Decizia civilă nr. 672/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE N. 672/2013
Ședința publică de la 18 Iunie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE D. -I. T.
Judecător E. L.
Judecător M. O. -S. Grefier G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe recurent A. DE P.
S. B. N. 6A și pe intimat C. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul personal și asistat de avocat Resteșan O. M., lipsă fiind recurenta.
P. edura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin Încheierea CC nr. 168/R/_, pronunțată în dosarul nr._ al acestei instanțe s-a admis cererea de acordare ajutor public judiciar formulată de petentul C.
D. și s-a dispus acordarea ajutorului public judiciar în varianta asistării de către un avocat.
Reprezentanta intimatului depune la dosar delegație pentru asistența judiciară obligatorie și întâmpinare însoțită de acte anexă.
Reprezentanta intimatului precizează că a comunicat întâmpinarea cu recurenta, prin poșta electronică. Totodată solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe recurs,
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate în scris, cu cheltuieli de judecată din fondul M. ului Justiției. Mai arată că debitul a fost achitat de către intimat în proporție de 90%. Având în vedere lipsa de diligență a reprezentantei recurentei, solicită diminuarea cheltuielilor solicitate.
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr. 22183 pronunțată de Judecătoria C. - napoca în dosarul civil nr._ a
fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru pretențiile aferente perioadei 05._, în cuantum de 80,76 lei, invocată de instanță din oficiu; a fost respinsă acțiunea precizată, formulată de reclamanta A. De P. B. în contradictoriu cu pârâtul C. D., pentru pretențiile aferente perioadei 05._, în cuantum de 80,76 lei, ca fiind prescrisă; a fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta A. De P. B. în contradictoriu cu pârâtul C. D. ; a fost obligat pârâtul la plata sumei de 4418,55 lei reprezentând contravaloare debit neachitat aferent perioadei 07.2009 - 07.2012 și neachitat și dobânzi penalizatoare, aferente debitului principal, calculate din ziua următoare scadenței debitului neachitat și până
la plata integrală a acestuia, dobânzi ce vor fi calculate potrivit art. 3712 alin. 2 C.proc.civ., către reclamantă; a fost obligat pârâtul la plata sumei de 504,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă; a fost respinsă cererea reclamantei cu privire la restul sumei solicitate, reprezentând cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărare, instanța a reținut
următoarele:
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, iar dispozițiile art. 3 din același act normativ stipulează termenul de prescripție ca fiind cel de 3 ani.
Se are în vedere totodată că prescripția ca sancțiune de drept civil care operează împotriva pasivității creditorului stinge dreptul acestuia de a solicita intervenția forței coercitive a statului pentru realizarea dreptului său, determinând transformarea obligației civile perfecte a debitorului într-o obligație civilă imperfectă, care nu mai poate fi adusă la executare pe cale silită.
Conform art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea, funcționarea asociațiilor de proprietari Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Conform mențiunilor de pe lista de cheltuieli aferente lunii mai 2009 (f. 7) rezultă că acesta a fost întocmită în data de_, iar termenul de plată a sumei de 40,11 lei aferentă lunii mai 2009 era data de_ . De asemenea, în ceea ce privește lista de cheltuieli aferente lunii iunie 2009 (f. 8), acesta a fost întocmită în data de_, iar termenul de plată a sumei de 40,65 lei aferentă lunii iunie 2009 era data de_ .
În consecință, din cele arătate rezultă că dreptul la acțiune al reclamantei pentru suma datorată cu titlu de debit, s-a născut la scadența debitului în cuantum de 80,76 lei, aferent lunilor 05._ . Scadența sumei de 40,11 (luna mai 2009) era în data de_, iar scadența sumei de 40,65 (luna iunie 2009) era în data de_ . Rezultă că termenul de prescripție de 3 ani pentru acest debit, s-a împlinit în data de_ (debit luna mai 2009) respectiv_ (debit luna iunie 2009).
Instanța de fond a reținut că, în cauză, reclamanta nu a dovedit intervenirea vreunei cauze de întrerupere (art. 16 din Decretul nr. 167/1958) sau de suspendare (art. 13 si 14 din Decretul nr. 167/1958) care să zădărnicească acțiunea prescripției extinctive.
Independența creanței având ca obiect dobânzile legale, față de creanța principală are însă numai caracter relativ: "odată cu stingere dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind accesoriile"; (art. 1 alin. 2 din Decretul nr.167/1958).
