Sentința civilă nr. 624/2013. Obligatie de a face

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 624/2013

Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE O. -C. T.

Grefier L. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. R., reclamant

L. R., reclamant P. Z., reclamant L. J. și pe pârât C. C. PENTRU S. D., D. C. A. N. PENTRU R. P., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Tribunalul constată că s-a realizat procedura de regularizare a cererii.

Se constată că, prin întâmpinarea formulată, pârâta C. C. PENTRU S.

D. a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției Civile din cadrul Tribunalului C., precum și excepția prematurității cererii de chemare în judecată.

Tribunalul, în baza art. 131, coroborat cu art. 132 NCPC, raportat la data introducerii acțiunii-_ - și având în vedere dispozițiile art. 20 alin.1 din Legea 247/2005, modificată prin Legea 2/2013 reține cauza în pronunțare asupra excepțiilor.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată în data de_, reclamantele S. R., L.

R., P. Z., L. J. au chemat în judecată pârâta C. C. pentru S.

D., solicitând obligarea acesteia să analizeze, să evalueze dosarul aferent Dispoziției nr. 2991/_, privind propunerea de acordare de despăgubiri privind construcțiile expropriate și demolate, cu suprafața de 189,10 mp, situate în mun.

C. -N., str. Dorobanților nr. 108, precum și să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii învederează instanței că prin Dispoziția nr. 2991/_ s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea lor pentru construcțiile expropriate de la antecesorul comun în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Cu toate acestea, de la data emiterii dispoziției și până în prezent dosarul lor nu a fost soluționat, rămânând în nelucrare.

În drept, se invocă prev. Legii 247/2005, art. 194 și urm., art. 451 C.pr.civ.

Prin Încheierea civilă nr. 190/_, s-a anulat cererea de chemare în judecată promovată de reclamante, ca urmare a regularizării cererii, însă prin Încheierea civilă nr. 232/CC/_ s-a admis cererea de reexaminare formulată de reclamantele L. R., P. Z. și L. J., dispunându-se trimiterea cauzei completului inițial investit pentru continuarea procedurii.

Drept urmare, prin întâmpinarea formulată, pârâta care a arătat că în urma Legii 165/2013 atribuțiile sale au fost preluate de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției civile din cadrul Tribunalului C., precum și cea a prematurității cererii de chemare în judecată (f. 60-67).

În motivarea acestor excepții arată, în ceea ce privește prima, că potrivit art. 20 din Titlul VII al Legii 247/2005 așa cum a fost modificat prin Legea 2/2013, este de competența secției de contencios administrativ din cadrul tribunalului în a cărui rază domiciliază reclamantul, soluționarea cauzelor având ca obiect anularea deciziilor Comisiei Centrale ori obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.

Cât privește cea de-a doua excepție, pârâta invocă prevederile art. 4 coroborat cu art. 34 alin. 1 și 35 alin. 2 din Legea 165/2013, prevalând stabilirea despăgubirilor pe cale administrativă potrivit termenelor imperative stabilite de legiuitor și arată în final că dosarul reclamantelor nu a fost transmis secretariatului pârâtei.

În baza art. 131 coroborat cu art. 132 NCPC, Tribunalul va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului - Secția civilă invocată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin Legea nr. 2/2013, "Competenta de solutionare a actiunii in contencios administrativ avand ca obiect contestarea deciziei adoptate de catre C. C. pentru S. D. sau, dupa caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine sectiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului in a carui raza teritoriala domiciliaza reclamantul";.

Având în vedere faptul că la momentul introducerii cererii, respectiv_ era în vigoare textul de lege menționat anterior raportat la prevederile art. 25 alin.1 și 2 NCPC conform cărora procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început,tribunalul va admite excepția invocată, competența de soluționare a acestei cauze căzând în sarcina Secției de Contencios administrativ a Tribunalului C. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a secției civile a Tribunalului C. și, în consecință:

Declină competența de soluționare a acțiunii civile formulate de către reclamantele L. R., P. Z. și L. J. împotriva pârâtei C. C. PT.

S. D. în favoarea Secției de contencios Administrativ a Tribunalului C.

.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

O. -C. T.

Grefier,

L. M.

Red.dact.O.T./C.Ț.

6 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 624/2013. Obligatie de a face