Decizia civilă nr. 643/2013. Prestație tabulară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 643/A/2013
Ședința publică de la 04 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA-SS JUDECĂTOR: D. T. GREFIER: C. -G. H.
Pe rol este soluționarea cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 360/A/2013 pronunțata de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ în cauza privind pe apelanta M. M. C. fostă S. și pe intimatul S. I. G., având ca obiect prestație tabulară
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile au avut loc la data de_ și au fost consemnate în încheierea de ședință de la această dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T. UL
Reține că prin Decizia civilă nr. 360/A/2013 pronunțata de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
a fost respins ca nefondat apelul declarat de M.
M. C. fostă S. împotriva încheierii civile nr. 1483/_ și a Sentinței civile nr. 1465/2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul; a fost obligată apelanta să plătească intimatului suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la precizarea cererii reconvenționale prin care se solicită compararea celor două titluri, tribunalul apreciază că acesta nu a reprezentat o cerere nouă față de ceea ce s-a solicitat până în acel moment, întrucât pârâta nu a înțeles altceva decât să solicite analizarea celor două antecontracte la momentul stabilirii contribuției părților la dobândirea bunului. De altfel nu a formulat o completare la cererea reconvențională, ci o precizare. Compararea celor două titluri reprezintă o chestiune de apreciere și analiză a probelor, ori acest lucru a fost făcut. Prima instanță a făcut o analiză sumară a acestor antecontracte pornind de la depozițiile martorilor coroborate cu scriptele depuse.
Astfel, în mod legal a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului.
În ceea ce privește motivarea încheierii, prima instanță a menționat temeiurile care au stat la baza soluției pronunțate, faptul că acesta nu convin sau nu conving partea nu coincide cu o nemotivare. Practic nu era necesar ca prima instanță să facă o motivare elaborată cu privire la ce însemnă o completare a unei hotărâri judecătorești.
Pe fondul apelului tribunalul reține că poziția apelantei a fost una oscilantă între a considera că prin încheierea contractului din_ reclamantul a înțeles sa schimbe caracterul juridic al imobilului, din bun propriu în bun comun,
respectiv că la dobândirea imobilului cei doi soți au avut o contribuție comună. Cele două situații însă se exclud întrucât în prima situație nu este necesar a se stabili vreo contribuție a pârâtei la dobândirea bunului, ci doar a intenției reclamantului de a transforma caracterul bunul din bun propriu în bun comun, iar în cealaltă situație este necesar a se dovedi că, la rândul său pârâta a avut resurse financiare cu care a contribuit la dobândirea bunului în cauză. În fine, va fi analizată și așa zisa comparare de titluri, care este o situație total diferită de cea specifică unei acțiuni în revendicare, atâta timp cât imobilul în litigiu a fost înscris în cartea funciară în baza unui act notarial autentic, care este actul constitutiv de drepturi. În aceste condiții, tribunalul apreciază că în cazul unei acțiuni având ca obiect partaj de bunuri prezintă relevanță contribuția soților la dobândirea bunurilor supuse partajului.
Cu privire la cele două antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate cu familia P. escu, tribunalul apreciază că analiza primei instanțe este temeinică și legală. Faptul că în final contractul autentic s-a încheiat cu familia Mirea, s-a datorat lipsei titlului de proprietate al familiei P. escu, care deținea înscris sub semnătură privată inapt de a transmite proprietatea. Aceasta rândul său deținea înscris sub semnătură privată de la soții Mirea. Probabil, pentru evitarea unor taxe notariale și fiscale suplimentare, determinate de transmisiunile succesive, părțile au înțeles să încheie contractul autentic direct cu familia Mirea, ocolind familia P. escu.
Cu privire la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de _
, contestat de către pârâtă, aceasta nu a reușit sa dovedească nevalabilitatea acestuia. De altfel, semnăturile regăsite pe acel antecontract au fost recunoscute de către toți titularii, iar în urma expertizei grafice administrate, nu s-a putut dovedi că vechimea actului este alta decât cea înscrisă pe el.
