Decizia civilă nr. 659/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 659/A/2013
Ședința publică de la 17 Decembrie 2013 Completul compus din:
PREȘEDINTE M. O. -S.
Judecător D. -I. T. Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de către apelanții SA
N., P. M. C. N. și M. C. N. împotriva Sentinței civile nr. 11208/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.
-N., privind și pe intimat C. LOCAL AL M. C. N., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că la data de_ s-a depus la dosar prin registratură din partea apelanților concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Reține că prin Sentința civilă nr. 11208/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a respins excepția netimbrării acțiunii.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul SA N. în nume propriu si în calitate de moștenitor a defunctei S. C. E. A. în contradictoriu cu pârâții P. Mun.C. -N. ,M. C. -N. și C. Local al Mun. C. -N. .
Au fost obligați pârâții P. mun. C. -N. și M. C. -N. ,să achite,în solidar reclamantului, suma de 1. lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilelor apartamente nr.7-11situate din punct de vedere administrativ în mun. C. -N. str. Universității nr.3 jud. C. .
Au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamantului a sumei de 6374,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a respins acțiunea formulată de reclamatul SA N. in nume propriu si în calitate de moștenitor a defunctei S. C. E. A. ,în contradictoriu cu pârâtul C. Local al Mun.C. -N., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
În baza art. 137 C.pr.civ., instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac de prisos cercetarea fondului pricinii.
Conform chitanței seria MCJCH 540900061/_ (fila 48),reclamanții au achitat taxa de timbru în cuantum de 4471 lei și timbru judiciar de 5 lei.
În acest context, instanța a reținut că cererea a fost legal timbrată, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată este nefondată.
Prin Dispoziția nr. 1263/2005, P. mun. C. -N. a respins notificarea formulată de reclamanți, prin care au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr. 514/_ a T. ului C., decizia civilă nr. 64/A/_ a Curții de Apel C. irevocabilă prin decizia civilă nr. 6112/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost anulată în parte dispoziția nr. 1263/2010 emisă de pârât în ceea ce-i privește pe reclamanți și s-a dispus restituirea în natură către aceștia a apartamentelor 7-11,cu părți indivize comune, din imobilul situat din punct de vedere administrativ în mun. C. -
N., str. Universității nr. 3.
Față de considerentele hotărârilor judecătorești menționate anterior,instanța a reținut că, apărarea pârâtului în sensul că nu a putut soluționa notificarea din cauza documentației incomplete, nu poate fi primită, pârâtul având o atitudine de pasivitate prin nesoluționarea notificării în termenul prevăzut de art. 25 alin. 1 din Legea nr.10/2001.
În data de_ ,s-a încheiat procesul verbal de punere în posesie.
În contradicție cu pârâții P. M. C. -N. și M. C. -N.
, instanța a reținut că toate condițiile impuse de dispozițiile art. 998 și urm. din Codul civil,sunt îndeplinite în cauză,cu privire la aceștia.
Astfel,fapta ilicita consta în nesoluționarea notificării în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, soluționarea,în mod eronat a acesteia,în sensul respingerii și opoziția permanenta, pe parcursul etapei judecătorești, îi sunt,imputabile deoarece pârâtul P. M. C. -N. cunoștea obligația legală ce-i revenea de soluționare a notificării în condițiile și termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr.10/2001,precum și încheierea procesului-verbal de predare-primire conform hotărârilor judecătorești pronunțate,după o lunga perioada de timp, reprezintă fapte ilicite.
Aceasta atitudine a pârâților P. M. C. -N. și M. C. -
N. ,a creat imposibilitatea reclamanților de a se bucura de bunul imobil proprietatea care le aparținea și de care au fost lipsiți o perioadă mare de timp,lipsa de folosință a acestuia creând un prejudiciu cert și determinatprin raportul de expertiza efectuat în cauză de dl. inginer A. G. (filele 89-115).
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs constă în omisiunea pârâților de a răspunde la notificare în termenul legal, corelată cu păstrarea imobilului reclamanților până în_ ,context în care reclamanții au fost lipsiți de posibilitatea de a-si valorifica prerogativele dreptul de proprietate.
Vinovăția,de asemenea a fost pe deplin dovedită,în condițiile în care,pârâții știau,sau cel puțin trebuiau sa cunoască termenele legale de soluționare a notificării,respectiv distincția dintre lipsa calității de persoană îndreptățită și lipsa calității de reprezentant al persoanei îndreptățite.
Pentru considerentele reținute mai sus,instanța a reținut că toate elementele răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în cauză,în privința pârâților P. M. C. -N. și M. C. -N. .
În ceea ce privește întinderea prejudiciului suferit de reclamanți,instanța reține că,potrivit concluziilor raportului de expertiza efectuat în cauză,este de 1. lei.
Cu privire la pârâtul C. Local al mun.C. -N. ,instanța reține că reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 și urm. din Codul civil.
Astfel,în condițiile în care, C. local al municipiului C. -N. ,nu are atribuții în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001,în lipsa altor elemente la dosar,instanța a reținut că nu s-a făcut dovada faptei ilicite a acestuia.
Pentru considerentele reținute mai sus, acțiunea a fost apreciată ca întemeiată doar în parte,respectiv în privința pârâților P. M. C. -
N. și M. C. -N. ,pentru prejudiciu în cuantum de 1. lei și a fost admisa,în aceste limite,conform dispozitivului.
În temeiul dispozițiilor art.274 din Codul de procedură civilă,reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la cuantumul onorariului avocațial,instanța reține că potrivit art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Potrivit Deciziei nr. 492/_ a Curții Constituționale, dispozițiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, nu contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție. Curtea Constituțională a statuat că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesara cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar că acesta să-i fie opozabil.
