițiile sale principiul disponibilității si principiul rolului activ al judecătorului.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:
M. ivele invocate în susținerea recursului se verifică, în cauză, în sensul că, părțile au încercat încheierea unei tranzacții, care neputându-se încheia în formă autentică până la termenul de judecată din data de 6 februarie 2013, s-a solicitat instanței amânarea pentru un termen de judecată ulterior în vedere continuării demersurilor de soluționare a litigiului pe cale amiabilă.
Cu toate acestea, instanța de fond respinge cererea de amânare și pronunță soluția de respingere a acțiunii, reținând netemeinicia pretențiilor reclamanților-recurenți.
Într-adevăr conform art.129 al.final cod pr.civilă instanța este ținută de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea
neputând hotărâ decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.
Procesul civil este, ca regulă generală, un proces al intereselor private.Rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.
Procesul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii de chemare în judecată.
T. ul apreciază că prin atitudinea lor, părțile au înțeles să învedereze instanței de fond că nu doresc să se judece, astfel că, prin pronunțarea sentinței civile, instanța a trecut peste voința părților litigante.
În atare situație, apreciind ca nelegală sentința civilă recurată, în tem.art.312 al.1 cod pr civilă, tribunalul va admite, în parte, recursul declarat de M. H. și M. O. împotriva sentinței civile nr. 2336 din_ în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o modifică, considerând că se impune întemeiat suspendarea soluționarea cauzei până la o nouă stăruință a părților.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite în parte recursul declarat de M. H. și M. O. împotriva sentinței civile nr. 2336 din_ în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o modifică în sensul că suspendă soluționarea cauzei până la o nouă stăruință a părților.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, C. -A. C. | JUDECĂTOR, C. -V. B. | JUDECĂTOR, O. R. G. |
GREFIER, D. B. fiind în concediu semnează Grefier-șef secția civilă S. Ș. |
Red.C.C./Tehn.D.B.
/2 ex./_
Judecător fond: M. F.
| ← Decizia civilă nr. 1100/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 376/2013. Pretenții → |
|---|
