Decizia civilă nr. 602/30. Fond funciar

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DECIZIA CIVILĂ NR.602/R/30 mai 2013

Ședința publică din data de 30 mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C.	-A.	C.
JUDECĂTOR: C.	-V.	B.
JUDECĂTOR: O.	R.	G.
GREFIE: D.	B.

S-au luat spre examinare recursurile-în vederea pronunțării, recursurile promovate de recurenții C. J. PENTRU S. D. DE P. P.

A. T. C., C. L. PENTRU S. D. DE P. P. A. T.

-N., P. V., P. I. împotriva sentinței civile nr. 23311/2012 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. privind și pe intimatul U. L., având ca obiect fond funciar
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, tribunalul constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
T. UL
1. cauzei de față, reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 23311/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis acțiunea civilă completată și extinsă formulată de reclamantul U. L., în contradictoriu cu pârâții: P. V., P. I., C. L. DE FOND FUNCIAR C. -N. și C. J. DE FOND FUNCIAR C., și în

consecință:

S-a constatat nulitatea absoluta parțiala a Titlului de proprietate nr. 27942/2438/_ emis in favoarea lui P. AUREL, cu privire la parcela 6/1 din sola 34 in suprafața de l ha 2500 mp si parcela 6/2 in tarla 34 in suprafața de 9900 mp, întrucât titularul titlului de proprietate nu avea calitatea de persoana îndreptățită la reconstituire.

A obligat pârâta C. L. de Fond Funciar C. -N. sa procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate întocmind documentația necesara eliberării unui nou titlu de proprietate, cu privire la parcela 6/1 din sola 34 in suprafața de l ha 2500 mp si parcela 6/2 in tarla 34 in suprafața de 9900 mp, în favoarea reclamantului.

A obligat pârâta C. J. de Fond Funciar C. sa elibereze titlul de proprietate in favoarea reclamantului cu privire la imobilul in suprafața de 2,59 ha înscris in CF nr. 861 C., nr. top. 18830, identic cu cel înscris in titlul de proprietate nr. 27942/2438/_ parcela 6/1 din sola 34 in suprafața de 1 ha 2500 mp si parcela 6/2 din tarla 34 in suprafața de 9900 mp.

A obligat pârâții: la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2990 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:

Conform dosarului de fond funciar anexat cauzei la filele: 17 - 73, reclamantul U. L. a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 înregistrată sub nr. 61422/304/_, cu privire la imobilul in suprafața de 2.59 ha înscris in CF nr 861 C., nr. topo 18830.

În dovedirea cererii sale reclamantul a anexat un antecontract de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ între antecesorii săi, numiții: U. Grigore și L. și proprietara tabulara FOGARASI MARGARETA nasc. KOVACS, prin care aceasta din urmă a înstrăinat suprafața de teren menționată din CF. ul anterior.

Cererea reclamantului a fost analizată în ședința de fond funciar din data de_ iar C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietatea asupra terenurilor C., a respins cererea motivat de faptul ca acesta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, iar pentru terenul solicitat s-a eliberat titlul de proprietate în favoarea persoanei care l-a declarat în registrul agricol din perioada 1959 - 1963.

Această hotărâre a Comisie locale a fost contestată de reclamant la data de_ la C. J., care prin Hotărârea nr. 95/_ a respins contestația reclamantului, apreciind hotărârea Comisiei Locale ca întemeiată, reținând pe de o parte că înscrisul sub semnătură privată încheiat în anul 1957 între numita Fogarasi Margareta născută Kovacs și numiții Urcan Grigore și soția L., părinții petentului, are doar valoarea juridică a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare - neproducând efecte juridice conform consemnărilor din cartea funciară - iar pe de altă parte, faptul că terenul solicitat nu este liber fiind cuprins în titlul de proprietate al numitului P. Aurel. Prin Titlului de proprietate nr. 27942/2438 eliberat la data de_ de

C. J. pentru S. D. de P. asupra T. C., s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 în favoarea numitului P. Aurel, asupra parcelei 6/1 din sola 34 in suprafața de l ha 2500 mp si parcelei 6/2 in tarla 34 in suprafața de 9900 mp.

Ulterior, numitul P. AUREL a decedat la data de_, pârâții P. V. și

P. I. fiind moștenitorii defunctului, în calitate de fii, astfel cum rezulta din Certificatul de moștenitor nr. 43/2004 eliberat de BNP Asociați Stancu Tudor -

D. si C. L. I.: f. 82.

De menționat că, la solicitarea instanței au fost comunicate la dosarul cauzei și actele care au stat la baza eliberării Titlului de proprietate nr. 27942/2438/_ emis in favoarea lui P. AUREL, cu privire la parcela 6/1 din sola 34 in suprafața de l ha 2500 mp si parcela 6/2 in tarla 34 in suprafața de 9900 mp.

Cu această ocazie, pârâta C. Municipală a comunicat instanței că Cererea cu nr. 3301/1991 formulată de numitul P. Aurel nu mai există în arhiva primăriei, fiind comunicată doar o copie a Anexei 2a Valea Chintăului, poziția 1, validată prin Hotărârea Comisie Județene nr. 80/19912: f. 156, f. 157.