Jurisprudența CEDO,învestită cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Prin reducerea cuantumului cheltuielilor de executare la care este obligată partea adversă,ca urmare a reducerii onorariului avocațial,instanța nu intervine în contractul dintre părți, adică nu stânjenește executarea acestuia, nici nu-l, modifică și nici nu-l anulează,în acest sens statuând Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială prin Decizia nr.512/_ pronunțată în dosar nr._ .
Reclamanții sunt ținuti față de avocat la plata onorariului avocațial convenit cu acesta prin contract de asistență juridică. Prin intervenția instanței se cenzurează doar cheltuielile la care va fi obligată partea adversă. În speță, reținând aplicabilitatea dispozițiilor menționate mai sus, ținând seama de criteriile la care se refera art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, respectiv valoarea pricinii și de muncă depusă de avocat,reținând în acest sens ca pe rolul instanțelor de judecată au fost înregistrate și alte cereri de chemare în judecată cu același conținut,între aceleasi părți,dar cu referire la alte unități locative,instanța a redus cuantumul onorariului avocațial,de la suma de 4200 lei la suma de 1000
lei.
În acest context,în temeiul dispozițiilor art.274 din Codul de procedură civilă,instanța a obligat parații P. M. C. -N. și M.
C. -N. ,ca parte căzută în pretenții,la plata sumei de 6374,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată,în măsura admiterii acțiunii,respectiv
4034,5 lei taxa de timbru,1340 lei onorariu expert și 1000 lei onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs reclamantul și pârâții.
Prin recursul declarat de către reclamantul SA N. s- a solicitat instanței admiterea apelului și în consecință, modificarea în parte a Sentinței civile nr.112028/_ pronunțată de Judecătoria Clui-N., în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată si în contradictoriu cu pârâtul intimat C. Local al M.
C. -N. și în sensul obligării pârâților intimați la plata integrală a onorariului avocațial.
Așa cum se poate observa din cuprinsul sentinței atacate, valoarea lipsei de folosință a imobilului a fost stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară de evaluare la suma de 121.006 lei, sens în care raportat la dispozițiile legale mai sus amintite, calea de atac împotriva sentinței atacată este apelul si nu recursul.
În motivarea apelului s-a arătat că deși prima instanță a respins pe fond cererea formulată în contradictoriu cu C. Local al M. Clui-N.
, cele reținute de către instanța de judecată corespund în realitate excepției lipsei calității procesuale pasive pe care prima instanță avea obligația de a o invoca și de a o pune în discuția pârtilor.
Subliniază faptul că la nici unul din termenele de judecată în fața primei instanțe nu s-a invocat și nu s-a pus în discuție calitatea procesuală a pârâților, deci nici a C. ui Local al M. C. -N. .
Aprecieză că prima instanță avea obligația de a invoca din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și de a pune în discuție.
Dincolo de aceste aspect, apreciază că pârâtul C. Locala I M.
C. -N. are calitate procesuală pasivă.
Astfel, deținerea nelegală a apartamentelor nr. 7-11 și exercitarea atributelor care intră în conținutul dreptului de proprietate s-a realizat de către Statul Român, prin intermediul C. ui local al M. C. -N., care a exercitat dreptul de administrare asupra acestora.
În acest sens, Statul Român prin C. Local al M. C. -N. a perfectat contracte de închiriere cu privire la apartamentele nr. 7-11, încasând astfel sume de bani din cedarea folosinței apartamentelor în favoarea unor terți și în detrimentul proprietarilor.
În mod evident și culpabil au fost încălcate dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/20101.
C. Local al M. C. -N. a fost parte în dosarul nr._ al
T. ului C., iar Curtea de Apel C. prin Decizia nr. 64/A/2010 (irevocabilă prin respingerea recursului) a respins excepția lipsei calități procesuale pasive pe considerentul că "...prin prisma atribuțiilor prevăzute de art. 36 alin. 5 lit. a si b din Legea nr. 215/2001 C. Local are atribuții în administrarea si înstrăinarea bunurilor unităților administrativ teritoriale, aceasta din urmă având si calitatea de unitate deținătoare"
Aceleași considerente justifică și în prezentul dosar calitatea procesuală pasivă a pârâtului intimat C. Local al M. C. -N. și pe fond reprezintă o dovadă a faptei ilicite culpabilă, cauzatoare de prejudicii.
În mod nelegal si netemeinic prima instanța a procedat la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, mai exact a onorariului avocațial de la suma 4.200 lei la suma de 1.000 lei, reținând incidența dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
Apelantul a făcut dovada caracterului real al onorariului prin depunerea chitanței care atestă această plată, fără a se discuta în contradictoriu reducerea onorariului.
Totodată, dreptul de cenzură al onorariului avocațial ar trebui raportat la un element obiectiv, cum ar fi tabloul onorariilor minimale. însă absența acestui element de referința, dublată de interdicția art. 128 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat de a se fixa onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei. conduce la subiectivism in aprecierea caracterului rezonabil al onorariului avocațial.
Astfel, art. 274 alin.(3) C.pr.civ. care permite instanței să micșoreze onorariile avocaților în situația în care instanța constată că onorariul este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, reprezintă o chestiune de temeinie lăsată la libera apreciere a instanței.