Astfel, în situația în care creanța principală s-a stins prin prescripție deoarece acțiunea nu a fost intentată în cadrul termenului de trei ani de la scadență, pe cale accesorie se stinge și dreptul la dobânzile datorate pentru perioada până la stingerea datoriei principale, chiar dacă pentru aceste dobânzi nu s-a împlinit încă termenul de prescripție.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 05._, invocată de instanță din oficiu fiind admisă cu consecința respingerii acțiunii precizate, formulată de reclamanta A. De
P. B. în contradictoriu cu pârâtul C. D., pentru pretențiile aferente perioadei 05._, ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei,
instanța a reținut că apartamentul pârâtului este situat în C. -N., S. B., nr. 6A, ap. 28, jud. C. și face parte din A. De P. .
Pârâtul nu a achitat contravaloarea cheltuielilor comune, aferente apartamentului în care locuiește.
Potrivit art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea, funcționarea asociațiilor de proprietari, "toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari";, iar conform art. 49 alin. 2 ";termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice".
După o perioadă de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit pentru plată, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru orice suma cu titlu de restanță, cu mențiunea că penalizările de întârziere nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica astfel încât suma penalizărilor să nu depășească suma la care s-au aplicat (art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007).
Potrivit art. 50 din Legea nr. 230/2007 "A. de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit ".
Aceste prevederi limitează doar dreptul asociației de proprietari de a solicita instanței de judecată obligarea debitorilor la plata sumelor restante, mai vechi de 90 de zile, neavând nici un efect cu privire la existența obligațiilor debitorilor din această perioadă.
Astfel, văzând lista privind cheltuielile depuse de reclamantă și data introducerii cererii (_ ), rezultă că dreptul de a solicita obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând debit neachitat, se circumscrie prevederilor legale.
Reclamanta a depus la dosar lista de cheltuieli (f. 9-42, 51-52).
Instanța reține că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului, acestuia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai exista nici o obligație valabilă, aceasta fiind stinsa anterior prin plată.
Având în vedere că, în speța de față, reclamanta a făcut dovada existenței debitului, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârât, instanța reține că acestuia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi potrivit art. 1169 cod civil că, în speță, a executat propriile obligații. Pârâtul, cu toate că a avut posibilitatea, nu a solicitat instanței administrarea unui înscris din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, fapt care va avea ca și efect rămânerea în ființă a prezumției relative a neachitării datoriilor.
Instanța va mai avea în vedere și poziția pârâului care la termenul de judecată din data de_ a declarat că recunoaște debitul însă nu a avut posibilitatea să îl achite, nefiind încadrat în muncă.
Prin urmare, instanța, constată că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, astfel că va admite acțiunea și va obliga pârât la plata către reclamantă a sumei de 4418,55 lei reprezentând contravaloare debit neachitat, aferent perioadei 07.2009 - 07.2012.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, potrivit art. 1088 alin. 1 C.civ. La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar potrivit alin. 2, Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
Instanța constată că sunt pe deplin îndeplinite condițiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobânzilor și anume: obligația pârâtului constă în plata unei sume de bani, obligația este lichidă și exigibilă, iar prin neplata la scadență a sumei de bani datorate se prezumă că lipsa de folosință a acesteia a produs reclamantei un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii penalizatoare calculate pe durata întârzierii în executare potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 și în continuare până la achitarea integrală a debitului, dobânzi ce vor fi calculate potrivit art. 3712 alin. 2 C.proc.civ., către reclamantă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 274 alin. 1 C.proc.civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte. În prezenta cauză, reclamanta a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, prin cererea de chemare în judecată.
Reclamanta a făcut dovada cheltuielilor ocazionate cu acest proces, respectiv 1.004,9 lei, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli comunicare.
Potrivit art. 274 alin. (3) C.proc.civ. judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza
G. eanu c. României, Hotărârea din_, paragraf 70), un reclamant nu poate obține rambursarea costurilor și cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor.
În această privință instanța constată că acțiunea reclamantei a fost soluționată la primul termen de judecată, iar onorariul avocațial (1.000 lei) este disproporționat în raport cu natura pricinii, complexitatea acesteia și munca îndeplinită de avocat, motiv pentru care acesta va fi redus la 500 lei.
