Decizia civilă nr. 60/2013. Plângere contravențională
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.60
Ședința publică din 22 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: C. N. C., judecător
DP, vicepreședinte tribunal
P. A., judecător
C. C., grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de petentul C. G., cu domiciliul în C. -N., str.B., nr.55, ap.6, județul C. și cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al S.C.A. Bejenariu & Partners în C. -N. str.Moților, nr.28, județul C. împotriva sentinței civile nr. 794 din 16 octombrie 2012 a Judecătoriei Jibou pronunțată în dosar civil nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art.85 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că potrivit dispozițiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
De asemenea, se învederează că recurentul a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, memoriu cuprinzând motivele de recurs pe care se întemeiază prezenta cale de atac (f.11-18).
Instanța verificându-și competența potrivit dispozițiilor art.1591Cod procedură civilă, se declară competentă în soluționarea prezentei cauze cu care a
fost legal investită și pe baza actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 794/16 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Jibou a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul C. G., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. J. S. . Instanța adispus menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CP nr. 2097791 încheiat la data de_ ca fiind legal și temeinic întocmit. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea petentului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CP nr.
2097791 încheiat la data de_ de către agentul constatator DANCIU FLORIN din cadrul I. ui de P. J. S., a fost aplicată sancțiunea principală a
amenzii contravenționale în cuantum de 9 puncte amendă, respectiv 630 de lei, și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile față de petentul CJIȘ G., reținându-se în sarcina sa faptul că, la data de_, ora 10,50, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ prin localitatea Bârsău Mare, județul S., E58, km87+300 cu viteza de 114 km/h, faptă ce întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.
102 alin.3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice. Petentul a formulat plângere contravențională pe care a adresat- o Judecătoriei Jibou, solicitând anularea procesului verbal.
Instanța a reținut că plângerea nu a fost motivată nearătându-se cauze temeinice care l-au împiedicat pe petent să procedeze conform normelor legale, iar printr-un memoriu depus separat anterior primului termen de judecată petentul a învederat că fapta este descrisă generic și nu corespunde realității, circulând cu o viteză mai mică decât cea reținută în cuprinsul procesului verbal. S-a mai arătat că aparatele radar au erori de măsurare, că nu s-a adus la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni, sancțiunea complementară nu a fost corect individualizată. S-a mai expus că procedura contravențională este una penală în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului prin urmare petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, fiind aplicabile principiul In dubio pro reo, sarcina probei aparținând celui care acuză, respectiv intimatului. S-a solicitat proba cu înregistrarea video, certificatul de omologare a aparatului radar, certificatul de verificare metrologică, certificatul de instruire a aparatului radar, ordinul de serviciu ala agentului constatator, dovada distanței aparatului radar față de instalația electrică.
În privința "memoriului"; depus de către petent, instanța a constatat că acesta reprezintă o întregire a plângerii introductive, petentul având obligația de a-și expune motivele plângerii prin cererea introductivă, față de dispozițiile art.112 Cod de procedură civilă, nearătându-se cauzele temeinice care l-au împiedicat să motiveze plângerea în condițiile legale. Instanța a reținut că ținând cont de caracterul dispozitiv al art.132 Cod de procedură civilă și constatând că petentul nu urmărește decât tergiversarea judecării cauzei și prelungirea duratei de suspendare a sancțiunilor contravenționale complementare ce îi dă dreptul să conducă în continuare autovehicule pe drumurile publice, nu a acordat un alt termen de judecată pentru comunicare. Instanța a reținut și faptul că procedura contravențională este una urgentă, impunând sarcini în acest sens atât judecătorului cât și părților, iar instanța este obligată să analizeze din oficiu procesul verbal atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei, primind și apărările părților
La solicitarea instanței au fost depuse de către intimat la dosar: atestatul operatorului radar (fila nr.15), buletinul de verificare metrologică a aparatului radar (fila nr. 14), raportul agentului constatator (fila nr. 16), 2 fotografii extrase din înregistrarea video efectuată de aparatul radar (fila nr. 18,19), înregistrarea video efectuată de camera aparatului radar (fila nr.25), procesul verbal în original(fila nr.17).
Analizând actele și lucrările dosarului față de susținerile părților și raportat la dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța a apreciat că plângerea petentului este neîntemeiată.
Sub aspectul legalității, s-a constatat că procesul verbal conține toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor a căror lipsă atrage nulitatea absolută a procesului verbal.