La dosarul cauzei a fost anexată de către pârâtul P. V. o copie după Registrul Agricol din anii 1959 - 1963, vol. 18 V. Chintăului, în care figurează antecesorul pârâților, numitul P. Aurel cu imobilului în litigiu: f. 85, f. 86 precum și o copie a Procesului verbal de punere în posesie a numitului P. Aurel cu imobilul din Tarla 34, parcelele 6/1 și 6/2, anexată de O.C.P.I.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul invocând înscrisul sub semnătură privată încheiat între proprietara tabulară și antecesorii săi precum și faptul că, părinții săi au exploatat terenul cumpărat începând încă cu data încheierii antecontractului în anul 1957 si pana la colectivizare, care in acea zona s-a făcut aproximativ in anul 1963-1964, solicită

anularea titlului de proprietate emis în favoarea numitului P. Aurel, aceasta fiind persoană neîndreptățită.

Or, potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, cel care face o afirmație înaintea judecății trebuie să o dovedească.

În temeiul art. 8 din Legea nr. 18/1991 "stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.

De prevederile legii beneficiaza membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricola de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de catre aceasta, precum si, în conditiile legii civile, mostenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pamânt în cooperativa si alte persoane anume stabilite.

Potrivit art. 11 alin. 1 din aceeasi lege suprafata adusa în cooperativa agricola de productie este cea care rezulta din: actele de proprietate, cartea funciara, cadastru, cererile de înscriere în cooperativa, registrul agricol de la data intrarii în cooperativa, evidentele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaratii de martori.

În temeiul art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, modificata, la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole si forestiere, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orasenesti, municipale si comisiile judetene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existenta actelor doveditoare prevazute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicata, precum si pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea si concludenta acestor acte, tinându-se seama si de dispozitiile art. 11 alin. (1) si (2) din aceeasi lege.

În materia fondului funciar prin legile speciale care reglementează această materie au fost stabilite mijloacele de probă, prin care se poate face dovada dreptului de proprietate asupra unor terenuri solicitate în temeiul acestor legi.

Astfel, conform art. 11 alin 1 din Legea nr. 18/1991 republicată, modificată și completată a fondului funciar: " (1) Suprafața adusa in cooperativa agricola de producție este cea care rezulta din: actele de proprietate, cartea funciara, cadastru, cererile de înscriere in cooperativă, registrul agricol de la data intrării in cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori".

De asemenea, potrivit dispozițiile art. 6 alin 2 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, modificată și completată, prevede că:" 1^2) Consemnările efectuate între anii 1945 și 1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producție, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate", iar dispozițiile art. 6 alin 13 din același act normativ, prevede că: " În situația în care nu mai exista înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficienta pentru constituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea. Prin dispozițiile art. 11 alin 3 din HG nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor, se dispune:"3) La cerere se vor anexa: acte de proprietate, certificat de moștenitor, hotărâre judecătorească, dacă exista; în toate cazurile, certificat de naștere, certificat de deces al autorului, în cazul moștenitorilor,

precum și orice alte acte din care sa rezulte dreptul de proprietate asupra terenului solicitat".

Pentru dovedirea susținerilor sale reclamantul a solicitat în cauză administrarea pe lângă proba cu înscrisuri și a probei testimoniale fiind audiați martorii: Bartha Grigore: f. 146 și Bartha G. Jolan: f. 147, care confirmă susținerile reclamantului, cum că imobilul în litigiu a aparținut anterior colectivizării familiei acestuia, care la dat în folosință lăptarului P. Aurel, care în schimbul acestei folosințe le dădea antecesorilor reclamantului grâne.

Martorii propuși de pârâți: Potor Ana: f. 148 și Dumitras Ana: f. 149, cunosc situația terenului doar ulterior anului 1993, an din care imobilul în litigiu a fost exploatat de pârâți și antecesorul acestora.

De menționat că în cauză s-a întocmit un Raport de expertiză în specialitatea topografie de expert judiciar Sîntămărean D.: f. 189 - f. 210, prin care a fost identificat imobilul în litigiu situat in zona denumita local "Fata din Valea Chintaului". Prin concluziile lucrării tehnice efectuate în cauză, s-a reținut că din suprapunerea măsurătorilor cu planul de punere in posesie rezulta ca imobilul indicat se suprapune atât ca amplasament cat si ca forma cu imobilul identificat pe planul de punere in posesie ca fiind parcela 6 situata in tarla 34. Suprafața imobilului măsurat la fata locului este de 22400 mp si coincide cu cea înscrisa in TP nr 27942/2438 parcelele 6/1 si 6/2 din tarla 34. Si vecinătățile indicate la fata locului coincid cu cele înscrise in TP. nr 27942/2438 pentru terenul in cauza.

Astfel expertul a concluzionat că, în urma suprapunerii imobilului măsurat cu planul de carte funciara, rezulta ca acesta se suprapune integral cu imobilul înscris sub nr topo 18830 care in situația dinaintea dezmembrărilor înscrise in CF 861 avea o suprafața de 56jug 1175 stjp (32,65 ha), care se regeste materializata pe planul de CF. La aceasta data in CF 861(electronic 2.

) C. N. sub nr topo 18830/1/1/1/1/1 se regăsește inscrisa o suprafața de

2. mp (28.93ha) unde se identifica si imobilul in cauza inscris in TP nr 27942/2438/_ in favoarea lui P. Aurel parcela 6/1 din tarla 34 in suprafața de 1.25 ha si parcela 6/2 din tarla 34 in suprafața de 9900 mp.

Pe planul cadastral terenul înscris in TP nr 27942/2438 T34 parcela 6/1, 6/2 din tarla 34 are atribuit nr cadastral 18181 cu suprafața de 22400mp fiind intabulat in favoarea paraților P. Vaier si P. I. .