Deși prin instituirea posibilității reducerii onorariului avocațial s-a urmărit evitarea abuzului de drept prin instituirea unor onorarii excesive, această posibilitate legală nu trebuie să dea naștere arbitrariului, subiectivismului.
Reducerea onorariului avocațial creează imposibilitatea recuperării integrale a cheltuielilor de judecată de la partea care a căzut în pretenții, în absența oricărei culpe a reclamantului și în contextul în care cererea de chemare în judecată a fost admisă pe fond.
Totodată, marja de reducere aplicată de prima instanță a fost una arbitrară, de reducere excesivă a cunatumului onorariului avocațial, fără a arăta care sunt efectiv criteriile care au condus instanța la "evaluarea" unui onorariu rezonabil la suma de 1.000 lei.
Deși prima instanță a reținut criteriile prevăzute de art. 274 Cod procedură civilă, raportat la valoarea obiectului pricinii, respectiv suma de
121.006 lei reprezentând valoarea despăgubirilor, onorariul avocațial în sumă de 4200 lei nu este nepotrivit de mare, ci rezonabil.
Totodată, în ceea ce privește criteriul privitor la munca avocatului, prima instanță a reținut doar faptul că pe rolul instanțelor de judecată au fost înregistrate și alte cereri de chemare în judecată cu același conținut, între aceleași părți, cu referire la alte unități locative.
Apreciez că prima instanță avea obligația a analiza cunatumul cheltuielilor de judecată strict raportat la dosarul cu care instanța a fost investită, iar munca avocatului trebuia raportată la prezența la fiecare termen de judecată, motivarea cererii, precizarea acesteia, probațiunea administrată, formularea de concluzii scrise, depunerea practicii judiciare, etc...
Existența unor dosare între aceleași părți întemeiate pe răspunderea civilă delictuală a pârâților intimați nu este de natură a conduce la reducerea onorariului avocațial, fiind evident că muncă avocatului presupune existența unor dosare cu același obiect, temei de drept etc..., iar munca avocatului nu trebuie înțeleasă exclusiv prin prisma elementului de noutate al litigiului.
În drept: art. 304 ind. 1 C.pr.civ, art. 304 pct. 9 C.pr.civ, respectiv art.
282 ind. 1 C.pr.civ, art. 296 C.pr.civ.
Prin recursul declarat de către pârâtul M. C. -N. s-a solicitat instanței admiterea recursului, in principal casarea hotararii in temeiul art.
304 ind. 1 si, in subsidiar, modificarea sentintei contestate, in sensul respingerii actiunii formulate de catre reclamanti, ca fiind nefondata sau, in secundar, respingerea in parte, in sensul reducerii cuantumului despăgubirilor.
Ca o chestiune prealabilă, raportat la valoarea obiectului dedus judecatii, respectiv 1. lei, prin interpretarea "per a contrario’ a prevederilor
art. 282 ind. 1 Cod proc. civila, calea de atac impotriva sentintei civile in cauza este apelul si nu recursul.
Asa fiind, solicită instantei de judecata recalificarea caii de atac, din recurs in apel.
Pe fondul cauzei se arată că in speță sunt îndeplinite conditiile răspunderii civile delictuale.
Fapta ilicita consta, de cele mai multe ori, intr-o actiune. Faptele ilicite pot fi insa si omisive, legiuitorul avand in vedere acele situatii constand intr-o stare de pasivitate in a actiona potrivit unor prevederi legale, imperative. Abtinerea de la indeplinirea acelei activitati sau de la savirsirea actiunii prevazute de normele imperative ale legii constituie, o fapta ilicita, nefiind aceasta situașia in cauză. Asadar, inactiunea este considerata fapta ilicita, in toate cazurile cand legea prevede imperativ obligatia unei persoane de a actiona intr-un anumit fel, adica de a avea o conduita pozitiva.
In speta, Legea 10/2001 prevede doua termene de solutionare a notificarilor, respectiv o perioada de 60 de zile de la data depunerii notificarii sau dupã caz, de la data depunerii actelor doveditoare, astfel incat retinerea instantei potrivit careia nesolutionarea in termen a notificarii depuse de catre reclamanti in baza Legii 10/2001 o consituie o fapta ilicita, atata timp cat este evident ca in cauza ne regasim in cea de-a doua situatie prevazuta de lege, datorata lipsei tuturor actelor necesare solutionarii cererii de revendicare.
Avand in vedere prevederile art.23 și 25 din Legea nr.10/2001, consideră ca este nelegală solutia instantei de fond conform căreia paratii au incalcat tocmai prevederile art. 25 din legea speciala, de care aceștia inteleg sa se prevaleze.
Cererea de revendicare avand ca obiect imobilul situat in C. -N., str. Universitatii nr. 3, jud. C., nu a putut fi solutionata in termenul de 60 de zile, intrucat nu existau toate actele doveditoare astfel ca, doar de la depunerea acestor documente, solicitate de catre apelant prin adrese expediate catre revendicatori, avea obligatia emiterii unei dispozitii motivate.