Sub aspectul temeiniciei instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 102 alin.3 lit. e din O.U.G. nr.195/2002, constituie contravenție "depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic";, faptă ce atrage pe lângă sancțiunea amenzii prevăzute în clasa a IV-a de sancțiuni (9-20 puncte amendă) și sancțiunea complementară reprezentând suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
S-a apreciat că intimatul a făcut dovada constatării faptei contravenționale în condițiile legii, potrivit dispozițiilor art. 109 alin.1-3 din O.U.G. nr.195/2002, adică cu ajutorul unui mijloc tehnic ce beneficiază de omologare pentru a măsura viteza autovehiculelor, atât în regim de staționare cât și în regim de deplasare a autoturismului de patrulare pe care este montat, respectiv Aprobarea de Model AM 012/2009. Aparatul radar beneficia de verificare metrologică în termen de valabilitate și a fost utilizat de către un polițist rutier ce deține atestat de operator radar pentru exploatarea aparaturii video de supraveghere și de măsurare a vitezei (fila nr. 14-15). Înregistrarea video efectuată de camera aparatului radar și fotografiile extrase dovedesc cu certitudine că petentul, la data de_ a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 114 km/h.
Potrivit subpct.3.3.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05, logica procesului de măsurare este astfel concepută încât să nu poată fi atribuită o măsurare de viteză unui autovehicul care nu are nici o legătură cu această viteză, precum și în cazurile de încrucișări sau depășiri între vehicule, când acestea se află simultan în raza de măsurare a cinemometrului, sau când cinemometrul este utilizat în regim de deplasare a autovehiculului pe care este instalat.
Instanța a apreciat că nu pot fi reținute susținerile petentului privind posibilitatea reținerii de către agentul constatator a limitelor maxime de eroare prevăzute de NML nr.021/2005.
Potrivit art. 102 alin.2 lit. e din OUG nr.195/2002 viteza avută în vedere la stabilirea contravenției este cea constatată, potrivit legii cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Prin urmare agentul constatator sau instanța de judecată, nu pot interveni și modifica viteza măsurată de aparatul radar. Eroarea maximă de + sau - 3% ori + sau -4% din valoarea măsurată potrivit pct. 3.1. din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 reprezintă o cerință metrologică ce este avută în vedere exclusiv de specialiștii metrologi în procesele de aprobare a modelului și a verificărilor metrologice periodice, astfel că odată îndeplinite condițiile tehnice și metrologice se prezumă că aparatul radar efectuează măsurătorile exact și uniform (în raport cu alte aparate radar), potrivit art.2 din OG nr.20/1992. Prin urmare viteza măsurată de aparatul radar omologat și verificat
metrologic se prezumă în mod absolut de către lege că este cea reală, avută de autoturismul țintă (art.1202 alin.1 cod civil de al 1864)
Față de dispoziția imperativă conținută de art.102 alin3 lit.e din OUG nr.195/2002 care dispune fără îndoială că viteza avută în vedere la reținerea contravenției este cea constatată de către aparatul radar omologat și verificat metrologic, ar fi nelegal din partea agentului constatator sau al judecătorului să modifice viteza măsurată de cinemometru.
Instanța a reținut că agentul de poliție a constatat în mod nemijlocit că sectorul de drum pe care circula petentul se afla în interiorul localității Bârsău Mare, în sensul dat de legislația circulației rutiere, împrejurare necontestată de petent. Constatările directe ale agentului de poliție fac dovada până la proba contrară. În acest sens este și practica Curții Europene a Drepturilor Omului care în cuprinsul Hotărârii date în cauza A. contra României, paragraful 63 a reținut că audierea unuia dintre martori ar fi fost necesară întrucât "polițistul care a întocmit procesul verbal de contravenție pare să nu fi asistat la incidentul din data de 21 noiembrie 2002 și să fi intervenit decât după schimbul de replici dintre reclamant și S."; Din interpretarea textului reprodus anterior rezultă că instanța europeană recunoaște ca fiind compatibilă cu garanțiile asigurate de Convenție probațiunea efectuată prin constatările personale ale polițiștilor.
Instanța a constatat că petentul nu a propus probe prin care să dovedească o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator. Mai mult, a recunoscut în "memoriu"; că a fost oprit de lucrătorii de poliție în interiorul localității.
S-a apreciat că probatoriul administrat relevă că fapta contravențională reținută în cuprinsul procesului verbal există, a fost săvârșită cu vinovăție de către petent, a fost constatată în condițiile impuse de legislația în vigoare și nu este incidentă nici una dintre cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei prevăzute de art.11 din O.G. nr.2/2001. Instanța a reținut că fapta săvârșită a fost încadrată corect în textul de lege aplicabil, respectiv art. 102 alin. 3 lit. e din
O.U.G. nr.195/2002 republicată, iar pentru sancționarea acesteia agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege, respectiv 9 puncte- amendă (630 de lei).