Având în vedere dispozițiile legale invocate precum și starea de fapt reținută, apreciind că înscrisul sub semnătură privată deținut de reclamant - antecontract de vânzare cumpărare încheiat cu proprietarul tabular înscris în cartea funciară anterior colectivizării - coroborat cu declarațiile martorilor audiați, prin comparație cu mențiunile din Registrul Agricol corespunzător anilor 1959 - 1963, vol. 18 V. Chintăului, în care figurează antecesorul pârâților, numitul P. Aurel cu imobilului în litigiu și care au fost temei al reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii fondului funciar în favoarea acestuia - știut fiind că înscrierile din registrul agricol se efectuau în temeiul declarațiilor verbale ale capului familiei fără o verificare prealabilă -, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate deținut de antecesorii săi asupra imobilului în litigiu anterior colectivizării.

Astfel, înscrisul sub semnătură privată prezentat de reclamant, chiar dacă nu îndeplinește condițiile de forma prevăzută de lege, acesta provine de la proprietarul tabular, având o putere probatorie superioară mențiunilor din R.A., reclamantul fiind în consecință în lumina dispozițiilor legale invocate și a probatoriul administrat în cauză, persoana îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legii nr. 18/1991 asupra imobilului în litigiu. Față de cele reținute și în temeiul dispoz. art. III al. 1 lit a din legea 169/1997 modificata prin Titlul V din Legea 247/2005 a dispus anularea

titlului de proprietate al pârâților, potrivit dispozitivului.

În temeiul dispoz. art. 5 și 6 din H.G. nr. 890/2005 instanța a obligat pârâta C. L. de Fond Funciar C. -N. sa procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate întocmind documentația necesara eliberării unui nou titlu de proprietate, cu privire la parcela 6/1 din sola 34 in suprafața de l ha 2500 mp si parcela 6/2 in tarla 34 in suprafața de 9900 mp, în favoarea reclamantului.

În temeiul dispoz. art. 274 C.pr.civilă reținând culpa procesuală a pârâților în derularea prezentului litigiu a obligat pârâții: la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2990 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat.

Pârâții au declarat recurs in termen împotriva sentinței.

Prin recursul formulat, pârâta C. J. pentru S. Drepturilor de P. P. A. T. C. , solicitând modificarea sentinței atacate, in sensul exonerării sale de la plata cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina acesteia.

În motivare pârâta recurentă a formulat critici vizând nelegalitatea sentinței atacate, ce se încadrează in disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ

Din prevederile art. 5 și 6 din Regulamentul aprobat prin H.G. 1172/2001, rezultă că atribuția punerii in posesie aparține comisiilor locale, in timp ce comisiile județene comisia județeană validează sau învalidează propunerile comisiilor comunale iar în baza Procesului verbal de punere în posesie emite titlurile de proprietate pentru cererile validate.

Astfel, având în vedere prevederile legale mai sus menționate, este atributul exclusiv al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privită asupra terenurilor C. -N., în speță, de a stabili amplasamentul sau de a propune altul în cazul în care vechiul amplasament nu poate fi restituit în natură, de a întocmi procesul verbal de punere în posesie și de a înmâna titlurile de proprietate persoanelor îndreptățite.

Fata de cele prezentate mai sus, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. nu putea admite contestatia reclamantului în care, la acea dată, exista un titlu de proprietate emis în anul 1998 în favoarea unui proprietar aparent, care s-a demonstrat doar cu ocazia administrării întregului probatoriu din prezentul dosar că titlul de proprietate nr. 27942/2438/_ s-a dat în favoarea unei persoane care nu avea calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, si în condițiile în care în temeiul Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate nu era obligatorie pe vechiul amplasament.

De asemenea, în conformitate cu prevederile Ordinului Directorului General al Agenției Naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 621/_

, modificat și completat prin Ordinul nr. 881/_ completarea titlului de proprietate este atributul exclusiv al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară C., la fel ca și înaintarea acestuia prefectului în calitate de președinte al comisiei județene de fond funciar C. și subprefectului în calitate de secretar al comisiei județene de fond funciar C. în vederea semnării acestuia iar părțile detașabile ale titlului de proprietate, semnate, se transmit comisiilor comunale, orășenești sau municipale, care le vor înscrie în registrul agricol, după care le vor înmâna sub semnătură titularilor.

C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. nici nu are personal specializat în vedere efectuării expertizelor încuvințate de către instanțele judecătorești sau formulării unui punct de

vedere pertinent față de expertizele judiciare sau extrajudiciare depuse în probațiune și nici nu deține baza de date în vederea identificării amplasamentelor, motiv pentru care nu se poate reține culpa procesuală a acesteia în ceea ce privește identitatea de terenuri, respectiv cele înscrise în TP nr._ și cele înscrise în CF 8129 C. nr. topo 14413/1.

Față de cadrul legal mai sus menționat precum și aspectele sesizate, nu se poate reține culpa Comisiei județene pentru de fond funciar C. în ceea ce privește emiterea titlului de proprietate nr. 27942/2438/_ în favoarea unei persoane care nu avea calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, având în vedere cadrul legal în vigoare la data emiterii titlului de proprietate a cărui anulare s-a dispus prin prezenta sentința recurată.