Critica potrivit căreia acest antecontract nu a stat la baza încheierii contractului în forma autentică este valabilă și pentru antecontractul încheiat la_, având relevanță toate părțile nu doar promitenții cumpărători. Datele de identificare ale părților sunt necesare pentru a nu crea dubii cu privire la identitatea acestora și a fi clar determinate, ori în cauză nu s-a pus o asemenea problemă și nici nu au existat dubii legate de acest aspect. Cu privire la lipsa multiplului exemplar acesta este un aspect care poate fi invocat numai de părțile contractante nu și de către terți. Pârâta apelantă nefiind parte în convenție nu poate invoca acest aspect. Scrierea în grabă, neaducerea la cunoștința apelantei, existența unui singura martor nu afectează valabilitatea sau credibilitatea contractului.
Prin urmare, acest act are aceeași putere probatorie ca și antecontractul de vânzare-cumpărare de care se prevalează pârâta și care a fost încheiat la _
. Așa cum s-a menționat anterior, la partajul de bunuri prezintă relevanță contribuția soților la dobândirea bunului, în speță, cine a achitat prețul, de unde provin acești bani. Imposibilitatea de compensare a datoriilor unei persoane fizice cu a unei persoane juridice din punct de vedere fiscal, așa cum corect a reținut prima instanță excced cadrului procesual. Acesta cu atât mai mult cu cât deși s-a reținut că reclamantul avea la acel moment o farmacie veterinară și în calitate de medic a efectuat tratamente nu reiese dacă sumele compensate au fost făcute cu farmacia sau persoana fizică autorizată sau într-o altă modalitate. Cert este că fostul proprietar P. escu Nicolae F. a declarat că a vândut imobilul în litigiu la prețul de 50.000.000 lei vechi, că atâta la semnarea contractului din_ cât și la_ pârâta a lipsit și că la încheiere celui de-al doilea contract prețul era integral achitat. Din prețul menționat în contract, suma 10.000.000 lei au
reprezentat tratamentele medicale compensate, diferența de preț fiind achitată de către reclamant, anterior semnării antecontractului din_ . Lipsa pârâtei la încheierea celui de-al doilea contract a fost menționată și de martorul Cotișel Mihai Dan, semnatar al convenției. Acesta din urmă a arătat că la momentul încheierii contractului din_ prețul imobilului fusese achitat. Cunoștea acest lucru de la numitul Miclăuș al martor al contractului care i-a adus la cunoștință că reclamantul a efectuat tratamente la ferma familiei P. escu și că a plătit doar diferența.
În consecință, cel mai bine caracterizat este antecontractul încheiat la_ întrucât probele administrate în cauză au relevat contribuția exclusivă a reclamantului, în condițiile în care pârâta nu a putut dovedi nici un moment vreo contribuție cât de mică. Căsătoria părților, a avut loc cu trei zile înainte de încheierea celui de-al doilea antecontract moment la care întregul preț fusese achitat. Martora Gorcea C., apropiată părților a arătat că, însoțită de părți a vizitat apartamentul înainte de nuntă. De asemenea a arătat că apartamentul a fost cumpărat de reclamant și plătit integral de acesta înainte de căsătorie, o parte din preț fiind compensată cu suma datorată de proprietari reclamantului pentru tratamente la ferma de animale. Din banii rămași de la nuntă, mai puțin de 40.000.000 lei părțile și-au schimbat mașina, s-au dus în luna de miere, au cumpărat bijuterii și mobilă. Ambele antecontracte fiind acte sub semnătură privată, inapte de a transfera proprietatea nu necesitau o anumită formă de întocmire sau de redactare olografă sau dactilografiată și nici semnătura ambilor proprietari. Susținerea potrivit căreia antecontractul încheiat la_ ar fi preferabil nu are nici o susținere de temeinicie sau legalitate.
Prin urmare, cu toate ca apartamentul intra sub regimul comunității de bunuri din pricina faptului ca transferul proprietății a avut loc după momentul încheierii căsătoriei, acesta nu reprezintă rezultatul efortului comun al soților la dobândirea sa. De altfel, atâta timp cat contractul autentic de vânzare- cumpărare s-a încheiat în cursul căsătoriei, orice notar public are obligația să se informeze dacă părțile sunt sau nu căsătorite, iar în caz afirmativ - să urmărească ca ambii soți să participe la încheierea tranzacției. Acest lucru nu înseamnă ca ambii soți au cote egale (sau inegale) de contribuție la achiziționarea bunurilor dobândite in timpul căsătoriei.