Instanța a apreciat că petentul, prin depășirea cu 64 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv situat în interiorul unei localități, a creat o stare de pericol concret pentru siguranța circulației rutiere, pentru viața, integritatea corporală și bunurile participanților la trafic și ale celorlalte persoane aflate în zona drumului public, valori sociale enumerate în cuprinsul art.1 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 și protejate de ansamblul dispozițiilor legale conținute de acest act normativ. Necesitatea de a respecta regulile de circulație nu este numai legală, ci și morală, petentul trebuind să conștientizeze că îi este interzis a constitui un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, în condițiile în care a manifestat indiferență față de consecințele pe care le poate avea față de propria persoană deplasarea cu viteza de 114 km/h pe un sector de drum unde limita maximă este de 50 km/h. Circulând cu peste 64 km/h față de limita legală, instanța a apreciat că gravitatea
faptei este mult sporită, numai hazardul făcând ca fapta sa să nu aibă consecințe dintre cele mai grave.
Instanța a constatat că nu există temeiuri pentru reindividualizarea sancțiunii principale aplicate, avertismentul aplicându-se doar când fapta este de gravitate redusă (art.7 alin.2 din OG nr.2/2001. De precizat că prin procesul verbal de constatare a contravenției s-a învederat petentului că are posibilitatea de a achita în termen de 24 de ore jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, potrivit art.109 alin.5 din O.U.G. nr.195/2002.
In privința sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, instanța a reținut că în mod legal a fost individualizată și aplicată de agentul constatator prin procesul verbal de contravenție, conform art. 96 alin.1 și 2, art.109 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002. S-a apreciat că prin depășirea cu 54 km/h a vitezei maxime admise pe acel sector de drum petentul a pus în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea participanților la trafic, precum și celelalte valori sociale protejate prin lege. În consecință, instanța a apreciat că se impune a fi menținută inclusiv sancțiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul C. G.
, apreciindu-se că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Recurentul a învederat că în mod greșit instanța a procedat la judecarea cauzei la primul termen de judecată și nu a dispus amânarea acesteia deși a formulat în mod expres o cerere în acest senspentru a putea lua cunoștință de noile acte și de a formula apărări în cosnecințe. S-a arătat de către recurent că instanța de fond a respins în mod greșit cererea de amânare, deși a fost formulată la primul termen de judecată, considerând că se încearcă tergiversarea judecății cauzei. Recurentul a apreciat că în acest fel a fost încălcat dreptul la apărare care include în conținutul său și posibilitatea părților de a lua cunoștință de actele de la dosar. S-a făcut referire la dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă portrivit căruia judecătorii au îndatorirea să stărrui prin toate mijloacele legal pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
Recurentul a apreciat că plângerea contravențională a fost soluționată pe fond cu nerespectarea dreptului la apărare, dar și al dreptului la un proces echitabil luându-se în considerare doar susținerile și înscrisurile invocate de intimat, cu nerespectarea principiului egalității armelor, consacrat în jurisprudența CEDO, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului. S-a arătat că refuzul instanței de a comunica recurentului actele depuse la dosar cu atât mai mult cu cât intimatul nu a depus întâmpinare, având în vedere solicitarea expresă de comunicare a respectivelor acte de procedură reprezintă de asemenea o încălcare a dreptului la apărare și o nesocotire a principiului contradictorialității care guvernează procesul civil.
Pentru motivele expuse recurentul a solicitat admiterea recursului și în urma rejudecării cauzei să se dispună admiterea plângerii contravenționale cu consecința anulării procesului verbal. Au fost expuse motivele pentru care se apreciază de
recurent că procesul verbal nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, fiind incident unul din motivele de nulitate absolută prevăzut de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cel referitor la descrierea faptei săvârșite. Sub aspectul temeiniciei procesului verbal recurentul a apreciat că acesta nu a relevat adevărata stare de fapt, condiții în care sancțiunile au fost aplicate în lipsa unui temei real, impunându-se anularea lor. S-a făcut referire la încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, la faptul că sancțiunea complementară aplicată nu a fost individualizată, precum și la incidența prezumției de nevinovăție garantată de articolul 6 al CEDO, care face ca în plan probator, sarcina dovedirii faptului că recurentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa să revină intimatului.
Analizând recursul prin prisma prevederilor dispozițiilor art. 304 și 304/1 Cod Procedură Civilă tribunalul constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost sesizată cu soluționarea plângerii formulate de petentul C. G. împotriva procesului verbal de sancționare contravențională seria CP nr. 2097791 încheiat la data de_ de către agentul constatator DANCIU FLORIN din cadrul I. ui de P. J. S., prin care i-a fost aplicată sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 9 puncte amendă, respectiv 630 de lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, reținându-se sub aspectul stării de fapt că, la data de_, ora 10,50, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ prin localitatea Bârsău Mare, județul S., E58, km87+300 cu viteza de 114 km/h, faptă ce întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 102 alin.3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice.