Referitor la cheltuielile de judecată învederează instanței că, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

C., nu are personalitate juridică, având doar atribuții administrativ- jurisdicționale, fondurile pentru finanțarea acțiunilor legate de aplicarea Legii nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind asigurate anual de către Ministrul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor prin legea bugetului de stat.

În acest sens, precizează că în conformitate cu prevederile art. 52 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a statuat faptul că în limitele competenței sale, comisia județeană de fond funciar constituie o autoritate publică cu activitate adminstrativ -jurisdicțională, și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, are calitate procesuală pasivă, și când este cazul are calitate procesuală activă, fiind reprezentate legal de către prefect, sau pe baza unui mandat convențional, de către unul din membrii.

Astfel, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. nu are calitate de persoană juridică și nici patrimoniu propriu, ca element distinct al personalității juridice, deși alin. 3 al art. 52, introdus prin pct. 10 al art. I din Titlul IV din Legea nr. 247/2005, stipulează în mod expres că dispozițiile art. 274 din codul de procedură civilă sunt aplicabile. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 1 și art. 2 din O.G. nr.

69/2000, modificată și completată prin O.U.G. nr. 24/2001, aprobată prin Legea nr. 263/2001, art. 22 din Legea nr. 500/2002 cu modificările și completările ulterioare prevede în mod expres obligativitatea ordonatorilor de credite de a angaja și utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor respective și cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin recursul formulat, pârâta C. locală de aplicare a Legii 18/1991 de pe lângă Consiliul local al municipiului C. -N. a solicitat instanței modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului si exonerarea Comisiei Locale de la plata cheltuielilor de judecata.

In motivare, recurenta a formulat următoarele critici vizând netemeinicia și nelegalitatea sentinței atacate:

Instanța a apreciat eronat, cu încălcarea disp. art. 8 din Legea 18/1991, calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul in litigiu în suprafață de 2,59 ha mp, întrucât de acest drept beneficiază cei care au adus sau li s-a preluat teren in CAP, or reclamantul nu a adus și nu i s-a preluat acest teren in cooperativă.

Contractul de vânzare-cumpărare la care se face referire în acțiunea introductivă a fost încheiat în anul 1957, sub formă de înscris sub semnătură privată. Ori, raportat la prevederile art. 46 din Legea nr. 18/1991, terenurile situate în intravilan și extravilan puteau fi înstrăinate, indiferent de întinderea suprafeței, doar prin acte juridice încheiate în forma autentică.

De aceea, nefiind îndeplinită condiția de formă prevăzută ad validitatem, convenția încheiată in anul 1957 nu are valoare juridică de contract de vânzare- cumpărare, susceptibil de a determina transferul dreptului de proprietate, ci a unei simple promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare.

În scopul îndeplinirii obligației asumate în baza antecontractului de vânzare-cumpărare, cel care trebuia să formuleze o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate ar fi fost promitentul-vânzător, iar nu promitentul- cumpărător. Numai în condițiile formulării unei cereri de reconstituire a dreptului în condițiile și în termenul prevăzut de legea fondului funciar, urmată de o soluție de admitere, devenea posibilă executarea obligației asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare de către promitentul-vânzător. Atâta vreme cât promitentul-vânzător nu are calitatea de proprietar asupra terenului, nu avea sau nu are cum să procedeze la transferul dreptului de proprietate în favoarea promitentului-cumpărător (reclamantul) în baza unui contract de vânzare-cumpărare.

Totodată, soluționarea cererii de reconstituirea a dreptului de proprietate nu poate avea loc nici raportat la prevederile art. 6 alin. 1 ind.3 din Legea nr. 1/2000 întrucât declarațiile martorilor nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute de acest text legal.

Mai mult decât atât, instanța nu s-a pronunțat asupra anularii HCJ nr.

65/_ .

In alta ordine de idei, in ceea ce privește obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata, in suma totale de 2.990 lei, reprezentând contravaloarea expertizei efectuate si onorariile avocațiale, consideră faptul ca instanța in mod greșit a obligat C. L. la plata expertizei, deoarece potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 2 si 3 coroborat cu art. 34 alin. 2 din HG nr. 890/2005, reclamantii au obligația de a face dovada identificării acestuia din punct de vedere dimensional si topografic pe baza unei schite cu precizarea vecinătăților, precum si dovada proprietății acestora, dovada filiației fata de proprietarii de carte funciara.

În ceea ce privește stabilirea onorariilor avocațiale, apreciază ca suma stabilita este total nejustificata.

În susținerea celor mai sus arătate înțelege să invoce dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 492 din_, publicată în Monitorul Oficial nr. 583 din 5 iulie 2006.

În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 18/1991, republicata, s-a statuat faptul ca, C. L. de fond funciar, constituie o autoritate publica si are calitate procesuală activă sau pasivă, în limita competenței sale și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă. Din cele menționate mai sus, nu reiese faptul că aceasta a dobândit calitate de persoană juridică și are patrimoniu propriu, ca element distinct al personalității juridice.

Fata de cele menționate mai sus, C. L. de fond funciar este autoritate publica cu activitate administrativa, cum îi definește legea natura juridica, nu are persoanalitate juridica, nu are buget propriu de venituri si cheltuieli, astfel incat solicita exonerarea de la plata cheltuielilor de judecata.

Prin recursul formulat, pârâții P. V. și P. I. au solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii extinse și completate formulată de reclamant, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare pârâții recurenți au susținut netemeinicia și nelegalitatea sentinței atacate, pentru motive ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 304 pct. 9 cod proc.civ.

