Decizia civilă nr. 675/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE Nr. 675/2013
Ședința publică de la 18 Iunie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE D. -I. T.
Judecător E. L.
Judecător M. O. -S. Grefier G. -C. Ț.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe recurent S. R. DE R. și pe intimat SC SS S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul este declarat în termen legal, este motivat și comunicat.
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 C.pr.civ.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr. 5977/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._
a fost respinsă ca neîntemeiata cererea formulata de reclamanta S. R. DE R., în contradictoriu cu SC SS SR.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
De asemenea, în conformitate cu prevederile alineatului următor, cuantumul taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b), pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul
public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. În executarea acestei legi a fost emisa HG nr.977/2003, care stabilește printre altele cuantumurile lunare ale taxei pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata, modalitatea calculului penalităților de întârziere.
Prin Decizia nr. 607/2011 a I. - Secția contencios Administrativ și Fiscal, au fost anulat art.3 alin.2 din HG nr.977/2003, potrivit căruia, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum
și sucursalele și celelalte subunitati ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația sa plătească o taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, reținându-se ca potrivit art.40 alin.3, sunt obligate la plata taxei doar persoanele beneficiare ale celor doua servicii publice, noțiunea de "beneficiar"; fiind atribuita atât în interpretarea oficiala, cat și în cea gramaticala numai subiectelor de drept care sunt în mod direct destinatarii acestor servicii.
Intr-adevăr, din interpretarea art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994, rezulta ca obligația de a plați taxa pentru cele doua servicii publice revine persoanelor juridice și celorlalte entitatea enumerate de art.40 alin.3, în calitate de beneficiari ai acestor servicii. Nu exista nici un text în Legea nr.41/1994 care sa definească noțiunea de "beneficiar";, astfel ca sensul acestei noțiuni nu poate fi decât acela de drept comun, respectiv de persoana care beneficiază de ceva (sursa DEX), ceea ce presupune ca persoana beneficiara sa se folosească în concret de serviciul pus la dispoziție în mod direct. Instanța retine ca respingându-se excepția de neconstituționalitate a art.40 alin.3 din Legea nr.41/1991, prin Decizia nr.297/2004 a CCR, s-a reținut ca obligația prevăzuta de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalitatea, de serviciile publice respective. De asemenea aceleași considerente au stat la baza pronunțării și a Deciziei nr.331/2006 a CCR.
Instanța constata ca, intr-adevăr, legislația europeana și recomandările europene privitoare la taxa radio-tv permit statelor sa stabilească plata unor asemenea taxe, chiar daca plătitorul nu are calitatea de beneficiar, insa aceasta este doar o opțiune a statului membru, și nu o obligație.
În condițiile în care prin legea fundamentala nu s-a impus plata unei taxe radio pentru servicii de radio și televiziune, independent de existenta calității de beneficiar, sens în care art.31 alin.5 din Constituția României urmează a fi interpretat în favoarea destinatarilor acestui text.
Or, coroborând prevederile legii cu cele constituționale, observând ca art.3 alin.2 din HG nr.977/2003 a fost anulat, precum și Decizia nr.297/2004 a CCR, instanța apreciază ca nu poate fi perceputa o taxa pentru servicii de radiodifuziune de plano, ci doar persoanelor fata de care s- a făcut dovada ca sunt beneficiarii serviciului. Cum reclamanta nu a făcut dovada ca parata a beneficiat de serviciul de radiodifuziune, solicitarea ca aceasta sa plătească taxa radio este neîntemeiata. Astfel, instanța a respins cererea ca neîntemeiata, atât cu privire la petitul principal, cat și la cel privind penalitățile de întârziere.
Împotriva Sentinței civile nr. 5977/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca
a declarat recurs S. R. De R. (SRR), în baza art. 282 ind. 1,art. 299, art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, și, pe fond, admiterea acțiunii introductive ă de instanță și să fie obligată pârâta la plata sumei de 727,52 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în perioada aprilie 2010- decembrie 2011 (630 lei) și penalități calculate la data de_ (97,52 lei).
În motivare s-a arătat că dovada calității pârâtei de beneficiar a serviciilor de taxă radio, rezultă din conținutul art.40 alin 3 din Legea 41/1994. Astfel, legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice.
Prin prezumția absolută prevăzută expres în dispoziția legală s-a stabilit astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși l-a considerat că există și cu privire la care nu se admit și nici nu se cer probe.
Rezultă din cele prezentate, aplicabilitatea prevederilor art.40 alin. 3 din Legea 41/1994 care menționează faptul că "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune".
Instituirea unei astfel de prezumții și stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor, s-a realizat prin modificarea textului art.40 al legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și a SRTV, prin Legea nr.533/2003.
Această modificare a făcut de altfel, obiectul controlului Curții Constituționale, care s-a pronunțat prin Deciziile nr.297/2004, nr.331/2006, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr.297/2004 care a soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.40 alin (3) din Legea 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și a SRTV, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că obligația de plată a taxei radio în ceea ce privește persoanele juridice, cade în sarcina celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.
De asemenea, în ceea ce privește sintagma de beneficiar al serviciului public de radio, rugăm instanța să aibă în vedere rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea Deciziei Curții Constituționale nr.297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin 3 din Legea 41/1994.
În acest sens, potrivit Deciziei nr.297/2004, Curtea Constituțională a menționat că nici una din criticile formulate nu poate fi reținută, constatând de asemenea, susținerile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință a respins excepția.
Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 a reținut prin deciziile nr. 159/2004, nr. 297/2004 și 331/2006, că art. 31,134 și 135 alin. 1 din Constituția României nu sunt încălcate, deoarece serviciile publice, definite ca activități desfășurate sau autorizate de administrația publică, prin care se realizează nevoi sociale de interes public, au regim specific de drept public, derogatoriu de la dreptul comun. S-a mai arătat că "în funcție de contextul economico-financiar și de strategia de dezvoltare a anumitor ramuri de activitate, statul poate intervenii prin măsuri care să răspundă nevoilor de stimulare anumitor
activități, fără ca opțiunea legiuitorului care stabilește destinatarii acestor măsuri să aibă caracter discriminatoriu
De asemenea, înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.1930/_, s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr.297/2004.
Astfel, prin decizia amintită, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele:
În cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele
care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod
clar...obligativitatea plătii acestor două taxe".
" De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice..."
"Sintagma-beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel C. au abordat-o".
De asemenea, legat de rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui să țină seama
instanța de judecată la pronunțarea hotărârii, se menționează că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței SRR, ca și fundamentul plății taxei radio își găsește reglementarea constituționala în art. 31 alin 5 din Constituția României, care stabilește, printre drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare.
A. . 2 al acestui articol prevede faptul că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit ca serviciile publice de radio sunt autonome.
Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât și obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.
Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea și funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin.5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că art. 56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
În acest context, fundamentul plații taxei radio de către persoanele fizice și juridice este reprezentat în concluzie, în mod esențial, de obligația constituțională a cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice ale statului (cheltuiala privind organizarea și funcționarea SRR, rezultând, după cum am arătat, din obligația constituțională a statului de a informa corect pe cetățeni, dar și din cea de a asigura și de a stimula accesul la cultură) o desființare a acestor taxe însemnând lipsirea statului de principala resursa financiara pentru suportarea cheltuielii publice aferente concretizării dreptului de informare a cetățeanului și deci afectarea acestui drept, al oricărui cetățean, persoana fizica sau juridică (fiind cunoscut faptul că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului și persoana juridică este considerată cetățean).
Potrivit art.2 din Precizările emise de SRR pentru aplicarea HG nr.977/2003 prin "receptor radio" se înțelege orice aparat care poate recepta programele de radio, respectiv: radio la domiciliu, mașina personală, telefonul mobil, calculator, I-poduri sau orice alte aparate de natura celor care pot recepționa în orice mod programele radio, precum și abonamentele la cablu TV.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, T. ul reține că acesta este nefundat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare .
Cererea de chemare in judecata este fundamentata pe prezumția legală de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune al paratei.
Reclamanta a arătat ca aceasta prezumție rezulta din H.G. nr. 977/2003 si Legea nr. 533/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2003 si art. 40 din Legea 41/1994, astfel cum a fost modificata.
Art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994, modificata, prevede ca persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Din acest text de lege rezulta ca legea nu prezuma calitatea de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune al tuturor persoanelor juridice întrucât nu prevede expres o asemenea prezumție.
Din interpretarea aceluiași text de lege rezulta ca persoana juridica beneficiara a serviciului de radiodifuziune este acea persoana juridica in favoarea căreia se prestează efectiv acest serviciu public.
Prezumția pe care reclamanta si-a întemeiat acțiunea era prevăzuta doar de art. 3 din HG 977/2003.
O, în privința acestui text legal prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios administrativ și fiscal nr. 2.102 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 691 din 14 octombrie 2009, prin care s-a examinat recursul declarat de S. Comercială Kart Construct -
S.R.L. C. -N. împotriva Sentinței civile nr. 712/2008 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a anulat art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 și art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003.
În aceste hotărâri judecătorești se confirmă interpretarea art. 40 alin.
3 din Legea 41/1994 mai sus indicată și se statuează că art. 3 din HG 977/2003 prezumând aceasta calitate de beneficiar contravine art. 40 alin. 3 din Legea 41/1990 negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii sau nu a receptoarelor radio.
Deciziile Curții Constituționale invocate se referă la constituționalitatea art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 pornind de la premisa că acest text de lege se referă la persoane juridice beneficiare, ceea ce confirma interpretarea instanței mai sus indicata.
Modificările aduse H.G. nr. 977/2003 prin H.G. nr. 1012/2009 și existenta unor proiecte de modificare ale Legii nr. 41/1994 sunt irelevante in cauza, textul actual al art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 nepermițând alta interpretare a sferei persoanelor juridice obligate sa plătească taxa de radiodifuziune.
Având in vedere faptul ca art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 condiționează calitatea de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune de prestarea efectiva a acestui serviciu către persoana juridica in cauză, că art. 3 din H.G. nr. 977/2003 a fost constatat ca fiind nelegal si împrejurarea că reclamanta nu a dovedit în speță calitatea pârâtei de beneficiară a serviciilor sale,
T. ul apreciază că sunt nefondate criticile recurentei, nefiind prezent în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. S-a dat eficiență și dispozițiilor art. 304¹ din același cod, hotărârea nefiind supusă apelului.
Astfel, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 299 alin. 1, art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C.pr.civ., urmează să fie respins ca nefondat recursul
declarat de reclamanta S. R. de R. împotriva Sentinței civile nr. 5977/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N.
, care va fi menținută în totul.
În baza prevederilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ. se va constata că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SRR împotriva Sentinței civile nr. 5977/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2013.
Președinte, D. -I. T. | Judecător, E. L. | Judecător, M. O. -S. |
Grefier, G. -C. Ț. |
G.Ț. 25 Iunie 2013
Red. M.O.S./ Tehnored. C.H._ Jud. fond. R. C. V.
| ← Decizia civilă nr. 925/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 52/2013. Pretenții → |
|---|