La dosarul intern aferent notificarii, aceste acte, desi solicitate, nu au fost nicicand depuse, revendicatorii înțelegand sa le depuna doar in faza jurisdictionala. Per a contrario, daca legiuitorul ar fi instituit un termen imperativ pentru solutionarea cerererilor de revendicare, ce urma a fi socotit incepand cu data depunerii acestora, aceasta ar fi inserat in cuprinsul legii incidente in speta si sanctiunile pentru depasirea acestuia. Un alt aspect care demonstreaza lipsa culpei apelantului este acela ca Normele Metodologice de aplicare ale Legii 10/2001 au fost publicate pentru prima data abia in anul 2003, fiind modificate pe parcursul anilor de cel putin trei ori, respectiv in anul 2005, prin promulgarea Legii 247/2005, apoi prin adoptarea HG 250/2007 si apoi din nou prin adoptarea HG 923/2010. In primele norme metodologice publicate este prevazut in mod expres "Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unitãții deținatoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea doua date de referinta, fie data depunerii notificãrii, fie data depunerii actelor doveditoare. În cazul în care persoana indreptatita a depus o data cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege sa se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificãrii. Insa, în cazul in care o data cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.";
Tot in sustinerea lipsei "obligativitatii"; solutionarii notificarii in 60 de zile de la data depunerii notificarii, sunt si prevederile art.1, lit. b din HG
498/2003, privind Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, in care apare notiunea de "celeritate"; a soluționarii notificãrilor pentru care, potrivit legii, s-au depus toate actele doveditoare"; .
Daca apelanta ar fi trebuit sa respecte termenul asa zis "imperativ"; de solutionare a notificarilor, de 60 de zile de la data depunerii notificarii, este evident ca marea majoritate a notificarilor ar fi fost respinse, motivat de lipsa actelor necesare solutionarii favoarabile a acestora.
Un aspect extrem de important in sustinerea inexistentei unei fapte ilicite este faptul ca, in vederea solutionarii notificarilor depuse in temeiul Legii 10/2001, apelanta a emis in dosarele aferente acestora mai multe adrese catre revendicatori, pentru a depune acte justificative in completare.
Nici la momentul emiterii Dispozitiei, in anul 2005, dosarul nu era complet, astfel incat, nici sub acest aspect nu se poate retine savarsirea unei fapte ilicite sau existenta vinovatiei apelantei pentru nesolutionarea in termenul legal si respectiv pentru solutionarea nefavorabila a notificarii.
Notificarea formulata de catre numitii S. a fost semnata doar de catre dl. avocat Eckstein Kovacs P., deci nu de catre revendicatori, si, desi s-a solicitat o procura speciala de reprezentare, aceasta nu a fost depusa, astfel cum prevede legea. Asa fiind, prin Dispozitia emisa in anul 2005, in baza actelor existente la acel moment, s-a respins notificarea revendicatorilor, motivat de faptul ca in dosar nu exista delegatie sau procura speciala de reprezentare, notificarea fiind lovita de nulitate, astfel cum, similar, cererile de chemare in judecata nesemnate de catre reclamant si fara a exista un mandat de reprezentare sunt declarate nule, potrivit art. 133 cod pr. Civila.
Prin adresele expediate la data de_ (nr. 67328, 45374), s-a solicitat revendicatorilor sa depuna o serie de acte: actele doveditoare ale dreptului de proprietate, actele privind modul de trecere a imobilului revendicat in proprietatea Statului R., copiile actelor de identitate si de stare civila, certificate de mostenitor, …etc. Ulterior, prin adresa nr. 45974/45, expediata la data de_ s-a solicitat d-nei S. C. E. A. sa depuna in termen de 30 de zile documente care sa ateste gradul de rudenie intre S. Tibor-nepot de fiu si S. Tibor, proprietarul inscris in CF.
Ulterior, intrucat pana in anul 2005 nu fusesera depuse toate actele necesare emiterii unei dispozitii favorabile, desi acestea au fost solicitate in repetate randuri, P. mun. C. -N. a emis Dispozitia nr.1263, de respingere a cererii de revendicare, Comisia de aplicare a Legii 10/2001 stabilind ca notificarea este lovita de nulitate, invocand exceptia lipsei calitatii de reprezentant a avocatului.
Ulterior, Dispozitia cu numarul de mai sus, emisa de catre P. mun.
C. -N. a fost contestata, dosarul avand ca obiect plangere la Legea 10/2001, cu nr. 6694/2005, ulterior_, fiind solutionat in mod irevocabil abia la finele anului 2010, prin Decizia civila nr. 7112/R/_ a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Un aspect extrem de important este acela ca revendicatorii au depus toate actele justificative in vederea solutionarii favorabile a notificarii doar in acest dosar de instanță avand ca obiect plangere la Legea 10/2001.
Apoi, perioada de peste cinci ani in care s-a solutionat dosarul aflat pe rolul instantelor de judecata nu poate fi de imputata apelantei, motivat de faptul ca s-a parcurs o procedura jurisdictionala, cu toate etapele ce le implica aceasta, in considerarea dreptului la un proces echitabil si accesului
liber la justitie, drept aparat de Legea fundamentala a R. iei si prevazut in art. 6 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Mai mult decat atat, in dosarul prin care s-a contestat dispozitia emisa in anul 2005, nu doar apelantul a formulat cai de atac, pentru a se putea imputa exclusiv acestuia prelungirea judecarii . Toti contestatorii dispozitiei au declarat apel impotriva sentintei pronuntate pe fondul cauzei. Semnificativ in acest sens este si faptul ca doar o parte a actiunii reclamantilor a fost admisa, respectiv doar in ceea ce ii priveste pe reclamantii din prezentul dosar, actiunea numitilor S. Gyula A. s si S. Tibor (prin mostenitor) formulata impotriva Dispozitiei 1263/ 2005 fiind respinsa, astfel ca o parte a dispozitiei, in ceea ce ii priveste pe acestia din urma fiind mentinută.