Astfel, arată pârâții, antecesorii reclamantului nu îndeplineau condițiile art. 8 alin. 2, pentru că nu au fost membrii cooperatori, care să aducă pământ în CAP ; nu li s-a preluat lor pământ de către cooperativă ; Mai mult chiar, antecesorii reclamantului erau chiaburi, cum de altfel sugerează chiar reclamantul, în justificarea suspiciunii la o dobândire legală a dreptului de proprietate.

Chiar și singura probă de care se prevala reclamantul, promisiunea de vânzare-cumpărare nu a fost confirmată, astfel cum se susținea, printr-o probațiune testimonială concludentă, dar instanța ajută reclamantul făcând și o interpretare contrară declarațiilor date de martorii reclamantului, în sensul că aceștia ar fi confirmat că terenul " a aparținut anterior colectivizării familiei acestuia, care l-a dat în folosință lăptarului P. Aurel, în schimbul acestei folosințe le dădea antecesorilor reclamantului grâne.

Declarațiile au fost altele :

Martora Bartha G., avea 2 ani în anul 1957, și a menționat că: nu cunoaște unde este terenul în litigiu și nici măcar nu l-ar putea identifica sau indica, dar își " amintește " din spusele părinților " că un teren din zona Chintău ar fi aparținut antecesorilor reclamantului și era folosit de antecesorul lor. Continuă martora în a menționa că nu cunoaște cine a adus terenul în CAP.

Martorul Bartha Grigore, ( văr primar cu reclamantul, mamele lor fiind surori ) a precizat că: nu cunoaște unde este terenul în litigiu, nu l-ar putea identifica la fața locului, dar în zona Chintău ( adică comuna Chinteni, distinctă de zona în litigiu, Valea Chintăului care aparține de Municipiu C. -N.

) antecesorul reclamantului avea teren pe care l-ar fi dat în folosință antecesorului lor. Nu cunoaște cine a intrat cu terenul în CAP.

Acestea au fost declarațiile martorilor reclamantului și nu cele relatate și reținute de instanță.

În ce privește declarația martorilor propuși de ei, se face o interpretare voit greșită prin considerentele hotărârii, cu toate că:

Martora Dumitraș Ana cunoaște terenul în litigiu, care se află în zona "la cruce " în Valea Chintăului ( nu în " Chintău " = comuna Chinteni cum susțineau martorii reclamantului), ea fiind vecină cu antecesorul lor și în prezent cu P. V., în Valea Chintăului.

Cunoaște martora că acest teren a aparținut tatălui lor, care l-a folosit în nume propriu atât înainte cât și după colectivizare, până în prezent, aspecte care au fost confirmate și de vecinii din zonă care știu, precum martora, că această suprafață a fost adusă în CAP de " bătrânul" P. " .

Martora a subliniat că nici măcar nu a auzit de fam. U. în zonă dar l-a cunoscut personal pe tatăl lor.

Martora Potor Ana a auzit și menționează că este de notorietate în zonă ( Valea Chintăului ) că terenul în litigiu a aparținut antecesorului lor, și personal împreună cu martora Dumitraș au ajutat familia lor la munca terenului după revoluție.

Față de cele de mai sus, reținerea instanței de fond este total eronată când se precizează că: " martorii propuși de pârât cunosc situația terenului doar ulterior anului 1993, an din care terenul a fost exploatat de pârâți și antecesorul acestora ".

Solicită a se constata că nu aceasta a fost declarația martorelor. Din contră, declarațiile martorilor reclamantului nu au avut menirea de a confirma susținerile că terenul în cauză, a fost folosit de la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare și până la colectivizare, de către antecesorii reclamantului,

astfel cum se preciza în completarea de acțiune, aceștia neavând nici măcar posesia unui teren în zona Valea Chintăului ce aparține de municipiul C. -N. ci, eventual în comuna " Chintău " -Chinteni.( astfel cum s-a și declarat).

Ce au dovedit martorii a fost că: un teren din zona Chintău ( respectiv comuna Chintău= Chinteni ) și nu Valea Chintăului ( care aparține de municipiul C. -N. ) ar fi fost posibil dat în parte tatălui acestora de către antecesorul reclamantului, câtă vreme astfel cum susținea reclamantului antecesorii lui dețineau suprafețe foarte mari de teren, dar nu dețineau proprietatea asupra celui în litigiu.

La analiza legalității titlului eliberat antecesorului lor, s-a nesocotit că, față de dispozițiile art. 8 alin. 2 din legea nr. 18, antecesorul acestora a justificat, îndeplinirea cerințelor legale, respectiv că este îndreptățit la acordarea măsurilor prev. de legea nr. 18/91 cu modificările ulterioare, că a fost membru cooperator care a adus suprafața de teren în cooperativă, că suprafața adusă în cooperativă este cea rezultată din cererea de înscriere în CAP, și registrul agricol din anii 1959-63, volumul 18 Valea Chintăului, fila 94, raportat la disp. art. 9 alin. 1 teza 2 din HG 890/2005. A lucrat terenul anterior colectivizării și până la data intrării cu acesta în CAP, după colectivizare și apoi după revoluție alături de ei, aspect confirmat de martorii audiați în cauză.

Astfel, nu se poate discuta de vreo nesocotire a dispozițiilor legale în vigoare la data aprobării cererii depuse și mai apoi a emiterii titlului de proprietate, dispoziții care să atragă nulitatea absolută a acestuia.