Cota de contribuție comună la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei este una prezumată în lipsa altor probe care să dovedească contrariul. În speță probele administrate în cauză au dovedit că doar reclamantul a contribuit financiar la dobândirea bunului, iar pârâta nu a reușit să dovedească nici măcar o contribuție modică.
Cu privire la faptul că prin încheierea antecontractului din_ reclamantul a dorit să schimbe caracterul bunului din acela de bun propriu în bun comun, apelul este neîntemeiat. O asemenea intenție trebuia să reiasă fără nici un dubiu din contract, în condițiile în care anterior mai fusese încheiat un asemenea act. De altfel nici din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul a dorit ca acest bun să fie unul comun
În fine, un ultim aspect invocat este cel al inadmisibilității acțiunii în rectificare de carte funciară acesta este nefondat. În speță suntem în prezența unei acțiuni de partajare a bunurilor dobândire în timpul căsătoriei și nu într-i acțiune de rectificare CF întemeiată pe dispozițiile art.36 din Legea nr.7/1996. Înscrierea în Cf a dreptului de proprietate al reclamantului este consecința partajării și nu anulării actului. Acțiunea de fond este una de partajarea unui bun dobândit în timpul căsătoriei sau de constatarea a caracterului de bun
propriu al unui bun dobândit în timpul căsătoriei, acțiunea fiind una imprescriptibilă. Ca urmare a acțiunii de împărțeală și atribuirii acestuia unui sau altuia dintre foștii soți e impune și modificarea înscrierilor din CF.
Apelanta M. M. C., fosta S., în temeiul art.281 ind.2
C.proc.civ. a formulat o cerere de completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 360/A/2013 pronunțata de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună cu privire la petitul nr. 4 de acțiune, respectiv cu pretențiile de 1200 de lei pretinse de apelantă de la reclamantul-intimat.
În acest sens, chiar dacă tribunalul a respins apelul, era obligat să se pronunțe și asupra acestui petit, el având legătura cu obiectul procesului, însă nefiind pendinte de el. Cu atât mai mult cu cât, dacă reține că nu a avut nici o contribuție ar trebuie să-l oblige la plata întregii sume de 2400 de lei și nu asupra cotei de 1/2-a parte din aceste pretenții formulate de apelantă. Acestea se compun din următoarele obligații, pe care le-a dovedit la dosar:
-1/2-a parte din impozitele restante în perioada 2003-2008 (a se vedea certificatul fiscal de la f.43), achitate conform chitanței anexate, la data de_ în sumă totală de 1550 lei: 2 = 775 lei
-1/2-a parte din contribuția la lucrarea de izolație a acoperișului achitată Asociației de proprietari în 2006, respectiv 700 :2 = 350 lei
-1/2-a parte din achitarea interfonului montat pe scara blocului 149 lei: 2
= 74,5 lei. - a se vedea f.216 și 217.
Total creanța solicitată: 775 + 350 + 74,5 lei = 1199,5, rotund 1.200 lei.
Intimatul reclamant S. I. G. a formulat întâmpinare față de cererea de completare a dispozitivului D
eciziei civile nr. 360/A/2013 pronunțata de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ să dispună respingerea cererii apelantei pentru obligarea reclamantului la plata sumei de 1200 lei, în principal ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar în subsidiar ca neîntemeiată cu cheltuieli de judecată.
Astfel, prin cererea de completare, apelanta pârâtă solicita instanței să se pronunțe cu privire la petitul nr. 4 de acțiune, respectiv în legătura cu pretențiile de 1200 de lei, pretinse de pârâta apelanta de la reclamant reclamant compuse din următoarele:
-1/2-a parte din impozitele restante în perioada 2003-2008 (a se vedea certificatul fiscal de la f.43), achitate conform chitanței anexate, la data de_ de apelanta pârâta în sumă totală de 1550 lei: 2= 775 lei,
-1/2-a parte din contribuția la lucrarea de izolație a acoperișului achitata de apelanta pârâta, Asociației de proprietari în 2006, respectiv 700:2=350 lei,
-1/2-a parte din achitarea interfonului montat pe scara blocului 149:2=74,5 lei -a se vedea f.216 și 217.