Petentul a formulat plângerea la data de 31 iulie 2012 arătând că va depune până la primul termen de judecată motivele pentru care apreciază că se impune anularea procesului-verbal. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de
16 octombrie 2012. În data de 11 octombrie 2012 petentul a depus la dosar înscrisul intitulat "memoriu"; în care a expus detaliat motivele pentru care a formulat plângere contravențională.
În data de 16 octombrie 2012 petentul a depus la dosar o cerere prin care a solicitat amânarea judecății cauzei și acordarea unui termen pentru comunicarea întâmpinării și a altor înscrisuri depuse la dosarul cauzei, pentru a-și putea formula poziția procesuală în raport cu acestea.
Instanța de fond a apreciat că prin cererea formulată petentul nu a urmărit altceva decât tergiversarea judecății cauzei, reținând că cererea de amânare a judecății cauzei nu este temeinic motivată și că nu există obligația instanței de a dispune comunicarea întâmpinării depuse în cauză, ci doar obligația depunerii acesteia cu 5 zile înainte de prima zi de înfățișare, partea interesată putând lua cunoștință de conținutul ei la arhiva instanței. De asemenea instanța a constatat că intimatul a depus înscrisuri la dosar la solicitarea expresă a instanței, condiții în care nu exista obligația depunerii în dublu exemplar la dosar, iar partea interesată putea să ia le studieze la arhivă sau în ziua ședinței.
Instanța a apreciat de asemenea că nu se impune amânarea cauzei nici pentru comunicarea înscrisului care cuprinde motivele plângerii deoarece acesta avea obligația să-și expună motivele prin plângerea formulată potrivit art. 112 Cod procedură civilă. S-a făcut referire la caracterul dispozitiv al art. 132 Cod procedură civilă și s-a constatat că petentul nu urmărește decât tergiversarea judecății și prelungirea duratei de suspendare a sancțiunilor contravenționale complementare ce îi dă dreptul să conducă în continuare autovehicule pe drumurile publice. Instanța a reținut și caracterul urgent al procedurii contravenționale.
T. apreciază că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil.
Principiul dreptului la aparare este unul din cele mai importante principii ce guverneaza desfasurarea procesului civil, consacrat cu valoare constitutionala (art.
24 din Constitutia României). Tot astfel, una din cerintele privitoare la desfasurarea unui proces ca el sa fie echitabil, asa cum impune art. 6 parag. 1 din Conventia europeana a drepturilor omului este obligatia instantelor de judecata de a respecta dreptul la aparare al partilor.
Cu alte cuvinte, notiunea de proces echitabil presupune respectarea si aplicarea principiului contradictorialitatii, cât si a dreptului la aparare, iar potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedura civila, judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
T. constată că în prezenta cauză instanța de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil pentru că nu a dispus comunicarea înscrisului depus de reclamant în data de 11 octombrie 2012 care conținea motivarea plângerii contravenționale, pentru a da posibilitatea intimatului să-și formuleze poziția procesuală și să aibă loc o dezbatere contradictorie a cauzei. Omisiunea instanței de fond de a comunica motivele plângerii nu poate fi justificată prin trimiterea la dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă. Petentul a depus motivele plângerii anterior primului termen de judecată condiții în care acestea trebuiau comunicate intimatului, pentru formularea întâmpinării.
În acest sens, tribunalul are în vedere și jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului în care s-a reținut constant "că sarcina judecătorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părți"; (CEDO, Ruiz
- Mateos contra Spaniei, hotărârea din 23 mai 1993). Or, comunicarea acțiunii introductive, chiar a completării acesteia are tocmai rolul de a asigura dezbaterea contradictorie a cauzei, respectarea dreptului la apărare, componente ale dreptului la un proces echitabil.
Referitor la cererea de amânare formulată de către petent pentru comunicarea actelor depuse la dosar, tribunalul apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că atâta timp cât au fost depuse la solicitarea judecătorului, nu există obligația de comunicare a acestora, părțile urmând să ia cunoștință de conținutul lor de la dosarul cauzei.
Raportat la cele de mai sus, apreciind că instanța de fond a procedat la judecarea cauzei cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, în baza art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă tribunalul va admite recursul declarat de petentul C.
G. împotriva sentinței civile nr. 794 din_ pronunțată de Judecătoria Jibou, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de către petentul C. G., împotriva sentinței civile nr. 794 din_ pronunțată de Judecătoria Jibou, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe Judecătoria Jibou.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||
C. N. C. | D. | P. | P. A. | C. C. |
Red./Dact.A.P. 2 ex/_
Jud. Fond M. C.
| ← Decizia civilă nr. 521/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 106/2013. Plângere contravențională → |
|---|