Instanța de fond, prin considerentele hotărârii, face inițial o copiere a anumitor dispoziții în materia fondului funciar, apoi procedează la o interpretare proprie, nereală a declarațiilor martorilor reclamantului și apreciază că antecontractul deținut are o putere probatorie superioară ( astfel cum sugera și reclamantul ) mențiunilor din registrul agricol.

S-au nesocotit, nu s-a făcut referire la argumentele legal invocate în justificarea calității de persoană îndreptățită la reconstituire a antecesorului lor și lipsa întrunirii cerințelor legale față de antecesorul reclamantului, câtă vreme antecesorii reclamantului și reclamantul, în calitate de moștenitor, se situau în afara îndeplinirii cerințelor textului legal al art. 8 coroborat cu disp. art. 11 (identic cu art. 9alin. 1 din HG nr. 890/2005) din legea nr. 18, antecesorii reclamantului nu au avut nicicând calitate de membri cooperatori, nu au adus pământ în cooperativă și nici nu li s-a preluat în vreun mod teren de către aceasta, iar reclamantului îi este incidență și disp. din Titlul V, art. III alin. 1, în baza căreia sunt lovite de nulitate absolută " actele de reconstituire sau constituire în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în C.A.P., nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate. "

Potrivit art. 11 alin. I și 2 din legea 18/91 republicată, dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren aduse în C.A.P. sau preluate de aceasta în baza unor legi speciale sau în orice mod de la membri cooperatori este cea care rezultă din actele de proprietate.

Reclamantul, sau antecesorii acestuia nu au deținut un act translativ de proprietate ci doar o promisiune de vânzare-cumpărare pe care nu au valorificat-o.

Pentru a face dovada efectului translativ al dreptului de proprietate era necesar ca actele de proprietate să fie încheiate cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute ad validitatem de legea în vigoare la data încheierii actului, respectiv disp. art. 2 din decretul nr. 221/1950 care prevedeau ad validitatem forma autentică a actului de înstrăinare, prin acte juridice între vii, a terenurilor cu sau fără construcții.

Simplul argument al deținerii unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat de antecesorii reclamantului în anul 1957, nu poate fi reținut de

instanță cu o valoarea și putere juridică a realizării legale și depline a transferului dreptului de proprietate pe seama acestora, în raport de disp. legale mai sus amintite. Promisiunea de vânzare-cumpărare de care se prevalează reclamantul, nu este și nu poate constitui un act de proprietate, ci doar o dovadă a asumării unei obligații de a face, respectiv de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare.

Promisiunea de vânzare-cumpărare nu poate constitui, astfel cum invoca reclamantul, și a conchis și instanța de fond, ca fiind un act cu o putere probatorie superioară, în raport de înscrisurile antecesorului acestora, înscrisuri care se încadrează în condițiile disp. art. 8 din legea 18. și ale art. 9 alin. 1 teza 2 din HG 890/2005 .

Dar, instanța de fond deși făcea referire la disp. art. 6 alin. 13 din legea nr. 1/2000, în sensul că " în situația în care nu există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă pentru constituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietari vechimi sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerul reconstituirea ".nesocotește că aceste dispoziții nu se regăsesc pe seama reclamantului, pentru că:

In speță, față de textul invocat de instanță și declarațiile martorilor reclamantului nici măcar nu se poate spune că aceștia ar recunoaște terenul, din contră spuneau că:

" nu cunosc terenul, unde s-ar situa, și nu l-ar putea identifica la fața locului "
Iar pe de altă parte, terenul " necunoscut" nu era învecinat cu vreo suprafață deținută de antecesorul martorului,
ambii martori discutau de un posibil teren, dar în comuna Chintău și nu în Valea Chintăului, unde se află cel în litigiu și unde familia reclamantului nu era cunoscută.

Prin încălcarea sau aplicarea greșită a legii, dar și prin denaturarea declarațiilor martorilor audiați și interpretarea trunchiată a ansamblului probator s-a ajuns la pronunțarea unei hotărâri nelegale dar și neîntemeiate, motiv pentru care solicită admiterea prezentului recurs.

Reclamantul a depus întâmpinare la recursul pârâților, solicitând respingerea acestora ca neîntemeiate, menținerea sentinței atacate solicitând respingerea tuturor recursurilor formulate, menținerea sentinței atacate și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare poziției sale procesuale, reclamantul intimat a reiterat susținerile de fapt și de drept formulate in fața primei instanțe.

Analizând sentința prin raportare la disp. art. 304 și 304 ind. 1 Cod pr.civ, tribunalul constată netemeinicia recursurilor declarate în cauză, având în vedere următoarele considerente:

Vom analiza cu precădere criticile formulate de pârâții P. și de C. L. de fond funciar C. -N., deoarece privesc soluția dată cererilor principale.

Principala critica a recurenților adusă sentinței, este reținerea greșită de către instanță a calității de persoană îndreptățită a reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul in litigiu, înscris in CF nr.861 C., nr.top. 18830, identic cu cel înscris în titlul de proprietate nr. 27942/2438/_ parcela 6/1 din tarlaua 34 în suprafața de 1 ha 2500 mp si parcela 6/2 din tarla 34 in suprafața de 9900 mp.

Recurenții apreciază că antecontractul de vânzare-cumpărare a dreptului de proprietate, nu face dovada dreptului de proprietate al antecesorului reclamantului asupra acestui teren, nefiind încheiat in forma autentica.