Având în vedere cele de mai sus, în temeiul art. 274 alin. (3) C.proc.civ., instanța a admis în parte capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată și a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 504,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Reclamanta A. de P. B. a promovat recurs împotriva Sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca
în dosarul nr._, arătând că aceasta este nelegală și netemeinică, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea ei în sensul admiterii în totalitate a acțiunii asa cum a fost ea precizata precum și a acordării în totalitate a cheltuielilor de judecată din fond în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței fiscale seria RMV nr. 268 din _
Invocarea din oficiu și admiterea excepției prescripției de către instanța de fond s-a făcut cu încălcarea legii, recurenta considerand perioada de 90 de zile în care este îngrădit dreptul la acțiune în conformitate cu art.50 din Legea 230/2007 privind "înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari "(1) A. de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit " ca fiind un caz legal de suspendare a cursului prescripției dreptului la acțiune. Dacă ar rămâne nemodificată sentința recurată sub acest aspect ,termenul de prescripție ar fi de 2 ani și 9 luni, aspect în totală contradicție cu normele legale în materie care prevăd un termen general de prescripție de 3 ani.
Raporat la cheltuielile de judecată s-a arătat că s-m depus la dosarul cauzei dovada că pârâtul a fost notificat în prealabil conform notificării expediate în baza AR 49941292614.
Avocatul a formulat notificarea, apoi cererea de chemare în judecată, a detaliat-o, iar ulterior a formulat precizare de acțiune, fiind totodată prezent și la judecata în fond.
Astfel că munca apărătorului valorează 1.000 lei, onorariu din care se plătesc impozitele în cuantum de 16% din încasări, taxele datorate Baroului
C. în cuantum de 10 % din încasări, contribuțiile la sănătate în cuantum de 5,5% și care a fost inclusă și contravaloarea consumabilelor aferente redactării cererii de chemare în judecată. Totodată avocatul este obligat sa achite contravaloarea unei chirii lunare pentru desfășurarea activității conform normelor legale în vigoare și să achite unele servicii necesare desfășurării activității profesionale (internet, telefonie, Legis, etc).
Recurenta apreciază că este inechitabil și nelegal ca pârâtul, care în mod abuziv a refuzat achitarea contribuțiilor datorate, și care i-a prejudiciat și pe ceilalți locatari ai imobilului și care este parte căzută în pretenții conform art. 274 alin.1 Cproc.civ. să fie scutit prin mila instanței de achitarea onorariului avocațial pe care îl datorează ca parte căzută în pretenții. Indulgenta instanței față de rău-platnicii proprietari este nejustificata, motivarea lapidara și formalistă fiindcă în cauza instanța uzează de art. 274 alin.4 c.proc.civ. demonstrând ca nu au existat argumente pertinente concrete pentru reducerea onorariului avocațial. Mai mult prin atitudinea sa instanța se transforma într-un apărător al pârâtului, care dealtfel nu s-a opus admiterii acțiunii cu toate consecințele ei, aspect nepermis de lege.
Astfel cum rezultă din prevederile legale de mai sus, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții "care cade în pretenții.
Culpa procesuală este cea care trebuia să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecată. Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate. Culpa procesuală pe care se
întemeiază reglementarea din art. 274 C.pr.civ., poate fi atât a reclamantului, cât și a pârâtului. în speța de față ea aparține cu certitudine intimatului-pârât.
Pentru acordarea cheltuielilor de judecată este necesar și suficient a se reține culpa procesuală a părții care a pierdut procesul și a căzut astfel în pretenții.
Astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa 3, inclusiv în dreptul intern, partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 C.pr.civ., doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Cu alte cuvinte, cheltuielile de judecată cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.
În concluzie, plecând de la prevederile art. 274 C. proc. civ. și având ca limite jurisprudențiale, hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv de Curtea Europeană de Justiție, se poate susține în mod rezonabil că onorariul avocatului poate fi încuviințat de instanța judecătorească ca și cheltuială de judecată, dacă (a) este necesar, adică activitatea desfășurată de avocat să fi fost utilă instanței judecătorești,
(b) este real, (c) este rezonabil.
Caracterul real al cheltuielilor de judecată rezultă cu prisosință din faptul că s-au depus dovezile privind efectuarea de către subscrisa a plății onorariului stabilit.
Prin întampinarea depusă
, intimatul a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivare s-a arătat că sunt incidente prevederile art.1, art.3 și art.7 din Decretul r.167/1958, astfel încat dreptul material la acțiune pentru cheltuielile de întreținere restante pentru perioada mai-iunie 2009 este prescris.
Termenul prevăzut de art.50 din Legea nr.230/2007 nu este unul de suspendare a cursului dreptului material la acțiune, ci legiuitorul a prevăzut termenul la care poate fi introdusă o acțiune în recuperarea contribuțiilor restante.
În legătură cu cheltuielile de judecată s-a arătat că acestea au fost corect reduse, al momentul pronunțării hotărarii, suma solicitată nu avea un caracter cert și lichid, iar pe de altă parte a fost achitată o parte din această sumă.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie.