De asemenea, in acest dosar s-au efectuat o serie de expertize tehnice
, inclusiv e de evaluare, pentru stabilirea cuantumului despagubirilor acordate in temeiul legii speciale, care au prelungit foarte mult durata procesului, aspect care de asemenea nu îi poate fi imputat.
Avand in vedere toate argumentele mai sus aratate consideră ca instanta de fond, in mod eronat a retinut in sarcina apelantului savarsirea unei fapte ilicite, cu vinovatie si raportat la aceasta perioada.
Tot in ceea ce priveste dosarul de instanta cu numarul mentionat, afirmă că apelantul a avut o pozitie procesuala de respingere, nu doar raportat la lipsa documentelor din dosarul aferent notificarii, ci si privitoare la podul imobilului in litigiu, care, a considerat ca ar fi trebuit sa ramana in indiviziune, precum si cu privire la calitatea tuturor mostenitorilor care au formulat cererea de revendicare.
Este evident asadar ca nu se poate pune un semn de egalitate intre sustinerea pozitiei procesuale a apelantului in toate caile de atac puse la dispozitie prin lege si "fapta ilicita";, astfel cum jusitifica instanta de judecata solutia pronuntată.
Fara existenta prejudiciului și fără constatarea ca el este un efect al faptului ilicit comis de autor, fapta nu poate fi reprimata civilmente.
Consideră ca a demonstrat prin cele mai sus aratate lipsa unei astfel de legături.
Stabilirea legaturii de cauzalitate este o chestiune de fapt lasata la suverana apreciere a judecatorilor, proba existentei acestei legaturi incumband reclamantilor, deoarece ei se pretind creditori, in virtutea unui delict
In ceea ce priveste prejudiciului invocat si stabilit in final prin raport de expertiza- "lipsa de folosinta a imobilului"; precizează că, pentru a se acorda despagubiri pentru lipsa de folosinta a imobilului litigios, era necesar, pe de-o parte, ca reclamantii sa faca dovada calitatii de proprietari pentru perioada pentru care solicita pretentiile respective. Perioada pentru care instanta de fond a obligat apelantul la plata daunelor solicitate de catre reclamanti nu este justificată.
In sensul celor de mai sus, Legea Cadastrului și a Publicității Imobiliare prevede în mod limitativ și nu exemplificativ cazurile în care dreptul de proprietatate este opozabil terților fără înscrierea sa în cartea funciara: "
Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile fațã de terți, fãrã înscrierea în cartea funciarã, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silitã și uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacã titularul înțelege sã dispunã de ele.
În aceleași condiții sunt opozabile fațã de terți și drepturile reale dobândite de stat și de orice persoanã, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotãrâri judecãtorești.
Titularul drepturilor dobândite prin modurile enumerate nu poate însã dispune de ele decât dupã ce acestea au fost înscrise în prealabil în cartea funciarã.";
In cauza, înscrierea în cartea funciară s-a realizat abia la data de _
, drept urmare perioada pentru care s-ar fi putut emite in mod legal pretenții ar fi trebuit să fie cuprinsa cel mult in intervalul_ (data la care reclamantii si-au inscris dreptul de propriietate in cartea funciara)-_ (data intocmirii procesului verbal de punere in posesie).
In ceea ce priveste valoarea asa zisului prejudiciu acesta ar fi trebuit sa se raporteze, in primul rand, la veniturile pe care reclamantii le-ar fi realizat daca ar fi folosit ei înșiși apartamentele in speță, doar acesta reprezentand prejudiciul direct ce se reflecta in patrimoniul persoanei pagubite.
Oricat de condamnabila ar fi o fapta ilicita si oricit de grava ar fi culpa autorului, raspunderea civila delictuala nu poate interveni decât daca, prin fapta ilicita si culpabila, s-a cauzat un prejudiciu cuiva. Mai mult, raspunderea civila delictuala se reduce, conform prevederilor art. 998-1003 Cod civil, la repararea pagubelor cauzate. Deci prejudiciul este nu numai conditia raspunderii, dar si masura ei, în sensul ca autorul rãspunde numai în limita prejudiciului cauzat.
In acest sens, prin obiectiunile formulate cu privire la raportul de expertiza intocmit in speta, s-a susținut ca valoarea stabilita cu titlu de prejudiciu nu este, cea reala.
Instanta de fond, in cuprinsul hotararii nu a facut nicio referire la aceste obiectiuni cu privire la raportul de expertiza, care, nu doar ca nu a fost efectuat in conformitate cu standardele internationale, ci a fost si in mod defectuos intocmit.
In ceea ce priveste valoarea opinată de catre expert consideră că aceasta nu este deloc reala, nefiind ancorată în realitățile pieței specifice .De asemenea, in conformitate cu datele de pe piața, aceste spații se pot închiria, dar se prevede în contract că amenajările pentru spațiu se suportă de către proprietar, eventual din chiriile viitoare.
In raportul de expertiza intocmit in litigiu nu s-a ținut cont de starea de degradare a spatiului, care face ca spațiul să nu fie utilizabil în starea în care se află, fiind nevoie de investiții, ceea ce ar fi dus la o chirie mult mai mică față de chiriile obtenabile pentru spații amenajate, chirii alese de catre expert pentru a obtine valoarea lipsei de folosinta.