Total, creanța solicitata de apelanta pârâta: 775+350+74,5 lei=l 199,5 lei, rotund 1200 lei.
În prima instanța și prin cererea de apel, apelanta a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 1200 lei. În cuprinsul cererii de completare a dispozitivului, deși solicita ca instanța să se pronunțe asupra pretențiilor de 1200 lei, în continuarea cererii apelanta a arătat că daca retine că nu a avut nici o contribuție ar trebui sa-l oblige la plata întregii sume de 2400 lei și nu asupra cotei de 1/2-a parte din aceste pretenții formulate de către apelanta.
Având în vedere ca în apel, și implicit nici în cadrul procedurii completării dispozitivului hotărârilor pronunțate în apel, nu se poate schimba cadrul procesual, cauza, obiectul pricinii și nu se pot face cereri noi, solicitarea apelantei
de obligare a reclamantului la plata sumei de 2400 lei apare ca fiind o cerere noua, inadmisibilă a fi formulata în aceasta etapa procesuala. Pe de alta parte, apelanta nici nu a achitat taxa judiciara de timbru decât pentru pretențiile în sumă de 1200 lei.
În consecința, instanța nu poate analiza decât îndreptățirea apelantei la încasarea sumei de 1200 lei, astfel cum a solicitat în prima instanța și prin cererea de apel.
Aceste sume de bani solicitate de pârâta reprezintă drepturi de creanță al căror drept la acțiune pentru a fi valorificate, era deja prescris la momentul formulării cererii reconvenționale de către pârâta-reclamanta reconvențională. Conform art.l alin 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Termenul legal în care pârâta era îndreptățită sa solicite sumele respective este termenul general de prescripție de 3 ani de zile.
Astfel, în legătura cu impozitele restante din perioada 2003-2008, achitate conform chitanței depuse la dosar de pârâta, în sumă totală de 1550, dreptul la acțiune celor aferente perioadei 2003-2008 s-a prescris prin îndeplinirea termenului general de prescripție de 3 ani (art. 3 alin (1) Decretul nr. 167/1958), termen care a început să curgă de la data efectuării plații lor. Prin urmare, pârâta ar avea dreptul de a solicita restituirea doar a sumelor plătite cu titlu de impozit, aferente anului 2008, pentru restul, dreptul la acțiune fiind prescris.
În ceea ce privește ½ parte din contribuția la lucrarea de izolație a acoperișului achitată de pârâtă Asociației de proprietari în 2006, respectiv 700:2=350 lei, și acest drept de creanță este prescris, fiind supus la rândul sau termenului general de prescripție de 3 ani. Astfel, anul 2009 este termenul limita pana la care pârâta trebuia sa solicite restituirea sumei, iar nu 2011 conform datei de înregistrare a cererii reconvenționale.
Este prescris și dreptul la acțiune în restituirea sumei de 74.5 lei, plătită de pârâta pentru montarea interfonului, plată făcută în anul 2006. Conform regulii generale prevăzute de art. 7 alin (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripția extinctivă începe sa curgă la data nașterii dreptului material la acțiune. Data nașterii dreptului la acțiune a fost data efectuării plații, data de la care pârâta era îndreptățită să ceară restituirea respectivelor sume. Or, pârâta a rămas în stare de pasivitate pe toata perioada de 3 ani, și doar cu ocazia respectivului proces a solicitat pe cale reconvențională restituirea respectivelor sume.
Prin înregistrarea cererii reconvenționale în data de 7 februarie 2011, s-a întrerupt cursul prescripției extinctive doar pentru sumele plătite cu titlu de impozit, aferente anului 2008, restul sumelor de bani fiind prescrise deja la momentul înregistrării cererii reconvenționale. Termenul de prescripție pentru aceste sume a fost împlinit și neîntrerupt printr-unul din modurile prevăzute de lege, la data înregistrării cererii reconvenționale.