Potrivit disp. art. 1176 Cod civil, actul sub semnătură privată, recunoscut de acela căruia se opune, sau privit, după lege, ca recunoscut, are același efect

ca actul autentic, intre acei care l-au subscris și intre cei care reprezintă drepturile lor.

In speță actul de opune vânzătoarei Fagorosi Margatreta, de la care au cumpărat imobilul antecesorii reclamantului.

C. locală de fond funciar nu a susținut că aceasta ar fi formulat cerere de stabilire a dreptului de proprietate pentru terenul in litigiu, or, omisiunea acesteia de a formula cerere de stabilire a dreptului de proprietate, dă naștere unei puternice prezumții că vânzătoarea recunoaște tranzacția făcută in anul 1957 cu părinții reclamantului.

Actul de vânzare -cumpărare încheiat in anul 1957 intre U. I. și L. in calitate de cumpărători și Fogorosi Margareta, in calitate de vânzător, recunoscut de părți, are același efect ca actul autentic.

Referitor la acest aspect, este justă observația intimatului reclamant, de a se vedea, în paralel cu susținerea recurenților, ca autorul recurenților, P. AUREL, nu deține nici un titlu de dobândire cu privire la terenul in litigiu, si nici nu s-a arătat de către recurenții P. care a fost modalitatea de dobândire a terenului in litigiu.

Faptul că P. AUREL figurează inscris in Registrul Agricol aferent perioadei 1959-1963 cu terenul respectiv, nu conduce la concluzia ca acesta a avut calitatea de proprietar al imobilului si ca este o persoana indreptatita sa beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate, căci potrivit art. 6 alin . (1^2) din Legea 1/2000,consemnarile efectuate intre anii 1945 si 1990 in registrele agricole, cererile de intrare in fostele cooperative agricole de productie, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neinsotite de titlurile de proprietate, au valoare declarativa cu privire la proprietate.

In ceea ce il privește pe antecesorul pârâților, pârâții nu numai că nu a depus la dosar un titlu de proprietate al acestuia pe terenul in litigiu, dar nu au arătat nici măcar vag titlul sub care a ajuns terenul in proprietatea sa.

In acest caz, așa cum rezultă din prevederile legale citate, inscrierea din registrul agricol a lui P. Vale are valoare declarativă.

Registrul agricol are așadar valoarea unei simple declarații, nu a unui înscris doveditor.

Martorii pârâtului, așa cum a arătat corect instanța, s-au referit la situația imobilului după revoluție, nu la momentul cooperativizării, or in ,mod evident textul art. 6 alin (1^3) din Legrea 1/2000, ce se referă la posibilitatea probării prin martori a dreptului de proprietate,are in vedere vecinii terenului de la epoca cooperativizării, nu la vecinii actuali ai terenului.

Apoi, martorii nu au susținut că antecesorul pârâtului ar fi fost proprietar al terenului. Simpla folosință a terenului de către tatăl pârâților nu este suficientă, căci reclamantul a recunoscut că tatăl său a dat terenul tatălui pârâților ca să-l lucreze in parte.

Date fiind criteriile pe care trebuie să le îndeplinească proba testimonială, este temeinică concluzia primei instanțe in sensul că declarațiile martorilor pârâților sunt neconcludente.

Intra-devăr declarațiile martorilor Bartha nu sunt foarte exacte, si singure nu ar fi fost in măsură să dovedească susținerile reclamantului, insă coroborate cu inscrisul de la dosar, acestea e confirmă susținerile reclamantului și parțial chiar pe cele ale pârâților, căci martorii au arătat că terenul in litigiu a fost lucrat in parte de P. V., tatăl pârâților, deci confirmă faptul că acesta a avut la un moment dat posesia terenului.

Declarațiile martorilor Bartha nu trebuie să indeplinească exigențele impuse de art. 6 alin (1^3) din Legea 1/2000, căci spre deosebire de pârâți, reclamantul deține un inscris doveditor al dreptului de proprietate al antecesorilor săi.

Potrivit art. 6 alin (1^4) din Legea 1/2000, orice proba dovedind dreptul de proprietate al fostilor proprietari poate fi inlaturata numai printr-o proba de aceeasi forta produsa de catre detinatorul actual al terenului sau de catre terti, tagaduind dreptul de proprietate.

Or, opunând contractul din 1957 al reclamantului, înscrierii din registrul agricol a pârâților, in mod cert dovada proprietății deținută de reclamant are o valoarea probatorie superioară celei deținută de pârâți.

Terenurile au fost preluate in cooperativă de la proprietari, nu de la simpli detentori, astfel încât, chiar dacă P. Aurel este înscris in registrul agricol ca deținător al terenului, preluarea in cooperativă a acestuia s-a făcut de la tatăl reclamantului, care avea calitatea de proprietar.

Calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, a fost temeinic și legal reținută de instanță raportat la prevederile art. 8 din Legea 18/1991.

Totodată, instanța de fond a reținut corect că P. AUREL nu are calitatea de persoana îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât nu a deținut niciodată terenul respectiv in nume de proprietar, ci doar ca detentor precar.

Titlul de proprietate fiind emis pe seama unei persoane care nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, sunt incidente in cauză disp. art. III lit. a) pct. (i) din Legea 169/1997. În raport de aceste dispoziții, soluția instanței de fond, in sensul de a constata nulitatea absoluta a titlului de proprietate emis in favoarea lui P. AUREL cu privire la terenul litigios, apare ca fiind temeinica si legala.