Sub acest aspect arată ca marea majoritate a comparabilelor luate in considerare de catre expert sunt fie spatii amenajate, superfinisate sau finisate, dotate cu toate utilitatile, fie spatii cu intrare direct de la strada- spatii comerciale sau situate la demisol, de asemenea amenajate, deci nu sunt comparabile, similare cu cel aflat in litigiu.
De asemenea, in opinia sa, expertul omite prezentarea de fotografii a acestui spațiu, din care s-ar fi putut vedea in concret starea tehnica a imobilului, respectiv faptul ca apartamentul necesita investiții.
În ceea ce privește metoda de evaluare aplicată în cadrul acestui raport, respectiv cea acceptată de ANE. R, cu respectarea standardelor internaționale de evaluare, aceasta, nu se regăsește în cadrul acestui raport., practic expertul insirand o serie de valori de chirii pentru niște spații, pe care acesta le menționează că sunt din zona centrală (informații pe
care nu aveam cum sa le verificam), descrierea acestora fiind foarte laconica, astfel ca nu s-au putut identifica elemente de comparație pozitive sau negative raportate la spațiul pe care expertul l-a evaluat. Ca așa zisă metodă de evaluare, expertul practic face o medie aritmetică a valorilor de închiriere a spațiilor enumerate, metodă care nu se regăsește în cadrul metodologiei de evaluare promovată și acceptată de către ANE. R.
Expertul avea obligația profesionala de a analiza exemplele
/comparațiile prezentate raportat la spațiul la care dorește să le raporteze, respectiv: poziționarea spațiului, a suprafețelor, a gradului de finisare, a dotărilor acestora, a potențialului activitații care se poate desfășura în cadrul acestuia, precum si a faptului că aceste chirii se negociază.
Un alt aspect foarte important de care nu s-a tinut seama la momentul stabilirii valorii chiriei este perioada de expunere a spațiului pentru inchiriere pe piața imobiliară, intrucat de cele mai multe ori, un spatiu (cu alta destinatie decat ea de locuinta), nu este dat in chirie la momentul la care se publica anuntul pentru inchiriere, cu atat mai mult in cazul dedus judecatii, in care avem de-a face cu un spatiu de dimensiuni mai mari, neamenajat, care necesita investitii majore.
Cu privire la obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata intelegem sa invocam prevederile art. 274 si urmatoarele Cod pr. Civila si solicită exonerarea in intregime de la plata acestora .
Prin motivele de apel formulate de către pârâtul P. municipiul
C. -N. a solicitat admiterea recursului.
În motivele de recurs formulate de către pârâtul P. municipiului C.
-N. s-au invocat considerente similare ca și în motivele de recurs formulate de către pârâtul M. C. -N. .
Prin întampinarea depusă la dosar, apelantul SA N. a solicitat respingerea apelurilor declarate de parați, ca fiind neîntemeiate.
În motivare s-a arătat că sunt întrunite în speță condițiile răspunderii civile delictuale.
Termenul prevăzut de Legea nr.10/2001 de 60 de zile pentru soluționarea notificărilor este unul imperativ, iar notificarea formulată de apelant a fost respinsă după aproape 4 ani pe considerentul pur formal constand în lipsa delegației sau procurii speciale de reprezentare din partea avocatului pentru formularea notificării. Ca atare, această notficare nu a fost analizată pe fond, și, raportat la motivul respingerii ei, putea fi emisă în termenul legal de 60 de zile.
Aceste aspecte au fost soluționate irevocabil prin Sentința civilă nr.514/2008 a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ și se impun cu autoritate de lucru judecat.
În susținerea acestor argumente, se face trimitere la o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv cu nr.2779/2008.
În ceea ce privește perioada ulterioară anului 2005, se arată că, pe parcursul procesului privind revendicarea imobilului, apelanții s-au opus constant admiterii cererii de restituire, parcurgand toate gradele de jurisdicție și refuzand executarea hotărarilor judecătorești.
Aceștia nu se pot apăra prin invocarea propriei culpe constand în nesoluționarea notificării, cu atat mai mult cu cat în toată perioada litigiului
instanțele au constatat încălcarea obligațiilor stabilite de lege în sarcina acestor instituții.
Omisiunea de a răspunde la notificare în termenul legal, corelată cu păstrarea imobilului în temeiul dispoziției nelegale de respingere a notificării pană în anul 2011, au generat lipsirea revendicatorului și a defunctei S.
C. A. E. de atributele dreptului de proprietate, dar și de posibilitatea de valorificare concretă a beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularului dreptului .
Dispozițiile Legii nr.7/1996 privitoare la opozabilitatea dreptului de proprietate față de terți în absența înscrierii dreptului în cartea funciară nu sunt incidente în cauză.Revendicatorii nu au dobandit dreptul de proprietate în anul 2010, odată cu înscrierea în cartea funciară, ci aveau calitatea de proprietari la data preluării imobilului de către stat, calitate ce nu a fost pierdută niciodată.
În privința stabilirii despăgubirilor, s-a arătat că prejudiciul cuprinde nu doar lipsa de folosință,ci și beneficiul nerealizat care s-ar fi produs dacă nu s-ar fi săvarșit fapta iliictă.
În plus, expertul a răspuns la toate obiecțiunile formulate la data de_, s-a arătat că spațiul evaluat nu este degradat, este neîntreținut și este dotat cu utilitățile inițiale în care a funcționat.
Practic, prin apelul formulat, se reiterează obiecțiunile formulate în fața primei instanțe și la care s-a răspuns.