Prin cererea de completare pârâta apelanta, în mod eronat menționează faptul că, dacă se reține că nu a avut nici o contribuție la cumpărarea apartamentului, reclamantul ar trebui să fie obligat la plata întregii sume de 2400 de lei și nu asupra cotei de 1/2-a parte din aceste pretenții formulate de pârâta apelantă. Este nefondată această mențiune întrucât aceste cheltuieli au fost efectuate de către pârâta reclamanta reconvenționala având în vedere faptul ca avea folosința exclusiva a apartamentului, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanța. Însăși, prima instanță a reținut că de la data desfacerii căsătoriei, pârâta reclamant reconvențional a locuit singură, a folosit acest apartament, cheltuielile arătate fiind cheltuieli de întreținere, necesare celui care
îl folosește. Reclamantul nu a avut acces la acest apartament și nu a avut posesia și folosința lui, astfel încât neprofitând de folosința acestui bun, nu pot fi obligat la plata cheltuielilor aferente folosinței.
Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, compuse din onorariu avocațial, potrivit chitanței anexate.
Aceste considerente justifică respingerea cererii de completare, în principal ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Analizând cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr.360/A/2013
pronunțate în dosar nr._ tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.2812Cod de procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara recurs. În speță instanța constată că, deși a respins în întregime apelul declarat de M. M. împotriva sentinței civile nr.1483/2012, în considerente nu s-a referit și la motivul de apel privind obligarea reclamantului S. I. G. la plata sumei de 1200 lei. Acest aspect echivalează cu nepronunțarea tribunalului asupra unei cereri, astfel că din perspectiva dispozițiilor art.2812Cod de procedură civilă cererea este admisibilă.
Pe fond, tribunalul apreciază că acest motiv de apel este nefondat și urmează a fi respins.
Din probele administrate în cauză reiese că după divorțul părților produs în anul 2001, pârâta apelantă a fost singura care a ocupat imobilul în litigiu. Lucrările de izolație a acoperișului în sumă de 700 lei din care pârâta pretinde 350 lei au fost lucrări necesare și revin în sarcina celui care folosește imobilul. În acest sens, doctrina a statuat că sunt necesare acele cheltuieli care au trebuit să fie făcute neapărat pentru însăși conservarea sau întreținerea bunului . În ceea ce privește lucrările necesa re instalării interfonului, aceste lucrări nu sunt de natură să ducă la sporirea valorii imobilului, ci doar la o oarecare îmbunătățire a confortului celui care l-a folosit.
Pe de altă parte aceste investiții au fost efectuate în cursul anului 2006, cererea reconvențională fiind înregistrată la_ cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 alin.1 din Decretul nr.167/1958. Prin urmare cererea este și prescrisă astfel că se impune admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de intimat prin întâmpinare. În ceea ce privește suma de 775 lei reprezentând impozit aferent imobilului în litigiu pentru perioada 2003-2008 și această cerere este prescrisă. De la data achitării impozitului, obligație care revine proprietarului până la momentul formulării cererii de chemare în judecată_ au trecut mai bine de trei ani cererea fiind prescrisă. Cererea de obligare a intimatului la suma de 24.000 lei, reprezentând integral sumele achitate cu titlu de impozit pe clădire, interfon și izolație acoperiș este inadmisibilă prin raportare la dispozițiile art.294 Cod de procedură civilă. Atâta timp cât la fond pârâta a investit instanța doar cu cererea de obligare la plata sumei de 1200 lei, în calea de atac aceasta nu-și poate majora pretențiile decât dacă semele se încadrează la prev alin.2 din același articol.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea formulată de apelanta M. M. .
Dispune completarea Deciziei civile nr. 360/A/_ pronunțată în dosarul nr._ cu următoarea dispoziție: respinge apelul declarat de M.
M. în ceea ce privește obligarea reclamantului la plata sumei de 1200 lei . Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, Ana-SS
Judecător,
D. T.
Grefier,
C. -G. H.
Red. S.S./ Tehnored. C.H. 5 ex./_
Jud. fond. Teocan H. O.
| ← Decizia civilă nr. 3305/2013. Prestație tabulară | Decizia civilă nr. 815/2013. Prestație tabulară → |
|---|
