Încheierea civilă nr. 257/2013. Prestație tabulară

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 257/R/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu de la 17 Octombrie 2013 Instanța constitutită din:

PREȘEDINTE C. -V. B.

Judecător C. -A. C. Judecător O. R. G. Grefier C. -S. Ș.

Pe rol fiind judecarea cererii de ajutor public judiciar formulată de petent

P. L. L. .

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța în baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

In sarcina recurentului P. L. s-a stabilit obligația achitării taxei de timbru in sumă de 1137,6 lei și 5 lei timbru judiciar.

Prin cererea înregistrată la dosar la data de 1 octombrie 2013, recurentul a solicitat acordarea ajutorului public judiciar in forma eșalonării plății taxei judiciare de timbru în două rate lunare fixe de 537,3 lei fiecare.

In motivarea cererii, recurentul a arătat că împreună cu soția sa are venituri de circa 3000 lei, insă cheltuielile lunare ale familiei sunt destul de mari, fiind de circa 2500 lei, constând din cheltuieli d e bloc, internet și cablu, curent electric, gaz, combustibil impozite, asigurări, taxă drum, telefon mobil, telefon fix, alimente. Din acest considerent, plata intr-o singură transă a taxei de timbru l-ar pune in dificultate.

Analizând cererea prin prisma dispozițiilor O.U.G 51/2008 și a actelor aflate la dosar, tribunalul constată netemeinicia acesteia, având in vedere următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 8 alin. 2 și art. 6 lit. d) din O.U.G. 51/2008, sunt îndreptățiți să obțină ajutor public judiciar in forma eșalonării plății taxei de timbru, persoanele al căror venit net pe membru de familie este mai mic de 600 lei .

In cazul recurentului, așa cum a arătat in cuprinsul cererii, acesta are un venit pe membru de familie de 1500 lei lunar.

Cheltuielile enumerate de recurent nu pot fi avute in considerare la diminuarea venitului, întrucât nu fac parte din categoria celor prev. de art. 9 din O.U.G 51/2008, care vizează obligații de întreținere, înțelegând prin aceasta pensii de întreținere, chirii sau alte obligații periodice, nu insă cheltuieli cu utilitățile sau cheltuielile comune.

Astfel, reținem că venitul net pe membru de familie al recurentului este de 1500 lei lunar, sumă care depășește limita prev. de art. 8 alin. din O.U.G. 51/2008.

In consecință, cererea recurentului de acordare a ajutorului public judiciar este neîntemeiată și urmează să fie respinsă potrivit dispozitivului prezentei încheieri.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentul P. L.

L., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. C. D., nr. 78, bl. Y1, sc. 3, ap. 46, jud. C. .

Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 17 Octombrie 2013.

Președinte,

C. -V. B.

Judecător,

C. -A. C.

Judecător,

O. R. G.

Grefier,

C. -S. Ș.

C.Ș. 18 Octombrie 2013 Red. CB/dact CB

_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 257/2013. Prestație tabulară