Metoda folosită de expert este cea a comparațiilor directe de piață, metodă acceptată de Standardele internaționale de evaluare.
În ce privește cheltuielile de judecată, apelanții se află în culpă procesuală, astfel încat sunt ținuți să le suporte.
La termenul de judecată din data de_ T. ul a recalificat drept apel calea de atac exercitată în cauză.
Analizând apelurile declarate în cauză, în raport cu dispozițiile legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Prin acțiunea civilă promovată, reclamanții tind să obțină obligarea paraților la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință a apartamentelor nr.7-11 reprezentand "Biblioteca UJCM";, situate în imobilul din C. -N. str. Universității nr.3 invocand ca temei de drept prevederile art.998.999 C.civ. privitoare la răspunderea civilă delictuală.
Fapta ilicită afirmată de reclamanți constă în nesoluționarea de către parați, în termenul de 60 de zile prevăzut de dispozițiile art.25 din Legea nr.10/2001, a notificării formulate de reclamanți în temeiul acestei legi, precum și nesoluționarea favorabilă a acestei notificări, în absența oricăror impedimente reale, ceea ce a condus la demararea unui șir lung de procese finalizate în favoarea reclamanților care au reușit, abia după 10 ani de la notificare, să intre în posesia imobilului .
T. ul reține că, în ceea ce privește fapta ilicită constand în nesoluționarea notificării în termenul de 60 de zile prevăzut de art.25 din Legea nr.10/2001,aceasta a încetat la data emiterii Dispoziției nr.1263/2005 a P. ui municipiului C. -N. prin care a fost soluționată notificarea, chiar dacă prin respingerea acesteia.
Apoi, se constată că dispozițiile Legii nr.10/2001 nu prevăd acordarea de despăgubiri de genul celor solicitate pe calea prezentului demers, respectiv pentru lipsa de folosință, decat în situația prevăzută de art.25 al.5 din lege, care nu este aplicabilă în speță.
Reclamanții aveau însă posibilitatea ,în cazul în care notificarea nu a fost soluționată în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, de a formula o acțiune în justiție pentru a solicita instanței soluționarea notificării, cale pe care nu au înțeles să o urmeze .
Abia după emiterea Dispoziției nr.1263/_ a P. ui M. C.
-N. prin care notificarea reclamanților apelanți a fost respinsă, aceștia au contestat, pe cale judiciară, respectiva soluție. Dosarul avand ca obiect
plangere la Legea 10/2001, cu nr. 6694/2005, ulterior_, a fost solutionat in mod irevocabil la finele anului 2010, prin Decizia civila nr. 7112/R/_ a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dispunandu-se restituirea în natură a apartamentelor 7-11,cu părți indivize comune, din imobilul situat din punct de vedere administrativ în mun. C. -N., str. Universității nr. 3.
Apoi, la data de_, s-a încheiat procesul verbal de punere în posesie.
Faptul că uzarea de o procedură judiciară a condus la prelungirea acestei cauze, cu un interval de timp necesar soluționării ei, nu conduce în mod obligatoriu la necesitatea acordării unor despăgubiri, cu atat mai mult cu cat Legea nr.10/2001 nu prevede vreo sancțiune pentru nerespectarea termenului de 60 de zile de soluționare a notificării.
Este adevărat că fiind vorba de un drept, respectiv acela de soluționare a notificării în termen de 60 de zile, acesta este însoțit și de un drept la acțiune însă, așa cum s-a arătat, acesta se referă la obligarea unității deținătoare la soluționarea notificării, și nu la un drept la despăgubiri .
Pană la momentul restituirii, persoana îndreptățită nu are niciun drept, abia de la acea dată născandu-se dreptul care poate fi exercitat în plenitudinea sa. Neexistand un drept, nu există nici o obligație corelativă care să poată fi impusă, în speță aceea de se acorda despăgubiri pentru lipsa de folosință, neexistand un temei pentru aceasta.
Așa cum s-a statuat în practica constată a CEDO art.1 Protocolul 1 nu garantează un drept de a dobandi bunuri, acesta nu impune statelor contractante nicio restricție privind libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legislațiilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să reconstituie drepturile de proprietate ale persoanelor deposedate ( Hotărarea din_ cauza M. Atanasiu și alții împotriva R. iei, Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Totodată, în cadrul Cauzei M. Atanasiu și alții împotriva R. iei s-a reținut că " Curții îi este suficient să constate, ținând cont de sensul autonom al noțiunii "bunuri" și de criteriile reținute în jurisprudența Curții, că existența unui "bun actual" în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului."
Ori în speță, apelanții reclamanți se pot prevala de existența unui bun în înțelesul convenției doar ulterior restituirii acestuia, respectiv de la momentul punerii în posesie.
În acest sens, semnificativă este reținerea, în aceeași Cauză M. Atanasiu și alții împotriva R. iei, că "Privarea de un drept de proprietate sau de un alt drept real constituie, în principiu, un act instantaneu și nu creează o situație continuă de "privare de drept" [Malhous împotriva Republicii Cehe (dec.) [MC], nr. 33.071/96, CEDO 2000-XII]."
Drept urmare, concluzia este că nu se pot pretinde și acorda despăgubiri pentru perioada cuprinsă între momentul privării de proprietate și cel al restituirii pentru că, așa cum s-a arătat "privarea de drept"; nu este o situație continuă .