Nu poate fi primită critica recurentei referitoare la faptul că perioada de 90 de zile prevăzută de art.50 din Legea nr.230/2007 ar fi un caz legal de suspendare a cursului prescripției.
Suspendarea prescripției extinctive reprezintă acea modificare a cursului acesteia care constă în oprirea de drept, a curgerii termenului de prescripție, pe timpul cat durează situațiile, limitativ prevăzute de lege, care îl pun în imposibilitatede a acționa pe titularul dreptului la acțiune.
În consecință, cauzele de suspendare se caracterizează prin aceea că sunt pe de o parte legale, pe de altă parte limitative, fiind expres prevăzute de art.13-14 din Decretul nr.167/1958.
Situația invocată de recurentă nu se circumscrie niciuneia dintre ipotezele legale reglementate de dispozițiile art. 13-14 din Decretul nr.167/1958, astfel încat, susținerea recurentei sub acest aspect este vădit nefondată.
T. ul apreciază de asemenea că este neîntemeiată critica recurentei și sub aspectul soluției asupra cheltuielilor de judecată, diminuate, în privința onorariului avocațial, de la suma de 1.000 lei la suma de 500 lei.
Se reține că în privința suportătii onorariului avocațial sunt aplicabile, de principiu, dispozițiile dreptului comun cu privire la cheltuielile de judecată. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Deși conform art. 34 din Legea nr. 51/1995 contactul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului, tribunalul constată că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea îndreptățită îl reprezintă culpa procesuală.
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, în baza principiului reparării integrale, ce guvernează materia răspunderii civile delictuale, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv. Tot pe temeiul răspunderii civile delictuale însă, cel care a câștigat procesul,nu ar putea obține de la adversar decât o parte din sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat, fapta săvârșită de cel dintâi constând în exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri.
Această soluție nu contravine art. 34 din Legea nr. 51/1995 deoarece nu se intervine în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții îndreptățite trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei.
Cu toate acestea, onorariul avocațial de 1.000 lei solicitat nu este proporțional și rezonabil în raport cu natura pricinii, complexitatea acesteia și munca îndeplinită de avocat, cu atat mai mult cu cat acțiunea a fost admisă doar parțial, astfel că în mod corect s-a dispus reducerea acestuia.
Raportat la criteriile de individualizare a culpei procesuale oferite de legiuitorul national, precum si de practica constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, respectiv complexitatea cauzei, volumul de munca depus de avocat, pregatirea/calificarea profesionala a acestuia, solutia instantei de fond cu privire cererile partilor, caracterul rezonabil, dovedit si proportional al cheltuielilor de judecata solicitate de parte, tribunalul retine ca suma de 500 lei, raspunde necesitatii de a asigura proportionalitatea si caracterul rezonabil al cheltuielilor judiciare acordate in raport de culpa procesuala a partii care a pierdut procesul.
Așa fiind, raportat la considerentele arătate, nefiind dat nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.pr.civ., tribunalul în temeiul art. 312 alin 1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta
A. de proprietari str. B. nr. 6A împotriva sentinței civile nr. 22183/_
, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul, cu precizarea că s-a dat eficiență și prevederilor art.304 1C.pr.civ., hotărarea nefiind supusă apelului.
Este de menționat totodată că intimatul a beneficiat în recurs de ajutor public judiciar sub forma asistenței prin avocat, conform art23 din OUG nr.51/2008, urmand a se stabili cuantumul acestuia la suma de 500
lei care se va avanda din fondurile statului potrivit art.22 din același act normativ.
Raportat la soluția adoptată, recurenta fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 C.pr.civ. și art. 18 din OUG nr.51/2008 va fi obligată să achite în favoarea Statului suma de 500 lei avansată ca onorariu avocațial, contravaloarea ajutorului public judiciar de care a beneficiat intimatul în faza recursului.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. de proprietari str. B. nr. 6A împotriva sentinței civile nr. 22183/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Stabilește onorariul avocațial în favoarea avocatului Resteșan O. M. ca suma de 500 lei, care va fi avansată din fondurile statului.
Obligă recurenta să achite în favoarea Statului suma de 500 lei avansată ca onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2013.
Președinte, D. -I. T. | Judecător, E. L. | Judecător, M. O. -S. |
Grefier, G. -C. Ț. |
G.Ț. 25 Iunie 2013
Red. M.O.S./ Tehnored. C.H. -_
Jud. fond P. escu A. - Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 407/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 4644/2013. Pretenții → |
|---|
