Decizia civilă nr. 601/2013. Obligatie de a face
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. Nr. 601/A/2013
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.
Judecător A. -F. D. Grefier L. M.
Pe rol fiind judecarea cererii formulate de apelantul M. C. -N. privind decizia civilă nr. 412/A/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N. privind și pe intimat P. ANA L., intimat P. M. C.
-N. .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatei P. ANA L., av. P. M. D., în substituirea av. Dedulea P., cu delegație de substituire la dosar, lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care reprezentanta intimatei
P. ANA L. solicită respingerea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 412/A/_ .
T. ul reține cererea spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Reține că, prin decizia civilă nr. 412/A/_, Tribunalul Cluj a admis apelul declarat de pârâtul M. C. -N. împotriva Sentinței civile nr. 8489 din_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care a schimbat-o parțial, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta P. ANA
împotriva pârâtului M. C. -N. . A menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că într-adevăr, potrivit art. 82 ind.1 alin.2 din Noul Cod Civil, drepturile asupra locurilor de veci/înhumare din cimitire, dobândite în condițiile legii, se transmit, indiferent de natura lor juridică, prin succesiune și acte juridice între vii, cu titlu gratuit.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că există posibilitatea transmiterii drepturilor asupra acestor locuri prin acte juridice între vii, cu titlu gratuit, legiuitorul neînțelegând să dea alte detalii privind o eventuală limitare, folosind generic sintagma se transmit prin acte juridice între vii, cu titlu gratuit.
Locul de veci în discuție face parte din domeniul public al municipiului, conform anexei pct.III, poziția 10 din Legea 213/1998, fiind administrat de Consiliul Local C. -N. .
Conform art.14 din aceeași lege "(1) Inchirierea bunurilor proprietate publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale se aproba, dupa caz, prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean, a Consiliului General al M. B. esti sau a consiliului local, iar contractul de inchiriere va cuprinde clauze de natura sa asigure exploatarea bunului inchiriat, potrivit specificului acestuia.
(2) Contractul de inchiriere se poate incheia, dupa caz, cu orice persoana fizica sau juridica, romana sau straina, de catre titularul dreptului de proprietate sau de administrare.";
De asemenea, art.15 stabilește "Concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate publica se face prin licitatie publica, in conditiile legii.";
Rezultă așadar că orice formă de închiriere a unui bun proprietate publică a municipiului se aprobă prin hotărâre a consiliului local, contractul de închiriere urmând să conțină clauze care să asigure folosința bunului potrivit destinației acestuia.
În acest sens a fost aprobat de către Consiliul Local al M. C. -N. prin HCL 158/2008 Regulamentul de funcționare a cimitirelor, art. 44 pct.1 statuând că prin donații, dreptul de folosință asupra locului de veci se poate transmite între rude până la gradul II de rudenie sau soț.
Într-o atare situație tribunalul a apreciat că limitarea transmiterii dreptului de concesiune asupra locului de veci prin acte juridice între vii prin regulament este determinată de natura acestuia și condițiile concrete privind bunurile de acest gen, respectiv afectarea unui spațiu restrâns în cadrul mun. C. -N. cu această destinație conform textelor de lege menționate anterior.
Existența unei reglementări speciale anterioare în materia locurilor de veci, proprietate publică exclude posibilitatea aplicării codului civil, lege generală care cuprinde reglementări și în materia proprietății publice, conform principiului specialia generalibus derogant.
Aceasta cu atât mai mult cu cât o normă generală nu poate abroga sau modifica o normă specială dacă nu a prevăzut în mod expres aceasta, prin art.89 din Legea 71/2011 abrogându-se alte texte de lege decât cele invocate din Legea 213/1998.
Față de cele ce preced, tribunalul a schimbat soluția pronunțată în sensul respingerii acțiunii formulate reclamant nedovedind că este rudă de gradul II sau soț.
În privința acestei decizii, a formulat cerere de completare a dispozitivului apelantul M. C. -N. , solicitând completarea hotărârii în sensul exonerării acestuia de la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1258,3 lei, cheltuieli stabilite în prima instanță.
În motivarea cererii arată că deși instanța a respins cererea de chemare în judecată a reclamantei, totuși în mod eronat în dispozitivul hotărârii judecătorești apelate a precizat că " menține restul dispozițiilor sentinței"; care se referă implicit și la obligarea la plata cheltuielilor de judecată instituite în sarcina pârâtului în cuantumul arătat.
În drept, se invocă prevederile art. 281 ind. 2 alin. 1 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată în mod oral intimata reclamantă solicită respingerea cererii.
Analizând cererea în temeiul prevederilor art. 281 ind. 2 C.pr.civ. o va admite pentru următoarele considerente:
Prin sentința pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosința invocată de P. M. C. N.
, s-a respins cererea formulată de reclamanta P. ANA L. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C. -N., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosința, s-a admis cererea formulată de reclamanta P. ANA L. împotriva pârâtului M. C. N., reprezentat de P.
C. -N., a obligat paratul M. C. N. la transcrierea concesiunii locului de veci situat in Cimitirul Central al M. C. N., Parcela W/I, nr.93, in suprafața de 4,5 mp., de pe numele donatoarei Blaga Smaranda in favoarea reclamantei, in baza Contractului de donație autentificat sub nr.1320/_ de Societatea Notariala "N. LEXM din C. -N. .
În final, a fost obligat paratul M. C. N., reprezentat de P. M.
C. -N. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1258,3 Ron.
În urma apelului promovat de către pârâtul M. C. -N., soluția a fost schimbată parțial în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanta P. Ana L. împotriva pârâtului M. C. -N., menținând restul dispozițiilor sentinței.
În contextul în care acțiunea formulată de către reclamanta P. Ana L. a fost respinsă în urma judecării apelului este evident că petitul accesoriu al cheltuielilor de judecată a avut aceeași soartă, respectiv a fost respins.
În practica judiciară constantă în dispozitivul hotărârilor judecătorești, în situația în care o cerere a fost respinsă, nu se mai menționează în mod expres soluția în ceea ce privește capătul accesoriu privind cheltuielile de judecată aferente acestei cereri, fiind evident că și acestea sunt respinse.
Drept urmare, în ceea ce privește soluția în apel, în discuție, dispoziția inserată "menține restul dispozițiilor sentinței"; vizează strict partea din hotărârea dată de judecătorie privind admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință invocată de P. mun. C. -N., cu consecința respingerii cererii formulate de către reclamantă împotriva pârâtului P. mun. C. -N., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Cu toate acestea, pentru evitarea unor eventuale neînțelegeri privind conținutul deciziei analizate, tribunalul va completa dispozitivul în sensul "Menține restul dispozițiilor sentinței privind admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință invocată de P. Mun.C. -N. și respingerea cererii formulate împotriva acestei pârâte";.
Față de cele ce preced, tribunalul va admite cererea.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite în parte cererea formulată de apelantul M. C. -N. privind decizia civilă nr. 412/A/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C.
-N. pe care o completează în sensul " Menține restul dispozițiilor sentinței privind admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință invocată de P. Mun.C. -N. și respingerea cererii formulate împotriva acestei pârâte";.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
O. -C. T.
Judecător,
A. -F. D.
Grefier,
L. M.
Red.dact.O.T./C.Ț.
5 ex/_
← Decizia civilă nr. 85/2013. Obligatie de a face | Sentința civilă nr. 624/2013. Obligatie de a face → |
---|