In ceea ce privește motivul de recurs invocat de către C. L. de Fond Funciar C. -N., in sensul ca instanța nu s-ar fi pronunțat asupra anularii HCJ nr. 65/2012 - motiv care nu este dezvoltat sau argumentat, urmează a fi observat faptul că prezenta cauza a fost inregistrata ca si o contestație impotriva hotărârii comisiei județene, formulata in temeiul art.53 din Legea 18/1991, contestație in cadrul căreia reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis in favoarea lui P. Aurel si sa solicite obligarea celor doua comisii de fond funciar sa procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea sa, cu privire la terenul in litigiu. Admițând aceste cereri ale lui, in mod implicit instanța a admis contestația formulata.

Pe de alta parte, nu exista un text legal care sa stabilească faptul ca ar fi necesar ca instanța sa pronunțe în mod expres o hotărâre prin care sa dispună anularea hotărârii Comisiei Județene sau sa utilizeze o anumita formula sacramentala. Faptul ca s-a dispus obligarea celor doua comisii de fond funciar să procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea reclamantului reprezintă admiterea contestației formulate.

In concluzie la argumentele reținute mai sus, apreciem neîntemeiate criticile aduse de pârâții P. și C. locală soluției dată de instanță capetelor principale de cerere.

Recursul Comisii locale vizează și soluția dată de instanță cererii accesorii referitoare la cheltuielile de judecată.

Si aceste critici sunt neîntemeiate, deoarece fiind in situația de parte căzută în pretenții, comisia este obligată la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 Cod pr.civ.

Onorariul expertului nu poate fi pus in sarcina reclamantului, așa cum susținere recurenta, căci cartea funciară depusă de reclamant oferea date suficiente legate de amplasamentul terenului astfel incât să se poată realiza punerea in posesie.

Proba expertizei a devenit necesară pentru a se verifica identitatea dintre titlul de proprietate atacat si cartea funciară, or această verificare nu era necesară dacă nu s-ar fi emis titlul lovit de nulitate.

In ce privește onorariul avocațial, este nejustificată reducerea onorariului in temeiul art. 274 alin 3 Cod pr.civ, întrucât onorariul pretins este rezonabil si proporțional cu complexitatea cauzei, cu valoarea ei, și cu munca întreprinsă de către avocat, având in vedere faptul ca prezenta cauza a avut numeroase termene de judecata, in care acesta a fost reprezentat de către avocat, s-a administrat o probațiune complexa care a condus in final la admiterea pretențiilor lui.

Împrejurarea că pârâta recurentă nu are patrimoniu propriu și cont propriu de venituri și cheltuieli, nu poate constitui un impediment la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme, cunoscând statutul juridic al comisiilor locale, ca si al celor județene, legiuitorul a prevăzut in art. 53 alin 2 din Legea 18/1991, modificată prin Legea 247/2005, că disp. art. 274 Cod pr.civ. sunt aplicabile.

Prin aceste argumente am răspuns in parte si recursului Comisiei Județene.

In ce privește recursul acestei pârâte, mai arătăm că acesteia ii sunt aplicabile prevederile art. 274 Cod pr.civ, fiind parte căzută in pretenții, și totodată aflată in culpă procesuală. Culpa procesuală a acestei instituții constă in neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de îndrumare și control pe care le are potrivit art. 6 din HG 890/2005 față de comisiile locale. Dacă pârâta C.

J. și-ar fi indeplinit corespunzător această obligație, verificând cu ocazia validării propunerilor comisie locale, verosimilitatea actelor doveditoare, emiterea nelegală a titlului de proprietate in favoarea antecesorului pârâților putea fi evitată.

Este adevărat că dispozițiile art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 69/2000, modificată și completată prin O.U.G. nr. 24/2001, aprobată prin Legea nr. 263/2001, art. 22 din Legea nr. 500/2002 cu modificările și completările ulterioare prevăd în mod expres obligativitatea ordonatorilor de credite de a angaja și utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor respective și cu respectarea dispozițiilor legale, însă acestea vor avea relevanță in momentul punerii in executarea a sentinței, ele nu pot constitui un impediment la însăși obligarea comisiei județene căzută in pretenții la plata acestora.

Instituțiile publice debitoare au obligația de a face demersuri pentru a prevedea in buget sumele necesare achitării debitelor.

Pentru considerentele arătate, recursurile declarate de pârâți au fost găsite in întregime neîntemeiate, și in consecință vor fi respinse in temeiul art. 312 alin 1 Cod pr.civ.

În temeiul disp. art. 274 alin 1 Cod pr.civ, recurenții vor fi obligați să plătească reclamantului suma de 1200 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

	Respinge ca nefondate recursurile declarate de C.	J. PENTRU S.
D.	DE P. P. A. T. C., C. L.	PENTRU S. D.

DE P. P. A. T. C. -N., P. V., P. I. împotriva sentinței civile nr. 23311/2012 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Obligă recurenții să plătească intimatului U. L. suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă Pronunțată în data de_ .

PREȘEDINTE,

C. -A. C.

JUDECĂTOR,

C. -V. B.

JUDECĂTOR,

O. R. G.

GREFIER,

D. B.

D.B. 30 Mai 2013 Red. CB/dact CB _

#Fond Funciar. Jurisprudenta

← Decizia civilă nr. 381/2013. Fond funciar		Decizia civilă nr. 415/2013. Fond funciar →

Decizia civilă nr. 602/30. Fond funciar

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 602/30. Fond funciar