Decizia civilă nr. 672/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA C.

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA C. NR.672

Ședința publică din data de 11 iunie 2013

Completul compus din:

Președinte: I. D., judecător

C. D., judecător

P. R. M., judecător

V. V., grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de petentul D. M., cu domiciliul în B., str.C. veche, nr.2, bl.41, ap.47, sector 4, cu domiciliul procesual ales la sediul S.C.P.A B. ga & Asociații situat în B. M., str. N. Iorga, nr.1/47, jud.Maramureș, împotriva sentinței civilă nr.328 din 4 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Jibou în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională - OUG 195/2002.

La apelul nominal, făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul nu este motivat și că potrivit dispozițiilor art.15 lit. i) din Legea nr.146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Instanța, constată că potrivit dispozițiilor art.159¹ Cod procedură civilă este competentă să judece prezenta cauză.

Instanța raportat la obiectul cererii și a actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin sentința civilă nr. 328/_ pronunțată de Judecătoria Jibou s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul D. M. și s-a menținut procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CP NR. 2858907 încheiat la data de_ ca fiind legal și temeinic întocmit.

Pentru a hotărâră astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CP nr. 2858907 încheiat la data de_ de către agentul constatator P. VASILE din cadrul I. ui de P. J. S., a fost aplicată sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 9 puncte amendă, respectiv 630 de lei față de petentul D. M., reținându-se în sarcina sa faptul că, la data de_, ora 12,44, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ prin localitatea

1

Bârsău M., DE58, km 87+300 cu viteza de 108 km/h, faptă ce întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 102 alin.3 lit. e din

O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice.

Sub aspectul legalității, procesul verbal conține toate elementele obligatorii prevăzute de art. 16,17,19 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor a căror lipsă atrage nulitatea absolută sau relativă a procesului verbal. Agentul de poliție a stabilit în concret locul comiterii faptei contravenționale ca fiind Drumul European DE58, km87+300, în localitatea Bârsău M. .

Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 102 alin.3 lit. e din O.U.G. nr.195/2002, constituie contravenție "depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic";, faptă ce atrage pe lângă sancțiunea amenzii prevăzute în clasa a IV-a de sancțiuni (9-20 puncte amendă) și sancțiunea complementară reprezentând suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Intimatul a făcut dovada constatării faptei contravenționale în condițiile legii, potrivit dispozițiilor art. 109 alin.1-3 din O.U.G. nr.195/2002, adică cu ajutorul unui mijloc tehnic ce beneficiază de omologare pentru a măsura viteza autovehiculelor, atât în regim de staționare cât și în regim de deplasare a autoturismului de patrulare pe care este montat, respectiv Aprobarea de Model AM 012/2009. Aparatul radar beneficia de verificare metrologică în termen de valabilitate și a fost utilizat de către un polițist rutier ce deține atestat de operator radar pentru exploatarea aparaturii video de supraveghere și de măsurare a vitezei (fila nr. 21-22).

Înregistrarea video efectuată de camera aparatului radar dovedește cu certitudine că petentul, la data de_, ora 12,44 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 108 km/h în interiorul localității Bârsău M., edificator fiind indicatorul rutier surprins în înregistrări.

O eventuală eroare la măsurare a fost avută în vedere de legiuitor, acesta înțelegând să nu sancționeze depășirea cu până la 10 km/h a vitezei maxime admise pe un anumit sector de drum. Însă petentul a depășit viteza legală cu 58 km/h.

Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat recurs petentul.

Acest recurs nu este însă motivat iar petentul nu s-a prezentat în instanță pentru a-l susține oral, astfel cum prevederile art. 34 din OUG 2/2001 permit.

Potrivit acestui text legal, în cauzele având ca obiect plângere contravențională, motivarea recursului nu este obligatorie, legiuitorul permițând, spre deosebire de alte materii ca acesta să fie susținut oral.

Cum însă, recurentul nu a înțeles să fie prezent pentru susținerea recursului, în baza art. 300 alin.1 și următoarele Cod procedură civilă acesta va fi declarat nul.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I :

D E C I D E :

2

Constată nul recursul declarat de petentulD. M., cu domiciliul în B., str.C. veche, nr.2, bl.41, ap.47, sector 4, cu domiciliul procesual ales la sediul

S.C.P.A B. ga & Asociații situat în B. M., str. N. Iorga, nr.1/47, jud.Maramureș contra sentinței civile nr. 328/2013 a Judecătoriei Jibou .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din _

.

Președinte, Judecător,

Judecător,

Grefier,

I. D. C. DP R. M.

V. V.

plecată în C.O

plecată în C.O

semnează vicepreședinte

semnează prim grefier

DP

C. D.

Red: ID/_ .

Dact.OA/_ /2 ex. Jud.fond: M. C.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 672/2013. Plângere contravențională