Potrivit jurisprudenței CEDO așadar, pentru perioada anterioară punerii în posesie nu se poate pune problema acordării de despăgubiri deoarece nu există o obligație a statelor de a repara daunele produse de predecesorii lor . Dacă acestea își asumă o astfel de sarcină, ele sunt singurele în măsură să reglementeze condițiile și modalitățile în care o vor face .Drept urmare ,nu se poate pretinde o reparație de altă natură decat cea pe care însuși statul, beneficiind de o marjă de apreciere cu privire la alegerea măsurii de despăgubire, și-a asumat-o .
Ori, acordarea de despăgubiri pentru restituirea cu întarziere nu se regăsește între măsurile pe care statul a înțeles să le adopte prin legea specială în cazul revendicării imobilelor de către foștii proprietari .
Apoi, în aceeași cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, s-a menționat că statul trebuie să aibă la dispoziție timpul necesar punerii în aplicare a legii, chiar dacă este constatată o lentoare a procedurilor, ori a afirma că timpul pentru care nu s-a beneficiat de despăgubiri trebuie compensat în bani reprezintă tocmai o negare a acestei marje de timp acordată statului.
Semnificativă sub aspectul admisibilității și temeiniciei unei acțiuni ca cea dedusă judecății în prezenta cauză, este o decizie a Curții de Apel C., nr.31/2012, menținută prin Decizia nr.7688/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o speță similară.
Astfel, prin Decizia nr.7688/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că o astfel de acțiune nu apare ca fiind inadmisibilă, doar pentru că în corpul legii speciale aplicabile nu este edictată o dispoziție expresă în acest sens, reclamanții putandu-se prevala de dispozițiile art.998, 999 C.civ., dispoziții de drept comun care generează o acțiune personală, patrimonială, susceptibilă de exercitare în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 al.1 din Decretul nr.167/1958.
Raportat însă la prevederile art.25 alin.4 din Legea nr.10/2001 decizia sau dispoziția de aprobare a restituirii în natură face dovada proprietății persoanei îndreptățite împotriva acestuia, având forța probantă a unui înscris autentic și constituind titlu executoriu pentru punerea în posesie după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Dispoziția de restituire nu operează retroactiv, doar la data emiterii acesteia reactivându- se în patrimoniul reclamantului calitatea de proprietar, pentru perioada anterioară emiterii dispoziției de restituire în natură și a punerii ei în executare reclamanții neputându-se prevala de prerogativa dreptului de proprietate, necuvenindu-li-se deci despăgubiri pentru lipsa de folosință.
Raționamentul este aplicabil și în speță, chiar dacă prin dispoziția emisă de primar în anul 2005 s-a respins notificarea formulată de către reclamanți, aceștia devenind proprietari asupra imobilului în litigiu în urma sentinței civile nr. 514/_ a T. ului C., devenită definitivă prin decizia civilă nr. 64/A/_ a Curții de Apel C. și irevocabilă prin decizia civilă nr. 6112/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Referitor la sumele solicitate cu titlu de despăgubiri se constată că s- au acordat cu acest titlu sume reprezentând cuantumul chiriilor care ar fi putut fi obținute pentru acest imobil, astfel cum acestea au fost stabilite prin expertiza judiciare efectuată în cauză. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat asupra acestui aspect în hotărârile pronunțate în cauzele
R. împotriva României și Buzatu contra României, în sensul că problema daunelor nu se pune, restituirea în natură și o indemnizație pentru prejudiciul moral fiind cea mai bună formă de reparare, acordarea unei sume pentru nefolosința apartamentului, calculată în funcție de prețul de
locație al bunului ascunzând un caracter speculativ, posibilitatea și randamentul unei locații fiind în funcție de mai multe variabile.
Avand în vedere aceste considerente, precum și dispozițiile art. 296 C.pr.civ., tribunalul urmează a admite apelurile declarate de pârâții P.
M. C. -N. și M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 11208 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va schimba în parte în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul SA N. în nume propriu și ca moștenitor al defunctei S. C. E. A. împotriva pârâților P. M.
C. -N. și M. C. -N. . Față de această soluție, se va înlătura și obligarea paraților de a achita reclamanților cheltuielile de judecată de la fond, va menține restul dispozițiilor sentinței atacate respectiv privitoare la respingerea acțiunii față de paratul C. local al municipiului C. -N. .
În ce privește apelul declarat de reclamanți, tribunalul apreciază că acesta este nefondat, pentru aceleași argumente expuse odată cu analizarea apelurilor paraților.
În consecință, în temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă tribunalul va respinge apelul declarat de reclamantul SA N. împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite apelurile declarate de pârâții P. M. C. -N. și M.
C. -N. împotriva sentinței civile nr. 11208 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o schimbă în parte în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul
SA N. în nume propriu și ca moștenitor al defunctei S. C.
E. A. împotriva pârâților P. M. C. -N. și M. C. -N. .
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. | |||
Respinge apelul declarat de reclamantul S. | A. | N. | . |
Fără cheltuieli de judecată în apel. | |||
Decizia este definitivă și executorie. | |||
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. |
Pronunțată în ședința publică de la 17 Decembrie 2013.
Președinte,
M. O. -S.
Judecător,
D. -I. T.
Grefier,
L. C.
L.C. 08 Ianuarie 2014
Red.M.O.S./Tehn.L.C.-_
Jud.fond:C. S. -Jud.C. -N.
| ← Încheierea civilă nr. 285/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 586/2013. Obligatie de a face → |
|---|
